Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3160/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3160/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 187/104/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3160
Ședința publică de la 01 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător T. Ț.
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea apelului declarat de S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, .. 64, județul O., în numele membrului de sindicat - reclamanta N. I., împotriva sentinței civile nr. 350 din 15 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții C. T. „N. B.” Bal, cu sediul în B., .. 47, județul O. și C. T. B., cu sediul în B., .. 213, județul O..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că prin cererea de apel s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 C.p.c.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare și luând act de cererea de judecată în lipsă, a luat în examinare apelul.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, se constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 350 din 15 aprilie 2015, Tribunalul O. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, pentru perioada 01.10.2008 – 30.09.2011.
A respins acțiunea pentru perioada 01.10._11, ca fiind prescrisă.
A respins acțiunea formulată de S. Învățământului Preuniversitar O., cu sediul în Slatina, .. 64B, județul O. în calitate de reprezentant legal al membrului de sindicat N. I., CNP_, în contradictoriu cu pârâții C. T. „N. B.” Bal, cu sediul în B., .. 47, județul O. și C. T. B., cu sediul în B., .. 213, județul O., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.10._11, pe baza actelor depuse la dosar și în raport de disp. art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, s-a reținut că cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Cum în cauză obiectul judecății îl constituie drepturi de natura salarială solicitate de reclamant pentru membrul de sindicat, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) Codul Muncii și având in vedere data la care a fost introdusă acțiunea –19.01.2015, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit raportat perioada 01.10._11( data intrării în vigoare al Noului Cod Civil), situație în care va fi respinsă acțiunea pentru această perioadă de timp, ca fiind prescrisă.
La data de 01.10.2011, a intrat în vigoare Noul Cod Civil, iar art. 2512 (1) și (2), prevede: „Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.”
(2) „Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.”
Față de dispozițiile legale enunțate, cum pârâta nu a invocat nici prin întâmpinare și nici până la primul termen de judecată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a analizat pe fond, drepturile salariale solicitate de reclamant pentru membrul de sindicat, pentru perioada 30.09._12.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la fondul acțiunii, tribunalul a reținut și constatat, raportat la probele administrate și textele legale incidente, următoarele:
Membrul de sindicat a îndeplinit funcția de profesor în cadrul unității de învățământ pârâtă, în perioada 01.10.2008 – 15.05.2011, conform adeverinței fila 17 și 18 dosar.
Din adeverințele emisă de pârâtul – unitate școlară, rezultă că în perioada dedusă judecății, acesta nu a beneficiat de plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, - fila 17 și 18 dosar.
Prin Legea nr. 221/2008 s-a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a prevăzut valoarea coeficientului de multiplicare de 1,000:400,00 lei pentru perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2008, coeficient ce a reprezentat valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior publicării actului normativ, prin O.U.G. nr. 136/28.10.2008 s-au adus modificări O.G. nr. 15/2008 aprobată prin Legea nr. 221/2008, în sensul reducerii majorărilor salariale. Acest act normativ, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1221/12.11.2008 a Curții Constituționale.
Prin O.U.G. nr. 151/10.11.2008 s-au redus majorările salariale în sensul stabilirii valorii coeficientului de multiplicare de 1,000:299,933 lei.
Prin decizia nr. 842/02.06.2009 a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008.
Prin decizia nr. 3/04.04.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de C. de conducere al Curții de Apel G. și de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind următoarele: „Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale O.U.G. nr. 136/2008, nr. 151/2008, și nr. 1/2009, dispozițiile O.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009”.
Conform art. 30 lin. 5 din Legea nr. 330/2009, „ În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009”.
În art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 se prevede: „Reîncadrarea personalului didacticdin învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de baza la data de 31 decembrie 2009, stabilite in conformitate cu prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai—decembrie 2009, aprobata prin Legea nr. 300/2009”, iar potrivit art. 30 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 330/2009, „Noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
Potrivit art. 1 alin 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice „ Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.
Prin decizia nr. 11/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/3009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31.12.2009, are dreptul începând cu 01.01.2010, la un salariu lunar calculat în raportul cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Concluzionând asupra celor expuse mai sus, s-a constată că personalul didactic de predare, a beneficiat de drepturi salariale în perioade diferite de încadrare, care au fost calculate incorect, nefiind aplicate dispozițiile Legii nr. 221/2008 și fiind încălcate dispozițiile art. 3 lit. c și art. 30 alin. 5 lit. a din Legea nr. 330/2009.
