Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 147/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 147/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 147/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 147
Ședința publică din data de 9 februarie 2015
Președinte - C. - P. B.
Judecător - E.-S. L.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1077/18.09.2014 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții L. E., cu domiciliul ales la Judecătoria Târgoviște din Târgoviște, .-34, județul Dâmbovița, C. R., cu domiciliul ales la Judecătoria Moreni din Moreni, ., nr. 91, județul Dâmbovița și M. V., cu domiciliul ales la Judecătoria Moreni din Moreni, ., nr. 91, județul Dâmbovița și pârâții T. DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 3, județul Dâmbovița și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scut de plata taxei judiciare de timbru.
De asemenea, în procedura prealabilă s-a depus întâmpinare de către apelanta C. de A. Ploiești, cu nr. de înregistrare_/18.11.2014 și răspuns la întâmpinare, formulată de către L. E., C. R. și M. V..
C., având în vedere că prin cererile de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza finală și alin. 2 Cod pr.civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, iar după deliberare a pronunțat următoarea sentință.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile de față, C. constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /30.04.2014, reclamanții C. R., M. V. și L. E., au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, T. Dâmbovița, C. de A. Ploiești și M. Finanțelor Publice, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de pârâți în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu 01.05.2011 și până la data plății efective.
În motivarea în fapt a cererii reclamanții au arătat că prin mai multe sentințe rămase irevocabile pârâții au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând drepturi salariale.
Având în vedere dispozițiile OG nr. 5/2001 care prevăd expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective, actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o și a probat întârzierea executării obligației bănești.
Potrivit art. 1535 din Noul cod civil „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.” Dispoziția se aplică atât celor care exploatează o întreprindere (profesioniști) cât și celorlalte subiecte de drept civil.
În prezent, Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că: „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.” Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Aceasta este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Se mai susține că actualizarea creanței are caracter compensatoriu ce rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
În drept, OG nr. 5/2001, OG nr. 13/2011, art.1535 din Noul Cod civil, decizia nr. 304/04.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Solicită judecarea cauzei în lipsă conform art.411, alin.1, pct.2 Codul de procedură civilă.
Pârâtul M. Finanțelor Publice prin mandatar AJFP Dâmbovița a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii invocând lipsa calității procesual pasive deoarece MFP nu trebuie confundat cu Statul român fiind un simplu terț care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților.
Conform art. 242. pct.2 codul de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta C. de A. Ploiești a formulat întâmpinare prin care a arătat că reclamanții au obținut repararea integrală a prejudiciului ca urmare a actualizării debitului de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanță.
Solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art.411, alin.1, pct.2 din Noul Cod de procedură civilă.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul a arătat că acțiunea este nefondată deoarece reclamanții au obținut repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate, cu indicele de inflație, nemaijustificându-se și acordarea dobânzii legale, căci s-ar ajunge la o dublă reparare a aceluiași prejudiciu.
Mai mult decât atât în urma eșalonării plății drepturilor salariale, debitul principal nu a devenit scadent, astfel încât nu se poate pune problema acordării dobânzii legale.
Pârâtul a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru pretențiile ulterioare datei de 17.10.2010.
Potrivit art.3 din Decretul – Lege nr. 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art.268, alin.1, lit.c din Codul Muncii cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 1077/18.09.2014, T. Dâmbovița a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice, invocată din oficiu de instanță, a prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 30.04.2011, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții: C. R., M. V., L. E. și a obligat pârâții M. Justiției, T. Dâmbovița și C. de A. Ploiești, la plata dobânzii legale pentru sumele datorate, conform titlurilor executorii - sentința civilă nr. 2122/24.11.2009 pronunțată de T. Dâmbovița, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului și decizia civilă nr. 1954/R-CM//16.12.2009, pronunțată de C. de A. Pitești - de la scadența fiecărei sume, dar nu mai devreme de 30.04.2011 și până la plata efectivă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Prin sentința civilă nr. 2122/24.11.2009 pronunțată de T. Dâmbovița, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului și decizia civilă nr. 1954/R-CM//16.12.2009, pronunțată de C. de A. Pitești, a fost acordat reclamanților sporul de confidențialitate și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice tribunalul constată că aceasta este întemeiată având în vedere că între celelalte instituții chemate în judecată pentru plata dobânzii legale și M. Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar.
