Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1006/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1006/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2185/104/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1006

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Completul compus din:

Președinte: - P. B.

Judecător: - T. R.

Grefier: - S. C.

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. L. ÎNVĂȚĂMÂNT ZONA B., cu sediul în localitatea B., ., județul O., în numele membrilor de sindicat C. P., T. I., M. F., împotriva sentinței numărul 1575 din data de 06 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. GĂVĂNEȘTI, cu sediul în comuna Găvănești, ., județul O., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:

- apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;

- intimata pârâtă nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă;

- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;

- apelantul reclamant S. L. ÎNVĂȚĂMÂNT ZONA B. în numele membrilor de sindicat a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.

Curtea, luând act de cererea privind judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă formulată de apelantul reclamant L. ÎNVĂȚĂMÂNT ZONA B. în numele membrilor de sindicat C. P., T. I., M. F. și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.

CURTEA:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

1. Prin sentința nr. 1575 din data de 06 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamantul S. L. Învățământ Zona B., cu sediul în localitatea B., ., județul O., în numele membrilor de sindicat C. P., T. I., M. F., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. GĂVĂNEȘTI, cu sediul în ., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, analizând actele aflate la dosarul cauzei instanța a reținut următoarele:

Membrii de sindicat desfășoară activitate în cadrul pârâtei ȘCOALA G. GĂVĂNEȘTI, unitate bugetară, în calitate de îngrijitori, fiind salarizați începând cu anul 2010 potrivit legii unice de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.

Conform art. 30 lin. 5 din Legea nr. 330/2009, „ În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009”.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de baza la data de 31 decembrie 2009, stabilite in conformitate cu prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai—decembrie 2009, aprobata prin Legea nr. 300/2009”, iar potrivit art. 30 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 330/2009, „Noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

In conformitate cu art. 1 alin 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice „ Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.

Prin OUG 19/2012 art. 1 - Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:

a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;

b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

În anii 2013-2014, prin OUG 84/2012 și respectiv OUG 103/2013 s-a prevăzut că se mențin în plată cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea –cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Reclamantul a arătat că salariile membrilor de sindicat au fost stabilite în mod nelegal fiind sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

În conformitate cu prevederile HG nr.1193/2010 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.01.2011 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011, potrivit HG 1225/2011, începând cu 01.01.2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, conform art.1 din Hotărârea Guvernului nr.23/2013 s-a stabilit că " (1)Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.

(2)Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră."

Actele normative menționate nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului (bugetarilor sau lucrătorilor din sectorul privat), ci prevede doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.

Astfel, indiferent de modalitatea de stabilire a salariilor de bază, reglementată legal sau convențional, după caz, actele normative invocate de reclamant impun ca salariul rezultat să nu fie mai mic de salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Textele nu reglementează în nici un caz înlocuirea salariului stabilit prin lege cu salariului minim pe economie stabilit anual prin hotărâri de guvern.

Valoarea în lei a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă doar valoarea finală a salariului de bază (determinat prin calculele matematice) sub care nu se poate coborî și nicidecum valoarea salariului de încadrare prevăzut pentru personalul plătit din fonduri publice.

Prin urmare, nu există obligația de a stabili salariul membrilor de sindicat, pornind de la salariul minim brut garantat pe țară prevăzut de hotărârile de guvern.

Membrii de sindicat au depus la dosar o adeverință aflata la fila 21 din dosar din care rezultă că începând cu data de 01.01.2010 au avut un salariu de bază pentru un program complet, de 892 salariu care este prin rotunjire la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut prin H.G. nr. 871/ din 14 noiembrie 2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată publicată în: Monitorul Oficial Nr. 703 din 15 noiembrie 2013.

Din cele mai sus expuse s-a putut reține că la stabilirea salariului de bază brut începând cu data de 01.01.2010, data intrării în vigoare a legii 330/2009, legiuitorul a utilizat ca și criteriu salariul de bază brut din anii anteriori, prevăzut prin actele normative anterioare care au reglementat modalitatea de stabilire a salariilor personalului bugetar și a stabilit în concret componentele acestuia și modalitatea de calcul.

Potrivit art.1 din acest act normativ - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. (2) Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.

Prin același act normativ au mai fost abrogate orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, pentru categoria profesională vizată (art. 48 și 49 din lege).

