Obligaţie de a face. Decizia nr. 2090/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2090/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 5245/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2090/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte N. C. M.
Judecător C. B.
Judecător A. C. S.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă – obligație de a face, privind recursul declarat de recurenta CN CF C. SA București – prin Sucursala C.R.E.I.R. CF Iași împotriva sentinței civile nr. 2036 din data de 03.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind F. A. și CN CF C. S.A. București.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că este primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, iar prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Președintele completului de judecată dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ (disjunsă din dos. nr._ ), reclamantul F. C. A. a chemat în judecată pârâtele C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București și C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași, solicitând obligarea acestora la plata sumei de bani reprezentând totalul diferențelor lunare dintre salariul minim pe care erau obligate să-l plătească în perioada 01 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2011 și salariul plătit efectiv în această perioadă, cu toate sporurile, indexările, adaosurile sau indemnizațiile corespunzătoare, valoare actualizată cu indicele de inflație pentru perioada dintre nașterea dreptului și plata efectivă, și să plătească dobânda maximă legală la sumele lunare neplătite, dobândă calculată de la momentele în care angajatorul ar fi trebuit să plătească integral drepturile salariale și până la plata efectivă.
Reclamantul a solicitat și obligarea angajatorului să plătească salariul suplimentar pentru anii 2010 și 2011, calculate pe baza salariului de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă (2010 și 2011), în conformitate cu prevederile art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă (CCM) încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valoare actualizată cu indicele de inflație pentru perioada dintre nașterea dreptului și plata efectivă, și să plătească dobânda maximă legală la suma neplătită, dobândă calculată de la momentul în care angajatorul ar fi trebuit să plătească acest salariu suplimentar și până la plata efectivă.
De asemenea, a solicitat obligarea angajatorului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că este angajat la C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. cu contract individual de muncă, și își desfășoară activitatea în cadrul Sucursalei Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași, unitate care realizează efectiv operațiunea de calculare și plată a salariului.
Potrivit prevederilor art. 41 pct. 3 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010, publicat în Monitorul Oficial, partea a V-a, nr. 3 din 11.02.2008, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. b din același Contract, „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.”, iar potrivit art. 3 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010, „clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.”
Așa cum rezultă din Anexa nr. 5 la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010, angajatorului i se aplică acest contract colectiv de muncă, iar salariatul este astfel îndreptățit să ceară îndeplinirea obligațiilor pe care angajatorul le are față de el, izvorâte din contractele individuale de muncă și din acest contract colectiv de muncă, având în vedere dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c din vechiul Cod al muncii și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996.
Au fost invocate și prevederile art. 238 alin. 1, 2 și art. 243 alin. 1 din vechiul Cod al muncii.
Reclamantul a precizat că, în cazul de față, angajatorul a calculat drepturile salariale ignorând pragul minim de 700 lei, stabilit în art. 41 pct. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010, luând în considerare valori de 570 lei și 600 lei în perioada 01 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2011.
El a încălcat astfel prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din fostul Cod al muncii, iar instanța de judecată trebuie să restabilească echilibrul între drepturile și obligațiile părților, potrivit legii.
S-a motivat că actualizarea cu indicele de inflație este firească, pentru ca puterea de cumpărare să nu fie afectată negativ din cauza faptului că angajatorul nu a plătit la timp drepturile salariale, iar aplicarea unei dobânzi este justificată de culpa angajatorului în neexecutarea obligației și de prejudiciul care a fost provocat prin întârzierea cu vinovăție a plății, având în vedere art. 161 alin. 4 din vechiul Cod al muncii (art. 166 alin. 4 din actualul Cod al muncii).
Potrivit art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, valabil și în anii 2009, 2010 și 2011 angajatorul avea obligația să plătească în luna decembrie a anilor 2010 și 2011 un salariu suplimentar, calculat cel puțin la nivelul minim de salarizare, însă nu și-a îndeplinit această obligație.
