Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 134/2015. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 134/2015 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 2491/113/2014
Dosar nr._
Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 134
Ședința publică de la 3.03.2015
Judecător – V. A.
Asistenți judiciari – L. C., E. M. P.
Grefier – A. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatorul A. M., cu domiciliul în comuna Șuțești ., județul B., în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii B., cu sediul în B., Calea Călărașilor nr. 19, județul B., având ca obiect contestați decizie pensionare.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 19.02.2015 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul dispozițiilor art.396 C.p.civ. a amânat pronunțarea la data de 3.03.2015.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță, sub nr._, în data de 18.08.2014, contestatorul A. M. a formulat în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii B. contestație împotriva Deciziei nr._/14.07.2014, solicitând anularea deciziei ca netemeinică și nelegală.
In motivarea contestației, contestatorul a arătat că la data de 5.08.2014 a primit de la C. Județeană de Pensii B. Decizia nr._/14.06.2014 și un buletin de calcul, prin care i se aduce la cunoștință că ar fi încasat necuvenit suma de 280 lei cu titlu de prestații asigurări sociale în perioada 01.01._14, sume generate de emiterea deciziei de pensionare nr._/11.06.2014 reprezentând trecerea de la gradul III la gradul II de invaliditate. Contestatorul a arătat că a formulat contestație împotriva deciziei de pensionare. A precizat că este pensionat pe caz de boala din anul 2003, fiind încadrat în gradul III de invaliditate până în luna mai 2014 când a fost încadrat in gradul II de invaliditate. A menționat că până în luna iunie 2014 a beneficiat de o pensie de boala de 571 lei, stabilită prin decizia_/31.07.2013. Contestatorul a considerat că este nelegală decizia privind recuperarea sumei de 280 lei întrucât a fost emisă înainte de soluționarea contestației împotriva deciziei de pensionare nr._/11.06.2014, iar în buletinul de calcul se menționează perioada 1.09._13, dar decizia contestată se referă la perioada 1.06._14. În drept s-au invocat prevederile art.149,153 și 154 din Legea nr.263/2010.
Prin întâmpinare, intimata C. Județeană de Pensii B. a arătat că în fapt, contestatorul a fost înscris la pensie de invaliditate gradul II începând cu data de 22.05.2001, prin decizia_/13.09.2001 emisă de C. Județeană de Pensii Ilfov. In urma revizuirilor medicale periodice, Comisia de Expertiză Medicala Ilfov emite Decizia asupra capacității de muncă nr.1389/08.05.2003 prin care stabilește faptul că reclamantul se încadrează în gradul III de invaliditate, motiv pentru care drepturile de pensie îi sunt recalculate avându-se în vedere noul grad de invaliditate. Dosarul de pensie al reclamantului a fost transferat la C. Județeană de Pensii B., iar la primirea dosarului s-a emis decizia nr._/31.07.2013 prin care s-au stabilit drepturi de pensie de invaliditate gradul III. La emiterea deciziei s-a avut în vedere un stagiu de cotizare de 19 ani, 6 luni și 1 zi precum și un stagiu potențial 15 ani,5 luni și 29 zile. Prin decizia menționată s-a stabilit un punctaj mediu anual de 0,_ puncte. Conform art.78 alin.1 din Legea nr.263/2010 pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale periodic, în funcție de afecțiune, la intervale cuprinse între un an si 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale sau, după caz, de către comisiile centrale de expertiză medico-militară. Reclamantul a fost supus revizuirii medicale periodice, fiind emisă Decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 831/16.05.2014 prin care a fost trecut la gradul II de invaliditate. Având în vedere decizia medicală, s-a procedat la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului, fiind emisă decizia nr._/11.06.2014 prin care s-au stabilit drepturi de pensie de invaliditate gradul II. La stabilirea drepturilor de pensie de invaliditate gradul II reclamantul nu a mai beneficiat de stagiu potențial motivat de: prevederile art.76 alin.1 din Legea nr.263/2010; la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă nr.83/16.05.2014 reclamantul avea vârsta de 55 ani 11 luni si 05 zile; conform tabelului 3 de la art.76 alin.1 acordarea stagiului potențial este condiționată de realizarea unui stagiu de cotizare de 25 ani, la data emiterii deciziei medicale reclamantul realizase un stagiu de cotizare de 19ani, 6 luni și 1 zi, inferior celui cerut de