Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2436/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2436/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 8004/118/2012*
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13 octombrie 2014
Sentința civilă nr.2436
Președinte: F. M. I.
Asistenți judiciari: G. C.
R. A. G.
Grefier: Ș. M.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile – litigiu de muncă formulată de reclamantul E. I.domiciliat în Năvodari, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta. cu sediul în C., ..125, județ C., având ca obiect contestație decizie concediere.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 6 octombrie 2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amanat pronuntarea la data de 13 octombrie 2014, cand in aceeasi compunere a hotarat urmatoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea formulată de reclamantul E. I. în contradictoriu cu pârâta ..R.L. înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 9.07.2012 sub nr._ se învedera instanței că a fost înștiințat prin răspunsul de la I.T.M. C. că există contract de muncă din 2006 în funcția de lăcătuș, raport de muncă încetat la 13.02.2009 fără ca reclamantul să aibă cunoștința de această împrejurare, iar ulterior a fost încheiat un nou contract de muncă la 17.11.2010 2 ore pe zi în funcția e lăcătuș mecanic, contract despre a cărui existență reclamantul nu a avut cunoștință. Acest contract a fost modificat la data de 1.05.2012 prin actul adițional din 22.05.2012 cu privire la norma de lucru 8 ore /zi, salariul 700 de lei și funcția lucrător serigrafic.
S-a mai arătat că reclamantul a fost angajat la societatea pârâta din 5.06.2006 până la data de 1.06.2012 timp de 8 ore pe zi fără întrerupere. Reclamantul a solicitat plata cotizațiilor aferente ce revin începând cu 13.02.2009 până la 1.05.2012 și repunerea în funcția de lucrător serigrafic.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată arătând că reclamantul a fost angajat la societatea pârâta la 5.05.2006 cu contractul de muncă înregistrat sub nr.7, iar în data de 13.02.2009 a fost emisă decizia de încetare nr.2/13.02.2009 semnată de ambele părți relațiile de muncă încetând. În anul 2010 reclamantul a solicitat reangajarea, societatea angajându-l pe postul de muncitor necalificat cu un program de lucru de 2 ore/zi 10 zile pe săptămână. Susținerea reclamantului cum că nu avea cunoștință de existența acestui contract nu pot fi reținute deoarece pârâta i-a eliberat adeverințe doveditoare în acest sens. La data de 23.05.2012 a fost încheiat un act adițional la contact individual de muncă cu reclamantul prin care i s-a modificat norma de lucru de la 2 ore la 8 ore, salariul și funcția, act pe care reclamantul l-a semnat și însușit. Cu privire la susținerea reclamantului potrivit căreia nu a semnat unele acte, pârâta învederează faptul că reclamantul folosește de fiecare dată altă semnătură.
La data de 14.09.2012 reclamantul a formulat precizări la acțiune prin care a solicitat anularea deciziei de încetare din data de 13.02.2009, prin care s-ar fi dispus încetarea raportului de muncă constatat prin contractul_/23.05.2009, constatarea nulității actului adițional de reziliere a contractului de muncă/convenției de încetare a raportului de muncă ce a stat la baza emiterii deciziei de mai sus, obligarea paratei la plata contribuțiilor datorate în baza contractului individual de muncă_/23.05.2009, obligații aferente perioadei 13.02._10, obligarea intimatei la plata contribuțiilor aferente contractului_/17.11.2010, corespunzătoare timpului de lucru efectiv lucrat începând cu data de 17.11.2010, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri bănești corespunzătoare diferenței dintre drepturile salariale plătite și cele la care era îndreptățit, diferență indexată și reactualizată, anularea deciziei de încetare a contractului_ emisă în lipsa acordului reclamantului și despre existența căreia a luat cunoștință prin intermediul adresei Inspectoratului Teritorial de Muncă nr. 707/20.07.2012, constatarea nulității actului adițional de reziliere a contractului de muncă/convenției de încetare a raportului de muncă ce a stat la baza emiterii deciziei de mai sus, reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei din data de 15.06.2012, aceea de lucrător serigrafîc, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat.