Având în vedere faptul că executarea acestui contract colectiv este obligatorie, așa cum prevede art. 236 alin. 4 și art. 243 alin. 1 din fostul Cod al muncii, reclamantul a solicitat și în această problemă intervenția instanței de judecată, pentru restabilirea echilibrului între drepturile și obligațiile părților, potrivit legii.
Pentru motivele anterior expuse, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii.
C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București, prin C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. – Sucursala Centrul Regional de Călători Iași, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie 2009 – 02.08.2009, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii.
În motivarea excepției invocate, pârâta a precizat că, raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 02.08.2012, având în vedere termenul general de prescripție, dreptul la acțiune pentru perioada ianuarie 2009 – 02.08.2009 este prescris.
Pe fond, pârâta a invocat că, pe perioada pentru care se solicită drepturile din acțiune, drepturi de rezultă din aplicarea CCM pe ramură de Transporturi, au existat și contracte colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010, ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform disp. art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, salariul fiind menționat în contractul individual de muncă.
A mai arătat pârâta că aceste contracte colective de muncă la nivel de unitate pentru perioada ianuarie 2009 – 31.12.2010 au fost încheiate cu respectarea contractului de muncă la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel că prevederile CCM pe ramură de Transporturi nu sunt aplicabile în speță, incidente fiind cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
De asemenea, pârâta a mai susținut că nu trebuiau a fi respectate prevederile din CCM pe ramură de Transporturi, deoarece nu efectuează activități de transport, așa cum reiese și din H.G. nr. 581/1998, privind înființarea Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. S.A., prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, menționând în acest sens disp. art. 6 și art. 8 alin. 3 din H.G. nr. 581/1998.
Pe de altă parte, pârâta a mai menționat că semnatarii CCM pe ramură de Transporturi din partea patronatului, sunt reprezentanții Confederației Naționale a Patronatului Român, asociație din care nu face parte și Uniunea Transportatorilor Rutieri din România, aceștia reprezentând doar agenți economici care desfășoară activități de transport rutier.
Pentru perioada august 2008 – 31.12.2010, pârâta a arătat că, prin actul adițional nr. 370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități feroviare pe 2006/2008, s-au stabilit salarii de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07.2008, iar prin actul adițional nr. 4294/28.12.2010 a fost prelungită valabilitatea acestuia până la data de 31.01.2011, astfel că salariul de bază stabilit prin contract individual de muncă se încadrează atât în prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități feroviare.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anul 2010, pârâta a precizat că baza legală invocată de către reclamant este art. 71 din CCM la Nivel de G. de Unități feroviare, însă acesta nu prevede acordarea salariului suplimentar ci acordarea de drepturi bănești cu ocazia Paștelui, Crăciunului și Zilei Feroviarului. Mai, mult, prin actul adițional nr. 1718/22.04.2010 la CCM pe anul 2009 – 2010, art. 32 a fost completat cu paragraful 5) astfel: „Pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut de paragrafele 1,2, și 3 nu se acordă”.
Pârâta a concluzionat că, având în vedere clauzele contractelor colective de muncă invocate, drepturile solicitate prin cererea de chemare în judecată au fost plătite în mod corespunzător.
În ceea ce privește solicitarea de actualizare a sumelor, atât cu indicele de inflație cât și cu dobânda maximă legală, pârâta a considerat-o nejustificată, întrucât duce la o dublă dezdăunare, reactualizarea putându-se solicita numai cu privire la indicele de inflație, care ar realiza păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
În concluzie, față de cele menționate, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 13.05.2013, pârâtele, prin consilier, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Companiei Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București și C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași, motivat de faptul că nu sunt membre ale Confederației Naționale a Patronatului Român, prin urmare nu sunt semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/2008, acesta nefiindu-le opozabil.
Prin sentința civilă nr. 2036/03.06.2013, Tribunalul Iași a dispus:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtele C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București și C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2009 – 31.07.2009, invocată de pârâta C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași și, în consecință:
A respins cererea privind obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pană la data plății efective precum și la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului pană la data plății efective, pentru perioada 01.01.2009 – 31.07.2009, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F. C. A. în contradictoriu cu pârâtele C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București și C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași.