Este adevărat că în cadrul procesului bugetar M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, prin urmare excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice urmează a fi admisă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, se constată că aceasta este întemeiată parțial, întrucât conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 ( act normativ ce se aplică întrucât prescripția a început să curgă înainte de . NCC) „ odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”, astfel că dreptul la acțiune privind dobânda legală care este un accesoriu al creanței principale, se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală.
Pe lângă principiul prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescripția dreptului la acțiune privind un drept principal, legea mai consacră și un alt principiu care guvernează efectele prescripției extinctive și anume cel în virtutea căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă ( art. 12 din Decretul nr. 167/1958).
În legătură cu acest ultim principiu, jurisprudența s-a pronunțat în sensul că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive în sensul art. 12 din decret, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită (Decizia nr. 1366/1081 a Secției Civile a fostului Tribunal Suprem).
În speță, dreptul la acțiune privind dobânda legală a început să curgă de la aceeași dată cu dreptul la acțiune privind creanța principală, fiind prescris pentru perioada anterioară datei de 30.04.2011 (data introducerii cererii de chemare în judecată fiind 30.04.2014).
Referitor la prescriptie, aceasta este o institutie juridica de drept civil care sanctioneaza pasivitatea celui impotriva caruia curge termenul. Decretul nr.167/1958 reglementează atât prescripția dreptului material la acțiune cât și prescripția executării silite (art.6).
Prin actele normative enunțate de reclamanți în cuprinsul răspunsului la întâmpinare (art.1 OUG nr. 71/2009, art. II OUG nr. 45/2010, art.II OUG nr. 113/2010, Legea nr. 228/2011, Legea nr. 229/2011, art.1 Legea nr. 230/2011) legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare silită. Conform art. 1 din OUG nr. 71/2009, tribunalul constata ca Ordonanta Guvernului a esalonat executarea silita, iar nu dreptul substantial, acesta din urma fiind cel dedus judecatii in speta de fata. Astfel, dreptul la dobanda legala este un accesoriu al sumelor care se cuvin reclamantelor in temeiul raporturilor de natura salariala, in vreme ce esalonarea vizeaza modalitatea de plată a sumelor stabilite prin titluri executorii.
În aceste condiții, cele două prescripții (a dreptului material la acțiunea privind obligarea la plata dobânzii legale și a dreptului de a cere executarea silită a obligației principală, constând în plata unor drepturi de natură salarială), nu se pot confunda, ele având o natură juridică diferită, stabilirea termenelor de plată a debitului principal, neafectând prescripția dreptului material la acțiunea în plata unui accesoriu, prescripție ce se supune prevederilor art.12 din Decretul nr.167/1958.
În aceste condiții, prin eșalonarea dispusă de legiuitor se poate vorbi cel mult despre o întrerupere a termenului de prescripție a executării silite a debitului principal, neputându-se discuta despre o întrerupere a dreptului material la acțiunea în plata dobânzii legale, aceleași considerente fiind valabile și în ceea ce privește suspendarea prescripției invocată de reclamanți prin răspunsul la întâmpinare.
În plus, nu se poate reține existența unei suspendări a cursului prescripției, în sensul Decretului nr.167/1958, din moment ce pretinsa suspendare nu se încadrează în cazurile de suspendare enumerate limitativ de disp. art.13,14 din acest act normativ.
Pe fondul cauzei, în cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor, provoacă creditorului un prejudiciu care egal cu dobânda legală.
Prin urmare, în acord și cu prevederile art. 1088 din vechiul Cod civil, reclamanții sunt îndreptățiți la daune interese sunt forma dobânzii legale în cuantumul prevăzut de Ordonanța nr. 13 din 24.08.2011, fără punerea în întârziere a debitorului, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.
Potrivit dispozitiilor art. 1535 alin. 1 NCC „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadențã, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadențã pânã în momentul plãții, în cuantumul convenit de pãrți sau, în lipsã, în cel prevãzut de lege, fãrã a trebui sã dovedeascã vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul sã facã dovada cã prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plãții ar fi mai mic.”
Avand in vedere textul de lege mentionat mai sus, tribunalul constata intemeiata cererea, in sensul ca reclamanții menționați anterior au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin neplata sumelor de bani ajunse la scadenta.
Nu se poate sustine ca in conditiile in care a operat actualizarea cu inflatia a sumelor de bani stabilite prin titlurile executorii nu se mai justifica si dobanda legala, caci altfel s-ar ajunge la o dubla reparare a prejudiciului si la o imbogatire fara just temei. Astfel, pe de o parte, legea prevede in mod expres posibilitatea de a dobandi daune moratorii la sumele de bani ajunse la scadenta si neachitate, iar pe de alta parte, actualizarea cu indicele de inflatie urmareste pastrarea valorii reale a obligatiei banesti, urmarind evitarea devalorizarii creantei.
