Obligaţie de a face. Decizia nr. 243/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 243/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 2752/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 243/2013
Ședința publică de la 11 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. A.
Judecător A. C. S.
Judecător G. P.
Grefier E. G.
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de recurenta intimată U. T. "Drum de F." Iași - în numele și pentru membrii de sindicat: A. M., A. C., A. L., A. V., A. I., A. C., A. P., A. V., Babață C., B. T.-R., B. A., B. G., B. N., B. C., B. G.-C., B. M., B. T., B. J., B. D., B. M., C. V., C. C., C. A., C. A., C. C.-F., C. E., C. I., C. M., C. V., C. A., C. D. I., C. M., C. V., C. N., C. P., C. C.-D., C. E., D. M., D. V., D. G., D. G., D. G.- V., D. Ș., F. C., F. N., G. T., G. N., G. M., H. C., H. C., I. S.-N., I. A.-L., L. A., M. G., M. M., M. V., M. C., M. I.-D., M. V., M. N., M. N., M. V., M. G., M. P., M. V., M. C., M. M., M. C., M. V., M. C., M. V., N. Ș., N. E., N. F.-D., N. R.-M., N. I., N. R., O. A., O. I., P. G., P. C., P. M., P. V., P. S., P. P., P. D., P. I., P. S., P. I., P. L. -V., R. I., R. N., R. E., S. D., S. G., S. M., S. D., S. S.-D., S. G., S. L.-G., S. V., T. V., U. D.-D., V. P., V. I., S. I., B. M. V., B. C., D. G., L. P., L. Ș., N. G., P. D., P. M., C. G., G. V., M. M. B., M. P., R. C., R. S., S. C., P. C., A. I., G. I., B. G., P. V., P. M., S. A., B. I., C. V., C. G., D. E., L. D., M. C. C., M. C. V., T. L. P., P. D., C. V. și de intimata recurentă C. Națională de Căi Ferate CFR SA, împotriva sentinței civile nr. 1545 din 01 11 2012 a Tribunalului V..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că la termenul de judecată din 4 02 2013 instanța a constatat cauza în stare de judecată și a rămas în pronunțare iar pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru azi.
În termenul de pronunțare recurenta intimată U. T. "Drum de F." Iași, prin reprezentant legal, a depus la dosar note de concluzii scrise.
Deliberând.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr. 1545 din 1.11.2012 pronunțată de Tribunalul V. s-a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA. S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de capetele de cerere privind acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. și C. pentru anii 2009-2011, premierea de Ziua Feroviarului pentru anii 2009-2011 și acordarea salariului suplimentar pentru anul 2008.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta U. T. „Drum de F.”, în numele și pentru membrii de sindicat A. Mihaita, A. C., A. L., Amarioarei V., A. I., A. C., A. P., A. V., Babață C., B. T.-Radur B. A., B. G., B. N., B. C., B. G.-C., B. M., B. T., B. J., B. D., B. M., C. V., C. C., C. A., C. A., C. C.-F., C. E., C. I., C. M., C. V., C. A., C. D. loan, C. M., C. V., C. N., C. P., C. C.-D., C. E., D. M., D. V., D. G., D. G., D. G.-V., D. Ș., F. C., F. N., G. T., G. N., Gîlca M., H. C., H. C., I. S.-N., I. A.-L., L. A., M. G., M. M., M. V., M. C., M. I.-D., M. V., M. N., M. N., M. V., M. G., M. P., M. V., M. C., M. M., M. C., M. V., M. C., M. V., N. Ș., N. E., N. F.-D., N. R. M., N. I., N. R., O. A., O. loan, P. G., P. C., P. M., P. V., P. S., P. P., Patraș D., P. I., P. S., P. I., P. L.-V., Râpa I., R. N., R. E., S. D., S. G., S. M., Smântîna Deluțu, S. S.-D., S. G., S. L.-G., Ș. V., T. V., U. D.-D., V. P., V. loan, S. V. loan, B. V. M. V., B. C., D. N. G., L. D. P., L. D. Ș., N. E. G., P. N. D., P. S. M., Coțovan G., G. V., M. M. B., M. P., R. C., R. Ș., S. C., P. C., A. I., Grămada I., B. G., P. V., P. M., S. A., B. I., C. V., C. G., D. E., L. D., M. C. C., M. C. V., T. L. P., P. D., C. V., în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Transport Feroviar de Căi Ferate „ CFR” S.A. și în consecință a obligat pârâta să achite membrilor de sindicat în numele și pentru care s-a formulat prezenta acțiune, sumele reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, pentru anii 2009-2011, actualizate cu rata inflației la data plății efective. S-au respins ca prescrise drepturile reprezentând ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. și C. pentru anii 2009-2011, premierea de Ziua Feroviarului pentru anul 2009-2011 și salariul suplimentar pentru anul 2008.