Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 722/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 722/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 8/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.722

Ședința publică din 26.03.2014

PREȘEDINTE – A. C.

ASISTENȚI JUDICIARI

A. B.

R. G.

GREFIER – M. J.

Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect – drepturi bănești, formulată de reclamantul M. P. domiciliat în Cogealac, . în contradictoriu cu pârâtul L. T. V. M. C. cu sediul în C., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.157 și urm. C.pr.civ.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 270 Codul Muncii.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin.1 Noul Cod procedură civilă, se constată competentă în soluționarea prezentului litigiu. Socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.394 C. constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cererii de față.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul M. P. a chemat în judecată pe pârâtul L. T. „V. M.” C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la stabilirea drepturilor salariale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii decembrie 2009, așa cum a rezultat acesta din aplicarea Legii nr.221/2008, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01.12._10, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ.

Totodată, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului la stabilirea drepturilor salariale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.285/2010, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii octombrie 2010, așa cum a rezultat acesta din aplicarea Legii nr.221/2008 și a Legii nr.330/2009, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01.01._11, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin O.G. nr.15/2008 au fost reglementate creșteri salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, iar actul normativ menționat a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008.Principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008, și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Deși ulterior Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea OG 15/2008, aceasta a rămas aplicabilă în forma aprobată prin Legea 221/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse. Totodată, aplicabilitatea Legii 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmată prin Decizia în interesul legii nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva unității pârâte fiind obținută și o hotărâre judecătorească de obligare la aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 pentru perioada menționată.

Cu privire la perioada 01.12._10, reclamantul a precizat că în baza Legii 330/2009, pârâtul ar fi trebuit să mențină salariul din luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 30 alin.5 din lege. În plus, prin art. 5 alin.1 din OUG 1/2010, s-a prevăzut că începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 păstrează salariul avut la această dată.

Această modalitate de calcul a salariilor, ulterior datei de 01.01.2010, a fost confirmată și prin considerentele Deciziei nr. 877/28.06.2011 a Curții Constituționale, potrivit cu care reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea 221/2009 și nu cu OUG 41/2009.

Cu privire la perioada 01.01._11, reclamantul a învederat că Legea 285/2010 stabilește la art. 1 că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și, implicit, cu luarea în considerare a prevederilor Legii 221/2008.

A concluzionat reclamantul în sensul că toate modificările aduse salariului prin Legea 118/2010 trebuiau aplicat unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 și perpetuată apoi atât în anul 2010, cât și în 2011, până la . Legii 63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învâțământ.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar adeverință emisă de unitatea școlară pârâtă.

În apărare, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:

Prin art.1 alin.(1) lit.”b” și „c” din OG.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, în raport de care în anumite intervale de timp era asigurată o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.

Acest act normativ a fost aprobat - cu modificări - prin Legea nr.221/2008, fiind consacrată o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Prin OUG 136/2008 și OUG 151/2008 au fost modificate unele prevederi ale OG.15/2008, în sensul reducerii majorărilor salariale stabilite de puterea legislativă, prin lege. Prin decizii succesive ale Curții Constituționale a fost constatată însă neconstituționalitatea modificărilor aduse de Guvern la OG.15/2008, astfel cum fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, consecința fiind aceea a recunoașterii îndreptățirii personalului din învățământ la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin OG.15/2008, în condițiile în care această ordonanță a fost aprobată prin lege.

Prin cererea de față, reclamantul a pretins menținerea aceluiași algoritm de calcul al salariului, consacrat de Legea 221/2008 și sub imperiul Legii nr. 330/2009 și al Legii 285/2010.

Asupra capătului de cerere referitor la calcularea drepturilor salariale ale reclamantului, cu începere din data de 01.12.2010, prin raportare tot la dispozițiile Legii 221/2008, urmează a se reține că Legea 330/2009 prin care se reglementează un sistem unic de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar, garantează la art.30 menținerea în cursul anului 2010 a salariului brut de care personalul în funcție a beneficiat la data de 31.12.2009.

Pentru punerea în aplicare a legii unice de salarizare a fost adoptată O.U.G. 1/2010, care la art. 5 alin.1 reia principiul nediminuării salariilor în plată la data de 31.12.2009, pentru ca la alin.6 să prevadă în mod expres: Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.

