Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 698/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Comentarii

0

Sentința nr. 698/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 698/2015

Dosar nr._ Litigiu de muncă

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.698

Ședința publică din 18.06.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. C.

Asistenți judiciari E. P.

D. C.

Grefier L. C.

Pe rol pronunțarea asupra litigiului de muncă privind pe reclamanții A. D., A. O.-I., C. L., C. M. C., C. V.-C., H. Ghe.M., H. O., O. N., S. C., Ș. G., Ș. C., A. M., D. A. L. în contradictoriu cu pârâții:M. P.-P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, P. de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Pachetul de pe lângă Tribunalul B..

Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 2 iunie 2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 11.06.2015 și pentru azi, când:

TRIBUNALUL,

Asupra litigiului de muncă de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 27 ianuarie 2015, reclamanții A. M., A. D., A. O. I., B. A., C. L., C. M. C., C. V. C., D. A. L., H. Gh M., H. O., M. C., O. N., S. C., Ș. G., Ș. C. în contradictoriu cu pârâții M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Suceava, P. de pe lângă Tribunalul B. și M. Finanțelor Publice au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective;

- obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală;

- obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului M. P. sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

În baza dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare au arătat că, în fapt, acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. In acest sens ICCJ în soluționarea unui recurs in interesul legii a statuat „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.

Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.

Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă."

Interpretarea textului din motivarea I.C.C.J. este de natură a-i îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.

Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări."

În acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr. 330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce îi privește, astfel:

(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul în care se face premierea.

(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.

(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.

(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivii prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art. 46).

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Apreciază că dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.

În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 6 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. (2) din Constituție, principiul neretroactivității legilor.

Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.

D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să Respecte suveranitatea legii anterioare.

De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se tină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.

Norma neretroactivității, înscrisă în art. 6 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.

Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

Ori, în cazul lor, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui întrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile,"

Așadar, daca instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate să ignore aceste prevederi si sa facă aplicarea celor din reglementarea internațional mai favorabilă.

Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții. ; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".

Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea lor de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor ante-menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu-premiul anual-și nici majorarea salarială, iar prin decizia 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în Cauza C-310/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L180 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului i 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.

Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.

Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. In acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.

Conform Codului Muncii Art. 272 - Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

În dovedirea acțiunii au depus adeverința nr.308/III/13 din 27.01.2015 eliberată de P. de pe lângă Tribunalul B..

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 6 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a I.I.C.L.

Pârâtul M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. în soluționarea cauzei, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

În temeiul art. 130 coroborat cu art. 127 alin.1 și alin.3 din Noul Cod de Procedură Civilă, au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. pentru reclamanții care au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex, aflați în activitate.

Pentru această situație, textul legal prevede imperativ competența oricăreia „dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Având în vedere dispozițiile alin.3 al art.127 din Noul Cod de procedură civilă, care extind aplicabilitatea alin.1 și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, rezultă că în cauză Tribunalul B. nu este competent teritorial să judece, unii dintre reclamanți fiind personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B..

În nici un caz nu se poate reține competența teritorială a Tribunalului B., în mod greșit învestit de către reclamanți prin depunerea la această instanță a cererii de chemare în judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 193 din Noul Cod de procedură civilă „sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".

Având în vedere aceste dispoziții legale, invocăm excepția inadmisibilității acțiunii, în absența procedurii prealabile cerute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 285/2010.Aceste dispoziții sunt reluate și în art. 7 din Legea nr. 284/2010. Or, este evident că reclamanții nu au urmat această procedură prealabilă, ceea ce se constituie într-un „fine de neprimire" al acțiunii.

