Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 18/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 18/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 2600/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 18/2013
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. S.
Judecător S. P.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind apelul declarat de
apelanta Școala P. Dagâța, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 2569 din 28 06 2013 a Tribunalului Iași, intimată fiind U. S. Libere Din Invățământul Preuniversitar Iași - în numele și pentru membrii de sindicat:- H. V., O. Panseluța, Pașaniuc M., U. M., P. S., Pașaniuc L. N., P. A., U. I., H. M., B. M., J. Olguța, H. Doinița.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, după parcurgerea procedurii prealabile;- nu s-a depus întâmpinare;- prin cererea de apel s-a solicitat judecata în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra apelului potrivit căruia apelul este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de fata;
Prin cererea înregistrată sub nr._, U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții H. V., O. Panseluța, Pașaniuc M., U. M., Pașaniuc D., P. S., Pașaniuc L. N., P. A., U. I., H. M., Macsimiuc A., H. D., B. M., J. Olguța, H. Doinița a chemat în judecată pe parata Școala P. Dagâța, .>
- anularea tuturor deciziilor de reîncadrare nr. nr. 149, 135, 141, 148, 136, 145, 137, 150, 144, 139, 138, 146, 154, 159, 134 emise de pârâtă la data de 08.02.2010 pe numele reclamanților.
- obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială a reclamanților începând cu data de 01.01.2010, potrivit disp. Legii 330/2009, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, rezultate inclusiv din sentința civilă nr. 827/14.04.2010 a Tribunalului Iași;
- obligarea pârâtelor la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010;
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că prin sentința civilă nr. 827/14.04.2010 a Tribunalului Iași s-a dispus obligarea unității de învățământ pârâte să calculeze drepturile salariale în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 și să achite diferențele dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, reactualizate cu indicele de inflație, aferente perioadei 02.12.2008 – 31.12.2009. Totodată, s-a dispus obligarea celorlalți pârâți să aloce unității de învățământ arondate sumele necesare plații diferențelor salariale acordate.
Anterior obținerii acestei hotărâri judecătorești, pârâta a emis decizii de reîncadrare pentru reclamante la data de 08.02.2010, decizii comunicate la data de 08.02.2013. Deciziile de reîncadrare stabileau salarii la nivelul celor date efectiv în plată în decembrie 2009, dar nu erau cuprinse și diferențele de drepturi salariale obținute pentru decembrie 2009 prin hotărâre judecătorească și în baza Legii nr. 221/2008. Aceste deciziile de reîncadrare au fost contestate în conformitate cu disp. art. 34 din Legea nr. 330/2009 la data de 08.02.2013, iar pârâta nu a soluționat aceste contestații. Mai susțin reclamanții că, în condițiile în care a intervenit o modificare a cadrului muncii, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în sensul că pârâta a fost obligată la plata unor diferențe salariale pentru întreg anul 2009, aceasta, în calitate de angajator, trebuie să țină seama de această realitate juridică nouă și să recalculeze salariul reclamanților în 2010 prin raportare și la hotărârea judecătorească menționată.
