Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 401/2014. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 401/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 4563/111/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA I CIVILĂ

Număr operator de date cu caracter personal 3159

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 401/2014-A

Ședința publică din 07 octombrie 2014

PREȘEDINTE: P. C.– judecător

JUDECĂTOR: P. A.

GREFIER: P. L.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamantul M. F. D. din Oradea, Parcul T., nr. 1, ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A. BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, ., împotriva sentinței civile nr. 686/LM din 18 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru apelantul reclamant M. F. D. lipsă, reprezentantul acestuia avocat I. S. în baza împuternicirii avocațiale nr. 73 din 17.06.2014 eliberată de Baroul Bihor – Cabinet de avocat, pentru intimata S.C. O. P. S.A. București, reprezentanta acestuia consilier juridic M. S. în baza împuternicirii aflate la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:

La întrebarea instanței, reprezentanții părților arată că nu au probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Nefiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul apelantului reclamant – avocat I. S. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat în scris, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată. În motivare arată că, doar reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă, cu toate că acesta a lucrat într-o echipă formată din patru persoane. Precizează că apelantului reclamant i s-a respins proba cu martori, și fiind plecat o perioadă din țară, nu a avut posibilitatea pregătirii apărării.

Reprezentata intimatei S.C. O. P. S.A. BUCUREȘTI solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată. În motivare arată că există practică judiciară în ceea ce privește prezenta speță, și depune în acest sens la dosar practică judiciară, respectiv informații generale privind dosarul nr._ a Curții de Apel Oradea, copia sentinței civile nr. 159/LM din 10.03.2014 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, copia sentinței civile nr. 660 din 10 martie 2014 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._ și informații generale privind dosarul nr._ a Curții de Apel Cluj. Comunică un exemplar din respectivele înscrisuri cu reprezentantul apelantului reclamant.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 686/LM din 18 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, s-a respins contestația formulată de contestatorul M. F. D., CNP_, cu domiciliul procesual ales în Oradea, Parcul T. nr. 1, etaj 1, ., în contradictoriu cu intimata . cu sediul în București, ., sector 1, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:

Contestatorul a fost angajat al unității intimate cu contract individual de muncă pe durată nedeterminata pe postul de sondor la intervenții de sonde în cadrul Servicii Sonde Reparații Capitale și Intervenții la Sonde, Asset I Crișana – Banat.

Prin decizia nr. 207 din 21.03.2013 s-a dispus, în temeiul art. 248 alin. 1 lit. e din Codul Muncii și cu luarea în considerare a art. 247, 252 din Codul muncii, a dispozițiilor art. 3.2 alin. i din Regulamentul de Ordine Interioară al O. P., a dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. h din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul O. P., Informarea internă „Toleranță zero pentru furturi” din 29.06.2011, Instrucțiunea internă nr. 4229/02.05.2012, sancționarea contestatorului angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, în funcția de sondor la intervenții sonde, cu sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă.

S-a reținut în cuprinsul deciziei că, în data de 18.02.2013, în urma unei acțiuni de verificare desfășurată de firma de pază Interguard, agenții au descoperit lângă vagonul formației 2 Intervenție, care era dispus lângă haba sondei 1847, scurgeri de produs petrolier ce duceau către sonda 1851, unde se aflau 5 recipienți de plastic plini cu produs petrolier a câte 5 litri fiecare și gențile de transport. Vagonul de lucru al formației 2 Intervenție era dispus in apropierea sondei 1847, iar in haba sondei s-a găsit un burete legat cu sfoara, improvizație cu care, empiric, se scoate produs petrolier din haba sondei. Urmele de produs petrolier indicau un traseu de la haba sondei la bena vagonului, în care au fost găsite abandonate 2 găleți din care se scurgea produs petrolier, care au servit la colectarea produsului petrolier din haba sondei.