. Față de data formulării acțiunii de către reclamanți respectiv 27 ianuarie 2015, raportată la data pronunțării hotărârilor judecătorești care fac obiectul prezentei acțiuni, apreciem necesar să invocăm excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților cu privire la capătul de cerere privind dobânda legală, în perioada 1 ianuarie 2011-26 ianuarie 2012, cu următoarea motivare:

Debitorul nu a negat niciodată drepturile creditorilor, însă executarea hotărârilor judecătorești reprezentând drepturi salariale ale personalului din justiție se circumscrie dispozițiilor imperative ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin legea nr. 230/2011.

Prin Decizia nr.1/2014 pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014 și publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din data de 17 aprilie 2014, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință s-a stabilit:

„In interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), ari. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011".

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr.167/1958 - privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.

Totodată potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr.167/1958: "Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile accesorii ".

În esență această prevedere este o aplicație a principiului de drept accesorium sequitur principale iar în jurisprudența s-a statuat faptul că dobânda, fiind un accesoriu al creanței principale, prescripția dreptului la acțiune în realizarea acestuia, atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu ca accesoriul este supus acelorași consecințe ca și principalul.

Astfel, consideră că dreptul material pentru acest capăt de cerere este prescris pentru pretențiile din perioada menționată.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

1. Față de primul capăt de cerere apreciază că potrivit art. 39 alin.1 lit.w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă... Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare" .

Din aceste dispoziții reiese că s-a abrogat Legea nr. 330/2009 în integralitatea ei, inclusiv art. 25 care prevede acordarea premiului anual.

Ulterior, având în vedere practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata al celui de-al treisprezecelea salariu, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - în temeiul art. 329 alin.1 din codul de procedură civilă - a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.

Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr. 16/2013 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul Competent să Judece Recursul în Interesul Legii și a fost soluționat conform Deciziei nr. 21/18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul oficial nr. 37 din 16 ianuarie 2014.

Astfel potrivit deciziei menționate Înalta Curte de Casație și Justiție „admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție si în consecință:

Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art, 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat informa supusă vechii reglementări.

Obligatorie potrivit dispozițiilor art. 517 alin.4 din Noul Cod de procedură

civilă.

După cum se vede și după cum au precizat chiar reclamanții în motivarea acțiunii, dispozitivul deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii ce a făcut obiectul dosarului nr. 16/2013 al înaltei Curți de Casație și Justiție precizează fără echivoc faptul că premiul anual a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011.

Decizia instanței supreme nu menționează că acesta va fi inclus, ci arată fără dubiu că a fost inclus.

2.Momentul plății premiului anual aferent anului 2010, în sensul art. 25 din Legea - cadru nr.330/2009, se află sub imperiul prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28.12.2010:

„Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

După data de 31 decembrie 2010, dată la care și-a încetat aplicabilitatea Legea nr. 330/2009, au intrat în vigoare noile politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Ținând cont de faptul că legiuitorul stabilește expres că acest premiu anual pentru anul 2010 nu se acordă, precum și modalitatea de „compensare" a acestui neajuns, pretențiile reclamanților privind plata acestui premiu în temeiul unei legi abrogate, sunt nefondate.

Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului și, în acest sens, au fost elaborate noile politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. A se vedea în acest sens și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010.

După cum rezulta expres din textul art. 8 al Legii nr. 285/2010, este evident că premiul aferent anului 2010 nu se plătește în anul 2011, sumele corespunzătoare plății acestuia fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

În aceste condiții, în speța dedusă judecății, faptul că Legea nr. 285/2010 prevede că în 2011 nu se realizează plata premiului anual aferent anului 2010 nu poate fi considerată o afectare a unui drept câștigat, însă modifică momentul în care respectivul drept poate fi plătit.

În ceea ce privește criticile reclamanților privind încălcarea principiului neretroactivității legii, consideră că acestea sunt neîntemeiate.

Legea nr. 330/2009 - abrogată expres la data de 31 decembrie 2010 prin Legea - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010 - act normativ ce prevedea acordarea premiului anual, stabilea momentul plății acestui drept pentru întregul personal salarizat din fonduri publice, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

În condițiile în care legea nouă stabilește că premiul anual nu se plătește este evident că, fără a avea caracter retroactiv, plata drepturilor respective nu mai poate fi făcută în anul 2011.

