Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 19-11-2014, Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 6092/111/2013
ROMÂNIA | |
CURTEA DE APEL ORADEA | |
- Secția I civilă - | |
completul II/ b apel nr. operator de date cu caracter personal: 3159 | |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 553/2014-A
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2014
Președinte : | F. T. | - judecător |
V. P. | - judecător | |
A. B. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta contestatoare G. D. M., CNP_, cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 62, județul Bihor –la Cabinet Avocația C. D. R.-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., CUI_, cu sediul în Oradea, Calea A., nr. 18, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 433/LM din 27 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, având ca obiect: contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta apelantei contestatoare G. D. M.-lipsă, avocat C. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._/28 iunie 2014, emisă de Baroul Bihor-Cabinet Individual, precum și reprezentanta intimatei pârâte .-avocat D. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/22.09.2014, emisă de Baroul Bihor-Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul apel este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura litigiului dedus judecății, precum și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 19.11.2014, o cerere din partea apelante, respectiv cerere de probațiune, după care:
Reprezentanta apelantei contestatoare solicită în probațiune încuviințarea probei cu interogatoriul, în ceea ce privește parte intimată, învederând faptul că intimata nu a răspuns la toate întrebările din interogatoriul administrat în fața instanței de fond, fiind astfel încălcate prevederile art. 358 Cod procedură civilă, privind răspunsul la interogatoriu.
Reprezentanta intimatei mai arată că, instanța a cenzurat întrebările din interogatoriul încuviințat și administrat, fiind astfel încălcate în cauză unele principii esențiale.
Reprezentanta intimatei se opune la cererea de probațiune formulată de reprezentanta părții apelante.
Instanța, respinge cererea de probațiune formulată de reprezentanta apelantei, respectiv luarea unui interogatoriu părții intimate, având în vedere actele existente la dosar.
Întrebate fiind, reprezentantele părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra apelului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului apel.
Reprezentanta apelantei contestatoare solicită admiterea apelului declarat de partea pe care o reprezintă, în principal, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței competente în vederea completării și reaprecierii probațiunii, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea contestației așa cum a fost formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea apelului, reprezentanta apelantei arată că, sentința atacată nu este motivată în fapt și în drept, ceea ce conduce la constatarea nulității hotărârii.
De asemenea, apreciază că instanța de fond, în mod greșit a soluționat cauza încălcând principii fundamentale ale dreptului procesual civil.
Totodată, în ce privește fondul arată că în speță nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru concediere, în sensul că nu a operat o desființare efectivă a postului de muncă, respectiv desființarea nu a avut o cauză reală și serioasă, fiind încălcate dispozițiile art. 65 din Codul Muncii.
Cu privire la probatoriul administrat în cauză, mai precis proba cu interogatoriul, solicită a se avea în vedere că intimata nu a răspuns conform realității la toate întrebările din interogator, iar în ședința de judecată din 20 mai 2014 i-au fost înmânate, de parte adversă, o . documente, solicitându-se acordarea unui nou termen de judecată pentru a studia conținutul acestora, termen care însă nu i-a fost acordat.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului declarat de partea adversă, menținerea hotărârii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, fiind pronunțată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimatei arată că postul apelantei a fost desființat efectiv, pentru motive temeinice.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 433/LM din 27 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, s-au respins contestațiile formulate de contestatoarea G. D. M., în contradictoriu cu intimata S.C. CONTEMPORAN P. S.R.L.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Contestatoarea a fost angajată în cadrul unității intimate în baza contractului individual de munca pe perioadă nedeterminată nr.08/16.03.2008 pe postul de arhitect/proiectant, desfășurându-și activitatea opt ore pe zi.
Față de împrejurarea că pe de o parte între părți există încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă, contract înregistrat si la ITM Bihor, iar pe de altă parte existența și valabilitatea acestuia nu este contestată de vreuna din părți instanța a respins capătul de cerere privind constatarea ca intre părți s-a încheiat un contract individual de munca valabil ca fiind lipsit de interes.
Prin adresa nr.38 din 26.06.2013 S.C. Contemporan P. S.R.L. s-a comunicat contestatoarei ca relațiile contractuale dintre părți vor înceta în perioada imediat următoare fără motive imputabile persoanei sale și începând cu data de 26.06.2013 va beneficia de efectuarea a 12 zile de concediu de odihnă aferente anului 2013.
