Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 538/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 538/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 538/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 538
Ședința publică din data de 21 aprilie 2015
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâtul M. Justiției cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1289/27 octombrie 2015 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții B. G. A., I. C. D., M. V. C., N. V., C. C. N., M. D., P. P., F. A. și M. R., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la T. G., cu sediul în ., județul G. și pârâții C. de A. G., cu sediul în G., ., județul G. și T. G., cu sediul în G., ., județul G..
A. scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin însăși cererea de apel, s-a solicitat în mod expres de către pârât judecata în lipsă.
C., constatând că prin cererea de apel s-a solicitat în mod expres judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la T. Dâmbovița sub nr._ din data de 19.05.2014, reclamanții B. G. A., I. C. D., M. V. C., N. V., C. C. N., M. D., P. P., F. A. și M. R.,asistenți judiciari și judecători la T. G., au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. G. și T. G., obligarea pârâților în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea lor, respectiv titlurile executorii atașate cererii de chemare în judecată.
Motivând cererea, reclamanții au arătat că prin titlurile executorii reprezentate de sentințele civile rămase irevocabile, pârâții au fost obligați să le plătească mai multe sume de bani, drepturi de natura salarială, astfel: pentru B. A. Garandin și I. C. D., plata sumelor reprezentând spor de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 11.03.2005 la zi și pentru viitor; pentru M. V. C. și N. V., plata sumelor reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent 50% pentru perioada ianuarie_07 și spor de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară începând cu data de 24.01.2005 la zi și în continuare până la modificarea cadrului legal, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru perioada 01.02.2007; pentru C. C. N., M. D. și P. P., plata sumelor reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% pentru perioada 01.02.2008 și pe viitor și perioada 11.10._05, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății; pentru C. C. N., M. D. și P. P., plata sumelor reprezentând sporul de confidențialitate în cuantum de 15% calculat la indemnizația brută lunară pe perioada 11.10._09, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective; pentru C. C. N., M. D. și P. P., plata sumelor actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; C. C. N., M. D. și P. P., F. A. și M. R., plata sumelor reprezentând drepturile salariale corespunzătoare diminuării fiecăruia dintre reclamanți a venitului net lunar prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007 și până la momentul pronunțării hotărârii, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății.
Au mai arătat reclamanții că sunt în posesia titlurilor executorii încă din anul 2009 și nici până la această dată pârâții nu au înțeles să își execute obligația și să le achite în întregime sumele datorate; că prin sentințele civile au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă; că doar o parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile O.U.G. nr.75/2008 și O.U.G. nr.71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.
Prin adoptarea Legii nr.113/2010 de aprobare a O.U.G. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru ei întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 5 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art.6 din CEDO și art.1 din Primul Protocol adițional.
Imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul lor de proprietate, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judecătorească s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele Ș. contra României, S. contra României).
Potrivit dispozițiilor art. 1082 cod civil anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile. Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin OUG nr.71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, acesta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, dispune art.1101 Cod civil aplicabil în materie. În ceea ce privește data plății, aceasta se face atunci când a ajuns la scadență. În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
În cauză se solicită acordarea de daune interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației fiind îndeplinite toate cerințele legii. Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală iar reclamanții sunt îndreptățiți să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Reclamanții au invocat și conținutul Deciziei nr. 1/2014 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1073, art. 1082, art. 1088, art. 1101 Cod civil anterior, art. 1535 și art. 1536 din Noul cod civil, art. 166 alin. 4 din Codul muncii, O.G. nr. 9/2000 până la 1 septembrie 2011 și O.G. 13/2011. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cererea a fost însoțită de copii de pe titlurile executorii și de proces verbal de mediere nr. 64/14.04.2014.
La data de 6 iunie 2014 s-a depus întâmpinare de către M. Justiției. Prin întâmpinare s-a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul general de prescripție de trei ani de la data introducerii acțiunii, având în vedere și dispozițiile art. 6 alin.4 din Noul cod civil, respectiv art. 201 din Legea 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
A arătat pârâtul M. Justiției că în cauza de față sunt incidente, în materie de prescripție, dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. Fiind vorba de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea, curge un termen distinct de prescripție. Potrivit art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani. De asemenea, potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, data nașterii dreptului la acțiune fiind data la care dreptul subiectiv a fost încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuia exercitat.
Față de aceste dispoziții legale, pârâtul M. Justiției, a apreciat că în speță, dreptul la acțiune este parțial prescris, nu a avut loc întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere întrucât recunoașterea trebuia să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refera la pretențiile afirmate, în speță la dobânda legală și nu la drepturile salariale ce au făcut obiectul eșalonării.
Pe fondul cauzei deduse judecății, pârâtul M. Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată. S-a arătat că reclamanții au dobândit deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective. În aceste condiții pârâtul apreciază că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a pagubei și la o îmbogățire fără just temei a reclamanților.
