Obligaţie de a face. Decizia nr. 430/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 430/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 430/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 430
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Președinte: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul B. M., domiciliat în Orșova, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 3696/20.10.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SA, cu sediul în Orșova, ., jud. M., având ca obiect obligație de a face - recunoaștere vechime în grupa i de muncă.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant B. M., personal, lipsind intimata pârâtă . SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că apelul este declarat și motivat în termenul legal, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Apelantul reclamant B. M. a susținut oral motivele de apel formulate în scris, în raport de care a solicitat admiterea apelului, arătând că sentința atacată este nelegală în primul rând pentru că instanța nu a permis administrarea de probe pentru a se constata dacă intimata pârâtă a procedat corect, dacă refuzul de a-i acorda grupa I-a de muncă nu a fost în contradicție cu gradul de pericol pe care îl prezenta locul de muncă și activitățile desfășurate de acesta. Deși intimata a susținut că atelierul de încărcare a acumulatorilor a fost desființat din anul 1991, a depus la dosar înscrisuri din care rezultă faptul că și după anul 2001 această activitate de încărcare și reparare a acumulatorilor exista, iar singurul post de electrician acumulatorist este ocupat de reclamant, fiind singurul care desfășoară această activitate și în prezent. De asemenea, apreciază că înscrisul de la fila 108 din dosarul de fond este un fals, arătând că s-a înscris în fals și împotriva semnăturile de pe fișă.
Interpelat de instanță, apelantul reclamant a arătat că în carnetul de muncă este menționată grupa a II-a de muncă și nu grupa I-a de muncă.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, la data de 24.02.2014, reclamantul B. M. a chemat în judecată pe pârâta . SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acesteia să-i recunoască vechimea în grupa a I a de muncă în intervalul ianuarie 1992 și până la soluționarea cauzei în procent de 100% pentru a putea îndeplini condițiile de pensionare specifice vechimii în cadrul grupei I de muncă.
În fapt, a motivat că este angajatul pârâtei având funcția de electrician, iar începând cu luna decembrie 1993 a lucrat numai în condiții grele de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă așa cum prevede art.32, 41 din Ordinul 50/1990 executând o . operațiuni și lucrări deosebit de periculoase cu influență negativă asupra stării de sănătate, cu riscuri profesionale de mediu și microclimat sau riscuri ergonomice privind lucrul la înălțime.
A susținut că, a executat operațiuni de fabricare a acumulatorilor, în . câte 30 de bucăți, de spălare a acestora, scotea soluția de acid sulfuric-electrolit din acumulatori, prepara un alt acid cu densitatea prescrisă de 1,30 și îl introducea în acumulatorii cei noi precum și repararea acestora, turna borne de plumb după care le suda pe acumulatori.
Acumulatorii de pe navele în reparație erau transportați în stația de încărcare unde se efectua și reparațiile, iar după repararea unei serii de acumulatori trebuia eliberată stația și nava de rezidurile toxice care rămâneau în urma manipulării acumulatorilor, operație care se efectua cu mâinile libere, fără mască și echipament de protecție.
A mai susținut că, răspundea și de buna funcționare a macaralelor pe partea electrică, transporta acumulatorii în stația de încărcare și îi verifica, lucra pe electrocare pe care le verifica, încărca și repara zilnic, participa la revizia condensatorilor-baterii pentru factorul de putere, pentru compensarea energiei reactive aceștia fiind înlocuiți ulterior cu utilaje moderne respectiv condensatori uscați.
S-a precizat că efectua reparații la înălțime de peste 35 m la macaralele de toate tipurile existente în societate lucrând numai afară în ploi, vânt, viscol, căldură excesivă, iar în stația de încărcare care se afla în interior pericolul era mai accentuat din cauza noxelor care nu puteau fi evacuate motiv pentru care a avut nenumărate probleme de sănătate.
De asemenea, a mai arătat că, datorită condițiilor grele de muncă primea în fiecare an zile în plus la concediul de odihnă până în anul 2010 iar în anul 2013 a refuzat să semneze fișa postului întrucât aceasta nu corespundea realității.
