Obligaţie de a face. Sentința nr. 1306/2014. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1306/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 1458/40/2014
DOSAR NR._ litigiu de muncă
ROMANIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1306
Ședința publică din 13 noiembrie 2014
Președinte – L. L.
Asistenți - P. E.
Judiciari - C. D.
Grefier - U. D. – G.
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamantul F. R. S. din B., ., ., . S. Județean Mavromati B., cu sediul în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic H. D. pentru unitatea spitalicească, lipsind reclamantul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se evidențiază părțile, obiectul cauzei și că dosarul se află la primul termen de judecată.
Se constată că în cadrul procedurii preliminare pârâtul S. Județean de Urgență Mavromati B. a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția inadmisibilității acțiunii susținând că în cuprinsul cererii nu s-ar fi indicat toate elementele de identificare ale reclamantului și pârâtului și nici temeiul de drept al pretențiile și dovezile pe care se sprijină.
Totodată, inadmisibilitatea acțiunii a fost invocată în raport de dispozițiile Legii 192/2006 art. 2 alin. 12 întrucât nu s-a urmat procedura de informare asupra avantajelor medierii.
Se constată că prin intermediul registraturii unitatea spitalicească a depus precizări la întâmpinare.
În temeiul art. 131 NCPC, instanța pune în discuție din oficiu competența de soluționare a cauzei.
În temeiul art. 269 Codul muncii, instanța stabilește că îi revine competența de a judeca prezenta cauză.
Instanța pune în discuție excepțiile invocate de pârât.
Reprezentantul Spitalului Județean depune la dosar delegație de reprezentare și arată că renunță la excepția inadmisibilității acțiunii vizând nerespectarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii la momentul promovării acțiunii. Solicită admiterea excepției nulității cererii de chemare în judecată pentru motivele arătate în precizările depuse la dosar.
Instanța respinge excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă, întrucât acțiunea întrunește toate elementele prevăzute de art. 194 NCPC.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului pricinii.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acțiunii ca nefondată. Arată că prin decizia emisă reclamantul a fost retrogradat din funcție și nu dintr-o treaptă profesională iar acesta nu contestă sancțiunea aplicată, ci felul în care a fost aplicată.
TRIBUNALUL
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la 25 martie 2014 reclamantul F. R. S. a chemat în judecată pe pârâtul S. Județean de Urgență MAVROMATI B. solicitând anularea Deciziei de sancționare 296/2014.
În motivarea în fapt a contestației, reclamantul a arătat că retrogradarea dispusă ar fi nelegală întrucât nu se poate face decât în cadrul funcției de încadrare, adică în cea de lăcătuș mecanic și anume de la muncitor III, la muncitor II sau I.
De asemenea,s-a susținut că retrogradarea ar fi disproporționată în raport cu abaterea săvârșită.
În privința faptei imputate, a arătat că nu este adevărat că ar fi părăsit locul de muncă pentru mai mult timp și că astfel ar fi lăsat Secția Boli Infecțioase fără posibilitatea comunicării cu exteriorul.
De altfel, în ziua respectivă ar fi avut intenția să anunțe șeful că pleacă pentru jumătate de oră la Serviciul Poliției Rutiere însă nu l-ar fi găsit „pe moment”.
S-a mai arătat că, „oricum, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, centrala telefonică este închisă și legătura cu exteriorul se face prin telefon de la camera de gardă a Secției de Boli Infecțioase.
De asemenea, a invocat că nu fost lăsat să se apere pe parcursul procedurii interne de cercetare disciplinară „și nu au fost acceptați nici martori de la locul de muncă. Aceștia ar fi putut declară faptul că eu mă prezint la serviciu și în timpul liber, sâmbăta și duminica, pentru a remedia defecțiunile telefoanelor din secții”.
În dovedirea contestației s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția nulității cererii și cea a inadmisibilității acțiunii, arătându-se în motivare că cererea de chemare în judecată nu ar cuprinde toate elementele prevăzute de art. 194 NCPC, neindicându-se obiectul și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiată pretenția reclamantului.
Cu privire la fondul contestației, a solicitat respingerea acesteia întrucât art. 248 alin. 1 lit. (b) Codul muncii prevede retrogradarea din funcție și nu dintr-o treaptă profesională.
Referitor la abaterea disciplinară, s-a atras atenția asupra faptului că prin cererea de chemare în judecată și prin nota explicativă reclamantul a recunoscut de fapt că a părăsit locul de muncă și nu a adus la cunoștința șefului ierarhic acest lucru.
Iar cercetarea disciplinară s-ar fi realizat în mod legal întrucât prin adresa 6271/14.02.2014 i s-a dat reclamantului un termen de două zile pentru a răspunde în scris, fiind de altfel audiați și martori.
În dovedirea acestor apărări s-au depus înscrisuri.
