Anulare act. Hotărâre din 08-07-2015, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 6355/95/2014
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3296
Ședința publică din data de 08 Iulie 2015
Completul compus din:
Președinte: Judecător C. T.
Judecător L. E.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea apelului declarat de reclamantul U. I., împotriva sentinței civile nr.800/12.02.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SA, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant, precum și intimata pârâtă reprezentată de consilier juridic C. I..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen, că intimata pârâtă a depus la dosar organigramele de la UMC Jilț Sud ți Unitatea de Servicii și Mentenanță Rovinari, ulterioare datei de 02.06.2014, după care, la interpelarea instanței, părțile au indicat pe organigrame, locul de muncă al apelantului, anterior și ulterior datei de 02.06.2014, data schimbării locului de muncă.
Apelantul reclamant a învederat că este nemulțumit, pentru că schimbarea locului de muncă, de la formația electrică întreținere și reparații motoare electrice, la formația electrică revizii anuale – atelier electric Jilț din cadrul USM Rovinari, s-a făcut fără acordul său.
La interpelarea instanței, a precizat că se prezintă la serviciu la vechiul loc de muncă, Jilț Sud, că programul de muncă este de 8 ore și, în interiorul acestui program, prin atribuțiile de serviciu, altele decât înaintea schimbării locului de muncă – nu este specializat în automatizări, este trimis la Jilț Nord, Rovinari, Drăgotești. Formația din care a făcut parte lucrează numai în Jilț Sud, cu aceleași atribuții de serviciu înaintea reorganizării.
Pe fond, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și anulării dispoziției de schimbare a locului de muncă și reîncadrarea la Secție electrică Jilț Sud, formația electrică întreținere și reparații motoare electrice.
Consilier juridic C. I. pentru intimata pârâtă, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, punctând că, urmare a fuziunii, a fost modificată structura organizatorică la UMC Jilț Sud și USM Rovinari, redimensionat numărul de personal, iar activitatea de reparații a UMC Jilț Sud a fost trecută sub coordonarea USM Rovinari. Ca urmare, a fost stabilită formația de lucru în care apelantul își desfășoară activitatea conform atribuțiilor din fișa postului ce-i revin, locul muncii, programul de muncă și condițiile de muncă de muncă fiind aceleași ca și anterior reorganizării.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr. 800/12.02.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ s-a respins actiunea formulata de reclamantul U. I. CNP_, domiciliat in com. Slivilesti . in contradictoriu cu pirita . SA cu sediul in Tg-J. . nr. 5 jud. Gorj .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamantul este angajat al piritei . la data de 02.06.2014 a fost electrician la formatia de intretinere si reparatii motoare electrice –Sectia electrica a Unitatii Miniere de riera Jilt Sud, iar incepand cu aceasta data in urma deciziei contestate a trecut electrician la formatia electrica revizii anuale –Atelierul electric al Sectiei Electrice a Unitatii de Servicii si Mentenanta Rovinari .
Potrivit dispozitiilor art 40 al. 1 Codul Muncii :” Angajatorul are, în principal, urmatoarele drepturi: a)să stabilească organizarea și funcționarea unității;
b) să stabilească atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condițiile legii;
c) să dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalității lor;
d) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
e) să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern;
f) să stabilească obiectivele de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizarii acestora.”
Se poate constata ca leguitorul a acordat angajatorilor o plaja de prerogative care sunt necesare pentru bunul mers al activitatii sale economice . De altfel raportul juridic de muncă se prezintă ca o relație de subordonare a salariatului față de angajator – subordonarea în cadrul raporturilor juridice de muncă constă în dreptul exclusiv al angajatorului de a organiza, în condițiile legii, munca salariatului în colectivul său.
Subordonarea salariatului implică încadrarea salariatului în colectivul de muncă al unui angajator determinat, într-o anumită structură organizatorică și într-o anumită ierarhie funcțională .
Desigur ca subordonarea in relatiile de munca a angajatului fata de angajatorul sau se va realiza in limitele legalitatii, aceste limite fiind foarte bine stabilite in legislatia muncii prin aratarea drepturilor si obligatiilor ambelor parti.
Caracteristica de subordonare a raporturilor de munca este necesara pentru ca munca angajatului este destinata sa asigure realizarea obiectului de activitate a angajatorului activitate pe care insa acesta din urma o organizeaza, o conduce si o supravegheaza indrumand si controland permanent angajatul.
