Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4537/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4537/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 14544/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4537
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul reclamant S. Administrației Publice Forța Legii pentru I. M. împotriva sentinței civile nr. 2978 din 12.05.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul reclamant S. Administrației Publice Forța Legii pentru I. M. și intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen și că prin motivele de apel și întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de cererile privind judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului civil de față :
Prin sentința civilă nr. 2978 din 12.05.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, pentru membra de sindicat I. M., în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI (DGASPC ) D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta, reprezentată în cauză de sindicat, are calitatea de salariat al pârâtei, fiind încadrată cu contract individual de munca pe durata nedeterminata, în funcția de INSTRUCTOR DE EDUCAȚIE și, în consecință , instanța apreciază că îi sunt aplicabile dispozițiile Legii–Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2011, ale Legii nr. 283/ 2011 - pentru anul 2012, iar pentru anul 2013, salarizarea personalului public a fost asigurată prin OUG nr.19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012.
În LEGEA–CADRU nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice în anul 2010 este reglementată salarizarea personalului Familia Ocupațională de Funcții Bugetare"Sănătate",fiind cuprinse toate unitățile sanitare, de asistență medico-socială și de asistență socială, în Anexa nr.III a Legii cadru la Capit.II "Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățilede de asistență socială/servicii sociale ".
În art.2 al.(1) al acestui capitol se prevede "Munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100 % din salariul de bază al funcției îndeplinite".
La alin.(2) este prevăzut că " Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător".
Prin art. 9 din LEGEA nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că " În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
În LEGEA nr. 283 / 2011, privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar se prevede la art. 7 că " În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
Prin O.U.G. nr. 84/2012, privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare se prevede la art. 2 că "prevederile art.7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".
Toate aceste acte normative reprezintă norme de excepție, întrucât reglementează numai un segment al raporturilor de muncă și anume, salarizarea, și privește doar o categorie de subiecti și anume, personalul plătit din fonduri publice.
Legea nr.53/2003,- Codul muncii reprezintă norma cu caracter general, în acest sens fiind dispozitiile art.1 care prevăd " prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă și jurisdicția muncii ".
Raportându-se la relația general – special sau normă generală-normă specială, reclamantul ignoră caracterul și efectele normelor de excepție reprezentate de actele normative privind salarizarea enunțate anterior, norme care se aplică înaintea normelor speciale și, cu atât mai mult, înaintea normelor generale, strict în cazurile în care legea le prevede.
Legiuitorul este cel care a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau de execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează "în cadrul schimbului normal de lucru " (sau în afara acestui cadru) să beneficieze de timp liber corespunzător, revenind, așadar, la regula instituită de Codul muncii prin art 142 alin 1.
Mai mult, sporul de 100%, așa cum este reglementat de art.142 C.Muncii, nu este un spor cu reglementare unică și exclusivă deoarece însuși Codul Muncii prin al.2 prevede acordarea acestui spor doar în măsura în care nu se aplica regula compensării cu timp liber corespunzător din "motive justificate".
O altă critică a reclamantei vizează atitudinea unor alte unități bugetare din aceeași familie ocupațională care, dând expresie preeminenței normei speciale, astfel cum acestea au înteles-o, au acordat sporul de 100% solicitat.
Dispozițiile prohibitive referitoare la plata sporului, se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Cu toate acestea, anumite categorii sociale, chiar bugetare, se pot bucura de o . drepturi și beneficii care lise adresează, determinat de faptul că unitățile în care funcționează pot fi finanțate atât din fondurile bugetare, cât și din fonduri proprii (de ex, provenite din contractele încheiate cu CAS de spitale publice), drepturi care însă, nu sunt aplicabile altor categorii de salariați din sistemul bugetar.
Întrucât unitatea pârâtă se finanțează exclusiv de la bugetul de stat, aceasta are obligația de a se supune dispozițiilor legale incidente în materia salarizării.
Concluzionând, instanța a constatat că susținerile reclamantei nu sunt întemeiate, prin prevederi legale anuale imperative, cu caracter de excepție, norme ce se aplică cu prioritate față de normele generale, s-a stabilit că nu se plătește sporul, ci se acordă doar timp liber corespunzător, astfel că – pentru considerentele expuse, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul reclamant S. Administrației Publice Forța Legii pentru membra de sindicat I. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că prin sentința împotriva căreia a formulat prezentul apel s-a respins acțiunea prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige intimata-pârâtă să plătească apelantului-reclamant sporul de 100% prevăzut de lege pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, pentru perioada 01.01._13.
Sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală.
Instanța de fond a constatat că susținerile sale ar fi grevate pe efectele actelor normative, potrivit clasificării după criteriul sferei de aplicare, examinând în acest sens normele invocate de reclamant. Instanța a apreciat astfel că Legea nr.53 / 2003, rep., reprezintă normă generală, Legea nr. 284/ 2010 constituie normă specială, în timp ce Legea nr. 285 / 2010, Legea nr. 283 / 2011 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84 / 2012 ar reprezenta norme de excepție, aplicabile speței deduse judecății.
