Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 232/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 232/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 3080/111/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.232/A/2014
Ședința publică din 28 aprilie 2014
PREȘEDINTE: B. D. M. - judecător
JUDECĂTOR: P. A. - judecător
GREFIER: F. M. D.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă S.C. R. H. ROMÂNIA S.R.L. BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 51/N, Clădirea C 1 Corp A, etaj 1, sector 3, în contradictoriu cu intimatul contestator C. L., cu domiciliul în Oradea, .. 9, ., împotriva sentinței civile nr. 560/LM din 22 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă avocat R. C. în reprezentarea intimatului contestator C. L. –lipsă, în baza împuternicirii avocațiale nr. 11 din data de 22 ianuarie 2014 emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind apelanta pârâtă S.C. R. H. România S.R.L. București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că apelul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra apelului.
Reprezentantul intimatului contestator solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat și păstrarea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Acesta învederează instanței că prin cererea de apel, se susține că sentința atacată ar fi netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond în mod greșit ar fi reținut că abaterile disciplinare săvârșite de către intimat nu prezintă gravitatea necesară pentru a i se aplica sancțiunea retrogradării.
Arată că apelanta face o gravă confuzie între arhivarea documentelor și depozitarea acestora, documentele aflate în cărucioare fiind deja arhivate.
În ceea ce privește corespondența electronică invocată de apelantă, arată instanței faptul că e-mailul datat 30 octombrie 2012 nu este în măsură să justifice culpa intimatului, întrucât ulterior expedierii acestuia s-a constatat faptul că documentele la care făcea referire aparțineau altor compartimente, iar nu celui coordonat de către intimat. Urmare a acestui e-mail, intimatul a comunicat conducerii faptul că documentele respective nu aparțin departamentului coordonat de către intimat, motiv pentru care următorul e-mail a și fost expediat tuturor departamentelor.
Prima instanță a făcut o corectă individualizare a sancțiunii disciplinare aplicate.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND :
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 560/LM din data de 22 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul C. L., în contradictoriu cu intimata S.C. R. H. România S.R.L. București.
S-a dispus anularea parțială a deciziei de sancționare nr. 22 din 06 februarie 2013 privindu-l pe contestator, în sensul că s-a înlocuit sancțiunea retrogradării din funcția de șef recepție marfă în funcția de adjunct șef recepție marfă pentru o perioadă de 60 de zile cu sancțiunea prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, respectiv cea a avertismentului scris.
A fost obligată intimata la plata către contestator a diferenței de drepturi salariale dintre cele aferente funcției de șef recepție marfă și cele aferente funcției de adjunct recepție marfă pentru perioada aplicării deciziei contestate.
Au fost respinse celelalte pretenții formulate.
A fost obligată intimata la plata către contestator a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a fost încadrat in anul 2007 cu contract individual de muncă pe durata nedeterminată, in calitate de sef recepție marfa la magazinul R. - Oradea.
Prin decizia nr.22/06.02.2013, emisă de către intimată, s-a dispus, în baza prevederilor art. 248 alin.1 lit. b din Legea nr.53/2003, retrogradarea din funcția de șef recepție marfă a contestatorului în funcția de adjunct șef recepție marfă, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pe o perioadă de 60 de zile.
Abaterile disciplinare reținute în sarcina contestatorului sunt următoarele: blocarea culoarului de emergenta de către trei cărucioare cu marfa, arhivarea si depozitarea necorespunzătoare a documentelor specifice compartimentului recepție marfă.
In baza referatului nr. 117/30.11.2012, s-a dispus de către directorul de magazin, începerea cercetării disciplinare a contestatorului.
Acesta a fost convocat inițial prin convocarea nr. 119/03.12.2012 să se prezinte la Biroul resurse umane al magazinului in data de 06.12.2012, ora 11, în vederea desfășurării procedurii de cercetare disciplinară.
Încă de la acea dată i-au fost aduse la cunoștință contestatorului faptele reținute în sarcina sa, fapte asupra cărora urma să se pronunțe in cursul cercetării disciplinare, astfel încât nu se pot reține ca și pertinente afirmațiile acestuia că i-a fost îngrădit dreptul la apărare prin necomunicarea procedurilor interne care ar fi fost încălcate.
Întrucât această convocare nu s-a comunicat in termen pentru a se prezenta la audiere, a fost comunicată contestatorului o nouă convocare cu nr. 125/07.12.2012.
Contestatorul a semnat de primire, insă ulterior a intrat in concediu medical, considerente pentru care i s-a comunicat si convocarea nr. 127/14.12.2012.
Ulterior prin informări a fost stabilit si termenul final pentru audierea petentului, respectiv data de 29.01.2013, ora 11.
