Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 454/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 454/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 5225/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.454
Ședința publică din 28 februarie 2014
PREȘEDINTE: R. I. S.
ASISTENȚI JUDICIARI:
A. B.
L. N.
GREFIER: I. C.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta H. A. - cu domiciliul în C., .. J2A, ., în contradictoriu cu pârâta .- cu sediul în C., Incinta Port nr. 1, având ca obiect concediere deciziei concediere.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14 februarie 2014, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21 februarie 2014 și 28 februarie 2014, când s-a hotărât:
TRIBUNALUL
Deliberand asupraprezentei cereri, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanta H. A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. ȘANTIERUL N. CONSTANTA SA, solicitând anularea deciziei de concediere, obligarea intimatei la plata integrală a drepturilor salariale de care trebuia să beneficieze în perioada de preaviz, la reintegrarea contestatoarei în funcție, cu plata salariului indexat de care ar fi putut beneficia începând cu momentul concedierii și până la momentul efectivei reintegrări. În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea intimatei la plata drepturilor salariale compensatorii datorate.
În motivare se arată că pârâta a emis Preavizul nr. 4045/12.04.2013, comunicat contestatoarei la data de 12.04.2013 și ulterior Decizia 538/30.05.2013 prin care a fost concediată.
Se apreciază că măsura luată de angajator a fost dispusă cu încălcarea dreptului la informare și consultare consacrat de art. 6 alin. 2din Codul Muncii, precum și a dispozițiilor art. 68-74 din Codul Muncii. Reclamanta susține că angajatorul a dispus, în realitate, o ilegală concediere colectivă, iar în condițiile în care incidența în cauză a prevederilor art. 76 din Codul Muncii este incontestabilă, decizia de desfacere a contractului este cu atât mai ilegală cu cât ea nu cuprinde, potrivit art. 76 lit. d) din Codul Muncii, „lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.
Reclamanta apreciază că a fost încălcat dreptul său la preaviz, întrucât perioada preavizului, inițial fixată prin Preavizul nr. 4045/12.04.2013 (12.04._13), nu cuprinde 20 de zile lucrătoare libere, ci doar 19.
Se mai arată că angajatorul a încălcat drepturile salariale ale reclamantei, reglementate de art. 159-163 Codul Muncii, pentru munca prestată în lunile aprilie 2013 - mai 2013, care sunt incomplet achitate, precum și dreptul la salarii compensatorii, datorate pentru concedierea dispusă din cauze ce nu țin de persoana angajatului, impuse atât prin lege (art. 67 Codul Muncii), cât și contractul colectiv de muncă.
Societatea pârâtei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Se învederează că acțiunea reclamantei este formulata împotriva preavizului nr.4045/12.05.2013, ce reprezintă o înstiințare prealabila, si nu împotriva Deciziei de încetare a CIM nr.538/30.05.2013, iar acest preaviz nu produce efecte juridice asupra CIM, nefacând parte din categoria actelor unilaterale emise de angajator care pot fi contestate potrivit art.268 din Codul Muncii. Pârâta apreciază ca inadmisibila, prin raportare la dispozițiile art.268 din Codul Muncii, contestația formulata împotriva preavizului, care nu poate face obiectul controlului judiciar.
Referitor la decizia de concediere se arată că aceasta a fost emisă pe fondul climatului economic si financiar care a afectat societatea ca urmare a crizei ce s-a manifestat incepand cu trimestrul IV - 2008, societatea inregistrand in ultimii ani un regres semnificativ. Concedierea reclamantei a fost dispusa in temeiul art.65 Codul Muncii, aceasta fiind o concediere individuala pentru cauze ce nu au legătura cu salariatul.
Ca urmare a dificultăților economice înregistrate de societate prin scăderea cifrei de afaceri, înregistrarea unui nivel ridicat de pierderi si scăderea comenzilor de construcții noi pe piața, Consiliul de Administrație, care poarta responsabilitatea asigurării viabilității si eficientei economice a societății, a analizat si luat masuri de reorganizare a activității in vederea reducerii pierderilor, masuri care au avut in vedere si reduceri de personal pe măsura reducerii volumului de activitate al societății.
Scopul declarat al desființării posturilor a fost necesitatea adoptării unor noi soluții manageriale si identificarea unor modalități de redistribuire a unor atribuții si responsabilități urmând ca acestea sa fie preluate de alte posturi din organigrama. In urma proceselor de reorganizare funcționala a departamentelor, structura organizatorica a suferit modificări in componenta personalului angajat. Se arată că situația în care se află reclamanta nu este unică, masurile anticriza afectând un număr mai mare de salariați din diferite zone de activitate ale societății, reducerea posturilor fiind efectiva si au o cauza reala si serioasa.
Referitor la plata plaților compensatorii se susține că din clauzele art.51 alin.(3), CCM 2011-2015 depus la dosarul cauzei, nu rezulta ca societatea ar avea o astfel de obligație.
