Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2431/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 2431/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 9773/105/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ –

Dosar nr._

DECIZIA NR. 2431

Ședința publică din data de 26 septembrie 2013

Președinte – M. P. Judecători – C. M. M.

- M. P. G.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul S. ȘCOALA PRAHOVEI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1125 din 12 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații pârâții C. NAȚIONAL I. L. C. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 98, județul Prahova, ȘCOALA G. BRAZI - STRUCTURA ȘCOALA G. D. H., cu sediul în ., ȘCOALA G. ., cu sediul în comuna Valea Călugărească, ., C. L. AL M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, P. M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, C. L. AL C. BRAZI, cu sediul în ., ., județul Prahova, P. C. BRAZI, cu sediul în comuna Brazi, ., ., județul Prahova, C. L. AL C. VALEA CĂLUGĂREASCĂ, cu sediul în comuna Valea Călugărească, ., P. C. VALEA CĂLUGĂREASCĂ, cu sediul în comuna Valea Călugărească, . și chemații în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5 și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant S. Școala Prahovei reprezentat de consilier juridic G. L. E., în baza delegației nr.219/23.09.2013, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, iar recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Totodată, s-a menționat instanței că intimatul chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a depus la dosar întâmpinare, care a fost comunicată și recurentei.

Consilier juridic G. L. E., având cuvântul pentru recurentul reclamant, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, invocată prin întâmpinare, solicită a fi admisă, având în vedere că pârâtele Consiliile Locale sunt obligate să asigure finanțarea și plata drepturilor bănești solicitate prin acțiune.

Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în susținerea recursului.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentului reclamant în susținerea recursului.

Consilier juridic G. L. E., având cuvântul pentru recurentul reclamant, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii formulate în sensul obligării pârâților la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010, actualizat conform indicelui de inflație până la data plății efective, având în vedere că în mod greșit instanța de fond a respins a reținut că acest drept salarial a fost inclus în cuantumul drepturilor salariale achitate lunar.

Astfel, conform art. 1 din Legea 285/2010, majorările salariale la care face referire art. 8 din același act normativ, s-au acordat ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, în funcție…, criterii care nu au legătură cu dreptul la premiul anula cuvenit fiecărui angajat la sfârșitul anului 2010, acesta depinzând de perioada lucrată și de modul de desfășurare a activității profesionale.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată și depune la dosar practică judiciară, respectiv decizia civilă nr. 1348/2013 a Curții de Apel Ploiești și sentința civilă nr.5772/2012 a Tribunalului Prahova.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantul S. Școala Prahovei, a chemat în judecată pe pârâții C. Național I. L. C. Ploiești, Școala G. Brazi - Structura Școala G. D. H., Școala G. ., C. L. Al M. Ploiești, P. M. Ploiești, C. L. Al C. Brazi, P. C. Brazi, C. L. Al C. Valea Călugărească Și P. C. Valea Călugărească, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

- obligarea pârâtelor unități de învățământ la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu", prev. de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sume reactualizate în conformitate cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru membrii de sindicat, în conformitate cu tabelele anexate;

- obligarea pârâților consilii locale și primari la asigurarea finanțării și virarea sumelor necesare pentru plata premiului anual aferent anului 2010.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, în fapt, acest drept, premiul anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu", a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul 2010, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv.

De asemenea, reclamantul a menționat că, în acest sens, prin art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut acordarea acestui drept în ceea ce îi privește pe membrii de sindicat pe care îi reprezentă: „Art. 25. - (1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.

(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.

(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".

Astfel, reclamantul a susținut că, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii [or.

Ori, norma neretroactivității se referă ia toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele și este adevărat că aplicarea imediata a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

Reclamantul a susținut că, în cazul lor, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata urma să se facă în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

Astfel că, legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/05.11.2009, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 762 din 09.11.2009, cu intrare în vigoare la 01.01.2010, iar ulterior, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/28.12.2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea l nr. 877 din 28.12.2010, ce a intrat în vigoare la 31.12.2010.

De asemenea, reclamantul a precizat că art. 15 alin. 2 din Constituția României este explicit în acest sens: „(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea; (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția teșii penale sau contravenționale mai favorabile".

De asemenea, reclamantul a solicitat a se observa că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului": "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Mai mult, reclamantul a susținut că dacă exista neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."

Astfel că, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare Ia drepturile fundamentale ale omului, Ia care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.

Mai mult, reclamantul a precizat că, procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art.20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, reclamantul a menționat că potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura, cât și în asociație cu alții. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa".

Astfel că, judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii, în acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.

În drept, reclamantul a invocat disp art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 1 din Codul civil, art.15 alin. 2, art. 20, art. 41, art. 44, art. 124, 125 din Constituție, art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, art. 28 corob. cu art. 211 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

De asemenea, reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă.