Împrejurarea că unitatea intimată nu a mai acordat un nou termen pentru lipsa avocatului în vederea audierii contestatorului nu e de natură a duce la nelegalitatea, respectiv netemeinicia deciziei de sancționare, întrucât toate aspectele cu privire la care urma să se efectueze cercetarea disciplinară erau cunoscute de contestator încă din cursul lunii decembrie 2012, iar dispozițiile legale in materie prevăd doar posibilitatea, iar nu obligativitatea de a fi asistat la cerere de un reprezentant al sindicatului și nicidecum de un avocat ales.
Cu privire la referatul întocmit de către numitul A. G., in calitate de Director Zonal Departament Securitate, instanța a reținut că acesta se încadrează in situația reglementata de art. 7.4 din Regulamentul Intern al intimatei, care prevede că „ abaterile pot fi sesizate de către oricare salariat, iar șeful ierarhic căruia i s-a făcut sesizarea are obligația de a cerceta temeinicia oricărei sesizări”.
Concluzionând. instanța a reținut că referatul întocmit în speță nu este altceva decât o sesizare. De altfel. șeful ierarhic, directorul de magazin, numitul Clătea C., este cel care a dispus prin decizia nr. 118/03.12.2012 efectuarea cercetării disciplinare împotriva contestatorului, considerând întemeiata sesizarea din referat si a dispus in consecința.
Cu privire la termenul de 48 de ore în care trebuia informat Departamentul Resurse Umane, instanța a apreciat că acesta nu are nicio relevanța în ceea ce-l privește pe contestator și nu afectează în niciun fel desfășurarea cercetării disciplinare, respectiv drepturile acestuia, fiind un termen pe care însuși angajatorul l-a instituit in sarcina sa în vederea unei celerități necesare în situația aplicării unor eventuale sancțiuni disciplinare care sunt ținute de termene de decădere.
Orice nerespectare a unor eventuale reguli interne, proceduri, de către salariați ai intimatei nu poate fi avută în vedere decât în măsura în care aceasta ar fi viciat cercetarea disciplinara prin încălcarea unor drepturi ale salariatului cercetat disciplinar.
În speță, nu se poate reține că neinformarea Departamentului Resurse Umane ar fi adus vreun prejudiciu de orice natură contestatorului, considerent pentru care a fost înlăturată a această apărare ca neconcludentă.
In cadrul procesului verbal nr. 18/29.01.2013 sunt descrise pe larg faptele săvârșite de către salariat, probele aduse, apărările formulate de către contestator si poziția membrilor comisiei cu privire la aceste apărări.
S-a reținut că s-a încălcat cap.6.1.2.4, cap.2.5.1 din Regulamentul intern al intimatei angajatoare.
Cu privire la prima faptă imputată contestatorului, instanța a reținut că in data de 27.11.2012, la ora 07.00, un număr de trei cărucioare de marfa, in interiorul recepției marfa, au blocat culoarul către presele exterioare, respectiv curtea de marfa a magazinului, care, conform planului magazinului, constituie culoar de emergenta.
Instanța a reținut că însuși contestatorul a recunoscut existența celor trei cărucioare pe culoarul de emergență, însă acesta a considerat, ținând cont că data de 27.11.2011 reprezenta prima zi de lucru după efectuarea concediului legal de odihnă,că trebuia să se ocupe in primul rând de activitatea de coordonare si preluare operativă a mărfii sosite de la furnizori și de informarea cu privire la ceea ce s-a întâmplat în perioada cât a lipsit de la serviciu. Acesta a considerat prioritar să se ocupe de descărcarea și recepționarea mărfii sosite de la depozitul central, pentru ca aceasta să ajungă cât mai repede în magazin, pe raft, apreciind că cele trei cărucioare nici măcar nu reprezentau un real pericol în caz de urgență, întrucât puteau fi foarte ușor îndepărtate printr-o simpla împingere a acestora din dreptul căii de acces de către orice persoană.
Cu privire la gradul de pericol al faptei, instanța a reținut că cele trei cărucioare blocau culoarul de emergență către o ușă încuiată, așa cum rezultă și din declarațiile testimoniale administrate în cauză. Ușa respectiva era închisă cu cheia, deși normele pentru situații de urgenta prevăd ca aceste ieșiri de evacuare să fie în permanență deschise. Față de aceasta situație, instanța a apreciat că fapta imputată contestatorului există, însă gradul de pericol nu este de natură a atrage o sancțiune disciplinara de o asemenea gravitate ca retrogradarea din funcție.
