Acţiune în constatare. Decizia nr. 3360/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3360/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 9786/63/2014
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3360
Ședința publică din data de 14 Iulie 2015
Completul compus din:
Președinte: Judecător C. T.
Judecător L. E.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 08.07.2015, privind soluționarea apelului declarat de reclamanta B. V., împotriva sentinței civile nr.1559/26.03.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul_, în contradictoriu cu intimata pârâtă . ca obiect acțiune în constatare.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08.07.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, la solicitarea apărătorului apelantei, de a se amâna pronunțarea în cauză pentru a depune concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art.222 alin.2 C.pr.civ., a admis cererea și a amânat pronunțarea în cauză la data de 14.07.2015.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința nr.1559/26.03.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul_ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta B. V., având CNP_, cu domiciliul în C., ..18, ., ., Jud.D., în contradictoriu cu pârâta . sediul în C., ..80, jud.D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanta și-a desfășurat activitatea în funcția de inginer în cadrul Diviziei Transformatoare, conform propriilor susțineri, confirmate de mențiunile din carnetul de muncă și de martorul audiat în cauză.
Prin acțiunea de față, reclamanta a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile de încadrare a activității sale în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform Anexei II pct.69,79 și 160, din Ord.50/1990 și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei . la eliberarea unei adeverințe în acest sens.
Acțiunea formulată se întemeiază pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 care privește activități, categorii de personal și locurile de muncă ce se încadrează în grupele I și II de muncă, acest act normativ fiind elaborat tocmai pentru rațiunea eliminării unor inechități în salarizarea personalului și tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
În ceea ce privește condițiile concrete de muncă în care reclamanta și-a desfășurat activitatea, felul muncii desfășurate, raportat la funcția deținută, instanța constată:
Potrivit dispozițiilor din ordin, existența condițiilor deosebite trebuie să rezulte din determinări de noxe, deoarece în procesul de protejare a securității și sănătății în muncă a salariaților, trebuie să se ia toate măsurile pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru, și numai atunci când toate eforturile angajatorului nu ajută la îmbunătățirea rezonabilă a mediului de lucru, în compensație, să acorde anumite beneficii, la înțelegere cu sindicatele, conform art. 6 din Ordinului nr. 50/1990.
Depoziția martorului audiat în cauză a relatat despre mediul de lucru, condițiile grele în care și-a desfășurat activitatea reclamanta, riscurile la care a fost supusă, condițiile de microclimat nefavorabil, felul muncii desfășurate.
Din depoziția martorului a rezultat că reclamanta a desfășurat în principal activități de supraveghere și asistare a personalului care desfășura în concret lucrările încadrate în grupa a II a de muncă. Efectua procesele tehnologice de constatare a defectelor la mașini și unelte sau motoare, întocmea notele de constatare la fața locului, se afla în permanență lângă muncitorii care efectuau operațiile de desfacere, curățare, pregătire a motorului ,rebobinarea motorului, impregnarea motoarelor.
S-a constatat că activitatea reclamantei nu a fost asimilată cu cea prevăzută în Ordinul nr.50/1990, pct. 69 și 79 ,astfel că nu poate beneficia de grupa a II-a de muncă, neputând invoca în beneficiul său condițiile de muncă nefavorabile și uzura capacității de muncă a persoanelor care au lucrat efectiv în climat nefavorabil și au desfășurat pe parcursul întregului program de lucru operațiunile descrise în actul normativ invocat pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru că aceasta, prin natura postului ocupat, respectiv inginer, nu poate invoca aceleași activități ca salariații din instituție (lăcătuși, bobinatori, strungari) cărora Ord. 50/1990 ,pct. 69 și 79 le recunoaște grupa a II a de muncă pentru activitatea prestată.
În ceea ce privește invocarea pct.160 din ordin, se constată că activitățile descrise de acest text vizează personalul din industria materialelor de construcții, sector de activitate care nu este specific unității pârâte.
Instanța a constatat, astfel, că activitatea reclamantei nu poate fi asimilată cu cea prevăzută în anexa II pct. 69,79 și 160 din Ordinul nr.50/1990.
Reținând că solicitarea având ca obiect constatarea grupei a II a de muncă pentru activitatea desfășurată în cadrul pârâtei . fost neîntemeiată, pe cale de consecință, instanța a respins și cererea având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe .
Având în vedere considerentele expuse, a apreciat acțiunea ca fiind neîntemeiată, respingând-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, apelanta arată că a formulat o acțiune în constatare, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să se constate că activitatea pe care a desfășurat-o în perioada 09.03._00 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% și să fie obligată pârâta să îi elibereze o adeverință în acest sens.
Intimata pârâtă prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că personalul angajat în cadrul unității trebuia să îndeplinească următoarele condiții pentru a beneficia de încadrarea în grupă de muncă,respectiv
-
- să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II la Ordinul 50/1990,
- să fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul încadrat în grupe superioare de muncă,
- să fi fost nominalizat de conducere împreună cu sindicatele ,ținând cont de condițiile concrete de muncă ( art.6 din Ordin)
Apreciază soluția de respingere a instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, cu motivarea că activitatea reclamantei nu poate fi asimilată cu cea prev. de Ord. 50/1990 pct.69 și 79 și implicit nu poate beneficia de gr. a II-a de muncă, întrucât prin natura postului ocupat – inginer - nu poate invoca aceleași activități ca salariații din instituție, lăcătuși bobinatori, strungari cărora acest ordin le recunoaște gr. a II-a pentru activitatea prestată.
Astfel cum a rezultat din probele administrate în cauză, instanța în mod corect a reținut din declarația martorului că reclamanta și-a desfășurat activitatea în perioada menționată în acțiune, apoi ulterior precizată – în funcția de inginer în cadrul Diviziei Transformatoare, relatând
în cauză despre mediul de lucru, condițiile grele în care și-a desfășurat activitatea reclamanta, riscurile la care a fost supusă, condițiile de microclimat nefavorabil, felul muncii desfășurate.
De asemenea, din depoziția martorului a rezultat că reclamanta a desfășurat în principal activități care se încadrau în grupa a II a de muncă, efectuând procesele tehnologice de constatare a defectelor la mașini și unelte sau motoare, întocmea notele de constatare la fața locului, se afla în permanență lângă muncitorii care efectuau operațiile de desfacere, curățare, pregătire a motorului ,rebobinarea motorului, impregnarea motoarelor.
Susține că singura motivare a instanței de fond pentru care aceasta nu poate beneficia de grupa a II-a de muncă este că, prin natura postului ocupat, respectiv inginer, nu poate invoca aceleași activități ca salariații din instituție (lăcătuși, bobinatori, strungari) cărora Ord. 50/1990 ,pct. 69 și 79 le recunoaște grupa a II a de muncă pentru activitatea prestată.
Dimpotrivă se apreciază că, în raport de declarațiile martorului audiat în cauză, activitățile desfășurate de reclamantă se încadrează în grupa a II a de muncă potrivit Anexei II pct. 69,79 și 160 din Ord. 50/1990 coroborate cu art. 3 din acest ordin.
Se invocă, astfel Dec.258/2004 a ÎCCJ, precum și Dec.87/1999 a Curții Constituționale.
Arată că și alți colegi ai reclamantei ce lucrau în aceleași condiții au obținut recunoașterea grupei de muncă și că în acest sens s-ar încălca art. 14 din Convenția Europeană a drepturilor Omului.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea acțiunii.
În drept invocă dispoz. art. 466 și urm. C.pr.civilă, precum și art.478 alin. 2 C.pr.civilă.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge întrucât acțiunea formulată de reclamantă este prescrisă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune se impune precizarea că, în speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile NCPC, ci prevederile anterioare care reglementau instituția prescripției extinctive, întrucât potrivit art.201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
În acest sens a statuat și decizie ICCJ pronunțată în recurs în interesul legii nr. 1/17 februarie 2014,respectiv că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite sau neîmplinite la această dată, rămân supuse art. 18 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate, pot invoca acea excepție, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Potrivit nr. 8716/06.07.2015 eliberată de S.C. Electroputere SA și copiei de pe acordul de transfer în interesul serviciului al reclamantei la A.J.O.F.M. D. -semnat de reclamantă-, acesteia i-a fost înmânat carnetul de muncă la 31 07.2001.
Acesta este momentul nașterii dreptului material la acțiune – reclamanta putând lua la cunoștință de faptul că nu i-a fost recunoscută grupa a II-a de muncă în intervalul 09.03._00, acesta fiind momentul la care a început să curgă termenul de prescripție.
Elementul principal care contează în soluționarea excepției prescripției este determinarea naturii juridice a acțiunii dedusă judecății, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar. Astfel, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau caracterul prescriptibil, după caz,, sau între părți există un raport de muncă și s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Litigiul de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale
sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.
În raport de aceste dispoziții, Curtea constată că în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art.268 Codul muncii republicat.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile.
Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilitatea raporturilor juridice.
Curtea constată că nu prezintă nicio relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Sunt nefondate, prin urmare, susținerile apelantei prin care acesta învederează instanței că cererea este imprescriptibilă, întrucât aplicabile în cauză ar fi dispozițiile art. 2502 alin.2 pct.2 NCPC, iar acțiunea dedusă judecății este una în constatare, și nu în realizare.
Nici susținerile referitoare la discriminarea creată între apelantul din prezenta cauză și alți colegi din cadrul aceluiași angajator, cărora le-a fost recunoscut acest drept prin sentințe judecătorești, nu vor putea fi primite.
Astfel, va reține Curtea în primul rând că în sistemul român de drept jurisprudența nu constituie izvor de drept, deciziile pronunțate de alte instanțe în cauză similare nefiind obligatorii, cu excepția deciziilor Curții Constituționale și a deciziilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii sau pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În al doilea rând, fiind sesizată cu privire la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) (i) și alin. (3) și a art. 27 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr. 48/2002, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2/19 ianuarie 2015, a stabilit că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.
Prin urmare, la data de 27 oct. 2014 - când a fost depusă acțiunea, cursul prescripției era deja împlinit.
Având în vedere cele mai sus arătate și devenind inutilă cercetarea celorlalte critici ce vizează fondul cauzei, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod. Civil, să păstreze soluția de respingere a acțiunii, însă cu motivarea că acțiunea este prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta B. V., împotriva sentinței civile nr.1559/26.03.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul_, în contradictoriu cu intimata pârâtă .>
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14.07.2015.
Președinte,Judecător,
C. T. L. E. Grefier,
I. B.
Red.Jud.C.T.
16.07.2015
Tehn.I.C./Ex.2
Jud.Fond/ G. S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 283/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