Mai arată reclamanții faptul că nici drepturile salariale obținute prin hotărâre judecătorească anterioară nu au fost achitate, deși, conform art. 44 alin. 1 din Constituția României, creanțele împotriva statului sunt garantate, astfel că dreptului în sine nu i se poate aduce atingere, indiferent de calendarul de plăți. În acest sens, jurisprudența CEDO (Cauza C. contra Republicii M.) prevede că articolul 6 parag. 1 al Convenției asigură tuturor persoanelor dreptul de a prezenta în fața unei instanțe judecătorești orice plângere referitoare la drepturile și obligațiile lor civile, acest drept incluzând dreptul de a se adresa unei instanțe judecătorești, drept din care rezultă dreptul de acces la o instanță. Totuși, acest drept ar fi iluzoriu, dacă sistemul legal național al unui Stat Contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie, să rămână neexecutată în detrimentul unei părți. Ar fi de neconceput ca articolul 6 parag. 1 al Convenției să descrie detaliat garanțiile de procedură oferite părților aflate în litigiu, proceduri care sunt echitabile, publice și prompte, fără a asigura executarea hotărârilor judecătorești; interpretarea prevederile articolul 6 para. 1 ca referindu-se exclusiv la accesul la o instanță judecătorească și îndeplinirea procedurilor legale, fără asigurarea executării hotărârii judecătorești, ar duce la situații incompatibile cu principiile statului de drept pe care Statul Contractant s-a obligat să le respecte prin ratificarea Convenției. Executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță judecătorească, trebuie privită ca o parte integrală a unui proces conform prevederilor articolului 6 al Convenției (cauza Hornsby versus G. din 19 Martie 1997). De asemenea, unei autorități statale nu i se permite să invoce în calitate de scuză lipsa de fonduri pentru a nu executa o hotărâre judecătorească. Prin urmare, o întârziere în executarea unei hotărâri judecătorești ar putea fi justificată doar de anumite circumstanțe. Dar această întârziere nu trebuie să fie astfel încât să atingă însăși esența dreptului garantat de articolul 6 parag. 1 al Convenției (Immobiliare Saffi versus Italia). Interpretând practica CEDO, puterea executivă și cea legislativă nu au dreptul de a încerca să creeze un cadru legislativ menit să diminueze puterea judecătorească și menit să ignore hotărârile judecătorești ori să împiedice punerea lor în executare.
Reclamanții mai susțin faptul că, în speță, prin hotărâre judecătorească s-a constatat în mod irevocabil că pentru luna decembrie 2009 drepturile salariale nu erau la nivelul celor plătite efectiv, ci cu 34% mai mari, diferența fiind acordată prin hotărâre judecătorească. Chiar dacă diferența de 34% acordată prin titlu executoriu nu a fost achitată în fapt, totuși existența dreptului și plata sa sunt două probleme distincte, astfel că în luna decembrie 2009 salariile reclamanților au fost, legal, cu 34% mai mari. Orice altă interpretare ar duce la o nouă încălcare a CEDO, pentru că ar permite puterii executive sau legislative să ignore o hotărâre judecătorească irevocabilă. Nu se poate lua în considerare doar partea salarială care era dată în plată în decembrie 2009, pentru că hotărârea judecătorească a acordat diferențe de drepturi salariale tot în baza unei legi, respectiv a Legii nr. 221/2008. Or, Legea nr. 330/2009, prin art. 30, stabilește că salariul din luna ianuarie 2010 nu poate fi mai mic decât cel din luna decembrie 2009.
Reclamanții mai învederează și faptul că pârâta, prin hotărârea judecătorească irevocabilă, a fost obligată, în primul rând, la calcularea drepturilor salariale potrivit Legii nr. 221/2008, urmând să achite și diferențele. În consecință, unitatea de învățământ era obligată să se raporteze și la aceste drepturi acordate prin hotărâre judecătorească, în momentul în care a calculat drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, indiferent de cât a fost în măsură să plătească efectiv. Mai departe, când a calculat drepturile salariale începând cu ianuarie 2010, pârâta trebuia să se raporteze și la hotărârea judecătorească ce consfințea salariile reale și nu doar la ceea ce a achitat efectiv. Așadar, unitatea de învățământ nu putea invoca propria culpă, adică primul calcul eronat din 2009, pentru a justifica un nou prejudiciu constând într-un nou calcul eronat.
