Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 100/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 100/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 100/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 100
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015
Completul compus din:
Președinte: - T. R.
Judecător: - P. B.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 și T. O., cu sediul în Slatina, ., județul O., împotriva sentinței numărul 1181 din data de 11 septembrie 2014, pronunțată de T. O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamanta I. G., cu domiciliul în Slatina, ., ., ., cu pârâta C. DE A. C., ci sediul în C., .. 5A, județul D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:
- apelurile apar declarate și motivate în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;
- intimata reclamantă nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă;
- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;
- apelanții pârâți, prin motivele apel, au solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 și alin. 2 Cod procedură civilă.
C., luând act de cererea privind judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă formulată de apelanții pârâți M. JUSTIȚIEI și T. O. prin motivele apel, și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
1.Prin sentința nr. 1181 din data de 11 septembrie 2014, pronunțată de T. O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ s-a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la sentința civilă nr. 212/19.02.2008, pronunțată de T. O..
S-a respins cererea de acordare a dobânzii aferente creanței izvorând din această sentință, constatând intervenită autoritatea de lucru judecat.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției.
S-a respins acțiunea formulată pentru perioada 2007 – 27.04.2011, ca fiind prescrisă.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta I. G., cu domiciliul în Slatina, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. C., cu sediul în C., .. 5A, jud. D., T. O., cu sediul în Slatina, ., jud. O..
Au fost obligați pârâții la plata dobânzii legale începând cu data de 28.04.2014 și până la data plății efective, aferente drepturilor bănești neachitate așa cum rezultă din sentințele civile nr. 1207/13.12.2007, 946/22.05.2008, pronunțate de T. O. și sentința nr.128/F-CM/22.10.2008 pronunțată de C. de A. Pitești.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâtul M. Justiției, în temeiul art.248 Ncpc, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat față de titlul executoriu, sentința civilă nr. 212/19.02.2008, invocată de pârâtul M. Justiției, s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 430(1) NCpc hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.
(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Prin sentința civilă nr. 212/19.02.2008 instanța s-a pronunțat cu privire la cererea de acordare a dobânzilor legale aferente drepturilor solicitate în sensul respingerii acestui petit, astfel că față de aceasta operează autoritatea de lucru judecat.
Pe cale de consecință a fost respinsă cererea de acordare a dobânzii aferente creanței izvorând din sentința civilă nr.212/19.02.2008 pronunțată de T. O. în dosarul nr._, constatând intervenită autoritatea de lucru judecat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 268 al.1 lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict individual de muncă care constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, se pot formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță reclamanta a solicitat acordarea dobânzii privind plata drepturilor bănești, recunoscute și prin sentințe civile prin care s-au soluționat acțiuni promovate începând cu anul 2007. În speță prezenta acțiune a fost promovată la data de 28.04.2014, astfel că raportat la data la care s-a născut dreptul la acțiune-2007, cererea privind plata dobânzilor pe perioada_11 s-a prescris.
Pentru cele mai sus expuse instanța a constatat că excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției, este întemeiată și în consecință a admis această excepție privind drepturile bănești aferente perioadei mai sus menționate și a respina acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Analizând pe fond ansamblul materialului probator, instanța a reținut următoarele:
Prin sentințele civile nr. 1207/13.12.2008 pronunțată de T. O. în dosarul nr._, nr. 946/22.05.2008 pronunțată de T. O. în dosarul nr._ și sentința nr. 128/F-CM/22.10.2008 pronunțată de C. de A. Pitești în dosarul nr._ (depuse în copie la dosar), pârâții au fost obligați să plătească reclamantei drepturi salariale restante, corespunzător activității desfășurate, respectiv sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută de încadrare, diferența de drepturi salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru creanțele datorate cu titlu de drepturi salariale, stabilite prin hotărârile judecătorești sus-menționate.
Este adevărat că pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale, stabilite prin hotărâre judecătorească, reclamanta are titluri executorii, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive. Plata creanței, reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titluri a fost eșalonată independent de voința acesteia, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă însă că aceste creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susțin pârâții, cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, că termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței, iar obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
În speță, nu este vorba de astfel de creanțe, întrucât creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 din vechiul Cod al muncii, ceea ce conduce la concluzia că aceste creanțe, de la data pronunțării hotărârii au devenit certe, lichide și exigibile.