Cu privire la a doua fapta care i se impută contestatorului, respectiv încălcarea prevederilor procedurii interne de recepționare a mărfii cu referire la faptul ca în cele trei cărucioare se aflau îndosariate avize de recepție marfă dintre care unele nu aveau completate anumite date sau nu aveau aplicate anumite ștampile, instanța a reținut că documentele la care comisia de cercetare disciplinara face trimitere in cuprinsul deciziei de sancționare sunt enunțate după cum urmează: „documentele specifice operațiunilor de recepție marfă care reflecta modul defectuos de lucru al compartimentului și pentru care șeful de recepție marfă - C. L. este răspunzător: aviz de însoțire a mărfii nr._ din data de 11.09.2012 - lipsa completare date privind expediția, nume delegat; document recepție marfă nr.334 din 06.11.2012 - lipsa semnăturilor specifice din partea companiei și a furnizorului la efectuarea recepției în cadrul ștampilei de recepție; document recepție marfă nr.328 din 06.11.2012 - lipsa semnăturilor specifice din partea companiei și a furnizorului la efectuarea recepției în cadrul ștampilei de recepție formulare de retur - lipsa semnături șef departament, sef recepție marfă, aceeași semnătură în toate câmpurile destinate contrasemnării documentului respectiv, sef departament, sef recepție marfa, operator.
Aceasta faptă se impune a fi analizată din punctul de vedere al gradului său de pericol. Astfel, instanța a reținut că înregistrarea documentelor mai sus enunțate in contabilitatea societății se efectuează de către operatori, iar in sarcina contestatorului este doar verificarea acestora. Privitor la neregulile grave în arhivarea documentelor specifice compartimentului recepție marfă, instanța a reținut că la nivelul compartimentului aceasta era o situație ce persista în timp, contestatorul neducând la îndeplinire o sarcină de serviciu trasată expres de către directorul de magazin, in calitate de superior direct, încă din data de 30.10.2012 și repetată prin solicitări ulterioare.
Instanța a apreciat însă că este vorba de o neglijență in serviciu cu caracter de continuitate, care a fost posibilă și „datorită” unității intimate, care a înțeles să tot schimbe locația de depozitare a arhivelor, creând astfel o stare de nesiguranță și incertitudine.
Potrivit art. 250 din Legea nr. 53/2003, angajatorul are obligația să stabilească sancțiunile disciplinare, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Instanța, în baza rolului său activ, trebuie să soluționeze cauza sub toate aspectele sale, fără a fi vorba de o imixtiune a organelor de jurisdicție în prerogativele disciplinare, care, prin natura lor, aparțin angajatorului. Instanța reține însă că prerogativa acestuia din urmă de a dispune sancționarea încetează odată cu aplicarea sancțiunii, din acest moment intervenind prerogativele organelor învestite de lege cu controlul jurisdicțional al actului de sancționare, control care, în lipsa oricărei limitări legale exprese, este devolutiv.
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 460 din 25 iulie 2013, a fost publicată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11 din 10 iunie 2013 privind examinarea recursurilor în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel București și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. 5 din Codul muncii cu privire la posibilitatea instanței de judecată, sesizate cu o contestație împotriva deciziei prin care s-a luat o măsură disciplinară împotriva salariatului, de a înlocui sancțiunea disciplinară aplicată de către angajator.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (5), raportat la art. 250 din Codul muncii, a stabilit că „instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară.”
Față de cele ce preced, instanța, în raport de întregul material probator administrat la dosar, a considerat că sancțiunea disciplinară aplicată contestatorului a fost una excesivă, chiar dacă acesta a mai fost sancționat disciplinar anterior, întrucât nu s-au avut în vedere împrejurările concrete în care s-au comis faptele, respectiv împrejurarea că angajatul era în prima zi de lucru după concediul de odihnă, că a considerat ca activitatea de înlăturare a cărucioarelor nu constituie o prioritate și că acele lipsuri de pe înscrisurile îndosariate nu au avut consecințe deosebite asupra activității comerciale a angajatorului.
Instanța a apreciat că măsura disciplinară aplicată contestatorului prin decizia contestată nu a fost corect individualizată, iar sancțiunea avertismentului scris, prevăzută de art. 248 lit. a din Legea nr.53/2003, corespunde gradului de pericol social al faptelor reținute în sarcina contestatorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. R. H. România S.R.L. București, solicitând instanței admiterea acestuia și schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației formulate ca nefondată.
În motivarea în fapt a apelului, apelanta – pârâtă a arătat că intimatul C. L. a fost încadrat în anul 2007, în calitate de șef recepție marfă la magazinul R. din Oradea.
Prin referatul înregistrat sub nr. 117 din 30 noiembrie 2012, întocmit de directorul zonal de securitate, au fost aduse la cunoștința unității abaterile disciplinare săvârșite de către intimat, respectiv faptul că, în urma verificărilor efectuate în data de 27 noiembrie 2012, s-au depistat nereguli grave în ceea ce privește atribuțiile de serviciu ale acestuia, respectiv arhivarea și depozitarea necorespunzătoare a documentelor specifice compartimentului recepție marfă, fiind încălcate astfel de către intimat fișa postului și procedurile companiei.
