Acţiune în constatare. Decizia nr. 283/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 283/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 8478/63/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 283
Ședința publică de la 28 Aprilie 2015
Președinte: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta C. N. împotriva sentinței civile nr. 6075/31.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. O. P. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat T. V., pentru recurenta reclamant C. N. și avocat D. N., pentru intimata pârâtă S.C. O. P. S.A.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței depunerea de către intimata pârâtă a înscrisurilor solicitate de instanță la termenul anterior, prin adresa nr._/20.04.2015, după care;
Avocat T. V., pentru recurenta reclamantă C. N., a arătat că a observat răspunsul depus la dosar de către intimata pârâtă, însă nu este complet, întrucât nu s-a comunicat perioada 29.01.1999 – 01.04.2001, actele depuse privind alte perioade și nu perioada solicitată. A solicitat efectuarea unei adrese către intimata pârâtă în acest sens și pentru a se comunica gestiunea și locul de muncă unde se ținea gestiunea.
Avocat D. N., pentru intimata pârâtă S.C. O. P. S.A., apreciază că orice solicitare trebuie făcută până la primul termen de judecată, solicitând respingerea acestei cereri.
Instanța a respins cererea formulată de apărătorul recurentei reclamante, având în vedere că prin încheierea de ședință din data de 24.02.2015 a fost încuviințată proba cu înscrisuri și au fost solicitate prin adresă intimatei pârâte, iar răspunsul acesteia se află în adresa înaintată instanței.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat T. V., pentru recurenta reclamantă C. N., a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile pronunțate de instanța de fond, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată. Apreciază că recurenta reclamantă a făcut dovada că a lucrat la Secția II – a Ambalare, ca primitor – distribuitor, așa cum rezultă din statele de plată și concluziile raportului de expertiză și, de asemenea, a făcut dovada condițiilor în care și-a desfășurat activitatea.
Avocat D. N., pentru intimata pârâtă S.C. O. P. S.A., a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral în ședință publică; cu cheltuieli de judecată. A depus la dosar practică judiciară, comunicând un exemplar de pe aceasta apărătorului recurentei reclamante.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 11 05 2012, reclamanta C. N. a chemat în judecată pârâta S.C. O. P. S.A. BUCURESTI, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate următoarele:
- în perioada 01 10 1990 – 01. 04. 2001 a desfășurat activitate la Secția Ambalare – Combinatul Doljchim și că activitatea desfășurată este specifică gr I de muncă conform HG 456/1990 pct. 4 și 6 din lista anexă, respectiv 559/1990,
- în perioada 01. 04. 2001 – 01. 10. 2006 a desfășurat activitate la Secția Ambalare -Combinatul Doljchim și că activitatea s-a desfășurat în condiții speciale de muncă conform art. 1,lit. a din HG 1025/2003 și Lg. 226/2001,
- în perioada 01. 10. 2006 – 05. 01. 2011 a desfășurat activitate la Secția AN-CAN-Combinatul Doljchim și că activitatea s-a desfășurat în condiții speciale de muncă conform art. 1,lit. a din HG 1025/2003, Lg 226/2001,
- să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe care să ateste faptul că în perioada 01. 10. 1999 – 01. 04. 2001 a desfășurat activitate ce se încadrează în grupa I de muncă, iar în perioada 01. 04. 2001 – 05. 01. 2006 a desfășurat activitate în condiții speciale de muncă.
În motivare, a arătat că începând cu data de 07. 10. 1982, până la data de 05. 01. 2011, a lucrat ca operator chimist și primitor distribuitor la Combinatul Doljchim, respectiv O. P. Sucursala C., desfășurând activitate ce a fost încadrată în grupa I de muncă, în procent de 100% sau condiții speciale, fiind o activitate prestată în condiții nocive cu temperaturi ridicate,zgomot și noxe,etc., potrivit Ordonanței 50/1990,HG 456/1990, HG 559/1990,L 226/2001, HG 1025/2003.
Deși a solicitat, pârâta nu i-a eliberat pentru perioada mai sus menționată o adeverință din care să rezulte că activitatea desfășurată se încadrează în grupa I de muncă sau condiții speciale.
I s-a recunoscut grupa I de muncă doar pentru perioada 07 10 1982 – 21 06 1990, 03 02 1991 – 01 12 1997, deși a lucrat în aceleași condiții de lucru până la data desfacerii contractului individual de muncă, iar unitatea nu a luat măsuri pentru ameliorarea acestor condiții.
Pentru perioada solicitată i s-a eliberat adeverință cu sporurile acordate pentru activitatea desfășurată, iar potrivit acesteia i s-a acordat un spor pentru condiții grele de muncă, spor toxicitate și spor pericol, aceste sporuri fiind acordate doar pentru activități desfășurate în grupa I de muncă sau condiții speciale.
A depus la dosar în copie: carnetul de muncă, cartea de identitate, adeverință sporuri, înscrisuri din care reiese că alți colegi de serviciu de la același loc de muncă au primit adeverințe că se încadrează în grupa I de muncă, confirmarea de primire de către pârâtă a cererii sale prin care solicita eliberarea adeverinței.
În caz de neprezentare a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsa sa.
La data de 19. 06. 2012, unitatea pârâtă O. P. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate pentru următoarele considerente:
În perioada sus menționată de către reclamant se poate observa din carnetul de muncă, că acesta și-a desfășurat activitatea ca primitor – distribuitor în cadrul instalației Ambalare – Activitate șablonare, activitate care nu se încadra în grupa I de muncă în nici unul din textele de lege menționate de reclamantă în acțiune.
Tot din carnetul de muncă al reclamantului reiese faptul că în perioada 01 07 1997 – 01.10.1999 aceasta a beneficiat de grupa a II-a de muncă, conform adeverinței eliberate de unitate care se află depusă la dosar.
Această activitate nu a fost solicitată prin acțiune ce face obiectul prezentului dosar și nici datele din adeverința nu au fost contestate în vreun fel de către reclamantă,ceea ce denotă că aceasta este de acord cu încadrarea activității desfășurate în grupa a II-a de muncă .
În aceste condiții este de neînțeles de ce reclamanta a solicitat ca activitatea ce i-a fost încadrată în grupa a II-a de muncă să fie încadrată acum în grupa I de muncă fără ca în carnetul său de muncă să apară mențiuni potrivit cărora ulterior datei de 01.10.1999 aceasta și-ar fi schimbat locul de muncă iar noul loc de muncă îndeplinește condițiile legale pentru a fi încadrat în grupa I de muncă.
