Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2689/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2689/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 8094/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2689
Ședința publică din data de 8 octombrie 2013
Președinte - C. - P. B.
Judecători - E.-S. L.
- V.-A. P.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții PRIMĂRIA M. PLOIEȘTI, C. L. AL M. PLOIEȘTI și P. M. PLOIEȘTI, toți cu sediul în Ploiești, .-4, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 951/1.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNT I. L C., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, în numele și pentru membrii săi de sindicat și pârâtul C. NAȚIONAL I. L. C., cu sediul în Ploiești, ..98, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant S. Învățământ I.L. C. Prahova reprezentat de avocat M. R. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/7.10.2013, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de către avocat R. M. o cerere, înregistrată sub nr._/7.10.2013, prin care solicită lăsarea dosarului la ultima strigare pentru a se putea prezenta.
Curtea față de prezentarea d-nei avocat M. R., la apelul nominal, constată că cererea acesteia a rămas fără obiect.
Avocat R. M., pentru intimatul-reclamant, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat R. M., având cuvântul pentru intimatul-reclamant, invocă, în principal, excepția nulității recursului, întrucât în motivele de recurs nu se referă la obiectul cererii cu care a fost învestită instanța de fond.
În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât atât Primăria și P., cât și C. L. al M. Ploiești, au calitate procesuală pasivă, fiind ordonatori de credite pentru unitățile de învățământ. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantul S. Învățământ I. L C. a chemat în judecată pe pârâții C. Național I. L. C., C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului unitate de învățământ la: calcularea indemnizației de concediu de odihna aferent anului școlar 2009-2010,în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzuta de Legea nr.118/2010, în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării in concediu; plata diferenței dintre indemnizația astfel calculata și cea efectiv încasată pentru concediul de odihna aferent anului școlar 2009-2010; obligarea pârâților C. L. al Mun. Ploiești, P. Mun. Ploiești - Instituția Primarului, la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus menționate.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihna in temeiul prevederilor Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările si completările ulterioare, care, 1a art.103 lit. a, dispune următoarele: "Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: concediul anual cu plata in perioada vacantelor școlare, respectiv universitare, cu o durata de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile si sărbătorile legale; in cazuri justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusa normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Învățământului împreuna cu sindicatele recunoscute pe plan național ...".
Pentru personalul didactic auxiliar si nedidactic acordarea concediului de odihna este reglementata atât de prevederile Codului Muncii și ale Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Învățământ, cât și de cele ale Hotărârii de Guvern nr. 250/1992, arată reclamantul. Astfel, potrivit Codului Muncii, art. l50, pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mica decât salariul de baza indemnizațiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevăzute in contractul individual de munca; alin. 2: „indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnica a drepturilor salariate prevăzute in alin. 1 din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu”; alin. 3: „indemnizația de concediu de odihna se plătește de care angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.”
In conformitate cu prevederile art. 7 din Hotărârea de Guvern nr. 250/1992 privind concediul de odihna și alte concedii ale salariaților din administrația publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitățile bugetare republicata pentru perioada concediului de odihna salariații beneficiază de indemnizație de concediu. Astfel, pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație calculata in raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreuna corespunzătoare fiecărei luni calendaristice in care se efectuează zilele de concediu de odihna.
Conform alineatului 2, media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. 1 se stabilește in raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna in care se efectuează zilele de concediu, iar alineatul 5 stabilește că „îndemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării in concediu.”
Reclamantul arată că membri de sindicat din tabelul anexat cererii de chemare în judecată au început efectuarea concediului de odihna anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării in vigoare a Legii nr. l18/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 441/30.06.2010, dar în fapt, insa, indemnizația de concediu cuvenita cadrelor didactice a fost diminuata cu un procent de 25%, aplicându-se in mod abuziv prevederile Legii nr. l18/2010. Ceea ce se poate observa, prevederile art. 150 alin. 3 din Codul Muncii stabilesc in mod imperativ ca „indemnizația de concediu se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu" și același termen este stabilit si de prevederile Hotărârii de Guvern nr. 250/1992.
Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Învățământ 2007-2008, înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr. 596/12.11.2007, aplicabil tuturor salariaților din tara, conține prevederi referitoare la termenul de plata a acestei indemnizații la art. 29 alin. 1: „dreptul la concediul de odihna este garantat de lege. (2) Perioada de efectuare a concediului de odihna se stabilește pentru fiecare salariat de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreuna cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute in anexa nr.6,in funcție de interesul învățământului si al celui in cauza ,pana la data de 15 octombrie. (3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihna de cel puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice. (4) Indemnizația de concediu se acorda salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea in concediul de odihna.”
Totodată, reclamantul sindicat arată că parații au ignorat prevederile legale si contractuale enumerate anterior si au amânat in mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Deși data plecării in concediul de odihna este in fapt anterioara datei de 03 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării in concediu negociat prin Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Învățământ. Mai mult, arată reclamantul, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt, de cel puțin 5 zile anterior plecării in concediu, stabilit de Codul Muncii si H.G. nr. 250/1992.
În opinia reclamantului, prin aceasta s-a produs o dubla lezare a exercitării dreptului la concediu, în primul rând, membrii sindicatului nu au beneficiat de indemnizație in cuantum integral anterior începerii concediului de odihna, conform prevederilor legale, iar in al doilea rând au fost nevoiți sa revină din concediul de odihna, la sediul unității, pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.
În consecința, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plata a indemnizației de concediu și, prin interpretarea greșita a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. l din Legea nr. l18/2010.
Învederează totodată instanței ca, potrivit art. 78 din Constituție, Legea nr. 118/2010 a intrat in vigoare la data de 3 iulie 2010, prin urmare, diminuarea cu 25% a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
La momentul la care aceasta indemnizație ar fi trebuit calculata în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009.
În continuare, reclamantul arată că 1a data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea in concediu, Legea 118/2010 nu exista din punct de vedere tehnic, fiind publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 441, in data de 30.06.2010, intrând în vigoare la data de 03.07.2010.
Chiar daca plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, ștatele de plata trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal și în consecință, în opinia aceluiași reclamant, nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile Legii nr. 118/2010, înainte de apariția Legii in Monitorul Oficial.
Reclamantul invocă și prevederile art. l din Legea nr.118/2010 dispun diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice si ale Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 1/2010.
Or, arată reclamantul, aceste doua acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihna sau la cuantumul acestora. În acest sens, art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește expres ca „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare si mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanta, a cheltuielilor de transport, cheltuieli de cazare si locuință rămân în vigoare”.
Apreciază reclamantul că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. l al CEDO întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economica" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizația pentru concediul de odihna a salariaților este afectat in mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.
Întrucât dreptul la aceasta indemnizație a salariaților constituie un "drept de proprietate", în sensul Convenției și al Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționata mai sus, echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anularii parțiale a dreptului la salariu, cu efect definitiv, reprezintă, conform opiniei părții reclamante, violarea principiilor fundamentale si contravine masurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia Europeana.
A fost încălcata si "speranța legitima" a reclamanților, întrucât prin măsura dispusa prin actul contestat, dreptul lor la o coerență si siguranță legislativă, in baza căreia sa-si poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
Dispozițiile Legii nr. l18/2010 nu erau incidente în chestiunea calculului și plății drepturilor privind indemnizația de concediu, reclamantul arătând că parații au procedat, fără niciun temei legal, 1a amânarea acordării drepturilor corespunzătoare și, ulterior, la calcularea și plata diminuată cu un procent de 25% a indemnizației de concediu, plată care s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale referitoare atât la termenul de plată, cât și la cuantumul indemnizației pentru concediul de odihna.
Pentru considerentele prezentate, se apreciază ca membrii sindicatului au fost în mod nelegal privați de un drept cuvenit în mod legal, solicitându-se admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulata, invocându-se în drept disp. art. l12 Cod procedura civila, art. l50 si art. 219 Codul Muncii, art. 28 din Legea Dialogului Social nr. 62/2011, Hotărârea de Guvern nr. 250/1992, art. 29 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Învățământ.
Anexează cererii de chemare în judecată tabelul nominal cu membri de sindicat ce mandatează S. Învățământ „I.L.CaragiaIe" Prahova in vederea formulării si susținerii acțiunii, precum si imputernicirea avocațiala.
