Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 215/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 215/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 215/2015
Ședința publică de la 23 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător R. M.
Judecător M. M.
Grefier G. Ț.
******************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul M. G., împotriva sentinței civile nr.5929 din 25.09.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant ., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelantul pârât a solicitat repunerea în termenul de recurs și a fost depusă prin serviciul arhivă întâmpinare la motivele de recurs sub nr._/13.03.2015 și s-a solicitat respingerea recursului ca tardiv introdus și în temeiul art. 242 c.pr.civ, judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la deliberare asupra cererii de repunere în termen și a excepției tardivității .
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrata la 27.06.2012 pe rolul Tribunalului D., Secția Conflicte de munca si Asigurări Sociale reclamanta . a chemat in judecata pe paratul M. G., ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligat acesta la plata sumei de 2055,57 euro și 4779,95 lei reprezentând prejudiciu cauzat societății reclamante.
Prin sentința civilă nr.5929 din 25.09.2014, pronunțată de Tribunalul D., a fost admisă în parte cererea formulata de reclamanta ., cu sediul în Podari, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul M. G. cu domiciliul în Filiași, ., ..
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei prejudiciul material produs constând în echivalentul în lei a 2055,57 euro consum nejustificat de motorină, 1574,80 lei componente deteriorate sau lipsă, 804,57 lei cursuri și 1667,73 lei depășirea convorbirilor telefonice precum și 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând o parte a onorariului de expert.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Pârâtul a fost angajatul societății reclamante cu contract individual de muncă nr._/07.07.2009 în funcția de conducător auto transport intern de la data de 07.07.2009 până la 18.05.2012, când contractul de muncă a încetat în baza art. 55 litera b din codul muncii.
Pentru a-și putea desfășura activitatea conducătorul auto a avut la dispoziție nu autocamion cu număr de înmatriculare_ și a primit de la societate un ghid al conducătorului auto, o cartela telefonica S. si un card de alimentare combustibil cu care accesează in interiorul si exteriorul granițelor României fondurile bănești ale societății, card alimentare pe care avea obligația de a-l folosi numai in interesul societății.
De asemenea ca și salariat al reclamantei pârâtul avea obligația de a realiza norma de muncă, de a îndeplini atribuțiile stabilite în fișa postului, de a respecta regulamentul intern și procedurile de lucru, de a păstra bunurile primite spre folosință în bună stare, de a livra marfa încredințată pentru transport.
Pârâtul a încălcat atribuțiile de serviciu ce-i reveneau conform fisei postului și a cauzat societății un prejudiciu constând în contravaloarea motorinei consumată nejustificat, contravaloarea pieselor lipsă sau deteriorate, contravaloarea cursuri și depășirea convorbirilor telefonice, așa cum rezultă din actele dosarului și din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2055,57 euro contravaloarea motorinei consumate nejustificat instanța reține următoarele:
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert S. V., pârâtul se face vinovat producerea unui prejudiciu constatând în lipsa unei cantități de motorină de 2678 litri (consumată nejustificat) în valoare de 3440,04, euro din care s-a plătit de către pârât suma de 1384,47 euro, la data încetării contractului de muncă și a mai rămas de achitat suma de 2055,57 euro.
Susținerea pârâtului că depășirea consumului de carburant s-ar fi datorat unor cauze de natură tehnică ce nu îi sunt imputabile nu poate fi reținută de instanță deoarece nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă.
De asemenea nu are relevanță apărarea că pe alte autovehicule conduse nu a înregistrat depășiri ale consumului de combustibil.
Cu privire la plata sumei reprezentând contravaloarea componentelor deteriorate sau lipsă instanța constată că la încetarea raporturilor de muncă ale pârâtului s-a constat existența unor piese lipsă sau deteriorate (cupla remorcare lipsă, oala scară dreapta distrusă, suport oglindă retrovizoare distrus) în valoare de 1574,80 lei, conform devizului estimativ pentru reparații și înlocuire, întocmit de . Service România și raportului de expertiză.
Susținerea pârâtului că nu se pot reține în sarcina sa aceste piese deoarece nu a fost prezent la întocmirea procesului verbal din 02.05.2012 (la predarea autovehiculului) nu va fi valorificată de instanță deoarece din același proces verbal rezultă că pârâtul nu a fost prezent din culpa sa, pentru că a părăsit camionul și nu a procedat personal la predarea primirea acestuia cum ar fi trebuit conform fișei postului.
