Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2635/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2635/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 3086/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 2635
Ședința publică din data 3 octombrie 2013
Președinte - C. Ș.
Judecători - V. S.
- E. M.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta H. C. M., domiciliată în Târgoviște, ., ., jud. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.612 din 13 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta . Culori SRL, cu sediul în Brănești, ., nr.60, Parcul Industrial Priboiu, județul Dâmbovița.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 24 septembrie 2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, a amânat pronunțarea pentru data de 1 octombrie 2013 când, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului întrucât doamna judecător E. M. s-a aflat în concediu legal de odihnă, a amânat pronunțarea la data de 3 octombrie 2013 când, în urma deliberării, a dat următoarea decizie:
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamanta H. C. M. a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr.1407/15.03.2012 emisă de . Culori SRL, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea acestei decizii, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, în sensul reîncadrării pe postul deținut, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la reîncadrare, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea contestației, reclamanta a arătat că a fost salariata societății pârâte începând cu data de 13.04.2011 și până la 15.03.2012, când pârâta a concediat-o în temeiul art.61 lit.a coroborat cu art.248 alin.1 lit.e din Codul muncii, imputându-i-se o multitudine de fapte cum ar fi: întocmirea eronată și incompletă a planului de producție, refuzul predării telefonului mobil, folosirea timpului de lucru în interes personal, nelistarea fișelor de lucru pentru fiecare șef de lot în parte, întocmirea incompletă a situațiilor referitoare la comenzi din Germania, calitatea nesatisfăcătoare a lucrărilor efectuate, executarea incompletă și incorectă a situațiilor și rapoartelor necesare organizării procesului de producție, depășirea termenelor pentru transmiterea situațiilor și rapoartelor, nerespectarea sarcinilor trasate de reprezentantul legal al societății referitoare la transmiterea săptămânală a tabelului cu abateri de la calitate și eficienței, realizarea defectuoasă a activităților de producție, lipsa calității lucrărilor efectuate și întârzieri în realizarea acestora, folosirea telefonului de serviciu în interes personal și a timpului de lucru în interes propriu prin accesarea de jocuri pe internet sau site-uri ce nu au legătură cu sarcinile de serviciu.
Aceasta a precizat că nu se face vinovată de comiterea nici uneia dintre abaterile disciplinare invocate de pârâtă, nefăcând obiectul sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa sa de post, iar altele fiind localizate în luna ianuarie 2012, iar angajatorul a luat cunoștință despre acestea la 06.02.2012, fiind incidente dispozițiile art.252 alin.1 din Codul muncii.
Reclamanta a arătat și faptul că alte fapte nu sunt de natură să conducă la aplicarea unei sancțiuni atât de grave, nefiind în măsură să afecteze procesul de producție, a transmis prin e-mail tabelul cu abateri de la calitate săptămânal, iar prin fișa de post îi revenea obligația planificării producției numai în avans cu o săptămână (paragraful 10).
În privința telefonului mobil, aceasta a arătat că nu a existat o solicitare scrisă în acest sens din partea angajatorului, ci numai una verbală, iar ulterior s-a decis de conducerea societății să păstreze acest aparat, neștiind la ce se referă folosirea timpului de lucru în interes personal, recunoscând depășirea plafonului alocat ca urmare a fiicei sale, care în absența sa a descărcat mai multe aplicații de pe internet și abia cu ocazia emiterii desfășurătorului a luat măsura blocării acestor aplicații.
Aceeași reclamantă a mai precizat că listarea zilnică a fișelor de lucru era în atribuția altei persoane ce a fost concediată în octombrie 2011 și a preluat-o, fără să fie menționată în fișa postului, convenind cu directorul economic să listeze alternativ aceste fișe, în funcție de timpul disponibil al fiecăruia, iar în luna octombrie 2011 a fost concediat și directorul general, fiind nevoită să suplinească si atribuțiile acestuia în privința producției, achizițiilor și calității produselor până la data de 09.01.2012, când a fost angajat un nou director.
În opinia reclamantei, nu s-a dovedit nici susținerea pârâtei privitoare la accesarea unor sit-uri și jocuri pe internet în interes personal și decizia este anulabilă și pentru faptul că nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale în fața comisiei de disciplină, conform art.252 alin.2 lit.c din Codul muncii.
S-au invocat în drept prevederile art.78-80, 252, 266-269 Codul muncii, depunându-se în copie decizia contestată.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, deoarece disp. art.252 Codul muncii nu își găsesc aplicabilitate în cauza de față, acestea făcând referire la protecția salariaților greviști, iar din motivarea deciziei de concediere rezultă fără nici un dubiu că reclamanta a încălcat cu vinovăție atribuțiile sale de serviciu, fiind sancționată și anterior cu avertisment prin decizia nr.714/16.09.2011, dar fără a remedia modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, sancțiunea aplicată fiind corectă.
