Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 522/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Tribunalul BOTOŞANI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Sentința nr. 522/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 522/2015

Dosar nr._ Litigiu de muncă

ROMÂNIA

T. B.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.522

Ședința publică din 05.05.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. C.

Asistenți judiciari E. P.

D. C.

Grefier L. C.

Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamantul P. T. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. S. și T. S..

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare lipsesc părțile.

Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul are ca obiect drepturi bănești, se află la primul termen de judecată, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

Instanța constată că, potrivit art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011 este competentă material, teritorial și funcțional să soluționeze prezenta cauză.

Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru cererea de acordare a dobânzii legale pe perioada cuprinsă între data introducerii cererii acțiunilor inițiale ce au făcut obiectul titlurilor executorii invocate in cauză și data de 06.07.2011, invocată de pârâții M. Justiției, C. de A. S. și T. S. și rămâne în pronunțare asupra acesteia și asupra fondului cauzei.

După deliberare,

Asupra litigiului de muncă de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N. sub nr._ din data de 07.07.2014, reclamanții A. V., B. N. Și P. T. au chemat în judecată pârâții M. Justiției, C. de A. S. și T. S. solicitând obligarea acestora la plata dobânzii legale lunare asupra sumelor datorate printr-un număr de 9 hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a dispus plata unor diferențe de drepturi salariale, dobândă care să fie calculată pe perioada cuprinsă între data acordării acestor drepturi bănești și până la data plății lor efective.

În motivarea acțiunii, arată reclamanții că, prin Decizia nr.2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.21/2013, în recurs în interesul legii, s-a statuat că pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În acest context, s-a susținut că începând cu anul 2000 legislația privind salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești a suferit o . modificări ce au condus la discriminarea acestui personal în raport de alte categorii de bugetari, normele speciale referitoare la salarizarea acestora nefiind corelate cu legislația în vigoare privind salarizarea altor categorii de bugetari, cuprinse atât în Codul Muncii (Legea nr.53/2003) cât și în alte prevederi legale aplicabile în materia salarizării altor categorii de personal bugetar. Toate aceste modificări au generat inechități sub aspectul regimului drepturilor salariale, iar pentru înlăturarea acestor inechități au formulat mai multe acțiuni judecătorești care au fost admise prin hotărârile judecătorești irevocabile indicate în petitul acțiunii. Deși aceste hotărâri judecătorești irevocabile privind plata unor drepturi salariale erau executorii de la data pronunțării lor, trebuind a fi executate benevol și cu prioritate, pârâții nu au înțeles să li se conformeze și să execute de bună voie și imediat obligațiile de plată stabilite în sarcina lor .Mai mult decât atât, eficiența acestor hotărâri s-a materializat doar in cazul magistraților care s-au pensionat, întrucât doar acestora li s-a majorat cuantumul pensiei datorate în funcție de drepturile obținute prin respectivele hotărâri, în timp ce restul personalului din sistemul de justiție a beneficiat doar de câteva plăți parțiale insignifiante ca și cuantum față de suma totala datorată. În acest fel s-a produs o discriminare însemnată în rândul aceleiași categorii profesionale, în funcție de îndeplinirea sau nu a condițiilor efective de pensionare.

O altă discriminare s-a produs între personalul din cadrul sistemului de justiție și restul personalului bugetar din țară cu privire la executarea eșalonată a plății acestor drepturi salariale restante în sensul că ultimei categorii enunțate i s-au achitat aproape în totalitate sumele datorate cu acest titlu.

În atare condiții, având în vedere și faptul că nu este exclusă o noua posibilă reeșalonare, s-au considerat îndreptățiți a solicita și obține o dezdăunare lunară pentru neexecutarea întocmai și la timp a hotărârilor judecătorești, în vederea acoperirii integrale a prejudiciului ce a fost cauzat prin amânarea succesivă și dincolo de limitele unui termen rezonabil a plății unor drepturi salariale restante obținute în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Arată reclamanții că, temeiurile privind solicitarea acestei dobânzi legale rezida din următoarele prevederi legale:

- Art.1073 cod civil 1864, potrivit căruia „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”;

- Art.1088 cod civil 1864, potrivit căruia „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

- Art.1488 din Legea nr.287 din 17 iulie 2009 privind noul cod civil, care conține următoarele prevederi:

„(1) Debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate.

