Întoarcere executare. Decizia nr. 1879/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1879/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 2942/89/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1879/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte N. C. M.
Judecător C. B.
Judecător G. P.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă – întoarcere executare, privind recursul declarat de pârâtul A. C. împotriva sentinței civile nr. 336 din 01.03.2012 a Tribunalului V., intimat fiind . București.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării recursului.
Instanța, având în vedere faptul că părțile nu s-au prezentat în instanță pentru a răspunde la excepția perimării recursului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului declarat de pârâtul A. C., împotriva sentinței civile nr. 336 din 01.03.2012 a Tribunalului V., constată:
Prin sentința civilă nr. 336 din 01.03.2012 pronunțată de Tribunalul V. a fost admisă cererea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul A. C. și, în consecință, s-a dispus întoarcerea executării, fiind obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 5940 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 23.05.2012, de când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 ind. 1 alin. 1 Cod proc. civ., până când recurentul își va îndeplini obligația stabilită de instanță, de a depune duplicatul motivelor de recurs pentru comunicare, și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina recurentului;
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu;
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, Curtea de Apel urmează a constata perimat recursul și a menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de pârâtul A. C. împotriva sentinței civile nr. 336 din 01.03.2012 a Tribunalului V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2013.
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | Judecător, G. P. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./Tehnored. M.N.C.
27.11.2013 - 02 ex.
Tribunalul V. - I. R. E.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 12/2013. Curtea... → |
|---|