Unitatea de învățământ pârâtă a calculat salariile membrilor de sindicat în funcție de valoarea coeficientului de multiplicare de 1,000:299,933 lei, în loc de 1,000:400,00 lei, cum s-a prevăzut în Legea nr. 221/2008 pentru personalul didactic de predare, instruire/pregătire practică și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar.
In ceea ce privește perioadapentru care poate fi făcută aplicarea acestui algoritm de calcul al drepturilor salariale, Tribunalul retine ca prin Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 323 din 10 mai 2011, s-a aprobat un nou sistem de salarizare.
În anul 2011, odată cu . Legii nr. 63/2011, algoritmul de salarizare a personalului didactic de predare și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar s-a schimbat, astfel ca nu se mai utilizează coeficienți de multiplicare si valoare de referință, ci indemnizații în raport cu un salariu de încadrare cu limite minime si maxime de transe de vechime, funcție didactica, grad, treaptă profesională.
Conform art. 1 din acest act normativ „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege”.
Față de această situație, pentru perioada 30.09.2011 – 12.05.2012, pentru considerentele de fapt și de drept prezentate mai sus ( . data de 11.05.2011 a Lg. 63/2011), tribunalul a respins acțiunea formulată de S. Învățământului Preuniversitar O., în numele membrului de sindicat N. I., în contradictoriu cu pârâții C. T. „N. B.” B. și C. T. B., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. Învățământului Preuniversitar O., în numele membrului de sindicat N. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin apelul formulat, s-au susținut următoarele:
Dispozițiile art. 2512, 2513 din Codul civil sunt de imediată aplicare, în raport de data intrării în vigoare a Codului civil. În consecință, în litigiile începute după 1 octombrie 2011 (categorie în care este inclusa șj prezenta cauză), se apreciază că instanța nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris și nici nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute prin cele doua articole ale Codului civil anterior menționate.
S-a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia [...] daca aceste situații juridice subzistă după . Codului civil, și pe interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 223 din același act normativ.
Întrucât regulile de invocare a prescripției țin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind din această cauză de imediată aplicare, acestea sunt deplin aplicabile în acele litigii începute după data intrării în vigoare a Codului civil. Orice interpretare contrară ar nega caracterul și efectul novator al dispozițiilor din Codul civil care au reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată.
Astfel, instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, acțiunea nu putea fi respinsă ca prescrisă.
Pe de altă parte termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 - O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008, O.U.G. nr. 1/2009, O.U.G. nr. 31/2009 si O.U.G. nr. 41/2009. Ori, unitatea de învățământ nu avea nicio posibilitate să facă plata corectă a salariilor personalului didactic de la data de 01.10.2008, din moment ce era îngrădită de actele emise de Guvern, mai sus menționate.
În egală măsură, nici dreptul membrilor de sindicat nu putea fi considerat născut la data de 01.10.2008, din moment ce existau prevederi legale în vigoare care îl suspendau - sens în care s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara - Secția C. Administrativ (sentința civilă nr. 18/19.01.2011, pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia nr. 4730/14.10.2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal). Respectivele dispoziții și-au încetat aplicabilitatea abia după publicarea în Monitorul Oficial a ultimei decizii de constatare a neconstituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului, enumerate mai sus, dată până la care termenul de prescripție a fost suspendat. Decizia în cauza poartă numărul 124/09.02.2010 și privește neconstituționalitatea dispozițiilor OUG nr. 41/2009; ea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272/27.04.2010, astfel că, de la această dată, curge termenul de prescripție.
În fapt și în drept, ca urmare a ingerințelor executivului, dreptul la acțiune al membrilor de sindicat de a beneficia de dispozițiile nu s-a născut în mod real și efectiv la data de 01.10.2008 (data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2008). În condițiile în care pretențiile vizează drepturi salariale care se acorda lunar, este evident că termenul de prescripție nu se împlinește odată pentru întreaga suma, ci gradual, lună de lună, din moment ce vorbim de prestații/obligații succesive, lunare, ale angajatorului.
