Reconstituire vechime. Sentința nr. 1512/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 1512/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 37/40/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1512

Ședința publică de la 08 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Asistent Judiciar E. P.

Asistent Judiciar D. C.

Grefier R. P.

Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanta P. R. și pe pârâta C. Județeană de Pensii, având ca obiect reconstituire vechime.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av.G. M. pentru reclamantă și martorele B. F. și B. S., lipsă fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul se află la treilea termen de judecată.

S-au luat declarații martorelor prezente, susținerile acestora fiind consemnate în procese verbale aparte atașate la dosar.

S-au prezentat originalele înscrisurilor existente la filele 6-7 ds. și s-a constatat că acestea sunt conform cu originalele și se restituie martorelor prezente.

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată în tem. art.244 (1) NCPC și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Av.G. M. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu reconstituirea vechimii în muncă pentru perioadele ianuarie 1976-decembrie 1981 și ianuarie 1984-decembrie 1985. Invocă disp. art.17 alin.3 din Legea 263/2010 și solicită să se observe că martorele au carte de muncă și au lucrat împreună cu reclamanta. Susține că pârâta nu a avut deloc o poziție constructivă. Nu solicită plata cheltuielilor de judecată.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 06.01.2014 ,reclamanta P. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B. să se constate că perioada 01.01.1976- decembrie 1981 și ianuarie 1984-decembrie 1985 este vechime în muncă realizată ca fost membru cooperator la CAP Mihălășeni.

În drept a invocat art.18 din Legea 263/1991.

În fapt, a arătat că s-a adresat Casei Județene de Pensii B. și a solicitat să-i fie recunoscută această perioadă ca vechime în muncă. Răspunsul primit a fost unul negativ. Arhiva fostului CAP Mihălășeni a fost preluată de Primăria comunei MIhălășeni fiind depozitată necorespunzător.A fost distrusă în cea mai mare parte astfel încât a promovat inițial o acțiune în contradictoriu cu Primăria comunei Mihălășeni, acțiune ce a format obiectul dosarului_ . Perioada în care a lucrat în cadrul cooperativei este 01.08._91. Documentele pe care a reușit să le obțină confirmă perioada lucrată la CAP Mihălășeni în anii 1981,1982,1983,1986,1987, 1988,1989 și 1990.

A mai arătat că registrele distruse ale fostului CAP se referă la perioada 1976-1981.Lipsesc și pontajele pentru anii 1984-1985. A mai susținut reclamanta că este locuitoare a comunei Mihălășeni de când s-a născut, iar în perioada comunistă a avut casa în comună și a fost înscrisă ca membru cooperator beneficiind de lot în folosință, situație în care se aflau locuitorii ce prestau normele stabilite la cooperativă.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu martori.

La cerere au fost anexate înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată ,pârâta C. Județeană de Pensii B. a invocat excepția lipsei calității procesual pasive și excepția prematurității dreptului la contestație. A invocat disp. art.159 alin.1 din Legea 263/2010 arătând că potrivit acestei dispoziții pentru perioadele prevăzute la art.16 lit.a și art.17 dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare realizată până la data de 01.04.2001 se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege. A făcut de asemenea trimitere la disp. art.121 alin.4 din HG 257/2011 și art.17 alin.3 din Legea 263/2010. A arătat că ,în conformitate cu art.160 alin.1 din lege, certificarea stagiului de cotizare realizat anterior datei de 01.04.2001 se face de C. Națională de Pensii Publice prin casele teritoriale de pensii pe măsura preluării datelor din actele doveditoare prevăzute la art.159 alin.1 .

Pe cale de consecință, a susținut că, reclamanta are obligația de a se adresa mai întâi Casei Județene de Pensii B. pentru a i se confirma timpul util realizat în cadrul fostului CAP Mihălășeni. Instituția soluționează cererea în 30 de zile. A mai arătat că reclamanta nu a depus nicio cerere prin care să solicite acordarea vreunei pensii.

Pe fond, a arătat că prin acțiunea formulată se solicită recunoașterea unei perioade lucrate, însă pentru această perioadă reclamanta nu face dovada cu niciun document. A arătat că, a verificat fișele cu foștii membri cooperatori și nu a găsit înscrisuri din care să rezulte că reclamanta a lucrat în perioada menționată în acțiune.

În drept, a invocat Legea 263/2011 și HG 257/2011.

Prin răspunsul la întâmpinare din 30.05.2014, pârâta a solicitat respingerea excepțiilor. A arătat că, pârâta C. Județeană de Pensii este instituția abilitată a reprezenta statul în problemele privind pensiile și totodată singura care poate aduce la îndeplinire hotărârea judecătorească.