Potrivit Ordinului 50/1990, încadrarea unei activități în grupa I dau II de muncă nu se face numai prin simplul fapt că acea activitate este nominalizată într-un act normativ, ci acordarea grupelor de muncă este condiționată de parcurgerea unei anumite proceduri.
După cum se poate observa din lege, O. P. S.A. București - Combinatul Doljchim C. nu este nominalizată în lista unităților care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile HG nr. 1.025/2003, privind metodologia și criteriile de încadrare a personalului în locuri de muncă în condiție speciale, cu modificările și completările ulterioare.
D. fiind faptul că activitatea desfășurată de reclamantă nu se încadrează în grupa de muncă solicitată, s-a solicitat respingerea și a capătului de cerere privind obligarea unității pârâte de a emite o adeverință care să ateste cele solicitate de reclamantă în capătul principal de cerere ca nefondat și nelegal.
A mai arătat că unitatea nu a încadrat și nu a eliberat nici o adeverință care să ateste că vreunul din angajații ar fi beneficiat de condiții speciale de muncă ulterior datei de 01.04.2001,cum în mod eronat susține reclamanta.
La data de 01. 10. 2012, reclamanta C. N. a formulat precizare la acțiune în sensul că solicită ca prin sentința ce se va pronunța să se constate:
- că în perioada 04. 01. 199 – 01. 04. 2001 a desfășurat activitate la Secția Ambalare – Combinatul Doljchim și că activitatea desfășurată este specifică gr I de muncă, conform HG 456/1990 pct. 4 și 6 din lista anexă respectiv 559/1990,
- că în perioada 01. 04. 2001 – 01. 10. 2006 a desfășurat activitate de primitor distribuitor la Secția Ambalare – Combinatul Doljchim și că activitatea s-a desfășurat în condiții deosebite de muncă, conform HG 261/2001 și ordinul 352/2001,
- că în perioada 01. 10. 2006 – 01. 01. 2008 a desfășurat activitate de operator chimist la Secția AN – CAN Combinatul Doljchim și că activitatea s-a desfășurat în condiții deosebite de muncă, conform HG 261/2001 și Ordinul 352/2001
- să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe care să ateste faptul că în perioada 01. 10. 1999 – 01. 04. 2001 am desfășurat activitate ce se încadrează în grupa I de muncă, iar în perioada 01. 04. 2001 – 01. 01. 2008 a desfășurat activitate în condiție deosebite de muncă.
În ședința publică din data de 26.11.2012, instanța a încuviințat proba cu expertiza tehnică, specialitatea protecția muncii, la solicitarea reclamantei, având ca obiective, propuse de reclamantă:
- să se stabilească în funcție de condițiile de muncă concrete și specifice de la punctul de lucru, de natura celor desfășurate de reclamantă și documentele de la sediul unității(ștatele de plată),organigrama, decizii, fișa postului, carnet de muncă, pontaje, etc) dacă locul de muncă al reclamantei și activitatea desfășurată în perioada 04 01. 1999 – 01. 04. 2001 se încadrează în grupa I de muncă, conform reglementărilor legale, inclusiv HG 456/1990, HG 559/1990;
- să se verifice în funcție de condițiile de muncă concrete și specifice de la punctul de lucru, de natura celor desfășurate de reclamantă și documentele de la sediul unității(ștatele de plată,organigrama,decizii,fișa postului,carnet de muncă,pontaje,etc..) dacă locul de muncă al reclamantei și activitatea desfășurată în perioada 01. 10. 2006 – 01. 01. 2008 se încadrează în condiții deosebite de muncă conform reglementărilor legale, inclusiv HG 261/2001, ordinul 352/2001.
La data de 18 02 2013, unitatea pârâtă a depus la doar note de ședință prin care a învederat instanței aceleași aspecte,care se regăsesc și în celelalte cereri pe care le-a formulat și depus la dosar.
La data de 10.05.2013, expertul I. D. a depus la dosar raportul de expertiză efectuat în cauză, la care ambele părți au făcut obiecțiuni.
La data de 10. 06. 2013, reclamanta C. N. a depus la dosar o precizare a cererii, prin care arată că, având în vedere faptul că pe parcursul procesului unitatea pârâtă i-a eliberat adeverință prin care i se recunosc condițiile de muncă pe perioada 01 04 2001 – 01 01 2008, își restrânge pretențiile doar pentru perioada 04 01 1999 – 01 04 2001, perioadă pentru care solicită ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că a desfășurat activitate la Secția Ambalare – Combinatul Doljchim și că activitatea desfășurată este specifică grupei I de muncă, conform Ordinului 50/1990, HG 456/1990 pct. 4 și 6 din lista anexă, respectiv 559/1990 și să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe care să ateste faptul că în perioada 04 01 1999 – 01 04 2001 a desfășurat activitate ce se încadrează în grupa I de muncă.
Pârâta a mai depus la dosar în copie: AVIZ ITM D., lista locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite anexă la avizul nr. 7/06 12 2001 reactualizat în 09 12 2004 și 15 01 2006, lista locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite anexă la avizul nr. 7/09 12 2004.
La data de 14. 10. 2013, pârâta S.C. O. P. SA a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat instanței să respingă în totalitate cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. N. ca fiind neîntemeiată și pe cale de consecință, analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei să se constate că, în mod temeinic și legal S.C. O. P. S.A a operat în carnetul de muncă al reclamantei grupa a II-a de muncă în care aceasta și-a desfășurat activitatea în perioada 04 01 1999 – 01 04 2001.
Prin sentința civilă nr. 6460 din 14 octombrie 2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul D. a respins, ca neîntemeiată, acțiunea, reținând că, potrivit HG. nr. 456/1990, pct. 4 invocat de către reclamantă, sunt indicate ca și locuri de muncă și activități încadrate în grupa I de muncă –Îngrășăminte chimice complexe Instalația NPK, activități de fabricare, granulare, condiționare, încărcare, ambalare, fosfați-descărcare, manipulare, depozitare și măcinare, iar la pct.6 din același act normativ sunt menționate activitățile de fabricare a catalizatorilor pe bază de crom, activități în care nu se regăsesc și cele efectuate de reclamantă, potrivit meseriei pe care o avea în perioada respectivă. De asemenea, aceste activități nu se regăsesc nici în cele indicate expres de HG nr. 559/1990 ca fiind încadrate în grupa a I de muncă, reclamanta neputând menționa de altfel temeiul concret al cererii în raport de actul normativ respectiv.
