Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 360/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 360/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 15800/63/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 360
Ședința publică de la 20 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător C. S.
Judecător G. I.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea acțiunii privind pe reclamanta C. D. și pe pârâtul S. M. Filantropia C. ca urmare a casării sentinței nr. 3170 din 01.04.2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ prin decizia civilă nr. 8178 din 12.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția I Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta C. D. reprezentată de avocat B. G.T. și avocat A. C., pentru pârâtul S. M. Filantropia C.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că s-a depus răspunsul la obiecțiuni ce a fost înregistrat sub nr. 5373/06.02.2014, după care;
Părțile prezente, pe rând având cuvântul au învederat instanței că au observat răspunsul expertului la obiecțiunile încuviințate de instanță.
Avocat B. T., pentru reclamanta C. D., a solicitat instanței să revină cu adresă către expert pentru a preciza expres modul de calcul al sporului de vechime raportat la adresa_/4.10.2009 astfel cum s-a cerut de instanță prin obiecțiuni.
A susținut că s-au avut în vedere statele de plată depuse la dosar, semnate de partea pe care o reprezintă.
Apărătorul intimatei s-a opus la efectuarea unei adrese în sensul celor solicitate cu motivarea că din concluziile formulate de expert rezultă implicit și un răspuns la cele solicitate de partea adversă.
Instanța a respins obiecțiunile formulate de avocat B. T., pentru reclamanta C. D., la acest supliment la raportul de expertiză cu motivarea că raportul de expertiză astfel întocmit cuprinde toate datele necesare pentru ca instanța să se poată pronunța cu privire la drepturile salariale pretinse de reclamantă și în raport de adresa enunțată anterior.
Semnarea statelor de plată reprezintă o problemă de fond pe care instanța urmează să o evalueze cu ocazia deliberărilor.
Instanța apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra acțiunii de față.
Avocat B. T., pentru reclamanta C. D., a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata sporului de vechime în cuantum de 100% cum a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă, începând cu data începerii activității respectiv 20.05.2005 și până la data pronunțării, suma reactualizată de la scadență și până la plata plății efective. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a arătat că a fost modificat unilateral și fără încheierea unui act adițional contractul de muncă al reclamantei prin schimbarea duratei de muncă de 3,5 ore/zi, prevăzută ca urmare a cumulului de funcții, în loc de 7 ore muncă, prestată în fapt, atât timp cât durata reală a muncii a fost de 7 ore/zi, potrivit pontajelor întocmite.
S-au invocat dispozițiile art. 155 din Codul Muncii, cele ale CCM Unic la nivel Național pe anii 2007-2010, prelungit până la 31.12.2011 și apoi până în 2014 potrivit cărora sportul maxim care se poate acorda este de 25% din salariul de bază la o vechime de peste 25 ani;
Potrivit OUG 115/2004 modificată prin OG 17/2008 personalul salarizat potrivit acestei ordonanțe beneficiază la funcția de bază de un spor de până la 25% corespunzător timpului efectiv lucrat în timp normal de lucru și pentru acordarea acestui spor se vor lua în considerare și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate.
S-au mai invocat prevederile art. 16, art. 34 și art. 35 din Codul Muncii ‚ precizându-se că în raport de dispozițiile art. 238 alin. 2 din Codul Muncii contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
Avocat A. C., pentru pârâtul S. M. Filantropia C., a susținut că pentru perioada 2005-2007 a intervenit prescripția, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
A arătat că sporul de vechime a fost calculat respectând legislația în vigoare ce se aplică cumulului de funții, iar statele de plată fac dovada că aceste sume s-au achitat, precizând că statele nu sunt semnate fiind scoase din programul de contabilitate al spitalului.
S-a susținut că acest spor a fost achitat pe deplin și nu se justifică aplicarea sporului la ceva ce în realitate s-a plătit.
Apărătorul reclamantei a solicitat să se respingă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de partea adversă.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 28.06.2011, reclamanta C. D. a chemat în judecată pe pârâtul S. CLINIC M. FILANTROPIA C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate ca fiind încheiat cu normă întreagă contractul individual de muncă intervenit între părți, să fie obligat pârâtul să-i acorde și să-i plătească sporul de vechime începând cu data de 01.06.2008, reactualizat de la scadență si pana la data plății efective, să fie obligat pârâtul la plata concediului de odihnă pe ultimii 3 ani; cu cheltuieli de judecată.
