Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 937/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 937/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 6023/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 937
Ședința publică din data de 4 aprilie 2013
Președinte – C.-M. M.
Judecători – G.-S. P.
- A.-M. R.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA BUCUREȘTI prin SUCURSALA TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI G. cu sediul în G., Calea Domnească nr. 51 jud. G. împotriva Sentinței civile nr. 1519 din 12 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu reclamanții C. N., C. F., C. C., D. V., E. S., G. N., G. E. F., I. N., L. M. V., MARGĂRIT N., O. D. (prin O. M.), P. Ș., P. M., P. C. D., S. M. L., T. N., T. P. M., toți prin avocat A. N. A. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat A. N. A. în Municipiul B., ., nr. 32, județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit: recurenta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA BUCUREȘTI prin SUCURSALA TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI G. și intimații reclamanții C. N., C. F., C. C., D. V., E. S., G. N., G. E. F., I. N., L. M. V., MARGĂRIT N., O. D. (prin O. M.), P. Ș., P. M., P. C. D., S. M. L., T. N., T. P. M.,
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, recurenții prin motivele de recurs au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
S-a mai învederat că intimații au depus la dosar întâmpinare, prin intermediul Serviciului registratură, înregistrată la nr. 3623/2013.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare:
CURTEA:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 18.10.2012 sub numărul unic de dosar_ reclamanții C. N., C. F., C. C., D. V., E. S., G. N., G. E. F., I. N., L. D. V., L. M., L. G., M. M., M. G., M. V., M. N., O. D. (prin O. M.), P. Ș., P. M., P. C. D., S. M. L., T. N., T. P. M. toți fiind reprezentați legal prin avocat A. N. A., au chemat în judecată pe unitățile pârâte: S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SUCURSALA TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI G. pentru a fi obligate să le plătească drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și drepturile bănești calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi de 700 lei prevăzut în art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi 2008 – 2010, pentru perioada cuprinsă între luna octombrie 2009 și 31 decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt angajați cu contracte individuale de muncă la Sucursala Transport Feroviar Călători G. și că salariile le-au fost stabilite prin CCM încheiat la nivel de unitate în funcție de salariul de bază de 570 lei în perioada 01.076.2008 – 21.04.2010, 600m lei începând cu 01.04.2010, fiind astfel încălcate clauzele din CCM unic la nivel de Ramura Transporturi care a prevăzut că salariile se stabilesc în funcție de salariul de bază minim de 700 lei.
Reclamanții au depus la dosar, în copii xerox, cărțile lor de muncă.
Pârâta SNTFC „CFR Călători” SA București prin Sucursala de Transport Feroviar de Călători G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că este membră a Asociației Naționale Patronale la Nivel de G. de Unități de Transport Feroviar care nu a semnat CCM la nivel de Ramura Transporturi și că din această cauză acest Contract Colectiv de Muncă nu îi este opozabil, salariile reclamanților fiind legal stabilite conform CCM încheiat la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010 a fost înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 2572/04.06.2009, prelungit prin actul adițional nr. 1708/04.06.2009 până la 3.12.2010 este legal încheiat, legalitatea clauzelor din contract fiind verificată cu ocazia înregistrării.
Pe fond pârâta susține că în mod legal reclamanților li s-au calculat și plătit drepturile salariale potrivit CCM încheiat la nivel de unitate, întrucât potrivit art. 247 din Codul Muncii avea obligația să aplice în unitate CCM încheiat la nivel superior -Ramura Transporturi numai în ipoteza în care nu ar fi existat încheiat la nivel de unitate CCM .
P. Sentința civilă nr. 1519 din 12 noiembrie 2012 Tribunalul B. – Secția I Civilă a admis acțiunea și a obligat pârâtele să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând diferența dintre salariile la care aveau dreptul, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivel de Ramura Transporturi de 700 lei prevăzut în art. 41 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008 – 2010 și salariile încasate pentru perioada octombrie 2009 – decembrie 2010, actualizate cu rata inflației la data plății efective și suma de 1760 lei cheltuieli de judecată – câte 80 lei pentru fiecare reclamant .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, în baza art. 137 Cod procedură civilă se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate de unitatea pârâtă.
