Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 707/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Comentarii

0

Sentința nr. 707/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 7837/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.707

Ședința publică din data de 8 aprilie 2015

PREȘEDINTE – D. I. F.

ASISTENȚI JUDICIARI

G. C.

L. N.

GREFIER – R. B.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta – pârâtă C. E. G., cu domiciliul în Năvodari, ., județul C., în contradictoriu cu pârâta – reconvenientă ., cu sediul în Iași, . de afaceri M.) nr.26, județul Iași, având ca obiect contestație decizie concediere.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 11 martie 2015 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 25 martie 2015, respectiv 8 aprilie 2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta C. E. G., în contradictoriu cu pârâta . a investit instanța cu contestație împotriva deciziei de sancționare și de concediere nr. 9/05.08.2014 și nr. 718/05.09.2014 emise de către ., solicitând:

-anularea deciziilor de sancționare si de concediere nr. 9/05.08.2014 si nr. 718/05.09.2014, ca fiind nelegale si netemeinice;

-obligarea societății la repunerea mea in poziția deținuta anterior, respectiv reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii;

-obligarea societății la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate si majorate, alături de toate celelalte drepturi de care as fi beneficiat, de la data emiterii deciziei si pana la momentul reintegrării si plații efective;

-obligarea la plata salariilor restante aferente lunilor mai, iunie si iulie 2014;

-obligarea societății parate la plata orelor suplimentare efectuate in perioada mai-iulie 2014 in cuantum de 75 % pentru fiecare ora prestata peste norma de munca din contractul individual de munca;

-obligarea societății parate la plata sporului de noapte pentru munca prestata in perioada mai-iulie 2014 in cuantum de 25 % pentru fiecare ora lucrata in intervalul orar catalogat ca fiind munca de noapte;

-obligarea societății parate la plata sporului pentru zilele libere si de sărbători legale in care am prestat munca in cuantum de 100% pentru fiecare ora prestata in aceste condiții;

-obligarea societății parate la plata contravalorii tichetelor de masa cuvenite pentru perioada mai-iulie 2014;

-obligarea societății la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, se arată că, pârâta a emis o prima decizie de sancționare și de concediere în același timp înregistrată sub nr. 9/05.08.2014 și ulterior o a doua decizie de concediere întemeiata pe dispozițiile art. 61 lit. a din Codul Muncii republicat, înregistrate sub nr. 718/05.09.2014, aceste două decizii fiindu-i comunicate împreună la data de 18.09.2014.

Arată reclamanta că a fost angajata societății pârâte conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 222/30.04.2014 pe funcția de recepționeră la Hotelurile L. și Select din stațiunea Mamaia, aflate în administrarea pârâtei.

Se mai relevă că, printr-o decizie comună înregistrată sub nr. 9/05.08.2014, s-a dispus în sarcina sa concomitent atât sancționarea sa disciplinară și a altor colegi cu reducerea salariului de baza cu 10% pe o perioadă de trei luni de zile începând cu luna iulie 2014, cât și desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a din Codul Muncii republicat. S-a reținut în conținutul acestei decizii că măsura dispusă se întemeiază pe referatul nr. 2/29.07.2014 din care rezultă săvârșirea unei abateri disciplinare foarte grave (furt si părăsirea locului de muncă) prin sustragerea de bani din casieria societății, părăsirea locului de munca în grup fără a anunța în scris acest lucru, nerespectând perioada de preaviz de 20 de zile lucrătoare.

Se arată că, la pct. 3 din decizie s-a dispus recuperarea prejudiciului prin reținerea din drepturile salariale cuvenite reclamantei și celorlalte colege ale sale.

Se susține că, procedând în aceeași notă abuzivă și nelegală, pârâta a emis o a doua decizie de concediere (probabil cu intenția de fi cât mai clară această măsură) înregistrată sub nr. 718/05.09.2014 întemeiată tot pe dispozițiile art. 61 lit. a din Codul Muncii, prin care dispune de aceasta dată numai față de reclamantă încetarea contractului individual de muncă, începând cu data de 30.07.2014, reținându-se ca fapte disciplinare părăsirea locului de munca si furt.

Cu privire la natura concedierii și a legalității măsurilor dispuse, sub un prima aspect, se arată că, cele două decizii au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 251 din Codul Muncii, care prevăd că sub sancțiunea nulității absolute nici o măsură, cu excepția celei prevăzute de art. 264 al. 1 lit. a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Conform dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul trebuie sa fie convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. În situația în care salariatului nu se prezintă la convocare fără un motiv obiectiv, se permite angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Se mai arată că, dispozițiile alin. 4 ale art. 251 din Codul Muncii republicat, statuează dreptul salariatului în cursul cercetării disciplinare prealabile de a formula și susține apărări în favoarea sa cu indicarea tuturor probelor și motivațiilor pe care le consideră necesare, precum și dreptul de a fi asistat la cererea sa. Rezultă așadar că, efectuarea cercetării disciplinare prealabile este obligatorie iar procedura trebuie respectată sub sancțiunea nulității absolute.

Arată faptul că, aceste doua decizii contestate în prezenta cauză au fost emise fără ca în prealabil să fie convocată la cercetarea disciplinară, care de altfel nu a existat, împrejurare ce a pus-o imposibilitatea de a-și formula și susține toate apărările față de faptele care i se rețin în deciziile emise, fapt ce atrage fără putință de tăgadă nulitatea absolută a deciziei de concediere.

Se mai arată că, nici cele două decizii emise nu fac referire la îndeplinirea obligației pârâtei de efectuare a convocării la cercetarea disciplinară sau cu privire la existenta și rezultatul unei asemenea cercetări, aspect ce dovedește odată în plus lipsa cercetării disciplinare prealabile anterior emiterii deciziilor de sancționare și de concediere.

Arată reclamanta că, în considerarea faptului că, potrivit art. 251 din Codul Muncii republicat, cercetarea disciplinară prealabilă reprezintă o garanție a dreptului la apărare pe toata durata desfășurării acțiunii disciplinare, angajatorului îi este instituită obligația sub sancțiunea nulității măsurii sancționatorii dispuse, de a proceda la comunicarea salariatului a învinuirii pentru care este cercetat. Cercetarea prealabila a salariatului constând în ascultarea acestuia și verificarea susținerilor sale anterior aplicării oricărei sancțiuni disciplinare reprezintă o condiție esențiala a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie deoarece sancțiunea disciplinara poate fi aplicata numai daca cerința legii a fost satisfăcuta, prevederea legala respectiva având caracterul unei masuri de protecție in scopul de a preveni aplicarea unor sancțiuni disciplinare nejustificate. Prin urmare, se arată că, întrucât pârâta a emis acte decizionale sancționatorii cu încălcarea dispozițiilor art. 251 din Codul Muncii republicat deciziile contestate sunt lovite de nulitate absolută.

Mai arată reclamanta că, deciziile de sancționare si de concediere nu cuprind mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 252 alin. 2 din Codul Muncii republicat, respectiv: descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; prevederile din statutul de personal, regulamentul intern al societății, contractul individual de munca presupus a fi încălcate; motivele pentru care în condițiile prevăzute de art. 251 alin. 3 din Codul Muncii nu a fost efectuată cercetarea disciplinară; termenul in care sancțiunea poate fi contestata; instanța competenta la care sancțiunea poate fi contestată;

Se susține că, în conținutul decizie de sancționare nr. 9/05.08.2014 se arată doar faptul că, directorul general al societății, având la baza referatul nr. 2/29.07.2014, despre care reclamanta cunoștința ce conține pentru ca nu mi-a fost comunicat niciodată, rezulta săvârșirea unor abateri disciplinare foarte grave, prin sustragerea de bani din contabilitatea societății si părăsirea locului de munca în grup fără a anunța în scris și cu încălcarea dreptului la preaviz, fapte ce încalcă dispozițiile din Codul Muncii și din contractul individual de munca.

