Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 526/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 526/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 3936/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 526/2013
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. B.
Judecător N. C. M.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către M. P. și P. M. P. împotriva sentinței civile nr. 380 din 6.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimată fiind A. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la prim termen; prin serviciul registratură s-a depus la dosar note de concluzii de către intimata A. M.; s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat și motivat în termen.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 380 din data de 06.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare,iar pe fond s-a respins acțiunea formulată de reclamanții M. P. și P. M. P. în contradictoriu cu pârâta A. M..
Pentru a se pronunța a astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată
reclamanții M. P. și P. M. P. au chemat în judecată pe pârâta A. M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 4884 lei reprezentând contravaloarea drepturi salariale încasate sub formă de sporuri de pârât, care exced prevederilor legale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Decizia Curții de Conturi - Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 s-a constatat la nivelul Primăriei municipiului P. încasarea de sporuri care exced prevederilor legale în vigoare, anume spor de fidelitate și de stres calculat prin aplicarea unui procent de 5% din salariul de bază și indemnizație de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, stabilindu-se obligația recuperării acestor sume de la angajați.
În drept reclamantul a invocat dispozițiile art. 169 alin 1 și 2 din Codul Muncii, art. 64 din Legea 94/1992.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, Decizia Curții de Conturi - Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 și un tabel centralizator.
Pârâta A. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, invocând excepția inadmisibilității acțiuni, învederând dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012, conform cărora s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că aceste sporuri au fost acordate funcționarilor publici și personalului contractual al Primăriei în baza Acordului/Contractului Colectiv de muncă aprobat prin HCL 3/2007 a M. P., înregistrat la DMPS Iași.
Susține pârâta că acțiunea este neîntemeiată și dacă se au în vedere disp. art. 8 din Legea 130/1996, contractele colective de muncă putând fi negociate și pentru personalul instituțiilor bugetare, simpla invocare a nulității acestora neproducând efecte, acesta este rezultatul negocierii celor două părți.
Cât privește indemnizația de dispozitiv, aceasta a fost acordată în temeiul disp. art. 13 din Legea 138/1999, art. 9 alin 4 OUG 63/2003, Ordinul 496/2003, Ordinul 275/2002, fiind stabilită prin HCL 132/2003 al M. P., act cu caracter normativ obligatoriu.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, tribunalul a reținut că aceasta este nefondată și a respins-o ca atare .
A reținut în acest sens prima instanță că reclamanții M. P. și P. M. P. au chemat în judecată pe pârâta A. M. solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 4884 lei cu titlu de drepturi salariale încasate și necuvenite.
Această acțiune este, în principiu, admisibilă, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 256 alin. 1 din Codul muncii, în fiecare caz în parte urmând a se analiza dacă acțiunea este și întemeiată.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că pârâta A. M. este salariata M. P.,iar prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 4884 lei reprezentând contravaloarea drepturilor salariale încasate sub formă de sporuri de pârât.
Potrivit disp. art. 256 alin. 1 din Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. În speță, se reține de către instanță că pârâtul nu a contestat faptul că a încasat suma de 4884 lei reprezentând sporuri de fidelitate, loialitate, confidențialitate, stres și spor de dispozitiv, refuzând însă restituirea întrucât apreciază că suma încasată i s-a cuvenit legal.
Drepturile salariale a căror restituire se solicită prin prezenta acțiune au fost achitate pârâtei, salariată a reclamantului în baza contractului colectiv de muncă înregistrat la MMFES-DMPS Iași sub nr. 1696/02.02.2009, a Hotărârii Consiliului Local nr. 15/2009 și 132/2003.
Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea indemnizației de dispozitiv de 25 %, instanța a apreciat că aceasta este lipsită de temei legal, în condițiile în care dreptul respectiv a fost acordat în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 132/2003, act administrativ a cărui nelegalitate nu a fost constatată până în prezent.
Cu privire la drepturile primite în baza contractului colectiv de muncă, instanța a reținut că, deși conform art. 27 din Legea nr. 130/1996, privind contractele colective de muncă (în varianta în vigoare la momentul înregistrării actului), Ministerul Muncii și Protecției Sociale, reprezentat în teritoriu de direcțiile generale teritoriale de muncă și protecție socială, avea îndatorirea de a verifica dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art. 8 din Lege, care, la rândul lor fac trimitere în alin.1 la respectarea prevederilor legale, Direcția de Muncă și Protecție Socială Iași a înregistrat contractul la nr. 1696/02.02.2009.