În acest sens a fost întocmit de șeful de formație P. A. și prezentat conducerii intimatei referatul de sesizare nr. 222/26.02.2013 (fila 18 la dosar), dispunându-se demararea cercetării disciplinare prealabile de către comisia de disciplină constituită la nivelul Zonei de producție 1 Crișana-Banat, desemnată conform deciziei nr. 24/28.02.2012.

Prin convocarea înregistrată sub nr. 226/27.02.2013 (fila 32 la dosar), intimata a procedat la convocarea contestatorului în vederea efectuării cercetării prealabile, pentru data de 04.03.2013, ora 11. În fața comisiei cu ocazia audierii, contestatorul și-a exprimat poziția cu privire la învinuirile aduse, dând în acest sens declarația depusă la fila 34 la dosar, susținând că nu cunoaște motivele pentru care a apărut pata sub vagonul formației din care făcea parte și că nu știe unde au fost făcute pozele de către echipa de pază, întrucât acele fotografii au fost făcute după ora 23.

Prin referatul înregistrat sub nr. 262/11.03.2013 (fila 27 la dosar) comisia de disciplină, în urma analizării faptelor sesizate și a apărărilor salariatului, a statuat în sensul că prin fapta sa salariatul a încălcat prevederile art. 138 alin. 1 lit. h din Contractul colectiv de muncă, ale art. 3.2 lit. i din Regulamentul Intern, precum și dispozițiile conținute în Informarea internă din 29.06.2011 „Toleranță 0 (zero) pentru furturi" și ale Instrucțiunilor interne nr. 4229/02.05.2012 și a propus aplicarea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă a contestatorului, care a fost realizată prin emiterea de intimată a Deciziei nr. 207/21.03.2013.

Instanța a reținut faptul că angajatorul are posibilitatea de a reglementa și impune în cadrul propriei organizații norme de disciplina a muncii, prin intermediul mai multor instrumente juridice, precum regulamentul intern, contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau orice alte norme sau proceduri interne de lucru, întocmite cu respectarea dispozițiilor legale.

Conform disp. art. 247 alin. 2 Codul Muncii abaterea disciplinară reprezintă „o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșita cu vinovăție de salariat, prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici” text de lege care dă dreptul angajatorului de a aplica celor in culpa sancțiuni disciplinare.

În speță, abaterea reținută în sarcina contestatorului a fost aceea că a încălcat prevederile art. 138 alin. 1 lit. h din Contractul colectiv de muncă, ale art. 3.2 lit. i din Regulamentul Intern, precum și dispozițiile conținute în Informarea internă din 29.06.2011 „Toleranță 0 (zero) pentru furturi" și ale Instrucțiunilor interne nr. 4229/02.05.2012, în sensul că în seara zilei de 18.02.2013 s-a constatat de către firma de pază intenția de furt a contestatorului prin descoperirea urmelor de produse petroliere și a unui număr de 3 recipienți conținând urme de produs petrolier în incinta vagonului, unde se închisese formația 2 Intervenție din care făcea parte și contestatorul, precum și burete legat cu sfoară cu care s-a scos produsul petrolier din haba.

Contestatorul invocă faptul că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 252 alin 1 Codul muncii referitoare la „aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în forma scrisa, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei".

Față de aceste apărări instanța a reținut că în recursul pronunțat in interesul legii prin decizia nr. 16/2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în interpretarea si aplicarea art. 252 alin. 1 din Codul Muncii, că momentul de la care începe sa curgă termenul de 30 zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității. Prin urmare, termenul de 30 zile curge de la un moment ulterior datei finalizării cercetării prealabile, în cauza de față raportul final al cercetării disciplinare prealabile fiind înregistrat la registratura intimatei la data de 11.03.2013, iar decizia de desfacere a contractului individual de muncă a contestatorului a fost emisă la data de 21.03.2013.

Verificând legalitatea deciziei de sancționare disciplinară, din punct de vedere al conținutului formal al acestora, instanța a constatat că a fost emisă cu respectarea art. 251-252 din Codul muncii

Referitor la criticile aduse de către contestator cu privire la modul în care a fost individualizată sancțiunea disciplinară aplicată, instanța a apreciat, prin raportare la probațiunea administrată în cauză, că aplicarea sancțiunii s-a făcut de către intimată cu respectarea tuturor criteriilor avute în vedere de art. 250 din Codul Muncii.

