Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 601/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 601/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 4652/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 601/2013
Ședința publică de la 24 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C. M.
Judecător C. B.
Judecător S. P.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei litigii de muncă privind recursul declarat de recurent S. Națională de Transport F. de Călători CFR Călători SA - STFC Iași împotriva sentinței civile nr. 82/31.02.2013 pronunțată de Tribunalul V., intimat fiind S. F. M., având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura viciată cu intimatul, în sensul că citația a fost primită și semnată de aceeași persoană care a primit si citația recurentei SNTFFC CFR Călători SA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că este primul termen de judecată și că prin registratura instanței intimata a formulat întâmpinare; prin cererea de recurs se solicită judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului constată că este prima zi de înfățișare și dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată că procedura de citare cu intimatul S. F. M. este nelegal îndeplinită, dar având în vedere întâmpinarea formulată de intimat, prin care se menționează numărul dosarului și termenul de judecată de astăzi, consideră că se acoperă viciul de procedură cu acesta.
Constatând cauza în stare de judecată și, văzând că se solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. sub nr._ /03.12.2012, reclamantul S. F. M., afiliat la Federația Transportatorilor Feroviari din România, în numele și pentru membrii de sindicat G. D. și A. V., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport feroviar de Călători „ CFR Călători SA, a solicitat obligarea acesteia la plata drepturilor salariale neacordate actualizate cu rata inflației, cu începere de la data nașterii dreptului până la data plății efective, reprezentând salariul suplimentar pentru anii 2009, 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, precum și a celor reprezentând ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. pe anul 2009 - 2010 și a premiului acordat de Ziua Feroviarilor pentru anii 2009-2010 .
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că membrii de sindicat reprezentați sunt salariații SNTFC „CFR Călători” SA și toate pretențiile bănești care fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată reprezintă drepturi salariale. Precizează că le sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă încheiate atât la nivel de unitate cât și cele încheiate la niveluri superioare, respectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar și la nivel de ramură transporturi.
Astfel, potrivit prevederilor art. 30 din Contractele Colective de Muncă încheiate în perioada anilor 2006-2008 și 2008-2010 angajatorul este obligat să plătească salariaților cu ocazia sărbătorilor de Paști și Ziua Feroviarului un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare, iar potrivit art. 32, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, personalul va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariului pe luna decembrie a anului pentru care se acordă.
Potrivit dispozițiilor din contractele colective de muncă negociate și încheiate cu sindicatele reprezentative ale salariaților, angajații pârâtei urmau să beneficieze de unele drepturi, însușite de ambele părți. Susțin reclamanții că nu au beneficiat până la acest moment de nici unul din aceste drepturi deși, potrivit dispozițiilor legale, pârâții erau obligați să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Pârâta S. Națională de Transport F. de Călători „CFR Călători” SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește ajutorul material pentru sărbătorile de Paști și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anii 2009-2010, având în vedere că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, în cazul neexecutării unei clauze din contractul colectiv de muncă, termenul pentru depunerea cererii de chemare în judecată este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, exceptând drepturile de natură salarială respectiv: salariu de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri, pentru care este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c (vechea renumerotare, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 40/2011).
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind acordarea salariului suplimentar pentru anii 2009 - 2010, arătând că acordarea acestuia este sub condiție potestativă, și anume realizarea de profit, condiție neîndeplinită având în vedere pierderile și datoriile înregistrate de societate în ultimii ani. Mai precizează pârâta că în actul adițional la CCM pe anul 2009-2010, art. 32 pct. 5, se prevede că, pentru anul 2010, salariul suplimentar nu se mai acordă.
Prin sentința civilă nr. 82/31.01.2013, Tribunalul V. a dispus:
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta SNTFC „CFR Călători” SA, în ceea ce privește capetele de cerere privind acordarea ajutorului material pentru sărbătorile de P. și a primei pentru Ziua Feroviarului pentru anii 2009 – 2010.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. F. M., în numele și pentru membrii de sindicat G. D. și A. V., în contradictoriu cu pârâta SNTFC „CFR Călători” SA București, și, în consecință:
A obligat pârâta să achite membrilor de sindicat reprezentați de reclamant salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, pentru anii 2009 și 2010, proporțional cu perioada efectiv lucrată, actualizat cu rata inflației la data plății efective.
A respins ca prescrise capetele de cerere privind acordarea ajutorului material pentru sărbătorile de P. și a primei pentru Ziua Feroviarului pentru anii 2009 – 2010.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește acordarea ajutorului material aferent „Zilei Feroviarului” pentru anii 2009, 2010, s-a reținut că este întemeiată, motivat de faptul că obiectul acestui capăt de cerere constă în acordarea unor drepturi salariale izvorâte din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și, astfel, îi sunt aplicabile, din punctul de vedere al prescripției, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, care stabilesc un termen special de prescripție de 6 luni, drept pentru care aceste drepturi sunt prescrise pentru anii 2009 și 2010, raportat la data formulării acțiunii (03.12.2012).
