Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1642/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1642/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 6740/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1642/2013
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Judecător G. P.
Judecător N. C. M.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de . Locomotive și Utilaje - C.F.R. - S.C.R.L. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2356 din 21.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind S. R. de Locomotive din Depoul Iași în numele și pentru B. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatului, B. E., lipsă reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată;- intimatul, prin reprezentant legal, a depus la dosar întâmpinare, duplicatul fiind comunicat recurentei;- prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Reprezentantul intimatului depune la dosar delegație de reprezentare pentru intimat, se legitimează cu Cartea de Identitate . nr._ eliberată la data de 10 11 2009 de SPCLEP Ploiești, CNP_ și precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului intimatului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr._ ( disjunsă din dosarul nr._ ), S. R. de Locomotive din Depoul Iași, in numele si pentru reclamantul B. G., a chemat în judecată pe pârâta S. Comerciala de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA, solicitând obligarea acesteia la plata: drepturilor salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 28.06._10, în conformitate cu legislația muncii și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi valabil pentru anii 2008-2010; pentru perioada 28.06._10, a diferenței dintre drepturile salariale de care au beneficiat, corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 570 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare negociat cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente; pentru perioada 01.04._10, a diferenței dintre drepturile salariale de care au beneficiat, corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare negociat cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente; daune interese constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat ca este salariatul pârâtei. În conformitate cu prevederile CCM Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pe anii 2008- 2010 nr. 722/03/24.01.2008, art. 41 alin. 3, salariul de baza minim brut pe unitate, la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/ luna, este de 700 lei, adica 4,12 lei/ora, fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse in acesta.
A susținut reclamantul, menționând prevederile art. 241 alin. 1 lit. c, at. 238 Codul muncii și art. 8 din Legea nr. 130/1996, că, în calitate de angajator, pârâta nu a calculat și nu a plătit drepturile salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi, încălcând astfel prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii. În temeiul disp. art. 161 alin. 1 Codul muncii și ale art. 998, art. 1084 și art. 1088 Cod civil, este justificată obligarea pârâtei la plata dobânzii legale si a indicelui de inflație al monedei, aferente sumelor datorate de la data scadenței acestora până la data plății efective.
Pârâta S. Comerciala de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune conform art. 268 lit. e Codul muncii.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, motivând că sindicatele reprezentative au participat la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și că S.C. CFR- SCRL Brasov nu putea sa aibă altă grilă de salarizare mai mare la nivelul clasei 1 de salarizare decât societatea a cărei filiala este.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2356 din 21.06.2013, Tribunalul Iași respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocata de parata S. Comerciala de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA.
Admite cererea formulată de S. R. de Locomotive din Depoul Iași, in numele si pentru reclamantul B. G., in contradictoriu cu pârâta S. Comerciala de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA.
Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale calculate la salariul de baza minim brut de 700 lei conform Contractului Colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând diferența dintre salariile cuvenite lunar, inclusiv sporurile de care a beneficiat acesta, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, și salariile efectiv plătite, pentru perioada 28.06._10, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor pe care le datorează reclamantului, calculată de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, urmând să o respingă. Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata unor diferențe de drepturi salariale. Potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. Or, acest text de lege nu distinge în funcție de izvorul drepturilor salariale solicitate. În aceste condiții, raportat la obiectul acțiunii și la momentul introducerii acțiunii (13.08.2012), excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008, valabil pe anii 2008- 2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Potrivit dispozițiilor art. 133 alin. 1 din Legea 62/2011, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008, reclamantul este îndreptățit să beneficieze de un salariu calculat în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 28.06._10. Examinând anexa nr. 5 la contract, s-a retinut că unitatea este nominalizată în această anexă la poziția 10, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații paratei în perioada menționată.
Potrivit dispozițiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. În speță, pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada plătii drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei în perioada 28.06._10.
Astfel, fata de dispozițiile art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură din transportul feroviar, este întemeiata cererea reclamantului privind diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi valabil pentru 2008-2010, cu sporurile aplicate acestei diferențe și sumele încasate efectiv de reclamant, pentru perioada 28.06._10.
Actualizarea diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamantului cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, în timp ce acordarea dobânzii legale constituie o despăgubire pentru lipsa folosului cuvenit pe baza utilizării acelor sume.