Atât excepția lipsei calității procesuale pasive cât și excepția inadmisibilității acțiunii au fost respinse, deoarece: potrivit pct. 1 din anexa nr. 5 la CCM la nivel de ramură acest contract se aplică în SNTFC „CFR Călători” SA iar contractele individuale de muncă ale reclamanților sunt încheiate cu acest angajator, în această situație pârâtele au calitate procesual pasivă, iar inadmisibilitatea acțiunii nu este o veritabilă excepție de fond sau de procedură ci reprezintă potrivit motivului invocat o apărare de fond.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții sunt angajații pârâtei cu locul de muncă la Stația CFR B. și că drepturile salariale, așa cum rezultă din cărțile de muncă au fost stabilite în perioada octombrie 2009 – decembrie 2010 conform anexei 1 la Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate după următoare formulă: S = S clasa 1 x K unde S reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective ; S clasa 1 reprezintă salariul de bază corespunzător Clasei 1 de salarizare iar K reprezintă coeficientul de ierarhizare.
Potrivit anexei 1 la CCM 2009 – 2010 la nivel de unitate salariul de bază corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit la nivelul sumei de 570 lei iar prin actul adițional nr. 1708/21.04.2010 la CCM 2009 – 2010 la nivel de unitate salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost majorat la 600 lei.
În CCM unic la nivel de R. Transporturi 2008 – 2010 în art. 41 alin. 3 lit. s-a stabilit că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 este de 700 lei iar în conformitate cu art. 41 al. 3 lit. b s-a prevăzut că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți în art. 40, pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă ”.
A mai reținut instanța că obligația pentru unitatea pârâtă de a stabili salariile reclamanților în funcție de salariul minim brut de 700 lei prevăzut în art. 41 alin. 3 rezultă din următoarele dispoziții legale:
Potrivit art.238 al.1 din Codul Muncii în vigoare la data aplicării acestor 3 contracte colective de muncă „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior “.
Aceeași interdicție legală este prevăzută și în art. 8 al.2 din Legea nr. 130 privind contractul colectiv de muncă care are același conținut „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Sancțiunea nerespectării clauzelor din contractele colective de muncă încheiate la nivel superior este prevăzută în art. 24 al.1 din Legea nr. 130/1996 în conformitate cu care clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate iar alin . 2 al acestui text de lege prevede că, nulitatea se constată de către instanța de judecată competentă la cererea părților.
A mai arătat instanța de fond că relevante în soluționarea prezentului litigiu sunt și dispozițiile imperative cuprinse în art.38 din Codul Muncii conform cărora „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește la renunțarea drepturilor recunoscute de lege salariaților ori limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”.
Instanța, coroborând clauzele din contractele colective de muncă aplicabile în unitatea pârâtă cu dispoz.art.8 și 24 din Legea nr. 130/1996 și cu dispozițiile art.38 și 238 al.1 din Codul Muncii a constatat că în mod nelegal în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte s-a prevăzut că salariul minim de bază este de 570 și respectiv 600 lei și că, aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută și urmează să fie înlocuite de drept cu clauza prevăzută în art.41 al. 3 lit.a din Contractul Colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 încheiat la nivel superior potrivit căreia salariul de bază minim brut a fost fixat la 700 lei lunar.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi constituie izvor de drept în ceea ce privește dreptul reclamantului de a i se lua în calcul la stabilirea drepturilor salariale respectiv, a salariului de bază, a sporurilor, adaosurilor și celorlalte stimulente bănești salariul de bază minim brut de 700 lei și nu salariul de bază minim brut de 570 lei și respectiv, 600 lei. Întrucât, potrivit art. 38 din Codul Muncii orice clauză contractuală prin care se renunță la un drept, în speță la salariul de bază minim brut de 700 lei instanța a admis acțiunea reclamantului pentru capetele de cerere prin care se solicită plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din aplicarea ilegală a salariului de bază minim brut de 570 lei și respectiv 600 lei în loc de 700 lei așa cum este legal.
S-a mai arătat că este adevărat că potrivit art.283 al.1 lit.d din Codul Muncii (în vigoare pe durata derulării contractelor colective de muncă) nulitatea absolută poate fi invocată și constatată numai pe durata existenței contractelor colective de muncă și că în prezenta cauză nu s-a solicitat și deci, nu s-a constatat pe cale judecătorească nulitatea absolută a contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate și la nivel de grup de unități însă instanța a constatat că numai după adoptarea Legii nr. 62/2011, când aceste contracte nu mai erau în vigoare s-a reglementat în art.142 procedura de constatare a nulității absolute și de renegociere a clauzelor contractuale nule. În lipsa unui cadru legislativ privind renegocierea clauzelor nule din contractele colective de muncă, până la adoptarea Legii nr. 62/2011 instanța a apreciat că, raportat și la prevederile at.38 din Codul Muncii aceste clauze nule se înlocuiesc, de drept, cu clauzele mai favorabile salariaților prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi care au prevăzut pentru anii 2008-2010 un salariu de bază minim brut de 700 lei.