La data de 01.02.2013, pârâții C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești, în temeiul ari 115 și art.60-63 Cod procedură civilă, au formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție.

Prin întâmpinare, pârâtele au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește capătul de cerere privind asigurarea finanțării.

În motivare, pârâții susmenționați au învederat că, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliului L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești, pârâții au arătat că nici C. L. Ploiești și nici P. M. Ploiești nu au atribuții în ceea ce privește finanțarea de bază a unităților de învățământ, ci intervin direct numai în cazul finanțării complementare.

Mai mult, pârâții au precizat că, potrivit art. 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (intrată în vigoare la data de 09.02.2011), finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.

Ori, în conformitate cu art. 104 alin.2 lit. a), în cazul cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Astfel că, pârâții au susținut că autoritatea publică locală nu are putere de decizie cu privire la drepturile bănești ce se cuvin personalului didactic, ci are numai obligația de a distribui fiecărei unități de învățământ sumele de bani aferente cheltuielilor de personal, astfel cum au fost acestea alocate de la bugetul de stat, iar atribuțiile autorității publice locale, în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ, sunt însă limitate la finanțarea complementară, care cuprinde limitativ numai categoriile de cheltuieli enumerate mai jos, iar nu și cheltuielile de personal (art.105 alin.2 din Legea nr. 1/2011): a) investiții, reparații capitale, consolidări; b) subvenții pentru internate și cantine; c) cheltuieli pentru evaluarea periodică națională a elevilor; d) cheltuieli cu bursele elevilor; e) cheltuieli pentru transportul elevilor, conform prevederilor art. 84 alin. (1); f) cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, conform legii; g) cheltuieli pentru examinarea medicală obligatorie periodică a salariaților din învățământul preuniversitar, cu excepția celor care, potrivit legii, se efectuează gratuit; h) cheltuieli pentru concursuri școlare și activități educative extrașcolare organizate în cadrul sistemului de învățământ; i) cheltuieli pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, pentru personalul angajat, preșcolari și elevi; j) gestionarea situațiilor de urgență; k) cheltuieli pentru participarea în proiecte europene de cooperare în domeniul educației și formării profesionale.

Totodată, pârâții au învederat instanței faptul că între C. L. Ploiești, P. M. Ploiești pe de o parte și personalul didactic, pe de altă parte nu există raporturi de muncă; astfel încât aceste pârâte nu pot fi obligate nici la calcularea drepturilor salariale, nici la plata diferențelor de drepturi salariale și nici la asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate de reclamant.

De asemenea, pârâții au susținut că din nici un text legal invocat de către reclamant nu reiese calitatea de angajator a pârâților C. L. al M. Ploiești sau P. M. Ploiești, astfel încât acești pârâți nu au competența de a calcula salarii ori alte drepturi bănești și, implicit, nici de a le plăti efectiv.

În acest sens, pârâții au arătat că, în conformitate cu art.90 alin.2 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (intrată în vigoare la data de 09.02.2011), angajarea personalului didactic în unitățile de învățământ cu personalitate juridică se face prin încheierea contractului individual de muncă de către directorul unității, cu aprobarea consiliului de administrație.

De asemenea, în mod similar, potrivit art.91 aiin.2 din lege, angajarea prin încheierea contractului individual de muncă a personalului didactic auxiliar și administrativ în unitățile de învățământ cu personalitate juridica se face de către directorul unității, cu aprobarea consiliului de administrație.

Pentru toate aceste motive, pârâții au solicitat admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților C. L. Ploiești și P. M. Ploiești și, în consecință, respingerea acțiunii față de aceștia ca fiind introdusă față de persoane fără calitate procesual pasivă.

Având în vedere aceleași argumente invocate în susținerea excepțiilor, în temeiul art. 60 și urm. Cod procedură civilă, pârâții au înțeles să solicite chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, pentru ca, în cazul în care instanța va admite cererea reclamanților, să dispună prin aceeași hotărâre obligarea celor chemați în garanție să achite instituției lor sumele reprezentând drepturile bănești neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, începând cu data de 01.10.2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.

În plus, în susținerea cererii de chemare în garanție, pârâții au înțeles să invoce și prevederile art. 104 alin.5, care prevăd că finanțarea de baza aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București.

De asemenea, potrivit art.94 din Legea nr. 1/2011, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are drept de inițiativă și de execuție în domeniul politicii financiare și al resurselor umane din sfera educației.

În cazul în care instanța va trece peste excepția invocată, pe fondul cauzei pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a le învedera.

Astfel, pârâții au susținut că în fapt, reclamantul a solicitat, în numele membrilor săi de sindicat, obligarea pârâților la calcularea și plata drepturilor bănești neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate Și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, începând cu data de 01.10.2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.