Întrucât reclamantul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului, în temeiul disp. art. 166 alin.4 Codul muncii, o va obliga pe pârâta să plătească acestuia drepturile salariale actualizate în raport cu rata inflației până la data plății efective și dobânda legală aferente sumelor pe care le datorează reclamantului, calculată de la data scadenței până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. C. de Reparații Locomotive „CFR – SCRL” B. SA.
În motivarea recursului, se invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de prevederile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, privind drepturile salariale pentru perioada 28.06._09, relativ la data sesizării instanței de judecată, respectiv 20.08.2012.
În fapt, recurenta susține că instanța de fond nu a luat în considerare, în primul rând, că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate valabil pentru anii 2009-2010, art. 6 și art. 7, nu se folosesc termenii de „salariu de bază minim brut”, ci doar termenii de „clasa de salarizare” și „salariu de bază” stabilit în raport cu pregătirea, competența, răspunderea, complexitatea sarcinilor funcției ocupate. Intimatul reclamant a creat o confuzie între salariul de bază minim brut și clasa de salarizare.
Anexa 1 din CCM la nivel de unitate nr. 1781/2009-2010, modificată prin actul adițional înregistrat la Direcția Județeană pentru Prestații Sociale B. cu nr. 5706/29.04.2010, stabilește un sistem de salarizare care asigură salariaților un salariu de bază brut superior salariului de bază minim brut stabilit prin CCM la nivel de ramură transporturi.
Raportat la dispozițiile art. 247 Codul muncii, recurenta susține că obligația legală de a aplica dispozițiile contactului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care nu există încheiat contract colectiv de muncă la nivel de angajator, așa cum este în prezenta cauză, însă instanța de fond nu a ținut cont de acest contract. În plus, existența unei clauze favorabile într-un contract colectiv de muncă la nivel superior nu se transferă de drept într-un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, ci numai după parcurgerea procedurii legale de modificare, aceasta fiind garanția stabilității actelor juridice.
În subsidiar, recurenta solicită să se constate că, fiind 2 contracte colective de muncă separate,valoarea clasei 1 de salarizare prevăzute în anexa 1 nu poate fi înlocuită cu valoarea salariului de bază minim brut prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv 700 lei. Prin acest contract nu a fost îngrădit dreptul angajatorilor din ramură de a stabili anumite sisteme de salarizare, singura condiție fiind aceea ca orice salariat să beneficieze de un salariu de bază minim brut de 700 lei, condiție îndeplinită în cazul reclamantului, fapt pentru care se solicită desființarea sentinței și respingerea acțiunii.
„În altă ordine de idei”, recurenta redă prevederile art. 41 alin. 3 lit. b din CCM la nivel de ramură transporturi, considerând că se dorește combinarea dispozițiilor contractuale mai avantajoase din cele două contracte colective de muncă, ceea ce echivalează cu o „lex terția”, respectiv de a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pe de altă parte, față de prevederile art. 41 alin. 6 din CCM la nivel de ramură transporturi, părțile contractante au stabilit, prin negociere anuală, un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, având în vedere numărul de salariați și limita superioară a fondului de salarii stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli.
Consideră recurenta ca acțiunea reclamantului este de rea credință, întrucât sindicatele reprezentative au participat la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, contract încheiat ulterior celui la nivel de ramură, fără a se dovedi intenția reclamantului de completare cu clauza care face obiectul acțiunii.
Cu privire la plata dobânzii legale, se arată că daunele sub această formă au reglementare juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, însă scopul este același, de acoperire integrală a prejudiciului rezultat din întârzierea plății. În cazul cumulării lor, s-ar obține de intimatul reclamant o îmbogățire fără justă cauză.
În susținere, recurenta a anexat practică judiciară.
Prin întâmpinarea formulată de S. R. de Locomotive din Depoul Iași, în numele și pentru membrul de sindicat, s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală, ținând cont de art. 243 Codul muncii coroborat cu art. 41 alin. 5 din Constituție.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate și a aspectelor invocate de recurentă în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod proc. civilă, Curtea constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată, admise de prima instanță, l-a constituit obligarea recurentei pârâte, angajatorul intimatului reclamant, la plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 28.06._10. Termenul în care poate fi formulată acțiunea este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, respectiv 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Fiind începută și neîmplinită la data intrării în vigoare a Codului civil, prescripția extinctivă întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, invocată pentru prima oară în recurs, este supusă dispozițiilor legale care au instituit-o, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011.
Anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă nu limita, în timp, momentul până la care partea interesată putea invoca prescripția,așa cum prevede art. 2513 Cod civil.
Cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 28.06._10, a fost introdusă de intimat la data de 13.08.2012, așa încât este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 28.06._09.
Cu privire la temeinicia pretențiilor intimatului, se reține că, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, pe care și-a întemeiat acțiunea, a fost încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe.
Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc si se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe au prevăzut, în art. 123 pct. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe care l-au încheiat, că acesta produce efecte „în toate unitățile nominalizate în anexa 5”.
Examinând anexa nr. 5 la contract, se constată că recurenta este nominalizată în această anexă la poziția 10, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații acesteia, potrivit art. 123 pct. 1 din contract, așa cum a reținut și prima instanță.
Art. 123 pct. 1 din contract, ca și art. 3 alin. 1 din același contract, preiau dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010, conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte „pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă”, aceste dispoziții instituind o excepție de la principiul relativității efectelor contractului.
De asemenea, pentru salariații recurentei produce efecte și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 1781/2009-2010, modificat prin actul adițional înregistrat la Direcția Județeană pentru Prestații Sociale B. cu nr. 5706/29.04.2010, invocat de recurentă, în acest sens fiind dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. a și b Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010.
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, se reține, de principiu, că aplicarea contractelor colective de muncă încheiate la niveluri inferioare (contractele colective de muncă la nivel de unitate), nu înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi), așa cum consideră recurenta invocând prevederile art. 247 Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010, dacă aceste contracte colective conțin clauze ce stabilesc drepturi la niveluri diferite.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Intimatul reclamant și-a întemeiat acțiunea pe clauza cuprinsă în art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, care își produce efectele pentru toți salariații încadrați la recurentă, deoarece prevede drepturi la un nivel superior celor prevăzute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, respectiv muncitori, personal administrativ încadrat pe funcții, personal de specialitate încadrat pe funcții și personal încadrat pe funcții.
Potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a).
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Așadar, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile aveau obligația să stabilească salariile de bază minime brute, pentru fiecare categorie de salariați, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de transporturi stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din același contract.
Evident că părțile implicate în negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior (așa cum este contractul colectiv de muncă la nivel de unitate) puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mare de 700 lei, însă, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mic de 700 lei, așa cum a procedat recurenta.
În aceste condiții, și fără a fi necesară parcurgerea „procedurii legale de modificare” a clauzelor contractuale de rang inferior cum susține recurenta, intimatul reclamant poate solicita aplicarea directă a prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, deci acțiunea formulată, având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada în care acest contract și-a produs efectele, este întemeiată.
Sub acest aspect, al aplicării directe a unei clauze dintr - un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nu sunt relevante susținerile recurentei privind combinarea dispozițiilor contractuale mai avantajoase din cele două contracte colective de muncă ori stabilirea, de către părțile contractante, prin negociere anuală, a unui anumit salariu de bază minim brut și anumitor coeficienți de ierarhizare, având în vedere numărul de salariați și limita superioară a fondului de salarii stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind îmbogățirea fără justă cauză a intimatului prin cumularea actualizării sumelor cu dobânda legală.
Astfel, atât actualizarea cu rata inflației, cât și dobânda legală, au natura juridică a unor daune interese acordate salariatului potrivit art. 166 alin. 4 Codul muncii, pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neplata sau plata cu întârziere a unor drepturi salariale.
Însă, actualizarea cu rata inflației reprezintă o despăgubire compensatorie, acordată pentru a acoperi devalorizarea monedei naționale, în sensul scăderii puterii de cumpărare a aceleiași sume de bani, în timp ce dobânda legală reprezintă o despăgubire moratorie, acordată pentru a acoperi prejudiciul suferit prin plata cu întârziere a unei sume de bani.
În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința, în limitele considerentelor expuse, în sensul că în sensul că se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii și va fi respinsă, ca prescrisă extinctiv, cererea reclamantului privind plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, și salariile efectiv plătite, pentru perioada 28.06._09. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S. C. de Reparații Locomotive
„CFR-SCRL” B. SA împotriva sentinței civile nr. 2356 din data de 21.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Respinge, ca prescrisă extinctiv, cererea reclamantului privind plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre salariile cuvenite lunar, inclusiv sporurile de care a beneficiat acesta, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și salariile efectiv plătite, pentru perioada 28.06.2009 – 12.08.2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 .10.2013.
Președinte, C. B. | Judecător, G. P. | Judecător, N. C. M. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./B.C.
2 ex./21.11.2013
Tribunal Iași – T. P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