Prin cererea de chemare în judecată se solicită o despăgubire, care are ca obiect suma de bani ce reprezintă prejudiciul suferit de creditor, pentru executarea cu întârziere și neexecutarea integrală a creanțelor stabilite în titlu executoriu, obligație succesivă și distinctă de aceea de plata drepturilor salariale neachitate.
În raport de data la care creanțele au devenit scadente, prezentul litigiu nu cade sub incidența noului Cod civil, aplicabile în cauză fiind dispozițiile Codului civil vechi care reglementează efectele obligațiilor.
Astfel potrivit disp. art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și, în caz contrar, are dreptul la desdăunare, care, potrivit art. 1082 Cod civil, constă în daune interese pentru neexecutarea obligației sau întârzierea executării, chiar dacă debitorul nu este de rea credință.
Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art. 1088 cod civil potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală. Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă, dar nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În raport de aceste dispoziții, s-a reținut că reclamanta, în calitate de creditor, este beneficiara acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit disp. art. 3711 Cod pr. civilă, executarea trebuia adusă la îndeplinire de bunăvoie, iar reclamanta, prin actele normative menționate mai sus, a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
În condițiile în care, în speță, debitorul nu este de drept în întârziere (neaflându-se în nici una din ipotezele prevăzute de art. 1079 Cod civil) și nu este vorba de o creanță pentru care, după lege, să curgă dobânda de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 1088 alin. 2 Cod civil, aceste daune interese sunt datorate de la data când sunt solicitate prin cererea de chemare în judecată și nu de la data când creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă. respectiv, de la data la care sentințele au devenit executorii.
Referitor la susținerea pârâților conform căreia, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci altfel s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei, s-a reținut că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste creanțe, prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care este îndreptățită reclamanta pentru neexecutarea integrală a creanțelor.
Prin acordarea acestor creanțe actualizate cu indicele de inflație nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din beneficiul nerealizat, care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil, daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată. Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată, care cuprind dobânda legală, așa cum prevăd disp. art. 1088 Cod civil, au drept rezultat acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
În raport de argumentele expuse s-a constatat că, prin obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului.
În raport de considerentele expuse, a foat admisă în parte cererea și au fost obligați pârâții la plata dobânzii legale, începând cu data introducerii acțiunii ce face obiectul cauzei de față, respectiv, 28 aprilie 2014 și până la data plății efective, aferente drepturilor bănești neachitate așa cum rezultă din sentințele civile nr. nr. 1207/13.12.2007, 946/22.05.2008, pronunțate de T. O. și sentința nr.128/F-CM/22.10.2008 pronunțată de C. de A. Pitești.
2. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal și motivat, au declarat apel pârâții M. JUSTIȚIEI și T. O.
Criticile formulate de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI sunt în esență următoarele: reținând că dobânda legală este un drept accesoriu și faptul că în speță sunt incidente dispozițiilor art. 1 din Decretul 167/1958, instanța trebuia să concluzioneze că dreptul la acțiune privind acordarea dobânzii este prescris în totalitate.
Pentru a respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ulterioară datei de 24.04.2011 și a obliga la plata dobânzilor începând cu această dată, instanța de fond a reținut în mod absolut nefondat că dispozițiile OUG 71/2009 au semnificația unei recunoașteri a datoriei și totodată că plata parțială de bunăvoie a întrerupt cursul prescripției.
Așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată în Dosarul nr._, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariale. Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești. Prin urmare și în cauza de față solicitarea intimatei-reclamante are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte Intreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă și să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce si să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală. Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.
OUG 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care intimata-reclamantă Ie-a solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat. Așadar, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, .Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Totodată, conform art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire ia drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate". Având în vedere că prin acțiunea de față intimata-reclamantă a solicitat noi pretenții, referitoare la dobânda care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, în mod nefondat instanța de fond a admis chiar și numai în parte acțiunea. Mai arată că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective. Solicită să se observe că OUG 71/2009 privind plata unor sume nevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin.(3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul c -ezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat ce Institutul Național de S.." Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În același timp, potrivit art.1489 alin. 1 Cod civil, „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege."