Analizând conținutul actului mai sus arătat instanța a apreciat că are caracterul unui preaviz prin care s-a adus la cunoștința contestatoarei că urmează a-i înceta contractul individual de muncă în perioada imediat următoare și că beneficiază de efectuarea a 12 zile de concediu de odihnă aferente anului 2013. Aceasta înștiințare nu reprezintă o măsura de natura sa modifice condițiile de încetare sau de executare a contractului individual de munca ori sa determine în sine încetarea raporturilor de munca dintre părți.
În sensul dispozițiilor art.75 din Codul muncii, preavizarea reprezintă de fapt încunoștințarea salariatului de către angajator asupra intenției acestuia din urma de a înceta raportul de munca dintre părți, si este un act juridic ce precede concedierea si care, în raport de prevederile art.266 coroborat cu dispozițiile art.269 din Codul muncii interpretate sistematic si logic, nu poate face prin el însuși obiectul cenzurii instanței de jurisdicție a muncii, ci doar în cadrul analizei de legalitate si de temeinicie a deciziei de încetare a raporturilor de munca si împreuna cu aceasta, deoarece prin el însuși, preavizul nu produce încetarea contractului individual de muncii.
Prin decizia nr.08/22.07.2013 contestatoarei începând cu data de 24.07.2013 i-a încetat contractul individual de muncă în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii-legea nr.53/2003, aceasta din urmă decizie constituind efectiv actul prin care s-a stabilit în mod concret și fără echivoc încetarea la o anumită dată a raportului de muncă dintre părți.
La baza emiterii acestei decizii de concediere a stat, așa cum rezultă din cuprinsul acesteia, referatul administratorului din data de 25.06.2013, conform căreia urmare a analizării volumului de muncă și a constatării faptului că nu se justifică existența unui post de arhitect s-a dispus reorganizarea prin desființarea postului de arhitect ocupat de contestatoare.
Verificând legalitatea deciziei de încetare a contractului individual de muncă și a actelor premergătoare acesteia, din punct de vedere al conținutului formal al acestora, instanța a constatat că acestea au fost emise cu respectarea art.76 din Legea nr.53/2003.
În ceea ce privește obligația intimatei de a-i oferi contestatoarei un alt post vacant, din analiza textului alin. 1 lit. d a art.76 din Codul muncii, tribunalul a reținut că aceasta este incidentă doar „in condițiile art. 64, respectiv „în cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c si d, precum si in cazul in care contractul individual de munca a încetat de drept in temeiul art. 56 lit. f,ori în speță contractul de muncă a încetat în temeiul art.65 din Codul muncii.
S-a mai reținut că nu pot fi reținute ca și pertinente afirmațiile contestatoarei că decizia de concediere nu cuprinde criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, întrucât precizarea acestor criterii așa cum se prevede in art.76 alin.1 lit. c din Codul muncii se impune numai în cazul concedierilor colective, or în speță a fost contestată decizia de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Din punct de vedere a temeiniciei măsurii, instanța a constatat faptul că angajatorul își motivează decizia luată pe faptul că a intervenit o reorganizare a activității sale.
Potrivit art.65 alin.1 din Codul Muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Totodată, textul legal evocat nu limitează motivele care determină desființarea locului de muncă ,impunând numai condiția ca acestea să fie reale și serioase. Cu alte cuvinte pentru concedierea salariatului pentru motive neimputabile în condițiile art.65 din Codul muncii este necesar să aibă loc o reorganizare a activității angajatorului care să corespundă unei nevoi a acestuia și care să conducă la desființarea efectivă a postului ocupat de salariat.
Instanța a mai reținut că este supusă controlului judecătoresc numai legalitatea măsurii concedierii, iar nu și oportunitatea acesteia, asupra căreia singurul îndreptățit să aprecieze este angajatorul.
Astfel instanța a reținut că în situația în care angajatorul se confruntă cu dificultății economice sau transformări tehnologice stă în puterea reprezentanților săi să adopte orice măsuri organizatorice menite să conducă la îmbunătățirea activității ,inclusiv desființarea unor locuri de muncă .
Pentru cercetarea caracterului real ,efectiv și serios al cauzei desființării postului contestatoarei instanța a analizat comparativ organigramele anterioare și ulterioare măsurii concedierii.