Pârâții au precizat că O.G. nr.15/2008 a fost modificată succesiv, astfel: - O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 - modifică art. 1 alin. (1) lit. a) și c), anexele nr. 1.1, 1.2, 2 și 3; abrogă art. 1 alin. (1) Ut. a) liniuța a 3-a și lit. c) liniuța a 3-a; O.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ (abrogata prin Lg. nr. 330/2009) - modifică titlul, art. î, art. 2, art. 3, art. 5, art. 6, art. 7, art. 9; introduce art. 11, opt anexe după anexa nr. 5; înlocuiește anexele nr. 1.1, 1.2, 2, 3, 4 și 5; O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar - modifică art. 11 alin. (1) lit. a) și b); O.U.G - nr.31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar - modifică art. 11 alin. (1) lit. b); introduce lit. a1) la art. 11 alin. (1); O.U.G. nr.41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009 - modifică art. 11 alin. (1) lit. a1); abroga art. 11 alin. (1) lit. b) și c), anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b, 3b.

De asemenea, prin Decizia nr.842/2009, publicată în M. Of. nr. 464/06.07.2009, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din Q.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ sunt neconstituționale, iar prin Decizia nr.989/2009, publicată în M. Of. nr. 531/31.07.2009, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din Q.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și ale art. 2 și art. 3 din Q.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar sunt neconstituționale.

Mai mult, pârâții au susținut că prin O.U.G. nr.31/2009 și O.U.G. nr.41/2009 s-a stabilit că alin. 1 art.l1 din OG nr.15/2008 se modifică în sensul că coeficienții de multiplicare și valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și auxiliare în anexele nr. 1.1.a, 1.2.a, 2.a. și 3.a., iar anexele nr. 1.1.b, 1.2b, 2.b Și 3b se abrogă. Ca atare, valoarea coeficientului de multiplicare utilizat la calculul salariilor personalului din învățământ este cel precizat în O.G. nr.15/2008, dar înainte de aprobarea sa prin Legea nr.221/2008. Or, O.U.G. nr.31/2009 și O.U.G. nr.41/2009 produc efecte până ia abrogarea acestora prin Legea nr.330/2009, nefiind declarate neconstituționale.

Astfel că, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, admiterea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/20Q9 nu conduce automat și la acordarea retroactivă a drepturilor bănești solicitate de reclamant.

Pârâții au învederat că prin Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 441, din 30 iunie 2010 se prevede următoarele;

Art. 1. — (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice si ale Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare in funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2) În situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezulta o valoare mai mică decât valoarea salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.

De asemenea, pârâții au susținut că în bugetul din anul 2011 nu au fost prevăzute sume care să poată fi acordate pentru al 13-lea salariu din anul 2010 bugetarilor așa cum se solicita prin prezenta acțiune și nu în ultimul rând, în conformitate cu art.48 alin. 1 pct. 16 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din l februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel că, pârâții au susținut că actele normative invocate de reclamant nu mai pot servi ca temei legal în susținerea prezentei acțiuni, motiv pentru care solicită ca instanța să ia act de faptul că instituția lor nu poate fi obligată la plata unor drepturi bănești pentru care nu mai există bază legală.

În plus, pârâții au învederat că în speță devin incidente și dispozițiile art. l4 alin. 3 și alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, în sensul că aceste drepturi bănești nu pot fi acordate, atât timp cât nu există temei legal și nici prevedere bugetară.

Pentru toate motivele expuse pârâții au solicitat, în principal, să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Ploiești și a Primarului M. Ploiești, și să se respingă acțiunea față de acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fondul cauzei, să se respingă acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 18.02.2013, pârâții P. C. Valea Călugăreasca, C. L. Valea Călugăreasca, P. comunei Brazi și C. L. al comunei Brazi in calitate de parați, în temeiul dispozițiilor art.60 si următoarele din codul de procedura civilă, au înțeles să formuleze cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru ca, în cazul în care instanța va admite cererea reclamantului, să se dispună prin aceeași hotărâre obligarea chematei in garanție să achite paratelor-autorități locale: primari, comune sau consilii locale, sumele aferente celui de al 13-lea salariu aferent anului 2010, reactualizate în conformitate cu indicele de inflație, pentru membrii de sindicat menționați in tabelele anexa la acțiune.

De asemenea, au precizat că solicitarea de chemare în garanție are la baza prevederile art. 104 alin.2 din Legea nr. 1/2011 privind educația naționala, potrivit cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse.

Astfel, că finanțarea de baza (cheltuieli cu salariile, etc.) se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugata și alte venituri ale bugetului de stat și prin urmare, obligația de plata a sumelor aferente celui de al 13-lea salariu pentru anul 2010, solicitate de reclamant, incumba autorităților locale, asigurarea veniturilor de plata a acestor sume/finanțarea revine in sarcina Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului.

