Obligaţie de a face. Decizia nr. 4264/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4264/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 243/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4264
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, rejudecarea acțiunii promovate pentru drepturi bănești de reclamantul S. C., domiciliat în ., nr. 338, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâtul ., cu sediul în București, . Conect 1, nr. 10A, ., sector 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 18.09.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la data de 01.10.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 4964/05.12.2014 a admis în parte acțiunea formulată de către reclamant S. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S. SRL.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma totală de 25.661 lei, brut, reprezentând drepturi salariale restante constând în ore suplimentare, ore de noapte, ore lucrate sâmbăta și duminica, ore lucrate în zilele de sărbători legale și diferența indemnizație concediu de odihnă în perioada martie 2011 – noiembrie 2013, sumă ce a fost actualizată la luna mai 2014 și care urmează a fi actualizată în continuare până la data plății efective.
A obligat pârâta să rețină și să vireze din suma brută de 25.661 lei toate contribuțiile datorate statului.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel C. – Secția I Civilă, prin decizia civilă nr.2525 din 21.05.2015 a admis apelul, a anulat sentința în parte.
A reținut cauza spre rejudecare cu privire la capetele de cerere având ca obiect ore suplimentare, ore de noapte, ore lucrate sâmbăta, duminica și sărbători legale și diferență indemnizație concediu de odihnă.
A menținut dispozițiile sentinței cu privire la sporul de vechime și sporul de armă, indice personal calificat și a fixat termen de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a invocat prin cererea introductivă de chemare în judecată că pretențiile sale izvorăsc din contractul individual de muncă nr. 1400/2011 în care angajator apare apelantul A. S. SRL, iar ca temei de drept sunt enumerate disp. art. 106, 112, 119-123, 125, 142, 253 C. muncii.
Prin sentința apelată, instanța s-a pronunțat asupra fondului litigiului, dar din perspectiva contractelor de muncă temporară încheiate de către reclamant cu alți angajatori și față de care apelantul are calitatea numai de utilizator, în raport de disp. art. 96 C. muncii – care nu sunt cuprinse în acțiunea pendinte -, fără a pune în discuția părților calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecații, obligație impusă de către disp. art. 22 alin. 4 C. proc. civ.
Procedând astfel, hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate, întrucât, în procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității, căruia instanța, la rândul ei, trebuie să i se supună.
Pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.
Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.
Mai mult, noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.
Contradictorialitatea reprezintă un principiu fundamental, al dreptului procesual civil, în sensul că în temeiul acestuia, părțile pot să formuleze cereri, să propună, să administreze probe și să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt și de drept de care depinde corecta soluționare a procesului. El este exprimat prin adagiul audiatur . fie ascultată și cealaltă parte, rezumând esența întregului proces. În mod sugestiv s-a arătat în doctrină că, în realitate, principiul este un set de drepturi și obligații, pentru instanță și pentru părți, gândite astfel încât, în desfășurare, să confere dialogului judiciar echilibrul de dorit pentru reușita judecății.
Contradictorialitatea este unul dintre principiile specifice procedurii civile, fiind o componentă a dreptului fundamental la apărare, constând în dreptul părților aflate pe poziții cu interese contrare de a propune și administra probe și de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt și de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuție reprezintă rezultatul inițiativei părților ori al judecătorului.
Corelativ acestui drept, pentru asigurarea respectării sale, instanța de judecată are obligația de a pune în discuția părților toate chestiunile de fapt și de drept apărute în cursul procesului, în baza cărora va soluționa litigiul. Vor fi puse în discuția părților cererile, împrejurările de drept și de fapt invocate, instanța urmând a-și întemeia hotărârea numai asupra aspectelor supuse dezbaterii contradictorii a părților. Se poate afirma că principiul contradictorialității primează față de principiul rolului activ, instanța neputându-se pronunța fără a asculta poziția părților.
