Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 6132/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 6132/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 6132/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 6132

Ședința publică de la 08 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M. L.

Judecător D. S.

Grefier N. A.

*****

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta ., cu sediul în Calafat, sat Basarabi, .. 165, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 2340 din 21 mai 2015, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât V. C., cu domiciliul în comuna Terpezița, ., jud. D., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru apelanta reclamantă . avocat I. D. cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind intimatul pârât V. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului de față.

Avocat I. D., pentru apelanta reclamantă, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, conform motivelor de apel, cu cheltuieli de judecată de la instanța de fond.

CURTEA

Asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul V. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de_ lei reprezentând c/val prejudiciului adus societății, obligarea la plata sumei dobânzii legale aferente începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective, conform dispozițiilor OG 13/2011, precum și actualizarea cu indicele de inflație.

Prin sentința civilă nr. 2340 din 21 mai 2015 pronunțată de Tribunalul D., s-a respins acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul V. C..

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul D. a constatat și reținut următoarele aspecte:

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea pârâtului la plata sumei de_ lei reprezentând c/val prejudiciului adus societății, obligarea la plata sumei dobânzii legale aferente începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective, conform dispozițiilor OG 13/2011, precum și actualizarea cu indicele de inflație.

Reclamanta a arătat că prejudiciul adus societății a constat în suma de 2590 lei reprezentând c/val unei cantități de 438,97 litri de motorină, suma de 1750 euro-7875 lei la curs de 4,5 lei/1 EUR reprezentând c/val unei 1 buc CMR Apolda (Germania )- Weston Super M. ( Anglia ), 300 lei c/val unui telefon Samsung.

Din procesul verbal de constatare nr. 458/24.01.2014 rezultă că la data de 24.01.2014 la schimbarea șoferului autotractorului_, pârâtul din prezenta cauză s-a constatat că în rezervoarele autotractorului, existau 321,26 litri, i s-a solicitat pârâtului telefonul Samsung, iar acesta a refuzat să-l înapoieze, spunând că i-a fost confiscat de poliția engleză, fără a prezenta nici o dovadă în acest sens.

S-a mai menționat că i-au fost predate ca documente de transport 1CMR Brorup Danemarca –Weissenfels Germania și s-a constatat lipsa 1 CMR Apolda Germania – Weston Super M. Anglia.

În ceea ce privește consumul nejustificat de motorină, instanța a constatat că singurul înscris administrat de către reclamantă a fost procesul verbal de constatare din 24.01.2014, menționat mai sus și un înscris ce reprezintă un centralizator al alimentărilor efectuate la_ .

Reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte modul de calcul al consumului de motorină pentru a se putea verifica corectitudinea stabilirii cuantumului prejudiciului, precum și privind existența unui consum normal de motorină reprezentat de 29,90 litri/100 km, așa cum susține, deși, potrivit art. 272 C .muncii, sarcina probei îi revenea.

Potrivit art. 254 alin 1 C. muncii "Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor".

Pentru declanșarea răspunderii patrimoniale trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și personală săvârșită în legătură cu munca, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția salariatului.

Prin urmare, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii patrimoniale, dat fiind că angajatorul nu a dovedit vinovăția salariatului, fapta ilicită a acestuia constând în sustragerea cantității de motorină, cuantumul concret al prejudiciului, precum și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

În ceea ce privește suma de 7875 lei reprezentând echivalentul sumei de 1750 Euro, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada predării documentelor de transport 1CMR Brorup Danemarca – Weissenfels Germania, așa cum se menționează în procesul verbal din 24.01.2014, inclusiv a CMR Apolda Germania – Weston Super M. Anglia, ci doar a sumei de 1750 EURO, dovedită cu factura depusă la dosar (f.51).

Nici cu privire la predarea telefonului Samsung către pârât, reclamanta nu a produs dovezi în acest sens, ci doar cu privire la c/val acestuia depunând factura . nr.55/10.12.2013(f.56), c/val care este mai mare decât cea solicitată prin prezenta acțiune.

Singurul înscris care menționează predarea acestui telefon către pârât este procesul verbal de constatare din 24.01.2014, care însă nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.