Mai mult, doctrina relevantă în materie, stabilește că unul din principiile care guvernează aplicarea legii civile în timp este cel conform căruia legea nouă se aplică în principiu tuturor situațiilor juridice născute, modificate sau stinse după . juridice în curs de constituire, modificare sau stingere, precum și efectelor juridice ale situațiilor juridice anterior născute, modificate sau stinse.

Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, aceasta trebuie să se aplice tuturor faptelor pendinte și celor viitoare, căci tot ce se petrece sub legea nouă trebuie să i se supună.

În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că aplicarea legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice este imediată, începând cu 1 ianuarie 2011. Analizând rațiunile care au stat la baza impunerii acestui termen, Curtea a constatat că data intrării în vigoare ține cont de influența pe care o are această lege asupra bugetului de stat și de asigurări sociale, bugete care sunt elaborate anual și aprobate, desigur, tot anual de către Parlament - a se vedea art. 138 alin. (2) din Constituție. Astfel, data intrării în vigoare a legii nu a fost stabilită pentru a fi, în mod formal, imediată, din contră, această condiție de temporalitate este susținută, în mod obiectiv și rațional, de natura implicațiilor sale.

Legea nr. 285/2010 nu încalcă prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Adoptarea - începând cu 1 ianuarie 2011 - a noilor politici de salarizare a personalului plătit din fonduri publice și restrângerea, pentru o perioadă determinată, a beneficiului acordării drepturilor bănești în discuție nu reprezintă o ingerință ce a avut ca efect privarea acestora de bunul lor, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, ci doar o restrângere temporară a drepturilor.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, privarea de un bun, prevăzută de art. 1 din Protocolul adițional Ia Convenție, poate fi făcută pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere întotdeauna aflata sub controlul Curții Europene a Drepturilor Omului; totodată, privarea de un bun trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. De asemenea, se arată că restrângerea dreptului este contrară Convenției numai dacă este discriminatorie și insuficient motivată (Caza Beyeler împotriva Italiei, 2000). Or, în cauza de față, se observă că restrângerea exercițiului drepturilor menționate este prevăzută de lege, este adoptată pe o perioadă determinată (până la 31 decembrie 2011) și este justificată de salvarea securității naționale. Dispozițiile legale criticate vizează restrângerea exercițiului dreptului și nu a substanței dreptului (dreptul la indemnizație nu s-a stins, ci a fost amânată plata), din moment ce acesta continuă să fie recunoscut și respectat în deplinătatea sa.

Măsurile de restrângere adoptate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale aplicându-se tuturor salariaților din instituțiile și autoritățile publice, indiferent de regimul de finanțare. Măsurile propuse sunt obiective, rezonabile și proporționale cu amploarea și impactul consecințelor crizei economice cu care se confruntă România. Totodată, se arată, în absența acestor măsuri, statul ar urma să fie lipsit de sursele de finanțare necesare supraviețuirii sale ca stat de drept și democratic. Legea nr.285/2010 îndeplinește condițiile menționate anterior, fiind act normativ accesibil, precis și previzibil, nediscriminatoriu și motivat în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Soluția legislativă cuprinsă în art.8 din Legea nr. 285/2010 a fost determinată, așadar, de apărarea securității naționale. Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale sunt noțiuni care se circumscriu celor de „scop legitim de interes general" și de „cauza de utilitate publica".

4. Jurisprudența relevantă a Curții în privința dreptului statului de a diminua, prin lege, salariile personalului bugetar.