(2) Plata se poate face prin orice mijloc folosit în mod obișnuit în locul unde aceasta trebuie efectuată.

(3) Cu toate acestea, creditorul care acceptă în condițiile alin.(2) un cec ori un alt instrument de plată este prezumat că o face numai cu condiția ca acesta să fie onorat. „

- art.1489 din Legea nr.287/2009 privind noul cod civil care, referitor la dobânzile sumelor de bani, stipulează că ”…dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege.”;

- art.1531 din Legea nr.287/2009 privind noul cod civil care conține următoarele reglementări referitoare la repararea integrală și evaluarea prejudiciului:

„(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.”;

- art.1535 din Legea nr.287/2009 privind noul cod civil referitor la daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești, potrivit căruia:

„(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”

- art.1536 din Legea nr.287/2009 privind noul cod civil, referitor la daunele moratorii în cazul obligațiilor de a face, potrivit căruia „În cazul altor obligații decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligației, cu excepția cazului în care s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligației.”

- art.2 din OG nr.13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit căruia „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”

- art.3 din OG nr.13/2011, care prevede că:

„(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.

(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.

(3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art.3 alin.(3) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.”

Față de dispozițiile legale anterior enunțate, dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului, indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți, iar existența unui act normativ de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea noastră la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, un astfel de act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației.

Acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale, aceasta deoarece condițiile răspunderii civile ce incumbă pârâților au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior.

Rezultă din cele expuse anterior că în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, datorate pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371 ¹ Cod procedură civilă anterior obligațiile de plată trebuiau aduse la îndeplinire de bunăvoie, ori ca urmare a adoptării actelor normative menționate mai sus arătate au fost împiedicați să procedeze la executarea silită a obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești.

Soluția de obligare a pârâților la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind faptul că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență adoptată de Guvern, fără acordul creditorilor, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea drepturilor și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.

Prejudiciul suferit prin eșalonarea succesivă a plății drepturilor salariale nu poate fi considerat acoperit prin actualizarea creanțelor în raport cu rata inflației în condițiile OUG 71/2009.

Astfel, actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plății, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.

Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art.1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.

Dacă actualizarea la indicele de inflație are, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Motive pentru care susțin reclamanții că, dobânzile legale, reprezintă accesorii ale creanțelor ce li se cuvin ca daune moratorii, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Au mai învederat faptul că drepturile salariale irevocabil stabilite prin hotărârile judecătorești menționate anterior au început a fi achitate cu foarte mare întârziere și apoi eșalonat, enumerând normele incidente în acest sens.

Menționează reclamanții și că punerea în întârziere a debitorilor a fost realizată odată cu înregistrarea cererilor de chemare în judecată la datele indicate în petitul acțiunii de față pentru fiecare titlu executoriu în parte.

Referitor la modul de calcul al dobânzii solicitate, au precizat că aceasta se impune a fi aplicată la sumele nete lunare pe care erau îndreptățite a le primi, obținute din sumele brute reactualizate lunar cu coeficientul de inflație, așa cum se menționează în hotărârile judecătorești definitive și irevocabile atașate cererii de chemare în judecată.

În drept, reclamanții au invocat prevederile OG nr.13/2011, Codul Civil, Legea nr.287/2009, completată și modificată și Codul Muncii.

În temeiul dispozițiilor art.411 Cod procedură civilă, reclamanții au solicitat judecata cauzei în lipsă.

În dovedirea susținerilor, reclamanții au înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri, sens în care au depus la dosar, în copie, hotărârile judecătorești prin care s-au acordat diferențele de drepturi salariale asupra cărora se solicită acordarea dobânzilor penalizatoare, actele de identitate ale acestora precum și decretele de eliberare din funcția de judecător, prin pensionare.

Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat prescripția dreptului material la acțiune, raportat la data introducerii acțiunii, 07.07.2014, motivat de prevederile Decretului nr.167/1958 și de dispozițiile art.171 alin.1 din Codul Muncii, apreciind că prin acțiunea dedusă judecății s-au solicitat noi pretenții, peste termenul legal de prescripție.

În acest context, arată pârâtul că, prin Decizia nr.954/20.03.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că dobânda legală aferentă unor titluri executorii constituie tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal, fiind supusă, în consecință, acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție.