Mai mult, pârâta a refuzat modificarea corespunzătoare a contractelor individuale de muncă, prin înregistrarea corectă a drepturilor salariale începând cu data de 02.12.2008 și până în prezent. Or, această conduită a pârâtei reprezintă o încălcare a drepturilor câștigate, principiu a cărui protejare este asigurată de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit acestui text al Convenției, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. În jurisprudența constantă a CEDO, s-a stabilit că noțiunea „bun” acoperă și dreptul unei persoane asupra unei creanțe (Cauza Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreatis contra Greciei), inclusiv a uneia de natură salarială. Tot dreptul internațional insistă să garanteze dreptul la un salariu egal al cetățenilor. Astfel, România este parte semnatară a Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, iar potrivit art. 7 lit. a din acest Pact, „Statele părți (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice, care să asigure îndeosebi (...) remunerația care asigură tuturor lucrătorilor cel puțin (...) un salariu echitabil și o remunerație egală pentru munca de valoare egală, fără nici o distincție”. Art. 9 statuează că „Statele părți la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la securitate socială”.
Referitor la capătul trei de cerere, susțin reclamanții faptul că acesta este consecința firească a admiterii primelor două capete de cerere. Reclamanții invocă și decizii de speță pronunțată de Tribunalul Iași în cauze similare.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâta Școala P. Dagâța a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a susținut că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2009, reîncadrarea personalului didactic din învățământ, la data de 01.01.2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009, aprobate prin Legea nr. 300/2009 și cu respectarea principiilor prevăzute în art. 3 din aceeași lege, în sensul luării în considerare „a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum si a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”. Astfel, a procedat la reîncadrarea personalului, cu respectarea întocmai a acestor prevederi. Documentația privind reîncadrarea a fost verificată de către Agenția Teritorială pentru Prestații Sociale Iași, în perioada martie 2010, ocazie cu care s-a constatat că reîncadrarea personalului s-a făcut în mod corect. De asemenea, Direcția Finanțelor Publice a constatat încadrarea corectă în alocațiile bugetare pentru cheltuieli de personal, aprobând plata salariilor. Mai susține pârâta faptul că prin disp. art. 48 alin. 16 din Legea nr. 330/2009, a fost abrogată O.G. nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008, precum și faptul că deciziile de reîncadrare s-au emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, la data emiterii acestor decizii neexistând o sentință civilă care să oblige unitatea la acordarea unor diferențe salariale.
Tot prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat și excepția tardivității introducerii acțiunii. În motivarea acestei excepții, pârâta a susținut că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2009, reîncadrarea personalului didactic din învățământ, la data de 01.01.2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009, aprobate cu Legea nr. 300/2009. În aceste condiții, unitățile de învățământ au procedat la reîncadrarea personalului cu data de 01.01.2010. Conform prevederilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, soluționarea contestațiilor în legătura cu stabilirea salariilor de bază individuale este de competența ordonatorilor de credite, iar persoanele nemulțumite de modul de soluționare a contestațiilor se pot adresa instanței de contencios administrativ sau instanței judecătorești, după caz, potrivit legii în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației. În conformitate cu prevederile art. 3 din O.M.M.F.P.S. nr. 32/2010, controlul aplicării Legii nr. 330/2009 se face de către agențiile teritoriale pentru prestații sociale, cu privire la stabilirea salarizării personalului. Acest control s-a realizat de către Agenția Teritorială pentru Prestații Sociale Iași, în perioada martie 2010 și s-a finalizat printr-o adresă transmisă prin unitatea de trezorerie teritorială, iar conform prevederile art. 4 din același ordin, controlul aplicării Legii nr. 330/2009, cu privire la alocațiile bugetare pentru cheltuieli de personal, s-a făcut de către Direcția Finanțelor Publice. În acest sens, unitatea a prezentat la Trezoreria Iași adresa de verificare primită de la Agenția Teritorială pentru Prestații Sociale Iași, ocazie cu care s-a constatat încadrarea în alocațiile bugetare și s-a aprobat efectuarea plății salariilor. Mai susține pârâta că, deși toate deciziile au fost aduse la cunoștința salariaților la data emiterii acestora, salariații nu au contestat modul de reîncadrare în termenul prevăzut de lege.
În dovedirea susținerilor, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentinta civila nr. 2569/28.06.2013, Tribunalul Iasi a respins excepția tardivității formulării contestației invocată de pârâtă.