Prin urmare ,din organigrama actuală rezultă că locul de muncă ocupat de contestatoare a fost suprimat din structura angajatorului ,în sensul desființării postului de arhitect ,desființarea postului având o cauză reală, prezentând un caracter obiectiv, impusă de dificultăți economice și de reorganizarea unității ,independent de culpa angajatorului, fiind impusă de necesității evidente privind eficientizarea activității, astfel cum rezultă din balanța de verificare depusă la dosar.
Legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului să facă selecția acelor posturi pe care să le desființeze ,în cazul în care apreciază că această măsură duce la eficientizarea activității. Dacă prin hotărârea administratorului se apreciază că reorganizarea societății implică și reducerea posturilor ,instanța trebuind să țină cont de această hotărâre atunci când analizează contestația nefiind îndrituită să se implice în elaborarea și aplicarea strategiei de reorganizare a angajatorului,neavând competența să analizeze aspectele de eficiență economică sau dificultățile economice prin care trece o societate, singurele aspecte pe care le-a analizat instanța investită cu contestație la decizia de desfacere a unui contract de muncă sunt cele legate strict de respectarea legii, în ce privește raportul de muncă dintre salariat și angajator, si nicidecum activitatea economică a societății.
Instanța a mai arătat că nu poate realiza o analiză de oportunitate în stabilirea salariaților supuși acestei proceduri și o nouă evaluare a salariaților care ar fi putut rămâne ,ori ar fi putut face obiectul concedierii fondate pe dispozițiile art.65 alin.1 din Codul muncii cu ignorarea criteriilor avute în vedere de angajator.
De altfel, în doctrina juridică s-a exprimat în această problemă opinia potrivit căreia controlul de legalitate al instanței în cazul concedierii nu afectează dreptul angajatorului de a stabili persoanele care urmează a fi supuse în mod obiectiv procedurii concedierii datorită reorganizării.
De asemenea, nu a fost primită apărarea contestatoarei că ulterior concedierii sale, au fost făcute angajări pe postul ocupat de aceasta, întrucât nu s-a făcut in vreun fel dovada afirmațiilor sale.
De altfel, instanța a mai reținut că revine angajatorului obligația și dreptul de a stabili organigrama, în funcție de necesarul de personal și de indicatorii economici ai societății, mai mult reorganizarea nu presupune cu necesitate existența unei situații economice precare a societății angajatoare ,fiind suficientă o modificare a schemei de personal în funcție de oportunitățile unității, art.65 din Codul muncii fiind modificat prin pct. 9 al art. I din O.U.G. nr. 55 din 30 august 2006, publicata in Monitorul Oficial nr. 788 din 18 septembrie 2006.
În varianta anterioară s-a reținut că într-adevăr se impunea existența unor dificultăți economice ale angajatorului pentru a se justifica concedierile individuale, în varianta modificată a articolului 65 în vigoare la data concedierii contestatoarei nu se mai impun însă aceste condiții.
Contestatoarea nu a probat prin probele administrate în cauză, că prin decizia contestată s-a urmărit înlăturarea sa din societate și celălalt post de arhitect/proiectant existent în structura unității intimate, a fost suprimat din organigrama unității, fiind astfel evident că nu s-a urmărit concedierea pe alte criterii decât cele strict organizatorice.
Raportat la aceste considerente instanța a reținut că desființarea locului de muncă al contestatoarei a fost efectivă ,de vreme ce acesta este suprimat din structura angajatorului și a constatat că reorganizarea activității angajatorului a fost una efectivă, determinată de necesitatea eficientizării activității.
Inclusiv Carta socială europeană revizuită la art. 24 lit. a instituie posibilitatea concedierii salariaților dacă această măsură este impusă de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului.
