Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 14-05-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 6509/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
D E CI Z I A nr.1301
Ședința publică din data de 14 mai 2013
Președinte - V.-A. P.
Judecători - C.-P. B.
- E.-S. L.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., cu sediul procedural ales în municipiul București, . Nord, nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 157/17 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții B. A., C. N., C. V., D. F., E. M., G. D., G. F., G. I.- Angel, M. G., M. C., P. G., P. I., S. G., S. S., R. D. G., T. V., toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură M. D. din B., .. 13, județ B. și intervenienții în interes propriu A. C., Banică M.-M., E. A., D. P., G. D., N. G., R. B., R. L., S. J., toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură M. D. din B., .. 13, județ B..
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată. La dosar s-a depus întâmpinare înregistrată sub nr._/9.05.2013, la care s-a atașat practică judiciară în copie. Prin întâmpinare se solicită și judecarea în lipsă. De asemenea, sub nr._/13.05.2013, s-au înregistrat concluzii scrise formulate de recurenta-pârâtă, prin care s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și împrejurarea că atât recurenta-pârâtă, cât și intimații-reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /28.08.2012, reclamanții B. A., C. N., C. V., D. F., E. M., G. D., G. F., G. I.- Angel, M. G., M. C., P. G., P. I., S. G., S. S., R. D. G., T. V., au chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., solicitând obligarea acesteia la plata: drepturilor salariale calculate prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei, stabilit la nivelul ramurii transporturi, corespunzător clasei I de salarizare – coeficientul K, pentru perioada 28.08.2009 – 31.12.2010; primei de Ziua Feroviarului pe anul 2010 (stabilită la nivelul clasei I de salarizare); salariului suplimentar pe anii 2008, 2009, 2010 (echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv); ajutorului materiale de C. pe anii 2009 și 2010 (stabilit la nivelul clasei I de salarizare) și a ajutorului material de P. pe anul 2010 (stabilit la nivelul clasei I de salarizare).
Totodată, reclamanții au solicitat ca sumele cuvenite să fie actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, cu începere de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de salariați ai pârâtei, nu au primit drepturile salariale solicitate prin prezenta cerere, deși au fost prevăzute în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură transporturi, respectiv la nivel de grup de unități din transport.
Au precizat reclamanții că, potrivit art.40 alin.2 litera c și art. 241 alin.1 litera c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil, iar art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996, prevede că, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, deoarece nu cuprinde numele și domiciliile părților, numele și calitatea reprezentantului sau împuternicirea avocațială, obiectul cererii și semnătura reclamanților.
De asemenea, a invocat, în temeiul art.268 alin.1 lit. e din Codul muncii, excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că cererea de chemare în judecată trebuia înregistrată la instanță în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune pentru drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea capătului de cerere privind acordarea drepturilor salariale calculate prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei lunar, întrucât la nivelul unității pârâte stabilirea și plata drepturilor salariale s-a făcut pe baza salariului de bază minim stabilit în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare aplicabile în perioada 2008 – 2010.
Referitor la salariul suplimentar și ajutoarele materiale, pârâta a arătat că nu au fost acordate, deoarece plata acestora era condiționată de profit, pe care ea nu l-a realizat. De altfel, pentru anul 2010, drepturile respective nu puteau fi acordate conform actului adițional la CCM 2009/2010, înregistrat sub nr. 1713/2010.
Cu privire la salariul suplimentar pe anul 2008 s-a invocat și excepția prescripției de 3 ani.
La data de 01.10.2012 numiții A. C., Banica M.- M., E. A., D. P., G. D., N. G., R. B., R. L., S. J. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând acordarea acelorași drepturi ca și reclamanții, reluând susținerile din acțiunea principală.