Tribunalul a admis și excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește acordarea ajutorului material aferent sărbătorii de P. pentru anii 2009, 2010, motivat de aceleași aspecte.
În consecință, prima instanță a respins ca prescrise drepturile reprezentând prima pentru Ziua Feroviarului și a ajutorului material pentru sărbătorile de P. datorate pentru anii 2009, 2010.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin acțiunea introductivă, reclamantul S. F. M. a solicitat obligarea pârâtei S. Națională de Transport F. de Călători „CFR Călători” SA la plata drepturilor salariale neacordate, actualizate cu rata inflației, cu începere de la data nașterii dreptului până la data plății efective, reprezentând salariul suplimentar pentru anii 2009, 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. pe anii 2009, 2010 și premiul acordat de Ziua Feroviarilor pentru anii 2009, 2010.
Potrivit art. 40 alin. 2 litera c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Clauza contractuală negociată între părți și prevăzută la art. 32 din CCM stipulează că, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că, din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de 10% din fondul de salarii realizat lunar.
În textul articolului se arată modalitatea concretă de constituire a fondului de plată a salariului suplimentar, dar nu rezultă că această plată este condiționată de performanțele economice ale angajatorului. Afirmația pârâtei că nu dispune de fondurile necesare achitării drepturilor solicitate nu poate fi avută în vedere, întrucât o asemenea împrejurare nu o exonerează de obligația stabilită în sarcina sa prin contractele colective de muncă, contracte care dau naștere la drepturi și obligații în sarcina părților semnatare.
Potrivit art. 229 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. În raport cu dispozițiile art. 229 alin. 1 Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare, drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă întinzându-se astfel cum stabilește art. 133 alin. 1 litera a din Legea nr. 62/2011 pentru toți salariații din unitate, pentru contractele colective de muncă încheiate la acest nivel.
Conform art. 148 din Legea 62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
La dosarul cauzei, pârâta căreia îi incumbă sarcina probei în conflictele de muncă (dispozițiile art. 272 Codul muncii), nu a depus vreo dovadă din care să rezulte că reclamanții nu s-ar încadra în criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar.
Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului precum și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul.
Suma datorată suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care prima instanță a reținut că se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele de inflație a sumei cuvenite reclamanților la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SNTFC ”CFR Călători” SA –Sucursala de Transport F. de Călători Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta că fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar se constituie lunar, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat.
Ori, constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate nu a putut fi îndeplinită de societate, deoarece fundamentarea fondului s-a făcut pe baza indicelui de creștere a salariului mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Această clauză contractuală a fost pusă în acord cu dispozițiile OUG 81/1997 pentru reglementarea premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu, precum și a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii.
Astfel, regiile autonome și societățile cu capital majoritar de stat care au înregistrat pierderi sau plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale nu au dreptul de a plăti la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice altă sumă de această natură suportată din fondul de salarii.
Mai arată recurenta că, prin analogie, prevederile art. 12 din Legea 130/1996 se aplică și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform OUG 79/2008.
Ori, având în vedere că pentru perioada solicitată unitatea nu a înregistrat profit, ci pierderi, consideră recurenta că nu există obligația plății salariului suplimentar solicitat de reclamanți.
Mai susține recurenta că nu există fundament pentru acordarea salariului suplimentar pe anul 2009, întrucât în art. 69 din CCM 2009-2010 se prevede că dispozițiile similare referitoare la acordarea drepturilor sus-menționate se aplică începând cu 01.01.2010; ulterior, prin actul adițional din 21.04.2010 părțile au convenit ca prevederile art. 31 alin. 1 și 2 să se aplice din ianuarie 2011.
Adaugă recurenta că nu este suficientă condiția ca drepturile suplimentare să fie prevăzute în contractul colectiv de muncă, ci și să existe resurse financiare pentru alocarea efectivă a acestora, condiție care, în situația de față, nu este îndeplinită.
În consecință, se solicită admiterea recursului și respingerea recursului.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 8, 9 Cod proc.civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de pârâta SNTFC ”CFR Călători” SA – Sucursala de Transport F. de Călători Iași este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, prima instanță a apreciat judicios prevederile art. 241 și art. 243 Codul muncii (în vigoare la data aplicării CCM în discuție și reluate prin art. 133 și art. 148 din Legea nr. 62/2011), dând eficiență întinderii efectelor și caracterului obligatoriu al executării clauzelor contractuale stipulate în art. 32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ,,pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar…”.