Chiar dacă contestatorul nu a recunoscut comiterea faptei, că acesta nu a mai fost anterior sancționat disciplinar de către unitate, că lucrează de o perioadă îndelungată în cadrul intimatei, că prejudiciul produs are o valoare redusă, abaterea comisă prin ea însăși, sustragerea unor bunuri din patrimoniul angajatorului, este o abatere gravă care justifică sancțiunea luată de unitate. Mai mult decât atât prin declarația semnată la data de 09.05.2012 (fila 17 la dosar) contestatorul a luat la cunoștință de conținutul Instrucțiunii interne nr. 4229/02.05.2012 privind disciplina muncii.

În condițiile în care Codul muncii nu definește și nu enumără abaterile grave, ele pot fi stabilite prin contractele colective de muncă sau regulamentele interne, o atare calificare fiind făcută de la caz la caz de angajator, în speță acestea fiind individualizate în mod expres de către intimată prin reglementarea internă nr. 4229/03.05.2012 și prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității.

Cum această abatere este prevăzută ca fiind gravă în contractul colectiv de muncă de la nivelul unității intimate art. 138 alin.1 lit. h, coroborat cu art.3.2 alin. i din Regulamentul intern, în mod legal angajatorul a aplicat sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă.

De asemenea, din declarația martorului Costenar Ionuc, audiat în cauză, instanța a reținut faptul că în calitatea sa de inspector securitate O. P., acesta a fost sunat în seara zilei de 18.02.2013 de către reprezentanții firmei de pază și i-au adus la cunoștință că există 2 formații de lucru care au încălcat regula 1 în unitate, respectiv toleranță 0 la furturi, respectiv au introdus in vagonul de lucru recipienti de plastic cu produs petrolier sustras din unitate. Deplasându-se la fața locului, martorul a anunțat poliția împreună cu care a constatat că formația 2 de lucru Intervenție lucra la o sondă și până la finalizarea activității de către aceștia la acea sondă, au hotărât să procedeze la verificarea celeilalte formații de lucru, lăsând lângă aceștia doi agenți de pază. În timpul cât era verificată cealaltă formație, formația 2 Intervenție s-a mutat la o alta sondă, vagonul de lucru fiind tractat de un tractor. Noua sondă se afla la o distanță de 500 metri față de prima și pe toată durata mutării, membrii formației 2 Intervenție au fost supravegheați de agenții de pază. Ajungând la noua sondă, membrii acestei formații s-au închis în vagon, iar prin orificiul de scurgere de sub chiuvetă se scurgea produs petrolier, aspecte care i-au fost semnalate martorului de către agenții de pază, accesul acestora in vagon fiind interzis. Reîntorcându-se la formația 2 Intervenție, martorul a intrat în vagon și a constatat că în gura de scurgere de sub chiuvetă se scurgea produs petrolier. Totodată a găsit și 3 recipienți de 5 litri fiecare de culoare verde, în care mai erau pe fund produs petrolier.

Deși contestatorul împreună cu ceilalți colegi din formația 2 Intervenție au susținut că în acei recipienți se afla motorină, martorul a constatat că acel recipient cu motorină pe care aveau dreptul să-l dețină se afla în bena vagonului, așadar recipientul din tabla pentru motorina se afla în altă parte. Martorul a relatat că si contestatorul se afla printre cele patru persoane care s-au închis in vagonul de lucru si au deversat produs petrolier. In acest vagon de lucru s-au găsit 3 recipienți a cate cinci litri in care erau urme produs petrolier.

Ca o concluzie logica, dacă reclamantul nu ar fi participat la sustragerea produsului petrolier găsit in cei trei recipienți, nu s-ar fi închis împreună cu colegii săi în vagonul de lucru, împiedicând accesul angajaților firmei de paza si nu ar fi participat la deversarea produsului petrolier prin gura de scurgere de sub chiuveta. Acțiunea acestora de deversare de produs petrolier, ar fi putut genera urmări grave atât asupra siguranței celorlalți salariați, cât și asupra mediului înconjurător.