Totodată, a susținut că locurile de muncă în condiții grele caracteristice grupei I de muncă trebuiau expertizate din punct de vedere al protecției muncii conform art.3 din HG 261/2001 întrucât pârâta în toată această perioadă nu a modificat în bine condițiile de muncă, nu a făcut nici o modificare care să diminueze efectele condițiilor grele de muncă.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp.art.19 alin.1 și 5, art.38 alin.1 și 4 din Legea 19/2000, art.6 din Ordinul 50/1990, Ordinul 352/07.07.2001, art.2 alin.1 lit.a și b/a și c, art.3,7/8,16 din HG26/2001.
Pentru susținerea celor arătate a depus la dosar în copie: împuternicire avocațială, carnet de muncă,cererea nr.840/22.02.2010, proces verbal privind avantajele medierii nr.2/23.01.2014, fișe de inventar.
Pârâta a formulat și depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pe fondul cauzei a arătat că, reclamantul este salariatul societății fiind încadrat în funcția de electrician în perioadele 19.09._78, 23.06._80 și 17.06.1991-prezent desfășurându-și activitatea în cadrul Atelierului Mecanic de Întreținere.
A motivat că, în urma negocierii cu sindicatul a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, s-au stabilit locurile de muncă cu condiții deosebite de muncă încadrate în grupele I și II de muncă, activitățile și categoriile profesionale menționându-le expres în înscrisurile privind structura locurilor de muncă pe grupă de muncă depuse la dosar, anexate la contractul colectiv de muncă și prevăzute expres în anexa 2 la Ordinul 50/1990 .
Reclamantul nu a făcut dovada că activitatea sa de electrician este încadrată în anexa 1 la Ordinul 50/1990, anexa care prevede în mod expres și limitativ activitățile și categoriile profesionale cu condițiile deosebite care se încadrează în grupa I de muncă.
Nu s-a contestat faptul că reclamantul lucrează în condiții deosebite de muncă pentru care a beneficiat de sporuri la salariu, dar simpla prezență a condițiilor grele într-un sector de activitate nu este un motiv pentru acordarea automată a grupei I de muncă, ci pentru aceasta trebuia urmată procedura prevăzută de Ordinul 50/1990.
S-a precizat că, reclamantul a fost încadrat în grupa a II a de muncă în perioadele în care și-a desfășurat activitatea respectiv 19.09._78 în procent de 90% și 23.06._80 în procent de 90%, activitatea de electrician nefiind prevăzută în Anexa 1 a Ordinului 50/1990.
În ceea ce privește solicitarea probei cu expertiză, pârâta a apreciat că nu poate fi reținută ca un mijloc de probă pertinent și concludent având în vedere actele normative aplicabile(art.15 din Ordinul 50/1990) care prevăd expres ca mijloc de probă a perioadei de activitate desfășurată în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupele I și II carnetul de muncă, mențiuni care se regăsesc și în acest act al reclamantului.
Referitor la perioada ulterioară datei de 01.04.2001 pârâta a arătat că, Ordinul 50/1990 a fost abrogat prin Legea 19/2000 iar încadrarea nu s-a mai efectuat în grupe de muncă ci în condiții de muncă deosebite și speciale, condiții în care activitatea desfășurată de reclamant nu se încadrează.
A susținut că societatea nu deține locuri de muncă care potrivit legislației aplicabile să poată fi încadrate în condiții speciale de muncă, astfel au fost parcurse procedurile legale în vederea stabilirii locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă.
Potrivit prevederilor HG 261/2001, în baza Deciziei nr.30/30.05.2001 a fost constituit la nivelul societății comitetul de securitate și sănătate în muncă care în urma analizei a nominalizat ca încadrabile în condiții deosebite locurile de muncă în care se desfășurau activități ca: operațiile de sudură efectuate în interiorul navei, lăcătușii construcții și reparații nave, tubulatori navali care efectuau reparații în interiorul navei, vopsirea la dublul fund al navelor, controlul nedistructiv al metalelor cu raze gama și roentgen, activitatea de confecționare și construcția navelor, montarea și probarea instalațiilor și agregatelor pe cală sau doc. În urma analizei efectuate a fost încheiat procesul verbal nr.3683/04.06.2001 în care au fost menționate locurile de muncă și activitățile arătate, urmate de adrese de înștiințare către Direcția de Sănătate M. și ITM M..