Cu privire la excepția prematurității a arătat că s-a adresat întâi Casei Județene de Pensii cu scrisoare recomandată și a primit răspuns negativ astfel că a urmat calea procesuală a chemării în instanță.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._ în care au figurat ca părți reclamanta și Primăria Comunei Mihălășeni, acțiune prin care s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Primăria Comunei Mihălășeni.

Prin încheierea din 30.09.2014 ,Tribunalul B. a respins excepțiile invocate prin întâmpinare de pârâta C. Județeană de Pensii B. pentru motivele expuse în această încheiere. A avut în vedere instanța de judecată și faptul că din însăși întâmpinarea pârâtei rezultă că arhiva fostei cooperative agricole de producție a fost preluată de către pârâta C. Județeană de Pensii B. ,dar și faptul că față de Primăria Comunei Mihălășeni acțiunea a fost respinsă anterior pentru lipsa calității procesual pasive. În considerentele sentinței nr.891 din 04.06.2013 ,pronunțată în dosarul_ s-a arătat că acțiunea ar trebui formulată în contradictoriu cu C. Județeană de Pensii B. cele menționate având putere de lucru judecat.

Reclamanta s-a adresat anterior și Casei Județene de Pensii dovadă fiind adresa nr._ din 29.10.2013 emisă de această instituție și adresată reclamantei ( f.8 ds.).

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și cu martorii B. S. și B. F..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că:

În cadrul arhivei păstrate de la CAP Mihălășeni s-au regăsit doar norme realizate de către reclamantă conform extraselor din registre și fișele de evidență pentru anii 1986,1987,1988,1990 și 1991 ( f.5 ds.). În concret aceste extrase au fost înaintate la dosarul nr._ ( f.6, 12 ds.).

Martora B. S. audiată în cauză a arătat că locuiește în același . a lucrat la cooperativă încă de la deschidere realizând propriile norme. A susținut această martoră că a întrerupt activitatea doar un singur an ,când a născut un copil. Situația relatată de martoră este susținută de înscrisul reprezentat de decizia de pensionare a acesteia ( f.6 ds.) din care rezultă că i s-a luat în considerare un timp util la pensie de 19 ani. A arătat această martoră că reclamanta a lucrat și ea neîntrerupt la cooperativă însă nu reține anul când a început să lucreze aceasta . În anul 1976 aceasta în mod sigur își începuse activitatea și a desfășurat activitate până la desființarea cooperativei. A arătat martora că femeile lucrau în același lan, iar reclamanta a lucrat tot timpul împreună cu ea. A mai susținut că arhiva fostei cooperative a fost ținută într-o magazie ,lângă grajd, iar în magazie putea intra oricine. Înscrisurile pentru o parte din perioada lucrată să nu mai găsesc . Pentru ea s-au găsit documentele deoarece a depus diligențe cu 14 ani înainte, anume când a împlinit 48 de ani deoarece a avut probleme cu sănătatea și a beneficiat de pensie de boală. Aceeași martoră a relatat că reclamanta tot timpul a avut planificare întreagă și și-a realizat normele. A mai arătat că nu știe să-și fi întrerupt vreodată lucru din cauza sănătății.

Situația este redată și de martora B. F., vecina reclamantei. Și aceasta a arătat că reclamanta nu a întrerupt activitatea. A arătat că nu înțelege de ce pentru reclamantă nu s-au găsit documentele pentru anumiți ani deși nu a lipsit deloc de la CAP Mihălășeni. A arătat însă că personal a găsit fișe pe stradă la un moment dat și știe că o parte din ele au fost arse. Că, sunt mulți oameni din . la cooperativă și pentru care nu se găsesc documente.

Coroborând declarațiile martorilor cu fișele existente din arhiva fostei cooperative agricole de producție instanța va reține că reclamanta a desfășurat activitate în mod neîntrerupt la Cooperativa Agricolă de Producție Mihălășeni inclusiv în anii 1976-1977,1978,1979,1980,1981,1984,1985 .

Prin urmare, în tem. art.17 alin.3 din Legea 263/2010 va admite acțiunea în constatare formulată de reclamantă și va constata că în anii menționați aceasta a avut calitatea de membru cooperator și a realizat numărul minim de norme constituind timp util la pensie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în constatare formulată de reclamanta P. R., domiciliată în ., CNP –_, în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B., cu sediul în B., Calea Națională, nr.85, jud.B..

Constată că anii:1976,1977, 1978,1979, 1980, 1981,1984, 1985 în care reclamanta a lucrat în calitate de membru cooperator la C.A.P.Mihălășeni și a realizat numărul minim de norme constituie timp util la pensie.

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din 8.12.2014.

Cu aceeași opinie

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

P. I. P. E., C. D. P. R.

Red.P.I./18.03.2015

Tehnored.P.R./19.03.2015

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reconstituire vechime. Sentința nr. 1512/2014. Tribunalul BOTOŞANI