Reglementarea interna nr. 4229/18.04.2012, prevede o procedură clară de urmat în situații precise ce pot interveni în activitatea salariaților, iar încălcarea dispozițiilor acesteia constituie abatere disciplinara gravă.

Ținând seama de probatoriu administrat în cauză, respectiv actele de sesizare și cele emise de către Comisia de disciplină constituită în cadrul intimatei, coroborate și cu declarația martorului Costenar Ionuc, instanța a constatat că fapta contestatorului întrunește elementele unei abateri disciplinare grave, ale cărei efecte justifică pe deplin măsura disciplinară aplicată de intimată, aceea de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.

În contextul considerentelor și a prevederilor legale mai sus reținute, instanța a apreciat contestația formulată ca fiind neîntemeiată, a respins-o ca atare și a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul M. F. D. solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate și rejudecând cauza să se admită contestația formulată, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele scrise acesta arată că în mod greșit instanța de fond a respins contestația.

Astfel, în fapt, acesta arată că a fost angajatul pârâtei în calitate de sondor. În urma unui control efectuat de către firma de pază s-au descoperit flacoane cu produs petrolier în incinta unității. Susține că aceste flacoane nu au avut nici o legătură cu persoana sa, putând fi lăsate de alte persoane.

La cercetarea disciplinară a susținut nevinovăția, produsele găsite neavând nici o legătură cu el, poliția nu a dispus nici o sancțiune nimănui și, cu toate acestea i s-a aplicat cea mai gravă sancțiune administrativă fără a exista vreo probă împotriva sa, ci doar supoziții.

Se mai arată că și în considerentele hotărârii instanța a admis că nu există nici o probă directă, concretă că ar fi sustras produsul petrolier, totul limitându-se la supoziții, acesta fiind motivul pentru care și dosarul penal a rămas fără vreun rezultat față de el.

Arată că și prin apărările formulate de intimată prin întâmpinare se susține că desfacerea contractului său de muncă a fost cauzată de nerespectarea unor prevederi din regulamentul intern ce a generat crearea unei stări de pericol, nu un rezultat negativ concret.

Susține că a fost sancționat în modul cel mai drastic cu putință, chiar în lipsa unei culpe raportat la sustragerea de produse petroliere, dacă a existat vreo sustragere, vreun prejudiciu sau vreo legătură de cauzalitate între aceasta și atitudinea angajatului.

În drept a invocat prevederile art. 466 și urm. din codul de procedură civilă și prevederile Codului muncii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar prin serviciul registratură la data de 15 aprilie 2014, intimata O. P. S.A. a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr. 686/LM/2013 ca legală și temeinică, arătând în esență că reclamantul, contrar celor afirmate în acțiune, afirmații reluate și în cererea de apel, se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, fapt dovedit prin cercetarea evenimentelor în cadrul cercetării disciplinare și prin declarațiile martorului prezentat în fața instanței. .

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate potrivit dispozițiilor art. 477 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Critica adusă hotărârii instanței de judecată nu subzistă.

Ne se poate reține că instanța de fond a admis că nu există probe directe și concrete împotriva contestatorului ci doar supoziții și concluzii logice.

Dimpotrivă, instanța a reținut că unitatea a respectat dispozițiile Codul muncii în vigoare, atât în ceea ce privește cercetarea disciplinară cât și aplicarea sancțiunii inclusiv cu privire la individualizarea acesteia.

Conform art. 247 alin. 2 din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care au fost încălcate de către acesta normele legale, Regulamentul intern, Contractul individual de muncă, Contractul colectiv de muncă dar și ordinele și dispozițiile legale ale conducătorului ierarhic.

