Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3289/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3289/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 278/104/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3289
Ședința publică de la 08 Iulie 2015
Completul compus din:
Președinte: - T. R.
Judecător: - P. B.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, .. 64B, județul O., în numele membrului de sindicat B. M., împotriva sentinței numărul 432 din data de 29 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtul L. T. I. J., cu sediul în localitatea I. J., județul O., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:
- apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;
- intimatul pârât nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă;
- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;
- apelantul reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O. în numele membrului de sindicat, prin motivele apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă formulată de apelantul reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O. în numele membrului de sindicat B. M. prin motivele apel, și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26.01.2015 sub nr._ pe rolul Tribunalului O., reclamantul S. Învățământului Preuniversitar O., în calitate de reprezentant legal al membrului de sindicat: B. M., a chemat în judecată pe pârâtul L. Tehnologic I. J., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la:
- calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile legii 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008 – 31.12.2009, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
Prin sentința nr.432 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu.
S-a respins acțiunea formulată de S. Învățământului Preuniversitar O., cu sediul în Slatina, .. 64B, județul O., în calitate de reprezentant legal al membrului de sindicat: B. M., în contradictoriu pârâtul L. Tehnologic I. J. cu sediul în localitatea I. J., Jud. O., ca fiind prescrisă.
La termenul de judecată din 29.04.2015, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune, conform prevederilor art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii.
Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, pe baza actelor depuse la dosar și în raport de disp. art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, s-a reținut că cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Cum în cauză obiectul judecății îl constituie drepturi de natura salarială solicitate de reclamant, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul Muncii.
Având în vedere data la care a fost introdusă acțiunea - 26.02.2015, că diferența de drepturi salariale solicitată este pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2009, se constată împlinit termenul de prescripție de 3 ani.
Pe cale de consecință, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., în numele membrului de sindicat B. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel a arătat următoarele:
I.Codul civil prevede:
Art. 2512: Invocarea prescripției de partea interesată
(1)Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin
reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.
(2)Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
(3)Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi
în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale.
Art. 2513: Momentul până la care se poate invoca prescripția Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Dispozițiile mai sus citate sunt de imediată aplicare, în raport de data intrării în vigoare a Codului civil. în consecință, în litigiile începute după 1 octombrie 2011 (categorie în care este inclusă și prezenta cauză), apreciem că instanța nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris și nici nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute prin cele două articole ale Codului civil anterior menționate.
În acest sens, instanța să aibă în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia [...] dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil", și pe interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 223 din același act normativ.
Întrucât regulile de invocare a prescripției țin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind - din această cauză - de imediată aplicare, acestea sunt deplin aplicabile în acele litigii începute după data intrării în vigoare a Codului civil. Orice interpretare contrară ar nega caracterul și efectul novator al dispozițiilor din Codul civil care au reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată.
În aceste condiții, apreciază că instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, acțiunea nu putea fi respinsă ca prescrisă.
II De asemenea, Tribunalul nu a ținut cont de dispozițiile art. 171 alin. (2) din Codul muncii, care prevede: „Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este ÎNTRERUPT în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariate sau derivând din plata salariului."
Tribunalul ignoră acest text, care instituie întreruperea termenului de prescripție în cazul recunoașterii - explicite sau implicite - de către debitor a drepturilor salariale. Ori, în cauza de față, debitorul (unitatea de învățământ) a recunoscut legitimitatea pretențiilor salariaților - personal didactic - din moment ce (fapt de notorietate) a procedat la plata diferențelor salariale cuvenite salariaților din învățământ, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit prin raportare la dispozițiile Legii nr. 221/2008 și salariul efectiv încasat, începând cu data de 01.10.2008 și până în prezent.
Mai mult, plata nu a fost realizată la momentul la care era datorată, ci începând cu anul 2012, efect al efect al actelor normative de suspendare a executării hotărârilor judecătorești - primele plăți au fost operate abia în anul 2012, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a fost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 230/2011, incidente în materia sentințelor devenite executorii până la data de 31.12.2011:
„Art. 1(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Deci, în anul 2012, dar și în anii următori, are loc recunoașterea de către pârât a drepturilor cuvenite personalului didactic - deci inclusiv membrului de sindicat reprezentat orin plata sumelor datorate în baza Legii nr. 221/2008, Legii nr. 330/2009. Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 63/2011. Sumele achitate sunt DREPTURI SALARIALE, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. (2) din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, apreciază că instanța trebuia să respingă excepția și să constate că acțiunea a fost depusă în termen.
În sensul susținerilor invocă și practica Tribunalului G. - Secția I Civilă. Astfel, prin sentința nr. 1969/17.12.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. a reținut că plata eșalonată a diferențelor salariale în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 71/2009 reprezintă o recunoaștere a datoriei în sensul art. 708 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă: „pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice mod, a datoriei". în același sens, s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 11/2012 - invocată de noi în cererea de chemare în judecată. în mod similar s-a pronunțat și Tribunalul B. - sentința nr. 178/10.03.2015 (dosar nr._ ). Anexăm dovezi în acest sens.
III. În opinia apelantului termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 – referindu-se, desigur, la O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008, O.U.G. nr. 1/2009, O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009. Ori, unitatea de învățământ nu avea nicio posibilitate să facă plata corectă a salariilor personalului didactic de la data de 01.10.2008, din moment ce era îngrădită de actele emise de Guvern, mai sus menționate.
În egală măsură, nici dreptul membrilor de sindicat nu putea fi considerat născut la data de 01.10.2008, din moment ce existau prevederi legale în vigoare care îl suspendau - sens în care s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara - Secția C. Administrativ (sentința civilă nr. 18/19.01.2011, pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia nr. 4730/14.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal). Respectivele dispoziții și-au încetat aplicabilitatea abia după publicarea în Monitorul Oficial a ultimei decizii de constatare a neconstituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului, enumerate mai sus, dată până la care termenul de prescripție a fost suspendat. Decizia în cauză poartă numărul 124/09.02.2010 și privește neconstituționalitatea dispozițiilor OUG nr. 41/2009; ea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272/27.04.2010, astfel că, de la această dată, curge termenul de prescripție.
În fapt și în drept, ca urmare a ingerințelor executivului, dreptul la acțiune al membrilor de sindicat de a beneficia de dispozițiile nu s-a născut în mod real și efectiv la data de 01.10.2008 (data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2008). În condițiile în care pretențiile reclamantului vizează drepturi salariale care se acordă lunar, este evident că termenul de prescripție nu se împlinește odată pentru întreaga sumă, ci gradual, lună de lună, din moment ce este vorba de prestații/obligații succesive, lunare, ale angajatorului.
În susținerea acestui motiv de apel, invocă jurisprudența instanțelor din România.
Învederează instanței că și în ceea ce privește perioada01.10._09, acțiunea este temeinică și legală, pentru motivele de fapt și de drept detaliate în cererea de chemare în judecată.
În raport și de susținerile din cererea de chemare în judecată și de practica instanțelor interne și internaționale, se apreciază că apelul este fondat, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței și, rejudecând cauza pe fond, să se respingă excepția prescripției dreptului material la acțiune și să se admită cererea astfel cum a fost formulată.
In drept și-a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art. 193 alin. (1) și (2), art. 266 și urm și art. 483 alin. (2), art. 517 alin. (4) din Noul Cod de Procedură Civilă, raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, art. 2512 și art. 2513 din Codul civil, ale art. 171 alin. (2) din Codul muncii, ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Intimata pârâtă nu a depus întâmpinare.
Curtea apreciază a fi nefondat apelul,urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce succed.
Primul motiv de apel, care se referă la faptul că instanța nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute de Noul Cod Civil, este nefondat.
Este adevărat că art.2512 Noul cod civil prevede că invocarea prescripției se face de partea interesată, dar această dispoziție se aplică doar prescripției care a început să curgă după data intrării în vigoare a noului Cod civil, adică după data de 01 10 2011, deoarece în art. 6 alin. 4 se prevede că ,,prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
În acest sens a decis și ÎCCJ prin decizia nr. 1/2014 în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, în referire la invocarea de către instanțe, din oficiu ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din Codul civil, a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011 .
Dezlegarea problemelor de drept dată prin această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Înalta Curte a decis că noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.
Spre deosebire de acestea, prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.
Având în vedere că reclamantul a solicitat pentru membrul de sindicat drepturi bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile legii 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008– 31.12.2009, la data formulării acțiunii, 26.ian.2015, termenul de prescripție de 3 ani era îndeplinit.
În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție prin recunoașterea expresă sau tacită a debitorului, conform art.171 alin.2 Cod pr.civilă, trebuie precizat că aceasta trebuie să se producă înăuntrul termenului de prescripție și nu ulterior împlinirii acestuia, când plata efectuată de debitor are caracter benevol și nu produce efecte asupra prescripției împlinită.
OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/2010, a prevăzut plata eșalonată începând cu anul 2012 a drepturilor salariale deja acordate prin hotărâri devenite executorii până la data de 31 dec.2011, iar în speță se tinde la obținerea unor astfel de hotărâri, reclamanta neavând un titlu executoriu.
Pe de altă parte în situația în care unitatea debitoare a achitat drepturile salariale solicitate, chiar în lipsa unei hotărâri judecătorești, nu se justifică introducerea acțiunii, deoarece într-un atare caz acțiunea este lipsită de obiect.
Referitor la criticile invocate de apelant la punctul III din cererea de apel, Curtea reține că acestea privesc fondul cauzei, astfel că analizarea lor devine inutilă, în condițiile soluționării acțiunii pe excepția prescripției, excepție care, așa cum s-a arătat anterior, a fost corect reținută de către prima instanță.
Față de aceste argumente, Curtea constată că sentința este temeinică și legală și urmează ca, potrivit art.480 Cod proc.civ., să se respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, .. 64B, județul O., în numele membrului de sindicat B. M., împotriva sentinței numărul 432 din data de 29 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtul L. T. I. J., cu sediul în localitatea I. J., județul O..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 iulie 2015.
Președinte, T. R. | Judecător, P. B. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud.P.B.
Tehn.M.D.4 ex
J.f.D.Spînceană
16.07.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 232/2015.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 220/2015. Curtea... → |
|---|