În baza referatului mai sus menționat, s-a dispus începerea cercetării disciplinare a salariatului, care a fost convocat inițial prin convocarea nr. 119 din 03.12.2012 să se prezinte la Biroul Resurse Umane la data de 06. 12 .2012, ora 11, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile.
Întrucât salariatului nu i s-a comunicat în termen convocarea, a fost emisă o nouă convocare cu nr. 125 din 7 decembrie 2012.
De această dată, deși a semnat de primire, salariatul a intrat în concediu medical, stabilindu-se ulterior un nou termen pentru audierea salariatului la data de 29 ianuarie 2013, ora 11.
În cuprinsul procesului – verbal nr. 18 din 29 ianuarie 2013 sunt descrise pe larg faptele săvârșite de salariat, probele aduse de unitate, apărările formulate de salariat și poziția membrilor comisiei cu privire la acestea. Ca urmare a cercetării disciplinare și având în vedere toate actele cercetării, comisia a propus sancționarea salariatului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Luând în considerare faptele săvârșite de salariat și gravitatea acestora, apelanta a dispus prin decizia nr. 22 din 6 februarie 2013 retrogradarea intimatului din funcția de șef recepție marfă în funcția de adjunct șef recepție marfă, pe o perioadă de 60 de zile, cu acordarea salariului corespunzător. Decizia a fost comunicată salariatului la data de 6 februarie 2013.
În mod greșit a reținut prima instanță că abaterile disciplinare săvârșite nu prezintă gravitatea necesară pentru a se aplica sancțiunea retrogradării.
Potrivit Codului muncii, angajatorul poate dispune oricare din măsurile disciplinare prevăzute de art. 248, ori de câte ori se constată că salariații au săvârșit o abatere disciplinară. Angajatorul este în măsură să aprecieze gravitatea abaterii disciplinare raportat la situația de fapt și la specificul activității, aspecte pe care instanța de fond nu le-a luat în considerare.
Poziția ocupată de contestator este una managerială. Arhivarea corespunzătoare a documentelor, precum și verificarea unei asemenea arhivări intră în atribuțiile sale. Cu toate acestea, deși au existat inclusiv e - mailuri repetate din partea directorului de magazin, în sensul arhivării corespunzătoare a documentelor începând cu data de 30 octombrie 2012, nici în data de 29 noiembrie 2012 intimatul nu îndeplinise dispozițiile care priveau în fapt atribuțiile sale. Acest comportament al contestatorului nu a fost reținut de către instanța de fond, la fel cum nu au fost reținute nici fotografiile în care se vede modalitatea de „ arhivare” a documentelor, care era în fapt o „ abandonare” a unor cărucioare cu documente în zona recepție marfă.
Astfel, prin intermediul unui e–mail din data de 30 octombrie 2012, directorul de magazin, în calitate de superior direct, solicită intimatului, pe adresa sa de e–mail recepție marfă Oradea 3902, să curețe holul dinspre vestiare, în sensul de a organiza arhivarea documentelor de la recepție marfă care erau păstrate în cărucioare. Ca urmare a răspunsului intimatul din data de 31 octombrie 2012, prin care se pune în vedere că și alte departamente arhivează necorespunzător documente, în data de 31 octombrie 2012, directorul de magazin a trimis o solicitare generală către managerii mai multor departamente, inclusiv recepție marfă, să-și reorganizeze arhiva în mod corespunzător, acordând ca termen pentru îndeplinirea sarcinii de serviciu data de 10 noiembrie 2012. În data de 27 noiembrie 2012, ca urmare a neîndeplinirii sarcinii trasate anterior, directorul de magazin revine prin e–mail către managerii de departamente și resolicită arhivarea corespunzătoare către recepție marfă, respectiv către intimat.
Situația de fapt sesizată de directorul de magazin este descrisă și în procesul verbal de vizionare nr. 130 încheiat la data de 29 noiembrie 2012, care este însoțit de fotografii.
Prin urmare, în mod evident intimatul a încălcat atribuțiile sale de serviciu și, mai mult decât atât, nici în data de 29 noiembrie 2012, nu dusese la îndeplinire sarcina de serviciu trasată expres de către directorul de magazin, în calitate de superior direct, încă din data de 30 octombrie 2012, și repetată prin solicitări ulterioare, fără niciun motiv obiectiv.
Astfel, fapta pentru care a fost sancționat contestatorul șef recepție marfă privea în mod cumulativ următoarele: arhivarea total necorespunzătoare a documentelor recepție marfă, neluarea niciunor măsuri de arhivare corespunzătoare până la data de 29 noiembrie 2012, deși i se solicitase în mod expres de către directorul de magazin acest fapt în că din data de 30.10.2012 și neeliberarea ieșirilor de siguranță. Or, instanța de fond nu a reținut decât un singur aspect în aprecierea gradului de pericol social al faptei, respectiv împrejurarea că blocarea ieșirilor de siguranță nu era „ gravă”, deoarece ușa era oricum încuiată.