Prin încheierea de ședință de la termenul din 1.01.2012, tribunalul a încuviințat, în principiu, cererile de intervenție.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 157/17.01.2013, Tribunalul Dâmbovița a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului la acțiune (invocate de pârâtă) a admis acțiunea principală și cererile de intervenție formulate de intervenienți și a obligat pârâta să plătească reclamanților și intervenienților drepturile salariale calculate prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi (corespunzător clasei I de salarizare - coeficientul K) pentru perioada 28.08._10 (conform perioadei lucrate de fiecare) prima de Ziua Feroviarului pe anul 2010 (stabilită la nivelul clasei I de salarizare, conform perioadei lucrate de fiecare) salariul suplimentar pe anii 2008, 2009, 2010 (echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, conform perioadei lucrate de fiecare) ajutorul material de C. pe anii 2009 si 2010 (stabilit la nivelul clasei I de salarizare, conform perioadei lucrate de fiecare) ajutorul material de P. pe anul 2010 (stabilit la nivelul clasei I de salarizare, conform perioadei lucrate de fiecare). Totodată, pârâta a fost obligată la plata de daune interese către reclamanți și intervenienți, constând în actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de la scadența fiecărei sume și până la plata efectivă, precum și cu dobânda legală, de la data cererii de chemare în judecată, 28.08.2012, respectiv 01.10.2012 pentru intervenienți și până la plata efectivă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Atâta timp cât s-au indicat numele și domiciliul fiecărui reclamant, ce și-au ales domiciliul la avocatul M. D. (care a depus împuternicire avocațială) obiectul acțiunii este clar precizat, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite toate cerințele de formă prevăzute de art.112 C.pr.civilă.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a considerat că este neîntemeiată, întrucât pretențiile reclamanților și intervenienților vizează drepturi salariale pentru care dreptul material la acțiune se prescrie în termen de 3 ani, nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit. e Codul muncii, ce reglementează termenul de prescripție de 6 luni.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că:
Reclamanților și intervenienților, în calitate de foști angajați ai societății pârâte, li se cuvin drepturile bănești menționate în contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură transporturi (art.41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010) și la nivel de grup de unități din transport (art.30 și 71 din CCM la nivel de grup de unități din transport pe anii 2006 -2010).
Potrivit art.229 alin.4 Codul muncii republicat și art.236 alin.4 Codul muncii anterior, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Ca atare, a arătat tribunalul, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior.
În acest context, prima instanță a admis atât acțiunea principală, cât și cererile de intervenție.
Pentru ca reparația prejudiciului să fie integrală, tribunalul a dispus actualizarea sumelor acordate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs pârâta, susținând, în esență, că, în mod nelegal, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât drepturile solicitate de reclamanți nu reprezintă drepturi salariale și, deci, nu pot fi pretinse decât în cadrul termenului de prescripție de 6 luni, reglementat de art. 283 litera e Codul muncii. De altfel, cu privire la salariul suplimentar pe anul 2008, s-a împlinit și prescripția de 3 ani, considerent pentru care se impunea admiterea excepției.
La adoptarea soluției pe fond, a susținut recurenta, tribunalul nu a ținut cont de faptul că a existat un contract valabil încheiat la nivel de unitate pe anii_, ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru părți, salariul astfel negociat fiind menționat în contractul individual de muncă. Raportat la dispozițiile Codului muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile CCM încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
S-a invocat și greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 24 raportat la art.8 din Legea nr. 130/1996, întrucât constatarea nulității clauzelor contractuale se face de instanță și numai la solicitarea părții interesate, cerință care în speță nu a fost îndeplinită.
A precizat recurenta că prima instanță a procedat în mod nelegal la înlocuirea unor clauze ale CCM la nivel de unitate și grup de unități cu clauze ale CCM la nivel de ramură transporturi. De altfel, factorii economiei reprezintă fundalul obiectiv pe care se grefează, sub aspect juridic, negocierea colectivă sau individuală.
S-a mai susținut că prima instanță nu a ținut cont că acordarea salariului suplimentar, a ajutoarelor materiale este condiționată de constituirea fondurilor necesare în acest sens, care nu au existat la nivelul societății pârâte pe anii 2008, 2009, 2010, nedispunând nici în prezent de resurse financiare în acest scop.
A învederat recurenta că, de altfel, în mod greșit, prima instanță a dispus reactualizarea sumelor acordate atât cu indicele de inflație, cât și cu dobânda legală, fiind astfel obligată la o dublă reparare a prejudiciului. Mai mult decât atât, pentru intervenienți tribunalul trebuia să se raporteze la data formulării cererii de intervenție și nu la data introducerii acțiunii principale.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri (art.160).
Prin urmare, primele, ajutoarele materiale și cu atât mai mult salariile suplimentare solicitate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată au, conform celor menționate în precedent, calitatea de drepturi salariale, reprezentând elemente accesorii și variabile ale salariilor, prevăzute de contractele colective de muncă, fiind calificate de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 886/2009, ca „drepturi salariale suplimentare”.