A menționat că prin avizul emis de ITM M. au fost încadrate ca activități în condiții deosebite de muncă cele desfășurate de următoarele categorii de salariați: lăcătușii, constructori, lăcătușii mecanici, sudorii, tubulatorii navali nefiind menționată și activitatea desfășurată de reclamant.
În susținerea celor arătate a depus în copie la dosar: avizele nr.3/2001 și 13/2003 emise de ITM M., sent. nr.526/2010 a Tribunalului M., decizia nr.30/30.05.2001, procesul verbal nr.3683/04.06.2001, referatul nr.3920/14.07.2008, fișa postului reclamantului.
Pentru termenul din data de 20.06.2014 pârâta a răspuns relațiilor solicitate de instanță arătând că, activitatea pe care acesta a desfășurat-o în cadrul societății a fost încadrată în grupa a II a de muncă în procent de 90% și respectiv 70% până la 01.04.2001, iar ulterior în condiții deosebite de muncă fiindu-i acordate și sporuri la salariu.
De asemenea a arătat că, după anul 1990 societatea a făcut un amplu proces de retehnologizare prin achiziționarea de utilaje și echipamente noi care au dus la schimbarea condițiilor de muncă ale salariaților, iar referitor la procentul de 100% solicitat de reclamant pentru încadrarea în grupă de muncă a menționat că acest procent nu a fost acordat nici unui salariat întrucât aceștia își desfășurau activitățile în mai multe locuri de muncă nu numai în cele pentru care au fost acordate grupele de muncă.
Pentru a realiza o încadrare corectă în grupe de muncă a salariaților conducerea societății a emis o decizie prin care s-a dispus ca salariații angajați ca maiștri să ponteze pe buletinele de lucru orele lucrate de muncitorii din subordine în condiții de grupa I iar pentru categoria de salariați care nu s-au încadrat în grupa I de muncă comisia a stabilit să le fie acordată grupa a II a de muncă, decizie ce a stat la baza încadrării în grupele de muncă în baza Ordinului 50/1990, iar ulterior au fost acordate doar condiții deosebite de muncă, societatea nedeținând locuri de muncă care potrivit legislației menționate să poată fi încadrate în condiții speciale de muncă.
În scop probator s-au depus următoarele înscrisuri: Hotărârea Consiliului de Administrație al societății, Decizia nr.38/17.03.1992, Anexa nr._ la CCM, răspuns Scrisoare nr.6849/06.12.1990, raport centralizator al coeficienților de grupa I, Decizia nr.21/07.07.1994, Hotărârea C.A. nr.128/19.10.1994, proces verbal nr.5463/12.07.1996, Decizia nr.76/06.06.1996 și nr.26/08.05.1997, Referatul nr.3920/14.07.2008-original, fișa postului-original, notă explicativă nr.1799/30.05.2014.
Prin declarația dată în fața instanței la termenul din data de 12.09.2014, reclamantul a adus precizări referitoare la activitatea desfășurată în cadrul pârâtei, menționând că a lucrat în mod continuu și neîntrerupt în stația de acumulatori fiind singurul electrician care avea atribuții specifice în încărcarea acumulatorilor, reparații mecanice și electrice până în anul 2010 când această stație s-a desființat, însă aceeași activitate specifică o desfășoară și în prezent în garajul de reparații auto al pârâtei.
Prin notele de ședință depuse la dosar pentru termenul din data de 26.06.2014, pârâta a răspuns solicitărilor instanței arătând că din anul 1990 stația de încărcat acumulatori a fost desființată nemaiefectuându-se construcții de șlepuri unde erau folosiți acumulatorii pentru echipare, iar, în urma restructurării, postul de electrician a fost desființat la data de 16.04.1991.
