Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 265/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 265/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 2819/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 265/2013
Ședința publică de la 15 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător S. P.
Judecător A. C. S.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA împotriva sentinței civile nr. 1683 din 22.11.2012 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, intimați fiind U. T. a Sindicatelor M/C C. - în numele și pentru membrul de sindicat, S. O. și S. C. Marfă SA - Sucursala Muntenia Dobrogea, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la prim termen; s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de fata;
Prin sentința civilă nr. 3583/15 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul C. a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta U. T. a Sindicatelor M/C C. în numele și pentru membrul de sindicat S. O. în contradictoriu cu pârâții S.N.T.F.M- C. Marfă SA București și S.N.T.F.M- C. Marfă SA- Sucursala Muntenia-Dobrogea, în favoarea Tribunalului V. motivat de faptul că, dispozițiile art. 269 C. muncii prevăd că cererile vizând soluționarea conflictelor de muncă se soluționează de instanța competentă unde reclamantul își are domiciliul sau reședința după caz, sediul.
La Tribunalul V. dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta U. T. a Sindicatelor M/C C. în numele și pentru membrul de sindicat S. O. a solicitat obligarea pârâților S.N.T.F.M - C. Marfă SA București și S.N.T.F.M - C. Marfă SA- Sucursala Muntenia-Dobrogea la plata drepturilor salariale neacordate actualizate cu rata inflației, cu începere de la data nașterii dreptului până la data plății efective, reprezentând salariul suplimentar pentru anii 2007,2008, 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. pe anul 2009,ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. și C. aferent anului 2009, premiul acordat de Ziua Feroviarilor pentru anul 2009 și contravaloarea bonurilor de masă neeliberate pe luna aprilie 2009.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că toate pretențiile bănești care fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată reprezintă drepturi salariale.
Astfel, potrivit prevederilor din Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate și înregistrat la DMPS București sub nr. 1625/29.03.2007, prelungit prin actul adițional nr. 2093/08.04.2008 precum și prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă încheiat pe anii 2009-2010 și înregistrat la DMPS București sub nr.2584/04.06.2009, pârâtele s-au obligat, ca pentru munca prestată în cursul unui an calendaristic să plătească salariaților un salariu suplimentar echivalent cu salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Prin art. 64 din Contractul Colectiv de Muncă, susține reclamanta, pârâtele s-au obligat la premierea salariaților cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare pentru Ziua Feroviarilor precum și pentru sărbătorile de Paști și C. reprezentând un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare.
De asemenea, arată reclamanta că potrivit dispozițiilor art. 74 din Contractul Colectiv de Muncă, părțile contractante au convenit ca salariații să beneficieze de un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată potrivit procedurilor de acordare și de calcul stabilite prin Legea nr. 142/1998.
Potrivit dispozițiilor din contractele colective de muncă negociate și încheiate cu sindicatele reprezentative ale salariaților, angajații pârâtei urmau să beneficieze de unele drepturi, însușite de ambele părți. Susține reclamanta că membrul de sindicat S. O. nu a beneficiat până la acest moment de nici unul din aceste drepturi deși, potrivit dispozițiilor legale, pârâții erau obligați să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă .
În dovedirea pretențiilor, reclamanta a depus extrase de pe Contractul Colectiv de Muncă 2007-2008 și 2009-2010, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, extras de pe Ordinul 161/2009.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 7, 32, 30, 64 și 74 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabile perioadelor pentru care s-au solicitat despăgubirile, pe dispozițiile art. 38 și 43 din CCM la nivel de ramură transporturi nr. 722/2008 și pe Legea nr. 142/1998.
Pârâta S.N.T.F.M- C. Marfă SA București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, întrucât în mod normal reclamanta trebuia să sesizeze mai întâi comisia mixtă patronat-sindicat din cadrul societății, apoi instanța de judecată.
De asemenea a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Uniunii Teritoriale a Sindicatelor M/C C., motivat de faptul că îndrituirea de a promova acțiuni judiciare aparține organizațiilor sindicale legal constituite.