Instanța a constatat astfel, că acest capăt de cerere privind plata diferențelor salariale solicitate de reclamant pentru membrii de sindicat, conform hotărârilor de guvern invocate, este neîntemeiat.

Referitor la capătul de cerere constând în recalcularea sporului de vechime, instanța a respins și această solicitare, acesta fiind accesoriu celorlalte capete de cerere principale respinse.

În raport de considerentele expuse, s-a constatat că nu există nici un temei legal în baza căruia pentru perioada 18.06._14 la încadrarea membrilor de sindicat să se țină cont de prevederile hotărârilor de guvern care stabilesc salariul minim brut garantat pe țară, considerente pentru care acțiunea formulată urmează a fi respinsă ca nefondată.

2. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal și motivat, a declarat apel reclamantul L. ÎNVĂȚĂMÂNT ZONA B. în numele membrilor de sindicat C. P., T. I., M. F..

Criticile sunt în esență următoarele:

În ce privește salariul de bază, potrivit încadrării și calcularea acestuia la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată: Potrivit Codului Muncii, art. 162 alin. 2: „Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative." Personalul nedidactic este salarizat si în prezent, în baza sistemului de salarizare consacrat in luna decembrie 2009, prin O.G. nr. 10/2008, respectiv în conformitate cu dispozițiile anexei nr. V/2b la O.G. nr.10/2008 - Alte funcții comune din sectorul bugetar - Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire - Funcții de execuție pe trepte profesionale, dispoziții care trebuiau corelate cu prevederile hotărârilor de guvern care reglementau valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată. Astfel:

1.Potrivit art. 1 din H.G. nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 922/ 2011) prevede: „începând cu 01.01.2012 salariul de bază minim brut garantat pe țară se stabilește la 700 lei, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012,", iar art. 2 din aceeași hotărâre statuează: „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată prevăzut la art. 1"

Conform art. 1 din H. G. nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 52/2013):

„(1) începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, (...)

(2) începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, (...)", iar potrivit art. 2 din aceeași hotărâre de guvern: „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art 1."

H.G. nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Dficial, Partea I nr. 703/2013), prevedea:

„Art. 1.-(1) începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, (...).

(2) începând cu data de 1 iulie 2014. salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, (...).

Art 2. - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată; prevăzut la art. 1."

Analizând dispozițiile art. 1 si art. 2 din H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 si H.G. nr. 871/2013 se.constată că sunt reglementate două ipoteze distincte:

1.Instituirea, prin art. 1, a unei norme generale - salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivel național, atât pentru salariații din sectorul privat, cât și pentru cei din sectorul bugetar;

2.Instituirea, prin art. 2, a unei norme speciale pentru personalul din sectorul bugetar, și anume interdicția de se stabili un nivel al salariului de bază, potrivit încadrării, inferior nivelului salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată prevăzut la art. 1.

Mai mult, art. 3 alin. (1) din hotărârile de guvern prevăd expres că „Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă (situație în care se află membra de sindicat), de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la (...) art. 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei."

Raportat la actele normative privind nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, nivelul salariului de bază potrivit încadrării al reclamanților (care se stabilește pe baza grilei de salarizare), nu trebuia să fie mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. În fapt, însă, în intervalul 10.06._14, salariile de bază ale reclamanților au fost calculate cu nerespectarea dispozițiilor cuprinse în hotărârile de guvern menționate, privitor la stabilirea cuantumului salariului de bază la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, așa cum rezultă și din adeverința eliberată de unitatea pârâtă .

Deși reține că prin hotărârile de guvern menționate se stabilește un prag minim al salariului de bază, jn mod greșit, prima instanță ia în considerare doar prima ipoteză din textul actelor normative, respectiv cea de la art. 1, respectiv stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Arată că prima instanță nu a analizat și nu a dat curs prevederilor art. 2 din H.G. nr. 1225/2011 și următoarele, care stabilesc o regulă specială pentru personalul din sectorul bugetar, respectiv interdicția de se stabili un nivel al salariului de bază, potrivit încadrării, inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.

Actele normative în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, prin care s-a stabilit nivelul salariului de bază, au fost următoarele:

În anul 2010, salariile au fost stabilte conform Legii cadru nr, 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care, la art. 30 alin. 5, prevedea că: „În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 îsi va păstra salariul avut, fără a fi sfectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.

Totodată, potrivit art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010: începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art, 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează:

a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

b) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariate prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009..."

Tot în anul 2010 și-a produs efectele, începând cu 03.07.2010 și Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care, la art.1 alin.1 stabileacă:

Art. 1. - (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri,indemnizații și alte drepturi salariate, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea diminuează cu 25%."

În anul 2011 salarizarea personalului plătit din fonduri publice, implicit a personalului nedidactic, s-a făcut prin raportare la salariul lunii octombrie 2010 conform Legii nr. 285/2010:

„Art. 1. - (1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de

bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%

În anul 2012 O. U. G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate prevede că:

Art. 1.alin. (1) „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:

a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;

b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012."

În anul 2013 au fost aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare

Art. 1. „în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012."

În prezent (anul 2014) salariile personalului plătit din fonduri publice, conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G nr. 103/2013:

Art. 1. - (1) In anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În concluzie, membrii de sindicat erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile anexei nr. V/2B din O.G. nr. 10/2008, iar în anul 2010, personalul nedidactic aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, respectiv salariul de bază potrivit încadrării, la 1 ianuarie 2010, era cel prevăzut de anexa nr. V/ 2b la O.G. nr. 10/2008. Raportat la acest element de calcul s-a făcut ulterior aplicarea actelor normative prin care s-au diminuat și, ulterior, s-au majorat drepturile salariale, respectiv a Legii nr. 118/2010, a Legii nr, 285/2010, și a O.U.G. nr. 19/2012, așa cum am demonstrat anterior. Totodată, din dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă faptul că salariul de bază stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit încadrării (la care se face referire în articolul 2 din hotărârile de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) sunt identice. Prin salariu de bază, potrivit încadrării se are în vedere, salariul de bază concret al fiecărui salariat, potrivit încadrării acestuia în grila de salarizare, prin raportare la elemente individuale, respectiv funcția acestuia și treapta profesională. În ceea ce privește salarizarea personalului nedidactic pârâta era obligată să facă si aplicarea prevederilor hotărârilor de Guvern care stabilesc valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată și care reglementează, la art. 2, în privința personalului din sectorul bugetar, o normă specială în ceea ce privește stabilirea valorii salariului de bază, potrivit încadrării.

Referitor la sporul de vechime: sporul de vechime în muncă a fost calculat, până la data de 01.01.2010, conform art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare:

.Art. 7. - (1) Persoanele salarizate potrivit prezentei hotărâri beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în, program normal de lucru.

De asemenea, si art. 22 din O.G. nr. 10/2008 stipula: „(1) Pentru acordarea sporului de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.

În anul 2010 acordarea sporului de vechime în muncă, s-a realizat în conformitate cu prevederile din Legea nr. 330/2009, așa cum s-a menționat și anterior: art. 12 alin. 3 în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. (5), fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege."; art. 30 alin. 5: în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; (sporul de vechime este unul dintre sporurile identificate în scest mod, prin trimitere la anexele Legii nr. 330/2009 n.n.).

b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009."

Acordarea sporului de vechime în muncă s-a menținut ulterior, conform acelorași acte normative care reglementau salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului lin sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-xjgetare, O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum jsîalte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Arată că, așa cum reiese și din adeverința eliberată de pârâtă, nici sporul de vechime nu a fost corect calculat, întrucât acesta a fost raportat la o bază de calcul greșită, prin nerespectarea, de către angajator a regulii impuse de art. 2 din H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 și H.G. 871/2013. Chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor nu este corect calculat, fiind aplicat la un salariul de bază.Mai mult, în ceea ce privește venitul net încasat, s-a ajuns la situații absurde, când nu există nicio diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de acest spor, acestea fiind identice.Această situație se datorează faptului că, deoarece salariile de bază, potrivit încadrării, nu au mai fost modificate, rămânând la nivelul anului 2008, în urma stabilirii drepturilor salariale brute pentru t persoane având un spor de vechime diferit (suma salariului de bază cu sporul de vechime în muncă și eu alte sporuri de care beneficiază salariatul), acestea sunt inferioare valorii salariului minim brut pe țară garantat în plată.