Curtea de Apel C., care s-a pronunțat în sensul celor susținute, admițând apelul declarat de S.I.P. O., respingând excepția prescripției dreptului la acțiune și dispunând plata sumelor începând cu data 01.10.2008 - a se vedea în acest sens Decizia nr. 385/20.11.2011. dosar nr._ (dosar înregistrat la 06.03.2013, în care Tribunalul a reținut intervenția prescripției).
În același sens este și practica în materie a Tribunalului București, care, prin sentința nr._/28.11.2012 (dosar nr._/3/2012), a statuat că „Având în vedere situația expusă șj succesiunea actelor Guvernului", „termenul de prescripție nu poate curge mai devreme de data publicării deciziei nr. 124/2010 în Monitorul Oficial, respectiv 27.04.2010. Aceasta pentru că până la acel moment drepturile pretinse au fost negate pe cale legală, în mod succesiv, reclamanta neavând, în mod efectiv, posibilitatea de a pretinde acest drept. A aprecia că partea putea oricum să introducă acțiunea și invoca în același timp excepția de neconstituționalitate, ar pune în sarcina reclamantei o sarcina excesivă și s-ar pune în discuție chiar dreptul de acces la justiție".
Într-o altă speță, tot Tribunalul București a apreciat că „datorita intervențiilor multiple ale executivului, cu nesocotirea deciziilor Curții Constituționale, legea care reglementa drepturile salariale ale personalului din învățământ își pierduse caracterul previzibil" (sentința nr._/27.11.2012, dosar nr._/3/2012).
În consecință, pentru motivele de mai sus, precum și față de cele detaliate în cererea de chemare în judecată, precum și în raport de practica invocată – inclusiv a Curții de Apel C., a apreciat că se impune admiterea în integralitate a acțiunii și obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, aferente perioadei 01.10._09, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
Un alt motiv îl constituie acela ca Tribunalul a ignorat dispozițiile exprese ale art. 171 alin. (2) din Codul muncii. Textul în cauza prevede: „(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului."
Tribunalul ignoră acest text, care instituire întreruperea termenului de prescripție în cazul recunoașterii - explicite sau implicite - de către debitor a drepturilor salariale. Ori, în cauza de față, debitorul (unitatea de învățământ parata) a recunoscut legitimitatea pretențiilor tuturor salariaților din unitate - personal didactic auxiliar și nedidactic - din moment ce (fapt de notorietate) a procedat la plata diferențelor salariale cuvenite salariaților din învățământ, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit prin raportare la dispozițiile Legii nr. 221/2008 și salariul efectiv încasat, începând cu data de 01.10.2008 sj pana la data 13.05.2011.
Mai mult, plata nu a fost realizată la momentul la care era datorată, ci începând cu anul 2012, efect al efect al actelor normative de suspendare a executării hotărârilor judecătorești - primele plăți au fost operate abia în anul 2012, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009.
Deci, în anul 2012, dar și în anii următori, are loc recunoașterea de către pârât a drepturilor cuvenite personalului didactic de predare și didactic auxiliar - deci inclusiv doamnei Miscu M. - prin plata sumelor datorate în baza Legii nr. 221/2008, Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010. Sumele achitate sunt DREPTURI SALARIALE, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. (2) din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, apreciază că instanța trebuia să respingă excepția și să constate că acțiunea a fost depusă în termen.
În drept și-a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art. 193 alin. (1) și (2), art. 266 și urm și art. 483 alin. (2), art. 517 alin. (4) din Noul Cod de Procedură Civilă, raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, art. 2512 și art. 2513 din Codul civil, ale art. 171 alin. (2) din Codul muncii, ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Apelul nu este fondat.
Primul motiv de apel invocat se referă la faptul că instanța nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute de Noul cod civil și este nefondat.
Este adevărat că art.2512 noul Cod Civil prevede că invocarea prescripției se face de partea interesată, dar această dispoziție se aplică doar prescripției care a început să curgă după data intrării în vigoare a noului Cod civil, adică după data de 01 10 2011, deoarece în art. 6 alin. 4 prevede că „prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
În acest sens, a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1/2014 în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, în referire la invocarea de către instanțe, din oficiu ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din Codul civil, a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011 .
Dezlegarea problemelor de drept dată prin această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Înalta Curte a decis că noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată în limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.
Spre deosebire de acestea, prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.
Având în vedere că reclamanta a solicitat drepturi bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile legii 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008 – 31.12.2009, la data formulării acțiunii, 19.01.2015, termenul de prescripție de 3 ani era îndeplinit.
În ceea ce privește susținerea apelantei că termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, Curtea reține următoarele;
Potrivit art.268 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Curtea reține că majorarea salarială în privința personalului din învățământ a intervenit ca urmare a aprobării cu modificări a O.G. nr. 15/2008 prin Legea nr. 221/2008, principala modificare fiind majorarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008, coeficient care reprezenta și valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior adoptării Legii 221/2008 de către Parlament, au fost emise de către puterea executivă mai multe ordonanțe de urgență - OUG nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/10.11.2008, OUG nr. 1/2009, OUG nr. 31/2009 și OUG nr. 41/2009 prin care s-au redus valorile coeficienților de multiplicare stabilite prin Legea nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.
Atât OUG nr. 136/2008, cât și O.U.G. nr. 151/10.11.2008 și OUG nr. 1/2009 (art. 2 și 3) au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. 1221/12.11.2008, nr. 842/02.06.2009 și nr. 989/30.06.2009 ale Curții Constituționale, decizii ce au avut în vedere, în esență, faptul că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat prin Constituție.
Dar, această succesiune de acte normative nu a afectat dreptul reclamantului de a acționa în judecată angajatorul pentru a fi obligat la plata diferențele salariale, rezultate ca urmare a greșitei aplicări a Legii nr. 221/2008 .
Chiar dacă s-ar accepta interpretarea apelantei că termenul de prescripție curge de la pronunțarea de către Curtea Constituțională a ultimei decizii prin care constată neconstituționalitatea actelor normative care au împiedicat angajatorii să utilizeze la calculul drepturilor salariale pentru cadrele didactice elementele prev. de Legea nr.221/2008, respectiv data de 27 04 2010, și, în raport de această dată și față de data formulării acțiunii, termenul de 3 ani de prescripție este împlinit.
Nu se poate reține că prescripția a fost întreruptă în temeiul dispozițiilor art. 171 alin. 2 din Codul muncii, deoarece nu s-a făcut dovada în cauză a existenței unei recunoașteri a debitorului cu privire la drepturile salariale concrete ale reclamantei.
Este adevărat că, de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 221/2008, mai multe acte normative de modificare a acestei legi au fost declarate neconstituționale și și-au încetat aplicabilitatea (O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008, O.U.G. nr. 1/2009).
De menționat însă, că prin actele normative intervenite ulterior și invocate expres de apelant (O.U.G nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008. O.U.G. nr. 1/2009. O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009)b s-a modificat valoarea coeficientului de multiplicare, însă Legea nr. 221/2008 nu a fost abrogată, efectele ei au supraviețuit.
Nu se poate considera nici că, după data de 1 oct. 2008, cursul prescripției ar fi fost suspendat.
Deciziile pronunțate de Curtea Constituțională nu au ca efect suspendarea ori întreruperea cursului prescripției atâta timp cât, în cazul în care au fost admise excepțiile de neconstituționalitate, chiar dacă sunt opozabile "erga omnes", ele au putere numai pentru viitor, după publicare. În ceea ce privește jurisprudența existentă în materie, trebuie menționat că, în sistemul de drept românesc, aceasta nu constituie izvor de drept.
Față de aceste considerente Curtea, în temeiul art.480 alin.1 NCPC, respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, .. 64, județul O., în numele membrului de sindicat - reclamanta N. I., împotriva sentinței civile nr. 350 din 15 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții C. T. „N. B.” Bal, cu sediul în B., .. 47, județul O. și C. T. B., cu sediul în B., .. 213, județul O..
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, T. Ț. | |
Grefier, C. C. |
Red. Jud. M. P./13.07.2015
Tehnored. C.C./5 ex.
Jud. Fond D. S.
| ← Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 3337/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 3308/2015.... → |
|---|