Învederează pârâtul că prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata drepturilor bănești prevăzute prin titlurile executorii enunțate în petitul acțiunii, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, reglementându-se astfel o procedură specială de executare, însă această situație nu are drept consecință întreruperea prescripției întrucât OUG nr.71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamantele le pretind cu titlu de dobândă legală, ce sunt distincte de drepturile stabilite prin hotărârile judecătorești a căror executare a fost eșalonată.

Pe fondul cauzei, același pârât a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că, daunele interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese, cu atât mai mult cu cât, în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile. În aceeași ordine de idei, se invocă și faptul că, reclamantele au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese (daune compensatorii), constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

În final, conchide pârâtul că atâta timp cât creanțele nu sunt exigibile întrucât nu au ajuns la scadență, reclamanții nu sunt îndreptățiți să beneficieze de dobânzi pentru neexecutare, dispozițiile OG nr.13/2011 neputând fi aplicate în situația de față.

Prin întâmpinarea comună depusă la dosar de către pârâții C. de A. S. și T. S., s-a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii.

Reclamantul P. T. a răspuns întâmpinărilor depuse în dosar, solicitând, în esență, respingerea excepțiilor invocate de pârâți și înlăturarea apărărilor formulate de către aceștia, menținându-și acțiunea sub aspectul tuturor capetelor de cerere promovate.

Prin sentința civilă nr.379 C pronunțată la data de 5 martie 2015 T. N. a declinat competența în favoarea Tribunalului S. pentru reclamanții A. V., B. N., respectiv a Tribunalului B. pentru reclamantul P. T..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului B. – Secția I Civilă la data de 25 martie 2015.

Instanța va analiza în continuare atât excepția prescrierii dreptului la acțiune cât și fondul cauzei întrucât considerentele care privesc introducerea cererii în cadrul termenului de prescripție privesc și chestiuni legate de analiza pe fond a temeiniciei pretențiilor.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sentința civilă nr. 67/10.01.2008, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 394 din 15.04.2008 a Curții de A. S. au fost obligați pârâții din prezenta cauză să plătească reclamantului o despăgubire în sumă de 1700 lei actualizată în raport de rata inflației la data plății;

Prin sentința civilă nr. 955/08.05.2008, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1395 din 10.11.2009 a Curții de A. S., pronunțată în dosar nr._ a fost admisă acțiunea reclamatului privind acordarea diferențelor salariale de 18%, actualizate în raport cu indicii de inflație fiind obligați pârâții din prezenta cauză la plata acestora.

Prin sentința civilă nr. 1381/19.11.2007, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 24 din 08.01.2008 a Curții de A. S. pronunțată în dosarul nr_ a fost admisă în parte acțiunea reclamantului P. T. fiind obligați pârâții din prezenta cauză să-i plătească diferențe rezultate din neacordarea majorărilor salariale, actualizate în raport cu indicii de inflație. A fost respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale reținându-se că potrivit art. 161 alin. 4 din Codul Muncii acordarea actualizării în raport cu indicii de inflație acoperă prejudiciul produ reclamantului astfel că nu mai este necesară acordarea dobânzii legale.

Prin sentința civilă nr. 242/29.01.2008, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 393 din 08.04.2008 a Curții de A. S. a fost admisă în parte cererea reclamantului privind acordarea drepturilor decurgând din sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizate în raport cu indicii de inflație . A fost respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale reținându-se că potrivit art. 161 alin. 4 din Codul Muncii acordarea actualizării în raport cu indicii de inflație acoperă prejudiciul produ reclamantului astfel că nu mai este necesară acordarea dobânzii legale. Nu a fost consemnată nicio explicație în ceea ce privește respingerea acestui capăt de cerere (fila 53 dosar) .

Prin sentința civilă nr. 83/18.12.2008, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 674 din 19 .05.2009 a Curții de A. S. pronunțată în dosarul_ a fost admisă acțiunea reclamantului fiind obligați pârâții din prezenta cauză să plătească drepturile decurgând din sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru altă perioadă decât cea din sentința de mai sus, actualizate în raport cu indicii de inflație

Prin sentința civilă nr. 1108/14.05.2009, pronunțată de T. S. în dosar nr._ au fost respinse pretențiile reclamantului privind acordarea sporului de 30%. Prin decizia civilă nr. 1467din 17.11.2009 C. de A. S. a admis recursul reclamantului acordându-i și acest spor, actualizat în raport cu indicii de inflație.