Cu privire la contravaloarea cursurilor de perfecționare în sumă de 804,58 lei, instanța reține următoarele:
Potrivit contractului de formare profesionale nr. 5/12.06.2009, pârâtul a beneficiat de un curs de formare profesională pentru ocuparea funcției de șofer autocamion/mașină de mare tonaj, constând în cursuri de pregătire teoretică și practică pentru conducerea autovehiculelor, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 17, cu o valoare totală de 773,5 Euro (fila 18).
În contract s-a prevăzut obligația cursantului (a pârâtului)de a plăti valoarea cursurilor.
S-a mai prevăzut că, în cazul în care cursantul nu poate plăti valoarea cursului, acesta poate solicita angajatorului plata valorii cursurilor, situație în care cursantul avea obligația să încheie contract individual de muncă cu angajatorul ., să nu înceteze activitatea din inițiativa sa timp de 2 ani și să restituie angajatorului valoare cursurilor plătite în termen de 2 ani.
Pârâtul a solicitat angajatorului plata contravalorii cursurilor (fila 18), acesta a plătit valoarea cursurilor așa cum rezultă din factura de la fila 23, pârâtul obligându-se să respecte condițiile prevăzute la pct. 5 din contractul de formare profesionale nr. 5/12.06.2009.
Până la data încetării contractului de muncă pârâtul nu a restituit întreaga valoare a cursului, rămânând de plată 804,58 lei așa cum rezultă din raportul de expertiză, condiții în care va fi obligat la plata acestei sume.
Apărarea pârâtului în sensul că a respectat obligația asumată de a nu înceta raporturile de muncă timp de 2 ani și ca urmare nu mai are obligația de a plăti cursurile nu poate fi reținută de instanță deoarece în contract la art. 5 punctul B litera c s-a prevăzut expres obligația pârâtului de a restitui angajatorului valoarea cursurilor în termen de 2 ani prin reținerea directă a sumei datorate direct din salariu (aspect cu care pârâtul a fost de acord –filele 15 și 18) indiferent dacă raportul de muncă înceta sau nu într-un anumit interval. Pentru situația în care raportul de muncă înceta înainte de 2 ani exista o altă reglementare expresă la art.5 punctul B litera b și paragraful final al articolului 5. reclamanta nu își întemeiază însa cererea pe acesta.
Cu privire la depășirea convorbirilor telefonice instanța reține că pârâtul a primit de la angajator o cartelă telefonică pe care trebuia să o folosească în interes de serviciu. Din raportul de expertiză rezultă că în perioada ianuarie 2011 – mai 2012 pârâtul a depășit plafonul de 9 euro la convorbirile telefonice, deși avea obligația de a se încadra în acesta, valoarea prejudiciului fiind de 1667,73 lei.
Instanța constată astfel, că, prin probele administrate în cauză, reclamanta a făcut dovada încălcării de către pârât a atribuțiilor sale de serviciu, precum și a prejudiciului cauzat, ceea ce fac aplicabile dispozițiile art. 254 Codul Muncii, potrivit cărora „salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor” .
Ca urmare instanța va admite în parte cererea, va obliga pârâtul la plata prejudiciului constând în echivalentul în lei a 2055,57 euro consum nejustificat de motorină, 1574,80 lei componente deteriorate sau lipsă, 804,57 lei cursuri și 1667,73 lei depășirea convorbirilor telefonice.
Potrivit art. 274 cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând jumătate din onorariu de expert, având în vedere că acțiunea va fi admisă numai în parte, doar cu privire la unele dintre capetele de cerere.
În ce privește suma de reprezentând contravaloarea mărfii deteriorate în timpul transportului instanța reține următoarele:
La transportul din 23.05.2011 pârâtul a ajuns la destinație cu un autoturism avariat (zgâriat) care a necesitat reparații (polișare) în valoare de 533,27 lei, iar la transportul din 25.06.2011 pârâtul a ajuns la destinație cu două autoturisme avariate (zgâriate) care au necesitat reparații (polișare) în valoare de 199,58 lei așa cum rezultă din devizele de reparații, facturi și din raportul de expertiză - suma totală fiind de
Această sumă nu poarte fii însă imputată pârâtului deoarece potrivit art. 254 alin 1 din codul muncii "salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor", iar potrivit art. 254 alin 2 din codul muncii "salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului".