Prin precizarea depusă pentru termenul din 14.09.2011 reclamanta a solicitat și să se constate nulitatea clauzei contractuale de la art.H pct.2 din contractul individual de muncă încheiat intre părți privind durata muncii, să fie obligat pârâtul să modifice clauza de la art.H în sensul de a încheia contract individual de muncă cu normă întreagă, precum și să plătească despăgubiri reprezentând diferența de salariu dintre norma întreagă și fracțiunea de normă, de la data încheierii contractului și până la data plății efective, reactualizate de la data scadenței și până la data plății efective.
Reclamanta, la termenul din data de 23.11.2011, a depus o nouă precizare prin care a arătat ca obiectul acțiunii este următorul: să se dispună nulitatea clauzei contractuale inserate la art.H pct.2 din contractul individual de muncă încheiat intre parți privind durata muncii, să fie obligat pârâtul să modifice clauza de la art.H în sensul de a încheia contract individual de muncă cu normă întreagă, să fie obligat pârâtul să plătească despăgubiri reprezentând diferența de salariu dintre norma întreagă și fracțiunea de normă, de la data încheierii contractului și până la data plății efective, reactualizate de la data scadenței și până la data plății efective, să fie obligat pârâtul să-i acorde și să-i plătească sporul de vechime începând cu data de 01.06.2008, reactualizat de la scadență si pana la data plății efective și sa fie obligat pârâtul la plata concediului de odihnă pe ultimii 3 ani, precum si la cheltuieli de judecata.
Prin Sentința nr. 1150/14.03.2012, Tribunalul D. a respins acțiunea precizată a reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie deoarece a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.17 alin.3 lit. e și art.17 alin. 5 din Codul Muncii, a dispozițiilor art.2 din REGULAMENTUL privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar aprobat de Ordinul Ministrului Sănătății nr.870/2004 din 01 iulie 2004, întrucât nu s-a constatat că au fost încălcate aceste dispoziții legale imperative cu privire la durata muncii, care în speță este de 7 ore. Contractul de muncă a fost modificat unilateral și fără încheierea unui act adițional, prin schimbarea duratei de muncă de 3,5 ore/zi, prevăzută în contract ca urmare a cumului de funcții, în loc de 7 ore muncă, prestată în fapt, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestei clauze a contractului individual de muncă, conform art.41 alin.3 Codul Muncii, atât timp cât durata reală a muncii a fost de 7 ore/zi, potrivit pontajelor întocmite.
Încheierea contractului individual de muncă cu o durată a muncii de 7 ore/zi nu reprezintă o depășire a cadrului legal de reglementare al încheierii contractului individual de muncă, ci reprezintă o punere în legalitate a stării de fapt cu cea de drept.
Dispozițiile art.20 din Ordinul nr. 870/2004, precizate de instanță, nu cuprind alin.3 existent la 1 iulie 2004, care prevăd, fără dubiu, că prin activitatea integrată personalul medical – cadre didactice – asigură sarcinile medicale în mod corespunzător: două cadre didactice pe un post de medic, ceea ce demonstrează că obligația medicilor – cadre didactice să desfășoare un program de lucru de 7 ore/zi în loc de 3,5 ore, cât era prevăzut în contractul individual de muncă, reprezintă un abuz și nu o reglementare legală, fiind încălcate dispoz. art. 38 Codul Muncii, referitor la drepturile salariale și nulitatea tranzacției de renunțare la acestea.
Instanța nu a analizat toate capetele de cerere, considerându-le accesorii, respectiv plata diferenței de salariu dintre norma întreagă efectiv lucrată și fracțiunea de muncă, reactualizată, conform art.108 Codul Muncii, plata sporului de vechime conform art.155 Codul Muncii, iar capetele de cerere privind plata sporului de vechime începând cu 1 iunie 2008 și plata concediului de odihnă au fost soluționate greșit, ca urmare a interpretării eronate a probelor și dispozițiilor art.145 Codul Muncii, prin corelare cu dispozițiile HG nr.250/1992.
Pe de altă parte, instanța nu a manifestat rol activ în ceea ce privește administrarea probatoriului, respectiv nu a considerat util depunerea de înscrisuri: ștate de plată, pontaje.
Prin decizia nr. 6503/22 mai 2012 Curtea de Apel C. a admis recursul.
A casat în parte sentința civilă nr. 1150/14.03.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ și a trimis cauza spre rejudecare, în ceea ce privește capetele de cerere privind sporul de vechime.
