Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Sentința nr. 254/2015. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 254/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 3394/40/2014
Dosar nr._ contestație decizie debit
R O M Â N IA
TRIB UNALUL B. SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 februarie 2015
Președinte - N. T.
Asistent judiciar – D. C.
Asistent judiciar – E. P.
Grefier – C. B.
Sentința civilă nr. 254
La ordine judecarea litigiului de asiguri sociale din reclamantul S. M. CNP_, domiciliat în B.,.. 36 jud. B., prin avocat M. M., cu sediul profesional în B.,. jud. B. și pârâta C. Județeană de Pensii B., cu sediul în B., Calea Națională nr. 85 jud. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. M. pentru reclamantul lipsă, lipsind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că prin serviciul registratură reclamantul a depus răspuns la precizările pârâtei a depus precizări.
Instanța declară încheiată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului pricinii.
Avocat M. M., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
T R I B U N A LU L
Asupra litigiului de asigurări sociale de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamantul S. M. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii B.,solicitând anularea ca nelegală a Deciziei nr. R_/ 30.07.2014 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In fapt, reclamantul a arătat că ,prin decizia o contestată, pârâta a constituit în sarcina aa un debit în cuantum de 19.921 lei reprezentând pensia pentru limită de vârstă încasată în perioada 12.12._14 .
Din motivarea deciziei rezultă că " plata necuvenită a fost generată de punerea în executare a hotărârii Comisiei Centrale de Contestații nr. 7667 / 19.05.2014 prin anularea grupei a II-a de muncă pentru perioada 14.04._73 ( decizia nr._/03.02.2012 ) " .
Reclamantul a susținut că decizia de debit contestată este nelegală pentru următoarele considerente:
1.Prin hotărârea Comisiei centrale de contestații nr.7667/19.05.2014 nu i s-a anulat grupa a H-a de muncă pentru perioada 14.04._73, așa cum în mod greșit s-a reținut în motivarea deciziei contestate . Comisia centrală nu are asemenea atribuție legală .
Prin această hotărâre, comisia centrală a respins contestația pe care reclamantul o formulase împotriva Deciziei nr._/ 3.02.2012, decizie prin care i se admisese cererea de pensionare pentru limită de vârstă, dar prin care i se stabilise, în opinia sa, un cuantum prea mic al pensiei.
Totodată, prin această hotărâre, comisia centrală a dispus pârâtei revizuirea deciziei prin care i se admisese cererea de pensionare sub aspectul valorificării perioadei sus-menționate . Ca urmare, pârâta a emis Decizia nr. R_/ 15.06.2014 prin care i-a respins cererea de pensionare pentru limită de vârstă si totodată a emis decizia de debit contestată.
Reclamantul a precizat că nu a atacat în instanță Hotărârea nr.7667/19.05.2014 întrucât, pe de o parte, a acceptat cuantumul pensiei care i-a fost stabilit de pârâtă, iar pe de altă parte, întrucât din dispozitivul ei nu rezulta că i se anulează prima decizie de pensionare ori grupa a II- a de muncă pentru perioada 14.04._73 . De asemenea, a avut în vedere și faptul că, dacă pârâta va emite o nouă decizie prin care îi va respinge cererea de pensionare, va avea dreptul de a contesta această decizie, ceea ce a și făcut prin contestația nr. 26.838 / 14.08.2014.
Chiar dacă nu a formulat contestație la instanță împotriva Hotărârii comisiei centrale de contestație, instanța poate constata nelegalitatea acestei hotărâri, în primul rând, motivat de faptul că, potrivit art. 16 din Regulamentul de organizare, funcționare și structura Comisiei centrale de contestații din cadrul CNPP aprobat prin Ordinul nr. 1453 / 2011, această comisie nu poate dispune revizuirea deciziei de pensionare decât în ipoteza admiterii parțiale sau totale a contestației și nicidecum, așa cum a procedat, în cazul respingerii contestației, creîndu-i în acest fel o situație mai grea în propria sa cale de atac, ceea ce este inadmisibil, situație analogă cu cea reglementată în art. 481 și art. 502 din NCPC .
2.In mod corect i s-a admis cererea de pensionare și i s-a plătit pensia în perioada 12.12._14. Aceasta întrucât, în perioada 14.04._73 a lucrat în grupa a II-a de muncă, așa cum rezultă din adeverința tip nr. 4680 / 17.05.2010 emisă de fostul angajator S.C. MECANEX S.Â. B., îndeplinind astfel condițiile de pensionare.
In această perioadă de 8 luni de zile a lucrat în aceleași condiții de muncă ca și în perioada pentru care i s-a recunoscut grupa a II-a de muncă prin sentința civilă nr.557/ 7.01.2001 a Judecătoriei B. - irevocabilă, având mereu același loc de muncă, prestând aceleași activități, în aceleași condiții concrete de lucru . Asa cum rezultă din mențiunea înscrisă în carnetul de muncă, în perioada de 8 luni menționată a urmat un curs de calificare la locul de muncă pentru meseria de modelor/ modelier, lucrând efectiv în producție și fiind salarizat.