La același termen de judecată, tribunalul a introdus în cauză în calitate de chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

La data de 14.03.2013, chematul în garanție M. Educației Naționale, în conformitate cu dispozițiile art.115-118 Cod procedură civilă, a formulat întâmpinare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a M.E.C.T.S., iar pe fond să se respingă cererea de chemare în judecata ca neîntemeiată.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.1125 din 12 aprilie 2013 a respins cererea formulată de reclamantul S. ȘCOALA PRAHOVEI, în contradictoriu cu pârâții C. Național I. L. C. Ploiești, Școala G. Brazi - Structura Școala G. D. H., Școala G. ., C. L. al M. Ploiești, P. M. Ploiești, C. L. al C. Brazi, P. C. Brazi, C. L. al C. Valea Călugărească, P. C. Valea Călugărească și chemații în Garanție Ministerul Finanțelor Publice și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca neîntemeiată.

Prin aceeași sentință, instanța a respins cererile de chemare în garanție ca rămase fără obiect.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele considerente:

În sprijinul capătului principal de cerere cu care instanța a fost sesizată prin cererea introductivă, astfel cum a fost completată, respectiv obligarea pârâtelor la plata premiului anual aferent anului 2010, s-au invocat dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea 330/2009.

Potrivit acestui text, „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea”.

Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 01.01.2010, astfel că existau premisele nașterii acestui drept salarial în patrimoniul membrilor sindicatului reclamant în condițiile prevăzute de acest text.

Totodată, tribunalul a reținut că acest act normativ a fost abrogat prin legea 284/2010, ce a intrat în vigoare la data de 01.01.2011 și care a stabilit un nou cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

De la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea 285/2010 ce a prevăzut norme speciale privind salarizarea pentru anul 2011.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 și 2 din lege s-a prevăzut o majorare a cuantumului brut al salariilor cu 15 % față de nivelul lunii octombrie 2010, dată la care a operat reducerea cu 25 % a acelorași salarii, în temeiul legii 118/2010.

La art. 8 din această lege s-a prevăzut că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.

Această prevedere legală a făcut, în mai multe rânduri, obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională, confirmând de fiecare dată, constituționalitatea acestora.

Astfel, prin deciziile 115 din 09.02.2012 și 257 din 20.03.2012, Curtea Constituțională, pentru a concluziona că acest articol este conform Constituției, a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În consecință, Curtea a apreciat că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.

În ceea ce privește existența unui „bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională a reținut că, într-adevăr, obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului, dar că, potrivit jurisprudenței CEDO, ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare.

Curtea a mai constatat că „legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 - a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege”. Așadar, a apreciat, instanța de control constituțional, „beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază”.

În concluzie, Curtea a constatat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, statuând că: „Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.”

În raport de prevederile speciale ale art. 8 din Legea 285/2010, de considerentele obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale, tribunalul a constatat că, în ce privește anul 2010, dreptul salarial pretins de reclamant a fost inclus în cuantumul drepturilor salariale achitate lunar, a căror plată nu a fost contestată în cauză, astfel că aceștia nu pot beneficia de o a doua plată a aceluiași drept.

Având în vedere concluzia la care a ajuns cu privire la capătul principal de cerere, tribunalul a respins, în totalitate, cererea de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Totodată, față de această soluție dată capătului principal de cerere, tribunalul a apreciat ca fiind de prisos analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive în ce privește capătul de cerere accesoriu referitor la asigurarea finanțării, acesta putând fi analizat doar în subsidiar, respectiv în ipoteza admiterii petitului principal.

În ce privește cererile de chemare în garanție formulate de pârâte împotriva M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în raport de soluția dată cererii de chemare în judecată, tribunalul le-a respins ca rămase fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul sindicatul Școala Prahovei, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins acțiunea considerând, în mod greșit, că dreptul salarial pretins de reclamant a fost inclus în cuantumul drepturilor salariale achitate lunar, a căror plată nu a fost contestată în cauză, astfel că aceștia nu pot beneficia de o a doua plată a aceluiași drept". Această afirmație din finalul deliberării sentinței civile recurate nefiind reală.

Deși, în art.8 din Legea 285/2010, intrată în vigoare la data de 01.01.2011 s-a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual neutru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar", acest drept salarial constând în premiul anual 2010 nu a mai fost „avut în vedere" ulterior, iar sumele respective nu au mai fost achitate personalului salariat în sectorul bugetar.

De altfel, nicio instituție pârâtă în prezenta cauză nu a pretins că acest drept ar fi fost realizat prin majorări salariale ulterioare, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței atacate.

De asemenea, recurentul a precizat că asistenții judiciari care au făcut parte din completul de judecată au avut opinie separată de admitere a acțiunii.