In acest sens, examinand actele aflate la dosarul fr fond printre care se afla organigramele celor doua subunitati ale piritei a caror structura organizatorica s-a modificat, reiese ca un numar de electricieni au fost trecuti in structura organizatorica a USM Rovinari de la UMC Jilt Sud avand loc doar o redimensionare a numarului de personal . Activitatea de reparatii necesara sustinerii activitatii UMC Jilt Sud a fost astfel, trecuta in coordonarea USM Rovinari insa activitatea reclamantului s-a desfasurat in continuare in incinta si pentru sustinerea activitatii de productie a UMC Jilt avand doar alt sef de sectie si alt sef de unitate.
In acest sens, observand fisele postului reclamantului din perioada in care a functionat ca electrician la UMC Jilt Sud si pe cea de dupa trecerea sa la USM Rovinari (filele 42-46 din dosar) se constata din antetul acestora ca sunt emise de Sucursala Divizia Miniera Tg-J. – UMC Jilt Sud –Sectia Electrica (fisa postului din data de 08.07.2013 ) si de de Sucursala Divizia Miniera Tg-J.- Unitatea de Servicii si Mentenanta Rovinari- Sectia Reparatii Jilt- Atelier Electric Jilt ( fisa postului din data de 01.06.2014).
Astfel, s-a constatat ca tocmai locul de munca despre a carui modificare a facut vorbire reclamantul, nu s-a schimbat . Reclamantul a aratat ca la UMC Jilt Sud lucra la Atelierul Electric iar la USM Rovinari va lucra la banda, in aer liber, insa din aceste documente reiese ca activitatea se va desfasura si dupa trecerea la USM Rovinari tot la Atelierul Electric Jilt, fiind vorba doar despre stabilirea formatiei de lucru in care isi va desfasura activitatea reclamantul si subordonarea ierarhica a acesteia .
Potrivit art. 17 al. 1 din Codul Muncii :” Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice.” Iar potrivit al. 5 :” Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege.”
In speta însa nu este vorba despre o modificare a vreunui element fundamental al contractului individual de munca, toate clauzele contractului de munca al reclamantului ramanand neschimbate ( in ceea ce priveste locul de munca, conditiile de munca, felul muncii ,atributiile, salariul ), astfel nefiind nevoie de un act aditional precedat de informarea prevazuta de art. 17 Codul muncii. Ceea ce s-a schimbat este doar subordonarea ierarhica a reclamantului in ceea ce priveste persoana sefilor de sectie si de unitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul U. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că a fost transferat de la vechiul loc de muncă din cadrul unei subunități a CE Oltenia la altă subunitate, fără a respecta prevederile contractului colectiv de muncă și Codul muncii aplicabile în perioada respectivă.
La data de 10.04.2015 intimata pârâtă . SA. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, iar în drept invocă dispoz. art.471 alin (5( și 205 alin. (2) C.pr.civilă.
La dosar s-au depus de către apelant concluzii scrise solicitând casarea sentinței instanței de fond, arătând că la pronunțarea acesteia nu s-a ținut cont de prevederile CCM și Codul muncii, aplicabile în această situație, iar pe fond retrimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond – Tribunalul Gorj
Intimata pârâtă . SA a depus la dosar, la data de 09.06.2015 note scrise prin care se arată că pentru dezvoltarea și consolidarea activității tehnice, de producție și mentenanță în sucursalele energetice și subunitățile miniere, Directoratul societății a reproiectat structura organizatorică avându-se în vedere, structurile organizatorice similare pentru același tip de activitate, coordonarea și derularea în mod unitar a tuturor tipurilor de activități, precum și optimizarea cheltuielilor cu personalul și resurselor necesare desfășurării acestor activități.
Analizând sentința civilă prin prisma criticilor formulate de reclamant, a apărărilor formulate dar și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Reclamantul U. I. a formulat acțiunea în instanță,solicitând anularea deciziei nr. 1731/02.06.2014 emisă de angajatorul său - . SA i-a modificat unilateral locul de muncă.
Instanța de fond a respins acțiunea constatând că, prin decizia a cărei anulare se solicită nu a intervenit nicio modificare în ceea ce privește locul de muncă al salariatului ceea ce s-a schimbat fiind doar subordonarea ierarhică a reclamantului.
