Obligaţie de a face. Decizia nr. 3918/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3918/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 8004/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3918
Ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- C. R.
Judecător- S. P.
Grefier- F. I.
***
Pe rol, fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta ȚINC D. D., domiciliată în C., ., județul D. și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de Avocat „C. D.”, situat în C., ., nr.23, ., împotriva sentinței civile nr.1591 din 30 martie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâții Unitatea Militară_ C., cu sediul în C., ..91 și M. A. Naționale, cu sediul în București, .- Sector 5, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat apelanta reclamantă Ținc D. D., personal și asistată de avocat R. O., în substituirea d-lui avocat C. D., fiind lipsă intimații pârâți M. A. Naționale și U.M._ C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar în cadrul procedurii prealabile, intimatul pârât M. A. Naționale, a formulat întâmpinare la motivele de apel, ce a fost comunicată și apelantei reclamante aceasta depunând răspuns la întâmpinare, după care:
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, în baza art. 392 Cod procedură civilă, raportat la art. 216 Cod procedură civilă și art. 482 Cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul, apărătorul apelantei reclamante, a expus oral motivele scrise de apel, în raport de care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în vederea calificării exacte a cererii și a soluționării pe fond, întrucât în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
A susținut că instanța de fond a admis această excepție raportat la faptul că, contestația formulată la modificarea unilaterală a contractului individual de muncă, ar fi fost depusă peste termenul de 45 de zile calendaristice, de la data când reclamanta ar fi luat la cunoștință de modificarea încadrării pe care o avea în cadrul unității militare.
De asemenea, instanța a calificat în mod greșit cererea de chemare în judecată, aceasta fiind sesizată cu un litigiu având ca și capăt principal de cerere, anularea motivului prin care s-a dispus modificarea unilaterală a contractului individual de muncă, această modificare survenind printr-un ordin emis de către unitate și anume Ordinul nr.2/2005, ordin care nu a fost adus la cunoștința reclamantei niciodată, aceasta neavând cunoștință de acest ordin până în momentul în care a mers la casa de pensii, în vederea pensionării.
Interpelat de instanță, cu privire la momentul la care trebuie raportat termenul de prescripție, apărătorul apelantei a apreciat că momentul la care trebuie raport termenul de prescripție este data la care partea a mers la Casa de pensii și a observat modificările efectuate din cea de medic primar în medic specialist.
De asemenea, susține că nu poate fi luată în considerare, menținea făcută de către instanța de fond, care a apreciat că momentul este cel în care a primit carnetul de muncă, întrucât mențiunea încetării contractului de muncă nu a fost adusă la cunoștința reclamantei.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința nr.1591 din 30 martie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. Naționale și în consecință respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât.
S-a admis excepția prescripției, invocată de pârâta Unitatea Militară_ C., reprezentată de M. A. Naționale.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta ȚINC D. D., cu domiciliul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta U.M._ C., cu sediul în C., .. 91, județul D., reprezentată de M. A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ., sector 5.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâtul M. A. Naționale, prin întâmpinare, instanța a reținut, în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive faptul că, potrivit disp. art. 57 alin.2 din c.p.c., partea care nu are exercițiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată ori autorizată în condițiile prevăzute de legile, sau, după caz, de statutele care îi reglementează capacitatea ori modul de organizare.
Conform art. 3 alin. 1 din legea nr. 346/2006, privind organizarea și funcționarea Ministerului A. Naționale, unitățile militare nu au personalitate juridică și nu pot sta singure în judecată, însă ministerul este unitate cu personalitate juridică, conf. art. 1 alin.2 din OUG 14/2001 și reprezintă în justiție structurile armatei care nu au personalitate juridică, prin organele de specialitate ale Ministerului A., în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării .
Ca atare, instanța a reținut că pârâtul Ministerului A. Naționale are doar calitate de reprezentant al U.M._ C., neavând însă calitate procesual pasivă, dat fiind că nu există raporturi de muncă între acesta și reclamantă și nu are deci calitate de angajator al acesteia, contractul individual de muncă nr. 43/01.03.2002, fiind încheiat cu pârâta U.M._ C..
În consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului A. Naționale și a respins în consecință acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestui pârât.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, excepție invocată de același pârât prin întâmpinare, instanța a reținut că, începând cu data de 01.03.2002, reclamanta Ținc D. a fost angajată în cadrul pârâtei U.M._ C., fiind încheiat în acest sens contractul individual de muncă nr. 43/01.03.2002.
La data de 15.06.2005, în raport de statul de organizare nr._-20ASL50, ce urma să intre în vigoare la data de 01.08.2005, contractul individual de muncă a fost modificat în mod unilateral de către angajator, funcția reclamantei fiind transformată, în sensul reducerii, din medic primar, în medic specialist, fiind salarizată începând cu aceeași dată, conform noii funcții, în sensul că salariul de bază lunar s-a diminuat de la 1790 lei, la 1362 lei, așa cum reiese și din carnetul de muncă, depus în copie la dosar, aspect cunoscut de reclamantă la acel moment, în condițiile în care statul de organizare a fost adus la cunoștința personalului unității, inclusiv reclamantei, dovadă în acest sens fiind semnătura acesteia de pe tabelul nominal înregistrat sub nr. A1357/15.06.2005, la poziția 167, tabel aflat la fila 50 din dosar.
De altfel, la poziția 76 din carnetul de muncă al reclamantei s-a făcut mențiunea că modificarea funcției și salariului s-a făcut în baza O.Z.U nr. 2/2005, ordin depus în extras la dosar și din care rezultă că la data de 02.08.2005 comandantul unității militare a prezentat statul de organizare al Batalionului de instrucție și încadrarea acestuia personalului, inclusiv reclamantei, ce a primit începând cu data de 01.08.2005, funcția de medic specialist, cu un salariu de încadrare de 801 lei.
În conf. cu prev. Lg. 285/2010 și Lg. nr. 284/2010, funcția de medic, medic specialist deținută la data de 31.12.2010 de către reclamantă a fost transpusă în medic, medic specialist, medic primar, începând cu data de 01.01.2011, iar începând cu data de 01.08.2011, această modificare a fost operată și în ștatul de organizare al unității, ocazie cu care a fost încheiat și Actul adițional n 1 la contractul de muncă, înregistrat sub nr. A4045/22.11.2011.
Potrivit disp. art. 211 alin. 1 litera a din legea nr. 62/2011 a dialogului social, măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă.
Ca atare, având în vedere aspectele reținute anterior, dar și recunoașterea reclamantei din cuprinsul răspunsului la întâmpinare, de la fila 70 din dosar, în sensul că a luat cunoștință de modificarea unilaterală a contractului individual de muncă, modificare operată în anul 2005, la data înmânării carnetului de muncă -10.02.2014, așa cum a rezultat și din procesul verbal de predare primire a carnetului de muncă, depus la dosar la data de 18.03.2015 și semnat de reclamantă, instanța a constatat că, chiar raportându-ne la această dată, termenul prevăzut de art. 211 alin. 1 litera a din legea nr. 62/2011 a fost depășit față de data înregistrării cererii de chemare în judecată - 26.05.2014, situație în care excepția invocată de către pârâtă a fost apreciată ca întemeiată, fiind admisă, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei, formulată împotriva pârâtei U.M._ C..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ȚINC D. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel se arată că din punct de vedere procedural instanța a săvârșit două greșeli, una referitoare la calificarea cererii, iar cealaltă referitoare la calificarea excepției invocată de către pârâtă prin raportare la dispoz. art. 211 alin. 1 lit. a din Lg. 62/2011.
În ceea ce privește calificarea cererii, apelantul arată că petitul introductiv al cererii de chemare în judecată cuprinde doar obligația repunerii în funcția sau gradul profesional dobândit anterior de către reclamantă prin susținerea diferitelor concursuri de specialitate, grad pe care l-a deținut până la momentul modificării unilaterale a contractului de muncă, modificare necomunicată.
Motivarea în fapt și în drept a cererii și soluția dată de instanță, cu trimitere la dispoz. art. 211 alin- 1 lit. a din Lg. 62/2011 dovedesc faptul că instanța a fost sesizată cu un litigiu având ca și capăt principal de cerere anularea măsurii prin care s-a dispus modificarea unilaterală a contractului individual de muncă - prin ordinul de zi pe unitate nr. 2/2005.
Instanța a nesocotit dispoz. art.22 alin. 4 C.pr.civilă, ca normă imperativă care obligă judecătorul să pună în discuția părților calificarea juridică exactă a cererii. Apelanta arată că judecătorul a trecut peste această etapă, pronunțându-se într-o veritabilă contestație îndreptată împotriva măsurii de modificare unilaterală a contractului de muncă. Se invocă dispoz. art. 22 alin. 2 C.pr.civilă, dispoz. art. 268 alin. 1 lit. a și art. 269 alin. 2 C. muncii, precum și practică judecătorească – Dec. 709/2005 a ÎCCJ și Dec. 2257/1984 .
În ceea ce privește calificarea excepției invocate de către pârâtă, apelanta arată că instanța nu a dat calificarea exactă privind natura termenelor prevăzute de art. 268 alin. 1 lit. a Codul muncii, respectiv art. 211 din Legea dialogului social. În ipoteza de față se susține că este vorba de termenul ce vizează soluționarea unui conflict individual de muncă, astfel că termenul de 30 de zile, respectiv 45 de zile nu este un termen de prescripție ci unul de decădere, astfel că sancțiunea că sancțiunea care ar fi trebuit să opereze pentru depășire ar fi fost tardivitatea.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond ia în calcul momentul luării la cunoștință de decizia unilaterală a angajatorului de modificare a unui element esențial al contractului individual de muncă, ca fiind momentul în care i s-a restituit reclamantei carnetul de muncă prin proces verbal și în mod greșit s-a reținut că acesta este momentul la care ar fi luat cunoștință.
În opinia apelantei, măsura unilaterală de modificare a contractului individual de muncă trebuia comunicată salariatului, aspect menționat în mod constant în doctrina și practica judiciară, care fac referire la modalitatea de comunicare – prin decizie unilaterală predată personal salariatului, iar în caz de refuz prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire . Celelalte argumente sunt idei dezvoltate ale aceluiași motiv de apel.
Se mai arată că instanța consideră greșit că această comunicare s-a realizat odată cu înmânarea carnetului de muncă, întrucât D.L. 92/1976 privește alte situații ce vizează vechimea în muncă și nu modalități referitoare la încheierea, modificarea și încetarea contractului de muncă, astfel că în nici un caz carnetul de muncă nu poate ține lor de comunicare în sensul prevăzut de Codul muncii sau de Legea dialogului social.
Ultimele argumente se circumscriu aceluiași motiv de apel și reiau ideea inadmisibilității modificării unilaterale a contractului individual de muncă referitoare la elementele esențiale ale contractului de muncă. Se arată că această calitate de medic primar nu i-a fost dată apelantei anterior de către unitatea angajatoare, ci această calitate este dată de parcurgerea unor etape profesionale și promovarea unor concursuri.
Solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În drept a invocat dispoz. art.480 alin. 3 C.pr.civilă.
La data de 10.07.2015 intimatul M. A. Naționale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, iar la data 21.07.2015 apelanta reclamanta ȚINC D. D. a depus răspuns la întâmpinare.
Apelul este nefondat.
În ceea ce privește criticile ce vizează faptul că instanța nu ar fi dat calificarea corectă a cererii de chemare în judecată în raport cu petitul introductiv, acestea nu sunt întemeiate.
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat repunerea în funcția sau gradul profesional avut anterior – ca medic primar.
În acțiune reclamanta arată că la poziția 76 din carnetul de muncă s-a stabilit încadrarea ca medic specialist, iar prin prezenta acțiune aceasta solicită repunerea în funcția sau gradul profesional avut anterior – ca medic primar. Este evident astfel, că aceasta reprezintă în mod clar o cerere ce vizează felul muncii și a fost analizată corect de către instanță, în condițiile în care apelanta reclamantă nu a solicitat anularea ordinului care a stat la baza acestei măsuri.