Relevă, de asemenea că, în decizia contestată nu este precizată data săvârșirii abaterilor disciplinare, descrierea acestora în concret, caracteristicile de încadrare a faptelor în raport de împrejurările în care au fost săvârșite, gradul de vinovăție al subsemnatei, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu, cât și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior, astfel încât să se poată verifica existenta faptelor imputate, dacă individualizarea sancțiunii este proporționala cu sancțiunea aplicată, sau dacă a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor art. 252 alin. 1 din Codul Muncii republicat. Se apreciază că, trimiterea generica la referatul de sesizare disciplinara, fără a se individualiza si determina faptele disciplinare, apreciez ca nu are relevanta in cauza si nu sunt in măsura sa complinească cerințele instituite de art. 252 alin. 2 lit. a din Codul Muncii republicat.

În privința deciziei de concediere nr. 718/05.09.2014, reclamanta arată că, pe lângă motivația expusă anterior, prin aceasta decizie nu se acoperă nici măcar la nivel de deducție ceea ce impune art. 252, alin. 2, lit. a, b, c si d sub sancțiunea nulității absolute si art. 250 în ceea ce privește nelegalitatea, pentru ca in cuprinsul acesteia nu se face nici măcar o precizare concreta tangențiala cu privire la faptele săvârșite, dispozițiile legale, contractuale sau normele interne încălcate, termenul in care sancțiunea poate fi contestata si instanța competenta la care poate fi contestata decizia emisa, lipsuri ce sunt sancționate cu nulitatea absoluta a acestei decizii.

Pe de alta parte, se susține caracterul profund nelegal al deciziei nr. 9/05.08.2014 care reprezintă un act decizional sancționator comun pentru mai mult angajați ai societății parate, printre care si subsemnata, deși deciziile de sancționare se emit în mod individual pentru fiecare salariat în parte și nu colectiv, după respectarea îndeplinirii unei proceduri de cercetare disciplinară realizata pentru fiecare salariat in parte.

Se mai solicită a se reține dispozițiile art. 79 din Codul Muncii care abordează in cadru general motivele care pot fi invocate de angajator in fata instanței in cazul apariției conflictului de munca statuează ca angajatorul nu poate invoca alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate in decizie, iar lipsa mențiunilor obligatorii pe care aceasta trebuie sa le cuprindă nu poate fi acoperita prin acte ulterioare sau concomitente emiterii deciziei si nici prin invocarea unor apărări in fata instanței de judecata.

Prin urmare, se arată că, față de dispozițiile imperative statuate prin art. 252 din Codul Muncii republicat, numai in raport de descrierea faptelor pot fi reținute împrejurările concrete in care fapta a fost săvârșita, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, elemente fata de care instanța poate stabili daca angajatorul a respectat criteriile obligatorii de individualizare a sancțiunii disciplinare.

Consideră că, în condițiile în care deciziile emise nu respecta cerințele de forma instituite imperativ sub sancțiunea nulității absolute de dispozițiile art. 252 alin. 2 Codul Muncii republicat, se impune anularea deciziei de sancționare si cele doua decizii de concediere emise de către societatea parata.

Cu privire la masurile dispuse la pct. 3 din decizia nr. 9/05.08.2014, se solicită a se reține că, în actuala reglementare, instituita în Codul muncii republicat, ce a intrat in vigoare la 01.03.2003, legiuitorul a înlăturat posibilitatea stabilirii răspunderii patrimoniale a salariatului pe calea emiterii unei decizii de imputare, astfel că în prezent, răspunderea patrimonială poate fi stabilita numai pe cale judecătorească, prin admiterea, în tot sau în parte, a cererii de chemare in judecata formulata de angajator, la instanța competenta sa soluționeze conflictul de drepturi.

În ceea ce privește capetele de cerere privitoare la plata salariilor restante aferente lunilor iunie si iulie 2014, se arată că, de la data angajării si pana in prezent a fost remunerată pentru munca prestata numai cu suma de 1.000 de lei net, fără însă a i se se achita toate drepturile salariale cuvenite pana la data desfacerii disciplinare a contractului individual de munca, inclusiv dreptul la tichetele de masă.

Referitor la capătul de cerere ce vizează plata sporului pentru munca suplimentara, sporului de noapte si a celui pentru munca prestata in zile libere și sărbători legale, se arată că, pretențiile sale sunt justificate in raport de norma de munca prevăzuta in contractul individual de munca, potrivit cu care aveam obligația sa prestez munca in regim de 8 ore/zi/40 de ore/săptămână, raportat la norma medie de munca lunara care trebuia sa fie de aproximativ 176 de ore. Având în vedere ca programul de lucru in unitatea hotelieră în care își desfășura activitatea era stabilit in regim de 24/48 fără zile libere, ceea ce reprezintă cca. 312 ore lucrate lunar, a realizat efectiv încă de la data angajării un număr însemnat de ore lucrate suplimentar în fiecare luna, ore care trebuiesc plătite cu un spor de 75% conform art. 123, alin. 2 din Codul Muncii republicat. Ținând cont ca de la data angajării am prestat munca in regim 24/48 fără zile libere si fără a beneficia de sporurile care fac obiectul prezentei cereri, apreciază reclamantul că se impune admiterea pretențiilor sale.

Prin urmare se arată că, rezultă că, în perioada în care a lucrat in program de tura 24/48 a realizat atât ore suplimentare, in sensul ca numărul lor depășește norma lunii instituita prin contractul individual de munca, cat si ca in toata aceasta perioada am prestat munca in zile libere (sărbători legale, sâmbete si duminici) si de noapte, ore care trebuiesc a fi remunerate corespunzător in raport de salariul de baza.

Se precizează că, de altfel, Codul Muncii reglementează compensarea muncii în general și în special modalitatea de compensare a muncii suplimentare, sens în care potrivit prevederilor art. 112, pentru salariații angajați cu norma întreaga durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe săptămâna, iar art. 114 din același act normativ prevede ca durata maxima legala a timpului de munca nu poate depăși 48 de ore pe săptămâna cu tot cu orele suplimentare, inclusiv orele suplimentare cu excepția situației in care media orelor de munca, calculata pe o perioada de referința sa nu se depășească o medie de 48 de ore pe săptămâna.

Susține că, este adevărat că pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durata zilnica a timpului de munca mai mica sau mai mare de 8 ore, însa în nici un caz fără plata orelor suplimentare ori fără avea timp liber săptămânal echivalentul a celor doua zile libere firești. Însă, în cauza de față, urmează să se rețină că nu a existat un acord colectiv ori individual care să statueze ca norma de munca și implicit programul pot sa depășească orarul normal si nici nu s-a efectuat plata orelor suplimentare prestate chiar si in lipsa acestui acord.

Se arată că,întrucât potrivit art. 122 din Codul Muncii republicat, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia, rezulta ca salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru astfel cum se prevede la art. 123 în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă in termen de 60 de zile calendaristice de la efectuarea lor, în luna următoare.

