Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1489/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1489/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 1324/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1489/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. S.
Judecător D. P.
Judecător S. P.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de
S. „C. Marfă” S.A. - Sucursala M. - Iași împotriva sentinței civile nr. 2071 din 05.06. 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind R. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat H. V. pentru intimat, lipsă reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată;- nu s-a depus întâmpinare;- prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Avocat H. V. depune împuternicire avocațială pentru intimat și precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătoarei intimatului.
Avocat H. V. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de fata;
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamantul R. I. a chemat în judecată pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A. – Sucursala M., solicitând obligarea pârâtei să recalculeze și să plătească drepturile bănești reprezentând diferența dintre salariile cuvenite lunar pentru perioada efectiv lucrată începând cu 01.01.2010, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței pana la data plății efective, precum si la plata dobânzii legale BNR calculate de la data scadenței pana la data plătii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii introductive, reclamantul a arătat că este îndreptățit la plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la salariul minim de 700 lei având în vedere dispozițiile din Contractul Colectiv de munca Unic la nivel de Ramura Transportului și prevederile legale în sensul că, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 130/1996 și contractele colective de muncă.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, extras din contractele colective de muncă invocate, carte de identitate și carnet de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea excepției prescripției dreptului la acțiune, a invocat prevederile art. 268, alin. 1, lit. c) din C. muncii, pentru perioada 1.01._13, având în vedere că prezenta cerere a fost promovată la data de 04.02.2013
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii având în vedere faptul că, pentru perioada în care se solicită diferență de salariu între salariul de bază minim brut negociat la nivel de unitate și cel negociat la nivel de ramură Transporturi, C.F.R. Marfă S.A. a acordat salarii mai mari de 700 lei.
În motivarea poziției sale procesuale, a susținut că sunt societăți cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, iar bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 79/2008.
Mai susține că prevederile contractelor de muncă la nivel superior nu își au aplicabilitate, atâta timp cât există încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentinta civila nr. 2071/5.06.2013,Tribunalul Iasi a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA - Sucursala M..
A obligat pârâta să recalculeze și să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând diferența dintre salariile cuvenite lunar pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 01.01._10, inclusiv sporurile de care a beneficiat acesta, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, și salariile efectiv plătite, pentru perioada 01.01._10, actualizata cu indicele de inflație de la data scadenței pana la data plății efective, precum si la plata dobânzii legale BNR calculate de la data scadenței pana la data plătii efective.
A respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la recalcularea și plata drepturilor bănești reprezentând diferențe salariale începând cu data de 01.01.2011 și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunta astfel,asupra excepțiilor, ce se impun a fi soluționate cu prioritate față de dispozițiile art.137 C.pr.civ, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a verificat în primul rând natura juridică a drepturilor bănești solicitate prin acțiunea introductivă, raportat la dispozițiile art. 160 C.Muncii conform cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Instanța reține că sumele solicitate de reclamant au natură juridică salarială, această natură juridică fiind evidentă în cazul diferențelor salariale solicitate, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 101 C.pr.civ. și art. 268 al.1 lit. c, respectiv e Codul muncii (forma în vigoare la momentul investirii instanței de judecată de către reclamanți) conform cărora termenul de prescripție este de trei ani în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială.
Raportat la cele mai sus reținute și verificând data promovării acțiunii introductive – 30.01.2013.- instanța a constatat că acțiunea a fost promovată anterior împlinirii termenului de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, dreptul de a solicita salariul aferent muncii prestate în cursul lunii ianuarie, născându-se în luna următoare, respectiv în luna februarie, motiv pentru care a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În perioada de referință (01.01._10), reclamantul a fost în derularea unui contract individual de muncă cu societatea pârâtă.
Potrivit disp. art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, contract ce se aplică și la nivelul pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A. Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008.
Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, „prezentul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic”.
În consecință, instanța a reținut că pentru perioada în litigiu 01.01.2010 – 31.12.2010, salariul de bază minim brut lunar, corespunzător clasei 1 de salarizare, a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate la un nivel mai mic decât cel stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.
Potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii (forma în vigoare până la data de 29.04.2011) clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar potrivit disp. art. 238 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. De asemenea, potrivit disp. art. 243 alin. 1, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. Dispoziții similare se regăseau și în art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 1 lit. c și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Pe cale de consecință, față de toate dispozițiile legale invocate, s-a reținut de către instanță că, indiferent de momentul de referință, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
De altfel, și în art. 41 alin. 3 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009 – 2010 se stipulează că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40, pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă”.
Or, în speță, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator s-a stabilit un salariu de bază brut lunar aferent clasei 1 de salarizare la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior respectiv prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi.