De asemenea, la art. 1535 se prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
Susține că în mod greșit prima instanță a acordat reclamantei dobânda legală solicitată pentru toată perioada de întârziere, deci practic o dobândă penalizatoare. Astfel, prima instanță trebuia să observe că, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului. Mai mult, instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul ougetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, respectiv prin Legea nr. 230/2012:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Se invocă și Decizia CEDO nr._/08/4.09.2012 pronunțată în cauza D. ș. a contra României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 709: " data de 17 octombrie 2012. Prin decizia menționată, curtea a respins cererea reclamanților, prin care aceștia -. ocau încălcarea articolul 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului (dreptul la un proces echitabil) și art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție (protecția dreptului de proprietatea), în sensul că autoritățile interne ( M. Justiției și M. Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.
Astfel, deși mecanismul de plată instituit a suferit modificări, autoritățile statului au
respectat hotărârile judecătorești mai sus menționate. Așadar conform prevederilor legale, totalul sumelor vărsate a fost de fiecare dată indexat cu indicele de inflație la data plății.În concluzie, văzând ansamblul elementelor prezentate și contextul particular al cauzei, C. consideră că planificarea instituită pentru plata creanțelor datorate reclamantei nu poate fi considerată ca nerezonabilă.
Față de temeiul invocat de reclamantă arată că, pe de o parte, aceste texte nu sunt incidente întrucât creanțele nu sunt ajunse la scadență, astfel cum s-a arătat mai sus, iar pe de altă parte, în temeiul acestor dispoziții aceștia aveau posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii de chemare în judecată, o dată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care nu au uzat.
Solicită, în temeiul dispozițiilor art. 466 din Codul de procedură civilă, admiterea apelului așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință, schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
Solicită soluționarea cauzei în lipsă în temeiul art. 411 alin.2 din Cod procedură civilă. În drept, cererea de apel este întemeiată pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Criticile formulate de apelantul pârât T. O. sunt în esență următoarele: consideră că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, deoarece în mod greșit a acordat reclamantei dobânda legală începând cu data de 28.04.2014 și până la data plății efective a sumelor neachitate. Reclamata a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Arată că, așa cum s-a precizat și în întâmpinarea depusă la instanța de fond, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 prevede o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 2 5% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Acest termen în care urmează a se eșalona, respectiv a se reeșalona debitele statului ține cont atât de interesele debitorului, cât și de cele ale creditorului, existând un just echilibru între acestea. Prin eșalonarea efectuată statul nu a afectat esența dreptului de proprietate, nu a adus atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu a negat existența acestuia.
Art. II alin. (3) din ordonanța mai sus menționată prevede că: „sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.".
Cumularea sumei rezultate în urma reactualizării cu dobânda legală este de natură să creeze în favoarea reclamantei o îmbogățire fără justă cauză, ajungându-se pe această cale a se evalua prejudiciul în raport de două criterii care au același regim juridic. "
Prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a instituit un termen legal suspensiv, care curge în favoarea debitorilor, termen înăuntrul căruia creditorii nu pot pretinde executarea obligației ce a fost impusă prin hotărâri judecătorești și în acest interval de timp nu curge nici dobânda penalizatoare, adică daunele moratorii pentru neexecutarea obligației.
Prin Decizia nr. 384/01.10.2013 C. Constituțională a statuat: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești in cauză.
Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică națională și internațională".
Potrivit art. 1535 din Noul Cod Civil „ în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul ire dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit".
Potrivit art. 1088 din vechiul Cod Civil „ La obligațiile care au de obiect o sumă rarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo ragubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, :obânda curge de drept".
Potrivit art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru jbligații bănești, în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar:
„Art. 1- Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
Art. 2 - în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală".
Potrivit art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar:
„Art. 1 - (1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
Art. 2 - în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea". Cum între părți nu există o convenție cu privire la acordarea acestor obligații, în mod greșit prima instanță a acordat reclamantei dobânda legală. Daunele se acordă atunci când sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, adică trebuie făcută dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăției și a raportului de cauzalitate, ceea ce nu poate fi reținut în cauza de față. Atâta timp cât creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Solicită, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 din codul de procedură civilă judecarea cauzei în lipsă.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 466 și art. 480 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Apelurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele comune ce se vor arăta în continuare:
Preliminar se va analiza soluția raportat la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în cauză.
Soluția dată în primă instanță acestei excepții este corectă.
Procedural, de asemenea, soluția este corectă, aplicându-se regimul juridic al prescripției extinctive așa cum a fost reglementat prin D. 167/1958, excepția fiind una de ordine publică, putând fi ridicată de partea interesată în orice moment procesual și de către instanță din oficiu, neaplicându-se dispozițiile din Noul Cod Civil, art. 2512 și 2513.
Deci, decizia pronunțată în recurs în interesul legii, nr. 1/2014, a fost respectată.
O discuție privind momentul de la care se cuvin dobânzile solicitate, respectiv data introducerii acțiunii, sau pe 3 ani în urmă calculați în raport cu data introducerii acțiunii ori de la data titlului executoriu, nu se va mai face, având în vedere faptul că reclamanta nu a declarat apel, iar în apelul pârâților nu se poate agrava situația acestora, potrivit disp. art. 481 Noului Cod de procedură civilă.
Așadar, dreptul material la acțiune nefiind prescris, iar cererea pe fond fiind întemeiată, se va păstra soluția dată în primă instanță, privind plata dobânzii pentru sumele rămase neachitate, de la data introducerii acțiunii.
Revenind la prescripție, sunt de făcut următoarele precizări.
Prin acțiunea de față se tinde la obținerea unui titlu executoriu pentru dobânzi legale accesorii creanței principale, pentru care reclamanții dețin titlu, fiind aplicabile disp. art. 1082, 1084 și 1088 Cod civil.
Orice plată efectuată ulterior acestui titlu, voluntară sau silită, a avut un efect întrerupător al prescripției, dar al prescripției dreptului de a cere executarea silită a debitului principal, iar nu a unui drept material la acțiune.
Așadar, se va analiza prescripția dreptului material la acțiune, respectiv acela de a cere separat dobânzi legale pentru întârzierea în plata sumelor care la origine au fost drepturi salariale și care neplătite fiind, au generat litigiul finalizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, devenită titlu executoriu.
Dacă nu s-au solicitat dobânzi odată cu debitul principal, este posibilă solicitarea pe cale separată a dobânzilor legale, în condițiile în care debitul principal nu s-a achitat integral, s-au făcut doar plăți parțiale și cu întârziere, existând și la momentul introducerii prezentei acțiunii diferențe de plătit, deci întârzieri înregistrate în plata, dar și întârzieri care se vor înregistra în viitor.
Un demers judiciar separat în obținerea dobânzii moratorii, nu ar fi fost încununat de succes, decât în situația în care s-ar fi achitat debitul principal integral, dar cu întârziere, iar de la data ultimei plăți au trecut mai mult de 3 ani – termenul general de prescripție.
Or, în situația în care s-au înregistrat doar plăți parțiale cu întârziere în raport cel puțin cu data titlurilor executorii, iar întârzierea în plata diferențelor persistă, este posibilă solicitarea dobânzilor moratorii separat pentru perioada în care întârzierea s-a produs deja – în limita termenul general de prescripție și anticipat, pentru viitor, în condițiile în care întârzierea este sigur că se va produce, până la plata integrală a sumelor prevăzute în titlul executoriu.
Deci, nu se poate reține excepția prescrierii în totalitate a dreptului reclamantei de a solicita dobânda legală. Sumele stabilite prin titlurile executorii nu au fost achitate integral de către debitor, plata acestora fiind eșalonată. Prin această eșalonare creditorul a fost și este în continuare privat de dreptul și posibilitatea de a utiliza sumele de bani recunoscute prin titlurile executorii ca fiindu-i datorate. Până la plata integrală creditorul a fost și este în permanență prejudiciat, situație în care ne aflăm în prezența unui prejudiciu ce se derulează în timp (s-a produs și urmează să se producă) pe întreaga perioadă în care plata sumelor din titlurile executorii a fost/este eșalonată.
Potrivit art. 7 alin.1 din Decretul 167/1958 „prescripția începe să curgă de la data cînd se naște dreptul la acțiune ...”. În speță, prin eșalonarea executării creditorul obligației a fost și este lipsit de sumele de bani ce-i sunt datorate și care nu-i sunt achitate. Astfel fiind, în fiecare unitate de timp (zi/lună) care trece reclamanții înregistrează un nou prejudiciu, pentru recuperarea căruia au dreptul de a promova acțiune, termenul de prescripție începând să curgă pentru fiecare perioadă în parte, de la data producerii prejudiciului.
Fiind vorba de o dobândă legală, este accesorie debitului principal care odată ce nu este achitat la termen, fiind înregistrate întârzieri în plată, se generează dreptul la dobândă, iar prescripția dreptului material la acțiune începe să curgă, în mod distinct, câte o prescripție pentru fiecare zi de întârziere, potrivit art. 12 coroborat cu art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Două sunt premisele aflate la baza acestei concluzii: a) dobânda are un caracter accesoriu față de datoria principală a debitorilor de a plăti suma la care au fost obligați; b) dobânda devine exigibilă „zi cu zi”, pe măsura trecerii timpului în care suma trebuia să fie plătită.
Deci, în privința dobânzii, prescripția extinctivă trebuie să se calculeze separat, pentru fiecare plată parțială a debitului principal făcută cu întârziere . De aici, soluția ca dobânzile să fie acordate pe cei trei ani anteriori introducerii acțiunii prin care ele au fost solicitate – termen general de prescripție, dar și pentru viitor, anticipându-se un prejudiciu, pentru sumele ce se vor plăti cu întârziere.
Dar, așa cum s-a arătat în precedent, instanța va păstra soluția primei instanțe în privința momentului de la care s-au acordat dobânzi, întrucât reclamanta nu a declarat apel.
O altă excepție invocată în cauză, pe lângă cea a prescripției acțiunii, este excepția prematurității. Dar, se impune a se preciza că cele două excepții se exclud reciproc, o acțiune nu poate fi prematură și, în același timp, prescrisă.
Pe fond.
În primul rând trebuie subliniat că pentru acoperirea integrală a prejudiciului, este posibil și necesar cumulul dintre dobânzile legale și actualizarea sumelor datorate și plătite cu întârziere.
Dobânda este datorată pentru lipsa de folosință a sumelor de bani datorate și plătite cu întârziere, iar actualizarea sumelor se acordă ca urmare a devalorizării monedei naționale prin trecerea timpului, asigurându-se recuperarea creanței la valoarea ei reală, (chiar dacă valoarea nominală este mai mare).
Așadar, sunt două prejudicii distincte, iar cumulul are ca scop acoperirea întregului prejudiciu generat prin neexecutarea la timp, respectiv cu întârziere, a obligației de plată .
Deci, cu privire la motivul de apel potrivit căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, C. reține că prin neachitarea integrală a creanței la data când era datorată, adică atunci când sumele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Prin OUG nr.71/2009 s-a stipulat că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițială cuprinsă între 2010 – 2012.Prin acte normative ulterioare au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și a procentelor de creanță aferente perioadelor respective.
Reclamanta a înaintat ordonatorului de credite titlurile executorii cu privire la drepturile bănești obținute, până în prezent efectuându-se plăți parțiale, potrivit eșalonărilor legale, așa cum a reținut și prima instanță.
Pentru partea de creanță plătită cu întârziere, respectiv rămasă neachitată, reclamanta a solicitat acordarea de dobânzi legale în prezenta cauză. Se reține totodată că sumele prevăzute în titlurile executorii reprezintă drepturi salariale(sporuri), datorate de către angajator într-o anumită perioadă de timp și neachitate de către acesta.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementării unei proceduri speciale de executare, C. reține următoarele:
Reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul autorităților pârâte în baza unui raport de muncă, generator de drepturi si obligații, printre drepturile de care beneficiază fiind si dreptul la salariu cu toate componentele sale, reglementat legal și cu scadența lunară.