În plus, pe întreaga perioadă în care actul de negociere colectivă a fost executat, efectele sale s-au produs fără ca angajatorul direct ori vreo altă autoritate publică să solicite nulitatea sa absolută, pe motiv că ar încălca prevederile art. 157 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 ori pe cele ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în sensul că au stabilit în favoarea pârâților angajați ai unei instituții publice drepturi salariale suplimentare celor prevăzute de actele normative care reglementează salarizarea categoriei de bugetari din care aceștia fac parte.
A mai reținut instanța de fond că, în legislația muncii, în forma în care aceasta era în vigoare la data încheierii CCM colectiv de muncă în discuție, din rațiuni ce țin de securitatea raporturilor de muncă, nulitatea unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi solicitată doar pe perioada existenței contractului, legiuitorul prezumând că doar în acest interval de timp acordul dintre salariați și angajator și-a produs efectele. Astfel, textul art.283 lit. d) din Codul Muncii instituia un termen special de prescripție, a cărui nerespectare duce la pierderea dreptului subiectiv de a mai solicita nulitatea contractului colectiv de muncă și implicit, de a mai constata că acesta a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor legale.
Pentru motivele mai sus expuse, plata drepturilor salariale a căror restituire se solicită prin prezenta acțiune au fost acordate în baza contractului colectiv de muncă care în prezent a încetat (prelungirea efectelor sale conform art. 2 nemaiputând opera în mod valabil după . Legii nr. 330/2009), astfel încât nu mai poate fi pusă în discuție lipsirea sa de efecte, pentru a se putea ajunge la concluzia că sporurile salariale a căror restituire s-a solicitat ar mai putea fi calificate drept sume nedatorate, in înțelesul dat de fostul art. 272, actual art. 256 din Codul Muncii. În legislația muncii (în vigoare la data încheierii CCM colectiv de muncă în discuție), din rațiuni ce țin de securitatea raporturilor de muncă, nulitatea unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi solicitată doar pe perioada existenței contractului, legiuitorul prezumând că doar în acest interval de timp acordul dintre salariați și angajator și-a produs efectele. Astfel, textul art.283 lit. d) din Codul Muncii instituie un termen special de prescripție, a cărui nerespectare duce la pierderea dreptului subiectiv de a mai solicita nulitatea contractului colectiv de muncă și implicit, de a mai constata că acesta a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor legale.
Pentru motivele mai sus expuse, plata drepturilor salariale a căror restituire se solicită prin prezenta acțiune au fost acordate în baza contractului colectiv de muncă care în prezent a încetat (prelungirea efectelor sale conform art. 2 nemaiputând opera în mod valabil după . Legii nr. 330/2009), astfel încât nu mai poate fi pusă în discuție lipsirea sa de efecte, pentru a se putea ajunge la concluzia că sporurile salariale a căror restituire s-a solicitat ar mai putea fi calificate drept sume nedatorate, in înțelesul dat de fostul art. 272, actual art. 256 din Codul Muncii.
Mai mult, contractul colectiv de muncă, în măsura în care stabilește drepturi salariale pentru munca depusă de salariați, este un act juridic cu executare succesivă, așa încât, pornind de la principiile dreptului civil român, cu care legislația muncii, în lipsa unor dispoziții contrare, se completează în mod evident, prestațiile deja efectuate, constând în munca depusă și plata salariului convenit cu angajatorul, nu sunt supuse restituirii.
Prin urmare, chiar dacă s-ar admite că, sacrificând principiul securității și stabilității raporturilor juridice de dreptul muncii, legalitatea contractelor colective de muncă ar mai putea fi pusă în discuție și după încetarea lor, nulitatea contractului nu ar putea în nici un fel să producă efecte retroactive.
Pe de altă parte, în toată perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care exclude în conținutul art. 1 alin.2, orice acord prin care personalul plătit din fonduri publice își mai poate negocia drepturi salariale prin contracte colective de muncă, toate instituțiile statului au acordat o interpretare permisivă prevederilor legale în vigoare .
Într-adevăr, normele art. 157 alin.2 din Codul Muncii, în vigoare la momentul încheierii contractului colectiv supus analizei statuau că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Un argument important este consacrarea prin Legea nr. 330/2009 a principiului recunoașterii drepturilor salariale acordate prin contracte colective de muncă încheiate înainte de . acesteia, principiu reglementat în mod expres prin art. 3 lit. c) din actul normativ, astfel: „sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:.....c) luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salariată, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, in salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de Încadrare,..."