Regula este așadar că judecătorul reprezintă factorul de echilibru în „duelul judiciar”. Se poate întâmpla, însă, ca părțile să nu se afle pe poziții de adversitate. Chiar și în această ipoteză părțile trebuie să beneficieze de posibilitatea exprimării punctului lor de vedere asupra chestiunilor deduse judecății.
În raport de cele mai sus arătate și având în vedere și dispozițiile art. 480 alin. 6 C. proc. civ., instanța a admis apelul.
A anulat sentința în parte, între limitele criticilor expuse prin motivele de apel, cu respectarea principiului autorității de lucru judecat.
A reținut cauza spre rejudecare, cu privire la capetele de cerere având ca obiect acordarea de drepturi salariale aferente orelor suplimentare, orelor de noapte, orelor lucrate sâmbăta, duminica sau în sărbători legale, diferențe de indemnizații de concediu de odihnă, precum și a capetelor de cerere accesorii – actualizare, plata contribuțiilor și a cheltuielilor de judecată, potrivit disp. art. 477 NCPC, adică între limitele stabilite prin motivele de apel, cât și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.
A menținut dispozițiile sentinței numai cu privire la modul de soluționare a capetelor de cerere având ca obiect sporul de vechime, sporul de armă, indicele de personal calificat.
A fixat un nou termen de judecată, pentru când au fost citate părțile, reluând judecata cu privire la capetele de cerere care nu au primit o soluție definitivă.
Ca urmare a rejudecării, Curtea va reține că:
Conform contractului individual de muncă nr. 1400 din 14.03.2011, reclamantul a fost angajatul societății pârâte, începând cu data de 14.03.2011, cu o normă de muncă de 2 ore pe zi. Ulterior, la data de 01.02.2013, între aceștia a fost încheiat actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă, prin care a fost modificată norma de muncă de la 2 la 8 ore, dar cu privire la acest act adițional nu s-au regăsit diferențe salariale restante de plătit.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a prestat activitate în beneficiul . ca urmare a acestui contract, dar și ca urmare a plasării acestuia prin intermediul mai multor societăți comerciale - agenți de muncă temporară.
Astfel, conform adresei înaintată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, în perioada 2011-2013, reclamantul S. C. figura cu contracte individuale de muncă încheiate cu următoarele societăți:
-., angajat la data de 14.03.2011 inițial pentru norma de 2 ore și începând cu data de 01.02.2013 cu norma de 8 ore, activitatea fiind încetată la data de 18.11.2013;
-. SRL București, data angajării 08.04.2011 pentru o normă întreagă de 8 ore pe zi, activitatea încetând la data de 01.08.2011;
-. Mondial P. SRL București, data angajării 01.08.2011 pentru o normă întreaga de 8 ore pe zi, activitatea încetând la data de 01.04.2012;
-., data angajării 01.04.2008, pentru o normă de 8 ore pe zi, activitatea începând la 01.09.2011;
-. București, data angajării 01.06.2013, pentru o normă de 8 ore pe zi, activitatea încetând la data de 17.07.2013;
-. București, data angajării 15.10.2012, pentru o normă de 8 ore pe zi, activitatea încetând la data de 01.06.2013;
-. T., data angajării 01.04.2012, pentru o normă de 8 ore pe zi, activitatea încetând la data de 15.10.2012.
Toate aceste societăți - agenți de muncă temporară au încheiat contracte de prestări servicii cu ., prin care s-au obligat să selecteze persoane pentru angajarea acestora în cadrul . în calitatea sa de utilizator, să achite retribuțiile și să vireze toate contribuțiile datorate statului.
Astfel, printre persoanele plasate pentru a presta muncă în beneficiului utilizatorului - . se regăsește și reclamantul, care a încheiat contractele de muncă mai sus menționate, fără însă a solicita plata drepturilor restante în baza acestor contracte.
Se reține totodată, că așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei coroborat cu interogatoriul reclamantului, acesta a prestat activitate doar în beneficiul ., asigurând paza la sucursala BCR.
Cu toate acestea, munca prestată de acesta pe perioada aflată în litigiu avea la bază două raporturi juridice distincte: un contract de muncă pe timp parțial în care angajator este A. S. SRL, respectiv un contract de muncă temporară, în care angajatori sunt terțe persoane juridice, iar A. S. SRL apare în calitate de utilizator, dar nu de angajator.
În cauza de față, reclamantul nu a înțeles să solicite plata drepturilor salariale la care pretinde că este îndreptățit, de la utilizator, în baza unor contracte de muncă temporară, ci reclamantul a solicitat obligarea pârâtei în calitatea sa de angajator, ce derivă din contractul de muncă pe timp parțial, la plata următoarelor drepturi salariale: ore suplimentare, ore lucrate sâmbăta și duminica, ore lucrate în zilele de sărbători legale, ore lucrate în plus peste cele 2 ore trecute în contract, ore lucrate în timpul nopții, spor de vechime, spor de armă, indicele de personal calificat și să-i recalculeze concediul de odihnă în raport de media salarială a ultimelor luni, precum și obligarea pârâtei să rețină și să vireze sumele datorate statului.
Prin decizia intermediară cu nr. 2525/21 Mai 2015 s-a reținut cauza spre rejudecare, cu privire la capetele de cerere având ca obiect acordarea de drepturi salariale aferente orelor suplimentare, orelor de noapte, orelor lucrate sâmbăta, duminica sau în sărbători legale, diferențe de indemnizații de concediu de odihnă, precum și a capetelor de cerere accesorii – actualizarea drepturilor salariale, plata contribuțiilor la bugetul de stat aferente acestor drepturi și a cheltuielilor de judecată pricinuite de proces, pentru motivele inserate în respectiva decizie.
Trebuie subliniat că reclamantul a invocat prin cererea introductivă de chemare în judecată că pretențiile sale izvorăsc exclusiv din contractul individual de muncă nr. 1400/2011, în care angajator apare apelantul-pârât A. S. SRL, iar ca temei de drept sunt enumerate disp. art. 106, 112, 119-123, 125, 142, 253 C. muncii.
Prin sentința ce face obiectul prezentului apel, prima instanță s-a pronunțat asupra fondului litigiului, dar din perspectiva contractelor de muncă temporară încheiate de către reclamant cu alți angajatori și față de care apelantul are calitatea numai de utilizator, în raport de disp. art. 96 C. muncii – care nu sunt cuprinse în acțiunea pendinte -, fără a pune în discuția părților acest nou temei legal, obligație impusă de către disp. art. 22 alin. 4 C. proc. civ.
Acesta este și motivul principal pentru care s-a reținut cauza spre rejudecare, drept pentru care s-a procedat la punerea în discuția părților a posibilității de aplicare a disp. art. 96 C. muncii, aspect cu care reclamantul a fost de acord, iar pârâtul nu și-a spus punctul de vedere.
Este evident că în raport de disp. art. 477-478 NCPC, în faza procesuală a apelului nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, iar cauza acțiunii a fost modificată de către prima instanță, fără a fi pusă în discuția părților, deci într-un mod care nu este permis de legea procesuală română.
Cum prin efectul anulării sentinței au fost remediate în parte viciile ce afectau acel act jurisdicțional trebuie ca în continuare să se decidă dacă prima instanță era îndreptățită să califice în drept acțiunea formulată de către reclamant, fără a fi schimbată cauza acțiunii cu care era sesizată.
Spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi schimbat, temeiul juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după scopul urmărit de acesta prin promovarea acțiunii.
Ca atare, în cadrul prezentelor considerente trebuie determinat daca prima instanta putea schimba cauza cererii de chemare în judecata, potrivit dispozitiilor procedurale civile în vigoare sau dacă se putea face o calificare juridică a cererii cu care era sesizată, fără a fi schimbată cauza.
Potrivit art. 22 NCPC, cu privire la situatia de fapt si motivarea în drept pe care partile le invoca în sustinerea pretentiilor si apararilor lor, judecatorul este în drept sa le ceara acestora sa prezinte explicatii, oral sau în scris, precum si sa puna în dezbaterea lor orice împrejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt mentionate în cerere sau în întâmpinare.
