Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1736/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1736/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 1537/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1736/2013
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. S.
Judecător D. P.
Judecător S. P.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de recurentul intimat C. (fost C.) G. și de intimata recurentă . Miercurea C. împotriva sentinței civile nr. 435 din 16 mai 2013 pronunțată de Tribunalul V..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al doilea termen de judecată ; prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față;
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului V. sub nr. 3152/89 din 21.11.2011, contestatorul C. (fost C.) G. a contestat Decizia nr. 381 din 01.11.2011 emisă de către intimata . solicitând anularea acesteia, obligarea intimatei la reintegrarea pe postul deținut anterior, la plata de daune morale și la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării CIM până la data reintegrării efective.
A susținut contestatorul că a fost salariatul unității intimate până la data de 01.11.2011 când i s-a desfăcut contractul individual de muncă în conformitate cu dispozițiile art. 61 lit. a din Codul muncii. Susține că și-a respectat toate obligațiile pe care le avea ca și angajat (șofer de autocamion) dar ca urmare a unor solicitări legale (respectiv societatea să-i asigure sumele necesare în vederea efectuării de transporturi internaționale) reprezentantul societății l-a somat să-și dea demisia. În urma unor solicitări a primit anumite drepturi salariale cuvenite legal. La data de 10.10.2011 a solicitat încetarea contractului de munca în temeiul art. 55 lit. b dar că nici până la această dată nu a primit răspuns. La data de 31.10.2011 a fost convocat la comisia de disciplină iar la data de 11.11.2011 i-a fost comunicată decizia de încetare a CIM pe care o contestă. În ceea privește drepturile salariale, contestatorul a precizat că angajatorul este obligat să-i restituie diurna restantă, cheltuielile de cazare, orele de noapte și orele suplimentare efectuate precum și daune morale în cuantum de 1 leu.
Prin încheierea de ședință din data de 26.04.2012, instanța de fond a disjuns capătul de cerere privind drepturile bănești pretinse, formându-se astfel dosarul nr._ .
Motivându-și pretențiile, reclamantul a arătat că ., în mod repetat și abuziv, i-a reținut diferite sume din diurna care i se cuvenea, nu i-au fost achitate orele de noapte și orele suplimentare lucrate iar pe toată durata cât a prestat activitate pentru angajator a fost constrâns să doarmă în cabina autocamionului pe care îl conducea, fără să i se plătească vreun spor conform legii. Reclamantul a precizat că daunele morale solicitate au la bază stresul psihic și fizic prin care a trecut .
Prin întâmpinarea formulată, față de drepturile salariale solicitate de contestator, societatea intimată a precizat că acest capăt de cerere trebuie respins întrucât fostului salariat C. (C.) G. i-au fost achitate toate drepturile salariale aspect care reiese din statele de plată cât și din ordinele de plată anexate la dosar. Intimata a mai arătat că din tabelul anexat la dosar rezultă clar că salariatul a beneficiat de următoarele plăți: suma de 5507 lei reprezentând salariul de bază și sporul de vechime; suma de 13.636,75 lei reprezentând diurna și suma de 1680,05 lei reprezentând avans spre decontare.
Angajatorul a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea contestatorului la plata daunelor reprezentând contravaloarea combustibilului utilizat peste norma de consum convenită și plata cheltuielilor de judecată, cerere întemeiata pe dispozițiile Cod procedură civilă și pe dispozițiile art. 254 Codul muncii.
La termenul din 01.03.2012, prima instanța a apreciat că pentru justa soluționare a cauzei se impune efectuarea unei expertize contabile pentru calcularea drepturilor salariale solicitate de reclamant având în vedere acțiunea acestuia cât și cererea reconvențională formulată de pârâtă.
În cauză, au fost administrate la fond probele cu înscrisuri și cu expertiza tehnică de specialitate.
Prin sent.civ.nr. nr. 435 din 16 .05.2013 Tribunalul V. a hotărât:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. G. (fost C. G.) în contradictoriu cu pârâta ..
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 5807,2 lei, cu titlu de diurnă restantă.
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 6304 lei, cu titlu de contravaloare ore de noapte.
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 3200 lei, cu titlu de contravaloare ore suplimentare.
Respinge capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de cazare și a daunelor morale.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă . în contradictoriu cu pârâtul – reclamant C. (fost C.) G..