Autoritățile statului au consacrat respectarea drepturilor salariale printr-un act normativ ulterior și chiar de a le da prin acesta o reglementare legală, prin includerea în salariile de bază, solda în funcție ori indemnizația de încadrare.
In ceea ce privește efectul Deciziei Camerei de Conturi a Județului Iași, se poate observa că acest act administrativ, a cărui legalitate a fost constatată de instanțele judecătorești, stabilește obligații de diligență pentru ordonatorul de credite însă nu are forța juridică a unui titlu executoriu in raporturile de drept privat dintre angajator și salariați, unde verificarea existenței ori neexistentei unei cauze juridice pentru plata drepturilor salariale este apanajul exclusiv al instanțelor specializate, de dreptul muncii.
Contractele colective de muncă în discuție, fiind cu executare succesivă, și-au produs efectele, drepturile bănești deja plătite pârâtului s-au consolidat, iar restituirea lor, justificată pe schimbarea modalității de interpretare a actelor normative în vigoare în momentul încheierii lor, invocându-se prevederile art. 272 alin.1 din Codul Muncii, ar fi o soluție injustă.
În plus, prin art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84 din 14 iunie 2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie, ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. P. și P. mun. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale în materie și raportul juridic dedus judecății, considerând că restituirea sumelor, justificată pe schimbarea modalității de interpretare a actelor normative în vigoare la data încheierii lor, ar fi o soluție injustă.
Reluând cele arătate prin acțiunea introductivă, recurenții arată că, prin decizia Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 s-a dispus instituirea tuturor măsurilor legale în vederea recuperării prejudiciului creat, concomitent cu regularizarea tuturor obligațiilor față de bugetele publice, iar potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu Închisoare de la 6 luni la 3 ani."
Pe cale de consecință, se solicită admiterea recursului și a acțiunii.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de reclamanții M. P. și P. mun. P. este nefondat.
Astfel, prima instanță nu și-a întemeiat motivarea pe ,,schimbarea modalității de interpretare a actelor normative în vigoare la data încheierii lor”, ci a reținut, în esență, că drepturile salariale calificate de reclamanți ca ,,necuvenite” au fost acordate pârâtului în baza unor acte juridice (Hotărârile Consiliului Local nr. 132/2003 și nr. 15/2009, Contractul colectiv de muncă înregistrat la Agenția Județeană de Prestații Sociale Iași sub nr. 900/23.02.2009) care nu au fost constatate nelegale/nule urmare a controlului de legalitate ce se efectua de autoritățile competente (în speță, Consiliul Județean, respectiv Direcția de Muncă și Protecție Socială Iași).
Or, în condițiile în care contractul colectiv de muncă și hotărârile autorității administrativ-teritoriale și-au produs efectele în toată perioada de valabilitate, fără ca angajatorul direct ori vreo altă autoritate publică să le conteste pe motiv că ar încălca prevederile art. 157 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, ori pe cele ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în sensul că au stabilit în favoarea angajaților unei instituții publice drepturi salariale suplimentare celor prevăzute de actele normative care reglementează salarizarea categoriei de bugetari din care fac parte, tribunalul a reținut că în mod corect au fost plătite pârâtei drepturile salariale prevăzute de aceste acte juridice.
În plus, așa cum a reținut și prima instanță, prin art. 2 alin. 1 din Legea 84/2012, publicată în MO 401/15.06.2012, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 (respectiv prin contracte sau acorduri colective de muncă înregistrate la Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente, hotărâri ale consiliilor locale și județene - cum este cazul și în speța de față) pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
Această lege, adoptată de Parlamentul României, reprezintă o cauză legală de ,,impunitate”, astfel încât, după . nici nu se mai impune verificarea de către instanță a caracterului de plată necuvenită a veniturilor de natură salarială reținute ca prejudiciu prin deciziile Curții de Conturi.
În atare condiții, devin inaplicabile și dispoz. art. 64 din Legea nr. 94/1992 invocate de recurenți.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de reclamanții M. P. și P. mun. P. și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții M. P. și P. mun. P. împotriva sentinței civile nr. 380/06.02.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 08.04.2013.
Președinte, G. P. | Judecător, C. B. | Judecător, N. C. M. |
Grefier, I. P. |
Red./ Tehnored./P.G.
2 ex. –15.05.2013
Tribunalul Iași – M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 171/2013.... → |
|---|
