Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 3308/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3308/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 1594/63/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3308
Ședința publică de la 09 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE -M. C. Ț.- Judecător
- M. C.- Președinte Instanță
Grefier D. M.
XXX
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 02 Iulie 2015, privind judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă S. DE AMBULANȚĂ JUDETEAN D., cu sediul în C., ., Jud. D., împotriva sentinței civile nr. 7509/11.12.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârât O. M. cu domiciliul în C., General Dr. I. C., nr. 8, ., ., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile din ședința publică de la data de 02 Iulie 2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CU R T E A
Asupra apelului civil de față
Tribunalul D. prin sentința civilă nr.7509 de la 11.12.2014 a respins acțiunea reclamantului S. de Ambulanta Județean D., cu sediul in C., ., cod fiscal_, formulata împotriva paratei O. M., domiciliata in C., .. I. Cernatescu, nr. 8, ., ., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulata, reclamanta a solicitat obligarea paratei sa restituie sumele primite de la angajator cu titlul de spor viza CFP in perioada ianuarie 2012 – mai 2012, precum si c/valoarea contribuțiilor aferente acestei sume, plătita de angajator către bugetul de stat, reclamanta apreciind ca paratei nu i se cuveneau aceste sume, întrucât si-a îndeplinit defectuos atribuțiile de aplicare a vizei (respectiv, nu a aplicat viza pe toate documentele supuse vizei).
Cererea reclamantei a fost întemeiata pe dispozițiile art. 256 alin. 1 Codul Muncii, referitor la restituirea sumelor nedatorate si a bunurilor necuvenite, instanța urmând a analiza cererea reclamantei prin prisma temeiului juridic invocat.
Astfel, potrivit art. 256 alin.1 Codul Muncii, referitor la restituirea sumelor nedatorate si a bunurilor necuvenite prevede ca " Salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie."
Instituția reglementata de dispozițiile art. 256 Codul Muncii este distincta de răspunderea patrimoniala, prevăzuta de art.254 Codul Muncii, presupunând îndeplinirea unor condiții de admisibilitate diferite.
Astfel, spre deosebire de răspunderea patrimonială propriu-zisă, care se întemeiază pe o faptă săvârșită cu vinovăție, obligația de restituire (stabilita in baza art. 256 Codul Muncii), are la bază plata lucrului nedatorat, îmbogățirea fara justa cauza.
Sesizata cu o excepție de neconstituționalitate a acestui articol, Curtea Constituționala a României a statuat ca " textul de lege criticat a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate în raport cu aceleași texte din Constituție și argumente asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 274/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 355/2011, Curtea a reținut că “textul de lege criticat nu dă o definiție exactă a noțiunii de «sumă nedatorată» și nici nu detaliază condițiile în care se naște obligația de restituire.
El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situații prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reținută vinovăția acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. De asemenea, având în vedere contextul reglementării, este evident că obligația de restituire se naște în legătură cu desfășurarea raporturilor de muncă."
Așadar, potrivit deciziei citate a Curții Constituționale, angajatul poate fi obligat la restituirea anumitor sume către angajator, potrivit art. 256 alin.1 Codul Muncii, doar atunci cand:
- nu este incidenta niciuna din situațiile prevăzute de lege in care se poate antrena răspunderea patrimoniala a salariatului si când
- nu este reținută vinovăția salariatului.
In speța de fata, reclamanta-angajatoare invoca vinovăția paratei – respectiv, neîndeplinirea/îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor sale de serviciu – aplicarea vizei de control financiar preventiv pe toate actele supuse vizei.
Plata sumelor cu titlul de spor CFP nu a fost făcuta din eroare sau fără just titlu, reclamanta plătind aceste sume paratei cu titlul de spor salarial, pentru îndeplinirea unor atribuții suplimentare de către salariata.
In cazul platii nedatorate, plata este nula, deoarece este lipsita de cauza si nu poate fi reținut ceea ce nu este datorat.