A obligat pârâtele să plătească reclamantului, pentru perioada 01.08.2009 – 31.12.2010, drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pană la data plății efective precum și la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului până la data plății efective.
A obligat pârâtele să plătească reclamantului salariile suplimentare aferente anilor 2010 și 2011, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pană la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului până la data plății efective.
A respins cererea privind obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului până la data plății efective, pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. București și C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. Iași, tribunalul a constatat că nu este întemeiată și a respins-o, întrucât în Anexa nr. 5 a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 sunt menționate unitățile la care se aplică acest contract, iar la poziția nr. 3 figurează C. Națională C.F.R. S.A. București.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată se întemeiază pe prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010, ce este aplicabil, conform Anexei 5 și Companiei Naționale C.F.R. S.A. București, acest fapt îi conferă atât acesteia, cât și structurilor regionale calitate de pârâte în prezenta cauză.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a constatat că este întemeiată și a admis-o pentru perioada 01.01.2009 – 31.07.2009, reținând următoarele:
Potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. c), cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
În speță, prin cererea de chemare în judecată au fost solicitate diferențe de drepturi salariale aferente perioadei 01.01.2009 – 31.12.2011, însă, raportat la data depunerii acestei cereri, respectiv 02.08.2012 și a termenului de prescripție de 3 ani calculat anterior acestei date, dreptul la acțiune pentru perioada 01.01.2009 – 31.07.2009 este prescris.
D. urmare, tribunalul a respins cererea privind obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pană la data plății efective precum și la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului pană la data plății efective, pentru perioada 01.01.2009 – 31.07.2009, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a fost salariat al pârâtelor în perioada 01.01._11, pentru care se solicită diferențe de drepturi salariale, care fac obiectul prezentei acțiuni, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus în copie la dosar.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta."
Pârâtele nu au dovedit faptul că au aplicat aceste prevederi contractuale în unitate, dimpotrivă argumentează că drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, încheiat la nivel superior, nu ar fi aplicabil, întrucât nu prestează activități de transport.
Clauzele contractuale enunțate se aplică tuturor unităților enumerate în Anexa nr. 5 la contract, toate fiind cu specific feroviar, fiind imperative pentru angajatori, după cum se prevede în dispozițiile art. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010: "(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora. (2) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege. (3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse."
Pârâtele nu au respectat obligațiile contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010, „prezentul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic”.
În cauză, nu s-a dovedit faptul că a fost denunțat contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat și nici că s-a încheiat un alt Contract Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, însă, instanța a constatat că denunțarea acestuia a fost făcută publică pe internet (prin adresele nr. 284/16.11.2010 și 77/02.02.2011, Confederația Națională a Patronatului Român a denunțat aplicarea acestui contract după data de 31.12.2010) astfel că, după această dată - 31.12.2010 - Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 nu a mai avut aplicabilitate.
În consecință, tribunalul a reținut că pentru perioada în litigiu 01.08.2009 – 31.12.2010, salariul de bază minim brut lunar, corespunzător clasei 1 de salarizare, a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate la un nivel mai mic decât cel stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.
Potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii (forma în vigoare până la data de 29.04.2011) clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar potrivit disp. art. 238 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. De asemenea, potrivit disp. art. 243 alin. 1, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. Dispoziții similare se regăseau și în art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 1 lit. c și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Pe cale de consecință, față de toate dispozițiile legale invocate, s-a reținut de către prima instanță că, indiferent de momentul de referință, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
De altfel, și în art. 41 alin. 3 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 se stipulează că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40 pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă”.
Or, în speță, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator (CCM nr. 2591/06.06.2009) s-a stabilit un salariu de bază brut lunar aferent clasei 1 de salarizare la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior respectiv prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi.
În consecință, tribunalul a reținut că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. 3 lit. a și art. 42 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, iar în mod greșit drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 01.08.2009 – 31.12.2010 au fost stabilite în funcție de salariul minim brut de 570 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, și nu în funcție de salariul minim brut de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (ramură transporturi).
Cât privește drepturile solicitate pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, tribunalul a constatat că acestea nu i se cuvin reclamantului, având în vedere că, după data de 31.12.2010, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 nu a mai avut aplicabilitate.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata salariilor suplimentare aferente anilor 2010 și 2011, tribunalul a reținut următoarele:
La M.M.F.P.S. – D.M.P.S București a fost înregistrat sub nr. 2591/06.06.2009 contractul colectiv de muncă încheiat între C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. și salariați. Potrivit disp. art. 32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010, „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”, iar potrivit disp. art. 33 alin. 1, „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr. 6”. În anexa nr. 6 sunt prevăzute cazurile în care salariații nu beneficiază de salariul suplimentar.
Potrivit actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă înregistrat sub nr. 1718 /28.04.2010 prevederile art.32 se completează cu paragraful (5), care prevede că pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele (1), (2), (3) nu se acordă.
Ori, potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. b) Codul muncii (forma în vigoare până la data de 29.04.2011) clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar potrivit disp. art. 238 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În speță, tribunalul a reținut că la M.M.S.S.E. – D.L.M. a fost înregistrat sub nr. 2836/28.12.2006 Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, în Anexa 4 a acestuia, fiind prevăzută la pct. 1 și pârâta C. Națională C.F.R. S.A - București, ca unitate la care se aplică acest contract. Aplicabilitatea acestui contract a fost prelungită prin Actul Adițional nr. 370/20.06.2008, pentru o perioadă de 48 de luni.
Potrivit disp. art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare, vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie din anul respectiv”.
Deși potrivit art. 272 C. muncii, sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului, în cauză, pârâtele nu au făcut dovada că munca reclamantului nu ar fi fost ireproșabilă și nici că ar fi achitat salariul suplimentar aferent anilor 2010 și 2011.
Față de aceste considerente, tribunalul a constatat întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata salariului suplimentar aferent anilor 2010 și 2011.
Referitor la actualizarea cu indicele de inflație, tribunalul a reținut că actualizarea diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamantului cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare. Prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și până la data plății efective a sumei datorate, actualizarea constituind o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor.
Pe de altă parte, acordarea dobânzii legale constituie o despăgubire pentru lipsa folosului cuvenit pe baza utilizării acelor sume datorate și reprezintă câștigul, folosul, profitul, ce putea fi obținut de creditor din investirea acestora. Prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă și acoperirea beneficiului nerealizat.
Pe cale de consecință, pentru asigurarea respectării principiului restitutio in integrum, tribunalul a acordat sumele datorate în cuantum actualizat cu rata inflației, dar și dobânda legală B.N.R.
Față de cele arătate, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. Națională de Căi Ferate C. SA București, prin Sucursala C.R.E.I.R. CF Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că, pe perioada când se solicită drepturile care decurg din aplicarea CCM pe ramură transporturi, au existat la C. Națională de Căi Ferate C. SA contracte valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2009/2010 ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea. 130/1996, salariul fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamantului.
Contractele colective la nivel de unitate aplicabile pentru perioada ianuarie_10, mai susține recurenta, au fost încheiate cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități
feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în
anul 2010, astfel încât prevederile din CCM la Nivel de R. de Transporturi nu
sunt aplicabile în speță, incidente fiind cele de la nivel de unitate și grup de unități
feroviare.
Mai mult, consideră recurenta, contractele colective la nivel de unitate nu trebuie să respecte prevederile din CCM la nivel de R. Transport, deoarece unitatea nu efectuează activități de transport, astfel după cum reiese și din prevederile HG nr. 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale de Căi Ferate C. SA, prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române.
Pe de altă parte, semnatarii CCM la nivel de R. Transporturi din partea patronatului sunt Confederația Națională a Patronatului Român, asociație din care recurenta susține că nu face parte, și Uniunea Transportatorilor Rutieri din România, aceștia reprezentând doar agenții economici care desfășoară activități de transport rutier.
Ca atare, se susține că societatea-recurentă nu prestează activități de transport, este o unitate cu specific feroviar, fiindu-i aplicabil doar Contractul Colectiv de Muncă la nivel de G. de Unități Feroviare.
Susține recurenta și că art. 43 alin. 3 nu conține o clauză suficient de clară și necondiționată, astfel încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în anexa 1 la contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În aplicarea acestor prevederi, societatea a negociat cu sindicatele și a stabilit prin CCM 2009/2010, înregistrat sub nr. 2584/04.06.2009, în anexa nr. l, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei și, începând cu data de 01.04.2010, 600 lei.
Invocând dispozițiile art. 229 din Codul muncii, recurenta susține că salariul de bază lunar stabilit prin contract individual de muncă al reclamantului se încadrează atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel de G. de Unități feroviare.
Mai mult, conform art. 30 din Legea 329/2009 contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și condițiile stabilite prin bugete.
Motivează recurenta și că în mod greșit a fost obligată să plătească salariile suplimentare pentru anii 2010 și 2011, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului și până la data plății efective.
Susține, în primul rând, că nu s-a făcut precizarea dacă aceste salarii suplimentare sunt acordate în baza CCM la nivel de G. de Unități Feroviare, așa după cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, sau în baza Contractului de Muncă la nivel de Unitate.
În ipoteza în care instanța a acordat salariile suplimentare în baza CCM la nivel de G. de Unități Feroviare, susține recurenta că art. 71 din acest contract nu prevede acordarea salariului suplimentar, ci acordarea de drepturi bănești cu ocazia Paștelui, Crăciunului sau Zilei Feroviarului.
Valabilitatea CCM la nivel de G. de Unități Feroviare 2006/2008 a fost prelungită prin actul 4294/28.12.2010 până la 31.01.2011, deci acordarea salariului suplimentar pe anul 2011 în baza acestui contract este neîntemeiată.
În ipoteza în care instanța a acordat salariile suplimentare în baza CCM la nivel de unitate, susține recurenta că în actul adițional nr. 1718/22.04.2010, s-a prevăzut că salariul suplimentar nu se acordă în anul 2010, iar în anul 2011 nu mai este prevăzută acordarea salariului suplimentar.
În ceea ce privește reactualizarea sumelor atât cu indicele de inflație, cât și cu dobânda maximă legală, susține recurenta că este o dublă dezdăunare.
Astfel, consideră recurenta, reactualizarea se poate solicita numai cu privire la indicele de inflație, care ar realiza păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești, iar acordarea dobânzii legale alături de indicele de inflație nu este justificată, ducând la o dublă dezdăunare.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 ind. 1 Cod proc.civ.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Sucursalei Iași pentru CN CF C. SA București, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.
În recurs s-au depus precizări și înscrisuri referitoare la dovada calității de reprezentant a Sucursalei Iași pentru CN CF C. SA București, motiv pentru care intimatul, prin apărător, nu a mai insistat asupra excepției invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de pârâta C.N. CF C. SA București, prin Sucursala C.R.E.I.R. CF Iași, este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. În ceea ce privește salariul de bază minim brut în funcție de care să se calculeze drepturile salariale, Curtea reține că, în esență, recurenta a susținut că este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât reprezintă rezultatul negocierii între partenerii sociali, și nu contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe care reclamantul își fundamentează pretențiile admise de către instanță.
Curtea de Apel constată că prima instanță a apreciat judicios prevederile art. 241 și art. 243 Codul muncii, coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. c din Legea 136/1996 (dispoziții în vigoare în perioada de referință), dând eficiență întinderii efectelor și caracterului obligatoriu al executării clauzelor contractuale negociate din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. Ca atare nu se aduce atingere prevederilor art. 37 din Codul muncii, contractul la nivel de ramură reprezentând rezultatul exercitării autonomiei de voință a partenerilor sociali între care se încheie, conform dispozițiilor art. 236 alin. 4 din Codul muncii (în vigoare în perioada de referință).
În speță, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, ale cărui efecte au fost invocate de intimatul-reclamant, a fost încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe.
Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc si se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe au prevăzut, în art. 123 pct. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe care l-au încheiat, că acesta produce efecte „în toate unitățile nominalizate în anexa 5”.
Examinând anexa nr. 5 la contract, se constată că, așa cum a reținut și prima instanță, la poziția nr. 3 este nominalizată C. Națională de Căi Ferate C. SA (din care face parte și Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF Iași) printre unitățile beneficiare ale clauzelor contractuale, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații recurentei, potrivit art. 123 pct. 1 din contract și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada 2009-2010.
Ca atare, în mod greșit susține recurenta că nu trebuia să respecte prevederile din CCM la nivel de ramură transport în contractele colective la nivel de unitate, deoarece unitatea nu efectuează activități de transport, conform prevederilor HG nr. 581/1998.
De asemenea, deși semnatarii CCM la nivel de ramură transporturi din partea patronatului sunt Confederația Națională a Patronatului Român, asociație din care recurenta susține că nu face parte (dar fără a dovedi această împrejurare), și Uniunea Transportatorilor Rutieri din România, în Anexa 5 la contract se regăsește, așa cum s-a arătat anterior, societatea-recurentă C. Națională de Căi Ferate C. SA printre unitățile la care se aplică CCM unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008-2010.
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, se reține, de principiu, că aplicarea contractelor colective de muncă încheiate la niveluri inferioare (contractele colective de muncă la nivel de grup de unități și la nivel de unitate), nu înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi), așa cum consideră recurenta, dacă aceste contracte colective conțin clauze ce stabilesc drepturi la niveluri diferite.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Intimatul-reclamant și-a întemeiat acțiunea pe clauza cuprinsă în art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, care își produce efectele pentru toți salariații încadrați la recurentă, deoarece prevede drepturi la un nivel superior celor prevăzute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, respectiv muncitori, personal administrativ încadrat pe funcții, personal de specialitate încadrat pe funcții și personal încadrat pe funcții.
Potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41 alin. (3) lit. a).
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. (1).
Așadar, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile aveau obligația să stabilească salariile de bază minime brute, pentru fiecare categorie de salariați, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de transporturi stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din același contract.
Evident că părțile implicate în negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mare de 700 lei, însă, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mic de 700 lei, așa cum a procedat recurenta, la care să se aplice coeficienții minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010.
În aceste condiții, intimatul-reclamant putea solicita aplicarea directă a prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, deci acțiunea formulată, având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale, pentru perioada în care acest contract și-a produs efectele, este întemeiată, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
2. În ceea ce privește plata salariului suplimentar pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2011, Curtea reține că sunt întemeiate în parte criticile recurentei.
Potrivit dispozițiilor art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar - reținut de prima instanță ca temei de drept al obligației stabilite în sarcina pârâtelor - „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare, vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie din anul respectiv”.
De altfel, în motivarea acțiunii formulate, reclamantul-intimat a invocat ca și temei de drept al cererii de acordare a salariului suplimentar pe anii 2010-2011 dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pentru anii 2006-2008, prelungit până în anul 2011.
Ori, același drept este prevăzut și în art. 32 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate CN ,,C.” SA pe anii 2009-2010, potrivit căruia „Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Însă, potrivit dispozițiilor actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 înregistrat la ANPS București sub nr. 1718/22.04.2010, pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la art. 32 alin. 1, 2, 3 nu se acordă.
Aceasta nu înseamnă că părțile au prevăzut în CCM la nivel de unitate drepturi inferioare celor din CCM la nivel de grup de unități, pentru a fi incidente disp. art. 8 din Legea 130/1996. Dimpotrivă, dreptul la salariul suplimentar prevăzut în CCM la nivel de unitate este identic cu cel prevăzut în CCM la nivel de grup de unități, doar că părțile contractante au stabilit că, în anul 2010 nu se acordă acest salariu suplimentar.
În conformitate cu dispozițiile art. 244 din Codul muncii și ale art. 31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data încheierii actului adițional menționat anterior), clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.
Ca atare, dând eficiență autonomiei de voință a partenerilor sociali, Curtea de Apel constată neîntemeiată pretenția reclamantului de obligare a pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anul 2010.
Însă, în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate ,,C.” S.A. pe anii 2011/2012 nu mai există prevederi referitoare la acordarea salariului suplimentar, singura mențiune fiind cea cuprinsă în disp. art. 108 ,,Părțile contractante stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze atât clauzele stabilite în articolele anterioare cât și următoarele prevederi: (1) Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
În atare condiții, devin incidente disp. art. 8 din Legea 130/1996, deoarece în art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, înregistrat sub nr. 2836/28.12.2006 (în Anexa 4 a acestuia fiind prevăzută la pct. 1 și pârâta C. Națională C. S.A - București ca unitate la care se aplică acest contract), este prevăzut dreptul salariaților de a primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Ca urmare, contractul de muncă încheiat la nivel unitate pe anul 2011 prevede drepturi inferioare celor din CCM la nivel de grup de unități.
Potrivit art. unic din Actul Adițional nr. 4294/28.12.2010, contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități feroviare, astfel cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 370/20.06.2008, își prelungește valabilitatea până la data de 31 ianuarie 2011.
Ca urmare, intimatul-reclamant putea solicita aplicarea directă a prevederilor art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar doar pentru perioada 01.01.-31.01.2011, perioadă în care acest contract și-a produs efectele.
Ulterior datei de 31.01.2011 nu mai există temei legal/contractual pentru acordarea salariului suplimentar, întrucât Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar nr. 2836/28.12.2006 și-a încetat efectele, iar Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate ,,C.” S.A. pe anii 2011/2012 nu mai prevede dreptul salariaților la acordarea salariului suplimentar.
Față de aceste considerente, Curtea de Apel reține că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata salariului suplimentar doar pentru perioada 01.01.-31.01.2011, în mod greșit prima instanță dispunândobligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anul 2010 și pentru perioada 01.02.-31.12.2011.
3. În ceea ce privește criticile aduse dispoziției de obligare la plata actualizată cu indicele de inflație și a dobânzii legale BNR la sumele reprezentând drepturi bănești de la momentul nașterii dreptului până la data plății efective, Curtea de Apel reține că sunt neîntemeiate.
Astfel, actualizarea presupune aducerea prejudiciului la valoarea zilei prin aplicarea indexării. Sunt susceptibile de indexare obligațiile pecuniare, întrucât sunt supuse fluctuațiilor monetare. Ori, valoarea nominală a creanței intimatului-reclamant față de recurenta-pârâtă a suferit o diminuare permanentă, prin schimbările intervenite în puterea de cumpărare, începând cu data nașterii dreptului până la data plății efective.
Pe de altă parte, intimatul a suferit un prejudiciu și prin nefolosirea sumelor ce nu i-au fost acordate de recurentă, prin eludarea dispozițiilor contractelor colective de muncă, aplicabile fiecărui drept în parte solicitat, motiv pentru care este îndreptățit și la primirea dobânzii legale aferentă sumei de care a fost prejudiciat, până la data plății efective.
În consecință, raportat tuturor considerentelor expuse, constatând incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civ., Curtea de Apel va admite recursul pârâtei și va modifica în parte sentința, conform celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CN CF C. SA București – prin Sucursala C.R.E.I.R. CF Iași împotriva sentinței civile nr. 2036 din data de 03.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anul 2010 și pentru perioada 01.02.-31.12.2011.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2013.
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./Tehnored. M.N.C.
06.01.2014 - 02 ex.
Tribunalul Iași - M. M.
| ← Completare carnet de muncă. Decizia nr. 1048/2013. Curtea de... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