Pârâta a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a S.N.T.F.M- C. Marfă SA- Sucursala Muntenia-Dobrogea și excepția lipsei capacității procesuale a S.N.T.F.M- C. Marfă SA- Sucursala Muntenia-Dobrogea. Astfel, pârâta susține că sucursala nu are statutul de angajator, fiind lipsită de personalitate juridică, iar în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a S.N.T.F.M - C. Marfă SA- Sucursala Muntenia-Dobrogea arată că nu există identitate între persoana pârâtei și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
S.N.T.F.M- C. Marfă SA București a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la prevederile aart.268 alin. 1 lit. e din Codul muncii în ce privește solicitarea reclamantei de acordare a drepturilor solicitate prin prezenta cerere.
Astfel, pârâta precizează că termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de acest articol se aplică ori de câte ori se revendică drepturi stipulate prin contractele colective de muncă, cu excepția acelor drepturi de natură salarială respectiv: salariu de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri, pentru drepturile salariale fiind aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c (vechea renumerotare, anterior intrării în vigoare a legii nr. 40/2011).
Pe fondul cauzei, solicită respingerea ca neîntemeiate a tuturor capetelor de cerere.
Referitor la obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, arată că acordarea acestuia este sub condiție potestativă și anume, realizarea de profit, condiție neîndeplinită având în vedere pierderile și datoriile înregistrate de societate în ultimii ani. Cu privire la capătul de cerere solicitat de reclamantă privind acordarea contravalorii bonurilor de masă aferente lunii aprilie 2009, pârâta precizează că acesta este neîntemeiat, solicitând respingerea acestuia, motivat de faptul că acordarea acestora de către angajator nu reprezintă o obligație ex lege, ci doar o posibilitate condiționată decisiv de bugetele de venituri și cheltuieli și de resursele financiare proprii. Pârâta precizează că în anul 2009 nu i s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli prin H.G
În apărare a solicitat proba cu înscrisuri..
Prin sentinta civila nr. 1683/22.11.2012, Tribunalul V. a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de către pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă – „C.F.R. MARFA” S.A.
A respins excepția lipsei calității de reprezentant a Uniunii Teritoriale a Sindicatelor M/C C..
A admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei S. C. Marfă SA Sucursala Muntenia-Dobrogea.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. C. Marfă SA Sucursala Muntenia-Dobrogea.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind pretențiile referitoare la obligarea la plata salariului suplimentar pentru anii 2007 și 2008, a ajutorului material pentru Paști și C. pe anul 2009, a premiului anual acordat de „Ziua Feroviarilor” pentru anul 2009 și contravaloarea tichetelor de masă începând din luna aprilie 2009.
A respins excepția prescripției privind plata salariului suplimentar pentru anul 2009.
A admis în parte cererea formulată de către reclamanta U. T. a Sindicatelor M/C C., în numele și pentru membrul de sindicat S. O., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă - „C. Marfă” SA.
A obligat pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă – „C.F.R. MARFA” S.A. să plătească membrului de sindicat S. O. sumele reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, pentru anul 2009, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
A respins, ca prescrise, drepturile reprezentând ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. și C. pentru anul 2009, premierea de Ziua Feroviarului pentru anul 2009, salariul suplimentar pentru anii 2007-2008, precum și contravaloarea tichetelor de masă pentru anul 2009.
A respins acțiunea introdusă împotriva pârâtei S. C. Marfă –Sucursala Muntenia –Dobrogea având in vedere lipsa capacității procesuale a pârâtei.
Pentru a se pronunta astfel, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța, cu privire la excepțiile invocate în cauză (art. 137 Cod Procedură Civilă), dar si cu privire la fondul cauzei a reținut următoarele:
În ce privește excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile invocată de pârâta S.N.T.F.M- C. MARFĂ SA București, instanța a respins-o întrucât această condiție ar veni în contradicție flagrantă cu dispozițiile art. 6 CEDO privind liberul acces la justiție.
În speța de față nu există o convenție încheiată între părți care ar stipula că procedura prealabilă de sesizare a comisiei mixte este obligatorie.
Excepția lipsei calității de reprezentant a Uniunii Teritoriale a Sindicatelor M/C C. a fost respinsă întrucât așa cum reiese din copia de pe tabelul existent la dosarul cauzei, S. O. este membru de sindicat al acestei organizații sindicale. Potrivit art. 219 C. muncii, la cererea membrilor lor, sindicatele pot să-i reprezinte pe aceștia în cadrul conflictelor de muncă.
Excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei S.N.T.F.M- C. Marfă SA- Sucursala Muntenia-Dobrogea cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a S.N.T.F.M- C. Marfă SA- Sucursala Muntenia-Dobrogea au fost admise, avându-se în vedere H.G.nr. 582/1998 care prevede înființarea S. C. MARFĂ SA al cărui unic acționar este statul român la nivel teritorial, această societate își desfășoară activitatea prin sucursale, care sunt subunități fără personalitate juridică, fără organe proprii de conducere și care nu au buget propriu, iar sucursala Muntenia-Dobrogea nu are personalitate juridică și în consecință nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă.
În consecință, instanța a respins acțiunea reclamantei împotriva acestui pârât, avându-se în vedere lipsa capacității procesuale și implicit a calității procesuale pasive a S.N.T.F.M- C. Marfă SA- Sucursala Muntenia-Dobrogea.
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta S.N.T.F.M- C. Marfă SA București cu privire la capetele privire la capetele de cerere privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007 și 2008 ,a primei aferente Zilei Feroviarului datorată pe anul 2009, a ajutorului material pentru sărbătorile de Paști și C. aferente anului 2009 și a tichetelor de masă pentru luna aprilie 2009 este întemeiată pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește acordarea premiului anual aferent „Zilei Feroviarului” pentru anul 2009, instanța a admis-o motivat de faptul că obiectul acestui capăt de cerere constă în acordarea unor drepturi salariale izvorâte din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și astfel îi sunt aplicabile, din punctul de vedere al prescripției, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii care stabilesc un termen special de prescripție de 6 luni, drept pentru care aceste drepturi sunt prescrise pentru anul 2009 raportat la data formulării acțiunii (15.06.2012).
Și cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește acordarea ajutorului material aferent sărbătorii de P. pentru anul 2009, a ajutorului material aferent sărbătorilor de C. aferent anului 2009și a tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 instanța a admis-o motivat de aceleași aspecte.
D. consecință, instanța a respins ca prescrise drepturile reprezentând prima anuală pentru Ziua Feroviarului datorată pentru anul 2009, a ajutorului material pentru sărbătorile de C. aferent anului 2009, a ajutorului material pentru sărbătorile de P. aferent anului 2009 și contravaloarea tichetelor de masă pentru anul 2009.
Analizând prioritar excepția prescripției dreptului material la acțiune privind salariul suplimentar aferent anilor 2007 și 2008, Tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată si a fost admisă potrivit următoarelor considerente:
Fiind calificate ca venituri, respectiv salariul suplimentar, acestea sunt asimilate drepturilor salariale, astfel că sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Potrivit dispozițiilor art. 160 C. muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Conform art. 171 C. muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Raportat la data formulării acțiunii, respectiv 15.06.2012, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2007 și 2008.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune a salariului suplimentar aferent anului 2009, instanța a respins ca neîntemeiată excepția, întrucât așa cum a fost arătat în considerentele mai sus menționate, salariul suplimentar, este asimilat drepturilor salariale, supuse termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune. Ori, având în vedere data introducerii acțiunii respectiv 15.06.2012, instanța a constatat că cererea reclamantei privind plata acestuia a fost formulată în termenul legal.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că solicitarea reclamantei privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2009 este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit art. 40 alin. 2 litera c din C. muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Clauza contractuală negociată între părți și prevăzută la art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă stipulează că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de 10% din fondul de salarii realizat lunar.
În textul articolului se arată modalitatea concretă de constituire a fondului de plată a salariului suplimentar, dar nu rezultă că această plată este condiționată de performanțele economice ale angajatorului. Afirmația pârâtei că nu dispune de fondurile necesare achitării drepturilor solicitate nu poate fi avută în vedere întrucât o asemenea împrejurare nu o exonerează de obligația stabilită în sarcina sa prin contractele colective de muncă, contracte care dau naștere la drepturi și obligații în sarcina părților semnatare.
Potrivit art. 229 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. În raport cu dispozițiile art. 229 alin. 1 C. Muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare, drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă întinzându-se astfel cum stabilește art. 133 alin. 1 litera a din Legea 62/2011 pentru toți salariații din unitate, pentru contractele colective de muncă încheiate la acest nivel.
Conform art. 148 din Legea 62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
La dosarul cauzei, pârâta căreia îi incubă sarcina probei în conflictele de muncă (dispozițiile art. 272 C. muncii), nu a depus vreo dovadă din care să rezulte că S. O. nu s-ar încadra în criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar.
Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului precum și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, Tribunalul a constatat că S. O. este îndreptățit să primească salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul.
Suma datorată suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele de inflație a sumei cuvenite reclamantului la data plății efective.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta U. T. a Sindicatelor M/C C., în numele și pentru membrul de sindicat S. O. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M- C. Marfă SA București și, în consecință, a obligat pârâta să achite reclamantei, în numele și pentru membrul de sindicat individualizat salariul suplimentar aferent anului 2009, actualizat cu coeficientul de inflație la data plății efective.
Instanța a dispus respingerea ca prescrise capetele de cerere privind premiului anual aferent „Zilei Feroviarului” pentru anul 2009, ajutorului material pentru sărbătorile de C. și Paști aferente anului 2009, salariul suplimentar pentru anii 2007-2008 și contravaloarea tichetelor de masă pentru anul 2009.
Pentru aceleași considerente, participând la deliberări, conform art. 55 din Legea nr. 304/2004, asistenții judiciari și-au exprimat opinia in sensul celor reținute de către instanța de judecată.
În temeiul art.270 Codul Muncii, prezenta cauză este scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivează recurenta că eronat instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește salariul suplimentar aferent anului 2009, termenul incident fiind reglementat de art. 268 din Codul muncii, potrivit cu care cererile privind soluționarea unui conflict de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Instanța de fond nu a avut în vedere că nu orice sumă de bani plătită salariatului are caracter de drept salarial, ci numai cele definite de art. 160 din Codul muncii, și anume:„ salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri, salariul fiind definit de art. 159 alin.1 din Codul muncii. Astfel, drepturile solicitate în temeiul contractelor colective de muncă, nu pot fi confundate cu drepturi de natură salarială. Drepturile rezultate din contractele colective de muncă se prescriu în 6 luni, iar celelalte drepturi reieșite din alte prevederi (contracte individuale de muncă sau alte norme privitoare la muncă sau asigurări sociale) se prescriu în termen de 3 ani.
Mai arată recurenta că în mod eronat a fost obligată la plata salariului suplimentar pentru anii 2009. Textele relevante acordării acestuia sunt cuprinse în art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă 2009. Contrar celor reținute de către instanța de fond, interpretarea ce poate fi dată art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă, este în sensul că dreptul la acordarea salariului suplimentar este afectat de condiția obținerii unor venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia. Acordarea acestuia este sub condiție potestativă numai în cazul în care societatea are profit.
Or, convenția dintre părți a prevăzut posibilitatea acordării unui salariu suplimentar, specificându-se una dintre condițiile în care posibilitatea primirii acestui salariu devine drept efectiv, respectiv obținerea unor venituri și constituirea din acestea a unui procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, fără a se putea interpreta că intenția părților a fost, ca indiferent de circumstanțe, din veniturile obținute societatea să aloce un procent de maxim 10%, pentru plata acestor salarii suplimentare.
Având în vedere cele expuse, interpretarea corectă și legală ce poate fi dată art. 30 din CCM-urile în discuție este în sensul că dreptul la acordarea salariului suplimentar este afectat de condiția obținerii unor venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia.
În speță, susține recurenta, această condiție nu este îndeplinită întrucât, așa cum reiese din declarațiile fiscale, societatea nu a mai înregistrat nici un fel de profit în ultimii ani, ba dimpotrivă, a avut pierderi și datorii la bugetul de stat.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii în totalitate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă ”C. Marfă” S.A. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Curtea reține că obiectul acțiunii, admise în parte de prima instanță, l-a constituit obligarea recurentei pârâte la plata salariului suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Așa cum arată recurenta, salariul, ca element esențial al contractului individual de muncă, reprezintă, potrivit art. 159 alin. 1 Codul muncii, contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Potrivit art. 160 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
În contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil în perioada 2008-2009, art. 30 alin. 1, care prevede acordarea salariului suplimentar, este inclus la capitolul II ,,Sistemul de salarizare”.
Potrivit art. 7 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, salariul cuprinde: salariul de bază (stabilit în funcție de anumite criterii), sporuri la salariul de bază, adaosuri, premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală.
Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, prevăzute în Anexa nr. 6 la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, sunt: munca prestată în cursul anului calendaristic și lipsa sancțiunilor disciplinare expres prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Așadar, potrivit acestor clauze contractuale, salariul suplimentar are caracterul unui premiu acordat salariaților pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală, deci face parte din categoria drepturilor care se includ în noțiunea de „salariu”. Prin urmare, obiectul prezentei cauze constă în plata unor drepturi salariale neacordate, iar termenul în care poate fi formulată acțiunea este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, nu cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cum susține recurenta, prima instanță respingând în mod corect excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata salariului suplimentar pe anul 2009.
Cât privește temeinicia pretențiilor intimatei-reclamante privind acordarea salariului suplimentar, se reține că prima instanță a dat eficiență întinderii efectelor și caracterului obligatoriu al executării clauzelor contractuale stipulate în art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Din interpretarea sistematică și logică a acestei clauze contractuale, nu rezultă că nașterea dreptului la plata salariului suplimentar ar fi afectată de condiția evocată de către recurentă, anume realizarea veniturilor pentru constituirea fondului necesar, redactarea textului fiind clară și lipsită de echivoc.
Conform art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate aplicabil în anul 2009, „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.
Pentru evitarea evenimentelor de cale ferată, preîntâmpinarea producerii pagubelor etc., din fondul astfel constituit, până la 5 la sută poate fi utilizat pentru acordarea de salarii suplimentare în sumă de cel mult zece salarii de bază lunare corespunzătoare clasei 1 de salarizare. Aceste salarii suplimentare se acordă la propunerea subunității, cu aprobarea Consiliului de Administrație”.
Din interpretarea logică și sistematică a celor 4 aliniate ale art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, rezultă că acordarea salariului suplimentar, de către recurentă, este o obligație, nu „doar o facultate, o posibilitate de acordare în anumite condiții”, cum se susține de către aceasta. Sintagma „poate” are în vedere dreptul corelativ al personalului recurentei, de a prim acest salariu suplimentar, doar condiționat de îndeplinirea criteriilor de acordare prevăzute în anexa nr. 6, așa cum dispune art. 31 din Contractul Colectiv de Muncă.
În plus, argumentația recurentei se circumscrie exclusiv caracterului facultativ („poate primi”) al clauzei contractuale stipulate în art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă al S. „C. Marfă” SA, făcând abstracție de caracterul imperativ („vor primi”) al clauzei stipulate în art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar si de prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data aplicării CCM în discuție) potrivit cu care „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturi minimale.
Susținerea recurentei în sensul că fondul de salarii al companiei este limitat și că, din acest motiv, se află în imposibilitatea de a acorda drepturile bănești solicitate, va fi înlăturată cu motivarea că fondul de salarii este stabilit de către angajator, care a semnat contractul colectiv de muncă și care și-a asumat obligațiile prevăzute în cuprinsul acestuia, inclusiv obligația de a acorda salariul suplimentar.
Tocmai condiționarea pe care o invocă, în cuprinsul motivelor de recurs, cu privire la încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate este de natură a evidenția culpa recurentei, întrucât aceasta putea anticipa necesitățile pe care le avea în raport de toate drepturile salariale, care au fost negociate, și trebuia să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât fie să își îndeplinească obligațiile asumate față de angajați, fie să renegocieze clauzele contractelor colective de muncă.
De asemenea, această clauză din contractul colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, nefiind înlăturată prin măsurile economico-financiare prevăzute de OUG nr. 79/2001 și OUG nr. 79/2008, așa încât nu sunt relevante, sub aspectul obligației recurentei pârâte de acordare a salariului suplimentar, susținerile acesteia privind nerealizarea unor venituri suficiente în anul calendaristic corespunzător, lipsa profitului ori necesitatea încadrării în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anului 2009.
În consecință, față de considerentele expuse, constatând că nu pot fi reținute motivele invocate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge recursul și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1683 din 22.11.2012 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 15.02. 2013.
Președinte, D. P. | Judecător, S. P. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, I. P. |
Red./ Tehnored.S.A.
2 ex.-15.03.2013
Tribunalul V. – I. E. R.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 462/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