Prin această cerere reclamantul a arătat faptul că a fost angajat în perioada 23.05.2006-iulie 2012 neîntrerupt cu un program de 8 ore /zi 5 zile pe săptămână și că, urmare a primirii răspunsului Inspectoratului Teritorial și Casa Județeană de Pensii C. a constatat că pârâta a modificat în mod unilateral contractul în sensul reducerii timpului de lucru și implicit a contribuțiilor datorate. Deciziile de încetarea contractului individual de muncă nu i-au fost comunicate și nici nu au existat cereri din partea reclamantului de încetare a contractului individual de muncă.
În cursul judecății, a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul ambelor părți.
Prin sentința civilă nr. 1971/19.04.2013 a Tribunalului C. a fost admisă în parte cererea reclamantului E. I., formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. C. A. S.R.L. C.. S-a dispus anularea deciziei nr.2/13.02.2009 emise de societatea pârâtă, care a fost totodată obligată la plata contribuțiilor datorate în baza contractului individual de muncă_/23.05.2009, obligații aferente perioadei 13.02._10. A fost anulată decizia nr.1/1.06.2012 și s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția anterior deținută (lucrător serigrafie), pârâta fiind obligată să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 1.06.2012 si până la data reintegrării efective. Au fost respinse celelalte capete de cerere, ca nefondate. Față de disp.art.274 cod proc. civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 1.500 lei, în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, pârâta S.C. C. A. S.R.L. C., care a solicitat modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 699/CM/4.09.2013 a Curții de Apel C., s-a admis recursul pârâtei, s-a casat sentința și s-a trimis spre rejudecare Tribunalului C., reținându-se că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, fiind necesară administrarea de probe suplimentare.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului C. sub numărul_ .
Pentru soluționarea cauzei, instanța a incuviințat și administrat la solicitarea reclamantului proba testimonială cu martorul C. vasile (declarație fila 59) și proba cu expertiză grafică.
La termenul de judecată din data de 17.02.2014 (filele 53, 54), reclamantul și-a modificat cererea introductivă, solicitând instanței exclusiv anularea deciziei nr.2/13.02.2009 de încetare a contractului de muncă nr.7/5.05.2006, înregistrat la ITM C. sub numărul_/23.05.2006, anularea deciziei nr.1/1.06.2012 de încetare a contractului individual de muncă înregistrat sub numărul_/17.11.2010 la ITM C., repunerea părților în situația anterioară încetării contractului individual de muncă nr._/23.05.2006, prin plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 13.02.2009 și până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțată în prezenta cauză, obligarea pârâtei la plata contribuțiilor datorate în baza contractului individual de muncă nr._/23.05.2006 precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând cererea principală formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost salariatul societății pârâte începând cu data de 5.05.2006 în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr._/23.05.2006, pe funcția de lăcătuș, programul de lucru fiind de 8 ore pe zi. Acest contract a încetat prin decizia nr.2/13.02.2009, emisă în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii.
Ulterior s-a încheiat între părți contractul individual de muncă înregistrat sub nr._/17.11.2010, în baza căruia reclamantul a fost angajat cu o normă de 2 ore pe zi, 10 zile pe săptămână, în funcția de muncitor necalificat. Prin actul adițional nr.1/1.01.2011, contractul s-a modificat în ceea ce privește salariul la 168 de lei. Un nou act adițional a fost încheiat la 5.05.2011, iar prin cel înregistrat sub nr.3/1.01.2012 contractul s-a modificat în ceea ce privește salariul, acesta ajungând la 210 de lei.
Prin actul adițional nr.17/22.05.2012 contractul a fost modificat în ceea ce privește norma de lucru, la 8 ore/zi și 40 ore/săptămână, postul fiind de lucrător serigrafie, cu o nouă modificare a salariului brut, anume, 700 lei.
Prin decizia nr.1/1.06.2012 s-a stabilit, în considerarea art.55 lit. b Codul muncii, că începând cu 1 iunie 2012 încetează raporturile de muncă ale societății cu reclamantul E. I., angajat în funcția de lucrător serigrafie.
Conform art.55 lit.b din Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea.