S-a mai arătat că reclamanta a recunoscut săvârșirea abaterilor disciplinare, pe care le-a considerat însă minore și că nu a înștiințat conducerea societății că prin preluarea unor noi atribuții de serviciu nu și le poate îndeplini pe cele existente deja, având prin fișa postului obligația de a planifica eficient producția, dar și de a respecta măsurile date de angajator prin ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Cât privește telefonul mobil, s-a arătat că numai după notificarea reclamantei s-a produs predarea acestuia, iar folosința sa ținea de răspunderea reclamantei, care a accesat în interes personal alte site-uri în timpul programului de lucru, deși arată că avea un volum mare de activitate, căruia nu îi putea face față.
Reclamanta a depus un răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că invocând disp. art.252 alin.2 lit.c din Codul muncii s-a referit la obligativitatea emiterii deciziei de sancționare disciplinară în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință a angajatorului de săvârșirea faptelor.
În ședința publică din 19.09.2012 (fila 220, vol. I), s-a precizat de către apărătorul reclamantei că renunță la excepția prescripției aplicării sancțiunii, în legătură cu care i se pusese în vedere în ședința publică din 5.09.2012 să facă precizări cu privire la faptele imputate, data constatării faptelor și momentul aplicării sancțiunii, pentru a se verifica termenul de prescripție.
Pe baza probelor administrate –cu înscrisuri, martori, interogatoriu și expertiză în specialitatea informatică, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 612 din 13 martie 2013 prin care a respins contestația formulată de reclamantă, obligând-o pe aceasta la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că reclamanta H. C. M. a fost încadrată la societatea pârâtă potrivit contractului individual de muncă nr.136/12.04.2011 în funcția de programator producție începând cu data de 13.04.2011, pe durată nedeterminată, atribuțiile sale fiind prevăzute în fișa postului, anexă la contractul individual de muncă, iar prin decizia cu nr.1407/15.03.2012 aceasta a fost concediată în temeiul art.61 lit.a coroborat cu ar.248 alin.1 lit.e din Codul muncii, pentru abaterile disciplinare menționate în referatul nr.1165/6.02.2012, respectiv: întocmirea eronată și incompletă a planului de producție, refuzul predării telefonului mobil, folosirea timpului de lucru în interes personal, nelistarea fișelor de lucru pentru fiecare șef de lot în parte, întocmirea incompletă a situațiilor referitoare la comenzi din Germania, calitatea nesatisfăcătoare a lucrărilor efectuate, executarea incompletă și incorectă a situațiilor și rapoartelor necesare organizării procesului de producție, depășirea termenelor pentru transmiterea situațiilor și rapoartelor, nerespectarea sarcinilor trasate de reprezentantul legal al societății referitoare la transmiterea săptămânală a tabelului cu abateri de la calitate și eficienței, realizarea defectuoasă a activităților de producție, lipsa calității lucrărilor efectuate și întârzieri în realizarea acestora, folosirea telefonului de serviciu în interes personal și a timpului de lucru în interes propriu prin accesarea de jocuri pe internet sau site-uri ce nu au legătură cu sarcinile de serviciu.
Tribunalul a reținut că înainte de emiterea deciziei s-a desfășurat cercetarea disciplinară prealabilă, așa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă, iar apărările salariatei au fost înlăturate pentru motivele menționate la pct.a –f din decizia de concediere, respectându-se disp.art.252 alin.2 lit.c Codul muncii, republicat, astfel că au fost înlăturate susținerile reclamantei, precizate în contestație la ultimul paragraf.
Cât privește aplicarea sancțiunii în termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, prevăzută de art.252 alin.1 din Codul muncii, republicat, tribunalul a constatat că acesta a fost respectat, câtă vreme reclamanta a renunțat la invocarea excepției prescripției dreptului de a i se aplica sancțiunea, în ședința publică din 19.09.2012.
Pe fondul contestației, tribunalul a reținut că reclamanta s-a făsut vinovată de săvârșirea abaterilor disciplinare după cum urmează: în ceea ce privește folosirea telefonului mobil de serviciu în interes propriu și a nepredării acestuia la solicitarea managerului general, chiar reclamanta a recunoscut că a depășit plafonul alocat, datorită faptului că fiica sa a accesat aplicații de internet fără să aibă acceptul reclamantei, însă răspunderea folosirii telefonului îi revenea acesteia, prin actul adițional nr.747/28.09.2011, având obligația de a folosi exclusiv telefonul în interesul serviciului și a se încadra în suma de 45 de euro lunar și de a preda imediat telefonul mobil la solicitarea angajatorului, nefiind necesară o solicitare scrisă.
Conform fișei postului, reclamanta avea ca atribuții planificarea producției, întocmirea și listarea fișelor de lucru pentru fiecare șef de lot în parte, întocmirea periodică a situației privind rebuturile, executarea planului de producție în conformitate cu necesarul existent de materiale și echipamente, gruparea comenzilor și programarea lor în funcție de termenele limită, modificarea planului de producție în funcție de problemele ivite, pregătirea planului de producție pentru o săptămână și urmărirea realizării acestuia.
La punctul 4 din nota explicativă, reclamanta a recunoscut că a hotărât printarea fișelor de lucru pentru șefele de lot alternativ cu directorul economic, datorită programului de lucru încărcat, că nu îi revenea obligația afișării eficienței și abaterilor de la calitate, ci doar a întocmirii situației privind rebuturile și defectele, că avea obligația pregătirii unui plan de producție doar pentru o săptămână și că la comanda_ din neatenție a planificat operațiunea de montaj înaintea operațiunii de lipit, dar greșeala putea fi remediată.
Prin urmare, instanța a constatat că reclamanta a recunoscut existența unor erori sau omisiuni în planificarea producției, însă pe unele le-a considerat minore, remediabile, iar pe altele ca nefiind prevăzute în fișa postului său, sau datorate volumului mare de activitate, dar aceasta nu a făcut dovada că i-ar fi semnalat angajatorului imposibilitatea îndeplinirii sarcinilor de serviciu.
Potrivit fișei postului reclamantei, scopul activității sale era planificarea producției, ținând cont de disponibilitatea tuturor materialelor și echipamentelor necesare pentru execuție, într-un mod cât mai eficient și într-un timp cât mai scurt, însă instanța de fond a reținut că una din martore -P. C., audiată la propunerea reclamantei nu a putut face nici o apreciere în legătură cu activitatea desfășurată de aceasta în perioada octombrie 2011-ianuarie 2012, în timp ce martora O. E. Lacrima, audiată tot la propunerea acesteia a confirmat susținerile pârâtei din decizia de concediere în sensul neîndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor privind planificarea producției de către reclamantă sau folosirea timpului de lucru în interes personal - această din urmă declarație a martorei coroborându-se și cu declarația martorei N. M. L., care a precizat aceleași aspecte în legătură cu fișele de lucru și cu faptul că a văzut-o într-o împrejurare pe reclamantă jucând un joc pe calculator în timpul programului de lucru.
Instanța mai reținut și faptul că înscrisul depus la dosar la fila 53 volum II, ce reprezintă o caracterizare din partea directorului economic, nu poartă număr de înregistrare și nu este însușită de conducerea societății pârâte, necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, astfel că va fi înlăturată.
Din analiza tuturor probelor administrate în cauză, a rezultat că angajatorul a făcut dovada abaterilor disciplinare reținute prin decizia de concediere în sarcina reclamantei, conform disp. art.272 din Codul muncii republicat, aceasta fiind și anterior sancționată disciplinar, iar criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare prevăzute de art.250 din Codul muncii au fost avute în vedere corect de către angajator, în timp ce reclamanta nu a dovedit susținerile sale din cererea de chemare în judecată, nefiind motive care să determine anularea sancțiunii și repunerea părților în situația anterioară, fiind întrunite cerințele art.61 lit.a și 252 din Codul muncii republicat la emiterea deciziei de concediere.
Față de considerentele expuse, instanța a respins contestația formulată de reclamantă și în temeiul disp. art.274 Cod pr. civilă, a obliga-o la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal reclamanta H. C.-M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că i s-a încălcat dreptul la apărare în fața comisiei de disciplină, fapt ce atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere, fiind ignorate disp. art. 2514 Codul muncii, că sub acest aspect a solicitat intimatei probe constând în toate mail-urile primite și expediate de contestatoare referitoare la abaterile imputate, dar societatea i-a comunicat că se află în imposibilitate de a da curs acestei cereri din cauza ștergerii contului de utilizator al mail-urilor, aspect ce a fost infirmat de expertiza informatică efectuată în cauză.
A susținut contestatoarea că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea art. 250 din Codul muncii în sensul că nu s-a respectat principiul aplicării graduale a sancțiunilor disciplinare, angajatorul neținând seamă de împrejurările în care au fost comise faptele, gradul de vinovăție al angajatului, consecințele abaterile, comportarea generală în serviciu a contestatoarei, din probatoriul administrat rezultând, pe lângă conduita generală pozitivă a acesteia, și atașamentul față de obiectivele societății, chiar șeful comisiei de disciplină, respectiv directorul economic al societății făcându-i contestatoarei o caracterizare la data de 07.02.2012 prin care evidențiază dedicația și comportamentul recurentei, suplinirea cu succes a funcției de director general al societății pe o perioadă de 4 luni, implicarea activă în realizarea sarcinilor profesionale, un ridicat nivel de exigență în domeniul producției, promptitudine, corectitudine, bun coordonator de echipă etc.
Aceeași recurentă a arătat că în mod deliberat s-a omis a se preciza faptul că i-au fost date în plus sarcini, alte atribuții, pe lângă cele ale fișei postului de programator producție și care, în fapt, aparțineau postului de organizator producție, că, de asemenea, i s-au impus sarcini legate de aprovizionarea societății de care a înțeles să se achite onorabil.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta a fost încadrată în cadrul societății intimate în funcția de programator producție la data de 13.04.2011, pe durată nedeterminată, având atribuțiile prevăzute în fișa postului anexă la contractul individual de muncă.
Prin decizia nr. 1407emisă de intimată la 15.03.2012 contestatoarea a fost concediată în baza art. 61 din a coroborat cu art. 248 alin.1 lit.e din Codul muncii, reținându-se că a săvârșit abaterile disciplinare menționate în referatul nr. 1165/06.02.2012.
Aceste abateri reținute în sarcina sa au constat în întocmirea eronată și incompletă a planului de producție, refuzul predării telefonului mobil, folosirea timpului de lucru în interes personal și multe altele.
Anterior demiterii deciziei s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, iar contestatoarea și-a formulat apărările care nu au fost însă reținute de intimată și aceasta, motivat, așa cum se reține la pct.1-f din decizia de concediere, astfel că s-au respectat disp. art. 52 alin.2 lit. c din Codul muncii, critica recurentei în sensul că i s-a încălcat dreptul la apărare în cadrul cercetării disciplinare neputând fi reținută.
Sub acest aspect neîntemeiate sunt și susținerile conform cărora blocarea contului de mail al contestatoarei și refuzul de a-i pune la dispoziție mail-urile utile unei eficiente apărări ar conduce la încălcarea disp. art. 2524 din Codul muncii, la încălcarea dreptului acesteia de a-și formula apărările în fața comisiei de disciplină.
Neîntemeiată este și susținerea conform căreia decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea disp. art. 250 din Codul muncii, în sensul că angajatorul nu a ținut seamă de împrejurările comiterii faptelor, vinovăția angajatei, atașamentul acesteia față de obiectivele societății.
Această critică nu poate fi avută în vedere deoarece intimata a avut în vedere toate aceste aspecte și a emis decizia de concediere tocmai pentru că a avut în vedere gradul de vinovăție al contestatoarei, împrejurările în care a comis abaterile, multitudinea faptelor săvârșite de aceasta.
Împrejurările că ar fi fost dedicată societății, că a îndeplinit cu succes funcția de director general, că a dat dovadă de calitățile unui bun coordonator de echipă, și-a adus aportul la creșterea eficienței firmei, sunt susțineri în speță nu au fost probate, iar acea caracterizare pe care a făcut-o contestatoarei directorul economic al societății, în mod corect nu a fost reținută de instanța de fond pentru că aceasta nu a fost însușită de conducerea societății, nu a purtat număr de înregistrare, fiind o probă singulară care nu s-a coroborat cu celelalte.
Cea din urmă critică formulată de recurentă și care se referă la faptul că aceasta a fost împovărată cu o multitudine de atribuții care, conform fișei postului, nu i-ar fi revenit, fiind specifice altor posturi, nu poate fi reținută pentru că nu este dovedită de probe certe. Pe de altă parte, dacă recurenta contestatoare se simțea împovărată de multitudinea de sarcini pretins a fi atribuite trebuia să facă cunoscut conducerii societății acest lucru, fapt care însă nu s-a petrecut și, oricum, îndeplinirea și a altor atribuții sau sarcini nu poate duce la ignorarea sau îndeplinirea defectuoasă a propriilor sarcini care-i reveneau recurentei conform fișei postului.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că recursul de față este nefondat, în cauză nefiind incidente motivele de casare sau de modificare a hotărârii astfel cum sunt prev.în art. 304 Cod pr.civilă, motiv pentru care urmează ca în baza disp,. art. 312 pct.1 Cod pr.civilă să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta H. C. M., domiciliată în Târgoviște, ., ., jud. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.612 din 13 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta . Culori SRL, cu sediul în Brănești, ., nr.60, Parcul Industrial Priboiu, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 octombrie 2013.
Președinte, Judecători,
C. Ș. V. S. E. M.
Grefier,
V. M.
red. E.M./tehnored.V.M.
2 ex./04.10.2013
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. L. B.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 207/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1456/2013.... → |
|---|