A menținut restul dispozițiilor sentinței civile nr. 1150/14.03.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ .
Curtea a reținut că:
Principiul rolului activ al judecătorului consacrat de art.129 Cod pr. civ., îl obligă pe acesta ca pe parcursul procesului să pună în discuția părților necesitatea completării probatoriului administrat sau chiar administrarea unor probe noi pentru stabilirea adevărului.
Instanța a considerat că petitele de obligare a intimatei la acordarea sporului de vechime, conform art.155 Codul Muncii și de plată a c/valorii acestora începând cu 1 iunie 2008, sunt accesorii primului capăt de cerere formulat de către petentă privind nulitatea clauzei contractului, inserată la art. H pct.2 din contractul individual de muncă, astfel că nu a mai solicitat intimatei actele doveditoare ale stabilirii sporului de vechime și de dovadă a plății acestuia începând cu 2008.
Or, aceste capete de cerere sunt distincte de primul capăt de cerere, din precizarea la acțiune depusă la termenul din 23.11.2011 rezultând că petenta a susținut că a fost lipsită de plata sporului de vechime, deși are o vechime de peste 20 de ani, acesta fiind motivul pentru care a solicitat stabilirea sporului de vechime și c/valoarea acestuia începând cu 1 ianuarie 2008.
Considerându-le ca fiind cereri accesorii, instanța, ca urmare a respingerii cererii principale, potrivit principiului accesorium sequitur principale (accesoriul urmează soarta principalului), le-a respins fără a mai intra în cercetarea fondului. În atare situație, a considerat ca nefiind utile și pertinente cauzei înscrisurile referitoare la sporul de vechime.
Sub acest aspect, recursul este întemeiat și instanța, făcând aplicarea art.312 alin.5 Cod pr. civ., va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecarea fondului Tribunalului D., cu privire la aceste cereri.
Celelalte critici formulate nu sunt însă întemeiate.
S-au invocat de fapt motive care țin de executarea contractului individual de muncă referitor la faptul că, deși în contract s-a prevăzut o durată a muncii de 3,5 ore/zi, în fapt s-a prestat activitate de 7 ore/zi. Or, pentru a invoca motive de nulitate acestea trebuie să fie anterioare sau concomitente cu momentul încheierii contractului, nu posterioare și care să țină exclusiv de executarea acestuia.
Atât timp cât reclamanta a fost angajată de pârât prin cumul de funcții, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu jumătate de normă, conform art.20 din Regulamentul privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar, nu se poate reține nulitatea absolută a clauzei contractului de la art. H. Această clauză este formulată conform dispozițiilor Regulamentului, astfel încât nu poate fi modificată prin voința părților, norma legală stabilind condițiile prestării activității cu privire la timpul de muncă.
Art.20 alin.3 din Ordinul nr.870/1 iulie 2004 pentru aprobarea Regulamentului emis în temeiul HG nr.743/2003, privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, invocat de către recurentă și în vigoare la momentul încheierii contractului individual de muncă, prevedea că prin activitatea integrată personalul medical – cadre didactice - asigură sarcinile medicale în mod corespunzător: două cadre didactice pe un post de medic, ceea ce înseamnă că pentru un cadru didactic – medic – revine ½ din timpul de muncă corespunzător unui medic (7 ore), deci 3,5 ore, cum s-a consemnat în clauza contractuală, a cărei nulitate s-a invocat.
Art.20 al acestui Ordin a fost modificat prin Ordinul Ministerului Sănătății nr.655/20 iunie 2005, dispărând alin.3 în formularea precizată mai sus, dar în esență cu privire la durata timpului de muncă în spital pentru un medic – cadru didactic nu au intervenit schimbări, ci numai formulări diferite.
Astfel, în noua redactare a art.20 din Ordin, la alin.2 se prevede: „În cadrul prestației integrate, personalul prevăzut la alin. (1) asigură activitate curentă în cursul dimineții și gărzi, pe lângă atribuțiile funcției didactice, primind din partea unității sanitare drepturile salariale aferente contractului individual de muncă prin cumul de funcții cu jumătate de normă, cu excepția rezidenților”, iar în alin.4 se prevede: „Cadrele didactice care desfășoară activitate integrată prin cumul de funcții, în condițiile alin. (3), prestează o activitate aferentă unei jumătăți de normă a unui medic sau farmacist, în medie pe zi, primind drepturile salariale aferente contractului individual de muncă, cu excepția rezidenților”, folosindu-se deci sintagma „activitate aferentă unei jumătăți de normă a unui medic sau farmacist, în medie pe zi”, în loc de „două cadre didactice pentru un post de medic”, deci durata timpului de muncă a rămas aceeași, de 3,5 ore/zi, situație în care nu se mai impunea încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă, cu privire la durata muncii, clauza fiind conformă cu modificarea legislativă.
În atare situație, contractul individual de muncă a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.2 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, art.17 alin.3 lit. „e” și art. 17 alin.5 Codul Muncii (art.17 alin.1 lit. „k” și alin.4 – în vigoare la momentul încheierii contractului de muncă 20 iunie 2005), privind durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și ore/săptămână, precum și impunerea încheierii unui act adițional la contract în caz de modificare a elementului de la alin.3, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția situației în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege. Așa cum s-a precizat mai sus, nu se impunea încheierea unui act adițional cu privire la durata muncii, atât timp cât aceasta era prevăzută expres de lege.
Dispozițiile art.145 Cod muncii privind concediul de odihnă conțin prevederi cu caracter general, prin care se consfințește acest drept ca formă principală a dreptului salariatului la odihnă.
Modalitatea de exercitare a acestui drept este prevăzută în alte norme de completare, care dobândesc caracter special, vizând o anumită categorie de salariați. În această categorie se află și Hotărârea Guvernului nr.250/8 mai 1992, republicată, privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
Hotărârea Guvernului nr.250/8 mai 1992, republicată, nu contravine normelor cu caracter general prevăzut de art.145Codul Muncii, ci le completează, stabilind durata concediului în funcție de categoria de salariați vizată, vechimea în muncă a salariatului, etc.
Prin art.3 din H.G. nr. 250/8 mai 1992, s-a prevăzut expres că salariații care îndeplinesc cumul de funcții au dreptul la concediu de odihnă plătit numai la unitatea la care au funcția de bază, situație în care petenta beneficiază de concediu de odihnă plătit numai de la U.M.F. C., unde are funcția de bază, deci pârâtul intimat nu are vreo obligație în acest sens.
În funcție de cele expuse și raportat la cererile asupra cărora nu s-a intrat în cercetarea fondului, s-a admis recursul a fost casată în parte sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare în ceea ce privește capetele de cerere privind sporul de vechime, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței civile.
În rejudecare dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. cu nr._ .
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 3170 din 01.04.2013 a admis cererea precizată și a obligat pârâtul să plătească reclamantei contravaloarea sporului de vechime, începând cu data de 01.06.2008 și până la 01.04.2013, reactualizat cu indicele de inflație de la data fiecărei scadențe și până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este angajata Universității de Medicină și farmacie C. pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 01.07.1998, îndeplinind funcția didactică de profesor universitar la Facultatea de Medicină disciplina Semiologie medicală, medicină internă, fiind cadru didactic titular cu norma întreagă.
Tot reclamanta a fost angajată în cadrul spitalului pârât, începând cu data de 20.05.2005, prin cumul de funcție, cu contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată cu jumătate de normă, așa cum a rezultat din cuprinsul contractului individual de muncă nr. 298/2005 și al actelor adiționale la acesta, aflate la dosarul cauzei.
În rejudecare instanța i-a pus în vedere pârâtului să aducă lămuriri scrise, în temeiul art. 129 alin.4 C.p.c., cu privire la plata dreptului pretins de reclamantă, anume sporul de vechime aferent perioadei lucrate 01.06._13.
Prin răspunsul primit pârâtul nu susține că salariatul reclamant nu ar fi lucrat în această perioadă ori că nu i s-ar fi cuvenit acest drept, însă arată că i-a fost achitat. Din actele depuse până în momentul pronunțării hotărârii ori din celelalte probe administrate nu rezultă plata. Or, sarcina probei incubă angajatorului, în temeiul art. 272 din Codul muncii – Legea nr. 53/2003, forma republicată.
Prin urmare, instanța a considerat întemeiată pretenția, instituția pârâtă nedovedind contrariul.
Astfel, în temeiul art.159, art.166 și art.168 din Codul muncii, instanța a admis cererea precizată și a obligat pârâtul să plătească reclamantei contravaloarea sporului de vechime, începând cu data de 01.06.2008 și până la 01.04.2013, reactualizat cu indicele de inflație de la data fiecărei scadențe și până la plata efectivă.