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Respinge cererea reclamantei reconveniente de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut următoarele:
În baza contractului individual de muncă nr._ în copie depus la filele 135-138 din dosar, C. G. a fost angajat începând cu data de 09.03.2011 la . în meseria de șofer autocamion până la data de 01.11.2011, când angajatorul a hotărât ca raporturile juridice de muncă cu salariatul să înceteze conform dispozițiilor art. 61 lit. a Codul muncii. În contractul individual de muncă al reclamantului la capitolul salarizare, la lit. J, se prevede că acesta beneficiază de diurnă conform curselor efectuate.
Art. 44 alin. 2 Codul muncii prevede că salariatul delegat are dreptul (…) la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă de muncă aplicabil.
Potrivit dispozițiilor art. 47, lit. b din CCM încheiat pe data de 17.06.2010 la nivel de unitate, depus în copie la dosarul cauzei la filele 178-193 vol. II, salariații unităților trimiși în delegație în țară și în străinătate beneficiază de diurnă de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei fiind cel stabilit prin actele normative care se aplică în instituțiile publice.
În speță, actul normativ la care face trimitere articolul din CCM la nivel de unitate menționat mai sus este HG nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
Articolul 17 din actul normativ indicat, recomandă agenților economici să aplice în mod corespunzător prevederile acestei hotărâri.
În urma expertizei contabile efectuată în prezenta cauză, expertul desemnat a constatat că în perioada 16.03._11 diurna calculată reclamantului este în cuantum de 21.124 lei, iar diurna încasată de acesta în aceeași perioadă a fost de 15.316,8, diurna restantă cuvenită fiind în sumă de 5807,2 lei. La stabilirea acestei diferențe de diurnă expertul contabil a avut în vedere atât situația plăților salariilor, a diurnei, a avansurilor pentru deplasare, Anexa 5 din raportul de expertiză, (respectiv fila 139 din dosarul cauzei, vol. I), precum și contractul individual de muncă care la capitolul salarizare, litera J prevede că salariatul beneficiază de diurnă conform curselor efectuate.
CCM la nivel de unitate pe anul 2010 nu este însoțit de nici un act adițional care să modifice prevederile art. 47 și este încheiat ulterior Ordinului administratorului societății nr. 1 din 2009, astfel încât apărarea pârâtei care se prevalează de dispozițiile acestuia nu poate fi primită de instanță. Având în vedere că reclamantul nu a încasat în totalitate diurna care i se cuvenea, instanța a admis acest capăt de cerere și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 5807,2 lei
Potrivit dispozițiilor art. 125 din Codul muncii (1) Munca prestată între orele 22,00 - 6,00 este considerată muncă de noapte.
Art. 126 Salariații de noapte beneficiază: a) fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază; b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
Din suplimentul la raportul de expertiză dispus a se efectua în cauză rezultă că reclamantul a lucrat în condiții ce atrag incidența dispozițiilor legale sus citate un număr de 816 ore, a căror contravaloare a fost stabilită la suma de 6304 lei.
Instanța de fond a solicitat expertului ca la stabilirea acestor ore să fie avute în vedere foile de parcurs întocmite de reclamant și vizate de către pârâtă, acestea reflectând activitatea desfășurată de reclamant în perioada în care a prestat muncă în favoarea pârâtei.
De altfel, sub acest aspect pârâta nu a contestat concluziile raportului de expertiză fiind de acord să plătească reclamantului doar suma de 432 lei, deși aceleași categorii de înscrisuri expertul le-a avut în vedere și atunci când a calculat diferența pentru întreaga perioadă solicitată de reclamant.
Pentru aceste considerente, si acest capăt de cerere a fost admis ca fiind întemeiat.
În ce privește pretențiile reclamantului privind plata drepturilor salariale reprezentând ore suplimentare efectuate în perioada derulării contractului individual de muncă, s-au reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 120 și următoarele din Codul muncii.
Având în vedere aceleași foi de parcurs vizate de pârâtă expertul a concluzionat că pe parcursul derulării contractului individual de muncă reclamantul a prestat un număr de 295,91 ore suplimentare a căror contravaloare a fost stabilită la suma de 3200 lei.
Este adevărat că meseria reclamantului prezintă particularități în ceea ce privește modalitatea de lucru și timpul de lucru dar acest lucru nu presupune că orele ce s-au prestat peste programul impus de contractul individual de muncă și actul normativ invocat să nu fie considerate ore suplimentare.