La data de 4 iunie 2014 s-a depus întâmpinare de către C. de A. G. prin care s-au invocat dispozițiile cuprinse în Decizia nr. 1/2014 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în recursul în interesul legii și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În urma solicitării de relații, prin adresa nr. 2898/7/13.10.2014, T. G. a precizat că reclamantele C. C. N. și M. D. sunt pensionate din anul 2009. Pentru soluționarea cu celeritate a cauzei privind reclamanții judecători și asistenți judiciari, tribunalul a dispus disjungerea cauzei privind reclamantele pensionare și formarea unui dosar separat.
Prin sentința civilă nr. 1289/27 octombrie 2014, T. Dâmbovița a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 14.05.2011, excepție invocată de către pârâtul M. Justiției și a respins ca prescrisă cererea reclamanților privind acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară datei de 14.05.2011.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții B. G. A., I. C. D., M. V. C., N. V., P. P., F. A. și M. R. și au fost obligați pârâții la calculul și la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 413/27.03.2008 pronunțată în dosarul nr._ de T. G., irevocabilă prin decizia nr. 1276/18.11.2009 a Curții de A. G. pentru reclamanții B. A. G. și I. C. D.; sentința civilă nr. 501/14.04.2008 pronunțată în dosarul nr._ de T. G. astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 1239/R/09.11.2009 a Curții de A. G. în dosarul nr._ pentru reclamanții M. V. C. și N. V.; sentința civilă nr. 740/06.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. G., irevocabilă prin decizia nr. 1286/R/19.11.2009 a Curții de A. G. pentru reclamanții P. P., F. A. și M. R.; sentința nr. 662/21.05.2008 pronunțată de către T. G. în dosarul nr._ modificată prin decizia civilă nr. 40/19.01.2010 pronunțată de C. de A. G. în dosarul nr._ pentru reclamanta P. P.; sentința civilă nr. 564/24.04.2008 pronunțată de T. G. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1006/2009 al Curții de A. G. pentru P. P.; decizia civilă nr. 33/F/31.10.2008 pronunțată de C. de A. G. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3783/09.05.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru P. P. și sentința civilă nr. 688/30.04.2009 pronunțată de către T. G. în dosarul nr._ irevocabilă prin decizia nr. 67/R/23.02.2009 a Curții de A. G. pentru reclamanții M. V. C. și N. V. conform O.G. 9/2000 începând cu 14.04.2011 până la 31.08.2011 și conform O.G. nr. 13/2011 începând cu 01.09.2011 până la plata efectivă a sumelor.
A fost disjunsă cererea formulată de reclamantele C. C. N. și M. D. și s-a dispus formarea unui dosar separat.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții B. G. A., I. C. D., M. V. C., N. V., P. P., F. A. și M. R. sunt asistenți judiciari și judecători la T. G. și au chemat în judecată M. Justiției, C. de A. G. și T. G., solicitând obligarea pârâților în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea lor, respectiv titlurile executorii atașate cererii de chemare în judecată.
Cu privire la excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată urmând a fi admisă pentru perioada anterioară datei de 14.05.2011 (data poștei de pe plicul de înaintare a acțiunii către T. Dâmbovița – fila 103).
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit. Pe cale de consecință în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune al reclamanților fiind prescris parțial pentru perioada anterioară datei de 14.04.2011, a stabilit tribunalul.
A reținut tribunalul că, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. Fiind vorba de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea, curge un termen distinct de prescripție. Potrivit art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani. De asemenea, potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, data nașterii dreptului la acțiune fiind data la care dreptul subiectiv a fost încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuia exercitat. Cum nimic nu
i-a împiedicat pe reclamanți să solicite obligarea pârâților la plata dobânzii legale, fie odată cu acțiunea inițială, fie după apariția ordonanțelor de guvern privind eșalonarea plăților, tribunalul apreciază că dreptul lor la acțiune este parțial prescris iar atitudinea pârâților de plată a drepturilor bănești din sentințele judecătorești nu echivalează unei recunoașteri a dreptului de a primi dobânzi, astfel încât nu a avut loc o întrerupere a cursului prescripției.
Pe fondul cauzei deduse judecății tribunalul a reținut că reclamanții nu și-au satisfăcut pretențiile ce le erau datorate prin sentințe judecătorești decât într-o mică măsură, situația economică dificilă impunând din partea statului o eșalonare a acestor sume începând cu anul 2010 până în anul 2016, după cum s-a precizat și în întâmpinarea depusă de către pârâtul M. Justiției, care a arătat că nu sunt exigibile creanțele, nefiind ajunse la scadență, prin reglementarea unor termene suspensive de executare, ceea ce înseamnă o prejudiciere a reclamanților în condițiile în care indicele de inflație determină doar stabilitatea obligației, nu și acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea acesteia în termenul stabilit de dispozițiile speciale din Codul muncii.