De asemenea, activitatea reclamantului s-a desfășurat ca electrician în cadrul Atelierului Mecanic Întreținere, lucrând accidental la intervenții la partea electrică de la macarale, neintervenind la partea mecanică, acesta neavând calificarea necesară.
Prin sentința nr.3696 din 20 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. M., domiciliat în ., localitatea Orșova, jud. M. în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în ., CUI –_.
S-a reținut că potrivit atrt.3 din Ordinul 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele 1 și 2 de muncă în vederea pensionării, beneficiază de încadrarea în grupe de munca, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Încadrarea în grupe de muncă se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.
Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare.
Încadrarea în grupele I și II de munca se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Pornind de la dispozițiile legale de mai sus și respectând procedura de încadrare în grupe de muncă, angajatorul a dispus încadrarea activității desfășurate de reclamant în grupa a II-a de muncă în conformitate cu Anexa II pct. 134 din Ordinul 50/1990 pentru perioada 19.09.1997 – 19.02.1978; 23.06._99 și 17.06._01.
Potrivit anexei 2 pct. 134 se încadrează în grupa a II-a activitatea prestată la confecționarea și construcția navelor inclusiv montarea și probarea instalațiilor și agregatelor; activitatea de manipulare, transport pe verticală și orizontală, confecții metalice și instalații; reparații structuri, agregate și instalații, activitatea de montaj, structuri metalice, instalații….
Prin decizii ale conducătorului unității s-a dispus și încadrarea în grupa I de muncă pentru activitățile prevăzute în anexa 1, pct. 25 și pct. 4 din Ordinul 50/1990 și Ordinul 125/1990.
Prin acțiunea de față reclamantul a solicitat să se constate că activitatea prestată începând cu luna decembrie 1993 și până la 01.04.2001, dată precizată cu ocazia concluziilor pe fond se încadrează în grupa I de muncă, anexa 1 pct. 32, 41 din Ordinul 50/1990.
Pct. 32 Anexa 1 din Ordinul 50/1990 se referă la fabricarea acumulatoarelor electrice din plumb la Întreprinderea "Acumulatorul" București și la Fabrica de acumulatoare din Întreprinderea de produse electrotehnice Bistrița, precum și atelierele speciale de reparații capitale ale acumulatoarelor electrice din plumb din unitățile aparținând Ministerului Transporturilor: moara, malaxoare, pastare, uscare plăci, pregătire plăci, formare plăci, finisare plăci, îndreptare plăci, circular, montaj, asamblare, dezasamblare, plumbuire, magazii cu semifabricate din plumb, magazia de piese din plumb pentru acumulatoare, recuperarea plumbului din deșeuri tehnologice, rafinarea, topirea, alierea, turnarea și sudura plumbului.
Pct. 41 se referă la Fabricarea acidului sulfuric din gazele rezultate din procesele metalurgiei neferoase (aglomerare, prăjire, topire, convertizare).
Activitatea desfășurată de reclamant nu se încadrează în cele prevăzute mai sus, motiv pentru care nici angajatorul nu a demarat procedura prevăzută de Ordinul 50/1990 privind încadrarea în grupa I de muncă ci doar cea pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Mai mult potrivit art. 15 din Ordinul 50/1990 dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de munca se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă.
Ori din analiza carnetului de muncă al reclamantului rezultă încadrarea activității desfășurate în condiții de grupa a II-a.
În plus, date fiind prevederile art. 4, 5, 6 din Ordinul 50/1990 încadrarea în grupa I de muncă nu poate fi probată decât prin înscrisuri, iar nu prin alte mijloace de probă (depoziții de martori, expertiză tehnică).
Sub acest aspect trebuie arătat că art. 6 din Ordinul 50/1990 prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete.
Ori la dosar nu există nici un document din care să reiasă că reclamantul a fost nominalizat pentru încadrarea în grupa I de muncă.
Împrejurarea că reclamantul a beneficiat de sporuri salariale nu are nicio relevanță în încadrarea în grupa I de muncă, fiind măsuri de protecție socială stabilite prin CCM.