Astfel, verificând diagramele tahograf, expertul a concluzionat efectuarea unor ore peste programul de lucru al reclamantului. Trebuie reținut că actul normativ indicat de pârâtă stabilește numărul de ore maxim pe care un conducător auto le poate efectua într-o zi. Acest lucru nu înlătură dreptul reclamantului la respectarea programului de lucru stabilit prin CIM. Nu se poate porni de la premisa efectuării numărului maxim de ore într-o zi, premisa fiind cea a respectării timpului de lucru stabilit în CIM, ce exprimă voința ambelor părți sub acest aspect. Mai mult, pentru orele suplimentare efectuate reclamantul a solicitat acordarea de zile libere însă societatea pârâtă a consemnat în evidențele sale că reclamantul s-ar fi aflat în concediu de odihnă deși la dosarul cauzei a înaintat și a susținut că există doar o singură cerere prin care reclamantul a solicitat efectuarea unor zile de concediu de odihnă.
Capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de cazare a fost respins ca fiind neîntemeiat având în vedere următoarele considerente:
Actul normativ invocat de reclamant nu se aplică în cazul reclamantului. Astfel, H.G. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului, după cum rezultă chiar din titlul actului normativ, se aplică doar în situația delegărilor interne, pe teritoriul României. Ori reclamantul solicită aceste cheltuielile de cazare pentru deplasările efectuate în străinătate.
Nici CCM încheiat la nivel de unitate nu poate constitui temei de drept pentru acordarea acestor cheltuieli, dispozițiile art. 47, lit. a fiind lapidare, reclamantul neindicând un CCM încheiat la nivel superior care să fie aplicabil pentru drepturile solicitate.
În ceea ce privește daunele morale, prin Legea nr. 237/2007 a fost reglementată în mod expres posibilitatea salariatului de a primi daune morale în când din culpa angajatorului i s-a produs un prejudiciu moral astfel încât decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și-a pierdut caracterul obligatoriu. Acordarea de daune morale presupune întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale. Contestatoarea trebuia să dovedească, în condițiile art. 1169 Cod civil, îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute pentru a se atrage obligarea la plata de daune morale, respectiv: existenta unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu; culpa, greșeala sau vinovatia autorului.
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect obligarea unei autorități publice la plata de daune morale) că, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta autorității. Din materialul probator administrat în cauză nu rezultă prejudiciul suferit de reclamant pentru ca acest capăt de cerere să fie admis, prin urmare, a fost respins și acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.
A mai reținut Tribunalul ca prin cererea reconvențională formulată, pârâta reclamantă . a solicitat obligarea pârâtului reclamant C. (fost C.) G. la plata daunelor reprezentând contravaloarea combustibilului utilizat peste norma de consum convenită și cheltuieli de judecată.
. a arătat că decontarea combustibilului utilizat s-a făcut în mod neîntemeiat, în speță intervenind răspunderea patrimonială a salariatului pentru combustibilul utilizat în interes personal.
Societatea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 254 Codul muncii și pe cele ale Codului de procedură civilă.
Instanța de fond a apreciat că cererea reconvențională este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Pentru a se verifica dacă solicitarea . este întemeiată, instanța a admis la raportul de expertiză dispus în prezenta cauză următoarele două obiective: să se stabilească de către expert dacă cuantumul combustibilului utilizat de reclamant era justificat pentru cursele efectuate, raportat la norma de consum; dacă era corectă decontarea kilometrilor raportat la distanța curselor.
În ce privește cuantumul combustibilului utilizat de salariat pentru cursele efectuate, instanța de fond a apreciat că acesta a fost justificat, întrucât așa cum a stabilit și expertul (din Situația privind consumul de combustibil, consumul real și numărul de kilometrii), consumul real pentru autoutilitara_ și pentru autotractorul_ este de 18.091,26 litri, iar C. (fost C.) G. a alimentat 16.978,2 litri, consumul necesar fiind de 15.280,70 litri, foile de parcurs fiind confirmate de reprezentantul societății după fiecare cursă.
Tribunalul a constatat că norma de consum a fost stabilită de societate prin Hotărârea directorului general nr. 1/2011 (filele 149 - 150 din vol. I dosar), la calculul consumului de combustibil utilizat, expertul ținând cont și de alți factori.
Din răspunsul expertului la obiecțiunea formulată de C. (fost C.) G. reiese că alimentările efectuate cu cardul pentru autovehiculele conduse de către acesta în perioada 16.03._11 au fost efectuate exclusiv de pârâtul-reclamant, cu excepția a două situații respectiv alimentarea cu combustibil de la stația W. a autovehiculului_ cu cantitatea de 515,12 litri (conform foii de parcurs nr._/04.05.2011), cantitate care nu a fost raportată în foaia de predare anexată la foaia de parcurs, dar confirmată de reprezentantul beneficiarului și alimentarea cu combustibil de la stația W. a autovehiculului_ cu cantitatea de 259,75 litri (conform foii de parcurs nr._/30.06.2011), cu acordul coordonatorului cantitate care nu a fost raportată în foaia de predare anexată la foaia de parcurs, confirmată și aceasta de către reprezentantul beneficiarului.
Instanța de fond, analizând situația privind consumul de combustibil, consumul real și numărul de kilometri de la filele 140 - 142 vol. I dosar, a constatat că în perioada 16.03._11, C. (fost C.) G. a parcurs un număr de 54.306 Km., decontarea acestora raportat la distanța curselor fiind corectă, având în vedere, așa cum reține și expertul, confirmarea foilor de parcurs de către reprezentantul societății. Susținerile societății conform cărora cuantumul alimentărilor efectuate de pârâtul-reclamant este mai ridicat decât cel calculat de expert sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Expertul desemnat, pe baza foilor de parcurs, a stabilit o situație privind combustibilul alimentat exclusiv de către C. (fost C.) G. pentru mașinile conduse de acesta în perioada 16.03._11, rezultând că, la predarea foii de parcurs nr._/23.09.2011 confirmată de reprezentantul societății, aferente cursei_, combustibilul rămas în rezervorul autovehiculului_ la sosire era de 615 litri. Cantitatea de combustibil considerată de societate ca nejustificată, respectiv de 831,9 litri, nu este reală, expertul contabil constatând că în perioada analizată respectiv 16.03._11, combustibilul rămas în rezervorul fostului salariat era de 975 litri. Față de toate cele arătate, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de reclamanta-pârâtă . în contradictoriu cu pârâtul – reclamant C. (fost C.) G. si cererea accesorie privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul C.(C.) G. cât și pârâta ., prin reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Reclamantul a criticat sentința, invocând disp.art.304 pct.9 C.proc.civ., in ceea ce privește neacordarea cheltuielilor de judecata-onorariu expert. Arata recurentul ca deși a achitat pentru expertiza efectuata in cauza suma de 2200 lei, Tribunalul, in mod greșit, nu a obligat angajatorul la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pârâta . a susținut, in recursul sau, ca sentința a fost pronunțata cu interpretarea greșită a regulilor speciale existente în domeniul de activitate a conducătorilor de autocamioane, instanța de fond însușindu-si pur și simplu sumele din expertiză. Astfel, Tribunalul V. a acordat salariatului în mod nefondat contravaloarea orelor de noapte și orelor suplimentare, făcând raportare la prevederile generale ale Codului muncii cu privire la orele de noapte si nu la prevederile art. 115 din Codul muncii, incidente în cazul intimatului. Susține intimata-recurenta ca activitatea șoferilor este reglementată de un act normativ special, armonizat cu directiva europeană, Regulamentul Parlamentului
European și Consiliului nr. 561/2006, OG nr. 37/2007, timpul de
conducere și de odihnă fiind unul special. Astfel, timpul de muncă nu este de 8
ore, ca în domeniile generale, ci este unul complex, cu pauze și timpuri de
conducere variabile, respectarea acestora fiind verificate cu strictețe. In aceste
condiții, calculele efectuate de expert au fost total eronate, acesta lucrând
numai pe baza regulilor generale deși în cazul conducătorilor de autocamioane nu exista ore suplimentare. Munca suplimentară reprezintă munca prestată de un angajat în afara duratei programului normal de lucru. Ori, prin consultarea datelor din tahograf, rezulta în cazul intimatului că acesta nu a prestat servicii de conducere peste durata programului normal de lucru. Societatea a făcut aplicarea prevederilor art. 126 alin. 1, reducând timpul de lucru efectiv al intimatului si, în aceste condiții, sporul de 25% nu se justifică.
Mai arata intimata - recurenta ca si în situația în care s-ar admite existența obligației sale de a plăti sporul de noapte, sumele calculate de expert și admise de instanță sunt greșite, fiind exagerate. Numărul orelor calculate de expert nu reprezintă valorile efective conduse de intimat în intervalul 22.00-06.00. Exemplifica intimata - recurenta cu intervalul 16.03._11, susținând ca expertul a calculat un număr de 32 de ore de noapte, deși din datele sale reiese că în acest interval de timp intimatul a condus un număr de 16 ore și 49 de minute.
Cu privire la diurna restantă, arata intimata-recurenta că instanța de judecată nu a
luat în calcul prevederile Legii nr. 118/2010, care în art. 1 prevede diminuarea
cu 25% a indemnizațiilor și drepturilor salariale în sectorul public, si, în consecință,
valoarea orientativă de 35 de euro, prevăzuta de HG nr. 518/1995 și luata în
calcul la determinarea diurnei, trebuia redusă și ea cu 25%. în aceste condiții, calculele efectuate de expert și însușite de instanța de fond sunt nereale.
Cu privire la cererea reconvențională, consideră că instanța de fond a interpretat în mod greșit concluziile expertului în privința supraconsumului de motorină. Astfel, în răspunsul dat la obiectul nr. 1, expertul a constatat consumul real în cadrul curselor efectuate de intimat ca fiind de 18.091,26 litri, consumul necesar conform normelor de consum era de 15.280,7 litri. In aceste condiții este evident că intimatul a utilizat în mod nejustificat, peste normele tehnice de consum, o cantitate de 2810,56 litri de motorină. In aceste condiții, constatările instanței de fond în privința respectării normei de consum de către intimat sunt nefondate, impunându-se obligarea acestuia la plata contravalorii combustibilului utilizat în mod nejustificat.
In drept s-au invocat disp. art. 299-316 Cod proc. Civ.
Intimata-recurenta . a depus întâmpinare la recursul reclamantului C.(C.) G., solicitând respingerea acestuia si menținerea sentinței sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecata.
In recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând actele si lucrările dosarului in raport de criticile formulate, probatoriul cauzei si dispozițiile legale incidente, Curtea de Apel constata ca recursurile sunt nefondate.
Așa cum corect a reținut si Tribunalul, cadrul procesual al prezentului litigiu este cel stabilit prin încheierea de ședință din data de 26.04.2012, prin care instanța de fond a disjuns capătul de cerere privind drepturile bănești pretinse de reclamantul C.(C.) G. de la . .
Ceea ce reclamantul a solicitat sunt diferențe de diurna, orele de noapte și orele suplimentare, precum si daune morale iar obiectul cererii reconvenționale formulata de parata reclamanta se refera la contravaloarea combustibilului utilizat de salariat peste norma de consum convenită și plata cheltuielilor de judecată.
Curtea retine, referitor la critica formulata de intimata recurenta . in privința orelor de noapte și orelor suplimentare, așa cum acestea au fost acordate salariatului prin sentința recurata, ca aceasta nu este întemeiata.
Dispozițiile art.115 din C.muncii, invocate de angajator pentru prima data in recurs, nu sunt aplicabile prezentei spete .
Acest text de lege prevede . anumite sectoare de activitate, unitati sau profesii poate fi stabilita o durata zilnica a timpului de lucru mai mica sau mai mare de 8 ore.
Totuși, din conținutul contractului individual de munca al reclamantului, semnat de ambele parți contractante, act ce poarta si sigiliul societatii, rezulta fara echivoc ca durata stabilita a muncii era de 8 ore zilnic, respectiv 40 de ore pe saptamana.
Angajatorul, căruia ii revine sarcina probei in litigiile de munca, nu a dovedit prin nici unul din înscrisurile de la dosarul cauzei ca prin negocieri individuale sau colective, la nivelul societatii s-ar fi stabilit o durata speciala a timpului de lucru.
Astfel, Curtea apreciază ca in mod corect prima instanța a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 120 și următoarele din Codul muncii in ceea ce privește orele suplimentare, specificul muncii nepresupunând ca orele ce s-au prestat efectiv peste programul stabilit de comun acord prin contractul individual de muncă, să nu poată fi considerate ore suplimentare.
Mai mult, si expertul a constatat, pe baza foilor de parcurs, a pontajelor si a diagramelor tahograf, că reclamantul a prestat un număr de 295,91 ore suplimentare, a căror contravaloare a fost stabilită la suma de 3200 lei.