Actul juridic prin care părțile pun capăt raportului de muncă trebuie să îndeplinească condițiile de fond stabilite de lege pentru validitatea oricărui act juridic și mai cu seama este necesar ca ele să-și materializeze acordul de voință printr-un consimțământ care să întrunească cerințele dreptului comun. Într-o atare situație, pentru a proceda la încetarea contractului în baza art.55 lit. b Codul muncii, angajatorul trebuie să aibă în vedere o eventuală cerere ori altă manifestare neîndoielnică, din care să rezulte intenția clară a salariatului de a părăsi unitatea.
În cauză, instanța constată că inițiativa încetării contractului individual de muncă înregistrat la ITM C. sub nr._/23.05.2006 a aparținut reclamantul printr-o cerere scrisă (fila 78 dosar nr._ vol.I ). Astfel, a fost emisă decizia nr.2/13.02.2009 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, în temeiul art.55 lit. b Codul muncii, începând cu data solicitată de reclamant, respectiv 13.02.2009, fiind astfel realizat acordul de voință al părților privind încetarea raportului de muncă. Susținerea reclamantului potrivit căreia nu ar fi redactat o astfel de cerere, este infirmată de raportul de expertiză criminalistică nr.302/18.08.2014, întocmit în cauză, potrivit căruia reclamantul a scris și semnat cererea datată 13.02.2009, aflată la fila 78 din dosarul de fond.
În aceste condiții, cererea reclamantului privind anularea deciziei nr.2/13.02.2009 este neîntemeiată. Întrucât contractul de muncă înregistrat la ITM C. sub nr._/23.05.2006 a încetat de drept la data de 13.02.2009, nefondată este și cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata contribuțiilor datorate în baza acestuia, obligații eferente perioadei 13.02._10.
Referitor la solicitarea reclamantului privind anularea deciziei nr.1/1.06.2012 (fila 82 dosar nr._ vol.I) privind încetarea raporturilor de muncă, în baza art.55 lit.b Codul muncii, născute în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM C. sub nr._/17.11.2011 (filele 74,75 dosar nr._ vol.I), instanța reține că, deși potrivit art.272 Codul muncii sarcina probei revenea pârâtei, aceasta nu a făcut dovada unui acord scris sau verbal între părți în sensul încetării contractului, astfel încât se constată că acest acord nu a existat. De altfel, însăși pârâta, prin întâmpinare a arătat că emiterea deciziei a fost consecința nerespectării de către reclamant a programului de lucru.
Întrucât decizia a avut la bază o situație de fapt nereală, respectiv existența unui acord în timp ce acesta nu exista, aceasta se dovedește netemeinică. În plus, având caracter unilateral și operând numai la inițiativa angajatorului, încetarea contractului de muncă a îmbracat în realitate forma unei concedieri, în sensul art. 58 alin. 1 Codul muncii
Pentru netemeinicie rezultată din lipsa acordului părților, constatată potrivit considerentelor de mai sus, instanța va anula decizia pârâtei nr. 1/1.06.2012.
Potrivit principiului de drept qoud nullum est, nulum producit effectum, consecințele juridice ale sancțiunii nulității constau în lipsirea actului anulat de efectele contrarii normelor edictate pentru încheierea valabilă și restabilirea legalității. Restabilirea egalității, ca efect al nulității, presupune restabilirea situației anterioare – restitutio in integrum, devenind aplcabile dispozițiile art.80 din Codul muncii. Potrivit acestora, în cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile în situatia anterioara emiterii actului de concediere. În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
Ca urmare, având în vedere și faptul că nu s-a solicitat reintegrarea în funcția deținută anterior, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data de 1.06.2012 (data concedierii) și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C., cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa de expertiză, este neîntemeiată, având în vedere faptul că expertiza criminalistică a profitat pârâtei prin respingerea cererii referitoare la anularea deciziei nr.2/13.02.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E. I. domiciliat în Năvodari, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în C., ..125, județ C..
Anulează decizia nr.1/1.06.2012 emisă de către pârâtă.
Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data de 1.06.2012 și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești.
Respinge celelalte cereri formulate de reclamantul E. I. în contradictoriu cu pârâta ., ca neîntemeiate.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 13 octombrie 2014.
Președinte, Asistenți judiciari,
F. M. I. G. C. Grefier,
R. A. G. M. Ș.
Red.Jud.FMI/2ex/15.10.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