În mod greșit instanța de fond a reținut că intimatul, întors din concediu de odihnă în data de 27 noiembrie 2012, în mod corect a înțeles să se ocupe cu prioritate de descărcarea și recepționarea mărfii și nu de arhivarea corespunzătoare a documentelor, fără să ia în considerare faptul că această arhivare corespunzătoare a documentelor era o atribuție a sa permanentă, că în calitate de șef de recepție marfă trebuia să verifice și să asigure o asemenea arhivare și că directorul de magazin solicitase contestatorului încă din data de 30 octombrie 2012 să arhiveze corespunzător documentele recepție marfă.
Chiar numai această abatere disciplinară săvârșită de contestator a fost suficient de gravă pentru a justifica sancțiunea aplicată.
Poziția contestatorului este de manager și, în calitate de reprezentant al societății, trebuia să ia toate măsurile care să asigure completarea corespunzătoare a documentelor, cu respectarea procedurilor și a legii. Mai mult decât atât, managerul său, directorul de magazin, îi solicitase insistent de peste o lună de zile să arhiveze corespunzător documentele recepție marfă. Niciun moment intimatul nu a motivat justificat neîndeplinirea acestei sarcini, și cu atât mai puțin nu a motivat că „ unitatea” este de vină.
Modalitatea de întocmire a unor documente de gestiune, financiar contabile, respectiv întocmirea lor conform legii, este un aspect important în activitatea unei companii. În calitate de șef compartiment recepție marfă, una dintre obligațiile intimatului este organizarea, verificarea și vizarea modului de desfășurare a tuturor activităților compartimentului, inclusiv a verificării corectitudinii, legalității întocmirii documentelor compartimentului recepție marfă.
Instanța a reținut în mod greșit că abaterile disciplinare săvârșite de salariat „ nu au avut consecințe deosebite asupra activității comerciale a angajatorului”, din cel puțin următoarele considerente: neverificarea întocmirii corecte, cu respectarea dispozițiilor legale, a unor documente financiar – contabile este gravă prin sine însăși și produce consecințe imediate ( evidența neconformă), societatea poate fi supusă oricând unui control din partea autorităților în drept și sancționată, arhivarea necorespunzătoare a documentelor de către o societate comercială este gravă prin sine însăși, acest fapt fiind reglementat de dispoziții legale specifice.
Instanța nu a reținut nici circumstanțele în care s-au produs abaterile disciplinare și nici comportamentul în muncă al salariatului. Intimatul nu este la prima abatere disciplinară, fiind sancționat și în luna februarie 2012 prin decizia nr. 32/01.02.2012 cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o perioadă de o lună, decizie depusă în copie la dosarul cauzei și necontestată în instanță de către salariat.
În drept, au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă, art. 248 alin.1 lit. b), art. 250, art. 251 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii în vigoare la data aplicării sancțiunii, Regulamentul de Ordine Interioară al apelantei, contractul colectiv de muncă la nivelul unității aplicabil.
Intimatul C. L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că apelanta face o gravă confuzie între arhivarea documentelor și depozitarea acestora. Documentele aflate în cărucioare erau arhivate, chiar dacă nu erau depozitate într-un spațiu special destinat, locul depozitării fiind schimbat în permanență de către apelantă.
Astfel, conform procedurii interne, arhivarea documentelor trebuie efectuată în termen de o zi, care a fost respectat, iar un termen pentru depozitarea documentelor nu este stipulat.
Prin urmare, nu există un temei legal pentru antrenarea răspunderii disciplinare a intimatului în cazul întârzierii depozitării anumitor documente.
Nu se poate reține fapta de arhivare necorespunzătoare a unor documente, în condițiile în care acestea erau arhivate în bibliorafturi conform procedurii interne.
În ceea ce privește corespondența electronică invocată de apelantă în motivarea apelului, e-mailul datat 30.10.2012 nu este în măsură să justifice culpa intimatului, întrucât ulterior expedierii acestuia s-a constatat faptul că documentele la care făcea referire aparțineau altor compartimente, iar nu celui coordonat de către intimat.
Urmare a acestui e–mail, intimatul s-a îngrijit de rezolvarea situației sesizate și a comunicat conducerii faptul că documentele respective nu aparțin departamentului coordonat de către acesta, motiv pentru care următorul e-mail a fost expediat tuturor departamentelor, așa cum rezultă din chiar cuprinsul cererii de apel.
Însă, ulterior, sancționat a fost doar intimatul, în mod evident netemeinic și în scop pur șicanator.
Sancționarea disciplinară a intimatului a avut loc după ce acesta a sesizat conducerea societății cu referire la unele aspecte constatate în cadrul realizării propriilor sarcini de serviciu și după ce a fost propus de către salariați pentru a candida la funcția de lider sindical, funcție obținută cu prilejul alegerilor organizate la nivel de societate în data de 7 decembrie 2012.