"Bunul", în sensul Convenției, este creanța de natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie. în acest context, este de subliniat că jurisprudența împotriva României (Cauza M. contra României, Hotărârea din 15 iunie 2010, cauza A. P. contra României, Hotărârea din 26 ianuarie 2010) privește numai ipoteza neexecutării unor hotărâri judecătorești și nu vizează situația diminuării, prin lege, a cuantumului salariului personalului bugetar. Dacă în cazurile privind neexecutări ale unor creanțe salariale există un temei clar stabilit al obligației de plată - hotărârea judecătorească - în schimb, în cazul reducerii printr-o lege, pentru viitor, a salariilor, temeiul existenței "bunului" este mult mai puțin clar.

În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Lelas contra Croației, Hotărârea din 20 mai 2010, par. 58). Tocmai de aceea, în cele mai cunoscute cauze ale Curții Europene a Drepturilor Omului privind salariile, sunt stabilite următoarele principii:

Nu este situația unei privări de proprietate, iar lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce automat la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1. Considerații cu privire la proporționalitatea ingerinței.

Statul se bucură de o marjă largă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).

În consecință, fată de cele anterior menționate, instanța de judecată, verificând dacă aplicarea legii în concret produce efecte contrare Convenției, nu poate face abstracție de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, care nu tratează o astfel de ingerință ca „privare de proprietate"".

Nu în ultimul rând, învederează că prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneția, dată la cererea președintelui Curții Constituționale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la a cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneția din 17 - 18 decembrie 2010, s-a arătat, în mod expres, că, "în lipsa unei interdicții constituționale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situații excepționale și în anumite condiții stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenței autorității judecătorești"".

Solicită, de asemenea, respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea sumelor rezultate în funcție de rata inflației.

Astfel, fondurile alocate Ministerului P. pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.

Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, „nici o cheltuiala nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială."

În cauză, M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi ținut să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, obligarea lor la plata sumelor actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.

În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune interese respectiv dobânzi legale începând cu data de 1 ianuarie 2011, așa cum a demonstrat sumele reprezentând premiul anual au fost deja incluse în salariul lunar, motiv pentru care nu datorează nici diferențele solicitate, nici actualizarea acestora cu indicele de inflație și cu atât mai puțin dobânda legale calculată la aceste sume.

Dar chiar în cazul în care aceste sume ar fi datorate apreciază că dobânda legală nu ar putea fi acordată în mod legal.

Pârâtul M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel Suceava

a formulat întâmpinare prin care invocă excepția necompetenței funcționale a Secției I Civile a Tribunalului B. în soluționarea cauzei privind pe reclamanții A. M., B. A. și M. C., excepția inadmisibilității acțiunii, excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția prescrierii dreptului material la acțiune, iar pe fond solicită respingerea acțiunii.

I. 1. Excepția necompetenței funcționale a Secției Civile a Tribunalului B., raportat la calitatea de funcționari publici a reclamanților: A. Marínela, B. A. și M. C..

Conform dispozițiilor cuprinse în art. 109 din Legea nr. 188/1999 - privind statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, sunt de competența secțiilor de contencios administrativ din cadrul Tribunalelor.

Reclamantele: A. Marínela, B. A. și M. C. au calitatea de funcționari publici în cadrul Departamentului Económico-Financiar din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B..

Iar drepturile pe care le solicită simt de natură salarială și vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public.

Din aceste motive, competența soluționării prezentei cauze pentru funcționarii publici: A. Marínela, B. A. și M. C., aparține Secției de C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului.

Excepția inadmisibilității acțiunii, în absența procedurii prealabile cerute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 285/2010 este dată întrucât reclamanții nu au urmat această procedură prealabilă.

Excepția nulității cererii de chemare în judecată, conform disp. art. 196 din NCPC, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, care, apreciază că nu este clar precizat de către reclamanți.

Astfel, reclamanții solicită acordarea unei diferențe de salariu, dar fără a preciza care este suma pe care o solicită în concret.

Obiectul cererii de chemare în judecată este de natură patrimonială, fiind evaluabil în bani. In aceste condiții cuantificarea lui este obligatorie.