Prin sentința civilă nr. 916/ 05.05.2008, pronunțată de T. S. în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea reclamantului privind sporul de confidențialitate . Prin decizia civilă nr. 889 din 16.06.2009 C. de A. S. a admis recursul reclamantului și a obligat pârâții din prezenta cauză să plătească reclamantului diferențele salariale decurgând din acest spor ,actualizate în raport cu indicii de inflație.

Prin sentința civilă nr. 597/ 03.04.2008, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1430 din 12.11.2009 a Curții de A. S., pronunțată în dosar nr._ a fost admisă acțiunea reclamantului fiind obligați pârâții din prezenta cauză să-i plătească sporul de vechime, actualizat în raport cu indicii de inflație.

Reclamantul a cerut în acțiunea de față să-i fie acordată dobânda legală și pentru sumele ce decurg din sentința civilă nr. 543 din 24.03. 2008 a Tribunalului S., irevocabilă prin Decizia nr. 597 din 12.05.2009 a Curții de A. S.. Din analiza acestor două hotărâri, aflate în copie la filele 26-31 dosar rezultă că P. T. nu a figurat printre reclamanții din respectiva cauză .

În ceea ce privește acordarea dobânzii legale reclamantul a invocat prevederile art. 1073, 1088 din vechiul Cod Civil și respectiv 1488 -1536 din Noul Cod Civil.

Din sentințele enumerate mai sus nr. 955/08.05.2008, 1381/19.11.2007, 242/29.01.2008, 242/29.01.2008, 83/18.12.2008, 597/ 03.04.2008 rezultă că acestea au fost pronunțate în materia dreptului muncii astfel că hotărârile erau executorii de drept de la data pronunțării acestora. Celelalte drepturi de natură salarială au fost acordate prin deciziile civile nr. 889 din 16.06.2009 și nr. 1467din 17.11.2009 irevocabile la data pronunțării și deci executorii de drept.

Inițial prin OUG 75/2008 plata drepturilor decurgând din hotărârile pronunțate până la . actului normativ a fost eșalonată pe o perioadă de 18 luni . Astfel potrivit art.III din OUG 75/2008 Plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la . prezentei ordonanțe de urgență, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției, se va realiza, eșalonat, în termen de 18 luni de la . prezentei ordonanțe de urgență, modalitatea de eșalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

(2) Ordinul prevăzut la alin. (1) se emite în termen de 15 zile de la . prezentei ordonanțe de urgență și va fi comunicat executorilor judecătorești, precum și trezoreriei ori instituției bancare unde debitorii au deschise conturi.

Ulterior a fost publicată OUG 71/2009 care prin art. 1 din forma inițială a stabilit că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.

(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept.

(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..

OUG a fost modificată prin trei noi Ordonanțe nr. 18/2010, 45/2010 și 113/2010 dara cestea și-au produs efectele temporara fiind respinse definitiv de Parlament. În cele din urmă OUG 71/2009 a fost aprobată prin Legea 230/2011 publicată în: Monitorul Oficial nr. . 864 din 8 decembrie 2011 care a prevăzut că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Apoi în fiecare an legiuitorul a stabilit prin legile bugetului de stat că plata drepturilor rezultând din titlurile executorii deținute de personalul din sectorul bugetar trebuie efectuată în acord cu dispozițiile OUG 71/2009 ( art. 52 din Legea 5/2013, art. 14 din Legea 340/2013, art. 46 din Legea 356/2013 ) .

În anul 2014 modalitatea de plată a drepturilor decurgând din titlurile executorii a fost modificată prin OUG 74/2014

În primele două acte normative s-a consemnat că plata se face și cu acordarea actualizărilor pentru sumele datorate. În acord cu Decizia nr. 2/2014 a ÎCCJ toate aceste acte normative antrenează răspunderea civilă delictuală și implicit necesitatea reparării prejudiciului produs prin executarea cu întârziere a obligațiilor de plată ale statului și în subsidiar ale autorităților care au figurat în calitate de pârâți în sentințele sus menționate. Rezultă așadar că fapta ilicită a fost săvârșită la data apariției primului act normativ fiind și își produce efectele și în prezent fiind deci o faptă comisivă continuă..