Cu toate acestea, în toate cazurile, judecatorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii, fără a depăși deci limitele învestirii – alin. 6 al art. 22 NCPC.
Obiectul cererii de chemare în judecata este reprezentat de pretenția concretă a reclamantului. În speță, obiectul cererii de chemare în judecata este reprezentat de plata drepturilor salariale aferente unui anumit contract individual de muncă.
Cauza cererii de chemare în judecata este data de cauza dreptului (causa debendi - cauza raportului juridic sau al obligatiei puse în discutie), aceasta constituind fundamentul dreptului invocat de cel care formulează pretentia.
Asa cum se sustine în doctrina si în practica judiciara, cauza cererii de chemare în judecata, adica temeiul juridic, poate fi pusa în discutia partilor de catre instanta, spre deosebire de cauza actiunii (causa petendi - scopul catre care se îndreapta vointa celui care reclama, scop explicat prin împrejurarile si motivele speciale care au determinat partea sa actioneze).
De asemenea, invocarea greșita a unui text de lege de către o parte nu impietează asupra dreptului judecătorului de a stabili și aplica textul corect situației de fapt fundamentate juridic de către parte prin cererea sa. Prin urmare, ca regulă, denumirea unor acte sau fapte deduse judecății și textul legal nu sunt chestiuni de natură să țină judecătorul la pronunțarea soluției.
Pe de altă parte, asemenea explicații care conduc la „regula iura novit curia” nu sunt de natură să conducă la concluzia ca judecătorul ar putea schimba din oficiu cauza cererii de chemare în judecata, deoarece prin această regulă se înțelege faptul ca judecătorul nu este tinut de textul de lege invocat de parte, ci el trebuie sa aplice acel text de lege care corespunde situatiei de fapt calificata juridic.
În concluzie, judecătorul stabilește situația de fapt a speței, astfel cum este prezentată în acțiune și cum rezultă din probatoriu, iar apoi va aplica textul de lege corespunzător acestei situații, indiferent de eventualele dispozitii legale invocate de parti.
Cu toate acestea, în afară de excepțiile expres prevăzute de lege, în temeiul rolului judecătorului în aflarea adevărului nu se poate deroga de la principiul disponibilității părților în procesul civil.
Totodată, ca regulă, judecătorul este ținut de cadrul procesual trasat de către părți, sub aspectul obiectului, cauzei și al părților, trebuind să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut (omnia petita), fără a depăși limitele învestirii (numai asupra a ceea ce s-a cerut).
Ori, pentru a nu se aduce o încălcare principiului disponibilității părților, judecătorul poate califica juridic numai situația de fapt care are corespondent în cuprinsul cererii cu care este sesizată instanța; în caz contrar, s-ar aduce o schimbare nu numai a cauzei, dar chiar și a obiectului cererii care leagă instanța în analiza sa.
Dacă se citește cu atenție cererea pe care reclamantul a înțeles să o formuleze, acesta se limitează la a invoca ca temei juridic al cererii sale - dincolo de eventualele dispoziții legale pe care instanța ar avea dreptul să le califice – numai contractul de muncă pe care îl are încheiat cu pârâtul, fără a aminti în vreun fel de munca prin agent de muncă temporară, unde s-ar pune problema de aplicare a disp. art. 96 C. muncii.
Când pârâtul se apără prin a invoca contractele de punere la dispoziție, reclamantul nu numai că nu înțelege a modifica acțiunea sa prin raportare la aceste contracte, dar refuză cu obstinație să le recunoască efectele acestor contracte în tot cadrul procesual încheiat în fața primei instanțe, dar și prin întâmpinarea depusă în apel.
Cu toate acestea, este de reținut și că reclamantul nu a formulat acțiune în anularea contractelor de muncă temporară sau eventual în declararea caracterului simulat al acestor contracte.