În aceste condiții instanța de judecată nu poate analiza cererea de acordare a unor sume de bani, dar care, sume nu sunt precizate.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților.

Invocă această excepție și solicită admiterea ei, în temeiul disp. art. 245, 247 C. Proc. Civ. și a disp. art. 2500, 2501, 2517 Cod civil.

Astfel, reclamanții, prin cererea de chemare în judecată, solicită „acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011.

Practic, reclamanții arată că au fost lipsiți de unele drepturi salariale începând cu data de 01.01.2011.

Ori, dacă au fost nemulțumiți de modul de stabilire al salariilor, în luna ianuarie 2011, aveau dreptul și obligația de a se adresa cu o contestație în acest sens, mai întâi ordonatorului de credite apoi, instanței de judecată la acel moment, respectiv în ianuarie 2011.

Reclamanții nu au făcut nici un fel de contestație privind modul de stabilire al salariilor, nici în cursul lunii ianuarie 2011 și nici ulterior, în cei 3 ani în care ar fi fost în termenul legal de prescripție.

Prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 27 ianuarie 2015, deci după 4 ani de la momentul la care s-a născut dreptul de a solicita includerea premiului anual în salariul lunar (01.01.2011).

Conform dispozițiilor cuprinse în art. 2517 din codul civil: „termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen ".

Același termen este prevăzut și de dispozițiile art.171 din Codul muncii, potrivit cărora:

„Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate ".

Prin urmare, dreptul reclamanților la acțiune s-a născut la data de 01.01.2011 astfel încât, la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv în ianuarie 2015, termenul legal de 3 ani era împlinit.

Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată deoarece acordarea premiului anual a fost reglementată legal prin art. 25 din Legea nr. 330/2009 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice iar odată cu abrogarea acestei legi, prin art. 39 lit. W din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost abrogat și art. 25 care reglementa plata acestui premiu.

Dar, ca o compensare, legiuitorul a prevăzut ca acest premiu să fie inclus în majorările salariale care se acordă în anul 2011.

. Problema interpretării acordării premiului anual aferent anului 2010, a fost analizată și de către înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 21/2013 arată:

"Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Obligatorie potrivit dispozițiilor art. 517 alin.4 din Noul Cod de procedură civilă. "

În acțiunea formulată, reclamanții invocă și ei textul Deciziei nr. 21/2013, numai că interpretează textul dat de Instanța Supremă altfel, în sensul în care ar fi în interesul lor, dar, fără a urma vreo logică juridică. Reclamanții se limitează în a arăta: "interpretarea textului din motivarea I.C.C.J. este de natură a ne îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. "

Dar, tocmai această introducere în salariu a premiului aferent anului 2010, o recunoaște și înalta Curte de Casație și Justiție și legiuitorul prin art. 8 din Legea nr. 285/2010- privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Ori, prin includerea premiului anual aferent anului 2010 în salariu, reclamanții nu au fost prejudiciați în nici un fel.

Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului și, în acest sens, au fost elaborate noile politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Reclamanții din prezentul dosar, au solicitat în mod separat, acordarea premiului anual aferent anului 2010, printr-o cerere separată care a făcut obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului B..

Prin sentința nr. 21/08.01.2013 Tribunalul B. a respins cererea reclamanților, ca nefondată. Sentința primei instanțe nu a fost recurată .

Întrucât, prin modul de formulare a prezentei acțiuni, aceasta diferă de acțiunea formulată în Dosarul nr._, nu se poate invoca autoritate de lucru judecat. Dar, sentința nr. 21/08.01.2013 trebuie avută în vedere de către instanța de judecată din prezentul dosar.

În ceea ce privește susținerile reclamanților cu privire la o pretinsă

încălcare a principiului neretroactivi tații Legii nr. 285/2010, acestea sunt nefondate.

Legea nr. 330/2009 care, în art. 25 prevedea acordarea premiului anual, stabilea momentul plății acestui drept pentru întregul personal salarizat din fonduri publice, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Această lege a fost abrogată expres la data de 31 decembrie 2010 prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice .

În condițiile în care legea nouă stabilește că premiul anual nu se plătește este evident că, fără a avea caracter retroactiv, plata drepturilor respective nu mai poate fi făcută în anul 2011.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere privind solicitarea

reclamanților la plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzilor legale,

solicită respingerea cererii.

În situația în care instanța va admite prezenta acțiune și va obliga pârâții la plata unor sume de bani, aceste sume de bani vor fi acordate conform dispozițiilor legale cuprinse în OUG nr. 71/2009- privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

O astfel de actualizare are în vedere data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie și data efectuării plății procentului stabilit prin ordonanță, astfel încât obligarea pârâților la plata dobânzii legale, alături de actualizarea creanței, ar reprezenta o dublă reparație a aceluiași prejudiciu încercat de creditori, determinat de întârzierea în executarea integrală și devalorizarea continuă a sumelor de bani.

În drept, și-au întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 205, cu respectarea cerințelor art. 201 alin. 1, art. 245, art. 247 din C.pr.civ., art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 130, art. 132, art. 193, art. 194 lit. C, art. 196 Cod Proc. Civ. și a disp. art. 2500, 2501, 2517 Cod civil.

Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

A invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice având in vedere următoarele:

În conformitate cu dispozițiile HG nr. 34/2009, art. 3 alin 81 "M. Finanțelor Publice reprezintă interesele statului ca subiect de drepturi si obligații in fata instanțelor, precum si in orice alte situații in care acesta participa nemijlocit daca legea nu stabilește in acest scop un alt organ "

În speță, invocă lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât acesta nu are calitatea de ordonator principal de credite.

Potrivit art 28 punctul e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, " Proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin M. Finanțelor Publice, doar pe baza propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite ".

Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, Ordonatorii principali de credite au obligația ca pana la data de 15 iulie a fiecărui an sa depună la M. Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget si anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea in limitele de cheltuieli si estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații si fundamentări detaliate.

Potrivit alin (4) al aceluiași articol "M. Finanțelor Publice examinează proiectele de buget si poarta discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. In caz de divergenta hotărăște Guvernul."

În temeiul acestor prevederi legale, obligația de stabilire a salariilor de baza, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal si de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorului de credite bugetare - Ministerului P., respectiv ministrului ca ordonator principal de credite.

M. Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare/avizare a statelor astfel întocmite.

Pe fond față de cerințele juridice ale acțiunii, consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru chemarea in judecata a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de M. P., iar M. Finanțelor Publice nu are nici o răspundere privind alocarea acestora.

În condițiile in care posibilitatea rectificării bugetare si procedura de adoptare a legilor de rectificare bugetara la inițiativa ordonatorului principal de credite - M. Justiției - sunt prevăzute si reglementate de dispozițiile legale in vigoare, apare ca inoportuna o măsura dispusa de instanța de judecata in acest sens.

Prin încheierea de ședință din 02.06 2015 a fost disjunsă acțiunea în pretenții bănești formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții: M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Suceava, P. de pe lângă Tribunalul B. și M. Finanțelor Publice după cum urmează:

- B. A. și M. C. pentru intervalul 01.01.2011 la zi;

- A. M. pentru intervalul 01.10.2012 la zi :

- D. A. L. pentru 01.01._14” cauza fiind trimisă secției de contencios a tribunalului . Rezultă că în continuare B. A. și M. C. nu mai au calitatea de reclamante în prezenta cauză iar pentru A. M. și D. L. obiectul analizei este reprezentat de pretențiile aferente intervalelor 01.11._12 și respectiv 06.02.2014 la zi.