Instanța de fond a înlăturat și criticile contestatorului privind individualizarea sancțiunii, apreciind că au fost respectate toate criteriile prevăzute de art. 250 din Codul muncii. Ori acest text legal stipulează aplicarea sancțiunii disciplinare și în raport de gravitatea abaterii salariatului enunțând la prev. de art. 248 punctele a-e criteriile. Mai mult, a evidențiat și faptul că abaterea este gravă și justifică sancțiunea, chiar dacă nu este vorba de un prejudiciu mare, abaterea comisă fiind gravă prin ea însăși – sustragerea unor bunuri din patrimoniul angajatorului, deci nu se poate reține critica că instanța ar fi susținut că nu există nici o probă directă.

În acest context nu se poate reține nici critica recurentului privind dosarul penal – respectiv că organele de urmărire penală nu a identificat vinovăția sa în condițiile în care răspunderea penală nu se identifică cu răspunderea disciplinară.

Sancțiunea disciplinară este un mijloc de constrângere și are ca scop apărarea ordinii disciplinare, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea întocmai a sarcinilor și obligațiilor de serviciu încredințate și prevenirea producerii de acte de indisciplină a muncii. Este o măsură specifică dreptului muncii în legătură cu executarea contractului de muncă al salariatului și se răsfrânge practic doar asupra raportului juridic de muncă fără a afecta celelalte drepturi personale și patrimoniale ale salariatului.

Cât privește faptul că a fost sancționat cel mai drastic în lipsa dovedirii culpei privind sustragerea de produse petroliere, că s-a reținut că este vinovat că nu a respectat obligația de a anunța angajatorul de sustragere etc., astfel cum s-a reținut, art. 247 alin. 2 din Codul muncii prevede ca abatere fapta în legătură cu munca care poate fi o acțiune sau inacțiune prin care s-au încălcat nu doar norme legale, regulamentul sau contractul colectiv de muncă, dar și ordinele și dispozițiile conducătorului ierarhic deci și al conducerii unității.

Din coroborarea tuturor probelor administrate inclusiv în procedura cercetării disciplinare finalizată cu Referatul Comisiei de disciplină - constituită atât din reprezentanți ai angajatorului cât și ai sindicatului (filele 27 – 28 dosar fond), a rezultat săvârșirea cu vinovăție a abaterii disciplinare imputate, aceste constatări nefiind răsturnate sau contrazise cu probele administrate în faza de judecată în primă instanță iar în recurs nu s-au administrat sau solicitat alte probe.

De altfel și sindicatul prin reprezentanții săi în această comisie a apreciat încălcarea prevederilor Contractului colectiv de muncă și a Regulamentului intern, doar sancțiunea propusă fiind alta, ori sub acest aspect, art. 247 alin. 1 a statuat că prerogativa disciplinară aparține angajatorului, iar în acest sens angajatorul a avut în vedere dispozițiile legale prevăzute atât în Codul muncii cât și în Contractul colectiv de muncă, Regulamentul de ordine interioară și Instrucțiunile interne.

Astfel, obligațiile salariaților sunt evidențiate atât în contractul colectiv de muncă la art. 136-138, filele 40 – 42 dosar fond, cât și în Regulamentul intern. Mai mult, Reglementarea internă nr. 4229/03.05.2012 – filele 36 – 38 dosar fond, prevede de asemenea instrucțiunile care completează Regulamentul intern al societății, prevederile Contractului colectiv de muncă, Procedura privind managementul abaterilor disciplinare.

Managementul abaterilor disciplinare (filele 44- 46 dosar fond) în vigoare din 08.06.2011 are ca scop definit derularea corectă a procedurilor de cercetare disciplinară prealabilă a salariatului în cazul săvârșirii abaterii disciplinare, fiind detaliate abaterile disciplinare, identificarea sancțiunii, criterii de aplicare, asigurarea cadrului organizator necesar desfășurării procedurii de cercetare disciplinară etc.

Aspectele reținute în Raportul de cercetare disciplinară și apoi în Decizia de sancționare nu au fost combătute cu probe pertinente de către contestator.