Pârâtul P. mun. Ploiești a depus la data de 18.03.2013 sentința civilă nr. 406/08.02.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, invocându-o ca practică judiciară a instanței, iar reclamantul și-a completat probatoriul cu înscrisurile depuse pentru același termen al procesului din data de 18.03.2013, constând în adeverința nr. 364/2013 și declarațiile de adeziune ale reclamanților privind calitatea de membru al sindicatului, însoțite de actele de identitate ale acestora, în copie.
S-a depus, totodată, la dosarul cauzei, practică judiciară.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 951/1.04.2013, a admis acțiunea formulată de reclamantul S. Învățământ I.L. C., în numele și pentru membrii săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâții C. Național I. L. C., C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești, a obligat pârâta unitate școlară la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25 %, prev. de Legea nr. 118/2010, în conformitate cu prevederile legale, aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu, precum și la plata către membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată prezenta acțiune (L. T., domiciliat în Ploiești, ., ., ., Năchilă P., domiciliat în com. Păulești, .. 208, jud. Prahova, Năchilă V., domiciliată în .. 208, jud. Prahova și T. V. R., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova), a diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată, precum și pârâții C. L. al Mun. Ploiești și P. Mun. Ploiești să asigure finanțarea și virarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale menționate.
Pentru a pronunța soluția de mai sus, tribunalul a reținut următoarele:
Membrii de sindicat menționați în tabelul anexă la cererea de chemare în judecată, respectiv L. T., Năchilă P., Năchilă V. și T. V., identificați în tabel prin adresa de domiciliu, membrii ai sindicatului reclamant, conform declarațiilor de adeziune depuse la dosarul cauzei, au solicitat obligarea pârâților la calcularea concediului de odihnă pentru anul școlar 2009-2010 în cuantum integral fără să fie aplicată diminuarea de 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, potrivit prevederilor legale în vigoare, cu 10 zile anterior plecării în concediu, plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediu de odihnă aferent anului respectiv, cu obligarea pârâților C. L. și P. Mun. Ploiești să asigure finanțarea acestor sume.
Din declarațiile de adeziune și adeverința nr. 364/11.03.2013 eliberată de sindicat, membrii acestuia ce au promovat prin reprezentantul sindicat cererea de chemare în judecată în funcțiile de profesori în cadrul Colegiului Național I.L. C. Ploiești, funcții în baza cărora trebuie să beneficieze și de dreptul la concediu de odihnă.
Deși au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 03.07.2010, aceasta fiind data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, au primit indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice diminuată cu un procent de 25%, diminuare ce a fost în mod nelegal aplicată, întrucât indemnizația cu titlu de concediu de odihnă trebuie plătită cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, astfel cum stabilește art. 150 din Codul Muncii, iar conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Învățământ pe anii 2007- 2008, înregistrat sub nr. 596/2007, ce se aplică tuturor salariaților ce ocupă funcții didactice în învățământ, indemnizația de concediu se acordă salariatului ce are o astfel de calitate cuc el puțin 10 zile înaintea plecării în concediu, astfel cum stabilește art. 29 alin. 3 din Contract.
Raportat la aceste dispoziții invocate, legale și contractuale, dreptul cadrelor didactice, membrii ai sindicatului reclamant din cauza de față, s-a născut cu cel puțin 5 zile înainte de plecarea în concediu, Legea nr. 118/2010 cu modificări și completări ulterioare având aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv după data de 03.07.2010, data intrării în vigoare a legii și doar în privința categoriilor de salariați vizați de acest act normativ.
S-a reținut, de asemenea și prevederile Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora cadrele didactice beneficiază de un concediu anual cu plată în perioada vacanțelor școlare sau universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, astfel cum dispune art. 103 lit. a din Lege.
Totodată, conform prevederilor art. 7 din HG nr. 250/1990 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică și din unități bugetare, respectiv alin. 5 al articolului stabilesc că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Menționează instanța de fond că reclamantul a arătat că pârâții au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu, deși data plecării în concediu era în fapt anterioară datei de 03.07.2010, plata s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile, negociat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Învățământ pe anii 2007- 2008, membrii sindicatului, într-adevăr prejudiciați, întrucât nu au beneficiat de indemnizația cuvenită într-un cuantum integral anterior începerii concediului, conform prevederilor legale reținute anterior, iar în al doilea rând au fost nevoiți să revină din concediul de odihnă, prezentându-se la sediul angajatorului pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.
Ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației, interpretând greșit legea, pârâții au făcut o diminuare procentuală de 25 % a cuantumului indemnizației, aplicând nejustificat prevederile art. 1 din Legea 118/2010 și încălcând principiul neretroactivității legii civile. Mai mult, indemnizația de care se bucură membrii sindicatului reclamant reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, fiind un drept de natură patrimonială, iar faptul că în exercitarea dreptului asupra acestui bun, reclamanții au suferit o ingerință din partea statului prin diminuarea indemnizației cuvenite, măsura aplicată încălcând echilibrul între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, se constată că dreptul la indemnizație la concediu la odihnă în cuantum integral a fost afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25 %, motiv pentru care acțiunea promovată va fi admisă, astfel cum a fost formulată.
Reținând și jurisprudența CEDO în acest sens (Hotărârea din 21.07.2005 în cauza S. și alții împotriva României, Cauza Buchen contra Cehiei), instanța a apreciat că prin reducerea indemnizației de concediu cu 25 % în baza Legii nr. 118/2010 s-a adus o atingere substanței dreptului de proprietate al membrilor sindicatului reclamant, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu prevederile art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenție, ce au fost încălcate, membrii sindicatului fiind îndreptățiți să li se restituie sumele cuvenite aferente acestui procent de 25 %, reținute în mod nelegal.
Pentru considerentele expuse și temeiurile legale reținute, la care se adaugă temeiurile contractuale, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta unitate școlară la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25 %, prev. de Legea nr. 118/2010, în conformitate cu prevederile legale, aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu, precum și la plata către membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată prezenta acțiune a diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată.
Au fost obligați pârâții C. L. al Mun. Ploiești și P. Mun. Ploiești să asigure finanțarea și virarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale menționate, având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001 cu modificări și completări ulterioare, în sensul că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură de bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe raza cărora își desfășoară activitatea.
Împotriva sentinței sus-menționate au declarat recurs Primăria M. Ploiești, C. L. al Mun. Ploiești și P. Mun. Ploiești, considerând-o nelegală.
Susțin recurenții că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă)
Potrivit art. 77 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale primăria reprezintă o structură funcțională cu activitate permanentă care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale. Cu alte cuvinte primăria este o structură funcțională fără personalitate juridică, iar față de dispozițiile art.41 alin.l C.proc.civ., nu poate sta ca parte într-un proces civil.
Față de motivul invocat solicită recurenții admiterea excepției așa cum a fost formulată și pe cale de consecință să se constate lipsa calității procesuale pasive a Primăriei M. Ploiești.
Arată recurenții că, pe cale de întâmpinare, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliului L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești pe care o reiteram si in fata instanței de recurs.
Se menționează că nici C. L. Ploiești și nici P. M. Ploiești nu au atribuții în ceea ce privește finanțarea de bază a unităților de învățământ, ci intervin direct numai în cazul finanțării complementare.
Precizează recurenții că, potrivit art. 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (intrată în vigoare la data de 09.02.2011), finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Or, în conformitate cu art. 104 alin.2 lit.a), în cazul cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Reiese deci, susțin recurenții, că autoritatea publică locală nu are putere de decizie cu privire la drepturile bănești ce se cuvin personalului didactic, ci are numai obligația de a distribui fiecărei unități de învățământ sumele de bani aferente cheltuielilor de personal, astfel cum au fost acestea alocate de la bugetul de stat.
Mai arată recurenții că, atribuțiile autorității publice locale, în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ, sunt însă limitate la finanțarea complementară, care cuprinde limitativ numai categoriile de cheltuieli enumerate mai jos, iar nu și cheltuielile de personal (art.105 alin.2 din Legea nr.1/2011): investiții, reparații capitale, consolidări; subvenții pentru internate și cantine; cheltuieli pentru evaluarea periodică națională a elevilor; cheltuieli cu bursele elevilor; cheltuieli pentru transportul elevilor, conform prevederilor art. 84 alin, (1); cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, conform legii; cheltuieli pentru examinarea medicală obligatorie periodică a salariaților din învățământul preuniversitar, cu excepția celor care, potrivit legii, se efectuează gratuit; cheltuieli pentru concursuri școlare și activități educative extrașcolare organizate în cadrul sistemului de învățământ; cheltuieli pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, pentru personalul angajat, preșcolari și elevi; gestionarea situațiilor de urgență; cheltuieli pentru participarea în proiecte europene de cooperare în domeniul educației și formării profesionale.