Apelantul susține că opinia sa coincide cu cea a autorității legale de reglementare în domeniul muncii și protecției sociale la nivel național - Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, anume că personalul din unitățile de asistență socială are dreptul să beneficieze de sporul de 100% prev. de Legea-cadru nr. 284 / 2010.
Faptul că Legea-cadru nr. 284 / 2010 reprezintă o lege specială în raport de Codul Muncii, așa cum opinează instanța, nu a fost contestat în niciun fel de noi, aceasta fiind chiar temeiul în baza căruia am solicitat acordarea drepturilor bănești pentru apelantă.
Nici faptul că Legea 285/ 2010, Legea 283/ 2011 și Ordonanța de urgență 84/ 2012 ar reprezenta normele de excepție nu îl contestăm, aceste norme referindu-se în anii 2011,2012 și 2013 la aplicarea unor articole din Legea-cadru nr. 284/2010.
Arată apelantul că nici nu a ignorat caracterul și efectele normelor de excepție arătate de instanță, cum în mod greșit a apreciat judecătorul, numai că acestea nu sunt aplicabile în prezenta speță, deoarece niciuna din normele „de excepție" invocate de intimata-pârâtă, reținute ca atare de instanță în sentința apelată nu modifică, nu încetează și nu suspendă prevederile art. 2 - Cap. II din Anexa III la Legea - Cadru nr. 284/ 2010, ce constituie temeiul de drept al solicitării noastre, astfel că instanța nu trebuia să le dea eficiență în speță.
Legea-cadru nr. 284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat constatarea dreptului, fiind în vigoare și în prezent, în timp ce normele de excepție invocate de instanță au operat pe secvențe anuale, fără a modifica articolele invocate din actul de bază pe care ne-am întemeiat acțiunea, operând însă la modul general.
Reținerea instanței potrivit căreia legiuitorul a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează „în cadrul schimbului normal de lucru" să beneficieze de timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul muncii la art. 142 alin. 1, este legală.
Instanța trebuia să observe însă că personalul din unitățile sanitare și de asistență socială și medico-socială care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru se bucură de o reglementare expresă - art. 2 Cap. II din Anexa III la legea cadru, excepțională în raport de norma referitoare la „tot personalul din sectorul bugetar", care este în vigoare și aplicabilă începând cu anul 2011 până în prezent, și în continuare. în situația în care legiuitorul nu ar fi dorit ca aceasta să producă efecte, ar fi reglementat prin normele de excepție arătate de instanță lipsa aplicabilității acesteia.
Faptul că această categorie de personal, din care face parte apelantul, desfășoară o activitate profesională continuă, în cadrul schimbului de lucru, care include zilele în care în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează - sâmbete, duminici, sărbători legale - este indiscutabil, intimata-pârâtă confirmă această împrejurare.
De asemenea, este dovedit și nu este contestat că în ultimii trei ani această
categorie de personal nu a beneficiat de compensarea cu timp liber corespunzător, așa
cum prevede Codul Muncii - art. 142 alin. (1), invocat de instanță, dintr-un motiv
justificat, din cauza lipsei de personal a instituției publice, constrânsă prin reglementările legale în vigoare să nu angajeze personal suficient, corespunzător posturilor vacantate - OUG nr. 34 / 2009.
Instanța de fond a apreciat că în măsura în care angajatorul, din orice motive, nu s-a aliniat conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului reclamant timpul liber corespunzător, s-ar fi creat premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii, salariatul fiind îndreptățit la o despăgubire „grevată" pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin. 1 Codul muncii.
Salariatul apelant căruia nu i-a fost compensat timpul lucrat cu timp liber corespunzător ar avea dreptul, potrivit sentinței apelate, la plata muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, însă sub formă de despăgubiri.
Această optică a instanței este greșită, fiind contrazisă de Codul Muncii - art. 142 alin. (2), care prevede că în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, așadar nu despăgubiri - cum în mod greșit a înțeles judecătorul fondului.
Art. 142 din Codul Muncii se referă tocmai la salariații care lucrează în unitățile sanitare, In scopul asigurării asistenței, la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, pentru acești salariați și dreptul comun prevede compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau plata unui spor de 100% în caz contrar.
Legea nr. 284/2010 art. 2 din Cap. II din Anexa III, prevede că munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători egale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite.
Din aceste motive - prevederile legale invocate și faptul că în speță nu a fost asigurată compensarea cu timp liber - a solicitat instanței plata sporului de 100% așa cum prevede legea.
Interpretarea textelor legale trebuia să se facă astfel încât să respecte voința legiuitorului, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat. Instanța de fond a încălcat acest principiu, interpretând speța dedusă judecății împotriva punctului de vedere al MMFPS exprimată prin adresa nr. 1257/ IG/_/ RG/ 1743/ GB din 16.05.2013, aflată la dosar, asupra căreia nu s-a pronunțat în niciun fel. Cu atât mai mult cu cât și alte ministere care compun Guvernul, inclusiv Ministerul Sănătății, având rol de coordonator metodologic al domeniului sănătății și asistenței, au plătit angajaților lor aceste drepturi.