Actualizarea raportată la indicele de inflație nu reprezintă altceva decât aplicarea principiului echității, în sensul recuperării sumelor la valoarea lor reală, reclamanta neputând fi pusă în situația de a suporta consecințele deprecierii monetare, în condițiile în care pârâtul a refuzat nejustificat să-si execute la timp obligațiile legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. M. FILANTROPIA C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că, prin decizia de casare nr. 6503/22.05.2012, Curtea de Apel C. a casat hotărârea atacată și a dispus trimiterea cauzei în rejudecare în vederea pronunțării instanței de fond asupra capătului de cerere privind sporul de vechime solicitat de intimată.
In rejudecare, instanța de fond a administrat probatorii în ceea ce privește dovada sporului de vechime. Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv înscrisuri înregistrate sub nr._/01.04.2013 Tribunalul D., reiese cu certitudine plata sporului de vechime acordat intimatei pentru perioada martie 2008-februarie 2013, iar sarcina probei ce incumba angajatorului în temeiul art. 272 din Codul Muncii a fost îndeplinită, instituția recurentă făcând dovada plații acestui spor de vechime.
Deși instanța de fond în considerentele hotărârii atacate reține faptul că, contravaloarea sporului de vechime a fost achitat, în mod eronat și nelegal apreciază că recurenta nu a îndeplinit această obligație a plății sporului de vechime, deși există înscrisuri doveditoare în acest sens.
Prin urmare, raportat la probele administrate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, făcând în aceste condiții o aplicare greșită a legii.
A solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii.
Curtea de Apel C. – Secția I Civilă prin decizia civilă nr.8178 din 12.09.2013 a admis recursul declarat de recurentul pârât S. M. FILANTROPIA C. împotriva sentinței civile nr. 3170 din 01.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. D..
A casat sentința și a reținut cauza pentru rejudecare pe fond la Curtea de Apel în vederea efectuării unei expertize contabile, fixând termen.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.3 Cod procedură civilă ( forma în vigoare la data introducerii acțiunii ) modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.
În speță, prima instanță a soluționat cauza fără administrarea tuturor probelor considerate utile și pertinente în scopul lămuririi adevărului și pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Astfel, prin decizia nr. 6503/22.05.2012, Curtea de Apel C. a casat hotărârea atacată ( pronunțată în primul ciclu procesual ) și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea pronunțării instanței de fond asupra capătului de cerere privind sporul de vechime solicitat de intimata reclamantă C. D..
In rejudecare, instanța de fond a solicitat pârâtului S. M. Filantropia C. să precizeze dacă pe perioada dedusă judecății a achitat sporul de vechime reclamantei, astfel cum se menționează în decizia de casare pronunțată de Curtea de Apel C..
Pârâtul S. M. Filantropia C. a înaintat instanței un înscris înregistrat la Tribunalul D. sub nr._/01.04.2013, constând într-un tabel întocmit și semnat de pârât ( ce vizează perioada martie 2008 - februarie 2013 ) susținând că din acest înscris rezultă cu certitudine faptul că s-a făcut plata sporului de vechime către reclamantă în intervalul de timp menționat mai sus.
Alte înscrisuri referitoare la plata sporului de vechime, care să vină în completarea datelor comunicate instanței de fond prin cererea depusă sub nr._/01.04.2013, nu au mai fost depuse de către pârât.
La termenul de judecată de la data de 25 martie 2013, reclamanta prin apărător a solicitat încuviințarea probei cu o expertiză contabilă, însă instanța a respins proba solicitată, ca fiind inutilă pentru soluționarea cauzei.
Deși nu au fost administrate probe suficiente și concludente pentru lămurirea situației de fapt, instanța de fond a admis cererea precizată de reclamantă și a obligat pârâtul la plata sporului de vechime, începând cu data de 01.06.2008 și până la 01.04.2013, reactualizat cu indicele de inflație, reținând în considerentele sentinței că nu s-a făcut dovada plății sporului și că sarcina probei incumba angajatorului - pârâtul S. M. Filantropia C., în temeiul art. 272 din Codul muncii.
Prin recursul declarat împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță, pârâtul S. M. Filantropia C. a reiterat susținerile formulate la prima instanță arătând că, a achitat sporul de vechime solicitat de reclamantă prin cererea precizată și că, există înscrisuri doveditoare în acest sens la dosar.