Prin ordinul de zi pe unitate nr.2/2005 comandantul unității militare a prezentat statul de organizare al Batalionului de instrucție și încadrarea personalului. Acest aspect a fost adus la cunoștința întregului personal al unității, inclusiv apelantei. La fila 49, dosar fond se află tabelul nominal cu personalul care a luat la cunoștință de prevederile statului de organizare nr._-20 ASL 50 al Batalionului Instrucție - Transmisiuni, care a intrat în vigoare la 01.08.2005. La poziția 176 din acest tabel ( fila 50, verso) se află trecută apelanta, care a semnat de luarea la cunoștință a acestor modificări. La acel moment nu doar apelanta reclamantă a fost afectată, la dosar fiind depus proiectul de concediere colectivă înregistrat sub nr. A 1368/15.06.2005, (fila 51, dosar fond) potrivit căruia 19 salariați civili au fost concediați ca urmare a desființării posturilor.
Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile apelantei ce vizează faptul că măsura dispusă de angajator nu i-ar fi fost comunicată și nu se poate susține că s-au nesocotit dispoz. art. 22 alin.4 C.pr.civilă privind calificarea juridică exactă a cererii.
Practica judecătorească invocată este lipsită de relevanță, întrucât nu este aplicabilă în cauză.
În ceea ce privește critica ce vizează calificarea excepției invocată de către pârâtă, respectiv natura termenului prevăzut de art. 268 alin.1 lit. a Codul muncii, respectiv art. 211 din Legea dialogului social, ca fiind termene de decădere sau de prescripție.
Potrivit art.268 alin.1 lit. a Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. Aceste dispoziții au fost completate cu cele prevăzute de disp. art. 211 alin. 1 litera a din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care prevede că, măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă.
Legea nr. 62/2011 privind dialogul social a intrat în vigoare la 13 mai 2011, deci ulterior modificărilor aduse Codului muncii prin Legea nr. 40/2011 (care au intrat în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea acestei legi în Monitorul Oficial, respectiv la 30 aprilie 2011).În același timp, Legea nr. 62/2011 este legea specială în materia soluționării conflictelor individuale de muncă în raport cu dispozițiile Codului muncii, iar în materie de drept civil, întotdeauna
norma specială derogă de la norma generală, adică specialia generalibus derogant.
În consecință, prin voința legiuitorului, termenele în materie de soluționare a conflictelor individuale de muncă au fost modificate, fiind exprimate în mod expres în cuprinsul Legii nr. 62/2011, care au modificat implicit normele juridice în această materie din cuprinsul Codului muncii.
Prin urmare, termenul în care salariatul poate contesta o măsură dispusă de angajator este de 45 zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă.
În răspunsul la întâmpinare ( fila 70, dosar fond) apelanta recunoaște că a cunoscut efectiv și real situația sa privind drepturile sale de medic primar odată cu solicitarea carnetului de muncă ce i-a fost înmânat în februarie 2014. Din procesul verbal de predare-primire a carnetului de muncă rezultă că aceasta a avut loc la 10.02.2014.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a raportat termenul prevăzut de art. art. 211 alin. 1 litera a din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, la acest ultim moment - acela al predării carnetului de muncă – moment în care nu se mai poate susține că apelanta nu ar fi avut reprezentarea cu privire la situația invocată, din acest punct de vedere criticile fiind neîntemeiate.
Susținerea făcută în fața Curții, în ședința publică de la 21.09.2015, în sensul că momentul la care trebuia să se raporteze instanța era momentul la care apelanta a mers la Casa de pensii și a observat modificările efectuate în carnetul de muncă, nu poate fi primită. Aceste modificări puteau fi observate de apelantă imediat ce a primit carnetul de muncă, în februarie 2014, astfel că sub acest aspect criticile sunt neîntemeiate, iar sentința este legală și temeinică.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse și de prev. art. 480 alin.1 C.pr.civilă va fi respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta ȚINC D. D., domiciliată în C., ., județul D. și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de Avocat „C. D.”, situat în C., ., nr.23, ., județul D., împotriva sentinței civile nr.1591 din 30 martie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâții Unitatea Militară_ C., cu sediul în C., ..91 și M. A. Naționale, cu sediul în București, .- Sector 5.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Președinte, C. R. | Judecător, S. P. | |
Grefier, F. I. |
Red.Jud.C.R.
Tehn.I.C./Ex.4/25.09.2015
Jud.Fond/ C. C.
| ← Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2738/2015.... → |
|---|