Față de motivele prezentate, s-a solicitat admiterea apelului, iar pe fond admiterea acțiunii.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.477-480 din Noul cod de procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare înregistrată sub nr._/09.10.2014 prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, iar apelantul a depus răspuns la întâmpinare ce a fost înregistrată sub nr._/20.10.2014
Apelul este nefondat pentru considerentele ce succed.
În esență, apelul reclamantului pune în discuție prevalența Legii cadru 284/2010 față de celelalte norme ce reglementează compensarea muncii efectuate în zile de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează.
Potrivit art.137 din C. Muncii este obligatorie acordarea repausului săptămânal cumulată cu plata unui spor la salariu, în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității.
Pentru munca prestată în unitățile sanitare precum si în alte unități în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, în zilele de sărbătoare legală, art. 142 din C. Muncii prevede că salariații beneficiază de compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Numai în cazul în care această compensare nu este posibilă, acordarea unui spor de 100 % din salariul de bază constituie o alternativă.
Potrivit art. 1 alin 2 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, începând cu data 01.01.2011, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân în mod exclusiv, cele prevăzute în această lege.
Cu privire la personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, art. 2 din Cap. II din Anexa III la Legea nr.284/2010 stabilește că munca prestată de această categorie de personal, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. Textul mai prevede că această muncă nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
Cum această dispoziție legală se aplică, în exclusivitate, unor subiecte strict determinate si anume, personalului bugetar contractual din cadrul direcțiilor de asistentă și protecție socială, în mod evident ea are caracter de reglementare specială în materia drepturilor salariale cuvenite acestei categorii și exclude aplicarea reglementării cuprinse în norma generală, reprezentată de Codul Muncii, potrivit principiul „specialia generalibus derogant”.
Interpretând coroborat dispozițiile art. 59-62 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea reține că existenta unei legi speciale nu poate împiedica adoptarea, în același domeniu, a unor norme de excepție, cu caracter temporar, spre a reglementa raporturile sociale generate de situații excepționale.
În virtutea acestor dispoziții, într-un anume context economic generat de criza economică, pentru anii 2011, 2012 și 2013 au fost adoptate norme de excepție care stabilesc o modalitate diferită de compensare a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care potrivit legii nu se lucrează și anume, compensarea muncii numai cu timp liber corespunzător.
Mai exact, în perioada 2011-2013 normele de excepție inserate în art. 9 din Legea 285/ 2010, art. 7 din Legea 283/2011 și art. 2 din OUG 84/2012, au schimbat conținutul normativ al legii speciale, 284/2010, compensarea muncii sub forma unui spor la salariu fiind temporar interzisă și înlocuită cu timp liber plătit, dispoziții ce se aplică, fără nici o deosebire, întregului personal bugetar.
Fiind acte normative de excepție, ce derogă de la actele normative generale și de la cele speciale, divergența ivită între acestea și norma actului normativ general sau special se rezolvă, în mod evident, în favoarea normelor de excepție.
Din perspectiva acestor considerente, Curtea apreciază că este incorect argumentul apelantului conform căruia Legea-cadru nr.284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat plata sporului, în realitate, fiind suspendate efectele acesteia pe perioada de timp pentru care au acționat normele de excepție evocate.
Este de subliniat și faptul că în domeniul salarizării angajaților din mediul public, Curtea Constituțională a afirmat constant că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează, acestea nefiind drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție (decizia 1.601 din 9 decembrie 2010 si decizia 1.250 din 7 octombrie 2010).
În ceea ce privește adresele invocate de apelant, emise de MMFPS și diverse unități sanitare, Curtea precizează că acestea nu sunt apte să impună o altă interpretare a legilor evocate, instanța fiind cea investită să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Prin urmare, se justifică pe deplin concluzia potrivit căreia în perioada 2011-2013 este exclusă acordarea sporului prevăzut de Legea nr. 284/2010, art. 137, 142 din C. Muncii, opțiunea legiuitorului, exprimată în legile anuale de salarizare, fiind aceea de a compensa munca în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, numai cu timp liber corespunzător.
Fată de împrejurarea că prin acțiunea dedusă judecății reclamantul nu a invocat refuzul angajatorului de a-i acorda timp liber corespunzător în compensare și nici plata unei despăgubiri pentru eventualul abuz comis de angajator, instanța nu are de lămurit aceste chestiuni, fiind pe deplin incidente dispozițiile art. 9 C.proc.civ.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă niciunul din motivele de casare sau modificare, în baza art.480 alin.1 Noul cod de procedură civilă, apelul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant S. Administrației Publice Forța Legii cu sediul în C.. . nr. 32 jud. D., pentru membra de sindicat I. M., având CNP:_, împotriva sentinței civile nr. 2978 din 12.05.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în C., .. 22, județul D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Noiembrie 2014.
Președinte, M. P.-P. | Judecător, C. S. | |
Grefier, A. C. |
Red. Jud. M. P. P.
Tehn. A.C:
4ex/02.12.2014
Jud. Fond: C. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 30/2014. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