Pârâta a mai invocat tardivitatea formulării contestației, motivând că la data introducerii acțiunii-22.05.2013, reclamanta a contestat preavizul nr. 4045/12.04.2013, nefiind emisă încă decizia de concediere. Se mai arăta că dispozițiile imperative privind prescripția dreptului la acțiune, cuprinse în art. 283 Codul Muncii, prevăd un termen de contestare de 30 de zile, care începe să curgă separat pentru fiecare decizie unilaterală emisă de angajator.
Instanța a respins excepția tardivității formulării cererii de chemare in judecata, ca nefondată, prin încheierea de ședință pronunțată la data de 04.10.2013, constatând că nu s-a făcut dovada formulării unei contestații împotriva deciziei de concediere, după împlinirea termenului de contestare reglementat de dispozițiile art. 211 din Legea nr. 62/2011.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Considerentele tribunalului
Reclamanta a fost angajata S.C. Șantierul N. Constanta SA, din anul 2001, în baza contractului individual de munca înregistrat la ITM sub nr._ din 08.10.2002, în meseria de « muncitor necalificat ». De la data de 12.03.2002 reclamanta a fost angajată în meseria de « sudor », pana la data de 31.05.2013, data la care raporturile juridice de munca au incetat in temeiul prevederilor art.58 coroborat cu art.65 si art.66 din Codul Muncii prin emiterea deciziei de concediere nr. 538 din 30.05.2013. Anterior emiterii deciziei de concediere, angajatorul a emis Preavizul nr. 4045/12.04.2013, prin care se aduce la cunoștința salariatei că în perioada beneficiază de un preaviz de 20 zile lucrătoare în perioada 12.04.2013 – 13.05.2013.
În ceea ce privește susținerea pârâtei referitoare la inadmisibilitatea formulării unei contestații împotriva preavizului emis de angajator, instanța constată că susținerile pârâtei sunt apărări de fond și nu reprezintă o excepție care ar putea paraliza demersul judiciar al reclamantei.
Obiectul cererii formulate de către reclamantă îl constituie analizarea legalității modului de încetarea a raportului de muncă dintre părți.
Având în vedere principiul disponibilității aplicabil în materie civilă, potrivit căruia reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, obiectul acțiunii și temeiul de fapt și de drept al formulării unei acțiuni în justiție, instanța constată că prezenta cerere nu este inadmisibilă.
Reclamanta a ales calea procedurii judiciare pentru a solicita instanței să analizeze dacă măsura concedierii a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale, a celor din contractul colectiv de muncă și a procedurilor interne. Din această perspectivă, a aprecia că acțiunea este inadmisibilă echivalează cu încălcarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție.
Prin acțiune reclamanta susține că a fost încălcat dreptul său la preaviz.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei se constată că reclamanta a intrat in posesia preavizului în data de 12.04.2013, semnând de primire. Prima parte a perioadei de preaviz a fost efectuata în perioada 12-19.04.2013, respectiv 6 (sase) zile. Dupa aceasta termenul de preaviz a fost suspendat, întrucât reclamanta în perioada 22.04._13 s-a aflat in concedii medicale, respectiv in perioada 22.04._13 conform Certificat Concediu Medical nr._/30.04.2013 si in perioada 03.05._13 conform Certificat concediu medical nr._/13.05.2013.
După terminarea perioadei de concediu medical, reclamanta si-a efectuat a doua perioadă de preaviz de 14 (patrusprezece) zile, respectiv în perioada 13.05.-30.05.2013.
La expirarea perioadei de preaviz de 20 de zile (la 30.05.2013), relațiile de munca au încetat (31.05.2013) și s-a emis decizia de concediere nr.538/30.05.2013, în temeiul art.58 coroborat cu art.65 si art.66 din Codul Muncii, decizie comunicata reclamantei în data de 31.05.2013.
Reclamanta a invocat faptul că pârâta nu a respectat dispozițiile art. 67 din Codul Muncii, potrivit cărora salariații concediați beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil. De asemenea, reclamanta apreciază că angajatorul a dispus, în realitate, o ilegală concediere colectivă, în care reclamanta a fost inclusă, întrucât în luna aprilie 2013 au avut loc 28 + 5 concedieri, în total fiind concediați 33 de angajați, mai mult decât limita reglementată de art. 68 alin. 1 lit. c din Codul Muncii.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei se constată că prin Decizia Consiliului de Administrație nr.21 din data de 11.04.2013, prin care se dispune măsura reducerii posturilor, la art. 19 se stipulează: « Comitetul Director prin directorii executivi, afectați de modificarea organigramei, vor nominaliza pana la data de 11.04.2013 personalul pus la dispoziția societății ca urmare a reducerii de posturi».
La fila 3 vol.II din dosar, angajatorul a depus lista privind CIM care au încetat din inițiativa sa în perioada 01.04.2013 – 30.04.2013, acestea fiind in număr de 5, cu o perioadă de preaviz care a început cu data de 18.02.2013. La fila 4 din dosarul cauzei, se află lista privind CIM care au încetat din inițiativa angajatorului în perioada 02.05.2013 – 31.05.2013, care sunt în număr de 28 de salariați, printre care se află și reclamanta.
În consecință, raportat la dispozițiile art. 68 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, se constată că încetarea CIM al reclamantei reprezintă o concediere individuală dispusă în temeiul art.65 din Codul Muncii.