Instanța analizând cu prioritate excepțiile invocate în cauză constată ca nu este dată lipsa competenței teritoriale a Tribunalului B. în soluționarea prezentei cauze întrucât nu sunt date prevederile art 130 din Noul Cod de Procedură Civilă .Potrivit articolului 127 din Noul Cod de Procedură Civilă dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Nici unul dintre reclamanții în cauza nu are calitatea de judecător procuror sau grefier care își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului B. deci nu sunt incidente dispozițiile art 127 din Noul Cod de Procedură Civilă astfel că acțiunea reclamanților a fost corect introdusă la aceasta instanță . În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii din cererea formulată de reclamanți rezultă ca aceștia nu au înțeles să conteste vreo decizie de reîncadrare salarială. În consecință instanța nu poate reține incidența dispozițiilor din Legea 284 / 2010 privind necesitatea depunerii unei contestații in acest sens în prealabil.

în ceea ce privește prescrierea dreptului material la acțiune se constată că petenții au solicitat acordarea diferenței de salariu reprezentant includerea premiului anual din salariul lunar începând cu data de 1 ianuarie 2011 . Tribunalul constată însă că reclamanții au solicitat acordarea premiului anual incepând cu data de 1 ianuarie 2011. Premiul anual reprezintă în opinia acestora un beneficiu care ar trebui sa fie acordat pentru activitatea desfășurată într-un an calendaristic. Rezultă deci că pentru anul 2011 drepturile salariale puteau fi acordate cel mai devreme începând cu data de 1 ianuarie 2012 anul următor după încheierea anului 2011. Drepturile salariale pentru ianuarie 2012 se plătesc în februarie 2012 . Rezultă că termenul de prescripție de 3 ani se împlinește după un interval de timp de 3 ani de la data la care reclamanții ar fi încasat drepturi salariale pentru luna ianuarie 2012 . Cum termenul de prescripție se putea împlini cel mai devreme la data de 1 februarie 2015 și întrucât prezenta cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 27 ianuarie 2015 rezultă că nu este data exceptia prescrierii dreptului la acțiune . Nici excepția nulității cererii nu este dată întrucât reclamanții aveau posibilitatea solicitării diferențelor salariale în mod generic.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice instanța observă ca potrivit art 32 din noul Cod de Procedură Civilă orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia:

a) are capacitate procesuală, în condițiile legii;

b) are calitate procesuală;

c) formulează o pretenție;

d) justifică un interes.

Dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor.

Cu alte cuvinte pentru ca M. Finanțelor Publice să poată sta în judecată în calitate de pârât în sarcina acestuia ar fi trebuit să existe obligația de plată a premiului anual începând cu data de 1 ianuarie 2011. Or M. Finanțelor Publice nu a avut calitatea de angajator al reclamanților asa ca nu era însărcinat sa plătească drepturile salariale ale acestora. În legătură cu necesitatea punerii la dispoziție a sumelor necesare acordării acestor drepturi salariale instanța retine că Înalta Curte de Casație Și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii (Decizia 10/2011) a stabilit că în măsura in care se solicită drepturi salariale de către personalul din sistemul bugetar este inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice privind asigurarea fondurilor necesare plății acestor drepturi . Dacă se schimbă cele necesare rezulta că și în prezenta cauză cererea reclamanților de obligare a pârâtului M. Finanțelor Publice la punerea la dispoziție a sumelor necesare este inadmisibilă, nefiind in sarcina acestuia de a asigura sumele necesare astfel că nu este data nici din acest punct de vedere calitatea procesuală pasivă a Ministerului.