Cat privește modalitatea de compensare in bani a orelor suplimentare sau libere muncite, după depășirea celor 60 de zile in care se putea compensa prin libere, consideră că este evident că se realizează prin suplimentarea salariatului in sensul adăugării unui spor la corespunzător.

Consideră că, pentru o temeinică și legală soluționare a cauzei sub aspectul acestui petit se impune a se reține ca util cauzei că, sporul pentru munca suplimentară se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de munca sau, după caz, al contractului individual de munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza. Relativ la orele lucrate in zilele de sâmbăta si duminica, zile de sărbătoare legala si sporul de noapte, se susține că, acestea trebuiesc plătite la valoarea instituita expres prin Codul muncii.

Acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 82 coroborat cu 112 si urm., art. 194 C.proc. Civ, art. 266-275 prin raportare la art. 65 si urm. si art. 76 Codul Muncii si art. 210 si art. 211 din Legea nr. 62 din 2011.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

De asemenea, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se dispună obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 3.730 lei constând în prejudiciul produs societății ca urmare a sustragerii de sume de bani, obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 10.000 lei constând în prejudiciul produs societății ca urmare a părăsirii în grup a locului de muncă în plin sezon estival și obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul întâmpinării, pe cale de excepție, pârâta a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, raportat la disp.art. 268 alin. 1 litera a) și b) Codul Muncii - Legea 53/2003, arătând că, deciziile de sancționare emise de către S.C. 1NPROIECT S.R.L. înregistrate sub nr. 9/05.08.2014 și 718/05.09.2014 au fost comunicate reclamantei C. E. G. la data de 19.09.2014, așa cum rezultă din dovada de comunicare anexată de către reclamanta-pârâtă, iar contestația formulată împotriva acestei dispoziții a fost înregistrată la instanța la data de 06.11.2014.

Tot prin întâmpinare, pârâta a invocat decăderea reclamantei-pârâte din administrarea probei cu interogatoriul pârâtei-reclamante, în raport de disp.art. 194 lit.e din Codul de procedură civilă, având în vedere că interogatoriul nu a fost atașat cererii de chemare în judecată. De asemenea a invocat decăderea reclamantei din administrarea probei testimoniale, arătând că, persoana indicată ca martor T. D. ( fostă Lipară) nu poate fi audiată, întrucât se află în dușmănie cu societatea, invocând în acest sens disp.art. 315 (1) și 194 lit.e teza finală Cod procedură civilă. Se arată că această persoană a fost prinsă furând bani din încasările societății, a fost sancționată disciplinar de către conducerea societății și a părăsit locul de muncă producând prejudicii societății, fiindu-i desfăcut contractul de muncă pentru abateri disciplinare grave, iar ulterior a chemat în judecată societatea, fiind înregistrat dosarul nr._ de pe rolul Tribunalului C..

Pe fondul cauzei, se arată că, reclamanta C. E. G. a fost angajata .. conform contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 222/30.04.2014. Durata contractului de muncă a fost stabilit prin voința părților pe perioadă determinată începând cu data de 01.05.2014 până la data de 15.09.2014.

Se susține că, .. exploatează două hoteluri (Select și L.) în stațiunea Mamaia, județul C., aliate la aproximativ 50 de metri unul de celălalt.

Se relevă că, în urma unor verificări inopinate în timpul turei lui Jiocu D. și Lipară D. în casieria societății și în evidențele încasărilor din programul de recepție al .. la punctul de lucru Motel L., în data de 25.07.2014 la ora 16:30 s-a constatat sustragerea din încasările societății a sumei de 1000 de lei - contravaloarea serviciului de cazare a 4 camere duble.

Urmare a acestui fapt, salariatelor P. D. și JIOCU D. ambele angajate ale subscrisei, în funcția de recepționer de hotel aliate în tura de zi la punctul de lucru Hotel L. în data de 26.07.2014 li s-a adus la cunoștință abaterea săvârșită și li s-a comunicat cuantumul prejudiciului adus (1000 lei), urmând ca acestea să restituie contravaloarea sumei sustrase, fără să justifice sau să nege acest lucru.

Se arată că, suma a fost restituită în aproximativ 3 ore de către angajatele firmei, crezând că astfel vor opri alte verificări și controale pe perioade mai mari de timp. În urma acestui fapt, s-a decis verificarea unei perioade de 2 săptămâni și ca urmare a acestor verificări în evidențele de încasări ale programului informatic de recepție al .. cât și în fișele de cazare la punctele de lucru Hotel SELECT și Liotei L. în baza referatului nr. 2/29.07.2014 a fost adusă la cunoștința conducerii .. faptul că, s-a constatat sustragerea din încasările societății a sumei de 17.477 lei pentru Hotelul Select - constând în contravaloare a serviciului de cazare pentru perioada 12.07._14 și că, sustragerea din încasările societății a sumei de 23.690 lei la pentru Motelul L. - constând în contravaloare a serviciului de cazare pentru perioada 12.07._14.

Susține pârâta că, a fost verificată o perioada de doar 2 săptămâni datorita lipsei de timp pentru a face cercetări de amploare, însă cu siguranță prejudiciul este mult mai mare raportat la întreaga perioadă în care s-au făcut încasări (2 luni).

Se precizează că, sumele sustrase din casieria societății reprezintă diferența dintre contravaloarea cazării încasate de la turiști, persoane fizice, conform sejurului și valorile trecute în evidența încasărilor societății. În evidențele de încasări ale societății fiind trecute sume mult mai mici de bani decât cele care în mod real au fost încasate de către recepționere.La baza acestor fapte reținute în evidențele societății stau documente precum fișe de cazare, liste cu turiști existenți predate în fiecare zi, diagrama de hotel, raportul fiscal zilnic, suma încasărilor din perioada 12.07._14, cât și declarațiile turiștilor cazați.

Se mai arată că, în urma verificărilor s-a constatat că toate cele 8 angajate pe funcția de recepționer la HOTELUL SELECT, cât și de la HOTELUL L. au sustras bani din încasările societății, în timpul cercetărilor fiind analizate toate schimburile de tură de la compartimentul recepție. Pe tura și în zilele în care a lucrat, cât din fișele de cazare, listele cu turiști existenți predate în fiecare zi, cât și din raportul fiscal zilnic, reiese că suma sustrasă de către angajata C. E. G. este de 3730 de lei pentru perioada 12.07._14.Acest referat de aducere la cunoștința către conducerea .. a fost întocmit de către dna.T. A. C., economistul șef al societății și de către dl. I. Ș., directorul adjunct al societății.

Precizează pârâta că, directorul general al .. dl. Ing. I. Vasilachc G., a hotărât prin decizia nr. 8 din 27.07.2014 desemnarea comisiei de cercetare la cele două puncte de lucru din localitatea Mamaia, județul C. - Hotelul L. și Hotelul Select pentru a putea fi efectuată în conformitate cu legislația muncii procedura cercetării disciplinare prealabile. Au fost desemnați în calitate de membri ai comisiei de cercetare disciplinară :T. A. C. - Economist Șef al .. și I. Ș. - Director Adjunct al ..

Se susține că, în cadrul Hotelului Select și Hotelului L. erau încadrate 8 persoane pe funcția de recepționer (NERGES A., M. M., TRANTU M., D. Ș. A, C. E., JIOCU D., LIPARA D. și ZEADIN ELLIS), iar în baza referatului nr. 2 din 29.07.2014 au fost notificate telefonic toate cele 8 angajate pe funcția de recepționer, inclusiv C. E. G., să se prezinte la cercetarea disciplinară prealabilă și, deși societatea nu are o dovadă scrisă contrasemnată de către angajata C. E. G. că aceasta a fost convocată la cercetarea prealabilă, neregularitatea este acoperită prin faptul că aceasta a fost prezentă.

Relevă pârâta că, cu toate cele 8 angajate, inclusiv C. E. G., s-a discutat despre prejudiciul creat societății, nici una din ele nu a negat acest prejudiciu creat, la momentul discuției 2-3 dintre ele au început să plângă și toate au promis conducerii societății că vor restitui banii,

Se arată că, la cercetarea disciplinară prealabilă C. E. G. nu a negat faptele reținute, fiind de acord cu restituirea sumei, a fost prezentă și și-a spus punctul de vedere cu privire la abaterile disciplinare grave reținute în sarcina sa și nu a negat nici un moment acuzațiile de furt fiind de acord cu restituirea sumelor de bani sustrase. Aceasta a fost ascultată de către comisia de disciplină și i-a fost garantat dreptul la apărare pe toată durata desfășurării acțiunii disciplinare, aceasta nu a putut face vreo apărare în favoarea ei, însă nu a putut aduce probe în favoarea ei și nici măcar o motivație a faptelor săvârșite, aceasta nu a solicitat conducerii societății sa fie asistată de un apărător ales în cadrul cercetării disciplinare, deși i s-a pus în vedere că are acest drept.

Se precizează că, înțelegerea finală dintre conducerea societății și cele 8 angajate a fost ca acestea să rămână la serviciu, să acopere prejudiciul produs societății și să asigure serviciul de recepție aferent celor două hoteluri (Select și L.), până la sfârșitul lunii august, iar angajatele au fost de acord cu înțelegerea, însă probabil s-au mai sfătuit între ele și la scurt timp 7 din totalul de 8 angajate au părăsit locul de muncă, lăsând recepția goală, banii nesupravegheați, hotelul nesupravegheat, nu au efectuat nici o formalitate de predare-primire, pur și simplu au plecat.

Arată pârâta că, reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu după data de 29.07.2014 părăsind locul de muncă Hotelul Select - împreună cu celelalte 6 recepționere, modalitate în care au afectat în mod grav activitatea Hotelului Select și a Hotelului L., producând în această modalitate grave prejudicii societății I. S.R.L. Imediat după ce au părăsit locul de muncă cele 7 angajate au lăsat în holul hotelului demisiile lor, fără a acorda societății un preaviz stabilit de codul muncii cât și de contractul individual de muncă (litera L. punctul c. ) și fără a le înainta în mod oficial conducerii societății, iar după alte câteva zile au trimis adrese către .. prin care au solicitat să se ia act de demisia lor.

Se mai arată că, în cadrul cercetării, societatea a convenit o modalitate de rezolvare a situației cu cele 7 angajate și le-a așteptat să se țină de promisiune și să returneze banii sustrași de la subscrisă, deși ar fi putut să se ia act de demisiile lor, le-a așteptat să vină să lucreze în timpul preavizului timp de 20 de zile, așa cum prevede art. 81 din Legea 53/2003, cât și contractul individual de muncă, însă acestea nu s-au mai prezentat deloc la locul de muncă și pe data de 05.09.2014 am operat decizia de concediere.

Se susține că, buna credință a pârâtei reiese din faptul că chiar și în condițiile în care nu au mai venit la servici, le-am calculat drepturile salariale și au fost trecute în statele de plata, impozitele și contribuțiile aferente salariilor lor fiind plătite către bugetul de stat. Conducerea .. a dat dovadă de multă înțelegere, clemență și le-a așteptat aproximativ cinci săptămâni să își reia serviciul și să returneze prejudiciul produs, conform înțelegerii.

Motivat de toate aceste aspecte, se arată că, s-a emis decizia nr. 9 din data de 05.08.2014 prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară de reducere a salariului de baza cu 10% pentru o perioada de 3 luni salariatelor începând cu luna iulie 2014, ca și sancțiune pentru abaterea disciplinară constând în sustragerea sumelor de bani din încasările societății, această decizie fiind luată în speranța că angajatele vor aduce sumele de bani cu care au prejudiciat societatea.

Mai arată pârâta că, conducerea .. a evitat să le facă o plângere penală celor 7 angajate deoarece li s-ar produce grave prejudicii asupra viitorului, toate fiind tinere și la început de drum. Ulterior, văzând că nu e nici o reacție din partea lor, ținând cont de faptul că acestea au părăsit locul de muncă, timp de o lună de zile ele nu s-au prezentat la serviciu, lăsând în plin sezon estival schema de personal al hotelului descoperită și că nici măcar nu au încercat să repare prejudiciul produs societății prin sustragerea sumelor de bani, conducerea societății a emis decizia nr. 718 din 05.09.2014 prin care a încetat contractul de muncă al angajatei C. E. G. în temeiul art.61 litera a) din Legea 53/2003.

Se precizează că, toate cele 7 salariate ale Motelului Select și a Hotelului L., încadrate pe funcția de recepționer (Miliai M., D. Ș., C. E. și Nerges A., Jiocu D., Lipară D., Trântii M.) au părăsit în grup locul de muncă fără a respecte perioada de preaviz de 20 de zile lucrătoare în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă și cu Codul Muncii, perturbând grav activitatea celor două hoteluri ( Select și L. ) având în vedere faptul că ne aflam în plin sezon estival. Singura salariată care a respectat înțelegerea avută în cadrul cercetării disciplinare privind munca până la sfârșitul sezonului și restituirea prejudiciului a fost ZEADIN ELLIS, care a dat o declarație în care a prezentat mecanismul prin care se sustrăgeau încasările societății. Cele 7 angajate nu au fost concediate, ele nu s-au mai prezentat la locul de muncă.

Arată pârâta că, abia după ce a încetat contractul de muncă (28.08.2014) a operat decizia de concediere (05.09.2014). În tot acest timp ele puteau veni la serviciu, mai ales că a fost nevoie de ajutorul lor, însă ele au refuzat. Consideră pârâta că au fost respectate prevederile art. 251 alin. 4 din Legea 53/2003 și pe cale de consecință considerăm că deciziile de sancționare nr. 9/05.08.2014 și decizia de concediere nr. 718/05.09.2014 sunt temeinice și legale și produc efecte juridice de la data emiterii lor.

Prin urmare, având în vedere cele expuse mai sus, abaterile disciplinare grave pe care C. E. G. le-a săvârșit, având în vedere prejudiciul produs societății prin sustragerea sumelor de bani în cuantum de 3730 lei, având în vedere prejudiciul produs societății prin părăsirea locului de muncă împreună cu celelalte 6 recepționere, lăsând descoperită schema de personal al Hotelului SELECT și al Hotelului L. în plin sezon estival, consideră pârâta că este inoportună, nelegală și chiar aberantă solicitarea acesteia de a fi reintegrată pe postul deținut anterior concedierii, mai ales că contractul ei de muncă era încheiat pe o perioadă determinată până la data de 28.08.2014. reclamanta nu a fost decăzută din drepturi, conducerea subscrisei a așteptat-o cinci săptămâni să vină la serviciu pentru că aveam nevoie de recepționere. Decizia de concediere a fost luată și a fost operată în programul REVISAL la data de 05.09.2014.

Se arată că, decizia luată pe data de 05.08.2014 a fost o decizie internă ce nu a fost operată în programul REVISAL, iar salariatele nu au fost concediate până la data de 05.09.2014, ele putând veni să lucreze timp 20 de zile pentru a putea produce efecte demisia lor sau puteau veni și să își retragă demisiile.

Consideră pârâta că, deciziile de sancționare nr. 9/05.08.2014 și decizia de concediere nr. 718/05.09.2014 sunt temeinice și legale și produc efecte juridice de la data emiterii lor și pe calc de consecință .. nu poate 11 obligată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și majorate, alături de celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data emiterii deciziilor mai sus menționate și până la eventuala reintegrare în funcție și eventuala plata efectivă.

În ceea ce privește capătul de cerere privitor la plata salariilor restante aferente lunilor iunie iulie 2014, arată pârâta că acestea au fost achitate, fiind plătite impozitele aferente acestor salarii cât și contribuțiile către CNAS și AJOFM, însă respectivele salarii nu au fost ridicate niciodată din visteria societății de către C. E. G., aceasta după ce a părăsit locul de muncă, nu a mai trecut pe la punctul de lucru al .. din localitatea Mamaia, județul C. și nici nu a cerut vreodată în scris plata salariului.

Cât privește capătul de cerere ce vizează sporul de muncă suplimentară efectuat în luna iunie iulie 2014 în cuantum de 75 % pentru fiecare ora prestata peste norma de muncă în contractul individual de muncă, consideră pârâta că, programul de lucru în unitatea hotelieră în care C. E. G. își desfășura activitatea era stabilită în regim de 12/24 fără zile libere; fiecare hotel avea 4 recepționere pentru a putea acoperi întregul program de lucru cât și respectarea zilelor libere; 30 zile * 24 ore / zi = 720 ore / lună: 4 salariate = 180 ore / salariat /lună; nu au fost efectuate niciodată orc suplimentare, fapt ce poate fi confirmat de către alți angajați ai hotelului, cât și de către conducerea societății; angajata C. E. G. a lipsit de foarte multe ori de la locul de muncă, cu precădere în turele de noapte când se ducea și se culca în camerele de hotel, fapt confirmat și de către paznicii hotelului, care au dat declarații în acest sens ( depuse la dosar).

Se arată că, întrucât reclamanta a părăsit locul de muncă, eventuala compensare prevăzută de art. 122 din Codul muncii nu se mai putea îndeplini, aspecte dovedite prin declarațiile martorului S. C., condica de prezență ( depuse la dosar) și a martorilor audiați în fața instanței.

În ceea ce privește sporul de noapte, se arată că, martorul S. C. C. a declarat că, de nenumărate ori, fetele de la recepție, printre care și C. E. G., îl rugau să păzească el recepția în timp ce ele se duceau să doarmă în camerele hotelurilor, cu prietenii sau cu clienții hotelului. De asemenea, și din condica de prezență, angajata C. E. G. nu a lucrat în tura de noapte decât de câteva ori, însă atunci se ducea pe timpul nopții să doarmă în camera hotelului și paznicii îi țineau locul, iar prin faptul că se culca în camera de hotel în timpul turei de noapte, rezultă că acestea nu puteau beneficia de program redus cu o oră și că, societatea ar trebui să le solicite contravaloarea camerei de hotel folosite.

Mai arată pârâta că, reclamanta nu a prestat muncă în timpul unei sărbători legale, iar în privința muncii în timpul zilelor libere ( sâmbătă, duminica), ținând cont de condica de prezență, aceasta nu a muncit în timpul zilelor libere, dar totdeauna a avut parte de repaus săptămânal, așa cum prevede Codul Muncii republicat la art. 137 alin.2.

Cât privește tichetele de masă, se arată că acestea erau un bonus oferit de către angajator și nu o obligație asumată, ele având doar rolul de a stimula angajatele, iar în condițiile date, angajatorul poate să își rezerve dreptul de a nu oferi aceste tichete, având în vedere prejudiciile nenumărate de către angajata C. E. G. i le-a produs.

În susținerea cererii reconvenționale, se arată de către pârâtă că, având în vedere poziția procesuală a fostei angajate C. E. G. și aberațiile pe care le susține, punând la îndoială corectitudinea unei societăți cu o vechime de 24 de ani, care nu s-a mai confruntat cu astfel de situații, formularea unei plângeri penale împotriva acesteia, prin care să fie acuzată de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și de gestiune frauduloasă este oportună.

Se relevă că, angajata C. E. G. a încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 222/30.04.2014, contract prin care a ost de acord cu atribuțiile postului de recepționer de hotel conform Clasificării ocupațiilor din România –_, atribuții ce au fost evidențiate în Fișa postului, Anexa 1 la contractul individual de muncă.

Se susține că, potrivit fișei postului recepționerul e hotel este responsabil de primire – cazare, facturare – încasare, înregistrări vouchere și emitere centralizator B.O.T.- uri, iar dintre cele mai importante responsabilități sunt următoarele:

-Cunoaște tarifele în vigoare pentru servicii, spațiile de cazare și tarifele pentru închirierea la cererea de diferite dotări de care dispune hotelul;

-Cunoaște și urmărește permanent din documentele operative camerele libere și ocupate, cât și cele cu probleme care nu pot fi închiriate – pentru aceasta se informează zilnic la . prin procesele verbale de predare cât și luând legătura personal cu serviciul de etaj, cel de întreținere;

-Înregistrează toate persoanele care se cazează în hotel;

-ține la zi evidențele contabile și statisticile – operează prompt eventualele modificări;

-Asigură încasarea sumelor conform cu serviciile prestate, dă restul clienților;

-Asigură dispunerea sumelor încasate conform normelor stabilite.

Se arată că, potrivit fișei postului, angajata C. E. G. nu avea voie să păgubească deliberat sau din neglijență hotelul, clientul sau colegii, Nu avea voie să își însușească orice obiect care nu îi aparține și este al hotelului, al clienților sau al colegilor și nici să falsifice documentele interne sau oficiale ale hotelului.

Se susține că, la cererea reconvențională s-a anexat declarația unei alte angajate pe funcția de recepționer la Hotelul Select, numită Zeadin Ellis, în care aceasta a declarat pe proprie răspundere că, în perioada iunie 2014 – august 2014, perioadă în care a lucrat ca recepționer la Hotelul Select Mamaia, colegele sale pe nume N. A., C. E. și T. M. o puneau să modifice diagramele cu turiști cazați pe turele lor în așa fel încât banii încasați de ele prin mijloace incorecte ( sustrași) și nepredați să nu fie depistați de către conducere. A mai arătat că, acele colege îi lăsau liste cu ce îi lăsau liste cu ce modificări trebuiau făcute de ea sau de colega cu care era pe tură, dacă nu era singură pe tură, spunându-i despre această listă de turiști că ele au încasat banii, însă nu vor să îi predea și să le iasă corect situația cu decazările și cu camerele libere. Când era cu colega sa pe tură, împărțea ciubucul la sfârșitul zilei, maximul de bani pe care l-a primit de la colega sa fiind între 200 – 300 lei pe tură, martora creând că este bacșis, ulterior aflând că o parte provine de la sumele sustrase de ele. Se mai arată că, martora a susținut că, i s-a adus la cunoștință că, din documente reiese că ele furau prin modificarea situațiilor și încasarea banilor prin metode hoțești sume cuprinse între 800 – 3000 lei, iar imediat după ce situația a fost depistată și prezentată lor, toate colegele, inclusiv cele de la L., au zis că se gândesc dacă mai aduc banii furați înapoi sau nu, în ziua următoare, nimeni nu s-a mai prezentat la post, lăsând recepția goală.

Arată pârâta reconvenientă că, în raport de prevederile art. 254 și ale art. 255 din legea nr. 53/2003, se impune obligarea reclamantei pirite C. E. G. la plata sumei de 3730 lei, constând în prejudiciul produs societății prin sustragerea sumelor de bani din încasările societății ce constau în contravaloarea serviciului de cazare pentru perioada 12.07.2014 – 25.07.2014 la Hotelul Select. Sumele sustrase din casieria societății reprezentând diferența dintre contravaloarea cazării încasate de la turiști, persoane fizice, conform sejurului și valorile trecute în evidența încasărilor societății, în evidențele de încasări ale societății fiind trecute sume mult mai mici decât cele care în mod real au fost încasate de către recepționere.

Se susține că, la baza acestor fapte reținute în evidențele societății stau documente precum fișe de cazare, liste cu turiști existente predate în fiecare zi, diagrama de hotel, raportul fiscal zilnic, suma încasărilor din perioada 12.07.2014 – 25.07. 2014, cât și declarațiile turiștilor cazați în hotel.

Se relevă că, pe tura și în zilele în care a lucrat, cât și din fișele de cazare, listele cu turiști existenți, predate în fiecare zi, cât și din raportul fiscal zilnic, reiese că, suma sustrasă de către angajata C. E. G. este de 3730 lei pentru perioada 12.07.2014 – 25.07.2014.

Consideră pârâta reconvenientă că, suma este mult mai mare, însă este nevoie de cercetări ample în evidențele societății pentru toată perioada aferentă contractului individual de muncă, însă își rezervă dreptul de a modifica acest cuantum al prejudiciului în cursul cercetării judecătorești.

Tot prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei pirite la plata sumei de 10.000 lei, constând în prejudiciul produs societății prin părăsirea locului de muncă împreună cu restul de angajate în plin sezon estival, lăsând schema de personal pentru postul de recepționer și contravaloarea sumei cheltuite cu instruirea.

Se susține că, cele șapte salariate ale Hotelului select și a Hotelului L., încadrate pe funcția de recepționer ( M. M., D. Ș., C. E., N. A., Jiocu D., Lipară D., T. M.) au părăsit în grup locul de muncă fără să respecte perioada de preaviz de 20 de zile lucrătoare prevăzută la litera L punctul c) în contractul individual de muncă, preaviz convenit de părți în conformitate cu prevederile Codului Muncii, perturbând grav activitatea celor două hoteluri ( Select și L.) având în vedere faptul să era sezon estival.

Mai menționează pârâta reconvenientă că, a cheltuit bani cu instruirea angajatelor la începutul sezonului pentru a se putea descurca la noul lor loc de muncă, acestea neavând experiență pe poziția de recepționer, iar acestea au părăsit locul de muncă în grup, lăsând recepția goală, bani nesupravegheați, hotelul nesupravegheat, nu au efectuat nici o formalitate de predare – primire a evidențelor a fișelor de cazare, a diagramelor de hotel și, fiind în plin sezon estival, nu s-au putut găsi alte persoane cu experiență pe poziția de recepționer pentru cele două hoteluri ( Select și L.) cu un total de 365 camere, în momentul în care 7 dintre cele 8 angajate pe poziția de recepționer au părăsit locul de muncă, activitatea hotelieră a fost paralizată.

Se mai arată că, acestea nu au operat corect programul de recepție a rezervărilor și nici situația camerelor eliberate zilnic, astfel după plecarea lor, a durat 5 zile până când a fost refăcută situația camerelor disponibile, conducerea societății lucrând timp de 5 zile, aproape 24 de ore din 24 până a reușit să refacă situația camerelor disponibile și, totodată să le substituie la recepția hotelului și, în același timp să facă noi angajări și să instruiască noi angajați.

Arată pârâta reconvenientă că, în urma acestor fapte ilicite, hotelurile select și L. au fost lăsate fără recepție în timpul turei de noapte și din această cauză nu a mai putut opera cazări pe timpul nopții, astfel că le-au fost diminuate încasările. Conducerea societății neavând altă soluție, datorită faptelor ilicite săvârșite de către angajatele pe funcția de recepționer, a fost nevoită să angajeze personal necalificat, fără experiență pe funcția de recepționer, fiind nevoită să le instruiască timp de 2 – 3 săptămâni pentru a se putea descurca cu cerințele postului de recepționer.

Concluzionând, prin cererea reconvențională, pârâta reconvenientă a solicitat obligarea reclamantei – pirite la plata sumei de 3730 lei, constând în prejudiciul produs societății prin sustragerea sumelor de bani, precum și la plata sumei de_ lei constând în prejudiciul produs societății ca urmare a părăsirii locului de muncă, în grup, în plin sezon estival.

În drept, cererea reconvențională este întemeiată pe dispozițiile art. 1.350, 1385, 1386 cod civil și 245 Codul muncii.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională, reclamanta – pârâtă a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca nefondată, arătând, sub un prim aspect că deși în susținerea cererii, pârâta reconvenientă își întemeiază pretențiile pe baza unor evidențe specifice întocmite cu ocazia efectuării raportului serviciului de cazare al turiștilor ( fișe de cazare, liste cu turiștii existenți, diagrama de hotel, raport fiscal zilnic, declarații turiști), niciunul din aceste înscrisuri nu se regăsește la dosarul cauzei. Se arată că, în realitate, alegațiile pârâtei – reconveniente sunt realizate în scopul de a justifica măsurile unilaterale nelegale dispuse prin cele două decizii de concediere contestate în cauză.

Se susține că, pârâta reconvenientă s-a rezumat doar la afirmații sterile care nu sunt susținute din punct de vedere probator. Simpla invocare a unor presupuse fapte și în lipsa unor înscrisuri sau altor probe din care să rezulte determinarea valorii prejudiciului,conduce la faptul că sumele pretinse nu sunt dovedite, iar simpla menționare a unei sume de bani calificată de către pârâta reconvenientă ca fiind valoarea prejudiciului, nu este de natură să conducă la însușirea de către instanță a celor afirmate.

Se apreciază că pârâta – reconvenientă nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor angajării răspunderii patrimoniale, astfel cum prevăd disp.art. 254 din Codul Muncii republicat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanta pârâtă C. E. a fost salariată a societății . IAȘI începând cu data de 01.05.2014, contractul individual de muncă fiind încheiat și înregistrat sub nr.222/30.04.2014, contract de muncă încheiat pe perioadă determinată, respectiv până la data de 15.09.2014.

Pe parcursul derulării raportului de muncă angajatorul a emis decizia nr.9/05.08.2014 prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară de reducere a salariului de bază cu 10% pentru o perioadă de 3 luni a salariatelor M. M., Trantu M., D. Ș. ,C. E., Neres A. începând cu luna iulie 2014 . Prin aceeași decizie a încetat contractul de muncă conform art.61 lit.a din codul muncii pentru părăsirea locului de muncă și furt pentru salariatele Jiocu D., Lipară D. ,M. M., Trantu M., D. Ș. ,C. E., Neres A., dispunându-se totodată că prejudiciul se va recupera in drepturi salarial cât și pe cale judecătorească după cum urmează:M. M.-6125 lei ,C. E.-3730 lei, Nereș A. -4551 lei, Lipară D.-8350 lei, Trantu M. -2380 lei, D. Ștefabia-2955 lei, Jiocu D._ lei.

În motivare se arată ă la baza emiterii deciziei s-a aut în vedere abaterile disciplinare foarte grave (furt și părăsirea locului de muncă) prin sustragerea de bani din casieria societății .Totodată s-a avut în vedere că la comunicarea prejudiciului salariatele au părăsit locul de muncă în grup fără a anunța în scris acest lucru nerespectând perioada de preaviz de 20 de zile lucrătoare .

În drept, decizia a fost întemeiată pe dispozițiile art.81 alin.7 din codul muncii și pct.L alin.c din CIM, art.61 lit.a din codul muncii și pct.L alin.c din CIM, încălcarea obligațiilor ce le revin salariaților prin CIM, prevederile art.39 alin.2 lit.a, b . c din legea nr.53/2003 și încălcarea Regulamentului Intern al societății.

Analizând legalitatea acestei decizii raportat la criticile formulate de reclamanta-pârâtă și la apărările formulate de pârâta- reconvenientă instanța reține următoarele:

Răspunderea disciplinară este reglementată de dispozițiile art.247-252 din codul muncii dispoziții ce se completează cu cele art.61-63 din același act normativ.

Conform art.63 alin.1 din codul muncii „Concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile și în termenele stabilite de prezentul cod.”

Totodată, potrivit art.251 alin.2 din codul muncii (1)Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Aceste texte de lege instituie obligativitatea efectuării cercetării disciplinare prealabil aplicării sancțiunilor disciplinare cu excepția avertismentului scris stipulând totodată și sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării acestei obligații, respectiv nulitatea absolută.

Reclamanta invocă nulitatea absolută pentru neefectuarea cercetării disciplinare, pârâta reconvenientă apărându-se cu susținerea nedovedită de altfel că această cercetare a avut loc iar neconvocarea scrisă a fost acoperită prin prezentarea reclamantei la cercetarea disciplinară.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă doar că la data de 27.07.2014 a fost emisă decizia nr.8 prin care au fost desemnați membrii comisiei de cercetare la cele două puncte de lucru, comisie care la data de 29.07.2014 a emis referatul nr.2.

Cercetarea prealabilă, ascultarea salariatului și verificarea susținerilor sale înainte de a i se aplica sancțiunea disciplinară constituie o condiție esențială a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie deoarece sancțiunea disciplinară poate fi aplicată numai dacă cerința legii a fost satisfăcută, prevederea legală respectivă având caracterul unei măsuri de protecție în scopul de a preveni aplicarea unor sancțiuni disciplinare nejustificate. Angajatorul nu a respectat aceste dispoziții de vreme ce nici procesul verbal și nici referatul semnat de salariat nu fac dovada îndeplinirii în cauză a exigențelor prevăzute de art.251 alin.2 și 4 codul muncii neprobându-se de către angajator(ținut de sarcina probei )împrejurarea că l-ar fi convocat pe salariat în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile și că ar fi efectuat în fapt această cercetare în privința reclamantei.

O altă critică de nelegalitate adus de către reclamantă acestei decizii privește împrejurarea că acesta reprezintă un act decizional comun pentru mai mulți angajați ai pârâtei printre care și reclamanta .

Așa cum contractul de muncă se încheie în mod individual cu fiecare salariat, în respectarea principiului simetriei actului juridic civil și decizia de încetare a contractului individual de muncă trebuie să fie un act individual .

În ceea ce privește descrierea faptei acre constituie abatere disciplinară, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.252 alin.2 c.muncii „(2)Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;

c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d)temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;

e)termenul în care sancțiunea poate fi contestată;

f)instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.”

Raportat la dispozițiile art.252 alin.2 din codul muncii instanța constată că pârâta nu a arătat în decizia de sancționare fapta/faptele ce se impută reclamantei ,elementul material al faptelor reținute ca abateri disciplinare care să presupună implicarea directă a reclamantei în săvârșirea lor, formulările utilizate fiind foarte generice referindu-se la sustragerea de bani din casieria societății, părăsirea locului de muncă .Simpla referire din decizia de sancționare la conținutul referatului întocmit de Comisia de cercetare disciplinară nu este de natură a complini cerința legii. Dacă legiuitorul înțelegea ca descrierea faptei să se realizeze prin alte înscrisuri decât decizia de sancționare ar fi dispus în acest sens.

Tribunalul constată că nu au fost prevăzute explicit reglementările de natură normativă ori convențională încălcate, în concret, dispozițiile din Regulamentul intern al societății, contractul colectiv de muncă ce au fost încălcate. Indicarea generică a prevederilor legale nu este de natură a asigura exigența legală.

Totodată, așa cum s-a reținut anterior nefiind efectuată cercetarea disciplinară în deciziile contestate nu s-a făcut referire nici la apărările salariatei cu privire la învinuirile ce i se aduc.

Este adevărat că în preambulul deciziei este indicat art.81 alin.7și pct.L alin.c din codul muncii art.61 lit.a ,39 alin.2 lit .a, b. c din codul muncii ca temei juridic al măsurii dispuse de angajator însă în cuprinsul deciziei nu sunt descrise faptele care constituie abateri disciplinare cu indicarea datei comiterii lor, , nu sunt precizate prevederile din regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei. Toate acestea alături de neefectuarea cercetării disciplinare prealabile îndrituiesc instanța să constate nulitatea absolută a deciziilor contestate.

Tribunalul reține că, așa cum este redactat dispozitivul deciziei nr.9/05.08.2014, pârâta a aplicat două sancțiuni – reducerea salariului de bază cu 10% pentru o perioadă de trei luni, precum și desfacerea disciplinară a contractului de muncă ,deși angajatorul a utilizat sintagma de încetare a contractului de muncă temeiul de drept invocat este art.61 lit.a din codul muncii care privește concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară;

Conform art.249 alin.2 din codul muncii „Pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune.”Prin acest text de lege se consacră și în plan disciplinar regula non bis in idem în sensul că pentru aceeași faptă de natură disciplinară de încălcare a obligațiilor de serviciu se poate aplica o singură sancțiune disciplinară.

În ceea ce privește decizia nr.718/05.09.2014 aceasta stabilește că începând cu data de 31.07.2014 încetează contractul de muncă nr.222/30.04.2014 al reclamantei C. E. în temeiul art.61 alin.1 din legea nr.53/2003 din codul muncii pentru părăsirea locului de muncă și furt de bani.

Aceleași considerații expuse mai sus în considerentele prezentei sentințe referitoare la lipsa cercetării disciplinare, nedescrierea faptelor ,neindicarea temeiurilor de drept sunt valabile și în privința acestei decizii.

Suplimentar reclamanta pârâtă a invocat drept cauză de nulitate și neindicarea instanței competente și a termenului de contestare, însă contestarea deciziei de concediere în termenul legal și la instanța competentă demonstrează că salariatul nu a fost prejudiciat în niciun fel prin neincluderea în decizia de concediere a celor două elemente ,de altfel ,obligatorii .

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța urmează a admite capătul de cerere referitor la anularea deciziilor de sancționare și de concediere nr.9/05.08.2014 și nr.718/05.09.2014.

În ceea ce privește cererea de repunere în poziția deținută anterior, respectiv reintegrare pe postul deținut anterior concedierii dat fiind durata determinată a contractului de muncă, instanța nu poate dispune reintegrarea acesteia deoarece la data pronunțării sentinței durata contractului era expirată(15.09.2014).

În privința capătului de cerere referitor la plata salariilor restante aferente lunilor mai, iunie și iulie 2014, instanța urmează a-l admite având în vedere că pârâta reconvenientă –ținută de sarcina probei conform art.272 c.muncii - nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale, iar conform art.168 c.muncii” Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.”

În ceea ce privește capetele de cerere 5 ,6 ,7 respectiv obligarea societății parate la plata orelor suplimentare efectuate in perioada mai-iulie 2014 in cuantum de 75 % pentru fiecare ora prestata peste norma de munca din contractul individual de munca;obligarea societății parate la plata sporului de noapte pentru munca prestata in perioada mai-iulie 2014 in cuantum de 25 % pentru fiecare ora lucrata in intervalul orar catalogat ca fiind munca de noapte;

obligarea societății parate la plata sporului pentru zilele libere si de sărbători legale in care a prestat munca in cuantum de 100% pentru fiecare ora prestata in aceste condiții, tribunalul constată că fila 73 reclamanta pârâta a renunțat la judecata acestor capete de cerere, instanța urmând a lua act de manifestarea de voință în acest sens.

În ceea ce privește obligarea la plata contravalorii tichetelor de masă cuvenite pentru perioada mai-iulie 2014, instanța constată că în contractul de muncă nu s-a prevăzut o asemenea obligație .

În ce privește contravaloarea bonurilor de masă pretinse pentru aceeași perioadă, se va ține seama de dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, potrivit cărora salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract de muncă, denumite angajatori, pot primi o alocație de masă, care, însă, se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

Rezultă că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele de muncă, sens în care s-a pronunțat și ICCJ, prin decizia nr. 14/18 februarie 2008, dată într-un recurs în interesul legii.

În ceea ce privește cererea reconvențională, tribunalul constată că prin intermediul acestei cereri s-a solicitat obligarea reclamantei pârâte la suma de 3730 lei constând în prejudiciul produs societății ca urmare a sustragerii de sume de bani, obligarea la plata sumei de 10.000 de lei constând în prejudiciu produs societății ca urmare a părăsirii în grup a loculi de muncă în plin sezon estival.

Prin precizările depuse la data de 11.02.2015 pârâta reconvenientă a arătat că solicită obligarea reclamantei pârâte la plata sumei de 4265 lei constând în prejudiciul produs societății ca urmare a sustragerii de sume de bani.

Pârâta reconvenientă arată că sumele sustrase din casieria societății reprezintă diferența dintre contravaloarea cazării încasate de la turiști, persoane fizice, conform sejurului și valorile trecute în evidența încasărilor societății unde au fost trecute sume mult mai mici decât cele în mod real încasate.

În susținerea pretențiilor pârâta reconvenientă a anexat situații proprii întocmite de către aceasta fără ca acestea să aibă relevanță contabilă sau fiscală.

Conform art.254alin.1 (1 codul muncii )Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Din conținutul acestui text de lege rezultă condițiile necesare antrenării răspunderii patrimoniale, respectiv:calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în patrimoniul angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul, vinovăția(culpa) salariatului.

Instanța constată că prin înscrisurile depuse pârâta nu a dovedit niciuna dintre aceste condiții .La dosar s-au depus jurnal de casă, fișe înregistrare clienți, tabele clienți existenți, contractul individual de muncă al reclamantei :Aceste înscrisuri nu fac însă dovada existenței prejudiciului, neexistând niciun act de constatare a prejudiciului și nici vreo dovadă că reclamanta și-a înregistrat în contabilitate vreun minus.

Totodată pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie să aibă un caracter real(nu numai scriptic, adică determinat pe baza unor analize contabile certe ,salariatul nefiind ținut să răspundă pentru valori pretins reale, cert atât sub aspectul întinderii cât și al posibilităților de evaluare, direct și material.

Instanța constată că pârâta reconvenientă ținută sub aspect procesual de sarcina probei nu a făcut dovada nici a faptei ilicite în sarcina reclamantei pârâte.

Pentru aceste motive, instanța urmează a respinge cererea reconvențională ca nefondată.

În ceea ce privește cererile de obligare a plata cheltuielilor de judecată formulate de ambele părți, instanța urmează a le respinge ca nefondate având în vedere că, în ceea ce privește cererea reclamantei pârâte acestea au fost dovedite odată cu depunerea concluziilor scrise, după închiderea dezbaterilor, deci cu încălcarea termenului prevăzut de art.452 c.pr.civ, iar în ceea ce privește cererea pârâtei reconvenient ca o consecință a respingerii cererii reconvenționale precum și a lipsei dovezilor de efectuare a unor astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea principală formulată de reclamanta – pârâtă C. E. G., cu domiciliul în Năvodari, ., județul C., în contradictoriu cu pârâta – reconvenientă ., cu sediul în Iași, . de afaceri M.) nr.26, județul Iași.

Anulează decizia nr. 9/05.08.2014 in ceea ce o privește pe reclamanta pârâtă C. E..

Anulează decizia nr. 718/05.09.2014.

Respinge cererea reclamantei pârâte de repunere a părților in situația anterioara concedierii si reîncadrare pe postul deținut anterior.

Obligă pârâta sa plătească reclamantei pârâte despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, de la data concedierii si pana la data de 15.09.2014.

Obligă pârâta reconvenientă să plătească reclamantei pârâte drepturile salariale aferente perioadei mai – iulie 2014.

Respinge cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masa aferente perioadei mai – iulie 2014.

Ia act de renunțarea reclamantei pârâte la capetele de cerere privind obligarea la plata orelor suplimentare efectuate in perioada mai-iulie 2014 in cuantum de 75 % pentru fiecare ora prestata peste norma de munca din contractul individual de munca;obligarea la plata sporului de noapte pentru munca prestata in perioada mai-iulie 2014 in cuantum de 25 % pentru fiecare ora lucrata in intervalul orar catalogat ca fiind munca de noapte;obligarea la plata sporului pentru zilele libere si de sărbători legale in care am prestat munca in cuantum de 100% pentru fiecare ora prestata in aceste condiții .

Respinge cererea reconvențională ca nefondată.

Respinge cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulate de reclamanta pârâtă și de pârâta reconvenientă ca nefondate.

Executorie de drept.

Cu apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, ASISTENTI JUDICIARI,

D. I. F. G. C.

L. N.

GREFIER,

R. B.

Tehnored.jud.D.I.F./15.04.2015

2 .

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Obligaţie de a face. Sentința nr. 159/2015. Tribunalul CONSTANŢA Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2089/2015. Tribunalul CONSTANŢA Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1668/2015. Tribunalul CONSTANŢA Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 28/2015. Tribunalul CONSTANŢA Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2120/2015. Tribunalul CONSTANŢA Obligaţie de a face. Sentința nr. 589/2015. Tribunalul CONSTANŢA