În conformitate cu Decizia nr.2 din 17 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr.21/2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și s-a statuat că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin.(l), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (I) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobândii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. l și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea fir.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere conținutul acestei decizii precum și dispozițiile art. 517 alin. 4 din Noul cod de procedură civilă în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, tribunalul admis în parte cererea reclamanților.
Cu privire la nivelul dobânzii datorate și la modul de calcul a acesteia, tribunalul a apreciat că actele normative aplicabile sunt O.G. 9/2000 până la data de 31.08.2011 și O.G. 13/2011 după această dată.
În prezent, Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că: „(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.”
Se face distincție între „prețul capitalului” sau împrumutul cu dobândă și daunele moratorii sau de întârziere în executarea obligației bănești.
Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Aceasta este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Prin alin. (3) al art. 3 din O.G nr. 13/2011 se specifică faptul că „în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.” Profesioniștii sunt prin natura activității lor obligați să respecte cu mai multă rigoare termenele de plată asumate. Nu se precizează dacă autoritățile sau instituțiile publice care contractează bunuri și servicii sunt expuse plății de daune moratorii conform alin. 2 sau potrivit alin. 3 ale articolului de lege menționat.
Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011 își propune ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute în termen cât mai scurt obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.
Directiva menționată stabilește în principal: un termen de plată maximal pentru autoritățile publice de 30 de zile de la data primirii facturii, de la data recepționării bunurilor/serviciilor sau de la data finalizării procedurii de verificare/acceptare a bunurilor/serviciilor; termenul poate fi prelungit, prin contract, până la maxim 60 de zile, cu condiția să fie temeinic justificat; o dobândă legală penalizatoare mai mare (rata de referință a Băncii Naționale plus 8 puncte procentuale); principiul potrivit căruia dobânda curge fără punerea în întârziere a instituției publice debitoare. D. entitățile din domeniul sănătății pot beneficia potrivit Directivei de un termen legal derogatoriu de 60 de zile.
De asemenea, directiva impune în art. 6 statelor membre să se asigure că, atunci când dobânda pentru efectuarea cu întârziere a plăților în tranzacțiile comerciale devine exigibilă (fără a fi necesară o notificare – punere în întârziere), creditorul are dreptul de a obține de la debitor o sumă fixă de 40 EUR, în calitate de despăgubire minimă.
Posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației a fost recunoscută în practica judiciară, deoarece actualizarea are caracter compensatoriu. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii), conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, așa cum a susținut pârâtul M. Justiției prin întâmpinare.
Față de considerentele expuse, instanța a constatat că cererea formulată de reclamanți este admisibilă în raport cu pârâții, astfel că a fost admisă în parte,
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. Justiției, solicitând admiterea excepției prescripției integrale a acțiunii, având în vedere Decizia nr. 1/2014, pronunțată în dosarul nr. 20/2013 de înalta Curte de Casație și Justiție - Complet RIL, publicata în Monitorul Oficial nr. 283/17 aprilie 2014, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, dată fiind împrejurarea că acțiunea a fost introdusă în anul 2014, intimații reclamanți obținând deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate prin noua acțiune nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.
În cauză, este vorba de nașterea dreptului la acțiune al intimaților reclamanți, raportat la momentul introducerii acesteia cu privire la solicitarea de dobânzi la titlurile executorii deținute constând în hotărâri judecătorești privind drepturi salariale restante, nefiind incidente dispozițiile art. I din OUG nr. 71/ 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele prevăzute la alin. 1 nu sunt ajunse la scadență, iar intimatul reclamant nu este îndreptățit de a solicita la acest moment, acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Cererea de obligare a pârâților la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentințele civile menționate în cuprinsul acțiunii are un caracter accesoriu față de cererile de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești (fie doar un rest al acestora, cum este cazul în speță). De aceea, trebuie interpretat că această cerere este supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește.
Fie că acest temei este dat de art. 1 și 3 din Decretul - lege nr. 167/1958, fie de art. 283 alin. 1lit. c din Codul muncii (art.268, în noua numerotare), termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune s-a împlinit în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește (deci a sumelor neachitate din aceste drepturi bănești obținute prin sentințele deținute de intimati).
Pe fondul cauzei, pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență 71/2009 prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
S-a solicitat să se constate că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de bună voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a evita dezechilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește deficitul bugetar.
Astfel, intimații reclamanți au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin.(3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Naționale de S.". Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În același timp, potrivit art.1489 alin. 1 C. civ., „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege." De asemenea, la art. 1535 se prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul. (2)Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda
legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.(3)Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul
are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a
prejudiciului suferit."
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
Prin urmare, apelantul a susținut că în mod greșit prima instanță a acordat reclamanților, dobânda legală. Astfel, prima instanță trebuia să observe că în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Mai mult, instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010.