A admis acțiunea, formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții H. V., O. Panseluța, Pașaniuc M., U. M., Pașaniuc D., P. S., Pașaniuc L. N., P. A., U. I., H. M., Macsimiuc A., H. D., B. M., J. Olguța, H. Doinița în contradictoriu cu pârâta Școala P. Dagâța, .> A anulat deciziile nr. 149, 135, 141, 148, 136, 145, 137, 150, 144, 139, 138, 146, 154, 159, 134 emise de pârâtă la data de 08.02.2010 pe numele reclamanților. A obligat pârâta să emită în folosul reclamanților noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
A obligat pârâta să calculeze și să achite reclamanților diferența dintre drepturile încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, în funcție de perioada efectiv lucrată la pârâtă în anul 2010, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, in ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației invocată de pârâtă, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată si a respins-o.
Astfel, potrivit disp. art. 34 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. Potrivit disp. art. 34 alin. 3, ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile, iar potrivit alin. 4, împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. 1 persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației. Astfel, în conformitate cu aceste dispoziții legale, instanța a reținut că împotriva măsurilor dispuse de ordonatorii principali de credite, respectiv împotriva modului de soluționare a contestațiilor, salariații se pot adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației. Or, în speță, deciziile de reîncadrare au fost comunicate reclamantelor la data de 08.02.2013. Contestațiile împotriva acestor decizii au fost formulate la data de 08.02.2013 nefiind soluționate de către unitatea de învățământ. în speță nefăcându-se dovada comunicării către reclamante a modului de soluționare a contestațiilor formulate. Având în vedere acest aspect, dispozițiile art. 34 din Legea nr. 330/2009, precum și data formulării prezentei acțiuni – 18.02.2013, instanța a constatat că în speță nu se poate reține o depășire a termenului de 30 de zile prevăzut de lege.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanții sunt salariații pârâtei Școala P. Dagâța. Prin deciziile nr. 149, 135, 141, 148, 136, 145, 137, 150, 144, 139, 138, 146, 154, 159, 134 emise de pârâtă la data de 08.02.2010 pe numele reclamanților s-a dispus reîncadrarea acestora, începând cu data de 01.01.2010, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009. De asemenea, prin aceleași decizii s-au stabilit, potrivit art. 30 alin. 1 și 5 lit. a din Legea nr. 330/2009, drepturile salariale cuvenite reclamanților începând cu data de 01.01.2010. Împotriva acestor decizii reclamanții au formulat contestații, pârâta necomunicând un răspuns la acestea.
Prin prezenta acțiune reclamanții au solicitat anularea deciziilor de reîncadrare și obligarea pârâtei la reîncadrarea lor începând cu data de 01.01.2010, potrivit disp. Legii 330/2009, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, rezultate inclusiv din sentința civilă nr. 827/14.04.2010 a Tribunalului Iași. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010.
Potrivit disp. art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 330/2009, unul dintre principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat de această lege îl constituie „luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
Potrivit disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.
Potrivit disp. art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar potrivit alin. 6 al aceluiași articol, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea nr. 330/2010 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea”.
Având în vedere toate aceste dispoziții legale menționate, s-a reținut de către instanță că începând cu data de 01.01.2010 reclamantele– cadre didactice trebuiau să beneficieze de un salariu egal cu salariul aferent lunii decembrie 2009. Referitor la acest aspect, instanța a reținut faptul că reclamantele trebuiau să beneficieze în luna ianuarie 2010 de un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor legale (Legii nr. 221/2008), și nu egal cu salariul încasat efectiv în luna decembrie 2009.