Instanța va soluționa cu prioritate excepțiile invocate pe care le va respinge întrucât obiectul acțiunii se desprinde clar din cererea de chemare în judecată, solicitându-se expres în finalul acesteia anularea deciziei 269/3.03.2014 și reintegrarea pe postul deținut anterior. De asemenea, reclamantul a expus situația de fapt în legătură cu sancționarea sa și a prezentat apărările sale.
Iar nemotivarea în drept a contestației nu constituie motiv de nulitate a cererii conform art. 196 NCPC.
Totodată, se va lua act de renunțarea pârâtului la excepția inadmisibilității acțiunii.
Pe fondul contestației, tribunalul va avea în vedere că reclamantul este angajat al pârâtei în funcția de lăcătuș mecanic, locul de muncă fiind-i stabilit la centrala telefonică din . nr. 33 din cadrul Spitalului Județean B..
Prin Dispoziția nr. 296/3.03.2014, managerul spitalului a dispus sancționarea reclamantului cu retrogradarea din funcția de lăcătuș mecanic în funcția de muncitor necalificat în cadrul Biroului administrativ și acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată de 60 zile, conform prevederilor art. 248 alin. 1 lit. (b) din Codul muncii.
În preambulul acestei decizii s-a menționat că la data de 22.01.2014 reclamantul a părăsit locul desfășurării activității – centrala telefonică – „fără a anunța șeful ierarhic și fără a lăsa posibilitatea comunicării secțiilor Boli Infecțioase Copii, Boli Infecțioase Adulți și C. Dermatovenerologie cu exteriorul”.
Reclamantul susține că acțiunea ar fi nelegală deoarece a fost retrogradat într-o funcție inferioară și nu în treapta profesională următoare.
Instanța reține însă, în primul rând, că potrivit art. 284 alin. 1 lit. (b) Codul muncii sancțiunea care se aplică este aceea a retrogradării „din funcție”.
Așadar, textul de lege este explicit, neechivoc, fiind vorba despre o trecere în altă funcție (și anume în cea imediat inferioară) și nicidecum despre o schimbare într-o treaptă inferioară din cadrul aceleiași funcții.
Prin urmare, în speță s-a dispus în mod corect trecerea din funcția de lăcătuș mecanic în cea de muncitor necalificat, aceasta din urmă fiind cea imediat următoare în conformitate cu grila prevăzută de pct. VI din Ordinul 1470/2011 privind angajarea și promovarea în funcții grade și trepte profesionale contractual din unitățile sanitare publice.
În al doilea rând, instanța constată că unitatea a respectat cerința cercetării disciplinare prealabile, pe care a efectuat-o în mod legal, în conformitate cu dispozițiile art. 251 Codul muncii.
Astfel, prin adresa 6271/14.02.20]14 (f. 20 dosar) comisia disciplinară a trimis reclamantului la locul de muncă întrebările la care să răspundă prin nota explicativă, acordându-i în acest sens un termen de 2 zile lucrătoare.
De asemenea, la cercetarea prealabilă a fost audiat și un alt salariat în legătură cu fapta imputată reclamantului: U. A..
În privința temeiniciei aplicării sancțiunii, instanța reține înainte de toate faptul că reclamantul a recunoscut atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată cât și în nota explicativă pe care a dat-o, că a părăsit locul său de muncă.
În petitul acțiunii se apără însă în sensul că ar fi lipsit doar „câteva zeci de minute” și că „am avut intenția să anunț șeful că plec pentru ½ oră la Serviciul Poliției Rutiere B., însă nu l-am găsit pe moment”.
Dar instanța constată că la cercetarea disciplinară, în nota explicativă, reclamantul a menționat expres (întrebarea 3) că a lipsit „în jur de 2 ore” (f. 21). Deci, durata a fost mult mai mare. Iar în acest context, instanța consideră că prin consecințele sale de a fi întrerupt comunicarea telefonică dintre cele trei secții din spital cu exteriorul, fapta respectivă constituie abatere fiind gravă.
Motivarea invocată de reclamant că nu l-a găsit „pe moment” pe șeful său pentru a-l informa, nu justifică părăsirea locului de muncă pe o durată atât de mare fără a se lua măsuri de înlocuire a acestuia în derularea atribuțiilor de serviciu.
În concluzie, sancțiunea dispusă a fost aplicată legal și temeinic, astfel încât contestația va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția nulității cererii și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul S. Județean de Urgență ,,Mavromati” B..
Respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantul F. R. S. din B., ., ., . de sancționare nr. 296/3.03.2014 emisă de pârâtul S. Județean de urgență ,,Mavromati” B., cu sediul în ..
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 13.11.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
L. L. P. E., C. D. U. D.
RED. L.L./12.01.2015
Dact. D.U.
Ex. 4/12.01.2015
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 990/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|