În același sens sunt și dispozițiile O.U.G nr. 45/2010 pentru modificarea art. II din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiției.
În fine, s-a subliniat că la 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care se modifică art. 1 al ordonanței după cum urmează:„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare.
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, intimații reclamanți nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Totodată, apelantul a menționat că prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, admiterea excepției prescripție dreptului material la acțiune și respingerea acțiunii ca prescrisă integral.
În cauză nu s-au formulat întâmpinări.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, dar și prin prisma textelor de lege aplicabile in materie, C. apreciază ca nefondat apelul declarat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Criticile invocate vizeaza, in esenta, încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, ale Legii nr. 230/2011 și a dispozițiilor art. 1535 NCC, norme juridice care, in parte, au relevanță și incidență în speța dedusă judecății.
C. reamintește că, prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea OUG nr. 79/2009 s-a instituit o procedură specială de executare a sumelor menționate în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (ipoteză aplicabilă intimatelor persoane fizice din cauză), conform căreia, plata acestor sume se va face în cinci tranșe, după cum urmează: în anul 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.
Această procedură specială de executare a fost contestată în fața CEDO, instanța europeană statuând, prin hotărârea pronunțată în Cauza D. ș.a. contra României, că cererile formulate sunt neîntemeiate, întrucât eșalonarea plăților de către Guvernul României, în calitatea sa de debitor, realizată printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
În cauză nu se poate discuta despre o eventuală ignorare a dispozițiilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2003 privind finanțele publice, dispozițiile art. 1073 si 1082 din Veciul Cod Civil neputând fi înlăturate pe motiv că bugetul de stat nu a prevăzut o astfel de cheltuială, o astfel de apărare fiind de natură să pună în discuție însuși dreptul persoanei de acces la un tribunal și la un proces echitabil, statuat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
C. remarca, in primul rand, că legea aplicabilă in speta este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamantii au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și L.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamantilor, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susține apelantul cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care face referire apelantul, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și irevocabile. Creanțele reclamantilor constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de apel fiind nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
Rezultă din cele expuse anterior că reclamantii, în calitate de creditori, sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371 1Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ea datorită actelor normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
In raport cu aceste consideratii, C. nu va mai analiza criticile formulate in temeiul dispozitiilor Noului Cod Civil, atat timp cat, asa cum am retinut in paragrafele anterioare, legea aplicabila in speta este cea sub imperiul careia s-a nascut dreptul la actiune, respectiv Vechiul Cod Civil.
Cat priveste critica privind modul gresit de solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, C. constata ca este neintemeiata, intrucat prima instanta a constatat, in mod legal, prescrisa actiunea pentru perioada anterioara datei de 14.05.2011, fata de textele legale aplicabile in materie, ce reglementeaza termenul general de prescriptie de trei ani.
In acest sens, se retine ca, potrivit art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
In conformitate cu disp. art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 (act normativ ce se aplică întrucât prescripția a început să curgă înainte de . NCC) „ odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”, astfel că dreptul la acțiune privind dobânda legală care este un accesoriu al creanței principale, se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală.
Pe lângă principiul prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescripția dreptului la acțiune privind un drept principal, legea mai consacră și un alt principiu care guvernează efectele prescripției extinctive și anume cel în virtutea căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă (art. 12 din Decretul nr. 167/1958).
În legătură cu acest ultim principiu, jurisprudența s-a pronunțat în sensul că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive în sensul art. 12 din decret, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
In acest sens, C. retine ca, fiind vorba despre hotarari judecatoresti prin care au fost solutionate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de munca, sunt aplicabile dispozitiile art. 278 pct. 1 din Codul de procedura civila din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedura civila din 2010, care statueaza ca hotararile primei instante sunt executorii de drept cand au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorate din raporturile juridice de munca.
Prin urmare, fata de argumentata juridica mai sus expusa, C. apreciaza ca aceste creante se incadreaza in limitele prevazute de disp. art. 1088 al. 2 C. civ., dobanzile legale putand fi acordate, evident, cu respectarea termenului de prescriptie extinctiva, de la data stabilirii drepturilor principale prin hotararile judecatoresti.
F. de toate aceste considerente, C. constata ca apelul este nefondat, motiv pentru care, in temeiul disp. Art. art. 480 NCPC, il va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. Justiției cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1289/27 octombrie 2015 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții B. G. A., I. C. D., M. V. C., N. V., C. C. N., M. D., P. P., F. A. și M. R., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la T. G., cu sediul în ., județul G. și pârâții C. de A. G., cu sediul în G., ., județul G. și T. G., cu sediul în G., ., județul G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
E. S. V.-I. S.
Grefier,
C. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. VIS
Tehnored.CC
14 ex/.08.05.2015_
d.f. nr._ T. Dâmbovița
j.f. M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 368/2015.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 26/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