În contextul considerentelor mai sus expuse, instanța având în vedere că măsura este legală și temeinică, în consecință a apreciat contestația formulată în prezentul dosar și în dosarul conex ca fiind neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată în favoarea intimatei întrucât acestea nu au fost cuantificate și nici justificate prin documente care să fie depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat apel reclamanta-apelantă G. D. M., solicitând, în principal, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței competente în vederea completării și reaprecierii probațiunii, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea contestației așa cum a fost formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În cuprinsul cererii de apel sunt formulate următoarele critici:
-sentința atacată nu este motivată în fapt și în drept, ceea ce conduce la constatarea nulității hotărârii: în acest sens se face o analiză a dispozițiilor art. 425 Cod procedură civilă privitoare la conținutul imperativ al hotărârii judecătorești, apreciindu-se că instanța a analizat impropriu probatoriul administrat, situație ce aduce atingere dreptului la apărare, drept garantat atât de legile interne, cât și de art. 6 din CEDO;
-instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza încălcând principii fundamentale ale dreptului procesual civil: în acest sens se face o analiză a acestor principii, și anume rolul judecătorului în aflarea adevărului, dreptul la un proces echitabil, principiul egalității, principiul dreptului la apărare, al disponibilității, principiul aflării adevărului judiciar, al nemijlocirii și al contradictorialității; se arată că instanța de fond a ignorat probatoriul administrat în cauză, respectiv a atins doar tangențial probele administrate, nefăcându-se nici o referire în cadrul sentinței atacate cu privire la proba cu interogatoriul; se impune totodată clarificarea modului în care își exercită atribuțiile asistenții judiciari, care deși sunt obligați de lege să consemneze opinia lor motivată, nu o fac, acest lucru ducând automat la anularea hotărârii atacate, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la soluția adoptată;
-referitor la fondul cauzei se invocă motive de nulitate în ceea ce privește decizia de încetare a contractului de muncă: astfel, se apreciază că în speță nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru concediere, în sensul că nu a operat o desființare efectivă a postului de muncă, respectiv desființarea nu a avut o cauză reală și serioasă, fiind încălcate dispozițiile art. 65 din Codul Muncii; se face în continuare o expunere exhaustivă a condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege (art. 65 și următoarele Codul Muncii), art. 59, 74, 76 din Codul Muncii; se învederează faptul că nu se cunoaște persoana competentă pentru luarea deciziei de concediere potrivit actului comunicat, și nu se precizează în cuprinsul deciziei care sunt motivele de fapt pentru care a fost desființat postul ocupat de salariat, astfel că deciziile emise sunt nule, realizându-se în fapt o modificare unilaterală a contractului de muncă; se face în continuare referire la dreptul contestatoarei de a beneficia de despăgubiri, de repunerea acesteia în situația anterioară, de îndreptățirea acesteia la plata daunelor morale, făcându-se trimitere în acest sens la drepturile din Codul Muncii, Declarația Universală a drepturilor Omului, Pactul Internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, Directiva 200/79 a CE, Constituția României și practica CEDO;
-în ceea ce privește probatoriul administrat în cauză, mai precis proba cu interogatoriul se solicită a avea în vedere că intimata nu a răspuns conform realității și întrebărilor 9,10,11 și 12; de asemeni se arată că dispozițiile procedurale nu conferă posibilitatea instanței de a cenzura întrebările formulate în cadrul interogatoriului; se invocă faptul că în ședința de judecată din 20 mai 2014 i-au fost înmânate de parte adversă o . documente, solicitându-se acordarea unui nou termen de judecată pentru a studia conținutul acestora, termen care însă nu i-a fost acordat.
În drept, invocă dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă, Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata . Oradea a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciindu-se că prin cererea de apel se invocă o . texte de lege care nu își au nici un fel de justificare, întrucât în sentința atacată se regăsesc atât motivele de drept, cât și cele de fapt ce au stat la baza pronunțării acesteia.
Examinând apelul, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Referitor la critica formulată de recurentă, vizând nemotivarea în fapt și drept a hotărârii atacate, aceasta este nefondată: astfel, pe de o parte nu se arată în mod concret care ar fi deficiențele hotărârii sub aspectul considerentelor, recurenta limitându-se doar la o expunere teoretică a conținutului hotărârii judecătorești, prin prisma dispozițiilor art. 425 Cod procedură civilă, respectiv a doctrinei; pe de altă parte este de observat din examinarea considerentelor hotărârii atacate că instanța de fond a motivat pe larg soluția adoptată, atât în fapt cât și în drept, făcând trimitere atât la legislația internă cât și la cea internațională (Carta Socială Europeană), precum și la doctrina și jurisprudența în materie; în fine, în ceea ce privește atribuțiile asistenților judiciari, potrivit art. 426 Cod procedură civilă, aceștia au obligația de a-și motiva soluția propusă în situația în care au făcut opinie separată; în speță atât judecătorul, cât și asistenții judiciari au optat pentru aceeași soluție, motivarea hotărârii reprezentând punctul de vedere al tuturor membrilor completului de judecată, inclusiv al asistenților judiciari.