Cât privește salariul aferent lunii decembrie 2009, instanța a reținut faptul că salarizarea personalului didactic până la data de 31.12.2009 a fost reglementată de O.G. nr. 15/2008. Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 lit. c, pct. 3 din O.G. nr. 15/2008, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 291,678 lei pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008. O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Astfel, prin Legea nr. 221/2008 s-a modificat art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță, în sensul că pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 400,00 lei, această valoare reprezentând valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior, dispozițiile art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță din O.G. nr. 15/2008 au fost modificate succesiv prin O.U.G. nr. 136/2008, prin O.U.G. nr. 151/2008 și prin O.U.G. nr. 1/2009, toate aceste ordonanțe de modificare fiind însă declarate neconstituționale. Totodată, instanța a reținut faptul că începând cu data de 02.12.2008 este în vigoare Legea nr. 221/2008, lege care stabilește valoarea coeficientului de multiplicare (de 400,00 lei) și care nu a suferit nici un fel de modificări.
În aceste condiții, salariul reclamanților la nivelul lunii decembrie 2009 trebuia să fie calculat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, lege care stabilea o valoare mai mare a coeficientului de multiplicare.
De altfel, și prin decizia nr. 3 din 04.04.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind admise recursurile în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009, precum și faptul că în luna decembrie 2009 salariile reclamanților trebuiau calculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, s-a reținut de către instanță că deciziile emise la data de 08.02.2010 de pârâta sunt nelegale, drepturile salariale fiind stabilite în mod eronat în funcție de salariul încasat de reclamanți în luna decembrie 2009 și nu în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze aceștia în luna decembrie 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 și cu hotărârile judecătorești menționate.
Cât privește dispozițiile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, invocate de pârâtă, instanța a reținut că potrivit acestor dispoziții legale, „reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”. Or, prin decizia nr. 124/2010 a Curții Constituționale, deși a fost respinsă ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009, s-a reținut faptul că prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 sunt afectate de vicii de neconstituționalitate întrucât modificau niște dispoziții legale declarate neconstituționale prin decizia nr. 842/2009 și prin decizia nr. 989/2009. Pe cale de consecință, raportat la decizia nr. 124/2010 a Curții Constituționale, instanța nu a reținut susținerile pârâtei referitoare la disp. art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010.
În consecință, reținând ca nelegale deciziile de reîncadrare, instanța a constatat că sunt întemeiate și cererile formulate de reclamanți având ca obiect obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, precum și la calculul și plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că este întemeiată acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanți in contradictoriu cu parata Școala P. Dagâța si a admis-o astfel.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Unitatea Scolara –Scoala Profesionala Dagata jud Iasi, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului său, apelanta a sustinut că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, potrivit cărora reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 330/2009, și cu respectarea principiilor prevăzute în art. 3 din aceeași lege, în sensul luării în considerație „a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
A mai motivat apelanta că a procedat la reîncadrarea personalului cu respectarea strictă a dispozițiilor legale, iar în urma verificărilor efectuate de Agenția Teritorială de Prestații Sociale Iași nu s-au constatat greșeli în modul de stabilire al salarizării personalului ca urmare a reîncadrării acestuia.
Apelanta a mai susținut că deciziile de reîncadrare au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale.. Mai mult decât atât, apelanta a susținut că deciziile de reîncadrare au fost aduse la cunoștința personalului în Consiliul profesoral,iar începând cu 01.01.2010 toți angajații au primit salariile conform deciziilor de reîncadrare, aspect ce rezulta din fluturașii de salariu, și nu a existat nicio contestație în tot acest timp.
În aceste condiții, apelanta a considerat că a procedat corect la reîncadrarea personalului cu 01.01.2010.
Ca urmare, s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că apelul formulat de către Unitatea Scolara –Scoala Profesionala Dagata jud Iasi, este nefondat.
Astfel Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță că, potrivit art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, „reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009” și că, prin decizia nr. 124/2010 a Curții Constituționale, deși a fost respinsă ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009, s-a reținut faptul că prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 sunt afectate de vicii de neconstituționalitate întrucât modificau niște dispoziții legale declarate neconstituționale prin decizia nr. 842/2009 și prin decizia nr. 989/2009.