Ca urmare a nerespectării parțiale a acestei obligații de către autoritatea angajatoare, în sensul neplății lunare a sporurilor legale, reclamanta a formulat acțiune în justiție în vederea valorificării dreptului de creanță respectiv.
Instanța de judecată investită cu această acțiune, constatând că reclamanta este titulara unui drept de creanță care îndeplinește condițiile de exercitare, printre care și cerința de a fi un drept actual, respectiv faptul că există o datorie ajunsă la scadență, exigibilă, a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata sumelor respective.
Prin urmare, drepturile salariale respective sunt ajunse la scadență, exigibilitatea creanței fiind constatată de către instanța de judecată prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii în litigiul de față.
Prin OUG 71/2009 si L.230/2011 a fost stabilită procedura de executare a titlurilor executorii, în sensul plații eșalonate a sumelor deja stabilite prin hotărâri judecătorești. Eșalonarea executării titlurilor nu prezintă, însă, relevanță în cauză, această eșalonare fiind un aspect ulterior stabilirii irevocabile a caracterului cert și exigibil al creanțelor ce au făcut obiectul judecății în litigiile în care au fost pronunțate aceste titluri executorii.
În concluzie, prin cele două acte normative nu a fost afectată exigibilitatea creanțelor respective, ele devenind exigibile la momentul stabilit legal, respectiv în luna de plată a dreptului salarial, legiuitorul dispunând doar cu privire la eșalonarea la plata a unor titluri executorii.
Deci, creanțele reclamanților constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executare a hotărârii judecătorești.
In concluzie, C. reține că prin neachitarea integrală a creanței la data când era datorată, adică atunci când sumele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
De altfel, pe acest aspect s-a pronunțat și ICCJ, prin decizia nr. 2/2014 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii; a fost stabilit, de principiu, dreptul celor în favoarea cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a stabilit că sunt îndreptățiți să primească diferențe salariale (datorate și neachitate), de a solicita și obține dobânda legală aferentă acestor drepturi, pe perioada eșalonării plății lor prin OUG 71/2009 cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât această chestiune de drept a litigiului a fost dezlegată printr-o decizie obligatorie, orice discuție (referitoare la prejudiciu, culpa debitorului obligației) este de prisos, câtă vreme nu se invocă a stare de fapt și de drept diferită de cea analizată de instanța supremă.
Decizia CEDO nr._/08/4.09.2012 pronunțată în cauza D. ș. a. contra României, nu prezintă relevanță în speța de față, deoarece prin această decizie C. Europeană a statuat numai cu privire la dreptul autorităților interne de a eșalona plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, în scopul asigurării echilibrului bugetar, nu și cu privire la plata dobânzilor legale.
Dispozițiile OG 13/2011 sunt greșit interpretate de apelanții pârâți. Potrivit art.1 din acest act normativ dobânzile pot fi datorate și pentru întârzierea la plata a unei obligații bănești. Necesitatea ca între părți să existe și relații contractuale se verifică și în speță, izvorul obligației principale de plată, recunoscută prin titlurile executorii, fiind raporturile de muncă. Lipsa unei convenții între părți privind plata dobânzilor în caz de întârziere în executarea obligațiilor nu duce la respingerea acțiunii, întrucât chiar în OG 13/2011 se arată că izvorul obligației de plată a dobânzilor poate fi convenția părților sau legea.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici un motiv de nelegalitate și netemeinicie a sentinței din cele invocate de pârâți și analizate în condițiile de examinare impuse de art. 476 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, nici motive de ordine publica ce se ridica în orice stare a pricinii si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 479 alin. 1 teza finală Noul Cod procedură civilă - în baza art. 480 alin. 1 teza I Noul cod procedură civilă, apelul pârâților va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 și T. O., cu sediul în Slatina, ., județul O., împotriva sentinței numărul 1181 din data de 11 septembrie 2014, pronunțată de T. O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamanta I. G., cu domiciliul în Slatina, ., ., ., cu pârâta C. DE A. C., ci sediul în C., .. 5A, județul D., ca nefondate.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 ianuarie 2015.
Președinte, T. R. | Judecător, P. B. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud.T.R.
13.02.15
Tehn.S.C. 6 ex.
Jud.fond: O.M.P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 66/2015.... → |
|---|