Prin acțiunea introductivă s-a solicitat încadrarea în grupa I de muncă în intervalul ianuarie 1992 până la soluționarea cauzei însă cu ocazia dezbaterilor în fond s-a precizat perioada, aceasta fiind ianuarie 1992- 01 aprilie 2001, când Ordinul 50/1990 a și fost abrogat, motiv pentru care nu se mai impune discutarea situației reclamantului după această dată.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul B. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că sentința este nelegala în primul rând pentru faptul că nu a permis administrarea de probe pentru a se constata dacă intimata a procedat corect, dacă refuzul de a acorda gr.I de munca nu a fost în contradicție cu gradul de pericol pe care îl prezenta locul de muncă și activitățile desfășurate de reclamant, respectiv, proba testimonială ,expertiza, interogatoriu.
La dosarul cauzei, la fila 16 se afla cererea formulată de reclamant, adresata conducerii intimatei prin care solicita recunoașterea grupei I de munca ,cerere care a fost aprobata de toate compartimentele cu atribuții în acest domeniu, inclusiv de sindicat și serviciul de siguranța si protecție a muncii,cerere care deși a fost aprobată nu a primit nici o finalizare.
Deși intimata a susținut în notele scrise formulate pentru termenul din 26.06.2014 ca atelierul de încărcare a acumulatorilor a fost desființat din anul 1991, a depus la dosar înscrisuri din care rezultă faptul ca si după anul 2001 această activitate de încărcare si reparare a acumulatorilor exista iar singurul post de electrician acumulatorist este ocupat de reclamant, fiind singurul care si în momentul de față desfășoară aceste activității.
Instanța trebuia sa constate că mențiunile din carnetul de munca nu prezintă date concludente din care sa rezulte încadrarea in gr.II si nici vreun temei de drept referitor la acest aspect.
Carnetul de munca cuprinde date privind salarizarea, concediile de odihna, sau cele fără plata ,sporuri si nimic altceva.
A invocat in instanța decizia ICCJ nr 258/2004 potrivit căreia nu trebuie absolutizate dispozițiile Ordinului 50/1990, și ale Ordinului 272/1990 ,ci trebuia analizate in concret condițiile de munca ,impactul acestora asupra sănătății celui care le invoca.
Chiar si Curtea de Apel C. prin mai multe decizii printre care si decizia cu nr._
/2008 invoca dispozițiile acestei decizii, reținând printre altele ca rațiunea pentru care a fost adoptat Ordinul 50/1990 a fost acea de a înlătura inechitățile privind salarizarea personalului, ordinul având in vedere activități, categorii de salariați, meserii si condiții deosebite.
Soluționând cauza dedusa Judecații Curtea a reținut ca principiul de baza al încadrării in grupa superioara nu se regăsesc in liste ci in condițiile de munca deosibite .nocive pentru sănătatea persoanei in cauza, nefavorabile, uzura capacității de munca.
Mai mult în nota de fundamentare a HG 1223/1990 se retine ca PRINCIPUL DE BAZA PRIVIND ACORDAREA GRUPEI SUPERIOARE DE MUNCA IL REPREZINTĂ ANALIZAREA CONDIȚIILOR DE MUNCA.
F. de cela arătate mai sus s-a considerat ca motivarea instanței că încadrarea în grupa se dovedește doar cu carnetul de muncă este greșită, mai ales că in situația reclamantului nu au fost respectate disp.art.l1 alin.2 din decr.92/06.04.1976 privind carnetul de munca potrivit căruia actele pe baza căruia se fac înscrierile în carnetul de munca trebuie sa cuprindă în toate cazurile temeiurile legale pe baza căruia s-a făcut înscrierea.
In carnetul de munca al apelantului nu se regăsește niciun temei de drept al înscrierilor existente, referitor la grupe.
Nu poate fi motivata o hotărâre judecătoreasca pe un înscris oficial întocmit cu încălcarea Ordinului nr. 136/26 iulie 1976 privind metodologia de întocmire, completare a carnetului de munca,respectiv pct.41 cap.VI lit d.