Prin urmare, nici în ceea ce privește sumele de 1750 euro și 300 lei, reclamanta nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 254 alin 1 C. muncii privind răspunderea contractuală, respectiv dovedirea vinovăției salariatului, fapta ilicită a acestuia constând în sustragerea telefonului și lipsa documentelor de transport, precum și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Față de cele expuse mai sus, instanța a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea de apel s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și rejudecând cauza pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu consecința obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs societății reclamante, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și obligarea la plata dobânzii legale pentru suma de_ lei începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective, conform dispozițiilor OG 13/2011, cu cheltuieli de judecată atât la fond cât și în fața instanței de apel.

Prin motivele de apel s-a arătat că în fapt, prin sentința apelată a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă prin care solicita instanței de fond să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de_ reprezentând contravaloarea prejudiciului produs societății, instanța apreciind că în cauza dedusă nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii patrimoniale a salariatului.

A precizat că înțelege să critice pentru nelegalitate și netemeinicie sentința nr.2340/21.05.2015. In momentul în care s-a pronunțat în acest fel instanța de fond, apreciază că a dat o interpretare eronată înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

1. Din motivarea instanței de fond se observă că, în momentul în care a respins acțiunea, aceasta a analizat situația din perspectiva faptului că niciuna dintre situațiile prin care pârâtul a generat prejudicii reclamantei nu ar fi fost probată de aceasta.

In momentul în care instanța de fond a analizat capătul de cerere reprezentând obligarea pârâtului la plata sumei de 7875 lei reprezentând echivalent 1750 euro ca urmare a nepredării de către pârât a CMR aferent rutei Apolda (Germania) - Weston Super M. (Anglia) - prejudiciu produs societății - judecătorul fondului a concluzionat în mod total eronat faptul că societatea reclamantă „nu a făcut dovada predării documentelor de transport... ci doar a sumei de 1750 euro..."

Insă instanța a ignorat însă total faptul că CMR-ul - Scrisoarea de trăsură/ transport internațional - este documentul care însoțește marfa și nu se predă pe baza de PV!

S-a mai precizat că scrisoarea de trăsură este întocmită în trei exemplare originale, semnate de expeditor și de transportator, aceste semnături putând să fie imprimate sau înlocuite prin ștampilele expeditorului și transportatorului, dacă legislația țării în care este întocmită scrisoarea de trăsură o permite.

Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoțește marfa, iar al treilea se reține de transportator. Acest al treilea exemplar trebuia predat de către șoferul pârât la societate, pentru că în baza acestui înscris se justifică derularea transportului către partenerul contractual.

Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, în virtutea raporturilor de muncă dar și a sarcinilor însușite atât prin CIM cât și prin fișa postului și prin instrucțiunile de lucru, pârâtul desfășura activitate de șofer autocamioane de mare tonaj pentru reclamantă.

S-a menționat că pârâtul nu a contestat pretențiile reclamantei - deși acesta a fost prezent personal la termenul de judecată din data de 20.02.2015 - înțelegând să propună ca unic mijloc de probă un martor, martor care nu s-a prezentat să fie audiat deși a fost citat pentru 3 termene de judecată și, în realitate, a avut doar scopul de a tergiversa soluționarea cauzei de către instanța de fond.

De asemenea, a învederat faptul că, anterior înregistrării pe rolul instanței a prezentei cauze, în data de 06.05.2015, a notificat pârâtul cu privire la prejudiciul produs societății reclamante și la pretențiile pe care le avea față de acesta, însă acest fapt nu a generat nicio poziție din partea acestuia.

Tot în mod eronat instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a probat lipsa nejustificată a cantității de 438,97 litri motorină raportat la cele consemnate în Procesul Verbal de Constatare încheiat la data de 24.01.2014 cu ocazia predării de către acesta a autotractorului_ (cauzând astfel societății angajatoare un prejudiciu de 2.590 lei). Consumul de carburant este calculat însă conform documentației întocmite de constructorul autocamionului IVECO MAGIRUS prin raportare și la dispozițiile Ordinului 14/1982.

Cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 300 lei - reprezentând lipsa unui telefon mobil Samsung a arătat că instanța de fond a apreciat că, întrucât valoarea din factură fiind mai mare decât valoarea solicitată de reclamantă atunci nu ar fi probat nici această solicitare. Insă așa cum a arătat, pârâtul a afirmat că telefonul i-a fost confiscat de poliția engleză în momentul în care a fost reținut de către polițiști în data de 21.01.2014, fără a prezenta niciun înscris în acest sens, iar acest bun a fost evaluat de reclamantă la suma de 300 lei.