Dar pentru fiecare zi de întârziere reclamantul avea dreptul nu numai la actualizarea sumelor în funcție de inflație ci și la dobânda legală aferentă. În măsura în care în actele normative nu au prevăzut expres acordarea acestor dobânzi reclamantul avea posibilitatea să se adreseze instanței competente în acest sens. Potrivit Decretului 167/1958 art. 3 termenul prescripției este de 3 ani . Ulterior începând cu data de 01.10.2011 așa cum arată art. 2517 din noul Cod civil termenul de prescripție general a fost stabilit tot de trei ani care curge de la data nașterii dreptului la acțiune. Cum dobânzile se datorează pentru fiecare zi de întârziere rezultă că au curs distinct termene de prescripție succesive.

În raport cu aceste texte și cu faptul că reclamantul a introdus acțiunea la data de 07.07.2014 rezultă că P. T. are dreptul la a solicita acordarea dobânzilor legale pentru sumele datorate începând cu data de 07.07.2011 .Aceste dobânzi sunt datorate în temeiul art. 1088 din vechiul Cod civil „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Începând cu data de 01.10.2011 prin art. 1531 din noul Cod civil s-a stabilit că creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.

Susținerile reclamantului din răspunsul la întâmpinare cum că acțiunea pentru dreptul principal întrerupe termenul de prescripție pentru accesorii vor fi înlăturate de la soluționare cauzei întrucât tribunalul nu a fost învestit cu soluționarea unei cereri privind neacordarea dobânzilor din faptul neplății drepturilor salariale ci din neexecutarea obligațiilor de plată stabilite prin hotărâri judecătorești.

Așa cum s-a precizat mai sus prin două sentințe 1381/19.11.2007 și 42/29.01.2008 au fost respinse capetele de cerere privind acordarea dobânzii legale.

Potrivit art. 1201 din Codul Civil ,în vigoare la momentul pronunțării sentințelor „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.” Conform art. 431 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.”

Prin prima sentință enunțată a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor dar în raport cu prevederile art. 161 alin. 4 din Codul Muncii în forma în vigoare în 2007 -2008 ( art. 166 alin. 4 în prezent ) ca urmare a neplății ,de către angajator, a o parte din drepturile salariale cuvenite . Deci cauza juridică era art. 161 din Codul Muncii privind neplata salariilor în întregime.

Or, în prezenta cerere s-a solicitat acordarea dobânzii legale în temeiul dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil ca urmare a executării cu întârziere a creanțelor rezultate din hotărârile judecătorești executorii. Așa cum s-a arătat în considerentele Deciziei nr. 2 din 2014 a ÎCCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii dobânzile legale sunt datorate în temeiul răspunderii civile delictuale ca urmare a apariției în special a OUG 71/2009 ca fapt ilicit. S-a menționat că

„ Or, raportat la normele de drept intern, se constată că situația premisă care a generat practică neunitară în instanțele din țară și care a determinat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu prezentul recurs în interesul legii a constat în faptul că, prin hotărâri judecătorești pronunțate începând cu anul 2007, unii angajatorii din sectorul bugetar au fost obligați să achite diferite sume cu titlu de drepturi de natură salarială către angajați.

Fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.

În condițiile în care, de principiu, orice executare a unei hotărâri judecătorești se aduce la împlinire de bunăvoie, la data de 18 iunie 2009, a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416, potrivit căreia plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza în mod eșalonat.

Natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Prin urmare, trebuie analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese.

Cererile adresate instanțelor de judecată, prin care au fost solicitate daune-interese sub formă de dobânzi au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 ce se regăsește în cuprinsul cap. VII, intitulat "Despre efectele obligațiilor".

Această poziționare în cuprinsul codului face ca dispozițiile legale invocate să își găsească aplicarea doar în materia răspunderii contractuale sau delictuale.

Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistența unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.

Cum . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, urmează a se analiza în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.

Executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.

Chiar dacă, în literatura de specialitate, aplicarea prevederilor din Codul civil din 1864 referitoare la efectele obligațiilor și în materia răspunderii civile delictuale a fost disputată, practica judiciară a fost constantă în acest sens. Acest fapt este demonstrat chiar de hotărârile judecătorești ce au generat soluțiile contrare în speță, incidența art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 reprezentând premisa analizei pretențiilor, atât în cazul soluțiilor favorabile reclamanților, cât și în cazul celor defavorabile.