Constatând că probatoriul administrat la instanța de fond este incomplet, în ședința publică de la 04.07.2013, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 5 coroborat cu art. 305 Cod procedură civilă, din oficiu, a dispus administrarea probei cu înscrisuri constând în depunerea de acte din care să rezulte că s-a achitat reclamantei sporul de vechime. În acest scop a pus în vedere apărătorului recurentului să depună toate înscrisurile din care rezultă că a fost achitat sporul de vechime reclamantei.
Conformându-se dispozițiilor instanței de recurs, recurentul pârât a depus un set de înscrisuri constând în state de salarii și liste de lichidare chenzinală, pentru intervalul martie 2008 - mai 2013.
Intimata reclamantă a depus la rândul său înscrisuri, respectiv contractul individual de muncă și contractul de administrare, încheiate între reclamantă și pârâtul S. M. Filantropia C..
Din examinarea contractului individual de muncă nr.298/2005 și a actelor adiționale la acest contract, rezultă că reclamanta a fost angajată în cadrul pârâtului S. M. Filantropia C. începând cu data de 20.05.2005, prin cumul de funcție, cu contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată cu jumătate de normă.
Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, reclamanta are dreptul la salariu, componentele salariului prevăzute expres în art.160 din Codul muncii fiind: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin cererea de chemare în judecată precizată la data de 23.11.2011 reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii sporului de vechime, începând cu data de 01.06.2008, reactualizată de la scadență și până la data plății efective.
La termenul de judecată de la 01.04.2013 cu ocazia depunerii concluziilor scrise reclamanta a făcut precizarea acțiunii în sensul că solicită ca sporul de vechime să-i fie acordat începând cu data de 01.06.2008 până la data pronunțării, menținându-și pretențiile cu privire la reactualizare până la data plății efective.
Reclamanta a susținut că sporul de vechime la care este îndreptățită nu i-a fost plătit de către pârât deși are o vechime în muncă de peste 25 ani.
Prin adresa înaintată către compartimentul juridic (fila 22 dosar rejudecare), pârâtul S. M. Filantropia C. a comunicat faptul că reclamanta C. D. a beneficiat de spor de vechime 15% - în perioada 01.06._09 și de spor de vechime 25% în perioada 01.01.2010 – în continuare și în prezent.
Potrivit art.168 din Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Curtea a reținut că, pentru intervalul 01.06.2008 - până la data pronunțării, reclamanta a încasat salariul de la spitalul pârât deoarece, nu a contestat acest aspect iar statele de plată depuse în faza procesuală a recursului, fac dovada certă în acest sens.
Referitor la componenta salarială în litigiu, respectiv sporul de vechime, statele de plată și fișele de lichidare chenzinală existente în dosarul de recurs, nu sunt edificatoare pentru instanța de recurs.
Astfel, atât în statele de plată cât și în fișele de lichidare chenzinală apare trecută o rubrică distinctă ce cuprinde mai multe sporuri, printre care se află și sporul de vechime.
În această rubrică sunt menționate sporurile în procente și sumele corespunzătoare acestora, însă din modalitatea în care sunt aranjate pe stat, nu poate fi identificată cu certitudine natura sporului corespunzător procentului înscris pe stat și suma achitată cu acest titlu.
În condițiile în care statele de plată depuse de pârât, nu se completează cu alte înscrisuri de la dosar pentru ca instanța de recurs să concluzioneze fără dubii asupra justeței pretențiilor reclamantei, Curtea a apreciat că în cauză se impune completarea probatoriului cu o expertiză contabilă, așa cum prevede expres art.201 alin.1 Cod proc.civilă raportat la art.312 alin.3 Cod proc.civilă.
Expertul contabil desemnat de instanță în conformitate cu prevederile art.202 alin.1 Cod proc.civilă va verifica înscrisurile depuse la dosarul cauzei, dar și, statele de plată, precum și alte documente contabile existente la sediul pârâtului S. M. Filantropia C., referitoare la salariul reclamantei C. D., urmând să concluzioneze expres:
- dacă în intervalul 01.06._13 reclamanta a beneficiat de spor de vechime și în caz afirmativ care a fost procentul acestui spor și suma aferentă sporului;
- dacă sporul de vechime se regăsește pe statele de plată întocmite de pârât pentru perioada 01.06._13;
- dacă sporul de vechime a fost plătit pentru întreaga perioadă menționată sau numai pentru anumite intervale de timp, iar în acest caz, să precizeze perioadele pentru care sporul a fost plătit, procentul sporului și suma aferentă acestuia.