Prin urmare, nu se poate sustine ca prin obligarea paratilor si la plata dobanzii legale, pe langa actualizarea cu inflatia, se ajunge la o dubla reparatie a prejudicului, constand in neplata la scadenta a sumelor de bani, cele doua institutii juridice avand ratiuni juridice diferite.
F. de cele ce preced, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 30.04.2011, a admis in parte actiunea si a obligat paratii la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii de la scadența fiecărei sume, dar nu mai devreme de 30.04.2011 și până la plata efectivă.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâții pârâții M. Justiției și C. de A. Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate.
În apelul său C. de A. Ploiești, arată în esență că, apreciind că sunt incidente disp. Art. I din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele solicitate nu sunt ajunse la scadență, iar reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. Solicităm instanței să constate că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de buna voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a se evita dezechilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar. In concluzia considerentelor expuse mai sus solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, în sensul modificării în parte a sentinței nr. 1077/18.09.2014 a Tribunalului Dâmbovița - Secția I Civilă, pe care o consideră netemeinică și nelegală și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
Apelanta M. Justiției, arată că reținând că dobânda legală este un drept accesoriu și faptul că în speță sunt incidente dispozițiilor art. 1 din Decretul 167/1958, instanța trebuia să concluzioneze că dreptul la acțiune privind acordarea dobânzii este prescris în totalitate.
Așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată în Dosarul nr._, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicata unor drepturi salariale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare și în cauza de față solicitarea intimaților-reclamanți are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă si să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce si să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare. OUG 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care intimații-reclamanți le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat.
Așadar, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Totodată, conform art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Având în vedere că prin acțiunea de față intimații-reclamanți au solicitat noi pretenții, referitoare la dobânda care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, în mod nefondat instanța de fond a admis chiar și numai în parte acțiunea. Daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese, însă, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de OUG 71/2009.
In speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadentă. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Așadar, în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
În aceste împrejurări, arătăm că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG 977/2013, HG 248/2014 și HG nr.870/2014.
Ca practică judiciară, invocă Decizia nr. 117/10.12.2013 pronunțată de C. de A. Timișoara în Dosarul nr._ .
Prin această hotărâre, C. a reținut că prin efectul termenelor legale suspensive stabilite în favoarea debitorilor prin OUG 71/2009, „creditorii nu pot pretinde executarea obligațiilor înlăuntrul acestor termene, astfel încât, în aceste intervale de timp nu curge nicio dobândă penalizatoare, reprezentând daune-interese moratorii.
În plus, pentru antrenarea răspunderii contractuale a debitorilor sub forma obligării acestora la plata daunelor-interese moratorii, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, adică trebuie făcută dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăției și a raportului de cauzalitate...
S-a observat că instituțiile publice debitoare nu au refuzat executarea, ci au făcut aplicarea unui act normativ prin care s-a prevăzut plata eșalonată...".
De asemenea, prin Decizia nr._/7.12.2012 pronunțată de C. de A. C. în Dosarul nr._ s-a admis recursul formulat de M. Justiției împotriva Sentinței civile nr. 2474/13.09.2012 pronunțată de T. M..
C. de A. C. a reținut că „o creanță constatată printr-o hotărâre judecătorească devine exigibilă numai în momentul în care hotărârea devine executorie fie prin învestirea cu formulă executorie, fie prin recunoașterea caracterului executoriu prin lege, exigibilitatea fiind astfel confirmată prin conferirea caracterului executoriu hotărârii judecătorești... instituția debitoare nu a refuzat executarea creanței, ci a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat.. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim., și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit... Intervenția legiuitorului printr-un act normativ validat de C. Constituțională și de C. Europeană a Drepturilor Omului care a avut ca efect suspendarea executării obligației de plată și plata eșalonată constituie caz fortuit care exonerează pe debitori de plata dobânzilor.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă în totalitate și pe fond ca neîntemeiată.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor de lege incidente în cauză, C. reține că apelurile formulate sunt nefondate, pentru considerentele care urmează a se expune în continuare:
Având în vedere împrejurarea că nemulțumirile exprimate de ambele recurente prin calea de atac promovată vizează, în esență, aceleași aspecte privind condițiile acordării dobânzii legale pentru sumele cuprinse în titluri executorii față de dispozițiile OUG nr. 71/2009 și ale Legii nr. 230/2011, acestea vor fi analizate concomitent, urmând ca instanța să le răspundă pe baza unor considerente comune.
Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamanților de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum se susțin apelanții, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație, așa cum susțin reclamanții.
Prin decizia nr.2 din data de 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.411 din 03.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a vizat interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009 cu referire la acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, că problema de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești vizează posibilitatea legală de obligare a instituțiilor publice debitoare la plata daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin modalitatea eșalonată de executare a obligației de plată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost reglementată prin OUG nr. 71/2009.
Raportat la normele de drept intern, s-a constatat că situația premisă care a generat practică neunitară în instanțele din țară și care a determinat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu recursul în interesul legii, a constat în faptul că prin hotărâri judecătorești pronunțate începând cu anul 2007, unii angajatorii din sectorul bugetar au fost obligați să achite diferite sume cu titlu de drepturi de natură salarială către angajați.
Fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, s-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.
În condițiile în care, de principiu, orice executare a unei hotărâri judecătorești se aduce la împlinire de bunăvoie, la data de 18 iunie 2009, a fost publicată OUG nr. 71/2009, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416, potrivit căreia plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza în mod eșalonat.
A reținut instanța supremă că natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Prin urmare, s-a apreciat că trebuie analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese.
A arătat instanța supremă că cererile adresate instanțelor de judecată, prin care au fost solicitate daune-interese sub formă de dobânzi au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 ce se regăsește în cuprinsul cap. VII, intitulat “Despre efectele obligațiilor”.
Această poziționare în cuprinsul codului face ca dispozițiile legale invocate să își găsească aplicarea doar în materia răspunderii contractuale sau delictuale.
Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistența unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.
Cum . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, s-a analizat în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.
Pentru argumentele expuse în considerentele deciziei date în interesul legii, s-a conchis că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, fiind analizată în continuare îndeplinirea în mod cumulativ a acestor condiții.
Referitor la prejudiciu, s-a reținut că este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de OUG nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
În aceste condiții, s-a arătat că sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În cazul dat, a reținut instanța supremă, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din OUG nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
S-a arătat în continuare că principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei “cauză străină, care nu-i poate fi imputată” în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.
În ipoteza dată, însă, s-a apreciat că deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin OUG nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a reținut că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului (care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, “creanțele asupra statului sunt garantate”) și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr.2 din data de 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.411 din 03.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii, în sensul celor sus-arătate, decizia respectivă fiind obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ce statuează că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pornind de la principiul reparării integrale a prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a creanțelor din titlurile executorii, C. mai reține că daunele-interese moratorii sub forma dobânzii legale se datorează pe ultimii trei ani, raportat la data înregistrării acțiunii la instanță, respectiv din data de 30.04.2011 și până la data plății efective.
Nu pot fi reținute susținerile apelantului M. Justiției privind prescrierea totală a sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată. Dobânda cerută nu reprezintă daună moratorie pentru neplata la scadență a sporurilor salariale pentru risc si suprasolicitare neuropshică sau pentru confidențialitate, ci pentru neplata la termen a sumelor rezultate din titlurile executorii, astfel că devin incidente dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, potrivit cărora dreptul la actiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul ( in speță 3 ani) prevăzut de lege.
În consecință, în mod legal și întemeiat, instanța de fond a obligat pârâții la plata dobânzii legale pentru sumele datorate conform titlurilor executorii- sentința civilă nr. 2122/24.11.2009 pronunțată de T. Dâmbovița și decizia civilă nr.1954/R-CM//16.12.2009, pronunțată de C. de A. Pitești, de la data scadenței sumelor, dar nu mai devreme de 30.04.2011 și până la data plății efective.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, C. privește apelurile ca nefondate, astfel încât în baza disp.art.480 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, aplicabil speței, le va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1077/18.09.2014 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții L. E., cu domiciliul ales la Judecătoria Târgoviște din Târgoviște, .-34, județul Dâmbovița, C. R., cu domiciliul ales la Judecătoria Moreni din Moreni, ., nr. 91, județul Dâmbovița și M. V., cu domiciliul ales la Judecătoria Moreni din Moreni, ., nr. 91, județul Dâmbovița și pârâții T. DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 3, județul Dâmbovița și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 februarie 2015
Președinte, Judecător,
C.-P. B. E.-S. L.
Grefier,
M. F.
Red.SEL/Tehnored.MF
4ex./16.02.2015
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 139/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 368/2015.... → |
|---|