P. urmare având în vedere prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de R. Transporturi referitoare la obligativitatea calculării drepturilor salariale în funcție de salariul minim brut de 700 lei instanța a admis acțiunea formulată de reclamanții obligând pârâta să plătească acestora diferența dintre drepturile salariale calculate în funcție de salariul de bază minim de 700 lei și drepturile salariale încasate, actualizate cu rata inflației la zi.
Ca efect al admiterii acțiunii, în baza art. 274 alin. 1 Cod pr. civilă au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților suma de 1760 lei cheltuieli de judecată – câte 80 lei pentru fiecare reclamant, sume de bani plătite de reclamanți apărătorului ales conform chitanței nr. 901 din 15.10.2012 depusă la dosar (fila 13).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA București prin Sucursala Transport Feroviar Călători G., criticând-o pentru motive nelegalitate și de netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că față de temeiul de drept invocat – contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a societății.
Astfel, SNTFC-CFR Călători este membră a Asociației Naționale Patronale la nivel de grup de unități de transport feroviar.
La negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, Asociația Națională Patronală la nivel de grup de unități de transport feroviar, nu a participat. În acest fel Asociației Naționale Patronale la nivel de grup de unități de transport feroviar din care face parte și CFR Călători, nefiind parte în acest contract, clauzele acestuia nu îi sunt opozabile, rezultând astfel următoarele: reclamanții sunt parte prin reprezentare a contractului colectiv de muncă al SNTFC CFR Călători 2009-2010 prelungit ulterior prin acte adiționale, toate drepturile salariale din contractul colectiv de muncă 2009-2010 și din actele adiționale ulterioare se regăsesc în actele adiționale la contractele individuale de muncă ale reclamanților și au fost respectate întocmai, drepturile pe care reclamantele le solicită sunt prevăzute într-un contract la care recurenta nu este parte și deci ale cărui clauze nu îi sunt opozabile, dacă reclamanții se consideră vătămați în drepturile lor apreciază că este vorba despre felul în care aceste drepturi au fost negociate, fiind deci o problemă de reprezentare și nu una de responsabilitate contractuală a recurentei;
Așa fiind nu are calitate procesuală pasivă, drepturile ca fac obiectul prezentei acțiuni fiind solicitate în baza unui contract la care nu este parte contractantă.
A mai precizat recurenta că invocă excepția de inadmisibilitate întrucât reclamanții din prezenta cauză sunt membrii ai Sindicatului Mecanicilor de Locomotivă G. care face parte din Federația Naționala a Transportatorilor Feroviari din România.
P. aderarea reclamanților la acest sindicat și-au exprimat liber consimțământul ca interesele ce decurg din calitatea de salariați ai SNTFC CFR Călători să le fie reprezentate, negociate, apărate de formațiunea sindicală din care au făcut parte - Sindicatului Mecanicilor de Locomotivă G. face parte din Federația Naționala a Transportatorilor Feroviari din România.
Astfel fiecare dintre membrii de sindicat ai organizațiilor sindicale ce fac parte din FNFMC au împuternicit federația să îi reprezinte la negocierea contractului colectiv de muncă.
Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 a fost negociat cu administrația CFR Călători de către FNFMC, Federația Sindicatelor Ramurii Vagoane, Federația Sindicală a Transportatorilor Feroviari din România și Federația Mecanicilor Locomotori din România.
Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 a fost înregistrat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale sub numărul 2572/4.06.2009.
Acest contract a fost prelungit prin act adițional înregistrat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale sub numărul 1708/21.04.2010, până la data de 31.12.2010.
Atât Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010 cât și actul adițional de prelungire al acestuia au fost înregistrate la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Pentru ca un contract colectiv de muncă sau un act adițional la acesta să fie înregistrat el este mai întâi verificat în temeiul Legii 130/1996 modificată - lege în vigoare la acea dată.
Pe lângă alte verificări, art. 27 alin.1 din Legea 130/1996 prevede că: "La înregistrarea Contractului Colectiv de Muncă, Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau, după caz, Direcțiile Generale Teritoriale ale Ministerului Muncii și Protecției sociale vor verifica dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art. 8".
Art.8 din aceeași lege prevede că: "...2 Contractul Colectiv de Muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior ."
Odată ce un contract a fost înregistrat la MMPS este evident că în temeiul legii el a fost verificat și găsit legal sub toate aspectele.
Astfel, a societatea a funcționat în baza unui contract perfect legal declarat astfel chiar de un organ abilitat al statului - MMPS, legalitatea atestată prin chiar înregistrarea acestuia .
În baza acestui contract colectiv de muncă și a actelor adiționale ulterioare, semnate de aceleași părți, au fost întocmite actele adiționale de contractele individuale de muncă ale reclamanților din prezenta cauză, drepturile salariale astfel prevăzute fiind plătite integral.
Reclamanții și-au însușit astfel, fără niciun fel de obiecțiuni clauzele din contractul colectiv de muncă așa cum au fost ele negociate de împuternicitul lor, FNFMC.
Nu a existat niciun fel de opoziție, de nemulțumire manifestată expres față de clauzele din contractul colectiv de muncă, așa cum au fost ele negociate.
Dacă se considerau vătămați în drepturile lor prin clauzele negociate, în perioada de valabilitatea a contractelor invocate, oricare dintre părți puteau uza de dreptul prevăzut de art. 268 alin.1 litera d din Codul Muncii de a solicita instanței constatarea nulității clauzelor din contractul colectiv de muncă al SNTFC CFR Călători pe care le considerau nelegale.
Faptul că reclamanții nu au uzat de prerogativa prevăzută este exclusiv culpa lor și cum nimeni nu poate invoca propria culpă, acțiunea este inadmisibilă și trebuie respinsă ca atare.
Pe fondul cauzei recurenta a arătat că pentru perioada 01.03._09, la nivelul C.F.R. nu a existat încheiat contract colectiv de munca, aplicându-se astfel, raportat la dispozițiile art. 247 din Codul Muncii, prevederile contractului colectiv de munca încheiat la nivelul imediat superior, respectiv prevederile Contractului Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pentru anii 2006-2008, valabil de la data înregistrării respectiv 28.12.2006 pana la 31 decembrie 2010.
Astfel, conform actului adițional la Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat la M.M.F.F.S.-D.D.S.R.P. cu nr. 370 din 20.06.2008, clasa 1 de salarizare a fost la nivelul de 570 de lei, cu aplicare de 01.07.2008.
Pentru perioada 04.06._11, la nivelul C.F.R. Calatori S.A. s-a încheiat Contractul Colectiv de Munca pe anii 2009-2010, înregistrat la M.M.F.P.S.-D.M.P.S. sub nr. 2572/04.06.2009.
În conformitate cu Anexa nr. 1 la contract, nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la valoarea de 570 de lei brut, iar prin actul adițional înregistrat sub nr. 1708 din 21.04.2010, Anexa nr. 1 s-a modificat, iar nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 600 de lei brut.
Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legala de a aplica dispozițiile contractului colectiv de munca încheiat la nivel superior incumba doar în cazul in care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de munca. De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul ca „drepturile si obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc, prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca și al contractelor individuale de munca ".
Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natura consensuala și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada amintită a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de munca, unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, consideră recurenta că obligarea sa la plata unor diferențe salariale care își au izvorul în contractul colectiv pe ramură care nu îi este opozabil, este neîntemeiată.
În concluzie, fata de cele mai sus arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii capetelor de cerere care au fost admise.
În temeiul art. 308 al. 2 intimații au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării intimații au arătat referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate în considerarea inopozabilității contractului colectiv unic la nivel de ramură transporturi, că, pe de o parte nu este vorba de veritabile excepții în condițiile în care analiza motivelor indicate de recurenți implică fondul, în sensul verificării aplicabilității contractelor de muncă în sistem ierarhic - în speță la nivel de ramură inclusiv la nivelul SNTFC CFR Călători SA iar pe de altă parte, recurenta justifică calitatea procesuală pasiva întrucât este angajatorul față de care salariații își pot valorifica pretențiile deduse judecății.
Au mai arătat că în mod corect instanța de fond a constatat că reclamanții sunt angajații recurentei și că în anexa numărul 5 la CCMRT la poziția 1 figurează recurenta pârâta ca parte căreia îi este opozabil contractul colectiv.
Au solicitat respingerea excepțiilor ca nefondate.
Pe fondul cauzei intimații au arătat că prin sentința atacată recurenta a fost obligată la plata diferenței salariale raportate la salariul de baza minim negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite de intimați în perioada octombrie_10.
Consideră că sentința este temeinică și legală, instanța de fond în mod corect a apreciat că li se cuvin aceste drepturi, pentru mai multe motive.
La nivel de ramură transporturi a fost încheiat contractul colectiv de muncă cu perioada de valabilitate 2008-2010 . P. acest contract înregistrat la Ministerul Muncii sub numărul 722/03/24.01.2008 s-a prevăzut că salariul minim la nivel de ramură transporturi valabil din data de 1.1.2008 pentru un program complet de lucru este de 700 lei fără alte sporuri, adaosuri, indemnizații incluse.
Mai mult decât atât, art. 41 alin. 3 lit.b prevede că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și la nivel de unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierea valoarea salariului minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40 alin. 3", respectiv 700 lei. Recurenta era obligată să pornească negocierea contractului colectiv la nivel de unitate de la un salariu de bază minim brut de 700 lei.
Cu toate că dispozițiile Contractului Colectiv sunt imperative, iar contractele colective de muncă la nivel de societate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit în contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, Contractul colectiv la nivel de unitate conține dispoziții inferioare Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Deși Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi prevede că salariul de bază minim brut este de 700 lei, Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate prevede că acesta este de 570 lei începând cu 01.07.2008 (Anexa 1 din Contractul Colectiv la nivel de unitate).
D. urmare, există o încălcare a prevederilor Contractului Colectiv la nivel de ramură transporturi tocmai prin stabilirea în Contractul Colectiv la nivel de unitate a unor dispoziții inferioare contractului superior, aspect interzis de Codul Muncii.
Această încălcare a prevederilor din Contractul Colectiv la nivel de ramură transporturi a condus la calcularea unor drepturi salariale inferioare celor care s-ar fi cuvenit angajaților și prin urmare prejudicierea acestora, prin aplicarea coeficienților de ierarhizare specifici clasei de salarizare la un salariu minim brut inferior celui negociat. Drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă ce se impun cu forța obligatorie garantată constituțional au același regim juridic, aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală
O . decizii ale Curții Constituționale au stabilit obligativitatea respectării în negocierile colective a drepturilor minimale consacrate prin dispozițiile legale și prin contracte colective de muncă încheiate la nivel superior. Ierarhia în care se prezintă contractele colective de muncă face|ca dispozițiile cuprinse în astfel de contracte încheiate la nivel superior să se impună în negocierea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior (de unitate), negocierea fiind posibilă numai peste nivelul minimal recunoscut de lege și/sau contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 11 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996 clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din Grupul de Unități pentru care s-a încheiat contractul de muncă la acest nivel, iar potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 238 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot obține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În aceste condiții, clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel inferior care înlătură acordarea unor drepturi prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel superior nu produc efecte. Au mai precizat că și după abrogarea Legii nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă prin Legea dialogului social, nr. 62/2011 și după abrogarea art. 238-247 din Codul muncii, problema de drept prezentată, rămâne actuală deoarece dispozițiile art. 8 și 11 din Legea nr. 130/1996 și ale art. 238 și 241 din Codul muncii sunt reluate în dispozițiile art. 132 și 133 din Legea nr. 62/2011.
Clauzele contractelor colective muncă trebuie interpretate în sensul producerii de efecte între părțile contractante și nu în sensul lăsării la latitudinea angajatorului dacă acordă unele drepturi sau nu, funcție de diverși factori. Rezultă în mod neechivoc că pârâta avea obligația să plătească drepturile bănești negociate în contractul colectiv.
Art. 238 -247 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii au fost abrogate expres prin art. 1 pct. 90 din Legea nr. 40/2011 iar dispozițiile art. 238 mai sus menționate au fost preluate în substanța lor în cuprinsul art. 132 din Legea dialogului social nr. 62/2011 conform cărora: „(1) Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
(2) La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal.
(3) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
(4) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.”
Pe de altă parte, art. 37 din Codul muncii republicat consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă iar în cuprinsul art. 38 din același cod sunt indicate într-o modalitate imperativă limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate de instanță, dispoziții preluate în esență în cuprinsul art. 132 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior iar la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Pe de altă parte, așa cum statua expres în dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată, „clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
S-a statuat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004, 294/2007, definitive și general obligatorii Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept - ca și legea, la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturi minimale.”
Atâta timp cât prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior - în cauză la nivel de ramură, s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză la nivel de unitate, respectiv de grup de unități fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Obligativitatea contractelor colective de muncă operează, în prezent potrivit art.133 alin. (1) din Legea dialogului social nr.62/2011, conform căruia: „(1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului."
Se observă așadar, că Legea nr. 62/2011 a preluat într-o viziune restrictivă, prin înlăturarea contractului colectiv de muncă unic la nivel național, principiile consacrate prin art. 241 din Codul muncii, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 40/2011 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată.
Toate dispozițiile legale evocate reprezintă măsuri de protecție a salariaților, menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor.
Ca atare orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi
la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate în condițiile art. 142 din Legea nr. 62/2011.
Atâta timp cât prin lege sau/și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior - în speță, la nivel de ramură transporturi s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunță la ele, negocierea clauzelor contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în speță, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege și/sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Dispozițiile art.38 din Codul Muncii statuează interdicția renunțării la drepturile salariale recunoscute salariaților prin lege. Acest text stabilește că, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
S-a mai învederat că art. 1 pct. 2 din Contractele colective de muncă încheiate cu societatea, stabilesc aceeași interdicție.
Faptul că acest contract colectiv la nivel de ramură este aplicabil pârâtei, așa cum și instanța de fond în mod corect a apreciat, nu poate fi reținut, având în vedere că în Anexa 5 la acest contract recurenta este nominalizată printre unitățile cărora li se aplică contractul colectiv la poziția nr.1. Mai mult decât atât, așa cum este prevăzut și în contract, la art.3, clauzele acestuia se aplica tuturor salariaților încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară indiferent de structura capitalului acestora.
Față de cele învederate intimații au solicitat respingerea recursului formulat de SNTFC CFR Călători SA ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Inițial Tribunalul Dâmbovița - Secția I Civilă a fost investit cu o acțiune având ca obiect obligarea la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate de reclamanți și drepturile bănești calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi de 700 lei prevăzut în art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi 2008 – 2010, pentru perioada cuprinsă între luna octombrie 2009 și 31 decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Procedând la soluționarea cauzei prima instanță a admis acțiunea.
O primă critică a recurentei vizează calitatea procesuală pasivă a acesteia în raportul juridic litigios față de temeiul de drept invocat și anume contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
La fundamentarea acestui motiv de recurs recurenta a susținut că nu îi este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi întrucât societatea nu este semnatară a acestuia și deci prevederile sale nu îi sunt opozabile.
Ori, nu numai că recurenta apare menționată în Anexa 5 la acesta ca fiind societate la care se aplică respectivul contract, dar în lumina dispozițiilor art. 11 al. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 și care guvernează contractul în discuție, clauzele sale produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Așa fiind sunt nefondate criticile subsumate acestui motiv de recurs.
Sub aspectul celui de al doilea motiv de recurs și care vizează inadmisibilitatea acțiunii Curtea reține că în adevăr, pentru perioada aferentă drepturilor solicitate la nivelul recurentei a existat contract colectiv de muncă.
Numai că acesta prevedea un cuantum al salariului de bază minim brut inferior celui din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Ori, Curtea Constituțională în mai multe decizii de-a lungul anilor a reținut că rațiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de unitate, ci și la niveluri superioare constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaților unitățile care aparțin respectivului nivel.
Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă de la nivel superior pentru clauzele celor de la nivel inferior.
În alte cuvinte, ierarhia în care se prezintă contractele colective de muncă face ca dispozițiile cuprinse în astfel de contracte încheiate la nivel superior să se impună în negocierea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior, negocierea fiind posibilă numai peste nivelul minimal recunoscut de lege și/sau contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Într-o atare situație, constatând că drepturile ce fac obiectul litigiului dintre părți au fost stabilite la un nivel inferior celui din contractul colectiv de muncă ramură transporturi, în mod legal tribunalul a aplicat direct clauzele mai favorabile ale acestuia.
Pentru argumentația expusă Curtea constată că sunt nefondate criticile recurentei referitoare la aderarea reclamanților la un anumit sindicat și negocierea cu federația din care face parte și respectivul sindicat a contractului colectiv de muncă pe anii 2009 – 2010 sau la existența la nivel de unitate a unui astfel de contract de muncă valabil încheiat și față de care au fost plătite integral drepturile intimaților.
Sub aspectul susținerilor recurentei în sensul că atât Contractul colectiv de muncă la nivel de societate, cât și actul adițional la acesta au fost înregistrate la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, astfel încât este evident că în temeiul legii au fost verificate și găsite legale sub toate aspectele, Curtea reamintește că instanța de fond, la soluționarea cauzei a făcut aplicarea directă a clauzelor contractului colectiv de muncă de la nivel superior, mai favorabile.
Ori, dată fiind ierarhia în care se prezintă contractele colective de muncă, așa cum s-a arătat și în precedentul prezentelor considerente, o astfel de aplicare se poate face chiar dacă la nivel inferior este încheiat contract colectiv de muncă, pentru care au fost efectuate și formalitățile de înregistrare la organul competent, susținerile vizând aceste aspecte fiind de asemenea nefondate.
Curtea nu poate avea în vedere nici susținerile potrivit cărora niciuna dintre părți nu a uzat de dreptul prevăzut de art. 268 alin 1 litera d din Codul muncii de a solicita instanței de judecată constatarea nulității clauzelor din contractul colectiv de muncă al SNTFC CFR Călători pe care le considerau nelegale, condiții în care toate clauzele în discuție au fost perfect valabile iar societatea recurentă a procedat în mod corect la aplicarea lor.
Astfel, instanța de fond constatând că clauzele contractelor colective de muncă de la nivel inferior prevăd drepturi inferioare celui de la nivel superior în mod corect a apreciat că primele sunt lipsite de efecte juridice.
Împrejurarea că legea, atât Legea nr. 130/1996 în vigoare la momentul încheierii contractelor colective de muncă incidente speței, cât și Legea nr. 62/2011 a dialogului social, activă la momentul soluționării cauzei, prevede o procedură specială pentru o acțiune având ca obiect nulitatea clauzelor contractelor colective de muncă, nu înseamnă că în prealabil, pentru a se putea aplica un contract colectiv de muncă de la un anumit nivel, trebuie să existe anterior o hotărâre judecătorească de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă de la nivel inferior.
Pentru toate motivele arătate Curtea constată că sunt nefondate criticile recurentei subsumate celui de al doilea motiv de recurs și circumscrise excepției de inadmisibilitate.
Având în vedere aceiași argumentație juridică instanța de recurs constată că sunt nefondate și criticile ce fac obiectul celui de al treilea motiv de recurs potrivit cărora în situația în care la nivelul SNTFC CFR Călători exista încheiat un contract colectiv de muncă, societatea a înțeles să aplice si să respecte aceste prevederi, contractul colectiv de muncă în vigoare la acea dată fiind practic legea părților, ceea ce înseamnă că în mod logic, dacă acest contract colectiv de muncă ar fi expirat s-ar fi aplicat cu certitudine prevederile contractelor colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități feroviare sau a celui încheiat la nivelul ramurii transporturi prin prisma dispozițiilor art. 247 din Codul muncii și ale art. 37 din Codul Muncii.
Asemănător sunt nefondate și criticile potrivit cu care la nivelul societății exista încheiat la acea dată un contract colectiv de muncă, clauze ce se aplicau tuturor salariaților, precum și cele în sensul că salariul fiind un drept de natura consensuala si supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada amintita a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de munca, unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, obligarea recurentei la plata unor diferențe salariale care își au izvorul în contractul colectiv pe ramură care nu îi este opozabil, pretenția fiind neîntemeiată.
Pentru toate motivele arătate Curtea, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civ. coroborat cu art. 3041 Cod pr. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA BUCUREȘTI prin SUCURSALA TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI G. cu sediul în G., Calea Domnească nr. 51 jud. G. împotriva sentinței civile nr. 1519 din 12 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu reclamanții C. N., C. F., C. C., D. V., E. S., G. N., G. E. F., I. N., L. M. V., MARGĂRIT N., O. D. (prin O. M.), P. Ș., P. M., P. C. D., S. M. L., T. N., T. P. M., toți prin avocat A. N. A. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat A. N. A. în Municipiul B., ., nr. 32, județul B., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 4 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C.-M. M. G.- S. P. A.-M. R.
GREFIER,
C. G.-A.
Red. RAM
2ex./30.04.2013
d.f. nr._ – Tribunalul B. – Secția I Civilă
j.f. G. V.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 101/2013.... → |
|---|