Obiectivele stabilite de instanță prin decizia de casare nr.8178 din 12.09.2013, au fost suplimentate de Curte prin încheierea de ședință de la data de 10 octombrie 2013 cu un obiectiv nou, având în vedere solicitarea apărătorului reclamantei.
Astfel, s-a solicitat ca expertul contabil să aibă în vedere și înscrisul prezentat la termenul de judecată din 10 octombrie 2013, respectiv adresa nr._/04.10.2009 emisă de pârâtul S. M. „Filantropia” C..
Raportul de expertiză contabilă judiciară a fost întocmit de expert contabil A. S. și a fost depus la dosar la data de 6 noiembrie 2013, fiind înregistrat sub nr._/2013.
Ulterior, prin lucrarea depusă la Curtea de Apel C. sub nr.5373/06.02.2014, expertul contabil a răspuns la obiecțiunile la raportul de expertiză formulate oral în ședința din data de 14.11.2013 de reclamanta C. D. prin apărătorul ales.
Examinând acțiunea sub aspectul petitului privitor la sporul de vechime, în raport de materialul probator al dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată precizată ulterior, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii sporului de vechime începând cu data de 01.06.2008, sumă reactualizată de la scadență până la data pronunțării hotărârii.
În raport de data introducerii acțiunii - 28.06.2011 și data de la care s-a solicitat acordarea sporului de vechime - 01.06.2008, acțiunea promovată de reclamantă este în termenul de prescripție de 3 ani pentru întreaga perioadă pentru care au fost solicitate drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă .
Prin urmare, susținerea pârâtului în sensul că pentru perioada 2005-2007 a intervenit prescripția dreptului la acțiune este nejustificată, cererea reclamantei vizând o altă perioadă decât aceea cu privire la care s-a invocat excepția.
Referitor la fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Din examinarea contractului individual de muncă nr.298/2005 și a actelor adiționale la acest contract rezultă că, reclamanta a fost angajată în cadrul pârâtului S. M. „Filantropia” C. începând cu data de 20.05.2005 prin cumul de funcții, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu jumătate de normă, reclamanta fiind în același timp cadru didactic titular cu normă întreagă în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din C..
Contractul individual de muncă pe durată nedeterminată cu jumătate de normă a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.20 alin.3 din Ordinul nr.870/ 01 iulie 2004 pentru aprobarea Regulamentului emis în temeiul HG nr.743/2003, privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății.
Acest aspect a fost de altfel tranșat irevocabil prin decizia de casare nr.6503/22 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în primul ciclu procesual, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că, au fost respectate prevederile art.20 din Regulamentul emis în baza HG nr.743/2003, și că reclamanta în calitate de cadru didactic care desfășoară activitate integrată prin cumul de funcții, prestează o activitate aferentă unei jumătăți de normă a unui medic sau farmacist în medie pe zi, primind drepturile salariale aferente contractului individual de muncă, durata timpului de muncă fiind de 3,5 ore/zi, situație în care nu se mai impunea încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă, cu privire la durata muncii, clauza fiind conformă cu modificarea legislativă.
Prin aceeași decizie de casare s-a stabilit în mod irevocabil faptul că, „contractul individual de muncă al reclamantei a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.2 din Regulament, a art.17 alin.3 lit. e) și art.17 alin.5 din Codul muncii (art.17 alin.1 lit.K) și alin.4 în vigoare la momentul încheierii contractului de muncă 20 iulie 2005, privind durata normală a muncă, exprimată în ore/zi și ore/săptămână, precum și impunerea încheierii unui act adițional la contract…”
În atare situație, susținerile reclamantei referitoare la modificarea în mod unilateral a contractului de muncă și fără încheierea unui act adițional, precum și cele referitoare la încălcarea prevederilor din Codul muncii, ale CCM Unic la nivel național pe anii 2007-2010 și ale OUG nr.115/2004 modificată prin OG nr.17/2008, nu mai pot fi supuse cenzurii instanței de rejudecare.
Deși, altfel formulate, aceste susțineri privesc capătul de acțiune referitor la constatarea nulității clauzei contractuale înserate la art. H pct. 2 din contractul individual de muncă încheiat între părți privind durata muncii, capăt de cerere ce a fost respins în mod irevocabil de Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr.6503/22 mai 2012.
Referitor la sporul de vechime cuvenit reclamantei în baza contractului individual de muncă nr.298/2005, pentru perioada 01.06.2008 până la data pronunțării hotărârii, Curtea reține că acesta a fost achitat integral de pârâtul S. M. „Filantropia” C..
Relevant în acest sens este raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert A. S., aflat la filele 14 – 18 în dosarul de rejudecare al Curții de Apel și răspunsul la obiecțiunile formulate la acest raport aflat la filele 44 - 46 din același dosar.
Potrivit concluziilor expertului contabil în intervalul 01.06._13 reclamanta a beneficiat de spor de vechime în procent de 25%, cu excepția perioadei august-decembrie 2009 când sporul de vechime este de 15%, iar suma totală a sporului de vechime pentru această perioadă este de 34.727 lei.
În conformitate cu concluziile aceluiași raport de expertiză sporul de vechime în muncă se regăsește pe statele de plată, în mod explicit evidențiat atât ca procent cât și ca sumă pe perioada 01.06._10, iar pe perioada 01.01._13 este inclus în salariul de bază, sporul fiind plătit pentru întreaga perioadă menționată, adică 01.06._13.
Argumentându-și punctul de vedere, expertul a precizat că s-a raportat la documentele existente la dosarul cauzei, statele de plată, legislația și reglementările specifice care stau la baza efectuării expertizei contabile judiciare.
Astfel, expertul a arătat că începând cu martie 2006, în raport de prevederile art.8 alin.1 din OG nr.17/2008 sporul de vechime pentru profesori universitari a fost stabilit la 15%, iar începând cu 01.01.2010 acest procent a fost majorat la 25% și se menține și în prezent.
Expertul a mai arătat că valoarea sporului de vechime este influențată de valoarea salariului de încadrare al reclamantei, (care a suferit atât diminuări cât și majorări) de concediile medicale, de absențe, etc.
Expertul a conchis în sensul că sporul de vechime în muncă pentru perioada în discuție este în procent de 25%, în afară perioadei august-decembrie 2009 când este de 15% și că acest spor i-a fost achitat integral reclamantei odată cu salariul, conform statelor de plată.
Reclamanta a încasat salariul de la pârât deoarece nu a contestat acest aspect, dar a susținut că sporul de vechime în muncă nu i s-a plătit pentru un program de lucru de 7 ore, program ce rezultă și din adresa nr._/04.10.2009 emisă de pârâtul S. M. „Filantropia” C..
Susținerea formulată de reclamantă, nu este însă întemeiată.
Așa cum a arătat expertul în răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză, sporul de vechime se aplică la salariul de încadrare plus celelalte sporuri.
În condițiile în care reclamanta este încadrată la S. M. „Filantropia” C. prin cumul de funcții, cu contract de muncă pe durată nedeterminată cu jumătate de normă, sporul de vechime de 25% (respectiv 15% pentru august-decembrie 2009) s-a calculat avându-se în vedere salariul de încadrare al reclamantei (plus celelalte sporuri), pentru jumătate de normă și nu pentru normă întreagă.
Acest aspect rezultă și din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză, răspuns prin care expertul a precizat că nu contează că programul de lucru a fost de 8 ore sau de 6 ore, deoarece sporul de vechime a fost aplicat pentru norma legală de lucru, astfel cum prevăd dispozițiile legale în materie.
Referitor la adresa nr._/04.10.2009 emisă de pârâtul S. M. „Filantropia” C., Curtea reține că aceasta nu constituie o modificare a contractului individual de muncă al reclamantei, precizările cu privire la programul de lucru de 7 ore în loc de 8 ore fiind aduse la cunoștința reclamantei în calitate de șef de secție, ca urmare a modificărilor legislative intervenite prin Ordinul MSP nr.1297/2009 de modificare și completare a Ordinului MSP nr.320/2007.
Pentru considerentele expuse, pretențiile reclamantei cu privire la acordarea sporului de vechime în muncă sunt neîntemeiate, situație în care acțiunea promovată de reclamantă sub acest aspect urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată acțiunea privind pe reclamanta C. D. și pe pârâtul S. M. Filantropia C. ca urmare a casării sentinței nr. 3170 din 01.04.2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ prin decizia civilă nr. 8178 din 12.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția I Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2014.
Președinte, E. B. | Judecător, C. S. | Judecător, G. I. |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
Teh.red. A.G./2 ex
Data: 10.03.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 820/2014.... → |
|---|