În motivarea opiniei separate se apreciază că „aplicând cu prioritate reglementările internaționale privitoare la drepturile omului sau dreptul comunitar instanțele de judecată nu depășesc limitele judecătorești și nu își arogă atribuții specifice celorlalte puteri în stat (legislativă și executivă) deoarece nu creează noi norme ci le aplică pe cele internaționale existente în defavoarea celor interne, norme internaționale care, prin ratificare sau prin aderarea României la Uniunea Europeană au devenit parte a dreptului intern.

Conform art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

Prin urmare, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde 3 norme distincte, strâns legate, între ele.

Prima normă, de ordin general, enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale".

A doua normă prevede posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate, privare supusă unor anumite condiții: "nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".

Cea de-a treia normă, cuprinsă în al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr.1 la C.E.D.O., recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosință a bunurilor ce formează obiectul dreptului de folosință, în conformitate cu interesul general, astfel: „dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor".

Dispozițiile art.25 din Legea nr.330/2009 au fost în vigoare pe întreaga perioadă a anului 2010, fiind abrogate prin Legea 284/2010 .

Dreptul la acest premiu anual a fost pe deplin realizat la expirarea ultimei zile din anul 2010.

Faptul că stingerea obligației corelative prin plată are ioc la un moment ulterior nu este de natură să aducă atingere existentei dreptului.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin art.8 din Legea nr.285/2010, intrată în vigoare la data de 01.01.2011 s-a stabilit că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar".

Dacă în cazul amânării, eșalonării sau compensării unor sume de bani, nu se poate reține o încălcare a dreptului de proprietate, având în vedere marja de apreciere a statului în această materie, se observă că, prin textul de lege sus-menționat, nu s-a stabilit o amânare sau eșalonare utilizându-se sintagma "nu se mai acordă".

De asemenea, recurentul a arătat că nu se poate reține nici realizarea unei compensări a sumei de bani constând în premiul anual cu alte sume.

Deși, prin art. 8 din Legea 285/2010 s-a prevăzut că aceste sume urmează a

fi avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011

personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi, în fapt, nu a

avut loc o compensare.

Conform art. 1 din Legea nr.285/2010 "majorările salariale" la care face referire art.8 din același act normativ, s-au acordat "ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție, sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până 31.12.2010 " (alin3) al art. 1, criterii care nu au legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajat la expirarea anului 2010, acesta depinzând de perioada lucrată și de modul de desfășurare a activității profesionale.

De altfel, în textul art.8 nu se menționează noțiunea de "compensare".

Premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate pentru perioada de 1 an, pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodică, lunară acordată pentru munca depusă.

Mai mult de atât, premiul se acordă în raport cu perioada de timp lucrată în anul 2010, iar creșterea salarială s-a acordat de la 01.01.2011 tuturor angajaților, indiferent de perioada lucrată.

În consecință, prin art.8 din Legea 285/2010 a avut loc privarea reclamanților de un bun, dreptul dobândit la premiul anual, prevăzut pe perioada anului 2010 de art.25 din Legea nr.330/2009, fără a se realiza vreo compensare cu alte sume.

Dacă ingerința este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim, aceasta nu este însă proporțională cu scopul urmărit.

Respectarea drepturilor fundamentale nu trebuie să fie formală, iluzorie.

Prin art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut acordarea acestui drept în ceea ce îi privește pe membrii de sindicat reprezentați: art. 25. - (1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.

Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.

(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

La data de 02.09.2013, intimatul chemat în garanție M. Educației Naționale a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că între Minister și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații cu privire la calcularea și plata drepturilor salariale. În al doilea rând, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, având în vedere că, potrivit art. 13 din OUG nr.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare „începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea”.

În concluzie, intimatul a solicitat admiterea excepției și să se respingă cererea de chemare în garanție ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente, Curtea reține următoarele:

Curtea, având în vedere dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasivă a pârâților C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești, invocate de aceștia prin întâmpinare, pentru următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive al pârâților C. L. al M. Ploiești și P. Municipiul Ploiești invocată de aceștia prin întâmpinare, Curtea va reține că, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

C. L. al M. Ploiești are calitatea de ordonator secundar de credite și, în această calitate are obligația de a vira fondurile cu această destinație, reprezentând drepturi salariale cuvenite personalului din unitățile de învățământ aflate pe raza administrativ teritorială a municipiului, fonduri care sunt virate de ordonatorul principal de credite - M. Educației Cercetării, Tineretului și Sportului.

Autoritatea publică locală are obligația de a distribui fiecărei unități de învățământ sumele de bani aferente cheltuielilor de personal, astfel cum au fost acestea alocate de la bugetul de stat, considerente pentru care se va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților C. L. al M. Ploiești și P. Municipiul Ploiești.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul-reclamant S. Școala Prahovei a solicitat, în numele membrilor săi de sindicat menționați în tabelele - anexă atașate cererii de chemare în judecată, angajați ai unităților de învățământ pârâte, obligarea pârâților la acordarea premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de "al 13-lea salariu”, sume reactualizate în funcție de coeficientul de inflație la data plații efective.