Mai mult, deși invocă ca și temei de drept dispozițiile Ordinului 50/1990, reclamanta nu a indicat, pe tot parcursul judecății, în mod concret dispoziția din acest act normativ care o îndreptățește să solicite încadrarea în grupa I de muncă, ca de altfel nici expertul, care a concluzionat în sensul încadrării activității desfășurate de aceasta în perioada solicitată în grupa I de muncă, cu motivarea că activitatea desfășurată este identică cu cea desfășurată anterior și pentru care pârâta i-a acordat grupa I de muncă, deși, așa cum s-a arătat, în perioada 07.10._90, 03.02._97, a avut meseria de operator chimist, deci a desfășurat o altă activitate decât cea ulterioară, de primitor distribuitor.
Cum expertul nu a justificat, din punct de vedere legal în nici un mod concluzia de încadrare în grupa I de muncă a reclamantei, ținând seama și de cele reținute anterior, instanța nu a ținut seama de concluziile raportului de expertiză, acestea necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză și, pe cale de consecință, a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prima critică se referă la faptul că, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea pentru perioada dedusă judecății, respectiv Inst. Ambalare – Șablonare- Depozit – Ambalare și ce activitatea desfășurat-o recurenta în această secție, deși a solicitat să se constate că a desfășurat activitate la Secția de Ambalare din cadrul Combinatului Doljchim.
A susținut că în perioada 01.12._11 a avut meseriile de operator mașini de multiplicat și primitor distribuitor, meseriile desfășurându-le în locuri diferite de muncă Meseria de operator mașini de multiplicat a desfășurat-o în perioada 01.12._99 la șablonare saci - Inst. Ambalare – Șablonare - locul de muncă fiind pe Depozit (Atelierul ) Șablonare – loc de muncă separat de depozitul Ambalare., în acest loc de muncă desfășurând activitatea de ștanțare și fasonare saci, activitate ce a fost încadrată în gr. a II-a de muncă.
Începând cu data de 04.01.1999 i s-a schimbat funcția și locul de muncă, respectiv primitor distribuitor în cadrul instalației Ambalare –Șablonare- Ambalare și expediere Azotat de amoniu și uree conform organigramei din data de 01.10.1998.
Se invocă dispozițiile Ord. 50/1990, HG 456/1990, pct.4 și 6, HG 559/1990 cât și avizelor ITM și deciziilor intimatei încadrată în gr. I de muncă.
A doua critică se referă la faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut că activitatea desfășurată de recurentă nu se regăsește în locurile de muncă cuprinse în dispoz. Ord. 50/1990, HG 456/1990, pct.4, pct.6 și respectiv HG 559/1990.
Potrivit deciziei nr.134/14.09.1999, respectiv Decizia 64/30.12.1999 a SNP P. SA București locul de muncă – Depozit Ambalare este cuprins între locurile de muncă încadrate în gr. I de muncă, noxe, pulberi (praf), uree, pulberi ( praf) azotat, pulberi ( praf) NPK, microclimat nefavorabil, instanța neluând în considerare acest aspect, înlăturând în mod nejustificat și concluziile raportului de expertiză fundamentate pe aceste documente.
Personalul care execută operații periculoase la fabricarea, manipularea și transportul produselor explozive, laboratoare produse speciale, fitil Bikford, probe, recepție produse speciale ( poligoane); obținerea explozivilor pe cale experimentală în laboratoarele de cercetare…, sunt activități încadrate în gr. 1 de muncă. De asemenea, potrivit art. 3, beneficiază de încadrarea în gr. I și a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștrii, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.
A solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299-308 C.pr.civilă ( art.483-502 NCPC).
Prin decizia nr. 634 din 27 martie 2014, Curtea de Apel C. a admis recursul, a casat sentința civilă nr.6460 din 14.10.2013 pronunțată de Tribunalul D. și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a constatat că prima instanță a soluționat acțiunea fără cercetarea fondului, neputând fi exercitat, în aceste condiții, un control judiciar pe fond..
Simpla reproducere a dispozițiilor legale incidente și că din actele depuse la dosar nu rezultă încadrarea în grupa a I de muncă, întrucât conducerea unității nu s-a pronunțat în acest sens, urmată de concluzia argumentată formal, că acțiunea este neîntemeiată, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, instanța de recurs a avut în vedere faptul că hotărârea judecătorească trebuie să arate motivele pentru care sunt găsite întemeiate sau respinse apărările părților, deci și probele de care acestea se folosesc în susținerea punctelor lor de vedere.
Instanța de fond nu a arătat cu argumente raportate la cauza de față și probele din prezentul dosar concluziile pe care le formulează, nefăcând referire nici la raportul de expertiză, ca o probă ce a fost administrată în cauză și nici la analiza locului de muncă al recurentei reclamante. Nu se face referire la secția de ambalare la care reclamanta recurentă a lucrat, fiind neclară situația acestui loc de muncă, în condițiile în care această secție figurează încadrată în condiții deosebite conform anexei la avizul nr.7 din 06.12.2001, reactualizat în 09.12.2004 și 25.01.2006.
S-a reținut faptul că pentru perioada 01.12._01 recurenta reclamantă a fost încadrată în gr. a II-a de muncă, dar față de faptul că recurenta reclamantă a susținut că pe perioada 04.01._01 a desfășurat aceeași activitate în același loc de muncă, respectiv secția ambalare, care a primit avizul ITM pentru încadrare în gr. I de muncă, era necesar să se adâncească probele pentru lămurirea acestei situații.
Ori, prima instanța nu a făcut niciun fel de analiza a înscrisurilor de care partea a înțeles sa se folosească, nu a adus niciun argument cu privire la această situație, iar motivarea hotărârii este doar una generică, fără trimitere la datele concrete ale activității recurentei reclamante. Nu s-a arătat ce tip de activitate a desfășurat recurenta, în ce loc de muncă, dacă acest loc de muncă a fost încadrat sau nu într-o grupă de muncă.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul D. sub nr._ la data de 06.05.2014.
Pentru stabilirea condițiilor concrete de muncă în care reclamanta și-a desfășurat activitatea, în rejudecare a fost administrată proba testimonială.
Prin sentința civilă nr.6075/31.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C. N., în contradictoriu cu pârâta . București.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajată, începând cu 07.10.1992, în cadrul Combinatului Chimic C., inițial în meseria de operator chimist - proiectant instalații catalizatori, iar începând cu data de 01.12.1997 și-a schimbat funcția, salariul și locul de muncă, continuând activitatea ca și operator mașini multiplicat la șablonare saci.
În perioada 04.01.1999 – 01.04.2001, a fost încadrată ca primitor –distribuitor în cadrul Secției Instalații Ambalare – Șablonare.