Instanța, pentru considerente ce vor fi expuse în continuare, va înlătura apărarea reclamantei referitoare la nelegalitatea deciziei de concediere ca urmare a nerespectării, de către angajator, a obligației de a indica „lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64”, astfel cum prevede art.76 lit.d, articol apreciat de către reclamantă ca fiind în mod eronat considerat inaplicabil.
Dispozițiile art.76 lit.d din Codul Muncii fac referire la dispozițiile art.64, care sunt incluse în Secțiunea „Concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului”. În consecință, acestea nu sunt incidente în speță, având în vedere că încetarea CIM al reclamantei reprezintă o concediere individuală dispusă în temeiul art.65 din Codul Muncii, deci pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Instanța, în formularea acestor constatări, a avut în vedere și soluția pronunțată de ÎCCJ în recursul in interesul legii - decizia nr.6/09.05.2011 – prin care s-a stabilit ca dispozițiile art.74 alin.(1) lit.d) din codul muncii (art.76 lit.d din Codul muncii republicat) nu se aplica in situația in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, în temeiul art.65 din codul muncii.
Instanța constată că afirmațiile reclamantei - referitoare la concedierea sa arbitrară (fără decizie de concediere, doar pe bază de preaviz), la nerespectarea procedurii speciale de informare a angajatei, la calificarea concedierii ca o măsură de reprimare a „îndrăznelii" contestatoarei de a iniția executarea silită, pentru plata unor sume de bani pe care societatea le datora salariatei - nu sunt susținute prin probe, ci sunt doar simple speculații în încercarea de a crea motive pentru a contesta măsura dispusă de angajator.
În ceea ce privește temeinicia măsurii dispuse de angajator, pârâta a invocat faptul că decizia de concediere a venit pe fondul climatului economic si financiar care a afectat societatea ca urmare a crizei ce s-a manifestat începând cu trimestrul IV - 2008, moment de la care activitatea societății s-a redus semnificativ, atat in ceea ce privește sectorul de construcții nave, cat si in sectorul de reparații nave.
Prin întâmpinare se învederează că societatea a înregistrat pierderi financiare în ultimii doi ani, pierderea din anul 2012 fiind la cel mai înalt nivel din ultimii zece ani de activitate.
În susținerea acestor afirmații s-au depus înscrisuri la dosarul cauzei: Contul de Profit si Pierderi pentru anul 2012. (fila 93 vol.l)
Conform art. 65 din Codul muncii ” concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.”
Sfera situatiilor in care se poate desfiinta locul de munca al salariatului poate fi definita prin mai multe ipoteze, printre care si reorganizarea activitatii angajatorului.
Ca urmare a dificultăților economice înregistrate de societate prin scăderea cifrei de afaceri, Consiliul de Administrație al pârâtei a luat masuri de reorganizare a activității în vederea reducerii pierderilor, masuri care au avut in vedere si reduceri de personal pe măsura reducerii volumului de activitate al societății.
În cadrul proceselor de reorganizare funcționala a departamentelor prin desființarea posturilor, structura organizatorica a suferit modificări in componenta personalului angajat, iar desfacerea CIM al reclamantei nu este o măsură unică, concedierile afectând un număr mai mare de salariați din diferite zone de activitate ale societății, reducerea posturilor fiind efectivă, astfel cum rezulta din statele de funcțiuni si a avut o cauza reala si serioasa impusa de dificultățile economice, dovedite prin inscrisurile depuse la dosar.
In consecinta, instanta constata ca decizia de concediere a reclamantei a fost motivata de desfiintarea locului sau de munca. Conditia de legalitate a emiterii acestei decizii este îndeplinita, întrucât desfiintarea a fost efectiva si a avut o cauza reala si serioasa, fiind impusa de necesitatea imbunatațirii activitatii angajatorului.
Pentru considerentele expuse, instanța apreciază decizia de concediere ca fiind legala si temeinica, astfel încât măsura luată de angajator este justificata.
În consecință, instanța urmează a respinge contestația formulată de reclamantă împotriva măsurii de desfacere a CIM dispusă prin Decizia nr.538/30.05.2013, întrucât nu este fondată.
De asemenea, instanța va respinge și cererea formulată în subsidiar de către reclamantă privind obligarea pârâtei la plata plaților compensatorii, având în vedere că dispozițiile art.67 C.muncii reglementează posibilitatea salariaților de a beneficia de astfel de plăți doar în condițiile în care există o prevede legală ori contractuală în acest sens. În cauză, se constată că societatea nu a prevăzut în CCM o asemenea dispoziție, iar reclamanta nu a invocat o altă dispoziție legală, prin care obligația angajatorului să fie reglementată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea, astfel cum a fost precizată și formulată de reclamanta H. A. - cu domiciliul în C., .. J2A, ., în contradictoriu cu pârâta .- cu sediul în C., Incinta Port nr. 1, ca nefondată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțata in ședința publica azi, 28.02.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
R. I. S. A. B.
L. N.
GREFIER,
I. C.
tehnored.jud.R.S./8.04.2014/4 ex.
emis 2 .
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 649/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
