Conflict de muncă. Decizia nr. 1278/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1278/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 4055/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1278/2013
Ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte C. B.
Judecător G. P.
Judecător N. C. M.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect litigiu de muncă – drepturi bănești, privind recursul declarat de recurenta Societatea Comercială de Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje C.F.R. IRLU S.A. și recurentul S. D., împotriva sentinței civile nr. 1277 din data de 24.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că este primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, iar prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, la dosar, prin serviciul registratură din cadrul instanței au fost depuse concluzii scrise, de către recurentul intimat.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._, reclamantul S. D. a chemat în judecată pe pârâta S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje – CFR IRLU S.A., solicitând obligarea acesteia la plata primei pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, ajutorul material pentru sărbătorile de P. pentru anul 2010, ajutorul material pentru sărbătorile de C. pentru anii 2009 și 2010, salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010, cu cheltuieli de judecată. A solicitat și actualizarea cu rata inflației, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, potrivit disp. art. 62 din Contractul Colectiv de Muncă, aplicabil pe anii 2008/2009 și 2009/2010 și art. 71 alin. 1 și 2 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, aplicabil pe anii 2006/2008, a cărei valabilitate a fost prelungită pe o perioadă de încă 48 de luni cu Actul Adițional nr. 370/20.06.2008, pârâtele s-au obligat ca, începând cu anul 2007, să plătească salariaților, un ajutor material pentru sărbătorile de Paști și C. și o primă pentru Ziua Feroviarului, cuantumul acestora fiind stabilit în Consiliul de Administrație al societății la nivelul clasei I de salarizare a fiecărui an.
Prin dispozițiile art. 30 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar aplicabile pe perioada solicitării drepturilor, s-a prevăzut ca: „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Acest drept a fost stipulat și în art. 30 alin. 1 din CCM la nivel de unitate, acordarea lui nefiind afectată de nici o condiție.
Cu toate acestea, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin CCM.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile solicitate de reclamant, în raport de disp. art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că împrejurarea că S.C. CFR IRLU S.A. este nominalizată în lista societăților cărora li s-ar aplica contractul colectiv de muncă la nivel de ramură este irelevantă, atât timp cât contractul nu poate produce efecte decât în limitele art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996.
S-a mai arătat că întinderea efectelor juridice a Contractului Colectiv de Muncă 2007-2008 încheiat la nivel de unitate s-a produs până la data de 30 iulie 2008.
Astfel, actul emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale atestă această afirmație, declarând că, după 30 iulie 2008 și până în momentul emiterii actului, respectiv 24.03.2009, S.C. CFR IRLU S.A. nu mai apare înregistrată cu un contract colectiv de muncă.
De aceea, a invocat inaplicabilitatea clauzei referitoare la plata salariului suplimentar din Contractul Colectiv de Muncă 2007-2008 încheiat la nivel de unitate, atât timp cât cuantificarea acestui drept salarial se află în strânsă corelație cu „salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv” (anul acordării dreptului).
În ceea ce privește invocarea de către reclamant a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unități feroviare pentru acordarea salariului suplimentar, a premierei de Ziua Feroviarului, a primei de paști, a premierei de C., a susținut pârâta că acestea nu-i sunt opozabile, întrucât S.C. CFR IRLU S.A. nu este membră a Asociației patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar, semnatara acestui contract.
În ceea ce privește clauza referitoare la acordarea salariului suplimentar prin clauza înserată în cuprinsul Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate s-a stabilit doar posibilitatea ca salariații să beneficieze de acest drept.
Prin sentința civilă nr. 1277/24.04.2013, Tribunalul Iași a dispus:
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. D. în contradictoriu cu pârâta S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje - CFR IRLU S.A.
A obligat pârâta să plătească reclamantului salariile suplimentare aferente anilor 2009 și 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins cererea privind plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. 2010, C. 2009 și 2010 și a primei pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul S. D. este salariatul pârâtei S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje - CFR IRLU S.A. – Secția IRLU P., astfel cum rezultă din carnetul de muncă . nr._.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2006 – 2008 înregistrat la nr. 2836/28.12.2006, prelungit prin actul adițional nr. 370/20.06.2008, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit dispozițiilor art. 133 alin. 1 din Legea 62/2011, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și prevederile art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, tribunalul a reținut că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de un salariu suplimentar pentru anii 2009 și 2010.
Potrivit dispozițiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
În speță, pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada achitării către reclamant a salariului suplimentar aferent anilor 2009 și 2010.
În consecință, s-a reținut că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2009 și 2010, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective. Cât privește susținerile pârâtei referitoare la faptul ca salariaților societății nu li s-ar aplica contractul colectiv de muncă invocat deoarece nu efectuează activități de transport, prima instanță a reținut că, în anexa 4 la contract, se menționează la poziția 13 unitatea pârâtă ca făcând parte din unitățile cărora li se aplică contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contratului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Dispoziția cuprinsă în art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, altele decât clauzele referitoare la drepturile salariale.
În speță, potrivit art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, iar pentru Ziua Feroviarului se acordă o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. Față de prevederile contractului colectiv de muncă, tribunalul a reținut că salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști de un ajutor material, iar cu ocazia Zilei Feroviarului de o premiere, premiere care nu este un drept salarial, ci tot un ajutor material acordat salariaților. Ca urmare, cererea reclamantului privind plata ajutorului material de Paști și Ziua Feroviarului este o cerere întemeiată pe neexecutarea unei clauze a contratului colectiv de muncă, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere data sesizării instanței, 27.11.2012, s-a constatat că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată.
În temeiul art. 274 Cod proc.civ., pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul S. D. și pârâta S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje – CFR IRLU S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul - reclamant susține că dreptul material la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante constând în ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. 2010, C. 2009 și 2010 și a primei pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 nu este prescris, fiind netemeinică și nelegală reținerea primei instanțe cu privire la acest aspect.
Menționând art. 160 Codul muncii și art. 1 din Convenția nr. 95/1949 asupra protecției salariului a OIM, precum și prevederi din CCMUN 2007-2010, CCM ramură transporturi 2008-2010, CCM grup de unități din transportul feroviar 2006-2010 și CCM la nivel CFR SA pe anii 2007/2008 – 2009/2010 care reglementează salariul, recurentul apreciază că ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. și C. și prima pentru Ziua Feroviarului sunt drepturi salariale din categoria adaosurilor, așa cum rezultă chiar din modalitatea de redactare a acestor texte.
Din interpretarea sistematică a textelor art. 268 alin. 1 lit. c și e Codul muncii, rezultă intenția legiuitorului de a supune termenului de prescripție de 3 ani toate acțiunile prin care se solicită plata de drepturi salariale, indiferent de izvorul juridic al acestora: contract individual de muncă, contract colectiv de muncă sau alte dispoziții legale, în timp ce termenul de 6 luni este aplicabil în toate cazurile în care se solicită executarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, cu excepția celor care reglementează drepturi salariale.
Prin urmare, solicită recurentul-reclamant să se constate, față de data formulării acțiunii, că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termenul de prescripție.
Considerând că este foarte important să se determine corect obiectul acțiunii, drepturile solicitate având semnificația unor drepturi salariale, recurentul - reclamant redă și prevederile art. 161 Codul muncii și art. 56 alin. 1 Cod fiscal, în sprijinul criticilor sale invocând și practică judiciară în materie.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
În motivarea recursului său, recurenta - pârâtă susține, în ansamblu, considerând că a fost admis și capătul de cerere privind obligarea sa la plata drepturilor salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei și că a fost obligată și la plata dobânzii legale, că hotărârea se caracterizează prin superficiala tratare a caracterului și naturii demersului, precum și a înscrisurilor probatorii depuse la dosarul cauzei.
În primul rând, recurenta - pârâtă susține că prima instanță a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât pretențiile reclamantului derivă din neexecutarea unor clauze ale contractelor colective de muncă, fiind incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii.
Referitor la salariul suplimentar pe anul 2009, prima instanță și-a fundamentat considerentele pe CCM la nivel de grup de unități, însă acesta nu poate fi avut în vedere, deoarece recurenta nu este membră a Asociației Patronale semnatară a acestui contract, pe de o parte, iar, pe de altă parte, există contract colectiv de muncă la nivelul unității, pe care prima instanță îl putea ignora numai în situația anulării lui.
Pentru a interpreta clauza contractuală înscrisă în art. 30 alin. 1 din CCM 2007-2008 și CM 2009-2010, recurenta - pârâtă reia susținerile din întâmpinarea depusă la prima instanță privind sintagma „poate beneficia” și îndeplinirea condiției pentru plata acestui drept, respectiv realizarea de venituri. Partenerii sociali au negociat acordarea unui salariu suplimentar prin înserarea unei clauze în acest sens în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care reprezintă legea părților, acordarea fiind condiționată de constituirea unui fond special. În contextul în care nu a avut buget de venituri și cheltuieli și a înregistrat pierderi în anul 2009 și restanțe la plățile bugetare, recurenta consideră că nu are obligația plății salariului suplimentar.
În critica sa îndreptată împotriva soluției de obligare la plata dobânzii legale, recurenta invocă prevederile OG nr. 13/2011.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041 Cod proc. civ.
Recurentul - reclamant a depus concluzii scrise, prin care a solicitate respingerea recursului pârâtei și admiterea recursului său.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de reclamantul S. D. este nefondat, iar recursul declarat de pârâta Societatea Comercială Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje C.F.R. IRLU SA este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Salariul, ca element esențial al contractului individual de muncă, reprezintă, potrivit art. 159 alin. 1 Codul muncii în vigoare, contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Potrivit art. 160 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Ajutorul material de Paști și de C. și premierea pentru Ziua Ceferiștilor nu se includ în „salariu”, nefiind un spor sau un adaos. În acest sens sunt prevederile art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități, contract pe care și-a întemeiat recurenta reclamantă acțiunea și a fost avut în vedere și de prima instanță, conform cărora, „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii”, salariații vor mai beneficia, cu ocazia sărbătorilor de P. și C., de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, iar pentru Ziua Feroviarului de o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei unu de salarizare.
Așadar, chiar potrivit clauzelor contractuale care le reglementează, sumele solicitate de recurentul reclamant nu sunt adaosuri și nu fac parte din „salariu”, ci sunt ajutoare materiale, respectiv premiere, acordate salariaților în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, fiind incluse în capitolul din contractul colectiv de muncă referitor la „Protecția salariatului”, nu la salarizare.
Asimilarea cu veniturile salariale, potrivit Codului fiscal, ori practica altor instanțe de judecată nu modifică natura juridică a acestor drepturi reglementate de Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități, din ajutoare materiale de P. și C. și premiere de Ziua Feroviarului, în drepturi salariale, așa cum susține recurentul - reclamant.
Prin urmare, termenul în care poate fi formulată acțiunea nu este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, care are în vedere, așa cum susține și recurentul, toate acțiunile prin care se solicită plata de drepturi salariale, indiferent de izvorul juridic al acestora: contract individual de muncă, contract colectiv de muncă sau alte dispoziții legale, ci cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cum corect a reținut prima instanță, care a respins ca prescrise extinctiv cererile formulate de recurentul - reclamant având acest obiect.
În ceea ce privește salariul suplimentar, în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități, art. 30, care prevede acordarea salariului suplimentar solicitat de recurentul reclamant, este inclus la capitolul II ,,Sistemul de salarizare”, deci potrivit clauzelor contractuale are îl reglementează, salariului suplimentar este un drept salarial, iar termenul în care poate fi formulată acțiunea având ca obiect plata acestui drept este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, nu cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cum susține recurenta pârâtă.
Cât privește temeinicia pretențiilor recurentului - reclamant privind acordarea salariului suplimentar pe anul 2009, Curtea reține că prima instanță a dat eficiență întinderii efectelor și caracterului obligatoriu al executării clauzei contractuale stipulate în art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități. Contrar susținerilor recurentei -pârâte, care pretinde că nu este membră a Asociației Patronale semnatare a Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități, acest contract produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat, recurenta regăsindu-se la poziția 13 din anexa nr. 4.
Astfel, potrivit art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități, „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.”