Dreptul de a beneficia de premiul anual a fost reglementat de art. 25 din Legea nr. 330/2009, temei invocat și de reclamant în cerere, potrivit căruia: „(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază bruta lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.

Premiul anual este un drept de natură salarială, acordat cu titlul de recompensă, reprezentând suma de bani primită pentru activitatea desfășurată de un angajat într-o anumită perioadă de timp (anul în care se face premierea), iar reducerea sau neacordarea dreptului se face numai în situația în care salariatul ar fi desfășurat o activitate profesională necorespunzătoare sau ar fi săvârșit abateri ce ar fi atras sancționarea sa disciplinară, în condițiile alin. 3 al art. 25 din lege.

Acordarea primei anuale nu era condiționată de lege de îndeplinirea altor condiții.

În cauză, nu au fost invocate pentru niciunul din membrii sindicatului neîndeplinirea condițiilor rezultate din dispoziția legală pentru activitatea desfășurată în cursul anului 2010, prezumându-se că toți membrii sindicatului că aceștia pot beneficia de dreptul stipulat în favoarea lor.

Dreptul este pe deplin realizat și efectiv prin expirarea ultimei zile a anului 2010, astfel cum rezultă din alin. 4 al art. 25 conform căruia, „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.

Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, intrată în vigoare la data de 01.01.2011, s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011, personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

Legiuitorul intervine în raportul juridic obligațional referitor la plata premiului, stipulând că sumele nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011.

Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.

Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.

Prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implică obligația „pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.

Dreptul la al 13-lea salariu li se cuvine membrilor din cadrul sindicatului – reclamant în pofida reglementării introduse prin art. 7 din Legea nr. 285/2010, fiind un drept câștigat.

La sfârșitul anului 2010, respectiv la data de 31.12.2010, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, temei legal invocat de reclamant, erau în vigoare și aplicabile membrilor de sindicat ai reclamantului, salarizați din fonduri bugetare de stat, dreptul salarial fiind expres stabilit prin acest act normativ. Dispozițiile reținute statuează în favoarea lor dreptul reclamat in speța, respectiv acela de a beneficia de un premiu anual, proporțional cu perioada in care si-au desfășurat activitatea.

Pentru plata acestui drept, la momentul la care acesta s-a născut nu exista niciun impediment, plata fiind prevăzută a se efectua începând cu luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă, respectiv pentru anul 2010 trebuia făcuta începând cu luna ianuarie a anului 2011, ceea ce nu s-a întâmplat față de prevederile art. 8 din Legea nr. 285/28.12.2010.

Dreptul s-a realizat în momentul epuizării ultimei zile a anului 2010, reclamanții membrii de sindicat devenind titularii dreptului asupra unui „bun”, în sensul Convenției constând în premiul anual.

Prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, intrată în vigoare la data de 01.01.2011, s-a stabilit că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Aceste dispoziții legale au avut efect retroactiv, stabilind neacordarea premiului anual reclamanților pentru anul 2010, respectiv pentru o perioadă anterioară intrării lor în vigoare, în condițiile în care reclamanții îndeplineau toate condițiile legale anterioare pentru a beneficia de respectivul drept. Mai mult, dreptul era deja născut la data intrării în vigoare a noii reglementări, altfel spus aceștia pierd un drept salarial deja câștigat și exigibil la momentul apariției sale.

Prin decizia nr. 115/ 09.02.2012, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pe 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, ceea ce nu s-a întâmplat.

Sub acest aspect, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 conform căreia prima anuala a fost avuta in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar nu poate fi primită. Astfel, premiul anual se acordă doar persoanelor care nu au fost sancționate disciplinar și într-un cuantum proporțional cu perioada lucrată, în timp ce majorările salariale s-au acordat în anul 2011, în mod egal tuturor angajaților bugetari, care ocupau aceeași funcție, nediferențiat față de perioada lucrată în anul anterior și de eventualele sancțiuni disciplinare primite.

Majorările salariale pentru anul 2011 au o altă natură si regim de acordare, fiind creșteri salariale acordate in considerarea unei anumite categorii de personal salariat, iar prima anuala este un premiu acordat in considerarea unei anumite activități, desfășurată într-o anumită perioadă de activitate, în anumite condiții, doar pentru activitatea profesională satisfăcătoare desfășurată în anul 2010 și proporțional cu perioada în care a fost prestată aceasta.

Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 dispune: „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.

Dreptul reclamanților, membrii ai sindicatului, la plata celui de-al 13-lea salariu, premiul anual pentru munca prestata in cursul anului 2010 se circumscrie noțiunii de „bun” in accepțiunea Convenției.

Jurisprudența CEDO vine în sprijinul poziției reclamanților, întrucât pentru perioada anului 2010 supusă judecății, acțiunea este întemeiată pe o prevedere expresa si efectiva a legii interne, si anume art. 25 din Legea nr. 330/2009, aflata in vigoare in perioada menționata.