Chiar din probele testimoniale administrate la instanța de fond – filele 61-62 (martorul Costenar Ionuc), rezultă că acces la vagonul cu recipientele cu produs petrolier, aveau doar membrii formației respective, iar agenții din firma de pază au fost opriți să intre în vagon, martorul precizând că la momentul în care au pătruns în vagon, era prezent și contestatorul. Totodată martorul arată că angajații au semnat o notă prin care li s-a comunicat toleranță zero față de furturi și au luat la cunoștință prin semnătură că nu au voie să pună mâna sau să introducă în vagon recipienți, iar în cazul în care găsesc să anunțe conducerea. Menționez că am găsit în vagonul de lucru al celor 4, produse petroliere, este vorba de cei trei recipienți și nu pot preciza care dintre cei 4 au deversat produsul petrolier în chiuvetă…”

De subliniat că, informarea internă Toleranță zero pentru furturi din 29.06.2011 (fila 47 dosar fond) a fost edictată de unitate tocmai în scopul evitării sustragerii și furtului de combustibil, iar în Declarația din 09.05.2012 – fila 35 dosar fond – contestatorul declară că a luat la cunoștință despre conținutul Instrucțiunii nr. 4229/02.05.2012 privind disciplina muncii – care completează celelalte dispoziții din Contractul colectiv de muncă și Regulamentul intern, Procedura managementului abaterilor disciplinare în sensul că „orice abatere va avea grad de toleranță zero, sancționându-se cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă indiferent de prejudiciu sau valoarea acestuia, aceeași sancțiune fiind aplicată și în cazul intenției de sustragere, furt, distrugere dar concretizarea sau finalizarea acțiunii sau inacțiunii cauzatoare de prejudiciu a fost descoperită sau oprită”.

În ceea ce privește sancțiunea disciplinară a desfacerii Contratului individual de muncă, Codul muncii nu o identifică ca fiind gravă sau ușoară, definind astfel cum am arătat la art. 250 aplicarea sa în raport de gravitatea abaterii disciplinare, ori aceasta s-a apreciat a fi într-adevăr gravă de instanța de judecată raportat la prevederile legale incidente: Legea nr. 53/2003, Contractul colectiv de muncă, Regulamentul intern și dispozițiile legale ale conducătorului unității –instrucțiuni – reglementarea internă nr. 4229/03.05.2012, instrucțiunile de lucru privind toleranța zero pentru furturi – toate acestea fiind prevăzute de art. 247 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, în vigoare la acea dată inclusiv „ ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici”.

Ar mai fi de adăugat faptul că aspectele invocate de reprezentantul apelantului în ședința publică din 07 octombrie 2014, în sensul că reclamantului i s-a respins proba cu martori și că fiind plecat din țară o perioadă, nu a avut posibilitatea pregătirii apărării, sunt de asemenea neîntemeiate, câtă vreme acesta a fost reprezentat prin avocat, iar în cuprinsul cererii de chemare în judecată a arătat că, va propune probe înscrisuri și martori, după ce pârâta va depune toate actele ce au stat la baza emiterii deciziei. Ori acesta, ulterior acestui moment nu a propus proba cu martori, iar în ședința publică din 11 decembrie 2013, reprezentantul reclamantului a arătat că nu are alte cereri sau probe de formulat.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale mai sus-enunțate, probele administrate în cauză, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, sens în care va fi menținută și respins ca nefondat apelul declarat în cauză conform art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelantul – contestator M. F. D. CNP_ din Oradea, Parcul T., nr. 1, ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A. BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, ., împotriva sentinței civile nr. 686/LM din 18 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

D E F I N I T I V Ă.

Pronunțată în ședința publică din 07 octombrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

P. C. P. A. P. L.

Red.decizia P. C./31.10.2014

Jud.fond: B. N.

Dact.P.L./31.10.2014

Ex.2

2 .

  1. apelantul – contestator reclamantul M. F. D. din Oradea, Parcul T., nr. 1, ., județul Bihor,
  2. intimata S.C. O. P. S.A. BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, .,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 401/2014. Curtea de Apel ORADEA