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii instanța o respins-o ca nefondată. Acțiunea este admisibilă, întrucât reclamanții, în conformitate cu dispozițiile art.266 din Codul muncii au posibilitatea de a se adresa instanței pentru soluționarea oricărui conflict de muncă cu privire la încheierea, executarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă, întrucât respingerea acțiunii ca inadmisibilă ar echivala cu o îngrădire a accesului la justiție și implicit cu o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Așa fiind, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de C. Națională de Căi ferate CFR SA fiind respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește acordarea ajutorului material aferent „Zilei Feroviarului ” pentru anii 2009-2011, instanța a admis-o motivat de faptul că obiectul acestui capăt de cerere constă în acordarea unor drepturi salariale izvorâte din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și astfel îi sunt aplicabile, din punctul de vedere al prescripției, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii care stabilesc un termen special de prescripție de 6 luni, drept pentru care aceste drepturi sunt prescrise pentru anii 2009-2011, raportat la data formulării acțiunii.
Și cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește acordarea ajutorului material aferent sărbătorilor de P. și de C. pentru anii 2009-2011, instanța a admis-o motivat de aceleași aspecte.
Referitor la excepția prescripției privind salariul suplimentar pentru anul 2008, instanța a constatat că și aceasta este întemeiată. Potrivit dispozițiilor din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Conform art. 171 Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Instanța a reținut că art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii nu poate fi aplicabil în cauză acestui capăt de cerere, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 160 Codul muncii din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 171 și 268 alin. 1 lit. c Codul muncii în termenul de prescripție de 3 ani, neîmplinit la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
D. consecință, instanța a respins ca prescrise drepturile reprezentând prima pentru Ziua Feroviarului pentru anii 2009-2011, ajutorul material pentru sărbătorile de P. și C. pentru anii 2009-2011 și salariul suplimentar pentru anul 2008.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că membrii de sindicat reprezentați de reclamantă sunt salariați ai Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” SA, iar prin acțiunea introductivă aceștia au solicitat obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009, 2010, 2011, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariului pe luna decembrie a anului pentru care se acordă, la plata ajutorului material cu ocazia Zilei Feroviarului pentru anii 2009-2011, a sărbătorilor de P. și de C. pe anii 2009-2011.
În ce privește solicitarea reclamantului privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2009-2011, Tribunalul a constatat că acest capăt de cerere este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 40 alin. 2 litera c din C. muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Clauza contractuală negociată între părți și prevăzută la art. 32 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 (prelungit prin acte adiționale) și 2009-2010 stipulează că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de 10% din fondul de salarii realizat lunar.
În textul articolului se arată modalitatea concretă de constituire a fondului de plată a salariului suplimentar, dar nu rezultă că această plată este condiționată de performanțele economice ale angajatorului. Afirmația pârâtei că nu dispune de fondurile necesare achitării drepturilor solicitate nu poate fi avută în vedere întrucât o asemenea împrejurare nu o exonerează de obligația stabilită în sarcina sa prin contractele colective de muncă pe anii 2007-2008 și 2009-2010, contracte care dau naștere la drepturi și obligații în sarcina părților semnatare.
Interpretarea corectă a clauzei prevăzută la art. 32 alin. 1 (personalul societății poate primi) are în vedere acordarea salariului suplimentar salariaților care se încadrează în criteriile prevăzute în anexa 6 la contractele colective de muncă. Potrivit criteriilor care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul anului sunt cuprinse în Anexa 6 la contractele de muncă menționate, iar „de salariul suplimentar nu beneficiază salariații cărora, în cursul anului calendaristic li s-au aplicat repetat sau cumulat una din sancțiunile (…).” Acordarea salariului suplimentar este condiționată deci de conduita salariaților și nu de performanțele economice ale angajatorului.