În ceea ce privește fondul cauzei instanța reține ca reclamanții au invocat în susținerea acțiunii atât prevederile art. 25 din Legea cadru nr 330 2009 cât și prevederile relevante din constituție si respectiv din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ratificată de România prin Legea 30 din 1994 respectiv soluții pronunțate de organismele europene în raport cu interpretarea dreptului comunitar .Instanța insă observă că reclamanții nu au invocat în susținerea acțiunii dispozițiile legale din care să rezulte că începând cu data de 1 ianuarie 2011 aceștia ar avea dreptul la plata unor sume cu titlu de premiu anual. Într-adevăr în ceea ce privește anul 2011 a existat o prevedere expresă din care rezulta că este necesară acordarea premiului anual pentru activitatea desfășurată în cursul anului 2010 dar articolul 25 din Legea cadru nr. 330/2009 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011 . În Legea 285 din 2010 nu s-a mai consemnat că personalul din sistemul bugetar are dreptul la vreun premiu anual pentru activitatea desfășurată începând cu 01.01.2011. Rezultă așadar că începând cu data de 1 ianuarie 2011 nu mai există prevederi legale din care să rezulte că reclamanții în calitate de salariat din sistemul bugetar ar avea dreptul la plata unui premiu anual pentru activitatea desfășurată deci aceștia nu ar putea solicita palat premiului anual pentru anii 2011, 2012, 2013 și 2014.

Prevederile relevante din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale privind apărarea dreptului de proprietate și a dreptului de a primi beneficiile salariale sunt aplicabile numai în măsura în care acestea sunt reglementate prin lege . În lipsa unui act normativ din care să rezulte necesitatea acordării premiului anal aferent anilor 2011, 2012, 2013 și_ rezultă că nu este data protecția stabilita de Constitutia Romaniei si respectiv articolul 1 protocolul 1 din Convenția privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale .

În consecință reclamanții nu trebuiau sa primească vreun premiu anual pentru activitatea desfășurată începând cu 1 ianuarie 2011 atâta timp cat au fost salariații sistemul bugetar pentru care nu au existat dispoziții legale exprese din care să rezulte necesitatea acordării acestui premiu .

Tribunalul mai reține că nu a a fost învestit cu soluționarea unei cereri privind acordarea premiului anual aferent anului 2010 întrucât reclamanții au cerut acest drept aferent intervalului începând cu 01.01.2011. De altfel așa cum a menționat P. de pe lângă Curtea de Apel Suceava o cerere privind acordarea premiului anual aferent anului 2010 a fost cercetată de Tribunal fiind soluționată în mod irevocabil prin Sentința civilă 21/2013 dată în dosar_ .

În raport cu cele consemnate tribunalul va respinge ca nefondată acțiunea reclamanților.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei competenței teritoriale a Tribunalului B..

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.

Respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice București și, pe cale de consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.

Respinge ca nefondată acțiunea în pretenții bănești formulată de reclamanții: A. D., A. O.-I., C. L., C. M. C., C. V.-C., H. Ghe.M., H. O., O. N., S. C., Ș. G., Ș. C. pentru perioada 1.01._15, A. M.-pentru perioada 1.01._12, D. A. L.-pentru perioada 6.02._15, toți cu domiciliul procesual ales la P. de pe lângă Tribunalul B., cu sediul în municipiul B., ..8, județul B., în contradictoriu cu pârâții: M. P.-P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, ., sector 5, P. de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, ., nr.29, județul Suceava, Pachetul de pe lângă Tribunalul B., cu sediul în municipiul B., ..8, județul B..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din 18.06.2015.

Președinte, Grefier,

C. M. C. L.

Plecată în C.O. semnează locțiitor P. grefier,

Cu opinie în același sens,

Asistenți judiciari

P. E., C. D.

Plecate în C.O. semnează Președinte complet,

Red. C.M./13.08.2015

Tehnored. P.R./13.08.2015

5 ex.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr....		Reconstituire vechime. Sentința nr. 708/2015. Tribunalul BOTOŞANI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 522/2015. Tribunalul BOTOŞANI Reconstituire vechime. Sentința nr. 708/2015. Tribunalul BOTOŞANI Acţiune în constatare. Sentința nr. 679/2015. Tribunalul BOTOŞANI