Nefondată este și critica formulată de apelantă cu privire la încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, susținerile făcute având un pronunțat caracter de generalitate, fără a se indica în concret în ce constau încălcările respective.
Referitor la legalitatea deciziei de concediere, în mod corect a reținut instanța de fond că emiterea acesteia s-a făcut cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de Codul Muncii în art. 76, respectiv art. 65.
Astfel, din analiza dispozițiilor art. 76 lit. c și d, rezultă că obligația intimatei de a-i oferi contestatoarei un alt post vacant există numai în cazul în care concedierea ar fi fost dispusă în temeiul art. 61 lit. c și d, precum și în cazul în care contractul de muncă a încetat în temeiul art. 56 lit. f, ori în cauză, contractul a încetat în baza art. 65 din Codul Muncii; de asemenea nu se impunea nici indicarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate, această cerință fiind prevăzută numai în cazul concedierilor colective, ori în speță suntem în prezența unei concedieri individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Nefondată este și susținerea apelantei privitoare la nemotivarea măsurii concedierii, în considerentele deciziei făcându-se trimitere la referatul administratorului (fila 107, 108 dosar de fond) în care se arată că desființarea postului ocupat de reclamantă s-a datorat dificultăților economice cu care se confruntă societatea.
În ceea ce privește temeiul concedierii este de reținut că art. 65 (1) din Codul Muncii reglementează concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de acesta, condiționând această măsură de îndeplinirea a două cerințe și anume desființarea postului să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Toate aceste cerințe au fost îndeplinite: astfel, caracterul efectiv al desființării postului rezultă din analiza comparativă a organigramelor depuse de intimată la dosar, în organigrama actuală postul ocupat de reclamantă fiind suprimat din structura angajatorului; de asemeni, desființarea postului a avut o cauză reală, obiectivă și anume necesitatea reorganizării activității, în vederea eficientizării acesteia; în acest sens trebuie precizat că reorganizarea activității nu presupune -în actuala reglementare- neapărat existența unor dificultăți economice, fiind suficientă modificarea schemei de personal, dacă angajatorul apreciază că acest lucru este de natură să conducă la eficientizarea activității. Referitor la probațiune (inclusiv interogatoriul luat intimatei) acesta a fost administrat cu respectarea normelor procedurale, instanța -contrar susținerilor apelantei- având posibilitatea de a cenzura întrebările formulate în cadrul interogatoriului, în măsura în care acestea nu au legătură cu cauza, ori nu sunt concludente sau utile cauzei.
În fine, în legătură cu înscrisurile depuse de intimată la termenul din 20 mai 2014, -contrar susținerilor apelantei- este de observat că aceasta nu a solicitat amânarea cauzei în vederea studierii lor; instanța însă a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 27 mai 2014, dând posibilitate părților să depună concluzii scrise, ori din cuprinsul concluziilor depuse de reclamantă nu rezultă că aceasta ar fi ridicat vreo obiecțiune legată de aceste înscrisuri, astfel că nu se poate susține că partea ar fi fost prejudiciată în vreun fel.
Față de considerentele ce preced, Curtea apreciază ca nefondat apelul, și pe cale de consecință în temeiul art. 480 (1) Cod procedură civilă urmează să-l respingă, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta contestatoare G. D. M., CNP_, cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 62, județul Bihor –la Cabinet Avocația C. D. R.-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., CUI_, cu sediul în Oradea, Calea A., nr. 18, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 433/LM din 27 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
F. T. V. P. A. B.
- judecător fond – M. S.
- redactat decizie – judecător V. P. – 10.12.2014
- dactilografiat grefier A. B. – 10.12.2014 –4 ex.
-comunicat 2 exemplare
-G. D. M., CNP_, cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 62, județul Bihor –la Cabinet Avocația C. D. R.-
-., CUI_, cu sediul în Oradea, Calea A., nr. 18, județul Bihor
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 483/2014. Curtea... | Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 22-01-2014,... → |
|---|