Salariul suplimentar are regimul juridic de premiu acordat salariaților pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală și, în consecință face parte din drepturile salariale, așa cum prevede art.7 din contractele colective de muncă aplicabile.
Potrivit art. 229 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. În raport cu dispozițiile art. 229 alin. 1 Codul Muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare, drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă întinzându-se astfel cum stabilește art. 133 alin. 1 litera a din Legea 62/2011 pentru toți salariații din unitate, pentru contractele colective de muncă încheiate la acest nivel.
Conform art. 148 din Legea nr. 62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
La dosarul cauzei, pârâta căreia îi incumbă sarcina probei în conflictele de muncă (dispozițiile art. 272 Codul muncii), nu a depus la dosar vreo dovadă din care să rezulte că reclamanții nu s-ar încadra în criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar.
Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului precum și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, Tribunalul a constatat că reclamanții, în calitate de angajați ai pârâtei sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar pentru anii 2009-2011, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul.
Suma datorată suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele de inflație a sumei cuvenite reclamantului la data plății efective.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta U. T. „Drum de F.” Iași în numele și pentru membrii de sindicat indicați în acțiune, în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA și a obligat pârâta să le achite salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie pentru anul 2009-2011, actualizat cu rata inflației la data plății efective, conform dispozitivului prezentei sentințe.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta U. T. „Drum de F.” Iași - în numele și pentru membrii săi cât și C. Națională Căi Ferate „CFR”SA, ambii considerând-o netemeinică și nelegală.
1. În motivarea recursului său, reclamanta U. T. „Drum de F.” arată că termenul de prescripție pentru solicitarea ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. pentru anii 2009-2011, premierii pentru Ziua Feroviarului pentru anii 2009-2011 și salariul suplimentar pentru anul 2008 este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii de 3 ani și nu cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. e Codul Muncii, de 6 luni, întrucât solicită de la angajator drepturi bănești în temeiul unor prevederi din Contractul Colectiv de Muncă, sumele solicitate având regimul unor despăgubiri.
Cât privește salariul suplimentar pe 2008 care se putea plăti până la finele anului 2009, se arată că Tribunalul nu a analizat acest aspect.
2. În motivarea recursului său, recurenta CNCF- 2 CFR” SA susține că solicitarea reclamantei își are temeiul în art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate pe anii 2007 – 2008 și 2009 – 2010 înregistrate sub nr.1631/29.03.2007 și 2591/6.06.2009 și prelungite prin acte adiționale, care stipulează posibilitatea personalului societății în condițiile unei munci ireproșabile desfășurată într-un an calendaristic de a primi un salariu suplimentar, ceea ce, însă nu echivalează cu o obligație.
Din cuprinsul textului expus, rezultă că în convenția părților s-a prevăzut posibilitatea acordării unui salariu suplimentar, specificându-se una din condițiile în care posibilitatea primirii acesteia devine efectivă, respectiv obținerea unor venituri și constituirea din acestea a unui procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Susține recurenta că în mod eronat a fost obligată la plata salariului suplimentar pentru anii 2009 – 2011.
Contrar celor reținute de către instanța de fond, interpretarea ce poate fi dată art.32 alin. 1 din C.C.M. este în sensul că dreptul la acordarea salariului suplimentar este afectat de condiția obținerii unor venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia. Acordarea acestuia este sub condiție potestativă numai în cazul în care societatea are profit. În speță, această condiție nu este îndeplinită întrucât, așa cum reiese din datele situației financiare auditate depuse la Ministerul Finanțelor Publice, societatea nu a mai înregistrat nici un fel de profit în ultimii ani, dimpotrivă a avut pierderi și datorii la bugetul de stat. D. urmare, în contextul în care societatea nu a avut buget de venituri și cheltuieli aprobat în anul 2009 și nu a avut venituri corespunzătoare acoperii cheltuielilor,înregistrând pierderi în anii 2007,2008, precum și plăți restanțe față de bugetul de stat, nu există obligația plății salariului suplimentar aferent solicitat de intimatul reclamant și acordat de către instanța de fond.
În lipsa posibilităților financiare, societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
Ca atare solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dosar nu s-au formulat întâmpinări.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs formulate și la dispozițiile legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta U. T. „Drum de F.” în numele și pentru membrii săi:
Obiectul cererii formulate de recurentă și respinse de instanța de fond pe prescripție îl constituie acordarea ajutorului material pentru sărbătorile de Paști și C. pentru anii 2009 – 2011 și pentru Ziua Feroviarului pe anii 2009 -2011 cu temei în art. 69 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă pentru anii 2009 -2011.
Curtea reține că acordarea acestor ajutoare materiale așa cum a fost stipulată în contractul colectiv de muncă, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 155 din Codul muncii.
Curtea reține că dispoziția cuprinsă în textul art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă în art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
În speță, așa cum s-a arătat anterior, acordarea ajutorului material pentru sărbătorile de C. nu este un drept salarial ci un ajutor material acordat salariatului cu ocazia sărbătorilor.
Ca urmare, cererea reclamantului este o cerere întemeiată pe neexecutarea unei clauze in contractul colectiv e muncă, termenul e prescripție fiind de 6 luni e la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 268 alin. 1 lit. e in Codul Muncii.
Astfel, având în vedere data sesizării instanței, respectiv 25.07.2012, dreptul la acțiune al reclamantului era stins prin prescripție pentru neexecutarea clauzelor din contractele colective de muncă, astfel cum corect a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește soluția de respingere a cererii privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2008, Curtea constată că este corectă. Astfel, potrivit contractului colectiv de muncă, salariul suplimentar se acordă pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic și este echivalent cu salariul de bază de încadrare pentru luna decembrie a anului respectiv. Plata salariilor se face chenzinal. În speță dreptul la acțiune s-a născut în luna ianuarie 2009(pentru salariul suplimentar aferent anului 2008) astfel încât cursul prescripției s-a împlinit în luna ianuarie 2012.
- În ceea ce privește recursul pârâtei C. Națională Căi Ferate „CFR” SA:
Curtea de Apel constată că prima instanță a apreciat judicios prevederile art. 241 și art. 243 Codul muncii(în vigoare în perioada de referință) dând eficiență întinderii efectelor și caracterului obligatoriu al executării clauzei contractuale stipulate în art. 32 din contractul colectiv de muncă.
Din interpretarea sistematică și logică a acestei clauze contractuale, nu rezultă că nașterea dreptului la plata salariului suplimentar ar fi afectată de condițiile evocate de către recurentă, anume realizarea veniturilor pentru constituirea fondului necesar. Dimpotrivă, redactarea textului fiind clară și lipsită de echivoc, aceste critici ale recurentei se vădesc a fi nefondate.
Totodată, așa cum corect a reținut prima instanță și conform art. 148 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în vigoare în prezent, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Susținerea recurentei în sensul că fondul de salarii al companiei a fost limitat și că, din acest motiv, se află în imposibilitatea de a acorda drepturile bănești solicitate, va fi înlăturată cu motivarea că fondul de salarii este stabilit de către angajator, care a semnat contractul colectiv de muncă și care și-a asumat obligațiile prevăzute în cuprinsul acestuia, inclusiv obligația de a acorda salariul suplimentar.
Tocmai condiționarea pe care o invocă, în cuprinsul motivelor de recurs, cu privire la bugetul de venituri și cheltuieli este de natură a evidenția culpa recurentei, întrucât aceasta putea anticipa necesitățile pe care le va avea în raport de toate drepturile salariale, care au fost negociate, astfel încât fie să își îndeplinească obligațiile asumate față de angajați, fie să renegocieze clauzele contractelor colective de muncă.
Pentru aceleași argumente, nici invocarea lipsei veniturilor suficiente pentru acordarea drepturilor ce fac obiectul prezentei cauze nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut această dovadă pentru perioada în litigiu.
În consecință, raportat tuturor considerentelor expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, Curtea de Apel va respinge recursurile și va menține ca legală și temeinică sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de către reclamanta U. T. „ Drum de F.”, prin reprezentanți legali, contra sentinței civile nr. 1545 /1.11.2012 a Tribunalului V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 11.02.2013
.
Președinte, A. E. A. | Judecător, A. C. S. | Judecător, G. P. |
Grefier, E. G. |
Red./A.A.E.
Tehnored./G.E.
2 ex./20 02 2013
Tribunal V. – I. R.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1758/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