Cum avariile autoturismelor transportate au fost produse din cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate de salariat (în timpul transportului) acesta nu poate să răspundă pentru ele. Reclamanta nu a făcut dovada că salariatul are vreo vină în producerea lor. Pentru marfa transportată reclamanta avea asigurare la . pentru a acoperii pagubele rezultate din cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate de salariat.
Cu privire la acest capăt de cerere instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul M. G. pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitand totodata repunerea in termenul de recurs, in temeiul art. 103 C..
In motivarea cererii de repunere in termen, contestatorul a aratat ca nu i s-a comunicat hotararea, afland despre existenta sa la data de 12.01.2015 cand i-a fost comunicata alaturi de somatie si incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, exercitand calea de atac in termen de 10 zile dupa comunicarea hotararii.
In dovedire, au fost depuse la dosar in fotocopie somatie, incheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, sentinta, plic.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând, in principal, respingerea recursului ca tardiv si, in subsidiar, ca nefondat, aratand ca sentinta a fost comunicata recurentului la data de 15.11.2013, prin afisare, conform art. 92 alin. 4 C..
Analizând cererea recurentului de repunere în termenul de recurs, precum si exceptia tardivitatii recursului instanța constata urmatoarele:
Conform dispozițiilor art. 103 C.proc.civila neexercitarea oricărei cai de atac si neîndeplinirea oricărui al act de procedura în termenul legal, atrag decăderea, afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Prin urmare, decăderea este o sancțiune legala de respectarea termenelor de procedura, rațiunea si importanta decăderii fiind determinata tocmai de imperativul stabilirii unor termene imperative de natura a disciplina activitatea procesuala.
Dispozițiile art. 103 alin.(1) teza a II-a C.proc.civila, reglementează o repunere în termen sui generis, respectiv în condiții restrictive, când partea dovedește ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei" sa acționeze înăuntrul termenului definit de lege, în speța înăuntrul termenului de recurs de 1o zile care curge de la data comunicării sentinței.
Textul legal invocat, spre deosebire de disp. art. 19 alin. (1) din Decretul 167/1958, are un caracter mult mai restrictiv, deoarece consacra posibilitatea repunerii în termen pentru situația în care partea a fost împiedicata sa îndeplinească actul de procedura de o împrejurare mai presus de voința ei", în timp ce art. 19 alin.(1) din Decretul 167/1958 vizează împiedicarea părții datorita unor motive temeinice".
Existenta unei împrejurări mai presus de voința părții nu constituie singura condiție necesara pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca împrejurarea mai presus de voința părții sa intervină înăuntrul termenului legal.
Pentru acordarea beneficiului repunerii în termen mai este necesara o dubla condiție: partea sa indice motivele împiedicării în termen de 15 zile de la încetarea acesteia si actul de procedura sa fie îndeplinit înăuntrul aceluiași termen.
Potrivit prevederilor art.215 din Legea 62/10.05.2011 privind dialogul social, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Din analiza înscrisurilor existente la dosar, respectiv dovada de primire si procesul verbal de predare aflate la f. 369 dosar fond, se retine ca sentința recurata a fost comunicata la domiciliul recurentului la data de 05.11.2013 prin afisare pe usa principala a locuintei destinatarului, potrivit art. 92 alin. 4 C., intrucat nicio persoana nu a fost gasita, tototdata aceasta fiind si adresa de domiciliu a intimatului indicata in continutul cererii introductive de instanta.
Întrucât recursul a fost înregistrat la Tribunalul D. la data de 12.02.2015, iar recurentul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința sa, de altfel neintelegand sa invoce nicio astfel de imprejurare, instanța urmează să respingă cererea de repunere in termenul de recurs ca nefondata si ca tardiv recursul declarat.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, nu vor mai fi analizate motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 cod pr.civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termen a recursului declarat de pârâtul M. G., împotriva sentinței civile nr.5929 din 25.09.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant ...
Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de pârâtul M. G., împotriva sentinței civile nr.5929 din 25.09.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant ., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Martie 2015.
Președinte, S. P. | Judecător, R. M. | Judecător, M. M. |
Grefier, G. Ț. |
Red. Jud.R.M./ 31 Martie 2015
Tehn. 2ex/G.Ț
Jud.fond.C.D.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 6132/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1846/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