Astfel, intimatul a depus la secretariatul societății o sesizare înregistrată sub nr. 258 din data de 27 august 2012 prin care comunica conducerii problemele de funcționalitate pe care le înregistra la nivelul departamentului de recepție marfă, atât cu referire la procedurile de urmat cât și cu trimitere la personalul din subordine.
Deși intimatul nu a primit niciun răspuns scris la această sesizare, directorul magazinului și-a schimbat în mod radical poziția față de acesta, eliminând și contracarând orice propunere constructivă pentru îmbunătățirea activității departamentului pe care îl coordonează, făcând trimitere mereu la procedurile aplicabile și impunând aleatoriu proceduri vechi și imposibil de pus în practică.
În aceste condiții, intimatul a revenit cu o sesizare pe care la data de 3 noiembrie 2012 a încercat fără succes să o înregistreze la secretariatul societății. Mai mult, cu acel prilej a fost amenințat cu evacuarea din secretariatul unității prin intermediul serviciului de pază.
Ca urmare a acestei stări de lucruri, intimatul a sesizat la data de 26 noiembrie 2012 conducerea centrală a societății de la București, dar și respectiva sesizare a rămas și până astăzi fără un răspuns.
În prima zi după întoarcerea din concediul de odihnă, respectiv în data de 27 noiembrie 2012, directorul zonal de securitate a constatat că intimatul nu a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în sensul că a descoperit 3 cărucioare cu marfă care blocau culoarul de emergență, conform planului magazinului, și că nu ar fi verificat modul de întocmire a avizelor aflate în cărucioarele respective pentru arhivare, conform instrucțiunilor și procedurilor de lucru.
Prin urmare, este greu de acceptat faptul că decizia de sancționare disciplinară nu are nicio legătură cu sesizările expediate conducerii societății sau cu faptul că intimatul era propus de către salariații societății pentru funcția de lider sindical și ales ulterior.
Ținând cont că data de 27 noiembrie 2012 reprezenta prima zi de serviciu după efectuarea concediului legal de odihnă, intimatul a stabilit să se ocupe în primul rând de activitatea de coordonare și preluare operativă a mărfii sosite de la furnizori și de informarea cu privire la ceea ce s-a întâmplat în perioada cât a lipsit de la serviciu. Prioritar a fost să se ocupe de descărcarea și recepționarea mărfii sosite de la depozitul central, pentru ca aceasta să ajungă cât mai repede în magazin, pe raft.
Pe durata concediului de odihnă, activitatea la recepție marfă s-a desfășurat în conformitate cu regulile și prevederile în vigoare, sub conducerea adjunctului șef recepție marfă, care, în lipsa șefului de recepție, preia toate atribuțiile acestuia, fișa postului de adjunct recepție marfă fiind identică cu cea a șefului de recepție marfă.
În aceste condiții, în timp ce se ocupa de recepția mărfii sosite de la platformă, intimatul a fost sesizat de numiții A. G. G. și B. A. că pe culoarul de emergență se află trei cărucioare cu bibliorafturi, conținând documente de recepție, fapt ce blochează respectivul culoar. Intimatul a luat la cunoștință de sesizare, a explicat că acele cărucioare nu au fost puse în acea zonă în ziua constatării și a eliberat culoarul de emergență imediat ce a terminat recepția începută. În plus, a discutat cu fiecare salariat al raionului menaj, raion care are spațiul de depozitare lângă ușa de emergență, pentru a nu mai bloca acea ușă.
Intimatul și-a îndeplinit sarcinile și atribuțiile proprii, ținând cont însă și de o anumită prioritate pe care și-a impus-o în realizarea acestora, după cum era firesc și normal, stabilire a priorităților la care este obligat prin însăși fișa postului.
Cele trei cărucioare nici măcar nu reprezentau un real pericol în caz de urgență întrucât puteau foarte ușor a fi îndepărtate printr-o simplă împingere a acestora din dreptul căii de acces de către orice persoană.
Mai mult decât atât, cele trei cărucioare blocau culoarul de emergență către o ușă încuiată.
Intimatul nu are atribuții în sensul completării documentelor de gestiune și financiar contabile, singura sa sarcină fiind verificarea semnăturilor aplicate pe acestea prin sondaj.
De asemenea, contrar celor susținute de către apelantă, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că este dificilă îndeplinirea sarcinilor de serviciu într-o stare de nesiguranță și incertitudine de care răspunzătoare este însăși apelanta, prin modificarea permanentă a locurilor de depozitare a documentelor sau chiar a procedurilor de lucru.