În plus, Curtea reține că dispozițiile Legii 330/2009 au fost complinite cu cele ale art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, potrivit cărora „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea nr. 330/2010 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea”.
Prin urmare, legiuitorul a prevăzut prin O.U.G. nr. 1/2010 se referă expres la drepturile salariale ,,stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009” și nicidecum decât cele avute în luna decembrie 2009, așa cum susține recurenta.
Astfel, în mod legal prima instanță a reținut faptul că reclamanții trebuiau să beneficieze în luna ianuarie 2010 de un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor legale, și nu egal cu salariul încasat efectiv în luna decembrie 2009.
Faptul că unitățile școlare pârâte nu au înțeles să pună în aplicare prevederile Legii 221/2008, în temeiul căreia se impuneau a fi determinate drepturile salariale ale reclamanților inclusiv în luna decembrie 2009 nu le conferă dreptul de a-și invoca propria culpă în a perpetua aceeași stare de nelegalitate și în anul 2010, sub pretextul că în luna decembrie 2009 reclamanții au încasat efectiv drepturi salariale mai mici decât cele cuvenite prin lege și că hotărârea judecătorească prin care le-au fost recunoscute drepturile salariale conform Legii 221/2008 este ulterioară emiterii deciziilor de reîncadrare.
Așa cum a expus pe larg instanța de fond și cum s-a stabilit prin decizia în interesul legii nr. 3/2011 a ÎCCJ, dispozițiile OG 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009.
Întrucât aceste drepturi salariale erau datorate reclamanților în temeiul unei legi în vigoare, este lipsită de relevanță împrejurarea că hotărârea judecătorească prin care pârâtele au fost obligate să aplice dispozițiile Legii 221/2008 este ulterioară emiterii deciziilor de reîncadrare.
Ca atare, Curtea constată că în mod corect prima instanță dispus anularea deciziilor de reîncadrare, care au fost emise pornind de la o premisă greșită, respectiv de la o bază de calcul ce a ignorat dispozițiile Legii 221/2008, și a obligat apelanta-pârâtă să procedeze la reîncadrarea personalului cu respectarea dispozițiilor legale menționate.
Împrejurarea că statele de personal, întocmite de apelanta au făcut obiectul verificărilor efectuate de Agenția Județeană de Prestații Sociale Iași, nu reprezintă motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii pronunțate de Tribunalul Iași. Controlul aplicării Legii nr. 330/2009 de către autoritățile publice locale, potrivit Ordinului nr. 32/2010 emis de M.M.F.P.S și M.F.P. pentru monitorizarea și controlul aplicării prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale, abrogat prin Ordinul nr. 727/2010 emis de M.M.F.P.S și M.F.P., nu împiedică pe salariatul nemulțumit să conteste noua încadrare și nici nu poate constitui un obstacol în interpretarea și aplicarea legii de către instanțele de judecată investite cu soluționarea acțiunii formulate de salariatul nemulțumit.
Nici împrejurarea că reclamanții au luat cunoștință de deciziile de reîncadrare odată cu plata drepturilor salariale conform fluturașilor de salariu nu poate constitui motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii primei instanțe.
Tribunalul a reținut corect incidența dispozițiilor art. 34 alin. 1- 4 din Legea nr. 330/2009, în raport de care nu se poate vorbi despre o depășire a termenului legal de 30 de zile pentru formularea contestației.
Ca atare, apelul declarat de către parata este nefondat.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 Cod proc.civ., constatând că în cauză nu sunt întemeiate motivele invocate, Curtea de Apel va respinge apelul formulat de Unitatea Scolara –Scoala Profesionala Dagata jud Iasi și va păstra sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul promovat de către pârâta Unitatea Școlară Școala P. Dagâța, jud. Iași, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 2569/ 28 06 2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 8 .11.2013.
Președinte, A. C. S. | Judecător, S. P. | |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./S.A.
2 ex.20.11.2013
Tribunal Iași – M. M.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1066/2013.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1033/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