În acest context, față de natura de drepturi salariale, devin incidente dispozițiile art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii, care consacră expres, în cazul unor asemenea drepturi, un termen de prescripție de 3 ani, dispozițiile lit. e a aceluiași articol, invocate de către recurentă, care stipulează termenul de prescripție de 6 luni, fiind aplicabile tuturor celorlalte drepturi, altele decât cele salariale, născute din neexecutarea contractului colectiv de muncă.
Raportat însă la termenul de prescripție de 3 ani, dreptul la acțiune privind plata salariului suplimentar aferent anului 2008 („după expirarea anului calendaristic 2008”, adică ianuarie 2009) atât pentru reclamanți, cât și pentru intervenienți este prescris, față de data formulării acțiunii principale – 28.08.2012, respectiv a cererilor de intervenție – 1.10.2012.
Pe fondul cauzei, în mod corect prima instanță a acordat reclamanților și intervenienților drepturile salariale stipulate de contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, dispoziția instanței respectând întocmai prevederile imperative reglementate de art. 132 din Legea nr. 62/2011, conform cărora, „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior” (dispoziție existentă și în fostul art.238 Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză).
Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective de muncă prin care au negociat, pentru angajat, drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contracte încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art.24 alin.1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la datele analizate în prezenta cauză.
În acest context, nu se poate discuta despre o lipsă de temei legal a pretențiilor deduse judecății și nici despre necesitatea investirii instanței cu o cerere expresă de constatare a nulității unora dintre clauzele CCM încheiate la nivel de unitate.
În ceea ce privește critica formulată de recurentă în sensul că acordarea salariului suplimentar, a ajutoarelor materiale este condiționată de constituirea fondurilor necesare în acest scop, Curtea urmează să o înlăture, reținând că este infirmată de clauzele contractelor colective de muncă, clauze clare, formulate concis, în care nu se menționează existența unei atare condiții.
Într-adevăr practica judecătorească și literatura de specialitate au statuat, în mod constant, că în situația în care se angajează răspunderea unității față de salariat pentru neplata unor drepturi bănești cuvenite, devin aplicabile prevederile din Codul muncii, cu consecința reparării integrale a prejudiciului, dar care nu poate cuprinde pe lângă suma datorată atât reactualizarea cu indicele de inflație, cât și dobânda legală, întrucât s-ar ajunge la o dublă despăgubire și, implicit, la o îmbogățire fără just temei.
Referitor la momentul de la care s-a acordat reactualizarea, Curtea constată că prima instanță s-a raportat corect atât la data formulării acțiunii principale – 28.08.2012, cât și a cererilor de intervenție – 1.10.2012, critica recurentei sub acest aspect fiind, deci, nefondată.
În considerarea tuturor acestor argumente, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art.24 șiart.25 alin.1 Cod pr.civilă, forma actuală) va admite recursul, va modifica în parte sentința, în sensul că: va admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind plata salariului suplimentar aferent anului 2008 și va respinge ca prescrisă cererea reclamanților și intervenienților vizând plata acestui salariu; va admite în parte atât acțiunea principală, cât și cererile de intervenție și va înlătura obligația pârâtei de plată a dobânzii legale aferente drepturilor bănești acordate. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., cu sediul procedural ales în municipiul București, . Nord, nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 157/17 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții B. A., C. N., C. V., D. F., E. M., G. D., G. F., G. I.- Angel, M. G., M. C., P. G., P. I., S. G., S. S., R. D. G., T. V., toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură M. D. din B., .. 13, județ B. și intervenienții în interes propriu A. C., Banică M.-M., E. A., D. P., G. D., N. G., R. B., R. L., S. J., toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură M. D. din B., .. 13, județ B. și în consecință:
Modifică în parte sentința civilă nr. 157/17.01.2013 a Tribunalului Dâmbovița, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind plata salariului suplimentar aferent anului 2008 și respinge ca prescrisă cererea reclamanților și intervenienților vizând plata acestui salariu.
Admite în parte atât acțiunea principală, cât și cererile de intervenție.
Înlătură obligația pârâtei de plată a dobânzii legale aferente drepturilor bănești acordate.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 mai 2013.
Președinte Judecători
V.-A. P. C.-P. B. E.-S. L.
Fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
Președintele instanței,
Grefier
G. C.
Red.CPB
Tehnored.NM
2 ex./20.05.2013
d.f. Tribunal Dâmbovița nr._
j.f. R. M.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 937/2013.... → |
|---|
