Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1014/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1014/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 2601/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1014
Ședința publică de la 27 Martie 2014
Completul compus din:
Președinte: - C. R.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea, apelului declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE ,,CFR""SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE,ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., cu sediul în C., b.dul D., nr. 1, județul D., împotriva sentinței numărul 1684 din data de 17 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul N. M., cu domiciliul ales în Caracal, ., ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:
- apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;
- intimatul reclamant N. M. nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă;
- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;
- apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE ,,CFR""SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE,ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă ;
Curtea, luând act de cererea privind judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă formulată de apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE ,,CFR""SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE,ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C. și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.1684 din data de 17 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada 01.09._10 și respinge acțiunea ca fiind prescrisă pe această perioadă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N. M., CNP(_ cu domiciliul ales în Municipiul Caracal, ., . cu pârâta C. Națională de Căi ferate CFR SA cu sediul în București, ..38, sector –prin Sucurasala Centrul de Exploatare Întreținere și Reparații CF C., cu sediul în C., ., județul D..
S-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de baza minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pe perioada 23.04._10, sume care vor fi actualizate cu rata inflației și dobânda legală, aferentă sumelor datorate calculată de la data introducerii acțiunii pana la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune s-au reținut următoarele:
Drepturile solicitate de reclamantul sunt drepturi de natură salarială, așa cum prevede art. 160 din Codul muncii, astfel că au fost apreciate ca fiind incidente dispozițiile art.268 alin.1 lit.c) Codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen în limita căruia a fost formulată acțiunea.
În speță reclamantul a solicitat plata acestor drepturi începând cu data de 01.01.2009, acțiunea fiind introdusă la data de 23.10.2013 (data poștei), astfel că prin prisma dispozițiilor legale mai sus menționate instanța constată prescris dreptul la acțiune pe perioada 01.09._10.
În ceea ce privește fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte inclusiv în perioada 24.10._10, așa cum a rezultat din carnetele de muncă depuse la dosarul cauzei.
Potrivit art.41 alin.3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, pe argumentarea potrivit căreia drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în disp. ART. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010:
„(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
(2) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.
(3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.”
Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu pot prevede sub sancțiunea neluării în seamă drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivel de ramură.
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
Prin urmare, pârâta nu a acordat și nu a plătit reclamanților membrii de sindicat drepturile salariale solicitate, încălcând prevederile art.40 alin.2 lit.c) din Codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, precum și prevederile art.229 alin.4 din Codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
În acest fel a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art.253 din Codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite reclamantul a suferit un prejudiciu constând, pe de o parte, în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale, dar și în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, instanța a obligat pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și cu dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis cererea, obligând pârâta să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de baza minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pe perioada 23.04._10, sume care vor fi actualizate raportat la rata inflației, precum și cu dobânda legală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE ,,CFR""SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE,ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin sentința nr. 1684/17.10.2013 a Tribunalului O. s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de baza minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pe perioada 23.04._10, sume care vor fi actualizate cu rata inflației și dobânda legală, aferentă sumelor datorate calculată de la data introducerii acțiunii pana la data plății efective.
În motivarea recursului s-a arătat că, urmare a negocierilor anuale și a lipsei fondurilor necesare, părțile semnatare ale contractelor colective de muncă încheiate la nivelul CN CF CFR SA nu au înțeles să folosească drept sistem de referință valoarea de 700 lei, ci valoarea de 570 lei, respectiv 600 lei pentru salariul minim de bază, iar anexele nr.1 la CCM la nivel de unitate au fost însușite de sindicatul al căror membrii erau reclamanții.
S-a arătat că membrii de sindicat au participat la negocieri și nu au solicitat preluarea art.41 alin 3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi, și de asemenea nu au solicitat să se constate nulitatea vreunei clauze contractuale cu care salariații au fost de acord.
Recurenta a invocat dispozițiile art.236 alin.4 din Codul Muncii, și a arătat că părțile unui contract colectiv de muncă la nivel de ramură nu pot negocia drepturi de natură salarială fără nici un fel de limită.
S-a precizat că aceleași federații sindicale care au semnat CCM la nivel de ramură transporturi au negociat și semnat și CCM la nivel CN CF CFR SA, convenindu-se să se acorde salariul minim brut –clasa I de salarizare de 570 lei pentru perioada 01.02.2009 – 31.03.2010, respectiv 600 lei, pentru perioada 01.04.2010 – 31.12.2010.
S-a apreciat că doar dacă la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, ceea ce nu este cazul în speță, având în vedere că CN CF CFR SA a avut încheiat CCM pe perioada 2009-2010.
Referitor la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate se apreciază ca fiind neîntemeiat acest capăt de cerere, întrucât între pârâtă și reclamant nu s-au stabilit raporturi juridice de natură civilă care să facă obiectul art. 1 și art. 8 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, ci raporturi juridice de muncă întemeiate pe dispozițiile legislației muncii.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
În drept, s-au invocat prevederile art.304 pct. 7, 9 și art.3041 din Codul de procedură civilă.
Intimatul reclamant, deși legal citat nu a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Având în vedere că acțiunea formulată de reclamanta N. M. a fost introdusă după data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, instanța, în raport de dispozițiile art. 466 alin. 1 și art. 152 Noul Cod de procedură civilă, va recalifica apel calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr.1684/17.10.2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. _ .
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză., constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Conform art. 41(1) al Contractului colectiv de munca unic la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008 – 2010, au fost stabiliți coeficienți minimi de ierarhizare, pe categorii de salariați, cu valori cuprinse intre 1 si 2.
La alin. 2 s-a prevăzut ca acești coeficienți se aplica la „…salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art.41, alin. 3 lit. a).”
Salariul de baza minim brut începând cu data de 01.01.2008 a fost stabilit la valoarea de 700 lei potrivit art.41, alin. 3 lit.(a) din contract.
Potrivit art. 41 alin. 3 (b):
„ partile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unitati si unitate vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulat la art.41(3,a) pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. 1 din prezentul contract de munca.”
In consecința, prin contract colectiv la nivel de ramura s-au stabilit coeficienți minimi de ierarhizare precum si salariul de baza minim brut.
S-a prevăzut totodată ca acești coeficienți minimi de ierarhizare se aplica la salariul de baza minim brut respectiv.
Totodată, potrivit art. 41 alin. 3 (b), in negocierile colective la nivel de grup de unitati si de unitate, părțile implicate urmează sa pornească in stabilirea drepturilor de la cele doua valori minime stabilite prin contractul de munca la nivel de ramura.
Fiind valori minime, stabilirea salariilor pentru diferitele categoriile de salariați trebuie sa plece de la aceste valori in sens crescător.
Prin acte adiționale la contractul colectiv de munca la nivel CFR, salariul de baza minim brut la nivelul grupului de unități, așa cum rezulta din recunoașterile unitații parate, a fost de 570, respectiv 600 pentru diferite perioade de timp.
Pe de alta parte, au fost negociați coeficienți de ierarhizare in mod crescător in raport de clasa de ierarhizare, insa aceștia nu au fost aplicați la un salariu de baza minim brut de 700 cum prevede art. 41(2) din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, ci la valoarea de 570 lei.
Prin urmare in mod temeinic si legal instanța de fond a constat încălcarea prevederilor din contractul colectiv de munca la nivel de ramura.
Potrivit art. 11(1) din L. 130/1996 (in vigoare in perioada in litigiu), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează:
a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;
c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
Potrivit art. 8 (1), clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 238 (1) din C. Muncii, in redactarea din perioada in litigiu, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 247 din C. Muncii, in cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Potrivit art. 40(2) din C. Muncii, angajatorului în revin, în principal, următoarele obligații:
c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă;
Potrivit art. 236(4) din C. Muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
In raport de prevederile legale mai sus menționate, clauzele contractelor colective de munca isi produc efecte pentru toți salariații din unitățile respective.
Ca atare in mod temeinic si legal a reținut instanța de fond ca parata nu a respectat aceste obligații, deși prevederile contractuale încheiate la nivel superior sunt obligatorii si au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Nu pot fi reținute motivele de recurs potrivit cu care angajatorul are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de munca la nivel superior doar in cazul in care la nivelul angajatorului nu exista încheiat contract colectiv de munca.
Dimpotrivă, din dispozițiile legale mai sus menționate rezulta efectul obligatoriu al contractelor colective de munca de nivel superior si caracterul minimal al drepturilor stabilite prin aceste contracte fata de cele de nivel inferior.
Nu se pot retine nici motivele de recurs potrivit cu care cererile ar trebui formulate pe durata existentei contractului de munca, in cazul in care se solicita constatarea nulității, deoarece prezenta cauza nu are ca obiect constatarea nulității contractului colectiv de munca, ci plata unor drepturi salariale stabilite in baza unui contract colectiv de munca.
Este adevărat ca unitatea a stabilit prin contractul colectiv de munca încheiat la nivelul sau alte valori, mai mici, ale clasei I de salarizare si pe care angajatorul le-a pus in aplicare ca urmare a dispozițiilor din contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati.
Curtea constata insa ca alături de caracterul obligatoriu al contractelor colective trebuie reținute atât principiul aplicabilității directe a efectelor contractelor asupra salariaților din domeniul de referința, potrivit art. 11(1) din L.130/1996, cat si principiul ierarhizării forței obligatorii a contractelor colective de munca, care determina interdicția prevăzuta de art. 247 din C. Muncii.
In consecința, in situația existentei unor contracte care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, datorita celor doua principii, angajatorul are obligația sa aplice clauzele contractuale obligatorii mai favorabile.
Prin urmare in mod temeinic a reținut instanța ca angajatorul trebuia sa aplice, in mod direct, clauzele mai favorabile din contractul colectiv la nivel de ramura, ca fiind mai favorabile decât cele la nivel de unitate.
Din acesta perspectiva, Curtea retine considerentele deciziei nr. 511/2006 a Curții Constituționale potrivit cu care: „În sfârșit, Curtea a reținut că dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare.”
În ceea ce privește critica legată de depășirea bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâri de guvern, Curtea o apreciază ca nefondată. Câtă vreme partenerii sociali au negociat dreptul salariaților, alcătuirea bugetelor de venituri și cheltuieli trebuia să aibă în vedere drepturile astfel negociate. Neasigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale negociate nu poate constitui un motiv de stingere a drepturilor salariaților, în condițiile în care clauzele contractuale erau în vigoare și nu au fost anulate.
Nefondată este și critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate, prin prisma art. 253 din Codul muncii angajatorul fiind obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 Noul cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE,,CFR""SA -SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE,ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., cu sediul în C., b.dul D., nr. 1, județul D., împotriva sentinței numărul 1684 din data de 17 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul N. M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 martie 2014.
Președinte, C. R. | Judecător, T. R. | |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.C.R.
Tehn.I.C./Ex.4/17.04.2014
Jud.Fond/ A.C. Tițoiu
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 598/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... → |
|---|