In condițiile în care angajatorul i-a recunoscut grupa superioară de muncă, pârâta sau comisia centrală de contestații nu puteau înlătura această recunoaștere, fiind obligați să dea eficiență adeverinței, hotărârii CA nr.77/15.02.2002, carnetului de muncă și hotărârii judecătorești menționate, toate aceste înscrisuri fiind depuse la dosarul de pensionare .
În drept, contestația a fost întemeiată pe disp.art. 153 lit.j) și art. 154 alin.l din Legea nr.263/2010 actualizată ,art. 453 Cod procedură civilă.
În dovedire, reclamantul a depus înscrisuri.
În termen legal, reclamantul a depus și cerere de modificare/ completare a acțiunii, prin care a solicitat și obligarea pârâtei la restituirea sumei totale de 728 lei, pe care a achitat – o în baza deciziei de debit contestată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1341 din Noul cod civil privind plata nedatorată.
În fapt, reclamantul a arătat că a achitat din debit sumele de 570 lei și 158 lei întrucât a primit somație în acest sens, sub sancțiunea executării silite.
În dovedire, reclamantul a depus înscrisuri.
Pârâta CJP B. a depus întâmpinare ( f.39-41), prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
În apărare, pârâta a arătat că prin Decizia nr._/03.02.2012 a fost admisă cererea nr._/12.12.2011 prin care reclamantul a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, în baza Legii Nr.263/2010 și a următoarelor documente:
Carnetul de muncă ..H. Nr._,
Adeverința nr.1133/14.01.2011 eliberată de Direcția Economic, Stagii de Cotizare și Arhive din cadrul C.J.P. B.
Adeverința nr.76/15.02.2001 eliberată de S.C. TICBO S.A. B.
Adeverința nr.317/11.10.2011, Adeverința nr.3613/02.11.2011, Adeverința nr._/12.12.2011 și Adeverința nr.455/21.10.2011, eliberate de Direcția Economic, Stagii de Cotizare și Arhive din cadrul C.J.P. B.
Sentința Civilă nr.557/17.01.2001 a Judecătoriei B. și Decizia nr.3210/30.11.2001 a Curții de Apel Suceava
Adeverința nr._/05.16.2011 eliberată de AJOFM B. Adeverința nr.4679/17.05.2010 și Adeverința nr.4680/17.05.2010, eliberate de S.C. MECÂNEX S.A. B.,
Prin Decizia nr._/03.02.2012 a fost admisă cererea reclamantului de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, începând cu data de 12.12.2011. Conform acestei decizii:
- stagiul total de cotizare realizat a fost de 35 ani 0 luni 5 zile, din care:
în condiții normale de muncă 5 ani 11 luni și 4 zile
în grupa a ll-a 22 ani 1 luni 16 zile
stagiu aferent grupe/condiții de muncă 5 ani și 6 luni
stagiu aferent perioadelor asimilate 1 an 5 luni și 15 zile
punctaj mediu anual 0,_ puncte
vârsta standard de pensionare 65 ani
vârsta la data pensionării (cererii) 60 ani și 9 luni
- reducerea vârstei standard de pensionare pentru condiții de muncă 5 ani.
La data de 21.02.2012 reclamantul a formulat în termen legal, contestație împotriva Deciziei nr._/03.02.2012, comunicată de C. Județeană de Pensii B. Comisiei Centrale de Contestații. Prin Hotărârea nr.7667/19.05.2014 Comisia a constatat că, Sentința Civilă nr.557/07.01.2001 a Judecătoriei B., în baza căreia a fost eliberată Adeverința nr.4680/17.05.2010, de către S.C. Mecanex S.A. B. nu se constată dreptul contestatorului de a fi încadrat în grupa a ll-a de muncă în perioada 14.04._73. Astfel drepturile de pensie acordate contestatorului prin Decizia nr._/03.02.2012 nu au fost stabilite corect și cu respectarea întocmai a prevederilor legale în vigoare sub aspectul valorificării în mod eronat a activității desfășurate în perioada 14.04._73 în grupa a II-a de muncă, corect fiind în condiții normale de muncă, întrucât nu există bază legală de încadrare în grupă superioară de muncă pentru această perioadă.
Pe aceste considerente în baza dispozițiilor art.13 din Regulamentul Comisiei s-a dispus revizuirea Deciziei nr._/03.02.2012, sub aspectul valorificării perioadei 14.04._73 ca stagiu de cotizare în condiții normale de muncă, întrucât nu există bază legală de încadrare în grupă superioară de muncă (n.n. în acest interval de timp contestatorul urmând cursuri de calificare pentru meseria de modelor, deci nu a lucrat efectiv în producție, în funcția corespunzătoare calificării respective). Așa cum rezultă și din dispozitivul Deciziei nr.3210/30.11.2001 a Curții de Apel Suceava, încadrarea în grupa a II-a s-a făcut după terminarea cursului de calificare, mai exact la data de 17.12.1973 (n.n. poz.8 din carnetul de muncă).