În soluționarea cauzei de față, Curtea va avea în vedere modul de caracterizare a locului de muncă al salariatului pentru a vedea dacă, prin decizia contestată au fost modificate aceste elemente de identificare a locului de muncă, modificare de natură să conducă la anularea deciziei contestate pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute de aer. 17 coroborate cu dispozițiile art. 41 alin. 3 litera b.Codul muncii.
Locul de muncă al salariatului este determinat de angajatorul și localitatea în care se desfășoară munca.
Din analiza comparativă a organigramelor de dinainte și după luarea măsurii contestate, rezultă că, în realizarea și eficientizarea activității unității specifică obiectului său de activitate, angajatorul a modificat structura organizatorică a unității – un număr de posturi de natura celui ocupat de reclamant, respectiv de electricieni din cadrul UMC Jilț Sud fiind trecuți sub coordonarea Unității de Servicii și Mentenanță Rovinari.
În particular ,în ceea ce îl privește pe reclamantul din cauza de față, este necesar a se preciza că activitatea desfășurată de acesta nu s-a modificat, în sensul că acesta merge la serviciu în același loc și desfășoară operații pentru UMC JILȚ Sud, unitate care, însă, a trecut în totalitate în subordonarea Unității de Servicii și Mentenanță Rovinari, ca urmare a modificării structurii organizatorice a .>
Prin urmare, se constată că locul efectiv de muncă al reclamantului nu s-a modificat, acesta îndeplinind în continuare funcția de electrician ,modificându-se doar formația de lucru din care face parte precum și subordonarea ierarhică a acesteia - elemente care nu conduc la concluzia că reclamantului i s-a modificat locul de muncă în accepțiunea juridică prevăzută de art. . 41 alin. 3 litera b.Codul muncii.
La interpelarea instanței, de altfel, reclamantul a precizat că se prezintă la serviciu la vechiul loc de muncă, Jilț Sud, că programul de muncă este de 8 ore și, în interiorul acestui program, prin atribuțiile de serviciu este trimis la Jilț Nord, Rovinari, Drăgotești, modificându-se formația din care a făcut parte aceasta lucrând numai în Jilț Sud, dar în cadrul altei secții cu aceleași atribuții de serviciu înaintea reorganizării.
Prin analiza celor două fișe ale postului încheiate și semnate înainte și după luarea măsurii de reorganizare rezultă neechivoc faptul că reclamantul și-a păstrat funcția de electrician - Secția Electrică Jilț din fișa postului anterior măsurii, devenind Secția Reparații Jilț –Atelier Electric Jilț - Unitatea de Servicii și Mentenanță Rovinari din cadrul Sucursalei Divizia Minieră Tg.J., atribuțiile de serviciu anterioare fiind menținute .
Întrucât niciunul din elementele fundamentale ale contractului individual de muncă al salariatului nu a fost modificat, ci doar subordonarea acestuia și persoana ierarhic superioară din punct de vedere funcțional - funcția, locul de muncă, salariul fiind menținute în raport cu convenția de la data încheierii CIM reclamantului și, întrucât deși activitatea de reparații a UMC Jilț Sud a fost trecută sub coordonarea USM Rovinari, formația de lucru în care apelantul își desfășoară activitatea conform atribuțiilor din fișa postului ce-i revin, locul muncii, programul de muncă și condițiile de muncă de muncă au rămas aceleași ca și anterior reorganizării, acțiunea reclamantului este nefondată.
Curtea constată că în cauză nu a operat o modificare a elementelor fundamentale ale contractului individual întrucât activitatea acestuia se desfășoară la același loc de muncă o eventuală modificare a atribuțiilor postului - reclamantă de apelant nu modifică felul muncii acestuia dacă nu are - ca în cauza de față - consecințe asupra naturii muncii desfășurate de acesta în cadrul locului de muncă, deoarece organizarea activității și repartizarea sarcinilor salariatului corespund prerogativelor de direcție și acțiune ale angajatorului .
Pentru considerentele expuse Curtea, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în temeiul art. 480 C.P.civ. apelul de față va fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul U. I., împotriva sentinței civile nr.800/12.02.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SA..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 08.07.2015.
Președinte, Judecător,
C. T. L. E.
Grefier,
I. B.
Red.Jud.C.T.
Tehn.I.C./Ex.2/27.07.2015
Judd.Fond/L.T.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