În ceea ce privește lipsa unei justificări din partea intimatului pentru neîndeplinirea sarcinilor, susținerile apelantei sunt în mod evident nefondate, întrucât aceasta cunoaște foarte bine faptul că un loc de depozitare al documentelor clar stabilit nu a existat, în mod permanent s-au operat modificări, niciodată intimatul nefiind în poziția de a stabili un asemenea loc, ci doar de a executa dispozițiile conducerii societății.
Documentele constând în avize de recepție marfă aflate în cele trei cărucioare erau îndosariate în bibliorafturi și se aflau în tranzit spre locul de arhivare a acestora, în mod practic o încăpere special destinată acestui scop care pe parcursul timpului a fost mereu schimbată, locația acesteia nefiind niciodată precizată în mod concret în procedura de arhivare.
În subsidiar, ceea ce se impune menționat este faptul că toate avizele de recepție marfă, fără absolut nicio excepție, fuseseră înregistrate anterior în sistemul informatic al societății și implicit în contabilitate, iar, pe cale de consecință, simplul fapt că se aflau îndosariate și în tranzit spre locul de arhivare nu putea produce niciun fel de consecințe de ordin contabil sau fiscal.
Plecând de la această premiză, instanța de fond a analizat în mod corect gradul de pericol al faptei care se impută intimatului.
Înregistrarea documentelor în contabilitatea societății se efectuează de către operatori, iar în sarcina intimatului este doar verificarea acestora prin sondaj.
Astfel, este greu de identificat culpa intimatului cu privire la faptul că de pe documente lipsește semnătura sa. În condițiile în care din punct de vedere fiscal semnătura intimatului nu este obligatorie, ci se impune a fi aplicată prin sondaj, doar în baza procedurilor interne, este cât se poate de clar că lipsa acesteia nu poate crea niciun fel de prejudiciu.
Activitatea de arhivare a documentelor este reglementată de procedura recepție marfă, care specifică faptul că arhivarea este în sarcina operatorului recepție marfă. Activitatea de recepție marfă este coordonată de șeful de recepție, iar, în lipsa acestuia, de către adjunct. La data și la ora când s-au constatat neregulile grave nu s-a găsit nici măcar un biblioraft cu documente arhivate din ziua respectivă.
Pe tot parcursul activității intimatului în compartimentul recepție marfă, documentele au fost arhivate conform procedurilor în vigoare, în timp ce depozitarea a reprezentat întotdeauna o problemă. Locul de depozitare s-a modificat continuu, fără a exista un document, de care să fi luat la cunoștință ( prin semnătură), care să stabilească locul de depozitare a documentelor arhivate.
Sancțiunea disciplinară aplicată anterior intimatului nu are nicio legătură cu cea care face obiectul prezentei cauze.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
Analizând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către primă instanță, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 22 din data de 6 februarie 2013, contestată în cauză, S.C. R. H. România SRL a dispus sancționarea contestatorului C. L. cu sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcția de șef recepție marfă în funcția de adjunct șef recepție marfă, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, respectiv 3098 lei salariul brut de încadrare, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 1 marte 2013, în temeiul art. 248 alin. 1 lit. b) din Codul muncii.
În cuprinsul deciziei de sancționare s-a reținut că, în urma verificărilor efectuate la data de 27 noiembrie 2012, au fost depistate nereguli grave cu privire la arhivarea documentelor specifice compartimentului recepție marfă, mai multe documente, cu deosebire din ultimele 3 luni, fiind depozitate impropriu în trei cărucioare cu marfă, care blocau culoarul de emergență, conform planului magazinului. S-a reținut, de asemenea, că activitatea de arhivare a documentelor revine compartimentului recepție marfă, respectiv șefului de recepție marfă, care coordonează activitatea compartimentului.
Salariatului i s-a solicitat de către directorul magazinului, în repetate rânduri, să efectueze în condiții normale depozitarea dosarelor și, în același timp, să ia măsuri de reorganizare a arhivei.
Ca urmare a verificărilor efectuate cu privire la documentele de recepție identificate în cărucioarele menționate, a rezultat că biroul de recepție marfă, aflat sub directa coordonare a contestatorului, nu a respectat prevederile specifice referitoare la regimul de arhivare a documentelor și modul de întocmire și semnare a acestora. Astfel, salariatul nu a sesizat nerespectarea de către operatorii calculator, lucrătorii comerciali, adjuncții șef recepție a sarcinilor ce le reveneau în mod direct cu privire la asigurarea respectării obligației ca pe avizele de recepție și pe listele de numărare să fie completate, pe ștampila aplicată toate informațiile necesare, obligatorii, cu privire la asigurarea respectării obligației semnării sau ștampilării cu ștampila personală a documentelor de recepție, efectuarea corespunzătoare a procesului de contrarecepție, etc.