Prin emiterea Deciziei de revizuire nr.R-_/25.06.2014, stagiul total de cotizare a devenit 34 ani 9 luni și 5 zile, stagiul în grupa a II-a - 21 ani 5 luni și 15 zile, astfel că reclamantul nu mai îndeplinea condițiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, întrucât vârsta la data înscrierii la pensie era mai mică decât vârsta standard de pensionare
In aceste condiții pentru perioada 12.12._14, întrucât s-au plătit și încasat necuvenit drepturi în sumă totală de_ lei, a fost emisă Decizia nr.R-_/30.07.2014 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale.
Revizuirea dosarului de pensie s-a făcut în baza dispozițiilor artz.13 din Regulamentul Comisiei Centrale de Contestații, în conformitate cu prevederile art.107 alin.(1) din Legea nr.263/2010.
Pe cale de consecință, pârâta a considerat că valoarea totală a debitului este corect stabilită cu respectarea termenului general de prescripție și în temeiul art.179 din Legea nr.263/2010 s-a dispus în mod legal constituirea în sarcina beneficiarului a debitului total în sumă de_ lei, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensii, pentru perioada 12.12._14, ce se va recupera de la beneficiar conform art.181 din Legea nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile art.179 alin.(4) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, această decizie constituie titlu executoriu.
În drept, apărările au fost întemeiate pe dispozițiile Legii nr.19/2000, Legii nr.263/2010, H.G. nr.257/2011, O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală și Codul de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin Decizia nr. R_ din 30.07.2014 (fila 6 dosar) pârâta a dispus recuperarea de la reclamant a sumei totale de 19.921 lei „reprezentând drepturi încasate necuvenit în perioada de la 12.12.2011 până la 30.06.2014”.
Conform motivării din cuprinsul deciziei:
„Plata necuvenită a drepturilor a fost generată de punerea în executare a hotărârii Comisiei Centrale de Contestații nr. 7667/19.05.2014 prin anularea grupei a II –a de muncă pentru perioada 14.04.1973 – 17.12.1973 (decizia nr._/03.02.2012) ”.
Reclamantul a contestat decizia de debit nr. R_/30.07.2014, formulând însă critici împotriva hotărârii nr. 7667/19.05.2014 a C.N.P.P – Comisia Centrală de Contestații (fila 57 - 61), ceea ce este de natură să contrazică susținerea acestuia privind posibilitatea formulării lor în alt cadru procesual decât cel al contestației împotriva acestei hotărâri - prevăzută de art. 151 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, conform căruia:
„Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.”
Aceasta întrucât, potrivit art. 151 alin. 3 din Legea nr. 263/2010:
„ Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) care nu au fost atacate la instanțele judecătorești în termenul prevăzut la alin. (2) sunt definitive.”
Prin urmare, potrivit acestei reglementări normative imperative, întrucât nu a fost atacată conform textului de lege citat, hotărârea nr. 7667/2014 a rămas definitivă și nu mai poate fi criticată în prezentul cadru procesual.
Rămânând definitivă, în mod corect această hotărâre a fost avută în vederea la emiterea deciziei de revizuire nr. R_/25.06.2014 (fila 48 – 49 dosar), precum și a deciziei de debit contestată în cauză, întrucât stabilește în mod definitiv că perioada 14.04.1973 – 17.12.1973 trebuie valorificată ca stagiu de cotizare realizat în condiții normale de muncă și determină concluzia că reclamantul nu mai îndeplinea condițiile de acordare a pensiei.
Deși, prin contestație, reclamantul a invocat apărări și sub aspectul dreptului său la încadrarea în grupa a II –a de muncă și în acest interval de timp, tribunalul constată că nici aceste susțineri nu pot fi analizate, întrucât vizează tot legalitatea hotărârii nr. 7667/2014 a C.N.P.P – Comisia Centrală de Contestații.
Prin urmare, contrar aprecierii reclamantului, s –a dovedit caracterul nedatorat al sumelor imputate acestuia și cum nu au fost formulate critici privind modul de calcul al sumelor sau perioada la care se referă, prezenta contestație împotriva deciziei de debit urmează a fi respinsă ca nefondată, inclusiv capetele de cerere accesorii privind restituirea sumei de 728 lei și plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S. M., cu domiciliul în municipiul B., .. 36, prin avocat M. mihaela, cu sediul profesional în municipiul B., ., județul B., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B. cu sediul în municipiul B., Calea Națională, nr. 85, județul B., acțiune având ca obiect:
-anularea Deciziei nr.R12803/30.07.2014;
-obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;
-obligarea pârâtei la restituirea sumei de 728 lei.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2015.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
Redt.TN 30.03.2015 v
Tehnored. BC
4 ex/30.03.2015
← Reconstituire vechime. Sentința nr. 70/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 471/2015.... → |
---|