Dreptul invocat de către reclamanți este unul prevăzut de legislația internă, adică are o baza legală. Venitul pretins a fost câștigat de către reclamanți prin activitatea prestata sub imperiul actului normativ menționat, constituie o posesie în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece în perioada de referința era prevăzut de lege (in acest sens, sunt si hotărârile pronunțate in cauzele Kechko versus Ucraina și Lelas versus Croația), in care Curtea face o distincție intre dreptul angajatului de a continua să primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (Cauza Lelas c. Croatiei din 20.05.2010, par. 58 din hotărâre).

De asemenea, in Cauza Kchko c. Ucrainei din data de 08.11.2005 Curtea a statuat ca, „daca printr-o dispoziție legala in vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot in mod deliberat, sa amâne plata lor, atâta vreme cat dispozițiile legale sunt in vigoare" (par. 23 din hotărâre).

În cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19.04.2007, reclamanții susțineau că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat.

Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (când există o jurisprudență constantă care să recunoască acel drept). Curtea a reținut că reclamanții nu aveau o speranță legitimă de a primi un spor la salariu individual din moment ce schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acel spor a încetat.

În cauza Bahceyaka c. Turciei din data de 13.07.2006, Curtea a statuat că un venit viitor poate fi considerat „bun” numai dacă venitul a fost câștigat sau dacă există un titlu executoriu cu privire la acel venit.

Potrivit hotărârii Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005, Curtea statuează că este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda, sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru acestea au fost îndeplinite, autoritățile nu pot în mod deliberat să amâne plata lor, atâta vreme cât depozițiile legale sunt în vigoare.

De asemenea, este de menționat și hotărârea Marii Camere în cauza Viiho Eskelinen c. Finlandei din data de 19 aprilie 2007 în care reclamanții susțineau că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat. Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (de ex, când există o jurisprudență constantă care să recunoască acel drept), Curtea a reținut ca reclamanții nu aveau o speranță legitima de a primi un spor la salariu individual din moment ce schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acest spor a încetat.

Privarea reclamanților de dreptul invocat incalca art. 1 al Protocolului 1 din Convenita Europeana a Drepturilor Omului, întrucât dreptul de a primi venituri salariale, in care se include si dreptul la plata celui de al 13 - lea salariu, face obiectul de protecție al art. 1 din primul Protocol la CEDO, având o fundamentare in legislația interna.

Instanțele naționale sunt ținute de obligația de a aplica dispozițiile convenției și interpretările date de Curte noțiunilor acesteia. Efectul direct al hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului este aproape în unanimitate admis în sistemele interne.

Pentru activitatea prestata in anul 2010, reclamanții trebuie sa beneficieze de premiul anual pretins, prevăzut de legislația aflata in vigoare pe parcursul acestuia si îndeplinesc toate condițiile impuse de legiuitor pentru acordarea sa.

Dreptul are o baza clara si suficienta in dreptul intern, obligația corelativa de plata revenindu-le paraților. Posibilitatea înlăturării in fapt a unui act normativ, in ceea ce privește acordarea unor drepturi născute in perioada in care acesta își producea efectele, fiind in vigoare, pentru motive de natura economica nu exista . drept si este contrara ordinii constituționale.

Prin noile legi de salarizare, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice coroborată cu Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual nu mai este reglementat, dar aceste prevederi legale produc efecte doar începând cu anul 2011, respectiv pentru activitatea desfășurată pe anul 2011. La data de 1 ianuarie 2011, dreptul la premiul anual pentru anul 2010 era născut și reprezenta un drept câștigat, atât prin prisma normelor constituționale, cât și a celor internaționale.

Astfel, art. 11 din Constituția României privind aplicabilitatea directa a normelor internaționale din materia drepturilor omului în ordinea juridica interna, prevede "statul roman se obliga sa îndeplinească întocmai si cu buna - credința obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern"", art. 20 din Constituție ce consacra subsidiaritatea normelor internaționale relativ la drepturile omului față de reglementările naționale referitor la tratatele internaționale în materia drepturilor omului la care România este parte, prevăd, de asemenea, ca: "dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratele la care România este parte. Daca exista neconcordanta între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."

Se adaugă dispozițiile constituționale prevăzute de art. 15 privind principiul neretroactivității legii, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul la proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi ori al unor libertăți.

Mai mult, Curtea Constituțională prin decizia nr. 1344/09.12.2008 a reținut faptul că nu are atribuția de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, aceasta revenind instanțelor judecătorești arătând: „de altfel instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu acesta”.

În raport cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și față de jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006 sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004), tribunalul a avut în vedere faptul că atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate, în același sens fiind și Decizia RIL nr. 29/12.12.2011 a ÎCCJ (Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 925 din_ ).

Având în vedere faptul că, prin deciziile sus-menționată prin care Curtea Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, instanța de contencios constituțional a realizat o verificare a dispozițiilor respective atât din punctul de vedere al compatibilității cu Legea fundamentală (în raport cu criticile formulate), cât și sub aspectul compatibilității cu Convenția europeană a drepturilor omului, tribunalul, raportat la limitele sesizării Curții Constituționale, a considerat că instanța constituțională a statuat asupra aptitudinii normei juridice de a respecta in abstracto dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a putea stabili efectele acelei norme pentru fiecare individ sau subiect de drept în parte, atât timp cât acesta este atributul exclusiv al instanțelor judecătorești ce soluționează litigii între destinatari precis determinați ai normei respective, instanțele fiind singurele în măsură să cuantifice in concreto efectele aplicării normei la situația de fapt a speței.

Constatând că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional (primul paragraf al art.1 din Primul Protocol la CEDO) și în raport de argumentele anterior expuse, Curtea apreciază ca întemeiată cererea reclamantului.

Sumele cuvenite vor fi actualizate în raport de indicele de inflație pentru a se asigura un echilibru valoric în condițiile de instabilitate a monedei, la aceeași putere de cumpărare, riscul devalorizării monetare fiind pus în sarcina debitorului.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâții C. L. Ploiești și P. mun. Ploiești, Curtea urmează a constata că aceasta e neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.10/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1 – 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.

La pronunțarea acestei soluții instanța supremă a avut în vedere că între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, dar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006.

În cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.

Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) si i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6 – 8, 11 si 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.

În consecință, s-a apreciat de instanța supremă că dispozițiile analizate ale art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1 – 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine Ministerului Finanțelor Publice în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau din învățământ.

Potrivit art. 330 indice 7 alin.4 Cod proc. civilă dezlegarea dată problemelor de drept cu ocazia soluționării recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.

În condițiile în care prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii s-a statuat că, atât timp cât între instituția chemată în judecată pentru a fi obligată la plată și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice nu există o obligație de plată sau de despăgubire, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 din Cod pr. civilă.

Față de disp.art.104 (2) din Legea Educației Naționale nr.1/2011 potrivit cărora finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat prin bugetele locale, printre altele și pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, MECTS neavând atribuția de a aloca bani pentru plata salariilor cadrelor didactice, sumele necesare plății acestor drepturi fiind alocate bugetelor locale de către direcțiile finanțelor publice județene, totodată între acesta și cadrele didactice neexistând niciun fel de raporturi juridice de muncă, nejustificându-se obligația de calculare și plată a salariilor acestora de către M. Educației, Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui chemat în garanție și va respinge cererea de chemare în garanție a acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Din considerentele susmenționate, în baza art. 304/1 rap. la art. 312 c.proc.civ. Curtea va admite recursul formulat de reclamantul S. Școala Prahovei, va modifica în tot sentința civilă nr. 1125 din 12 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. Ploiești și P. M. Ploiesti, va admite acțiunea, va obliga pe pârâții unități școlare să calculeze și să plătească, iar pe pârâții Consiliile Locale și Primari să asigure finanțarea pentru plata către fiecare membru al reclamantului (menționat în tabelele aflate la filele 12-19 dosar fond) premiul anual aferent anului 2010, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective, va admite excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului., va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamantul S. ȘCOALA PRAHOVEI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1125 din 12 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații pârâții C. NAȚIONAL I. L. C. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 98, județul Prahova, ȘCOALA G. BRAZI - STRUCTURA ȘCOALA G. D. H., cu sediul în ., ȘCOALA G. ., cu sediul în comuna Valea Călugărească, ., C. L. AL M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, P. M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, C. L. AL C. BRAZI, cu sediul în comuna Brazi, ., ., județul Prahova, P. C. BRAZI, cu sediul în ., ., județul Prahova, C. L. AL C. VALEA CĂLUGĂREASCĂ, cu sediul în comuna Valea Călugărească, ., P. C. VALEA CĂLUGĂREASCĂ, cu sediul în comuna Valea Călugărească, . și chemații în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5 și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.

Modifica în tot sentința civilă nr. 1125 din 12 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, astfel:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. Ploiești și P. M. Ploiesti.

Admite acțiunea.

Obliga pârâții unități școlare să calculeze și să plătească, iar pârâții Consiliile Locale și Primari să asigure finanțarea pentru plata către fiecare membru al reclamantului (menționat în tabelele aflate la filele 12-19 dosar fond) premiul anual aferent anului 2010, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 septembrie 2013.

Președinte, Judecători,

M. P. C. M. M. M. P. G.

Grefier,

C. C.

Red.MP

Tehnored.CC

3 ex./09.10.2013

d.fond_ Tribunalul Prahova

j. fond F. L. Șalar

Operator date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 765/2013....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2431/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2431/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI