Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2383/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2383/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 5610/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2383
Ședința publică din data de 8 octombrie 2014
PREȘEDINTE – D. I. F.
ASISTENȚI JUDICIARI
G. C.
L. N.
GREFIER – R. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. V., cu domiciliul în C., . nr.81, ..B, ., în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, județul C. și C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE – C. CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, cu sediul în București, ., sector 2, având ca obiect contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, răspunde pentru reclamanta S. V., avocat M. Caraiane, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, iar pentru pârâta C. Județeană de Pensii C., răspunde consilier juridic A. E. în baza delegației depusă la dosar, lipsind pârâta C. Națională de Pensii Publice – C. Centrală de Contestații.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 154 și următoarele Cod de procedură civilă.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 157 din Legea nr. 263/2010.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:
Tribunalul, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin.1 Cod de procedură civilă, se constată competent în soluționarea prezentului litigiu .
Pârâta, prin reprezentant convențional depune la dosar note de ședință însoțite de dosarul administrativ și înmânează un exemplar reclamantei, prin apărător. Arată că dosarul administrativ nu a fost înaintat către comisie.
Reclamanta, prin apărător, arată că nu solicită amânarea cauzei față de comunicarea acestor înscrisuri.
Instanța pune în discuția contradictorie a părților probatoriul cauzei.
Reclamanta, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Pârâta, prin reprezentant convențional, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, inclusiv dosarul administrativ de pensionare al reclamantei.
Instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată și o constată administrată
Întrebați fiind, atât reclamanta, prin apărător, cât și pârâta prin reprezentant convențional, solicită a se lua act că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de formulat, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, reținând că părțile nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus, potrivit art.392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv anularea deciziei contestate și emiterea unei noi decizii cu recunoașterea calității de pensionar, cu luarea în considerare a celor două adeverințe nefructificate.
Pârâta prin reprezentant convențional solicită respingerea acțiunii pentru considerentele arătate în cuprinsul notelor de ședință.
Instanța, în considerarea art.394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea formulată de reclamanta S. V., în contradictoriu cu pârâții C. Județeană de Pensii C. și C. Națională de Pensii – C. Centrală de Contestații, înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ se solicită anularea deciziei nr._/07.04.2014 emisă de C. teritorială de Pensii C., întrucât nu s-au valorificat perioadele de grupa a II a de muncă conform adeverințelor nr. 3322/18.12.2013 și 10/07.01.2014 emise de . și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se recunoască calitatea sa de pensionar, cu luarea în calcul a celor două adeverințe.
În motivare, reclamanta arată că, prin decizia nr._/07.04.2014 s-a respins cererea de pensionare pentru limită de vârstă, cu motivarea că nu sunt îndeplinite prevederile art. 52 din legea nr. 263/2010, respectiv vârsta la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard de pensionare, iar perioadele 18.11._78, 27.07.1978 – 05.07.1993, 10.07._99 nu au fost fructificate în grupa a II a de muncă, deoarece funcția deținută nu se regăsește în temeiul legal indicat.
Susține reclamanta că, în mod greșit nu s-au luat în considerare datele din adeverințele nr. 3322/18.12.2013 și nr. 10/07.01.2014 emisă de Chimpex SA C. în care se precizează că în perioada mai sus menționată, a fost încadrată în grupa a II a de muncă, în procent de 100% conform nominalizării efectuate în decizia nr. 17/24.01.1995 aprobată de Consiliul de Administrație și ordinul 969/1990 al MICHP pct.3.
Arată reclamanta că, în intervalul de timp arătat, a ocupat funcția de primitor – distribuitor materiale scule în cadrul Chimpex SA, desfășurând activitate în condiții deosebite, fiind supusă acțiunii mai multor riscuri, așa cum rezultă din cuprinsul adeverințelor emise de angajator.
Consideră reclamanta că, refuzul pârâtei de a valorifica mențiunile cuprinse în adeverințele ce atestă perioada lucrată în grupa a II a de muncă este nelegal, întrucât HG 559/1990 face referire expresă la activitatea din industria chimică și petrochimică, astfel încât nu se poate reține o incompatibilitate a grupei a II a de muncă cu temeiul legal invocat, aceasta cu atât mai mult, cu cât, în aplicarea HG 1223/1990, nominalizarea personalului s-a făcut de către Consiliile de Administrație, iar acest lucru este specificat expres în adeverință.
Apreciază că, atâta timp cât încadrarea în grupa de muncă este realizată printr-un act oficial ce emană de la unitatea angajatoare, pârâta nu are competența de a cenzura acordarea lor, unitatea răspunzând pentru realitatea datelor înscrise în actele emise până la înscrierea în fals.
Precizează reclamata că a contestat decizia la comisia de contestații, iar prin adresa nr. 8165/18.06.2014 i s-a comunicat că decizia este legală și îndeplinește procedura prevăzută de art. 140 alin.2 din legea nr. 263/2010.
Acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 149 și 153 din legea nr. 263/2010.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, copie carte identitate, decizia nr._/07.04.2004, dovada depunerii contestației la C. teritorială de Pensii C., adresa nr. 8165/18.06.2014 și adeverința nr. 10/07.01.2014.
Deși nu a formulat întâmpinare, prin notele scrise depuse la termenul de judecată din 8 octombrie 2014, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că, raportat la data nașterii reclamantei, 01.06.1957, la datele din anexa nr. 5, rezultă că vârsta standard de pensionare este de 60 ani și 9 luni, având în vedere faptul că la data solicitării, vârsta este de 56 ani și 9 luni, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, categorie de pensie solicitată în cererea nr._/27.11.2012
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta a contestat decizia nr.R._/07.04.2014 emisă de C. Teritorială de Pensii C. pentru nevalorificarea perioadelor de grupa a II a de muncă conform adeverințelor nr. 3322/18.12.2013 și 10/07.01.2014 emise de . și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se recunoască calitatea sa de pensionar, cu luarea în calcul a celor două adeverințe.
Prin decizia nr._/7.04.2014, a fost respinsă cererea de pensionare a reclamantei, motivat de împrejurarea că, perioadele 18.11._78; 27.07.1978 – 05.07.1993; 10.07.1995 – 24.06.1999, nu au fost fructificate în grupă superioară, întrucât funcția reclamantei nu se regăsește în temeiul legal indicat.
Ulterior, la solicitarea reclamantei, prin adresa nr. 8165/18.06.2014, C. Județeană de Pensii C. a comunicat reclamantei că, raportat la data nașterii – 01.06.1957, la datele din anexa nr.5 rezultă că vârsta standard de pensionare este de 60 ani și 9 luni, având în vedere faptul că, la data solicitării, vârsta este de 56 de ani și 9 luni, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, categorie de pensie solicitată în cererea nr._/27.11.2013, iar perioadele 18.11._78, 27.07._93 și 10.07.1995 – 24.06.1999 nu au fost considerare activități desfășurate în grupa a II a de muncă, întrucât nu rezultă că s-au prezentat activități de natura celor indicate în temeiul legal din adeverințele nr. 3322/18.1.2013 și 10/07.01.2014. Astfel, susține pârâta că, nefiind îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 263/2010 a fost emisă decizia de respingere a cererii de înscriere la pensie.
Adeverința nr. 10/07.01.2014 emisă de . că reclamanta a fost angajată în cadrul societății, cu contract individual de muncă, în perioadele – 01.08._93; 10.07.1995 – 24.05.1999, având funcția de primitor distribuitor materiale scule, iar potrivit sarcinilor și atribuțiilor de serviciu, acesta și-a desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă, fiind încadrat în grupa a II a de muncă, în procent de 100% conform nominalizării efectuate prin decizia nr. 17/24.01.1995 aprobate de consiliul de Administrație. Se susține că, temeiul juridic al încadrării în grupa a II a de muncă, îl reprezintă Ordinul 969/1990 al MIChP pct.3 din lista anexă pct.5.
Art.2 lit.c din legea nr.263/2010 arată că Sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principii de bază:
c) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite;
Conform art.165 alin.2 din Legea nr.263/2010 La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Modul de calcul a pensiilor este stabilit prin raportare la câștigul salarial brut așa cum arată art.96 alin.2 din același act normativ conform căruia Punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S..
Tribunalul constată că, pârâta C. Județeană de Pensii C. a refuzat să ia în considerare relații referitoare la condițiile în care reclamanta a realizat stagiul de cotizare avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, cu toate că aceste relații rezultau din înscrisuri cu valoare probatorie de necontestat sub acest aspect, potrivit prevederilor Legii 263/2010, respectiv adeverința eliberată de fostul angajator.
Astfel, prin art.6 din Ordinul 50/1990 se prevede în mod expres că, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, conditii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).Totodată, art.2 din H.G. 1223/1990 stabilește că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de muncă, se face de consiliile de administrație, împreună cu sindicatele libere din unități.
În consecință, în condițiile în care reclamantei i s-a recunoscut prestarea activității în procent de 100%, în condiții specifice grupei a II a de muncă, acest drept fiind înscris în adeverința emise de fostul angajator pe proprie răspundere, pârâta avea obligația de a lua în considerare mențiunile efectuate de angajator, neavând nicio competență de a reaprecia situația personalului.
Conform art.55 - (1) Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează: a) conform tabelului nr. 1, în situația persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă. Pentru un stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite de 16 ani vârsta standard de pensionare se reduce cu 3 ani și 6 luni.
Conform Art. 53. - (1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.
(2) Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului minim de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.
(3) Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.
În cazul reclamantei vârsta standard de pensionare este conform anexei 5 60 ani și 9 luni . Reducând această vârstă cu 4 ani și 6 luni rezultă că este îndeplinită condiția vârstei pentru înscierea la pensie, reclamanta având la data formulării cererii vârsta de 56 ani și 9 luni.
Totodată reclamanta îndeplinea și condiția stagiului complet de 30 ani și 9 ani, la data deschiderii drepturilor la pensie (5.03.2014).
Astfel, raportat la aceste temeiuri legale, instanța apreciază ca nejustificat refuzul pârâtei de a fructifica această adeverință, motiv pentru care instanța va admite cererea, va anula decizia nr. R._/07.04.2014 emisă de C. Județeană de Pensii C. și va obliga pârâta să emită o decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu data deschiderii drepturilor 5.03.2014 și cu luarea în calcul a perioadelor1.08.1978-5.07.1993, 10.07._99 ca fiind lucrate în grupa a II a de muncă, în procent de 100% conform adeverinței nr.10/7.01.2014 emisă de ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta S. V., cu domiciliul în C., . nr.81, ..B, ., în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, județul C. și C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE – C. CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, cu sediul în București, ., sector 2.
Anulează decizia nr. R._/17.04.2014 emisă de pârâta C. Județeană de Pensii C..
Obligă pârâta C. Județeană de Pensii C. să emită o decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu data deschiderii drepturilor 5.03.2014 și cu luarea în calcul a perioadelor 1.08.1978-5.07.1993, 10.07._99 ca fiind lucrate în grupa a II a de muncă, în procent de 100% conform adeverinței nr.10/7.01.2014 emisă de ..
Executorie.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2014.
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
D. I. F. G. C.
L. N.
GREFIER
R. B.
Tehnored.jud.D.I.F.
4 ex./16.10.2014
Emis 2 comunicări
16.10.2014
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 366/2014.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2894/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