Prin prezentul demers judiciar, reclamanta a solicitat să se constate că activitatea desfășurată în perioada 04.01._01 (potrivit precizării formulate în data de 10.06.2013), este specifică grupei I de muncă, conform HG 456/1990 pct. 4 și pct. 6 din lista anexă, HG 559/1990 și pct. 59 din Ordinul 50/1990.
Într-o primă ordine de idei, instanța a reținut că pârâta a eliberat adeverința nr._ din 14.11.2011 (fila 30 din dosar), prin care se atestă faptul că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada dedusă judecății a fost încadrată în grupa II de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin decizia ..64/1997, 296/1998, 134/1999, 300/2000 și 215/2001, temeiul juridic al încadrării în grupa II de muncă fiind HG nr. 559/1999 alin 2 și Ordinul 969/1990, pct. 1.
Dar cum prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că ar fi fost îndreptățită la acordarea grupei I de muncă potrivit HG conform HG 456/1990 pct. 4 și pct. 6 din lista anexă, HG 559/1990 și Ordinul 50/1990, pct. 59, instanța urmează să analizeze dacă activitatea concretă desfășurată de aceasta se încadrează în ipotezele prevăzute de aceste dispoziții legale.
Astfel, la pct. 4 din lista anexă la HG nr. 456/1990, sunt indicate ca locuri de muncă și activități încadrate în grupa I de muncă „îngrășăminte chimice complexe, activitatea de fabricare, granulare, condiționare, ambalare, fosfați – descărcare, manipulare, depozitare și măcinare „ iar la punctul 6 din același act normativ se menționează activitatea de „fabricare a catalizatorilor pe bază de crom”.
Totodată, la pct.16 din lista anexă la HG 559/1990 (așa cum a fost precizat prin concluziile scrise depuse la dosar), se prevede că beneficiază de grupa I de muncă personalul care execută operații periculoase la fabricarea, manipularea și transportul produselor explosive, laboratoare produse speciale, fitil Bikford, probe, recepție produse speciale, obținerea explosivilor pe cale experimentală în laboratoarele de cercetare.
Ordinul 50/1990, pct. 59 din anexa 1, prevede că se încadrează în grupa I de muncă " manipularea mărfurilor explozive, toxice și pulverulente, a produselor chimice și petrochimice, a cărbunilor și a minereurilor (docheri, docherime-canizatori, conducători de utilaje portuare).
Analizând declarațiile martorilor ascultați în cauză, instanța a reținut că reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul secțiilor ambalare și șablonare. Aceasta încărca saci de la secția de ambalare și îi ducea la șablonare unde erau inscripționați, după care se întorcea cu ei la secția ambalare, aici fiind descărcați manual de reclamantă și stivuiți. Pe lângă saci, reclamanta mai asigura la depozitul de vagoane și folie de fardare pentru vagoane și ața pentru cusut saci.
Observând locurile de muncă și activitățile prevăzute atât de pct. 4 și 6 din lista anexă la HG nr. 456/1990, din lista anexă la HG 559/1990 cât și din pct. 59 din O 50/1990, instanța a constatat că activitatea desfășurată de reclamantă nu se regăsește printre acestea.
În ceea ce privește susținerea reclamantei referitoare la faptul că altor colegi ai acesteia, care au lucrat în aceleași condiții le-a fost recunoscută grupa I de muncă, s-a constatat că numitul D. S., căruia i-a fost recunoscută grupa I de muncă pentru perioada 01.09.1981 – 01.04.2001, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă, a deținut o altă funcție și a lucrat efectiv doar în secția de ambalare, în timp ce, pentru numita Tescan C., care o perioadă de timp a fost încadrată în meseria de primitor distribuitor nu s-a făcut dovada că, în concret, a desfășurat aceeași activitate ca și reclamanta.
În ceea ce privește concluziile raportului de expertiză, instanța a reținut că expertul nu a analizat condițiile concrete în care și-a desfășurat activitatea reclamanta ci doar a realizat o descriere generală a activităților desfășurate în cadrul pârâtei, urmate de o trecere în revistă a dispozițiilor Ordinului 50/1990, motiv pentru care nu se va ține seama de concluziile acestui raport.
Relativ la faptul că secția ambalare figurează încadrată în condiții deosebite, potrivit anexei la avizul nr.7 din 06.12.2001, reactualizat în 09.12.2004 și 25.01.2006, instanța a avut în vedere faptul că acest aviz privește o perioadă ulterioară celei deduse judecății.
Pe de altă parte, faptul că, începând cu anul 2001, locurile de muncă din secția ambalare au fost încadrate, potrivit avizului menționat mai sus, în condiții deosebite de muncă nu presupune că, anterior acestei date, acestea au fost încadrate în grupa I de muncă (condiția încadrării anterioare în grupa I de muncă fiind necesară în vederea încadrării în condiții speciale de muncă).
Prin urmare, având în vedere faptul că activitatea concretă desfășurată de reclamantă nu se încadrează în ipotezele prevăzute de HG 456/1990 pct. 4 și pct. 6 din lista anexă, HG 559/1990 și Ordinul 50/1990, pct. 59, invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată;
Luând în considerare faptul că reclamantei i-a fost eliberată adeverința nr._ din 14.11.2011, prin care se atestă faptul că activitatea desfășurată de aceasta în perioada dedusă judecății a fost încadrată în grupa II de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin decizia ..64/1997, 296/1998, 134/1999, 300/2000 și 215/2001, temeiul juridic al încadrării în grupa II de muncă fiind HG nr. 559/1999 alin 2 și Ordinul 969/1990, pct. 1;
Ținând seama de faptul că, potrivit prevederilor art.126 din HG nr.257/2011, " adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 01.04.2001, persoanele care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I sau II de muncă se întocmesc …numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive, iar potrivit Ordinului 590/2008 adeverința eliberată conform celor menționate mai sus se face pe baza unei declarații pe propria răspundere a emitentului în condițiile prevăzute de art. 288- 289 din Codul Penal;
Reținând și faptul că reclamanta nu a contestat încadrarea în grupa II de muncă la momentul înscrierii acesteia în carnetul de muncă;
Menționând și faptul că pentru locurile de muncă din secția Ambalare a fost menținută și după data de 01.04.2001, aceeași grupă de muncă, respectiv condiții deosebite de muncă până la data de 31.12.2008 (potrivit avizelor ITM aflate la dosarul cauzei), instanța a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată, aceasta fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanta a sustinut că instanta de fond, respingând actiunea, a retinut, în mod greșit, cădesfășura activitate în cadrul secțiilor ambalare si șablonare, în conditiile în care, conform înscrierilor din carnetul de muncă poz. 52 (fila 15 dosar fond), la data de 04.01.1999 i s-a schimbat funcția și salariul conform organigramei, fiind încadrată ca primitor - distribuitor Instalația Ambalare-Șablonare, iar din din declarațiile martorilor S. A. si Teodorescua rezultat că a avut gestiunea la Depozitul II Ambalare .