În consecință, garantând menținerea salariului brut din data de 31.12.2009, legiuitorul se raportează în mod expres, pentru situația cadrelor didactice, la salariul stabilit prin O.U.G. 41/2009, act normativ de modificare a dispozițiilor art. 11 alin. 1, litera a1 din O.G. 15/2008, articol la rândul său introdus prin O.U.G. 136/2008.Or, potrivit celor anterior menționate în considerente, prin declararea neconstituționalității O.U.G. 136/2008, modificările aduse pe această cale O.G. 15/2008 au rămas fără efect, astfel că și actele normative ulterioare (printre care și O.U.G. 41/2009), care s-au raportat la art.11 din forma modificată a O.G. 15/2008, sunt lipsite de eficiență.

Referirea expresă prin O.U.G. 1/2010 la salariul din data de 31.12.2009, stabilit prin O.U.G. 41/2009, în condițiile în care acest act normativ nu mai putea produce efecte, determină o singură posibilă interpretare a reglementării drepturilor salariale ale personalului din învățământ ulterior datei de 01.01.2010:calcularea drepturilor salariale pornind de la salariul de bază din 31.12.2009, astfel cum rezultă din aplicarea O.G. 15/2008, în forma aprobată prin Legea 221/2008.

De altfel, în considerentele Deciziei nr. 877/2011 a Curții Constituționale, de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin.6 din OUG 1/2010, s-a statuat că efectul Deciziei în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2011, vizând aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, este acela al reîncadrării personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.

Trebuie avut în vedere că prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/17.01.1995 s-a stabilit că „puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluția este aceeași și pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale”.

Pentru aceste motive, pârâtul va fi obligat la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii decembrie 2009, așa cum a rezultat acesta din aplicarea Legii nr.221/2008, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01.12._10, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ.

Cu privire la anul 2011, urmează a se reține că salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost reglementată prin Legea 285/2011, care la art.1 prevede că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.

Prin urmare, criteriul de referință în determinarea salariului plătit personalului bugetar cu începere din luna ianuarie 2011 îl reprezintă salariul din luna octombrie 2010, majorat cu 15%. Cum pentru considerentele anterior expuse, s-a reținut că în anul 2010 reclamantul era îndreptățit la calcularea salariului cu luarea în considerare a prevederilor Legii 221/2008, înseamnă că aceeași bază de calcul trebuie avută în vedere și după 01.01.2011, cu aplicarea totodată a majorării de 15%.

La data de 13.05.2011 a intrat însă în vigoare Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învâțământ, prin care s-au stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru această categorie de personal contractual, cât și sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum și metodologia de calcul al acestora. În consecință, începând cu data de 13.05.2011 se instituie un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar care nu mai depinde de salariul de bază aflat în plată la momentul intrării în vigoare a Legii 63/2011, astfel că majorările salariale reglementate de Legea 221/2008 nu au mai subzistat noii reglementări.

Pentru toate aceste considerente, va fi admisă cererea, cu consecința obligării pârâtului și la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr.285/2010, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii octombrie 2010, așa cum a rezultat acesta din aplicarea Legii nr.221/2008 și a Legii nr.330/2009, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01.01._11, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. P. domiciliat în Cogealac, . în contradictoriu cu pârâtul L. T. V. M. C. cu sediul în C., ..

Obligă pârâtul la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii decembrie 2009, așa cum a rezultat acesta din aplicarea Legii nr.221/2008, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01.12.2010 – 31.12.2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Obligă pârâtul la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr.285/2010, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii octombrie 2010, așa cum a rezultat acesta din aplicarea Legii nr.221/2008 și a Legii nr.330/2009, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01.01.2011 – 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Executorie.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2014.

PREȘEDINTE, ASISTENTI JUDICIARI,

A. C. pt. A. B.

Cf.disp.art.426 al.4 C. semnează

PREȘEDINTE COMPLET,

A. C.

R. G.

GREFIER,

M. J.

Tehnored.jud.A.C.

4EX./15.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 722/2014. Tribunalul CONSTANŢA