Prestația solvensului trebuie sa fie făcută cu titlu de plata (solutio), fiind lipsit de relevanta daca obiectul platii il constituie o suma de bani, bunuri certe sau de gen.
De asemenea, se impune ca plata sa fie nedatorata, adică sa nu aiba ființa. (de exemplu, se mai achita o datorie care a mai fost plătita; se achita o datorie inexistenta; se face plata înainte de împlinirea condiției)
O alta condiție de admisibilitate este aceea ca plata sa fi fost făcuta din eroare. Deși, izolat, aceasta condiție a fost negata, marea majoritate a autorilor o considera indispensabila. Condiția este impusa expres chiar de legiuitor, care prevede ca plata sa fi fost făcuta din eroare (art. 993 Cod civil).
La rândul sau îmbogățirea fara just temei a fost definita ca fiind acel fapt juridic prin care, in absenta oricarui raport juridic, patrimoniul unei persoane se mărește in detrimentul patrimoniului altei persoane.
Daca foloasele obtinute de una din persoane sunt consecința unui act juridic la care a consimțit cealaltă parte, nu mai poate fi vorba de o imbogatire fara just temei.
Condițiile de admisibilitate a acțiunii întemeiate pe principiul imbogatirii fara just temei sunt următoarele:
- trebuie sa aibă loc o mărire a patrimoniului prin dobândirea unor valori evaluabile in bani. Aceasta se poate realiza prin sporirea activului patrimoniului, prin dobândirea unui bun; folosința unui lucru; imbogatirea unui bun al proprietarului de catre alta persoana.
- sa se producă o diminuare a unui patrimoniu, ca urmare a măririi altuia.
- sa existe o legătura intre imbogatirea unui patrimoniu si micșorarea altuia, adică atat sporirea cat si micșorarea, sa fie efectul unei cauze unice. Legătura dintre cele doua nu trebuie sa aiba caracter cauzal. Cauza unica a măririi unui patrimoniu si reducerea celuilalt este un fapt juridic sau un eveniment.
- sa nu existe un temei al imbogatirii unui patrimoniu in detrimentul altuia.
- sa nu existe un alt mijloc de recuperare a pierderii pricinuite.
Pe de alta parte, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului fata de angajator este necesara îndeplinirea cumulativa a mai multor condiții: calitatea de salariat al angajatorului pagubit; fapta ilicita si personala a salariatului savarsita in legătura cu munca sa; existenta prejudiciului material suportat de angajator; raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; vinovatia (culpa) salariatului care a produs prejudiciul.
Pentru antrenarea răspunderii patrimoniale împotriva salariatului trebuie ca acesta sa se faca vinovat de o incalcare a atributiilor de serviciu ce a condus la prejudicierea angajatorului.
Așadar, având in vedere toate aceste considerente, Tribunalul a apreciat ca obligația de restituire, întemeiata pe dispozițiile art. 256 din Codul muncii apare ca o instituție distincta de răspunderea patrimoniala, nefiind întemeiata pe vinovăția salariatului, obligația de restituire având la baza plata lucrului nedatorat, imbogatirea fara justa cauza.
S-a impus, in consecința, ca acțiunea reclamantei sa fie respinsa, plata sporului nefiind făcuta din eroare/nedatorata si nici fara a avea la baza un raport juridic, astfel ca nu poate fi apreciata ca fiind o "plata nedatorata" ce poate face obiectul restituirii potrivit dispozițiilor art. 256 alin.1 Codul Muncii.
Nimic nu-l împiedica insa pe reclamant ca, in ipoteza in care apreciază ca parata nu si-a îndeplinit sau si-a îndeplinit in mod defectuos atribuțiile de serviciu, sa formuleze o noua acțiune, in condițiile legii, in cadrul căreia sa se analizeze îndeplinirea condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. de Ambulanță Județean D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 1311 lei reprezentând contravaloarea sporului acordat pentru viza de control financiar preventiv propriu pentru perioada menționată în cererea introductivă.
Arată că în urma controlului efectuat de către Comisia de Control a Ministerului Sănătății s-a stabilit în raportul întocmit că intimata nu a aplicat viza de control financiar preventiv propriu pentru toate documentele supuse vizei, deși avea această sarcină de serviciu.
A apreciat că suma plătită intimatei în condițiile în care nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu constituie o sumă nedatorată cu consecința restituirii acesteia în baza dispoz.art.256 alin.(1) Codul muncii.
Consideră că în cauză sunt aplicabile dispoz.art.256 Codul muncii, plata sumelor nedatorate făcându-se din eroare pe perioadele arătate când din culpa salariatului nu s-a aplicat viza de control financiar preventiv, iar pe de altă parte instanța de fond putea reține răspunderea patrimonială a pârâtei având în vedere probele administrate în cauză.
Solicită admiterea apelului.
Invocă prevederile art.466-482 Noul Cod pr.civilă.
S-a procedat la regularizarea cererii de apel, potrivit dispozițiilor art. XV din legea nr. 2/2013.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și motivele de apel, Curtea constată că apelul este nefondat.
În mod legal a reținut prima instanță că acțiunea reclamantei apelante privind obligarea intimatei la plata sporului aplicarea vizei de control financiar preventiv nu putea fi admisă, față de prevederile art. 256 din Codul muncii, invocate în susținerea cererii.
Art. 256 din Codul muncii are în vedere ipoteza în care salariatul a încasat de la angajator o sumă nedatorată; ori, în prezenta cauză, atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin motivele de apel reclamanta a invocat aspecte referitoare la vinovăția intimatei, anume neaplicarea aplicarea vizei de control financiar preventiv pe toate actele supuse vizei.
Plata sumelor cu titlul de spor viză control financiar preventiv nu a fost făcuta din eroare sau fără just titlu, apelanta plătind aceste sume pârâtei cu titlul de spor salarial în baza dispozițiilor prin care intimata a fost desemnată să exercite controlul financiar preventiv, conform OG nr. 119/2999, și contractelor de administrare încheiate cu aceasta.
Împrejurările invocate de intimată referitoare la faptul că nu a aplicat viza de control financiar preventiv pe o parte din acte deoarece le verificase în calitate de director economic interimar, funcție pe care a ocupat-o în perioada respectivă, relevă o altă ipoteză, aceea a nerespectării interdicției prevăzute de art. 9 alin. 5 din OG nr.119/1999, potrivit căruia persoanele desemnate să efectueze această activitate sunt altele decât cele care inițiază operațiunea supusă vizei.
Chiar și în acest context însă, posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat nu se circumscrie domeniului de aplicare a art. 256 din Codul muncii, apelanta având posibilitatea promovării de acțiuni în răspundere patrimonială împotriva persoanelor cărora le este imputabilă această împrejurare.
Contrar susținerilor apelantei, prima instanță a soluționat cauza în limitele investirii, astfel cum au fost fixate de apelantă prin cererea de chemare în judecată, conform art. 9 NCP, fără a putea schimba obiectul sau cauza acțiunii și a dispune obligarea intimatei la restituirea sumei în baza altui temei decât cel indicat în cererea de chemare în judecată
Față de aceste considerente, reținând că motivele de apel formulate de apelantă nu sunt întemeiate, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 NCPC Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, apelul declarat de apelanta reclamantă S. DE AMBULANȚĂ JUDETEAN D., cu sediul în C., ., Jud. D., împotriva sentinței civile nr. 7509/11.12.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârât O. M. cu domiciliul în C., General Dr. I. C., nr. 8, ., ..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2015
Președinte, M. C. Ț. | Judecător, M. C. | |
Grefier, D. M. |
16.07.2015
Red.jud.C.M.Ț.
4ex/AS
j.f.R.M:H.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 192/2015.... → |
|---|