S-a mai precizat că interpretarea pe care instanța de fond a înțeles să o dea materialului probator aflat la dosarul cauzei este una care contrazice realitatea evidentă, o interpretare periculoasă ce lasă deschisa calea - pentru orice persoană-salariat care prin fapta sa produce un prejudiciu - pentru a comite alte asemenea fapte știind că nu poate fi trasă la răspundere!

Instanța de fond nu a avut în vedere absolut deloc atitudinea manifestată de pârât față de societate atât în derularea raporturilor de serviciu cât și pe parcursul desfășurării procesului, fapt pe care l-a evidențiat prin concluziile scrise.

S-a mai menționat că pârâtul V. C. prin modul de comportament și prin întreaga sa activitate a cauzat grave prejudicii societății reclamante. Așa cum a arătat, în data de 21.01.2014 acesta a fost arestat în Anglia ca urmare a agresării unui ofițer de poliție - urmarea nefericită pentru societate a acestui incident fiind aceea că la nici două săptămâni de la începutul derulării raporturilor de muncă cu pârâtul - în data de 24.01.2014 când a predat autocamionul_ către societate s-a constatat existența prejudiciului pe care l-a solicitat prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului D..

In fișa postului și în instrucțiunile de lucru - toate comunicate pârâtului (cu semnătură de primire) și aflate depuse la dosarul cauzei, se regăsește temeiul acțiunii.

Pentru toate aceste considerente s-a solicitat admiterea apelului și rejudecând pe fond cauza, modificarea în tot a sentinței apelate, admițând acțiunea așa cum a fost formulată.

In probațiune: solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

In baza art.453 Noul Cod de Procedură Civila solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată atât la fond cât și în fața instanței de apel.

Examinând sentința apelată, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea ce formează obiectul cauzei ,reclamanta a solicitat în baza art.254 al.1 și 256 al.2 Codul Muncii ,obligarea pârâtului la repararea prejudiciului produs societății ca urmare a faptelor săvârșite de acesta.

Prin sentința pronunțată ,Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a respins acțiunea ,având în vedere că reclamanta nu a administrat probe suficiente pentru a face dovada faptei ilicite a salariatului respectiv a prejudiciului produs.

În ceea ce privește lipsa documentului CMR Apolda –Weston Super M. ,Curtea constată că deși acesta nu se predă în baza unui proces verbal ,așa cum se arată în criticile invocate în apel,angajatorul reclamant ,căruia îi revenea sarcina probei, nu a adus nici un fel de dovadă în sensul existenței transportului precum și a documentului care se pretinde a fi lipsă.

Prezența pârâtului personal în fața instanței de fond la unul din termenele de judecată ,nu reprezintă o dovadă a recunoașterii pretențiilor reclamantei. Faptul că pârâtul a propus probe în apărare constituie chiar o dovadă a contestării prejudiciului produs societății .

De asemenea ,se constată neîntemeiate criticile formulate prin apel referitoare la cantitatea de motorină lipsă și prejudiciul creat societății. Prima instanță a reținut în motivarea hotărârii atacate ,faptul că reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte modul de calcul al consumului de motorină .Deși prin apel invocă modul de calcul al consumului de carburant conform documentației întocmite de constructorul autocamionului,aceste documente nu sunt depuse la dosar.

Referitor la dovada prejudiciului creat prin lipsa telefonului mobil,Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că aceasta nu a fost realizată,societatea nedovedind în nici un mod faptul că a predat un asemenea bun către pârât.

Atitudinea pârâtului față de societate în derularea raporturilor de serviciu cât și pe parcursul desfășurării procesului nu poate fi reținută ca o dovadă a prejudiciului creat ci aceasta putea fi coroborată cu alte probe în sensul arătat ,probe care nu au fost însă propuse și administrate.

Față de aceste motive,în baza art.480 al.1 cod procedură civilă apelul formulat urmează a fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta ., cu sediul în Calafat, sat Basarabi, .. 165, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 2340 din 21 mai 2015, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât V. C., cu domiciliul în comuna Terpezița, ., jud. D..

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Decembrie 2015.

Președinte,

L. M. L.

Judecător,

D. S.

Grefier,

N. A.

Red. Jud. L.M.L./9.12.2015

Tehn. N.A. / 4 ex.

J. f. E. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 6132/2015. Curtea de Apel CRAIOVA