În consecință, devin aplicabile prevederile art. 1 din H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 și H.G. 871/2013, toate salariile brute fiind "nivelate" la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată. Dacă s-ar fi respectat norma specială stabilită de art, 2 din hotărârile de guvern menționate, valoarea drepturilor salariale brute nu ar fi niciodată inferioară salariului minim brut pe țară garantat în plată, iar acordarea sporului de vechime s-ar reflecta atât în valoarea brută, cât și în valorea netă a drepturilor salariale.

În ceea ce privește dobânda legală: potrivit art. 166 alin.4 din Codul muncii „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.". Același act normativ prevedea, la art. 278 alin. (1), următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile". Definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile Codului Muncii, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune interese, respectiv, art, 1523 ș.u. NCC. Noul cod civil (NCC), adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu modificările și completările ulterioare stipulează:

Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.

Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama șl de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Art. 1535 {1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic."

De asemenea sunt aplicabile dispozițiile ari 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind, dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2011, potrivit cărora: în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."

Arată că, pentru diferențele de drepturi salariale restante, pot fi acordate atât dobânzi legale, cât si actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.Solicită să se aibă în vedere și faptul că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație, concomitent cu acordarea dobânzii legale, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de unitatea pârâtă, deoarece fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă echivalentul prejudiciului cauzat creditorului prin întârzierea executării obligației de plată integrală a drepurilor salariale, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.

În sprijinul capătului de cerere privind obligarea unității de învățământ pârâte la plata dobânzii legale invocăm și Decizia nr. 2/2014 (Monitorul Oficial al României Partea I nr. 411/03.06.2014), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii.

Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate si, pe cale de consecința, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept, apelul este întemeiat pe prevederile art. 466 si 470 Cod proc. civ., art. 40 alin. 2 lit. c, art., 162 alin. 3, art. 169 alin. 1, art. 171, art. 229 alin. (4) și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, art. 28 și art. 208-211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013, H.G*. nr. 871/2013, pe dispozițiile H.G. nr. 281/1993, ale Legii-cadru nr., 330/2009, ale O.U.G. nr. 1/2010, ale Legii-cadru nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, ale ale O.U.G. nr. 19/2012, ale O.U.G. nr. 84/2012 și cele ale O.U.G. nr. 103/2013, art. 1 și art. 2 din O.G, nr. 9/2000, art. 2 din OG nr. 13/2011 și art. 1088 Cod civil, art. 1523 ș.u.Cod Civil.

Solicită, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă.

Intimata pârâtă ȘCOALA G. GĂVĂNEȘTI nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă.

Apelul este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamanții fac parte din categoria personalului din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice, astfel că drepturile salariale s-au stabilit prin lege: OG 10/2008, Legea 330/2009, Legea 284/2010 - Anexa I Cap. II Secțiunea 4 lit. d pct. b „Alte funcții comune din sectorul bugetar”, dar si prin legile anuale de salarizare începând cu Legea 285/2010, OUG 80/2010 aprobată prin legea 283/2011, OUG 84/2012, OUG 19/2012 privind recuperarea ultimelor diminuări salariale operate prin legea 118/2010 și OUG 103/2013. - instanța de judecată și angajatorul având obligația să respecte aceste dispoziții legale.

După . Legii 330/2009, prin art. 30 din lege s-au introdus în salariul de bază sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului și indemnizațiile de conducere.

Art. 5 alin.3 din OUG nr. 1/2010 a reluat această normă legală, prevăzând că începând cu data de 01.01.2010 salariile de bază cuprind sporul de vechime în munca si alte sporuri si indemnizații.

Dispozițiile legale aplicabile pentru anul 2010 au fost reluate și prin art. 1 alin.5 din Legea nr. 285/2010, care a stabilit salariile din sectorul bugetar în anul 2011, fiind prevăzut expres că în salariul de bază sunt cuprinse sporurile și indemnizațiile, care, potrivit Legii 330/2009, făceau parte din salariul de bază. Între sporurile pe cale legile de salarizare le-au inclus în salariul de bază este și sporul de vechime în muncă.

Art. 9 din Legea nr. 285/2010 prevedea că sistemul de salarizare cuprinde salariul de bază de încadrare, sporurile, premiile și alte stimulente, iar potrivit art. 7 din lege, valoarea salariului de bază se stabilește prin lege, modalitatea de stabilire fiind cea prevăzută la art. 10, adică prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare cu valoarea de referință.