lege. Din situația de fapt arătată și din textele de lege invocate rezultă că în cazul reclamantului atât timp cât la data emiterii deciziei asupra capacității de muncă nu realizase un stagiu de cotizare de 25 ani, acesta nu mai beneficia de stagiul potențial prevăzut de lege. Având în vedere faptul că atât timp cât a fost încadrat in gradul III de invaliditate reclamantul a beneficiat de stagiu potențial, iar prin trecerea la gradul II de invaliditate, art.76 alin.1 din Legea nr.263/2010 nu mai permite acordarea acestui stagiu potențial, punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei reclamantului au scăzut. Conform art.78 alin.3 din Legea nr.263/2010 dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează cu luna următoare celei în care s-a emis decizia medicală asupra capacității de muncă, emisă în urma revizuirii medicale. Având în vedere că decizia medicală asupra capacității de muncă prin care reclamantul a fost trecut de la gradul III de invaliditate la gradul II a fost emisă în data de 16.05.2014 noile drepturi recalculate se cuvin reclamantului începând cu luna iunie 2014. Datorita faptului că în perioada 01.06._14 reclamantul a primit în continuare drepturi de pensie corespunzătoare gradului III de invaliditate, CJP B. a constatat faptul că în perioada respectivă reclamantul a încasat necuvenit aceste drepturi de pensie. Conform art. 179 alin.1 din Legea nr.263/2010 „sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiar în termenul general de prescripție.” Totodată art.179 alin.4 din Legea nr.263/2010 prevede faptul că sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective care constituie titlu executoriu. Decizia nr._/14.07.2014 constituie titlu executoriu conform art.179 alin.4 din Legea nr.263/2010. Referitor la buletinul de calcul s-a făcut precizarea că a fost revizuit, înscriindu-se în mod corect perioada pentru care s-a constituit debit. S-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr.263/2010.
Din actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin decizia nr._/14.07.2014 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale s-a constatat, cu privire la contestator A. M., că în perioada 1.06._14 s-au plătit și încasat necuvenit drepturi în sumă de 280 lei cu titlu de prestații de asigurări sociale, plata necuvenită a drepturilor fiind generată de emiterea deciziei de pensionare nr._/11.06.2014 reprezentând trecerea de la gradul 3 la gradul 2 de invaliditate.
La data de 31.10.2014 s-a emis de către C. Județeană de pensii B. decizia nr._/31.10.2014 privind încetarea efectelor deciziei de constituire debit, începând cu data de 01.10.2014. În decizie s-a arătat că în baza prevederilor art.1 alin.1 din Legea 125/2014 și ca urmare a verificării dosarului de pensie nr._, începând cu data de 01.10.2014, efectele deciziei nr._/14.07.2014 încetează, iar suma de 280 lei constituită ca debit prin decizia nr._/14.07.2014 se scutește de la plată.
Având în vedere emiterea deciziei din 31.10.2014, intimata C. Județeană de pensii B. a invocat excepția lipsei de interes.
Analizând excepția, tribunalul reține că prin interes se înțelege folosul practic și imediat urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. În cauză se constată că, ulterior emiterii deciziei nr._/14.07.2014, s-a emis decizia nr._/31.10.2014 prin care contestatorul este scutit de la plata debitului în sumă de 280 lei, astfel că nu mai este justificat interesul de a se analiza decizia contestată. Astfel contestatorul A. M., fiind exonerat de la plata sumei de 280 lei stabilită cu titlu de debit prin decizia nr._/14.07.2014, nu mai are interes în soluționarea prezentei contestații.
Pentru considerentele expuse, tribunalul constată ca fiind lipsită de interes contestația formulată de contestatorul A. M., astfel că urmează să o respingă ca atare.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care, potrivit art. 55 din Legea 304/2004 de organizare judiciară, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca fiind lipsită de interes contestația formulată de contestatorul A. M., cu domiciliul în comuna Șuțești ., județul B., în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii B., cu sediul în B., Calea Călărașilor nr. 19, județul B..
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul B..
Pronunțată în ședință publică azi 3.03.2015.
Președinte Cu vot consultativ Grefier
V. AlionteAsistenți judiciariAdina B.
L. C. E. M. P.
Red.A. V.
Dact.B..A.
4 ex./19.03.2015
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 43/2015.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 31/2015.... → |
|---|