Totodată, referitor la orele de noapte, corect s-a reținut la fond incidența dispozițiilor art. 125, 126 din Codul muncii coroborate cu art.17 din CCM pe unitate si cu suplimentul la raportul de expertiză, din care rezultă că reclamantul a lucrat astfel un număr de 816 ore, a căror contravaloare a fost stabilită la suma de 6304 lei (fila 124 dosar fond vol.II).
De altfel, intimata recurenta nici nu a contestat la prima zi de infatisare stabilita după depunerea raportului de expertiza, respectiv a suplimentului la acesta - nici numărul orelor suplimentare/ cuantumul sumelor aferente acestora si nici numărul orelor de noapte /cuantumul sumelor aferente acestora, ceea ce presupune ca a achiesat la concluziile expertului sub aspectele arătate.
Curtea constata ca atât timp ca neregularitatea nu a fost invocata de partea interesata la prima zi de infatisare de după constatarea acesteia ( obiecțiunile societatii referindu-se doar la cuantumul alimentarilor cu combustibil efectuate de salariat in perioada 9.03.-26.09.2011), in recurs nu mai pot fi primite critici referitoare la cuantumul sumelor calculate de expert și admise de instanță cu titlu de ore de noapte si ore suplimentare.
Pentru argumentele sus menționate, nici cu privire la diurna restantă, critica intimatei-recurente nu este fondata, din moment ce cuantumul acesteia, așa cum a fost reținut de expert ( 5807,2) lei, nu a fost contestat la fond.
Totodată, nu poate fi primita critica potrivit căreia nu s-au luat in considerare prevederile art.1 din Legea 118/ 2010,pe de o parte, aceste dispoziții fiind invocate pentru prima oara in recurs, pe de alta parte, ele făcând referire exclusiv la sectorul public de activitate.
Referitor la cererea reconvențională prin care pârâta reclamantă . a solicitat obligarea pârâtului reclamant C. (fost C.) G. la plata daunelor reprezentând contravaloarea combustibilului utilizat peste norma de consum convenită, Curtea constata ca instanța de fond a interpretat în mod corect concluziile expertului, reținând ca justificat consumul in raport de distanta parcursa si de alimentarile efectuate.
Așa cum a stabilit și expertul conform Anexei 6 - Situația privind consumul de combustibil, consumul real și numărul de kilometri -, consumul real pentru autoutilitara_ și pentru autotractorul_ este de 18.091,26 litri, iar C. (fost C.) G. a alimentat 16.978,2 litri, consumul necesar fiind de 15.280,70 litri, foile de parcurs fiind confirmate de reprezentantul societății după fiecare cursă.
Totodată, pe baza foilor de parcurs, s-a stabilit o situație privind combustibilul alimentat exclusiv de către reclamantul recurent pentru mașinile conduse de acesta în perioada 16.03._11, rezultând că la predarea foii de parcurs nr._/23.09.2011 confirmată de reprezentantul societății, aferente cursei_, combustibilul rămas în rezervorul autovehiculului_ la sosire era de 615 litri.
Așa cum corect a apreciat si Tribunalul, cantitatea considerată de societate ca nejustificată, respectiv de 831,9 litri, nu este reală, expertul contabil constatând fara echivoc că în perioada anterior menționata, combustibilul rămas în rezervorul fostului salariat era de 975 litri.
In ceea ce privește recursul declarat de reclamantul C. (C.) G. împotriva aceleiași sentințe, si acesta se adeste a fi nefondat.
Cheltuielile de judecata prev. de art.274 C.proc.civ. se acorda doar la cererea parții si trebuie solicitate prin acțiunea introductiva de instanța sau, in ipoteza in care exista o întregire sau modificare a cererii inițiale, pana la termenul acordat de instanța in acest sens.
Ori, reclamantul nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecata, drept pentru care in mod corect instanța de fond a constatat prin dispozitivul hotărârii acest aspect si nu le-a acordat.
Pentru toate aceste considerente, văzând ca sentința de fond a fost pronunțata cu interpretarea si aplicarea corecta a legii, in baza art.312 C.proc.civ., Curtea va respinge recursurile si va menține hotărârea Tribunalului V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul C.(C.) G. și de pârâta ., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 435 din 16 .05.2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 8 .11.201.3
Președinte, A. C. S. | Judecător, D. P. | Judecător, S. P. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./P.S.
2 ex./04.12.2013
Tribunalul V. – A. C.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1735/2013.... | Conflict de muncă. Decizia nr. 1722/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