Având in vedere cele arătate mai sus, înscrisurile existente la dosar din care rezulta
continuarea activității de încărcare, reparare a acumulatorilor si după anul 2001
contradicțiile intre apărările intimatei din notele de ședința potrivit cărora stația de
încărcare nu mai exista din anul 1991 si tot de atunci nu s-a mai desfășurat o astfel de
activitate si înscrisul de la fila 16 dosar fond potrivit căruia a desfășurat activitate
in stația de acumulatori până in anul 2001, a considerat ca era necesara completarea
probatoriului cu probele solicitate si respinse de instanța .
Practic instanța a considerat ca nu este necesara administrarea de probe in contextul in care intimata a acționat discriminatoriu fata de reclamant, soluționând cauza doar pe înscrisurile depuse la dosar de intimată.
A susținut că nu sunt relevante apărările intimatei in sensul ca reclamantul nu figureză pe listele de personal încadrat in grupa 1 din moment ce aceiași factori de decizie au recunoscut prin semnăturile lor pe înscrisul de la fila 16 că activitatea sa se încadrează în rigorile grupei a I-a.
Sunt si alți electricieni, nu au lucrat în condițiile periculoase descrise si au
fost încadrați în grupa I ceea ce înseamnă ca interpretarea Ordinului 50/1990 ca si a HG
1223/1990 s-a făcut în maniera reținuta de ICCJ si chiar de Curtea de Apel C..
Tocmai pentru acest motiv a considerat ca nu a avut parte de un proces echitabil
chestiune care poate fi înlăturata prin admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apelul este nefondat.
Prin Anexele nr. I și II la Ordinul 50/1990 și respectiv la Ordinul 125/1990, cu completările ulterioare, au fost stabilite locurile de muncă, activitățile și, categoriile profesionale care se încadrează în grupa I, respectiv în grupa II de muncă.
Enumerarea conținută în anexele Ordinului 50/1990 și respectiv ale Ordinului 125/1990 este limitativă. Astfel fiind, pentru ca un angajat să beneficieze de acordarea grupei I sau II de muncă era necesar ca locul de muncă, activitatea pe care o desfășura/categoria profesională să fie enumerat/enumerată în anexele actelor normative menționate mai sus (sau alte acte normative adoptate în acest sens). Extinderea aplicării anexelor celor două ordine la alte activități este posibilă numai pentru cazul în care aceste activități sunt desfășurate în locurile de muncă și în aceleași condiții efective de lucru în care își desfășoară activitatea angajații ale căror locuri de muncă/activități sunt enumerate expres în anexele actelor normative menționate și cu îndeplinirea cerințelor din Ordinul 50/1990 referitoare la timpul efectiv lucrat din programul de lucru în aceste condiții.
În soluționarea unui litigiu ce are ca obiect solicitarea unei persoane de a se constata că activitatea desfășurată într-o perioadă determinată se încadrează în grupa I sau II de muncă, pentru a rezolva fondul litigiului instanța are obligația de a stabili aspectele menționate mai sus, precum și timpul efectiv lucrat în locurile de muncă/activitățile care se încadrează în grupa de muncă respectivă.
Potrivit Ordinului nr. 50/1990, în varianta completată până la 31 august 1994, „activitatea prestată la confecționarea și construcția navelor, inclusiv montarea și probarea instalațiilor și agregatelor” a fost prevăzută ca încadrându-se în grupa II de muncă (pct. 134 din anexa 2 la Ordin). În grupa I de muncă au fost prevăzute a fi încadrate „operațiile de sudură efectuate în interior la: nave (secții și . ...”, conform pct. 95 din Anexa nr. I la Ordin.
Referirile intimatei reclamante la Ordinul nr. 272/1990 sunt fără relevanță întrucât prin acest Ordin au fost aduse modificări Ordinului nr. 50/1990, ordin ce a fost aplicat în forma în care a fost modificat.
Conform art.255 Cod pr.civilă probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului, ceea ce înseamnă că trebuie să fie pertinente, adică să aibă legătură cu obiectul pricinii, să fie concludente, deci să se refere la împrejurări care, dacă sunt cunoscute, pot ajuta instanța la rezolvarea cauzei și verosimile, în sensul, că nu tind la dovedirea unor fapte imposibile.