În apărarea sa, pârâta a invocat dispozițiile sentinței civile nr. 625/M pronunțată la data de 10.05.2012 de Tribunalul B., prin care s-a constatat definitiv și irevocabil nulitatea absolută a Anexei 1 la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009 – 2010 încheiat la nivelul pârâtei S.N.T.F.M. C. MARFĂ SA. Instanța reține însă că cele dispuse prin această sentință profită reclamantului deoarece, fiind constatată nulitatea absolută a unor clauze, acele clauze sunt considerate că nu au existat. Potrivit prevederilor art. 47 C. muncii ( forma în vigoare până la data de 29.04.2011) în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă la nivel superior.
În consecință, instanța a reținut că în speță sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. 3 lit. a și art. 42 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, și că în mod greșit drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010 au fost stabilite în funcție de salariul minim brut de 570 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și nu în funcție de salariul minim brut de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (ramură transporturi), motiv pentru care va admite cererea reclamantului privind recalcularea și plata drepturile bănești reprezentând diferența dintre salariile cuvenite lunar pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 01.01._10, inclusiv sporurile de care a beneficiat acesta, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, și salariile efectiv plătite, pentru perioada 01.01._10.
Referitor la actualizarea cu indicele de inflație, instanța a reținut că actualizarea cu rata inflației a drepturilor salariale ( diferențe salariale pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010) cuvenite reclamantului și acordate prin prezenta hotărâre reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.
Prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și până la data plății efective a sumei datorate, actualizarea constituind o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor. Pe cale de consecință, pentru asigurarea respectării principiului restitutio in integrum, instanța a acordat sumele datorate în cuantum actualizat cu rata inflației de la data scadenței pana la data plătii efective
Potrivit art. 161 alin.4 din Codul muncii neplata salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului adus salariatului. Conform art. 269 C. muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Totodată, art. 1088 cod civil (forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune) prevede că la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare cuprind dobânda legală care se cuvine creditorului fără ca acesta să fie ținut a justifica vreo pagubă. Pe de altă parte, prin neplata la termen a creanțelor salariale reclamantul a suferit un prejudiciu, această daună putând fi remediată doar prin acordarea de dobândă legală corespunzătoare perioadei în care acesta a fost lipsit de salariul majorat, respectiv de salariu suplimentar.
In baza dispozițiilor legale anterior citate, se constată justificat dreptul reclamantului de a primi daunele interese pentru neplata drepturilor de natură salarială acordate prin prezenta hotărâre sub forma dobânzii legale, calculate de la data scadenței pana la data plătii efective.
Cu privire la solicitarea de a se obliga pârâta la recalcularea și plata drepturilor bănești reprezentând diferențe salariale începând cu data de 01.01.2011, instanța a dispus respingerea cererii motivat de faptul că în cauză s-a făcut dovada faptului că, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român, aspect care lipsește de suport juridic solicitarea reclamantului de a reține îndreptățirea sa și începând cu 01.01.2011.
De asemenea, instanța a considerat că argumentația reclamantului în sensul că drepturile bănești sunt datorate la zi și că odată câștigate nu mai pot fi retrase, nu poate fi primită motivat de faptul că părțile nu au făcut dovada modului în care au continuat raporturile de muncă după 01.01.2011, astfel încât nu se poate reține că s-a probat în cauză faptul că salariul din decembrie 2010 a fost menținut și în ianuarie 2011, cu atât mai mult cu cât ultima mențiune din carnetul de muncă este referitoare la reorganizarea S.N.T.F.M. C. MARFĂ SA.
Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, s-a dispus respingerea motivat de faptul că nu s-a depus nicio dovadă în acest sens.
În motivarea recursului său, pârâta SNTFC „C. Marfă” S.A. Sucursala M. în nume propriu și pentru SNRFC „C. Marfă” S.A. București, arată că în mod nelegal instanța de a acordat drepturi bănești aferente anului 2010 pornind de la minimul de 700 lei prevăzut in CCM la nivel de ramura transporturi cu aplicarea coeficienților de ierarhizare din CCM la nivel de unitate, desi anexa 1 la CCM încheiat la nivelul de S. C. Marfă SA, care stabilește coeficienții de ierarhizare a fost anulata prin hotărâre judecătoreasca.
Prin sentința civila nr. 625/M pronunțată în 08.05.2012 de Tribunalul B. a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 încheiat la nivelul pârâtei S. C. Marfa SA.
Astfel, societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim al salariului pentru perioada pentru care se solicită acordarea respectivelor drepturi, la acest moment neexistând formula de calcul care să permită folosirea unui salariu minim brut în valoare de 700 lei. Anexa 1 a CCM conținea coeficienții de ierarhizare pentru fiecare clasă de salarizare din cadrul societății, valoarea salariului minim brut, precum și formula de calcul care stabilea salariul pentru flecare clasă de salarizare.
Mai arată recurenta că în CCM Unic la nivel de R. Transporturi se prevede existență unor coeficienți de ierarhizare mult mai mici decât cei din CCM la nivel de unitate, astfel că aplicând prevederile contractului colectiv de muncă încheiat Ia nivel de ramură transporturi ar însemna ca salariații din cadrul C. Marfă să aibă venituri mult mai mici, neputând să se ceară aplicarea selectivă doar a clauzelor favorabile uneia dintre părți făcând abstracție de celelalte clauze. Aplicarea art. 41 din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, în integralitatea sa, ar face ca salariul maxim la nivelul C. Marfa ar fi de 1.400 lei, coeficientul de ierarhizare fiind 2 pentru funcții ce presupun studii superioare.