Referitor la contractele colective de muncă la nivel de unitate invocate de recurentă, se constată că la nivelul acesteia nu a existat, în anul 2009, contract colectiv de muncă până la data de 11.06.2009, data înregistrării Contractului colectiv de muncă 2009-2010 la DMPS București, cu nr. 2695/11.06.2009.
În aceste condiții, salariul suplimentar pentru perioada 1.01._09 se acordă în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități.
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, în perioada ulterioară datei de 11.06.2009, Curtea de Apel reține, de principiu, că aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior (contractul colectiv de muncă la nivel de unitate), înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități), dar numai în situația în care conține clauze ce stabilesc drepturi cel puțin la același nivel. În acest sens sunt dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare în anul 2009), conform cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În prezenta cauză, Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 prevede, în art. 30, că „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.
Pentru evitarea evenimentelor de cale ferată, preîntâmpinarea producerii pagubelor etc., din fondul astfel constituit, până la 5 la sută poate fi utilizat pentru acordarea de salarii suplimentare în sumă de cel mult zece salarii de bază lunare corespunzătoare clasei 1 de salarizare. Aceste salarii suplimentare se acordă la propunerea subunității, cu aprobarea Consiliului de Administrație”.
Din interpretarea logică și sistematică a celor 4 aliniate ale art. 30 din CCM la nivel de unitate, rezultă că acordarea salariului suplimentar, de către recurentă, este o obligație, nu o facultate, o posibilitate de acordare în anumite condiții, cum se susține de către aceasta. Sintagma „poate” are în vedere dreptul corelativ al salariaților recurentei, de a primi acest salariu suplimentar, doar condiționat de îndeplinirea criteriilor de acordare prevăzute în anexa nr. 6 la contract.
Art. 30 din CCM la nivel de unitate nu condiționează acordarea salariului suplimentar, deci obligația recurentei, nici de obținerea unor venituri suficiente în anul calendaristic corespunzător și nici de neînregistrarea pierderilor sau a plăților restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale.
Dimpotrivă, art. 30 din CCM la nivel de unitate prevede „constituirea” lunară în cadrul fondului de salarii, din veniturile realizate, a fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar, aprobarea Consiliului de Administrație vizând posibilitatea, facultatea pe care o are fiecare salariat, funcție de îndeplinirea criteriilor, de a primi acest salariu suplimentar.
Rezultă, așadar, că art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010 și art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional, prevăd același drept acordat pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, constând în salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Întrucât cele două contracte colective de muncă, încheiate la niveluri diferite, conțin clauze care stabilesc drepturi la același nivel, nu mai sunt incidente prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996. Prin urmare, cu privire la salariul suplimentar, ulterior datei de 11.06.2009, își produce efectele clauza din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu cea din contractul colectiv de muncă încheiat la un nivel superior, respectiv contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Or, potrivit actului adițional la Contractul colectiv de muncă 2009-2010 al . înregistrat la DMPS București cu nr. 2695/11.06.2009, părțile care au negociat și încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate au stabilit că nu se acordă salariul suplimentar pentru anul 2010, deci este neîntemeiată cererea reclamantului privind plata acestui drept.
Față de critica recurentei - pârâte privind obligarea sa la plata dobânzii legale, se constată că reclamantul nu a solicitat și prima instanță nu a dispus acordarea dobânzii legale la drepturile solicitate, ci doar actualizarea sumelor cu indicele de inflație. De asemenea, nu s-a solicitat și dispus obligarea recurentei la plata drepturilor salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civ., Curtea de Apel va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica în parte sentința, în limitele considerentelor expuse, în sensul că va respinge cererea privind plata salariului suplimentar pentru anul 2010. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței și va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Societatea Comercială de Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje C.F.R. IRLU S.A., împotriva sentinței civile nr. 1277 din data de 24.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge și capătul de cerere privind obligarea pârâtei recurente Societatea Comercială Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje C.F.R. IRLU S.A. la plata salariului suplimentar aferent anului 2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de reclamantul S. D. împotriva aceleași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. B. G. P. N. C. M.
Grefier,
C.-M. Ș.
Red./Tehnored. M.N.C.
07.10.2012- 02 ex.
Tribunalul Iași – T. P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 600/2013.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1735/2013.... → |
|---|