Norma, așa cum este formulată, lasă la aprecierea instanței admiterea sau respingerea probei solicitată, în raport cu trăsăturile pe care trebuie să le prezinte, obligația instanței fiind numai aceea de a motiva de ce ar fi inutilă proba.
În cauză instanța de fond a respins proba cu martori și expertiză considerând că acestea nu sunt concludente, față de multitudinea înscrisurilor depuse atât de reclamant cât și de intimată, lămuritoare cu privire la situația de fapt.
Tribunalul a fost în drept să respingă probele pentru dovedirea unui fapt, când acest fapt se putea constata chiar din actele dosarului, acte care demonstrau condițiile în care și-a desfășurat activitatea reclamantul.
Reclamantul recurent a fost încadrat ca electrician și-a desfășurat activitatea în Atelierul de întreținere și reparații electrice, cât și pe cală la toate utilajele, cablurile de transport energie electrică, polizoare electrice mobile, așa cum rezultă din fișa postului (fila 49 fond). Obiectivele generale ale postului, necontestate de reclamant, constau în confecționarea tablourilor electrice, repararea macaralelor electrice, polizoarelor și cablurilor de transport energie electrică precum și confecționarea după plan a tuturor reperelor necesare pentru revizii, intervenirea pe navele aflate în construcție la repararea tuturor utilajelor care sunt defecte electric, montarea și supravegherea transformatoarelor de distribuție energie electrică 220/24 V.
Munca s-a desfășurat în ateliere 60% din activitate, iar restul pe nave și ateliere pentru intervenția și repararea aparatelor, utilajelor și motoarelor electrice.
Este adevărat că pe cererea sa adresată conducerii la data de 22 februarie 2010 (fila 18 fond), s-a făcut mențiunea că petentul a desfășurat și activitate de reparații întreținere acumulatori, lucrând la stația de încărcat și format baterii acumulatori, așa cum rezultă din referatul nr.3910/14 iulie 2008 (fila 48), în perioada 1993-2011, pentru când s-a propus acordarea gr.II de muncă.
Potrivit ordinului nr.50/1990 Anexa I pct.32 este nominalizată ca fiind încadrabilă în grupa I de muncă activitatea din atelierele speciale de reparații capitale ale acumulatoarelor electrice din plumb din unitățile aparținând ministerului, dar această activitate se încadrează în grupa I de muncă cu condiția ca, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50% din timpul efectiv lucrat.
Or, în speță, reclamantul a efectuat reparații pentru întreținerea acumulatorilor, nu reparații capitale, cum se precizează în ordin, mai puțin de 50% din timpul lucrat, pe lângă alte activități stabilite în fișa postului, (situație rezultată din fișa postului semnată de reclamant). Deci nu se poate încadra activitatea în gr.I de muncă, nefiind întrunite categoriile de similitudine la care se referă Decizia ICCJ 258/2004, pentru condițiile de muncă și nici cerințele impuse de Ordinul 50/1990.
Pe de altă parte, tocmai din cauza condițiilor deosebite de muncă reclamantului i s-a recunoscut grupa a II-a de muncă, considerându-se că a lucrat cel puțin 70% din programul de muncă în astfel de condiții, activitatea sa fiind cuprinsă ca atare în Anexa 7 din CCM/1993, precum și în celelalte CCM-uri și de asemenea fiind nominalizat la poziția 67 în lista întocmită la 23 iunie 2010 (fila 167 dosar fond), beneficiind de sporurile și mijloacele de protecție aferente activităților nominalizate în Anexa II la Ordinul 50/1990, pct.134.
În funcție de cele expuse se constată că soluția tribunalului este temeinică și legală și în consecință se va respinge apelul ca nefondat conform art.480 alin.1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul B. M., domiciliat în Orșova, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 3696/20.10.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SA, cu sediul în Orșova, ., jud. M..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2015.
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | |
Grefier, A. P. |
Red.jud.N.D.
Tehn.M.D.4 ex
J.f.L.S.
6.02.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 142/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