De asemenea, recurenta pârâtă a sustinut că nu s-au avut în vedere înscrisurile depuse la dosar, respectiv foile de prezentă și pontaje, precum și statele de plată pentru perioada respectivă, din analiza cărora rezultă fără echivoc că a desfășurat activitate doar la Ambalare, nementionându-se nici de ce aceste probe au fost înlăturate.
Ca un argument în plus că a lucrat la acest loc de muncă, recurenta reclamantă a invocat faptul că alte colege care au avut aceeași meseria ca a sa, respectiv primitor distribuitor la Inst. Ambalare, Tescan C. și B. A., se regăsesc pe aceeași foaie colectivă de prezență și au primit adeverințe că au lucrat în gr.I de muncă, adeverințe ce au fost depuse și la dosar, fila 79-82.
A mai arătat că, în cauzele ce au ca obiect litigii de muncă, dovada probei este răsturnată, astfel că dovada probei trebuia făcută de către pârâtă, cu atât mai mult cu cât toate înscrisurile și întreaga arhivă de personal se găsesc în posesia acesteia, iar în situația în care o anumită probă ar fi fost pertinentă și utilă cauzei, instanța din oficiu ar fi trebuit să pună în discuție suplimentarea probatoriului cu înscrisuri cu privire la acest aspect sau a probei cu încă un martor, probatoriu ce ar fi dus la o corectă dezlegare a pricinii.
De asemenea, consideră că o dovadă că locul său de muncă era la Ambalare o constituie raportul de expertiză care concluzionează în acest sens la pct. 6.1 din Cap. V, raport ale cărui concluzii au fost, în opinia sa, în mod greșit, înlăturate de către instanta de fond pe considerentul că expertul a realizat o descriere generală a activităților desfășurate de reclamantă în cadrul pârâtei.
Recurenta reclamanta a mai sustinut că nu desfășura activitate în cadrul secțiilor ambalare și șablonare, cele două puncte de lucru având activități diferite (la Șablonare se desfășura activitate de ștanțare și fasonare saci, la Ambalare se desfășura activitate de ambalare și expediere azotat de amoniu și uree), întrucât, conform organigramei din data de 01.10.1998, depusă la dosar de intimată, prelua doar în gestiune saci de la punctul de lucru Șablonare (saci necesari procesului tehnologic de ambalare), nu stanța și nu fasona saci, nu avea activitate specifică acestei formații, nu a fost pontată și nici remunerată la acest punct de lucru, nu lucra împreună cu personalul de la Sablonare și nu era subordonată șefului de formație ce conducea acest punct de lucru, întreaga activitate o desfășurând-o la Depozitul II Ambalare și pentru acest punct de lucru.
Consideră recurenta pârâtă că, dacă ar fi avut locul de muncă sau desfășura activitate la Sablonare, cum a susținut intimata prin întâmpinare și cum greșit a reținut instanța de fond, atunci ar fi trebuit să fie și ea transferată la data de 15.11.2002, împreună cu tot personalul la altă societate, respectiv PSV Company, dar la momentul preluării activitătii de Sablonare nu era la acest loc de muncă, ci era la locul de muncă „AMBALARE,,.
Totodată, a sustinut că, mai mult, intimata nici în carnetul de muncă, nici în adeverințele eliberate la cererea sa nu menționează că a desfășurat activitate la Secția Sablonare, deoarece toate deciziile, foile de prezență, statele de plată, acte contabile și alte documente verificabile în arhiva societății atestă că activitatea desfășurată de reclamantă era la Depozitul Ambalare, motive pentru care consideră că se impune depunerea la dosar de către intimată a statului de funcții pentru Depozitul II Ambalare, Organigramei, deciziei de numire ca primitor distribuitor pentru perioada respectivă și comunicarea de relatii cu privire la punctul de lucru în cadrul căruia răspunde de gestiune.
Recurenta a criticat sentinta si pe considerentul că, în mod greșit, s-ar fi reținut că activitatea desfășurată de ea nu se regăsește în locurile de muncă cuprinse în dispozițiile Ord. 50/1990 pct. 59 din anexai, HG456/1990, pct. 4, pct. 6 si respectiv H.G.559/1990.
În acest sens, a arătat că, în Decizia unității nr. 134/14.09.1999 (fila 34-35 dosar fond) pct. 2, se mentionează că „ în perioada 01.01._99 se acorda gr. 1 de muncă în vederea pensionării personalului . care deservește instalațiile și locurile de muncă nominalizate în anexa 1 la prezenta decizie” iar potrivit anexei 1 la decizie, punctul 6, punctul de lucru la Depozitul Ambalare este încadrat în gr. 1 de muncă. De asemenea, în Decizia nr. 64 /30.12.1999 a SNP P. Sa București, depuse de intimată la dosar (fila 37 dosar fond), Decizia 300/20.11.2000, cât și în Decizia 215 /28.05.2001, inclusiv anexele, Locul de muncă - Depozit Ambalare era cuprins între locurile de muncă încadrate în gr.I de muncă, dar consideră că instanța nu a luat în calcul acest aspect, înlăturând în mod nejustificat și concluziile raportului de expertiză care au fost fundamentate pe aceste documente.
A mentionat că, potrivit acestor decizii, s-a acordat gr. I de muncă întregului personal ce a deservit acest loc de muncă, indiferent că era inginer, electrician, operator chimist, mașinist sau primitor distribuitor, deciziile având ca temei dispozițiile Ordinului 50/1990, pct.59, pct. 4 al HG 456/1990, precum și pct. 16 din HG 559/1990, prin raportare la disp. Art. 3. Ord. 50/1990, norme care în opinia recurentei demonstrau că activitatea pe care a desfășurat-o trebuia încadrată în gr.I de muncă si care gresit nu au fost luate în considerare de către instanta de fond.
Reclamanta a solicitat să se aibă în vedere că activitatea desfășurată în Combinatul Chimic Doljchim era o activitate deosebit de nocivă, existând scăpări de noxe, pulberi de azotați, uree, amoniac, metanol, care duceau la intoxicații grave pulmonare, trahee, deficiente respiratorii, iar unitatea nu a luat măsuri pentru ameliorarea acestor condiții, că au fost situații de îmbolnăviri profesionale, accidente de muncă, fapt dovedit și de Situația cu îmbolnăvirile profesionale, respectiv un exemplu de intoxicare la Secția Ambalare-V. V- intoxicație acută cu NH3-amoniac, ceea ce a determinat și acordarea unor sporuri pentru condiții grele sau periculoase.
Totodată, recurenta a invocat faptul că alți colegi au primit adeverință că au lucrat în condiții deosebite de muncă și, în raport de această împrejurare, consideră acordarea gr. I de muncă se impune și în considerarea principiului nediscriminării, consacrat de art.16 din Constituție, de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de art. 14 din Tratatul CE și de Jurisprudența CEDO( cauza B. și Dnha contra României), sens în care a invocat Decizia nr. 258/20.09.2004 a ICCJ, prin care s-a statuat că Ord. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior, precum și Decizia 87/1999, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a statuat că nu există nici o rațiune pentru care să se mențină un tratament discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, cu privire la beneficiul grupei superioare de muncă.
A mai susținut recurenta că, în mod greșit, nu s-a ținut cont de concluziile raportului de expertiză, în condițiile în care expertul a răspuns la obiectivele încuviințate de instanță, a efectuat expertiza la fața locului, a convocat părțile și în baza constatărilor și a documentelor existente la sediul intimatei a constatat că a desfășurat activitate la Depozitul Ambalare, iar pentru activitate desfășurată conform dispozițiilor unității și a normelor legale a fost încadrată în grupa I de muncă.
Consideră recurenta că expertiza tehnică este un mijloc de probă cu o mare forță probantă ce trebuie coroborată cu celelalte mijloace de probă administrate și că, în măsura în care expertiza nu ar fi răspuns la obiectivele stabilite, trebuia să se fi dispus completarea raportului de expertiză, iar nu înlăturarea acestuia.
O altă critică invocată de recurentă a vizat reținerea instanței de fond, în sensul că, dacă locurile de muncă din secția de ambalare ar fi fost încadrate în gr. I de muncă, ulterior anului 2001, acestea ar fi trebuit încadrate în condiții speciale de muncă sau aceea că, pentru locurile de muncă din Secția Ambalare a fost menținută și după data de 01. 04.2001 aceeași grupă de muncă, respectiv condiții deosebite de muncă.
Sub acest aspect, recurenta a arătat că legea nu prevede obligativitatea menținerii acordării grupelor I sau II de muncă, respectiv a condițiilor de muncă speciale sau deosebite de muncă pe toată activitate desfășurată la un loc de muncă, aceste condiții putând fi modificate în funcție de măsurile luate și de retehnologizarea efectuată pentru eliminarea noxelor, etc .
A precizat că, potrivit deciziilor 134/14.09.1999, 64 /30.12.1999, 300/20.11.2000,_01 emise de unitate, Depozitul de Ambalare a fost încadrat în gr. I de muncă, iar întregului personal ce deservea acest loc de muncă i s-a acordat gr. I de muncă, însă după data de 01.04.2001, având în vedere activitățile de modernizare, retehnologizare a instalațiilor și asigurarea condițiilor de muncă, unitatea a obținut Avizul nr. 7/2001, reactualizat ulterior, potrivit căruia pentru toată activitatea desfășurată în Combinatul Doljchim s-au acordat doar condiții deosebite de muncă, inclusiv la Depozitul de Ambalare.
De asemenea, consideră că, în mod greșit, s-a reținut de către instanta de fond că i s-a eliberat adeverință nr._/2011 și că nu am contestat înscrierea din carnetul de muncă în ceea ce privește încadrarea în gr. II de muncă.
În această privință, reclamanta arată că a solicitat să i se elibereze adeverință care să ateste grupa de muncă în care am lucrat și sporurile acordate, depunând nenumărate cereri la unitate, iar în urma demersurilor sale i s-au eliberat adeverințele depuse la dosarul cauzei, unele dintre aceste cuprinzând, însă, inexactități, drept pentru care a înaintat prezenta acțiune, deoarece unitatea nu a dorit rezolvarea litigiului pe cale amiabilă. In ceea ce privește înscrierile din carnetul de muncă, a susținut că nu am avut cunoștință de aceste înscrieri deoarece acesta era în posesia pârâtei până la data când mi-a fost restituit datorită abrogării Decretului 92/1976.
A menționat că, întrucât dispozițiile Decretului 92/1976 au fost abrogate, nu mai avea posibilitatea rectificării înscrierilor din carnetul de muncă decât prin acționarea în judecată pentru a se constata condițiile de muncă în care a lucrat și eliberarea unei adeverințe în acest sens, legea neprevăzând, potrivit sustinerilor sale, un termen de decădere pentru constatarea condițiilor de muncă, astfel că acțiunea a fost depusă în termenul legal.
Față de motivele invocate, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
În vederea solutionării recursului, în raport de motivele invocate, Curtea a apreciat necesară suplimentarea probatoriului, în sensul emiterii unei adrese către intimata pârâtă ..A. pentru a înainta, în xerocopie, documente legate de încadrarea reclamantei, funcția exercitată și locul de muncă ocupat de aceasta pe perioada în litigiu, statul de funcțiuni pentru Depozitul II Ambalare, precum și lista cu privire la nominalizarea în grupa I de muncă. Intimata a răspuns solicitărilor instantei prin adresa nr._/20.04.2015.
Curtea, examinând sentinta atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanta de fond, retinând că activitatea desfăsurată de reclamantă în cadrul societății pârâte în perioada 04.01._01 nu se încadrează în grupa I de muncă, a făcut o temeinică apreciere a aprobelor administrate si o corectă interpretare si aplicare a dispozitiilor legale incidente.
Astfel, se constată că îndreptătirea reclamantei la acordarea beneficiului grupei I de muncă pe perioada mentionată a fost analizată în raport de temeiului juridic invocat de aceasta pentru încadrare, respectiv disp. pct.4 și 6 din lista anexă la HG nr.456/1990, prevederile pct.16 din lista anexă la HG nr.559/1990 și pct.59 din Ordinul nr.50/1990.
Potrivit pct. 4 și 6 din lista anexă la HG nr. 456/1990, se încadrează în grupa I de muncă „îngrășăminte chimice complexe, activitatea de fabricare, granulare, condiționare, ambalare, fosfați – descărcare, manipulare, depozitare și măcinare”, precum și „fabricare a catalizatorilor pe bază de crom”.
În ceea ce privește pct.16 din lista anexă la HG 559/1990, acesta prevede că beneficiază de grupa I de muncă „personalul care execută operații periculoase la fabricarea, manipularea și transportul produselor explosive, laboratoare produse speciale, fitil Bikford, probe, recepție produse speciale, obținerea explozivilor pe cale experimentală în laboratoarele de cercetare.”
În conformitate cu pct. 59 din anexa 1 la Ordinul 50/1990, se încadrează în grupa I de muncă " manipularea mărfurilor explozive, toxice și pulverulente, a produselor chimice și petrochimice, a cărbunilor și a minereurilor (docheri, docherime-canizatori, conducători de utilaje portuare).”
Sub aspectul procedurii de încadrare si nominalizare a personalului în grupe superioare de muncă, aplicabile sunt prevederile pct.6 din Ordinul nr.50/1990, care dispuneau că: „Nominalizarea persoanelor care se incadreaza in grupele I si II de munca se face de catre conducerea unitatilor impreuna cu sindicatele libere din unitati, tinindu-se seama de conditiile deosebite de munca concrete in care isi desfasoara activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, conditii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).”
În spetă, în perioada pe care se solicită recunoasterea grupei I de muncă, reclamanta a îndeplinit functia de primitor distribuitor la Instalația de ambalare, potrivit înscrierilor din carnetul de muncă, locul său de muncă fiind, într-adevăr, în cadrul Depozitului II Ambalare, astfel cum reiese din statul de funcțiuni depus de pârâtă în apel ( filele 117-118). Însă, în concret, activitatea desfăsurată de reclamantă a fost aceea de sablonare, astfel cum se mentionează în chiar statul de funcțiuni menționat anterior ( la poziția 142) și cum este înscris la toate pozițiile din carnetul de muncă referitoare la activitatea reclamantei din intervalul 04.01._01 ( pozițiile nr.52-62). Or, această activitate nu se încadrează în grupa I de muncă, potrivit pct.59 din Ordinul nr.50/1990, pct.4 și 6 din HG nr.456/1990 ori pct.16 din HG nr.559/1990 si nu a fost nominalizată nici de către angajator împreună cu sindicatele în grupa I de muncă, după procedura prevăzută de pct.6 din Ordinul nr.50/1990.
Sub acest aspect, Curtea apreciază că, în raport de prevederile Ordinului nr.50/1990, împrejurarea că un salariat își desfăsoară activitatea într-o anumită sectie sau îndeplineste o anumită functie ce se pot regăsi printre cele enumerate în anexa I la Ordinul nr.50/1990 nu atrage automat încadrarea în grupa I de muncă, important fiind ca activitatea desfăsurată, în raport de conditiile concrete si de timpul efectiv lucrat, să justifice o asemenea încadrare.
În acest sens, pct.7 din Ordinul nr.50/1990 prevede că „ încadrarea in grupele I si II de munca se face proportional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse in aceste grupe, cu conditia ca,pentru grupa I, personalul sa lucreze in aceste locuri cel putin 50%, iar pentru grupa II, cel putin 70% din programul de lucru”, iar în conformitate cu pct. 9 din același ordin „ In cazul personalului care isi desfasoara activitatea in locuri de munca prevazute atit la grupa I cit si la grupa II, iar timpul lucrat in grupa I este sub 50% din programul de lucru, incadrarea se face in grupa II, daca din cumularea timpului efectiv lucrat in grupele I si II se obtine o perioada ce reprezinta cel putin 70%, cit este prevazut pentru grupa II de munca.”
Din acest punct de vedere, nu poate fi primită ca fondată nici critica recurentei în sensul că împrejurarea că a lucrat ca primitor distribuitor în Depozitul Ambalare II face dovada încadrării în grupa I de muncă, atât timp cât activitatea concretă a fost aceea de sablonare si nu a presupus lucrul în conditiile pct.59 din Ordinul nr.50/1990, pct.4 și 6 din HG nr.456/1990 ori pct.16 din HG nr.559/1990, cel putin 50% din timpul de lucru .
De altfel, din toate actele de nominalizare din perioada menționată (deciziile nr.134/15.09.1999, nr.64/30.12.1999, nr.300/20.11.2000 și nr.215/28.05.2001) rezultă că acordarea grupei I de muncă pentru personalul care deservește instalațiile și locurile de muncă nominalizate era condiționată de timpul de funcționare a instalațiilor, încadrarea făcându-se, așadar, în funcție de timpul efectiv lucrat stabilit procentual din programul de lucru, în raport de disp. pct.7 și 9 din ordinul nr.50/1990.
În acest sens, se observă și faptul că nici pentru ceilalți colegi ai reclamantei, inclusiv pentru numita Tescan C., la a cărei situație apelanta a făcut referire, activitatea nu a fost încadrată în grupa I de muncă în tot intervalul până la 01.04.2001, în adeverințele eliberate acestora menționându-se că, atunci când instalația nu a funcționat, au lucrat în procent de 100% în grupa a-II-a de muncă ( adeverința nr.346/21.09.2010 pentru Tescan C. – fila 78 dosar fond, adeverința 110/11.01.2008 pentru D. G.-S.-fila 88 dosar).
Pe de altă parte, reclamanta nu poate invoca situația acestora ca fiind identică cu situația sa, pentru a justifica, în considerarea unei egalități de tratament, acordarea beneficiului grupei I de muncă, întrucât, așa cum corect a remarcat și instanța de fond, din adeverințele menționate nu reiese că aceste persoane și-ar fi desfășurat activitatea în același loc de muncă cu reclamanta, iar statul de funcțiuni demonstrează că, deși funcția reclamantei și a numitei Tescan C., a fost aceeași, de primitor-distribuitor, locul de muncă a fost diferit.
Tot legat de critica recurentei privitoare la crearea unei discriminări între ea și ceilalți colegi, se reține că decizia nr. 258/2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a statuat în niciun caz faptul că angajatorii sau instanțele de judecată ar putea extinde aplicarea dispozițiilor legale privind încadrarea în grupe de muncă și la alte situații decât cele expres prevăzute de lege. O atare interpretare ar lipsi de conținut actul normativ anterior evocat. Dimpotrivă, decizia menționată se referă la situația persoanelor care au fost pensionate sau al căror raport de muncă a încetat înainte de adoptarea sau de modificarea Ordinului nr. 50/1990 prin adăugarea unor noi categorii legale de meserii care se încadrau în grupe de muncă.
Cât privește decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale, invocată de asemenea de către recurentă, Curtea reține că aceasta a fost dată cu ocazia efectuării controlului de constituționalitate a dispozițiilor art.2 alin.1 din Decretul-Lege nr.68/1990, act normativ pe care reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea sa.