Totodată, învederează recurenții faptul că între C. L. Ploiești, P. M. Ploiești pe de o parte și personalul didactic, pe de altă parte nu există raporturi de muncă, astfel încât aceste pârâte nu pot fi obligate nici la calcularea drepturilor salariale, nici la plata diferențelor de drepturi salariale și nici la asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate de reclamant.
Din nici un text legal invocat de către reclamant nu reiese calitatea de angajator a pârâților C. L. al M. Ploiești sau P. M. Ploiești, astfel încât acești pârâți nu au competența de a calcula salarii ori alte drepturi bănești și, implicit, nici de a le plăti efectiv.
În acest sens, susțin recurenții că, în conformitate cu art.90 alin.2 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (intrată în vigoare la data de 09.02.2011), angajarea personalului didactic în unitățile de învățământ cu personalitate juridică se face prin încheierea contractului individual de muncă de către directorul unității, cu aprobarea consiliului de administrație. De asemenea, în mod similar, potrivit art.9l alin.2 din lege, angajarea prin încheierea contractului individual de muncă a personalului didactic auxiliar și administrativ în unitățile de învățământ cu personalitate juridică se face de către directorul unității, cu aprobarea consiliului de administrație.
Pentru toate aceste motive se solicită admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților C. L. Ploiești și P. M. Ploiești, în sensul respingerii acțiunii față de aceștia, ca fiind introdusă față de persoane fără calitate procesual pasivă.
Având în vedere aceleași argumente invocate în susținerea excepțiilor, în temeiul art. 60 si urm. C.proc.civ., recurenții solicită chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5 ca, în cazul în care instanța va admite cererea reclamanților, să dispună prin aceeași hotărâre obligarea celor chemați în garanție să achite le achite sumele reprezentând drepturile bănești neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, începând cu data de 01.10.2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plătii.
În plus, în susținerea cererii de chemare în garanție, invocă recurenții si prevederile art. 104 alin.5, care prevăd că finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București. De asemenea, potrivit art.94 din Legea nr.1/2011. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are drept de inițiativa și de execuție în domeniul politicii financiare și al resurselor umane din sfera educației.
În cazul în care instanța va trece peste excepția invocată, pe fondul cauzei solicită recurenții respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În fapt, reclamanta a solicitat, obligarea pârâților la calcularea și plata drepturilor bănești neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, începând cu data de 01.10.2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plătii.
Precizează recurenții că O.G. nr.15/2008 a fost modificată succesiv și enumeră actele normative modificatoare ale acesteia.
Mai arată recurenții că, prin Decizia nr.842/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 464/06.07.2009, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ sunt neconstituționale.
De asemenea, prin Decizia nr.989/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 531/31.07.2009, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și ale art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar sunt neconstituționale.
Mai mult, potrivit art. 147 alin.4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Ca atare, admiterea exeptiei de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009 nu conduce automat și la acordarea retroactivă a drepturilor bănești solicitate de reclamant.
Nu în ultimul rând, susțin recurenții că, în conformitate cu art.48 alin.1 pct. 16 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea imitară a personalului plătit din fonduri publice, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Ca atare, actele normative invocate de reclamanți nu mai pot servi ca temei legal în susținerea prezentei acțiuni, motiv pentru care se solicită să se ia act de faptul că recurenții nu pot fi obligați la plata unor drepturi bănești pentru care nu mai există bază legală.
În plus, în speță devin incidente si dispozițiile art. 14 alin.3 si alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, în sensul că aceste drepturi bănești nu pot fi acordate, atât timp cât nu există temei legal și nici prevedere bugetară.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză,cu precădere asupra excepției nulității recursului, potrivit dispozițiilor art. 137 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de pârâți, invocată de intimatul -reclamant, întrucât motivele de recurs invocate de aceștia nu se referă la obiectul cererii cu care a fost învestită instanța de fond, Curtea reține că într-adevăr această susținere este reală în ceea ce privește motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, însă recursul cuprinde mai multe critici. Astfel, în principal, se invocă lipsa calității procesuale pasive a pârâților C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești și se solicită chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și, doar în subsidiar recursul vizează dispoziții de drept substanțial în materia salarizării în învățământ, acestea din urmă străine de natura pricinii. Cum recursul nu poate fi în parte anulat și în parte examinat, acesta fiind un tot unitar, Curtea urmează a respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant, dar va avea în vedere susținerile acestuia atunci când va cerceta motivele de recurs .