În cuprinsul deciziei de sancționare s-a mai reținut că, prin săvârșirea acestor fapte, salariatul a încălcat prevederile procedurii interne de recepționare a mărfii, cap 6.1.2.4., potrivit cărora căile de acces la ieșirile de siguranță din cadrul secțiunii de recepție marfă trebuie să fie întotdeauna libere, iar șeful de recepție marfă este responsabil pentru verificarea stării ieșirilor de siguranță. S-a reținut, de asemenea, că intimatul a încălcat fișa postului semnată la angajare, potrivit căreia are responsabilitate directă pentru însușirea, respectarea și aplicarea regulamentului intern, a politicilor și procedurilor companiei, precum și a procedurilor de muncă specifice activității, răspunde conform reglementărilor în vigoare pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor ce îi revin, este responsabil pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor departamentului său, precum și normele prevăzute în regulamentul intern, cap. 2.5.1., privind realizarea cu profesionalism și în termenele stabilite a sarcinilor și atribuțiilor proprii.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate salariatului, în mod corect a reținut tribunalul că nu se justifică măsura retrogradării din funcție pe o perioadă de 60 de zile, avându-se în vedere împrejurările în care faptele au fost săvârșite, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta, astfel cum prevede art. 250 din Codul muncii.
Astfel, ziua de 27.11.2012, când s-a constatat existența celor trei cărucioare care blocau culoarul de emergență, în interiorul recepției marfă, reprezenta prima zi de lucru a contestatorului după efectuarea concediului legal de odihnă, acesta ocupându-se prioritar de activitatea de coordonare și preluare operativă a mărfii sosite de la furnizori și de informarea cu privire la ceea ce s-a întâmplat în perioada cât a lipsit de la serviciu.
Pe de altă parte, cele trei cărucioare blocau culoarul de emergență către o ușă încuiată, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, și, în caz de pericol, puteau fi ușor îndepărtate printr-o simplă împingere din dreptul căii de acces de către orice persoană.
Documentele constând în avize de recepție marfă aflate în cele trei cărucioare erau îndosariate în bibliorafturi și se aflau în tranzit spre locul de depozitare a acestora, o încăpere special destinată acestui scop, a cărei locație a fost mereu schimbată, nefiind precizată în mod concret în procedura de arhivare, astfel cum rezultă din probațiunea administrată în cauză.
Pe de altă parte, avizele de recepție marfă erau deja la acel moment înregistrate în sistemul informatic al unității și în contabilitate, astfel încât întârzierea în depozitarea acestora nu era de natură a produce prejudicii apelantei.
De altfel, apelanta nu a probat în cauză producerea vreunui prejudiciu material sau moral prin săvârșirea faptelor reținute în sarcina contestatorului.
Activitatea de arhivare a documentelor este reglementată de procedura de recepție marfă și este în sarcina operatorului recepție marfă.
De asemenea, înregistrarea documentelor în contabilitatea societății se efectuează de către operatori, în sarcina contestatorului fiind doar verificarea acestora. Corespunde realității că activitatea din compartimentul recepție marfă este coordonată de șeful de recepție, iar în lipsa acestuia de către adjunctul său. Cu toate acestea, instanța va avea în vedere împrejurarea că la momentul constatării neregulilor nu s-au găsit bibliorafturi cu documente arhivate din ziua respectivă, care era prima zi de muncă după concediu a contestatorului.
La fel ca și prima instanță, Curtea apreciază că sancțiunea avertismentului scris este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina acestuia, în pofida sancționării disciplinare anterioare.
Prin decizia nr. 11/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat și a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. 5, raportat la art. 250 din Codul muncii, că instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară.
Raportat la considerentele mai sus – expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta – pârâtă S.C. R. H. România S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 560/LM din data de 22 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._ .
În temeiul art. 451 – 453 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a apelantei S.C. R. H. România S.R.L., față de soluția de respingere a apelului, Curtea va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul C. L. a sumei de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial, achitat potrivit chitanței din 30.01.2014, depusă la fila 108 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGEca nefondat apelul civil declarat de apelanta pârâtă S.C. R. H. ROMÂNIA S.R.L. BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 51/N, Clădirea C 1 Corp A, etaj 1, sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J40/_/2007, cod unic de înregistrare RO17294806, în contradictoriu cu intimatul contestator C. L., cu domiciliul în Oradea, .. 9, .. 3, județul Bihor, CNP_, împotriva sentinței civile nr. 560/LM din 22 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe apelanta S.C. R. H. România S.R.L. să plătească intimatului C. L. suma de 750 lei cheltuieli de judecată în apel.
D E F I N I T I V Ă.
Pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER
B. D. M. P. A. F. M.
Red.dec. jud. B. D.M./15.05.2014
Jud.fond. S. M.
Tehnored .F.M./4 ex./19.05.2014
Emis 2 comunicări
S.C.R. H. România S.R.L. București, C. L.
| ← Pretentii. Decizia nr. 708/2014. Curtea de Apel ORADEA | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 401/2014. Curtea... → |
|---|