Pe de altă parte, discriminarea constatată de Curtea Constituțională, prin decizia nr.87/1999 nu se referă la situația examinată de către Tribunal, ci vizează eliminarea tratamentului discriminatoriu creat între persoane care au lucrat în aceleași locuri de muncă și au desfășurat aceleași activități, dar cărora le-au încetat raporturile de muncă la date diferite, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Decretului-lege nr.68/1990.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut în considerentele deciziei nr.87/1999 că:
„ Dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990, referindu-se la "personalul de la locurile de muncă și activitățile" pentru perioade anterioare datei intrării lor în vigoare, recunosc doar beneficiul unor drepturi cuvenite și câștigate anterior, ale căror efecte sau valorificare, însă, se face ulterior. Sub acest aspect, apare discriminatorie recunoașterea beneficiului drepturilor respective doar în favoarea persoanelor care sunt încă în activitate la locuri de muncă sau în activități caracterizate prin condiții deosebite, nu și în favoarea celor care anterior au lucrat în aceleași condiții, dar înainte de . Decretului-lege nr. 68/1990, au încetat raporturile lor de muncă, prin pensionare sau din alte motive, ori s-au încadrat la locuri de muncă care nu mai au același caracter. Acest tratament juridic diferențiat încalcă principiul egalității înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție. Persoanele în privința cărora se examinează aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990 se găsesc în situații diferite doar sub aspectul statutului lor social - de persoane încadrate la locuri de muncă sau în activități având condiții deosebite, de persoane încadrate la alte locuri de muncă sau în alte activități, ori de persoane care nu s-au mai încadrat în muncă din diverse motive - și toate acestea văzute la o dată exactă, aceea a intrării în vigoare a actului normativ respectiv.”
Prin urmare, în raport de această motivare, se reține că decizia nr.87/1999 nu-și găsește aplicabilitatea în speța de față, având în vedere că nu se invocă un tratament discriminatoriu între salariați prin raportare la data diferită a încetării raporturilor de muncă ale acestora și nu s-a făcut dovada existenței unei situații juridice identice sau similare între reclamant și ceilalți salariați care au desfășurat activități încadrate în grupa a-II-a de muncă.
În ceea ce priveste sustinerea recurentei conform căreia gresit nu au fost luate în considerare concluziile expertizei efectuate, Curtea retine că acestea nu pot fi privite ca având fortă probantă absolută sub aspectul dovedirii încadrării în grupa de muncă sau chiar o fortă superioară actelor depuse de angajator cu privire la nominalizarea locurilor de muncă si activitătilor ce au fost încadrate în grupa I de muncă. Instanța de judecată poate reține sau înlătura un mijloc de probă din ansamblu probator pe baza căruia si-a format concluzia, după cum acesta se coroborează sau nu cu celelalte probe administrate.
În spetă, Tribunalul a apreciat just asupra valorii probatorii a expertizei, în conditiile în care expertiza tehnică nu putea stabili, la peste 14 de ani de la data la care reclamanta a lucrat ca primitor distribuitor la Instalația de ambalare, conditiile concrete în care activitatea sa s-a defăsurat, concluziile expertului fac referire la modul general la conditii grele în care reclamanta a lucrat, fără o raportare la atributiile specifice activitătii de sablonare, fără luarea în considerare a prevederilor legale invocate drept temei juridic al încadrării, respectiv pct.4 și 6 din lista anexă la HG nr.456/1990, pct.16 din lista anexă la HG nr.559/1990 și pct.59 din Ordinul nr.50/1990 si fără indicarea timpului efectiv lucrat în astfel de conditii. Mai mult, concluziile expertizei nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, în special cu actele interne ale angajatorului de nominalizare în grupă.
Nefondată este si critica potrivit căreia instanța de fond, în mod greșit, și-a argumentat soluția prin aceea că, dacă locurile de muncă din secția de ambalare ar fi fost încadrate în gr. I de muncă, ulterior anului 2001 acestea ar fi trebuit încadrate în condiții speciale de muncă.
Sub acest aspect, Curtea retine că din prevederile art.19, 20, 42, art.167, 1671din Legea nr.19/2000, din disp. art.30 și 158 din Legea nr.263/2010, precum si din asimilarea prevăzută anterior de art.2, alin.2 din Legea nr.226/2006 rezultă că grupa a-II-a reglementată de legislatia anterioară datei de 01.04.2001 îsi găseste corespondentul în conditiile deosebite prevăzută de legislatia actuală, iar grupa I de muncă în conditii speciale. Încadrarea ulterioară a activitătii desfăsurate în conditii deosebite poate crea, atât timp cât nu s-a făcut dovada unei retehnologizări a procesului de productie, o prezumtie simplă sub aspectul încadrării locului de muncă si activitătii în grupa a-II-a de muncă pe perioada anterioară datei de 01.04.2001.
Or, ca o prezumtie simplă trebuie calificat si rationamentul instantei de fond în această privință. Constatarea încadrării ulterioare a activitătii în conditii deosebite nu a fost singurul argument în raport de care Tribunalul a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată, prezumtia simplă dedusă din această constatare fiind coroborată cu celelate probe administrate în baza cărora instanta de fond a apreciat că nu se justifică încadrarea în grupa I de muncă a activității desfășurate de reclamantă în perioada 04.01._01.
Cât priveste critica vizând aprecierea Tribunalului referitoare la necontestarea mentiunilor din carnetul de muncă, se retine că reclamanta, desi a învestit instanta de judecată cu o actiune în constatarea grupei I de muncă pe perioada menționată, în realitate urmăreste o schimbare a încadrării efectuate anterior de către angajator, din grupa a-II-a de muncă în grupa I, cerere care nu se circumscrie întocmai disp. art.111 C.pr.civ. O astfel de modificare presupunea contestarea procedurii de încadrare si nominalizare în grupe realizate anterior de către fostul angajator împreună cu sindicatele în temeiul Ordinului nr.50/1990, anularea sau modificarea actelor de nominalizare, rectificarea mentiunilor din carnetul de muncă, anularea si desfiintarea actelor care, potrivit legislatiei din domeniul pensiilor, fac dovada încadării în grupele superioare de muncă pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001, demersuri judiciare care nu au fost initiate de către reclamantă.
În aceste conditii, nu pot fi ignorate efectele unei proceduri valabile de încadrare si nominalizare în grupele superioare de muncă realizată de către angajator cu mai mult de 10 ani în urmă si nici realitatea înscrierilor din carnetul de muncă, astfel încât argumentul adus în acest sens de către prima instanta nu este unul gresit.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel încât, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. N. împotriva sentinței civile nr.6075/31.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. O. P. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Aprilie 2015.
Președinte, L. M. L. | Judecător, N. D. | Judecător, Florența C. C. |
Grefier, A. P. |
Red.jud.Fl.C.C.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.25.05.2015
j.f. M.V.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 3360/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