În consecință, pentru aceste considerente, urmează a se respinge excepția nulității recursului pârâtului invocată de recurentul-reclamant ca neîntemeiată.
Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată reclamantul S. Învățământ I. L C. a solicitat, în contradictoriu cu e pârâții C. Național I. L. C., C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului unitate de învățământ la: calcularea indemnizației de concediu de odihna aferent anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzuta de Legea nr.118/2010, în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării in concediu; plata diferenței dintre indemnizația astfel calculata și cea efectiv încasată pentru concediul de odihna aferent anului școlar 2009-2010; obligarea pârâților C. L. al Mun. Ploiești, P. Mun. Ploiești - Instituția Primarului, la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus menționate.
În ceea ce privește motivul de recurs prin care se susține că Primăria M. Ploiești, în calitate de structură funcțională fără personalitate juridică nu are calitate procesuală pasivă în cauză, Curtea constată că reclamanta nu a solicitat obligarea primăriei la asigurarea finanțării pentru sumelor solicitate drept diferență salarială ca urmare a restituirii diminuării salariale de 25% prevăzută de Legea nr.118/2010 ci doar a Consiliului L. al Mun. Ploiești și a Primarului Mun. Ploiești - Instituția Primarului. În consecință, acest motiv de recurs apare nefondat.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtelor –recurente C. L. al Mun. Ploiești și P. Mun. Ploiești - Instituția Primarului, Curtea le apreciază neîntemeiate având în vedere dispozițiile art. 167 alin. 4 din Legea Învățământului nr. 84/1995 (în vigoare pentru perioada de timp dedusă judecății), preluate și în noua Lege a educației naționale nr. 1/2011, conform cărora finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din venituri ale bugetelor locale. Or, recurentul-pârât C. L. Ploiești aprobă, la propunerea Primarului orașului PLiești, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar, având atribuții legale concrete în ceea ce privește asigurarea fondurilor de salarii pentru membrii de sindicat reclamanți în prezenta cauză.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de recurentele-pârâte, Curtea reține că potrivit art. 61 din vechiul Cod de procedură civilă aplicabil în speță, cererea de chemare în garanție făcută de pârât se depune cel mai târziu odată cu întâmpinarea, sau când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare. În plus, potrivit art. 294 coroborat cu art. 316C.pr.civ., în recurs nu se pot formula cereri noi, motive pentru care nu se poate primi direct în calea de atac a recursului cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că motivele de recurs nu vizează obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost dedusă judecății și admisă de instanța de fond, respectiv obligarea recurentelor la asigurarea finanțării și virarea sumelor necesare plății indemnizației de concediul de odihnă afarentă anului școlar 2009 -2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, ci calculul și plata drepturilor bănești rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, motive de recurs străine de natura prezentei pricini.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că nu se poate examina modalitatea în care prima instanță a soluționat fondul cauzei, întrucât nu s-au formulat critici în acest sens, precum și pentru considerentele mai sus arătate în ceea ce privește calitatea procesual pasivă a recurentelor și cererea de chemare în garanție formulată de acestea, Curtea, în temeiul disp . art. 312 C.pr.civ., urmează să respingă recursul formulat ca nefondat.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimatul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA M. PLOIEȘTI, C. L. AL M. PLOIEȘTI și P. M. PLOIEȘTI, toți cu sediul în Ploiești, .-4, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 951/1.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNT I. L C., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, în numele și pentru membrii săi de sindicat și pârâtul C. NAȚIONAL I. L. C., cu sediul în Ploiești, ..98, județul Prahova.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 8 octombrie 2013.
Președinte, Judecători,
C.-P. B. E.-S. L. V.-A. P.
Grefier,
N. M.
Red.SEL/tehnored.NM
2ex./5.11.2013
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. L. C. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 740/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