Din interpretarea sistematică și logică a acestei clauze contractuale, nu rezultă că nașterea dreptului la plata salariului suplimentar ar fi afectată de condiția evocată de către recurentă, anume realizarea veniturilor pentru constituirea fondului necesar. Dimpotrivă, interpretarea corectă a clauzei prevăzută la art. 32 alin. 1 are în vedere – așa cum a reținut și prima instanță – faptul că salariul suplimentar se poate acorda doar salariaților care se încadrează în criteriile prevăzute în anexa 6 la contractul colectiv de muncă, potrivit căreia „de salariul suplimentar nu beneficiază salariații cărora, în cursul anului calendaristic li s-au aplicat repetat sau cumulat una din sancțiunile (…).” Acordarea salariului suplimentar este condiționată deci de conduita salariaților, și nu de performanțele economice ale angajatorului.
Așa cum a reținut și instanța de fond, pârâta - intimată, semnatară a contractului colectiv de muncă, nu poate să refuze plata drepturilor de natură salarială invocând dificultățile financiare.
În plus, la data încheierii contractului colectiv de muncă valabil pentru anul 2009 era în vigoare OUG 81/1997, astfel încât nu se poate susține intervenirea unor împrejurări legale și economico-financiare total diferite față de cele existente la încheierea contractului colectiv de muncă, ceea ce ar face ca obligația de plată a salariului suplimentar aferent anului 2009, asumată prin art. 32, să nu mai fie susceptibilă de executare.
Susținerea recurentei în sensul că fondul de salarii al companiei este limitat și că, din acest motiv, se află în imposibilitatea de a acorda drepturile bănești solicitate, va fi înlăturată cu motivarea că fondul de salarii este stabilit de către angajator, care a semnat contractul colectiv de muncă și care și-a asumat obligațiile prevăzute în cuprinsul acestuia, inclusiv obligația de a acorda salariul suplimentar.
Tocmai condiționarea pe care o invocă, în cuprinsul motivelor de recurs, cu privire la încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate este de natură a evidenția culpa recurentei, întrucât aceasta putea anticipa necesitățile pe care le avea în raport de toate drepturile salariale, care au fost negociate, și trebuia să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât fie să își îndeplinească obligațiile asumate față de angajați, fie să renegocieze clauzele contractelor colective de muncă.
Această clauză din contractul colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, nefiind înlăturată nici prin măsurile economico-financiare prevăzute de OUG nr. 79/2001 și OUG nr. 79/2008, așa încât nu sunt relevante, sub aspectul obligației recurentei pârâte de acordare a salariului suplimentar, susținerile acesteia privind nerealizarea unor venituri suficiente în anul calendaristic corespunzător ori încadrarea în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anului 2009.
De asemenea, art. 69 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009-2010 se referă la alte ajutoare materiale cuvenite salariaților, respectiv la cele cu ocazia sărbătorilor de Pași și C., ori de Ziua Feroviarului, și nu la salariul suplimentar, care nu s-ar acorda pe anul 2009, așa cum greșit susține recurenta.
Însă, în ceea ce privește salariul suplimentar aferent anului 2010, Curtea reține că, în conformitate cu dispozitiile art. 244 din Codul muncii și ale art. 31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data încheierii CCM valabil pentru 2009-2010), clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.
Ori, pentru anul 2010, prin actul adițional nr. 1708/21.04.2010 la CCM încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010, s-a stabilit că salariul suplimentar, ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., precum și premierea pentru Ziua Feroviarului nu se acordă pentru anul 2010.
Aceasta nu înseamnă că părțile au prevăzut în CCM la nivel de unitate drepturi inferioare celor din CCM la nivel de grup de unități, pentru a fi incidente disp. art. 8 din Legea 130/1996. Dimpotrivă, dreptul la salariul suplimentar prevăzut în CCM la nivel de unitate este identic cu cel prevăzut în CCM la nivel de grup de unități, doar că părțile contractante au stabilit suspendarea acestui drept pe anul 2010, în acord cu dispozițiile legale anterior menționate, raportat condițiilor economice concrete ale societății.
Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art. 312 alin. 2, 3 Cod proc.civ., constatând întemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., Curtea de Apel va admite recursul declarat de pârâta SNTFC ”CFR Călători” SA – Sucursala de Transport F. de Călători Iași și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge cererea formulată de S. F. M., în numele și pentru membrii de sindicat G. D. și A. V., privind plata salariului suplimentar aferent anului 2010.
Va menține dispozițiile sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SNTFC ”CFR Călători” SA – Sucursala de Transport F. de Călători Iași împotriva sentinței civile nr. 82 din 31.01.2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o modifică în parte.
Respinge cererea formulată de S. F. M., în numele și pentru membrii de sindicat G. D. și A. V., privind plata salariului suplimentar aferent anului 2010.
Menține dispozițiile sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2013.
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | Judecător, S. P. |
Grefier, M. H. |
Red./Tehnored. M.N.C.
10.05.2013 - 02 ex
Tribunalul V. - I. E. R.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Hotărâre din 01-02-2013,... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