Potrivit legii, salariul brut este compus din salariul de încadrare, (în care sunt incluse sporurile cu caracter permanent, printre care sporul de vechime în muncă) și alte sporuri și indemnizații prevăzute de lege.

Dispozițiile legale în vigoare atât în anul 2010, cât și în 2011 prin care sporul de vechime a fost introdus în salariul de bază au fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională stabilind în repetate rânduri că nu contravin legii fundamentale.

De altfel, chiar o parte din dispozițiile legale invocate de reclamantă prin acțiune în susținerea pretențiilor sale se referă la majorări de salariu sau la modul de stabilire a salariului de bază în care au fost incluse sporuri. În acest sens se au în vedere prevederile art. 1 alin. 2 și 3 din Legea 285/2010, art. 1 pct. II OUG 80/2010, art. 1 OUG 84/2012 cu trimitere la art. 1 din OUG 19/2012 si art. 1 alin. 2 din OUG 103/2013.

Așadar, după cum se susține și prin acțiune, salariul de bază pentru sectorul bugetar și salariul de bază potrivit încadrării sunt identice, cu mențiunea că potrivit legii în salariul de bază se include și sporul de vechime.

Din modul în care au fost redactate acțiunea și motivele de apel rezultă că reclamanta contestă de fapt această includere, apreciind că sporul de vechime trebuie să i se calculeze separat, prin adăugarea la un salariu de bază cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, ori în sectorul bugetar, salariul de bază include sporul de vechime. Reclamanta nu poate cere angajatorului să ignore prevederile legale, în condițiile în care nemulțumirea sa privește dispoziția legală ca atare.

Din dispozițiile legale citate și din modul în care a fost calculat salariul reclamantei rezultă că acesteia nu i s-a negat dreptul la acordarea sporului de vechime, fiind respectate prevederile codului muncii, ale art. 11 din Legea 284/2010, art. 1 din OUG 19/2012, dar și a celorlalte legi anuale de salarizare din 2011, 2012 si 2013, 2014, în sensul că sporul de vechime este calculat, dar el se include în salariul de bază.

Concluzia care se impune este că pentru personalul nedidactic auxiliar cuantumul salariului de bază s-a stabilit inițial, la aplicarea legii 330/2009, utilizând salariul de încadrare prevăzut de OG 10/2008 la care s-a adaugat sporul de vechime, aplicându-se ulterior dispozițiile legii cadru 284/2010 și legile anuale de salarizare, dar fără utilizarea coeficienților de ierarhizare si a valorii de referință, inclusiv disp. legii 285/2010 și ale OUG 19/2012, privind recuperarea in 2011 si 2012 diminuărilor salariale operate prin legea 118/2010..

De asemenea, din înscrisurile anexate la dosarul de fond rezultă că reclamanții nu au încasat drepturi salariale sub nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată prevăzut de acte normative pentru anul 2011, 2012, 2013, ianuarie 2014-noiembrie 2014, astfel că nu poate fi reținută în sarcina angajatorului pârât încălcarea dispozițiilor art. 164 codul muncii și cele ale art. 2 din HG 1193/2010, art. 2 din HG nr. 1225/2011, art.1 din HG 23/2013, art.2 din HG 871/2013 potrivit cărora în sistemul bugetar salariul de bază nu poate fi mai mic decât salariul minim brut de bază garantat în plată pe economie.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici un motiv de nelegalitate și netemeinicie a sentinței din cele invocate de reclamanți și analizate în condițiile de examinare impuse de art. 476 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, nici motive de ordine publica ce se ridica în orice stare a pricinii si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 479 alin. 1 teza finală Noul Cod procedură civilă - în baza art. 480 alin. 1 teza I Noul cod procedură civilă, apelul reclamanților va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamantul S. L. ÎNVĂȚĂMÂNT ZONA B., cu sediul în localitatea B., ., județul O., în numele membrilor de sindicat C. P., T. I., M. F., împotriva sentinței numărul 1575 din data de 06 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. GĂVĂNEȘTI, cu sediul în comuna Găvănești, ., județul O., ca nefondat.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2015.

Președinte,

P. B.

Judecător,

T. R.

Grefier,

S. C.

Red.jud. T.R.

27.03.15

Tehn. S.C. 4 ex.

Jud.fond: V.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1006/2015. Curtea de Apel CRAIOVA