Disputa doctrinară a fost însă tranșată prin art. 1.381 alin. (3) din Codul civil din 2009, în sensul că dreptului la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.

Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009.

Aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia este suficientă pentru respingerea pretențiilor.

În ceea ce privește condiția existenței unui prejudiciu se constată că nici autorul sesizării și nici instanțele de judecată care au respins pretențiile reclamantului nu l-au exclus de plano, invocând principiul reparației integrale în materia răspunderii civile, prevăzut de art. 1084 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 din Codul civil din 2009.

Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).

În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.

Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei "cauză străină, care nu-i poate fi imputată" în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.

În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.

Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate"] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.”

Precum se observă necesitatea acordării dobânzilor legale rezultă în opinia Înaltei Curți din neexecutarea hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat drepturi salariale ca urmare a apariției OUG 71/2009 . Această cauză juridică nici nu exista la momentul pronunțării sentinței 1381/19.11.2007 întrucât la momentul formulării acțiunii inițiale reclamantul nu putea să prevadă că executarea hotărârii va fi eșalonată unu sau doi ani mai târziu. Deci cauza principală a cererii acestuia este răspunderea civilă delictuală în sensul menționat de Înalta Curte și aceasta privește fapta de a nu achita drepturile ce rezultă din hotărârile executorii. Rezultă așadar că cererea inițială de acordarea a dobânzilor a fost întemeiată pe altă cauză juridică . În aceste condiții nu este dată autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește cea de a doua sentință din conținutul acesteia rezultă că lipsesc considerentele pentru care a fost respins capătul de cerere privind dobânda legală. În lipsa unor asemenea considerente nu se poate reține o autoritate de lucru judecat întrucât deși a fost dată o soluție în dispozitiv în fapt pretenția privind dobânda legală nu a fost analizată.

În raport cu cele menționate tribunalul va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. Justiției, C. de A. S. și Tribunalului S. pe perioada cuprinsă între data introducerii cererii acțiunilor inițiale ce au făcut obiectul titlurilor executorii invocate in cauză și data de 06.07.2011.

Va admite în parte acțiunea și va obliga pârâții să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale, calculată începând cu data de 07.07.2011 și până la data plății efective a acestor drepturi datorate prin următoarele titluri executorii:

- sentința civilă nr. 67/10.01.2008, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 394 din 15.04.2008 a Curții de A. S.;

- sentința civilă nr. 955/08.05.2008, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1395 din 10.11.2009 a Curții de A. S., pronunțată în dosar nr_ ;

- sentința civilă nr. 1381/19.11.2007, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 24 din 08.01.2008 a Curții de A. S. pronunțată în dosarul nr_ ;

- sentința civilă nr. 242/29.01.2008, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 393din 08.04.2008 a Curții de A. S.;

- sentința civilă nr. 83/18.12.2008, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 674 din 19 .05.2009 a Curții de A. S. pronunțată în dosarul_ ;

- sentința civilă nr. 1108/14.05.2009, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1467din 17.11.2009 a Curții de A. S.;

- sentința civilă nr. 916/ 05.05.2008, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 889din 16.06.2009 a Curții de A. S., pronunțată în dosar nr_ .

- sentința civilă nr. 597/ 03.04.2008, pronunțată de T. S. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1430 din 12.11.2009 a Curții de A. S., pronunțată în dosar nr_ .

Aceste dobânzi legale privesc restul sumelor rămase neachitate din fiecare din aceste hotărâri întrucât deși pârâții nu au făcut nicio dovadă în acest sens din ordinele și hotărârile emise în baza celor două ordonanțe de eșalonare o parte din sumele datorate au fost achitate în tranșe.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. Justiției, C. de A. S. și Tribunalului S. și pe cale de consecință, respinge cererea de acordare a dobânzii legale pe perioada cuprinsă între data introducerii cererii acțiunilor inițiale ce au făcut obiectul titlurilor executorii invocate in cauză și data de 06.07.2011.

Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P. T., CNP_, cu domiciliul în municipiul B., ., județul B., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, C. de A. S., cu sediul în municipiul S., ., nr.62, județul S., și T. S., cu sediul în municipiul S., ., nr.62, județul S..

Obligă pârâții să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale, calculată începând cu data de 07.07.2011 și până la data plății efective a acestor drepturi datorate prin următoarele titluri executorii: