Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1979/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1979/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 6789/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1979/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte A. C. S.
Judecător D. P.
Judecător S. P.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă – drepturi bănești, privind recursul declarat de recurenta S. C. de Reparații Locomotive „CFR – SCRL” B. S.A., împotriva sentinței civile nr 2405 din data de 21.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind S. R. de Locomotive din Depoul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic B. E. pentru intimat, lipsă reprezentantul legal al recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, s-a depus întâmpinare ce a fost comunicată, iar prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Președintele completului de judecată dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Consilier juridic B. E. pentru intimat depune la dosar împuternicire și arată că nu are de formulat cereri prealabile, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic B. E. pentru intimat solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la nr._ (disjunsă din cauza nr._ ), S. R. de Locomotive din Depoul Iași, in numele si pentru reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâta S. Comerciala de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA solicitând obligarea acesteia să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 28.06._10, în conformitate cu legislația muncii și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi valabil pentru anii 2008-2010, la plata pentru perioada 28.06._10 a diferenței dintre drepturile salariale de care au beneficiat, corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 570 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare negociat cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente; la plata pentru perioada 01.04._10 a diferenței dintre drepturile salariale de care au beneficiat, corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare negociat cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente; plata de daune interese constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată ca este salariatul pârâtei .În conformitate cu prevederile CCM Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pe anii 2008- 2010, nr. 722/03/24.01.2008, la art. 41 alin. 3, salariul de baza minim brut pe unitate, la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/ luna sa fie de 700 lei/ron, adica 4,12 lei/ ora, fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse in acesta.
Susține reclamantul că în calitate de angajator pârâta nu a calculat și nu a plătit drepturile salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi, încălcând astfel prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii și că în temeiul disp. art. 161 alin. 1 Codul muncii și ale art. 998, art. 1084 și art. 1088 cod civil este justificată obligarea pârâtei la plata dobânzii legale si a indicelui de inflație al monedei, aferente sumelor datorate de la data scadenței acestora până la data plății efective.
Pârâta S. Comerciala de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA a formulat întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune conform art. 268 lit. e Codul muncii. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, motivând că sindicatele reprezentative au participat la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, iar S.C. CFR- SCRL Brasov nu putea sa aibă altă grilă de salarizare mai mare la nivelul clasei 1 de salarizare decât societatea a cărei filiala este.
Prin sentința civilă nr.2405 din 21.06.2013 Tribunalul Iași respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocata de parata S. Comerciala de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA.
Admite cererea formulată de S. R. de Locomotive din Depoul Iași, cu sediul in Iași, ., jud. Iași in numele si pentru reclamantul M. M. in contradictoriu cu pârâta S. Comerciala de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA cu sediul in B., ..2, jud. B..
Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale calculate la salariul de baza minim brut de 700 lei conform Contractului Colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând diferența dintre salariile cuvenite lunar, inclusiv sporurile de care a beneficiat acesta, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, și salariile efectiv plătite, pentru perioada 28.06._10, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor pe care le datorează reclamantului, calculată de la data scadenței până la data plății efective
Analizând actele dosarului, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata unor diferențe de drepturi salariale. Potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. Or, acest text de lege nu distinge în funcție de izvorul drepturilor salariale solicitate. În aceste condiții, raportat la obiectul acțiunii și la momentul introducerii acțiunii (13.08.2012), instanța reține că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008, valabil pe anii 2008- 2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Potrivit dispozițiilor art. 133 alin. 1 din Legea 62/2011, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008, instanța reține că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de un salariu calculat în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 28.06._10. Examinând anexa nr. 5 la contract, se retine că unitatea este nominalizată în această anexă la poziția 10, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații paratei în perioada menționată.
Potrivit dispozițiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. În speță, instanța reține că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada plătii drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei în perioada 28.06._10.
Astfel, fata de dispozițiile art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură din transportul feroviar, instanța retine ca este întemeiata cererea reclamantului privind diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi valabil pentru 2008-2010, cu sporurile aplicate acestei diferențe și sumele încasate efectiv de reclamant, pentru perioada 28.06._10.
Se reține că actualizarea diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamantului cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, în timp ce acordarea dobânzii legale constituie o despăgubire pentru lipsa folosului cuvenit pe baza utilizării acelor sume.
Întrucât reclamantul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului, în temeiul disp. art. 166 alin.4 Codul muncii, instanța o obliga pe pârâta să plătească acestuia drepturile salariale actualizate în raport cu rata inflației până la data plății efective și dobânda legală aferente sumelor pe care le datorează reclamantului, calculată de la data scadenței până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. C. de Reparații Locomotive „CFR – SCRL” B. S.A. considerând-o nelegală și netemeinică.
1.Motivează recurenta că instanța de judecată a primit greșit confuzia creata de intimat între salariul de baza minim brut si clasa de salarizare. Clasa de salarizare reprezintă rezultatul aplicării unui coeficient avut în vedere la stabilirea salariului de bază brut, care astfel, prin aplicarea acestui coeficient, în cazul intimatului reclamant, depășește cu mult salariul de baza minim brut stabilit prin CCM la nivel de ramura transporturi. Invocând în aceste sens dispozițiile art.6, 7 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de unitate, aplicabil anilor 2009-2010.
Mai motivează recurenta că la data de 29.04.2010, prin actul adițional înregistrat la Direcția Județeană pentru Prestații Sociale B. sub nr.5706, la CCM nr.1781/2009-2010, prelungit până la 31.01.2011, s-a modificat Anexa nr.1 și s-a stabilit cuantumul clasei 1 de salarizare la nivelul de 600 lei. Anexa 1 din CCM (a nivel de unitate stabilește astfel un sistem de salarizare care asigura tuturor salariaților un salariu de baza brut superior salariului de baza minim brut stabilit prin CCM la nivel de ramura transporturi. Astfel, salariul de baza brut este format pe baza unui coeficient de ierarhizare numit clasa de salarizare, clasa 1 de salarizare fiind în cuantum de 600 lei (respectiv 570 lei pana la 01.04.2010, conform CCM nr. 1781/2009-2010). Nu se face vorbire de „salariul de baza minim brut" de 700 lei, ori in cazul intimat reclamantului este evident ca aceasta condiție este îndeplinită. Mai mult, la S. C. de Reparații Locomotive CFR-SCRL B. S.A. nici un salariat nu este încadrat la nivelul clasei 1 de salarizare, deci implicit nici intimatul reclamant, astfel că nu poate sa invoce încălcarea legii cu privire la salariul minim pe economie.
Mai motivează recurenta că, în conformitate cu art.41 alin.3 lit.b) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010, "părțile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate, vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulat la art.41 alin.(3)lit.a) pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art.40 pct.(1) din contractul colectiv de munca nr. 722/ 2008”.
Recurenta susține că, în aceste condiții nu se solicita simpla aplicare a dispozițiilor din contractul colectiv de munca la nivel de ramura privitoare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii (ceea ce ar duce la stabilirea unui salariu sub valoarea celui negociat, caci aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de ramura transporturi, prevăzute la art. 41 alin 1-3 din contractul colectiv la nivel de ramura, ar fi dus la stabilirea unor salarii în cuantum mai mic decât cele de care intimatul reclamant a beneficiat raportat la prevederile contractului colectiv de munca la nivel de unitate), ci a acestui element conjugat cu coeficienții de ierarhizare si clasa de salarizare din contractul colectiv de munca la nivel de unitate. Cu alte cuvinte, se dorește combinarea dispozițiilor contractuale mai avantajoase cuprinse în cele două contracte colective de muncă, ceea ce echivalează cu o "lex tertia", respectiv a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, fapt contravine prevederilor art.969 cod civil.
Soluția aplicării directe a dispozițiilor contractuale de la nivel superior nu poate fi una legala si temeinica decât daca se constata ca în aceasta modalitate salariatului i . mai favorabila decât cea rezultata din aplicarea CCM la nivel inferior. Or, printr-un simplu calcul matematic se poate observa ca la nivel de ramura transporturi este garantat un salariu minim de baza de 700 lei, de care urmau a beneficia in concret doar muncitorii necalificați, iar coeficientul maxim folosit in acest algoritm este pentru "studii superioare: 2". Spre deosebire, la nivel de unitate au fost stabilite salarii de baza brute pornindu-se de la un salariu de baza de 600 lei (01.04._11), si 46 clase de salarizare, pentru care s-au convenit coeficienți de ierarhizare cuprinși intre 1 si 6.371, ajungându-se la un nivel maxim al salariului de baza brut de 3.632 lei.
Mai motivează recurenta că a acționat conform dispozițiilor art.41(6) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010, în sensul că prin negocierea anuala, părțile contractante au stabilit un anumit salariu de baza minim brut si anumiți coeficienți de ierarhizare, având în vedere numărul de salariați si limita superioară dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri si cheltuieli, iar acordarea unor drepturi salariale suplimentare determinate fără luarea în considerare acest fond de salarii contravine prevederilor contractuale expuse.
Invocă și faptul că CCM la nivel de unitate este încheiat ulterior CCM - ului la nivel de ramura, fără a se dovedi nici o intenție a reclamantului (sindicat) de completare cu clauza care face obiectul acțiunii, starea de pasivitate fiindu-i imputabila, întrucât inițiativa de modificare a CCM incumba ambelor părți, potrivit dispozițiilor art. 3, alin.6 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, în vigoare în perioada supusa judecații.
2. Recurenta critică și soluția de obligarea a sa la plata dobânzii legale. Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere si principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod Civil, potrivit căruia daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsită partea. Suma rezultata din actualizare în raport cu rata inflației a reparat integral prejudiciul generat. Acordând suma actualizata, instanța a urmărit ca prejudiciul efectiv creat prin devalorizarea monedei naționale sa fie acoperit. Daunele sub forma dobânzii au reglementare juridica diferita, însă cu același scop, si anume sa acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plații, prejudiciu care este acoperit prin actualizarea sumelor de bani cu indicele inflației In cazul cumulării acestora s-ar obține în favoarea intimatului reclamant o îmbogătire fără justă cauză, întrucât la reactualizarea sumei cu rata inflației se tine cont de nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României.
3 . Recurenta invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune in raport de prevederile art.268 (1) lit.c) din Codul Muncii, privind drepturile salariale solicitate pentru perioada 28.06._09, relativ la data sesizării instanței de judecata, respectiv 20.08.2012.
Intimatul S. R. de Locomotive din Depoul Iași, formulează întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul arată că arată că în speța de fata este aplicabil art.283, alin.l, lit.c din codul muncii, în vigoare pe întreaga perioadă care face obiectul acestui dosar, prin care se stabilește un termen unic de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului, pentru drepturile salariale sau despăgubirile solicitate de salariați.
Pe fondul recursului intimatul solicită să se respecte contractul de la nivel superior de la Ramura Transporturi, art.41, alin.3. Acest contract colectiv trebuia aplicat si la . SA, întrucât anexa 5 societatea este semnatara acestui contract.
Intimatul mai arată că orice grila de salarizare începe cu clasa 1, iar celelalte clase se stabilesc prin diverse formule, dar toate sunt funcție de clasa 1.
Invocă dispozițiile art.238, art.240 si art.241 din Codul muncii. Ținând cont de art.243 din Codul muncii care stipulează ca obligatorie executarea contractului colectiv de munca, coroborat cu dispozițiile art.41 din.5 din Constituția României, care prevede ca "este garantat" caracterul obligatoriu al convențiilor colective, raportat la CCM nr.722 de la Ramura Transporturi, solicită menținerea ca temeinica si legala a sentinței recurate.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatului și dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată, l-a constituit obligarea recurentei pârâte, angajatorul intimatei reclamante, la plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 28.06._10. Termenul în care poate fi formulată acțiunea este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, respectiv 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Fiind începută și neîmplinită la data intrării în vigoare a Codului civil, prescripția extinctivă întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, invocată pentru prima oară în recurs, este supusă dispozițiilor legale care au instituit-o, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011. Or, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă nu limita, în timp, momentul până la care partea interesată putea invoca prescripția,așa cum prevede art. 2513 Cod civil.
Cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 28.06._10, a fost introdusă de intimată la data de 19.09.2012 (data înregistrării cererii cu nr._ ), așa încât este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 28.06.2009 – 19.08.2009.
Pe fond, Curtea reține netemeinicia criticilor recurentei. Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, ale cărui efecte au fost invocate de intimat a fost încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe.
Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc si se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe au prevăzut, în art. 123 pct. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe care l-au încheiat, că acesta produce efecte „în toate unitățile nominalizate în anexa 5”.
Examinând anexa nr. 5 la contract, se constată că recurenta este nominalizată în această anexă la poziția 10, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații recurentei, potrivit art. 123 pct. 1 din contract și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada 2009-2010.
Art. 123 pct. 1 din contract, ca și art. 3 alin. 1 din același contract, preiau dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010, conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte “pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă”, aceste dispoziții instituind o excepție de la principiul relativității efectelor contractului.
De asemenea, pentru salariații recurentei produc efecte și contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare, precum și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în acest sens fiind dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. a și b Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010.
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, se reține, de principiu, că aplicarea contractelor colective de muncă încheiate la niveluri inferioare (contractele colective de muncă la nivel de grup de unități și la nivel de unitate), nu înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi), așa cum consideră recurenta, dacă aceste contracte colective conțin clauze ce stabilesc drepturi la niveluri diferite.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Intimata și-a întemeiat acțiunea pe clauza cuprinsă în art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, care își produce efectele pentru toți salariații încadrați la recurentă deoarece prevede drepturi la un nivel superior celor prevăzute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, respectiv muncitori, personal administrativ încadrat pe funcții, personal de specialitate încadrat pe funcții și personal încadrat pe funcții.
Potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a).
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Așadar, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile aveau obligația să stabilească salariile de bază minime brute, pentru fiecare categorie de salariați, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de transporturi stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din același contract.
Evident că părțile implicate în negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mare de 700 lei, însă, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mic de 700 lei, așa cum a procedat recurenta, la care să se aplice coeficienții minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010.
În aceste condiții, intimata poate solicita aplicarea directă a prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, deci acțiunea formulată, având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale, pentru perioada în care acest contract și-a produs efectele, este întemeiată. Sub acest aspect, al aplicării directe a unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nu sunt relevante susținerile recurentei privind „acordul” părților de a stabili un alt salariu minim la nivelul societății și alți coeficienți de ierarhizare decât cei prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi.
Curtea notează că prin aplicarea prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 nu are loc o reducere a drepturilor salariale cuvenite intimatului reclamant. Aceasta deoarece, salariul de bază minim brut de 700 lei este prevăzut ca bază de la care pornesc negocierile, corespunzător, evident, clasei 1 de salarizare.
Prin consecință, proporțional cu clasa de salarizare în care este încadrat fiecare reclamant are loc o majorare, în cascadă a salariului de bază brut la care se va aplica coeficientul de ierarhizare corespunzător. Intimatului recurent fiindu-i stabilit prin actul adițional la contractul individual de muncă o clasă de salarizare superioară celei de pornire (1) i se va calcula în funcție de algoritmul rezultat din art.7 din CCM la nivel de unitate și anexa 1 la acesta,drepturile salariale prin majorarea salariului brut aferent poziției sale.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind obligarea la plata dobânda legală. Astfel, dobânda legală are natura juridică a unor daune interese acordate salariatului potrivit art. 166 alin. 4 Codul muncii, pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neplata sau plata cu întârziere a unor drepturi salariale și ca atare în mod corect a fost acordată.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința, în limitele considerentelor expuse
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta S. C. de Reparații Locomotive „CFR – SCRL” B. S.A., împotriva sentinței civile nr 2405 din data de 21.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă.
Respinge ca prescrisă extinctiv cererea reclamantului privind plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre salariile cuvenite lunar, inclusiv sporurile de care a beneficiat acesta, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și salariile efectiv plătite, pentru perioada 28.06.2009 – 19.08.2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, din 29.11.2013.
Președinte, A. C. S. | Judecător, D. P. | Judecător, S. P. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./tehnoredactat P.D.
2 ex.11.12.2013
Tribunalul Iași – T. P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 965/2013. Curtea de Apel IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