În plus, la interogatoriul luat din oficiu de către prima instanță, reclamantul a recunoscut că a primit sume de bani în baza acestor contracte de muncă temporară, ceea ce înseamnă că aceste acte juridice și-ar fi produs efecte.
Faptul că în urma rejudecării, reclamantul înțelege într-un final să invoce și disp. art. 96 C. muncii, fără a formula o precizare de acțiune, deci o schimbare a situației de fapt cu care a învestit instanța - inadmisibilă de altfel în faza procesuală a apelului - rămâne fără finalitate juridică.
Este adevărat că în NCPC s-a introdus, ca o dispoziție nouă, prevederea art. 478 alin. (4), potrivit căreia, deși nu pot face cereri noi, nu pot formula pretenții noi și nici schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, „părțile pot însă să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe”.
Acest text permite părții să facă noi corective ori să precizeze o formulare incorectă a pretențiilor sale sau de o manieră foarte vagă, invocată în primă instanță. Partea poate așadar explica curții de apel că nu este vorba de cerere nouă, ci că cererea sa în fața primei instanțe a fost defectuos formulată.
Este însă fără îndoială că facultatea acordată apelantului sau părții de a explicita cererea sa implică o cerere care a fost deja formulată în fața primului judecător, deci nu o cerere care este complet nouă, cum este cazul de față.
În doctrină se arată că termenul folosit de legiuitorul român este sugestiv în a exprima ideea că explicitarea pretențiilor nu echivalează cu schimbarea sau augmentarea lor, iar pe de altă parte, legea este în același timp riguroasă în a exprima faptul că o atare explicitare nu poate fi raportată decât la pretențiile formulate în cererile sau apărările adresate primei instanțe. O explicitare a unor pretenții subsecvente judecății în primă instanță este însă inadmisibilă.
Prin urmare, toate capetele de cerere care au rămas de cercetat în rejudecare trebuie a fi raportate la contractul de muncă încheiat numai cu pârâtul, în calitate de angajator, iar nu în calitatea sa de beneficiar în cadrul contractelor de muncă temporară și punere la dispoziție, întrucât reclamantul nu a solicitat pretenții întemeiate pe aceste din urmă contracte.
În caz contrar, s-ar încălca atât principiul disponibilității părților în procesul civil, cât și interdicția de schimbare a cadrului procesual în fața instanței de apel.
De remarcat este că raportul de expertiză întocmit de expertul numit de instanță nu a făcut o delimitare a drepturilor salariale pe care reclamantul le are de primit în cadrul contractului de muncă încheiat numai cu pârâtul, de cele pe care le-ar avea de primit în cadrul contractelor de muncă temporară, în care pârâtul ar putea fi obligat de altfel în subsidiar și numai în eventualitatea în care agenții de muncă temporară nu și-ar fi îndeplinit obligațiile de plată a drepturilor salariale, obligație care le revine acestora în primul rând.
Astfel, nu există probe care să fundamenteze pretențiile reclamantului, în condițiile în care în opinia expertului asistent – singurul care a efectuat expertiza prin raportare numai la contractul de muncă încheiat numai cu pârâtul – nu există drepturi salariale restante pe care reclamantul să le aibă de primit în baza contractului individual de muncă nr. 1400/2011, în care angajator apare în exclusivitate apelantul-pârât A. S. SRL .
De altfel, capetele de cerere având ca obiect acordarea de drepturi salariale aferente orelor suplimentare prestate peste cele două ore lucrate în baza contractului individual de muncă nr. 1400/2011 nu se pot solicita, deoarece pe de o parte, în contractul de muncă cu timp parțial nu se pot presta ore suplimentare – art. 105 lit. c din C. muncii -, iar, pe de altă parte, dacă s-a lucrat peste cele două ore stipulate în contractul de muncă încheiat cu pârâtul, aceste ore trebuie să fi fost prestate în baza contractelor de muncă temporară, care ar permite o astfel de muncă.
Referitor la orele de noapte, nu s-a făcut dovada că reclamantul ar îndeplini condițiile prevăzute de disp. art. 125 C. muncii, care definesc „salariatul de noapte”; în accepțiunea textului legal, acesta este fie salariatul care efectuează munca de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic – în cazul său, timpul zilnic era numai de 2 ore -, fie salariatul care efectuează munca de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru – ipoteză care nu reiese din probatoriul administrat în speță.
În ceea ce privește orele lucrate sâmbăta, duminica sau în sărbători legale, expertul numit de instanță le-a calculat la modul global ca fiind ore lucrate sâmbăta și duminica, fără a observa pe de o parte diferența de reglementare legală dintre art. 137 c. muncii și respectiv art. 142 c. muncii, iar pe de altă parte nu au fost calculate separat drepturile salariale ce rezultă din contractul de muncă ce face obiectul acțiunii, de drepturile salariale ce rezultă din contractele de muncă temporară, astfel încât instanța se află în imposibilitatea de a stabili în ce măsură reclamantul ar fi îndreptățit la a primi diferențe de drepturi salariale.
De altfel, potrivit alin. 3 al art. 137 c. muncii, în caz de neacordare a repaosului săptămânal, salariații vor beneficia de un spor la salariu care se va stabili prin contract colectiv sau individual de muncă.
Cum în speță, părțile nu au stipulat un astfel de spor prin contract colectiv sau individual de muncă, la nivel de unitate a fost încheiat un proces verbal prin care s-a stabilit acordarea unei sume de 5 lei/zi lucrată sâmbăta sau duminica.
Ori, la data de 08 05 2015, cât și la 03 07 2015, reclamantul a recunoscut că ar fi primit cei 5 lei/zi lucrată sâmbăta sau duminica, el înțelegând să solicite sporul calculat de către expert, care însă nu preciza la ce s-a raportat în calculul efectuat.
Prin completarea efectuată în apel, expertul a specificat că plata orelor lucrate sâmbăta sau duminica nu este stipulată în contractul de muncă, fără a expune în acest caz la ce temei la s-a raportat în calculul întocmit, neputându-se determina totodată dacă ar exista ore lucrate în zilele de sărbători legale.
Cu privire la diferențele de indemnizații de concediu de odihnă calculate, acestea au fost determinate în condițiile în care s-a cumulat timpul de lucru prestat în temeiul contractului de muncă cu timp parțial cu cel lucrat în baza contractelor de muncă temporară, în condițiile în care instanța nu a fost în mod legal sesizată cu o astfel de verificare.
Totodată, indemnizația de concediu de odihnă se raportează la clauza din contractul de muncă sau dispoziția legală mai favorabilă, iar nu la eventuala muncă suplimentară, care în cazul în care s-ar constata că ar exista ar determina acordarea fie de timp liber corespunzător, fie de un spor la salariu.
De altfel, cum s-a expus și în rândurile de mai sus, în opinia expertului asistent – singurul care a efectuat expertiza prin raportare numai la contractul de muncă încheiat numai cu pârâtul – nu există drepturi salariale restante pe care reclamantul să le aibă de primit în baza contractului individual de muncă nr. 1400/2011, în care angajator apare apelantul-pârât A. S. SRL, iar o altă dovadă contrară nu s-a făcut de către reclamant.
Pe cale de consecință nu pot fi fondate nici solicitările ce fac obiectul capetelor de cerere accesorii – actualizarea drepturilor salariale, plata contribuțiilor la bugetul de stat aferente acestor drepturi salariale sau cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant.
În concluzie, potrivit disp. art. 480 NCPC, vor fi respinse ca nefondate capetele de cerere supuse rejudecării.
PENRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge capetele de cerere supuse rejudecării, formulate de către reclamantul S. C., domiciliat în ., nr. 338, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâtul ., cu sediul în București, . Conect 1, nr. 10A, ., sector 2.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01 Octombrie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, S. A. C. | |
Grefier, A. Golașu |
Red.jud. S.A.C.
Tehnored. A.G./2ex.
Data 06 10 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 980/2015.... → |
|---|