In plus, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul că „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă".
Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada 2009-2010, a existat încheiat un contract individual de muncă în care se prevedea un salariu mai mare de 700 lei, este evidentă lipsa de temei a cererii din prezenta cauza.
Mai motivează recurenta că în mod nelegal instanța de fond a acordat reclamanților dobanda legala de la data scadentei pana la data platii efective si rata inflatiei, intrucat ,in principiu dobanda legala cuprinde si rata inflatiei.
Se arata ca potrivit art. 166 din Codul muncii nu se prevede expres obligatia de plata a dobanzii ,ci de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs formulate, apărările intimaților și dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 Curtea reține următoarele:
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, ale cărui efecte au fost invocate de intimata reclamantă, a fost încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe.
Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc si se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe au prevăzut, în art. 123 pct. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe care l-au încheiat, că acesta produce efecte „în toate unitățile nominalizate în anexa 5”.
Examinând anexa nr. 5 la contract, se constată că recurenta este nominalizată în această anexă la poziția 2, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații recurentei, potrivit art. 123 pct. 1 din contract și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada 2009-2010.
Art. 123 pct. 1 din contract, ca și art. 3 alin. 1 din același contract, preiau dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010, conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte “pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă”, aceste dispoziții instituind o excepție de la principiul relativității efectelor contractului.
De asemenea, pentru salariații recurentei produc efecte și contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare, precum și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în acest sens fiind dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. a și b Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010.
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, se reține, de principiu, că aplicarea contractelor colective de muncă încheiate la niveluri inferioare (contractele colective de muncă la nivel de grup de unități și la nivel de unitate), nu înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi), așa cum consideră recurenta, dacă aceste contracte colective conțin clauze ce stabilesc drepturi la niveluri diferite.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Intimata și-a întemeiat primul capăt al acțiunii pe clauza cuprinsă în art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, care își produce efectele pentru toți salariații încadrați la recurentă deoarece prevede drepturi la un nivel superior celor prevăzute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, respectiv muncitori, personal administrativ încadrat pe funcții, personal de specialitate încadrat pe funcții și personal încadrat pe funcții.
Potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a).
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Așadar, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile aveau obligația să stabilească salariile de bază minime brute, pentru fiecare categorie de salariați, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de transporturi stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din același contract.
Evident că părțile implicate în negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mare de 700 lei, însă, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mic de 700 lei, așa cum a procedat recurenta, la care să se aplice coeficienții minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010.
În aceste condiții, intimata poate solicita aplicarea directă a prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, deci acțiunea formulată, având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale, pentru perioada în care acest contract și-a produs efectele, este întemeiată. Sub acest aspect, al aplicării directe a unei clauze dintr - un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nu sunt relevante susținerile recurentei privind „acordul” părților de a stabili un alt salariu minim la nivelul societății și alți coeficienți de ierarhizare decât cei prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi, ori lipsa de fonduri pentru acordarea drepturilor salariale, și nici art. 6 din O.U.G. nr.79/2008 care prevede obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri și cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, cât și al filialelor acestora.
Pentru aceste argumente prezentate, în limitele cadrului procesual existent, nu produce efecte juridice asupra problemei litigioase anularea anexei 1 la CCC la nivel de unitate, dispusă prin sentința civilă nr.625M/08.05.2012 de Tribunalul B..
Susținerile recurentei privind repararea de două ori a aceluiași prejudiciu, prin cumularea inflației cu dobânda legală, sunt nefondate.
Astfel, atât actualizarea cu rata inflației, cât și dobânda legală, au natura juridică a unor daune interese acordate salariatului potrivit art. 166 alin. 4 Codul muncii, pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neplata sau plata cu întârziere a unor drepturi salariale.
Însă, actualizarea cu rata inflației reprezintă o despăgubire compensatorie, acordată pentru a acoperi devalorizarea monedei naționale, în sensul scăderii puterii de cumpărare a aceleiași sume de bani, în timp ce dobânda legală reprezintă o despăgubire moratorie, acordată pentru a acoperi prejudiciul suferit prin plata cu întârziere a unei sume de bani.
F. de celel ce preced ,Curtea urmeaza sa respinga ca nefundat recursul si pe cale de consecinta ,in baza art. 312 C.proc. civ. va mentine ca legala si temeinica sentinta primei instante.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S. C. Marfă SA- Sucursala M. împotriva sentinței civile nr. 2071/ 05.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 18 .10. 2013.
Președinte, A. C. S. | Judecător, D. P. | Judecător, S. P. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./S.A.
2 ex./19.11.2013
Tribunal Iași - C. G.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Hotărâre din 15-03-2013,... | Întoarcere executare. Decizia nr. 1879/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
