Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1054/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1054/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 601/118/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1054
Ședința publică din 21 mai 2015
PREȘEDINTE – A. N.
ASISTENȚI JUDICIARI
R. G.
M. A. B.
GREFIER – M. M.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect contestație decizie de pensionare, acțiune formulată de reclamanta B. G. domiciliată în M., ., ..B, ., județul C., in contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul in . C, județul C.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din 11 mai 2015 și au fost consemnate in încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21 mai 2015 pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C., secția I civilă sub nr. _ , reclamanta B. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Teritorială de Pensii C. ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care:
-să se dispună anularea deciziei nr._/22.12.2014;
-obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de recalculare, cu luarea în considerare a adeverinței nr. 5/10.03.2014 coroborate cu adeverința nr. 6/10.03.2014 care atestă sporul de acord progresiv de care reclamanta a beneficiat în perioada 01.11._01.
În motivarea cererii, reclamanta susține că prin decizia nr._/22.12.2014 emisă de pârâtă a fost înscrisă la pensie pentru limită de vârstă, începând cu data de 29.09.2014, conform prevederilor Legii nr. 263/2010.
Reclamanta mai arată că la stabilirea drepturilor sale de pensie nu au fost avute în vedere perioadele în care a fost plătită de S.C. Steilmann Bukarest S.R.L., conform mențiunilor din adeverințele nr. 5 și 6 din data de 10.03.2014.
Reclamanta învederează că pentru veniturile realizate angajatorul a achitat contribuția de asigurări sociale corespunzătoare, iar neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității.
În drept, s-au invocat Legea nr. 263/2010, art. 4 al. 2 și 3 din O.U.G. nr. 4/2005.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Au fost anexate acțiunii decizia nr._/22.12.2014, dovada înregistrării contestației, adeverințele în litigiu, carte de identitate, practică judiciară.
Reclamanta a solicitat ca judecata să se facă și în lipsa sa.
Pârâta C. Teritorială de Pensii C. nu a depus la dosar întâmpinare, dar a anexat note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta susține că sumele primite cu titlul de spor de acord progresiv din adeverințele nr. 5 și 6 din data de 10.03.2014 emise de S.C. Steilmann Bukarest S.R.L. nu a fost fructificate, deoarece sporu menționat nu se regăsește în Anexa nr. 15 din H.G. nr. 257/2011.
În drept, s-au invocat Codul de procedură civilă, Legea nr. 263/2010.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a anexat dosarul administrativ.
Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Prin decizia nr._/22.12.2014 emisă de pârâta C. Teritorială de Pensii C., reclamanta B. G. a fost înscrisă la pensie pentru limită de vârstă, fiind stabilite drepturi de pensie începând cu data de 29.09.2014.
În cuprinsul deciziei s-a menționat expres că acordul progresiv nu a fost fructificat, deoarece nu se regăsește în Anexa nr. 15 din H.G. nr. 257/2011.
Reclamanta a contestat decizia menționată, contestația fiind înregistrată sub nr. 24C/12.01.2015.
Prin contestația formulată, reclamanta a solicitat valorificarea adeverințelor nr. 5 și 6 din data de 10.03.2014 emise de S.C. Steilmann Bukarest S.R.L.
Verificând înscrisurile existente în dosarul administrativ anexat de pârâta C. Teritorială de Pensii C., instanța constată că adeverința nr. 5/10.03.2014 emisă de S.C. Steilmann Bukarest S.R.L. evidențiază venituri salariale brute realizate de reclamantă, care includ sume obținute în acord progresiv, pentru care s-a făcut mențiunea că a fost achitată contribuția la bugetul asigurărilor sociale.
Conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. p) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în sistemul public de pensii stagiu de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu declarație individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 48 din Legea 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator și asigurat sau, după caz, s-a datorat și plătit de către asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV și alin. (2) din lege.
Potrivit art. 19 din legea menționată, constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte.
Astfel, din coroborarea textelor de lege menționate rezultă ca toate perioadele pentru care s-a datorat și s-a plătit contribuție la bugetul asigurărilor sociale de stat constituie stagiu de cotizare în înțelesul legii pensiilor și vor fi luate în calcul la stabilirea drepturilor acordate în raport de această lege, respectiv la stabilirea drepturilor de pensie.
Potrivit prevederilor art. 165 din Legea 263/2010 la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de munca, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
De asemenea, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile menționate mai sus se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
În acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au "încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii" . În partea finală a deciziei, se concluzionează că în condițiile în care se constată de către instanțele investite cu cererea de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariate, reprezentând venituri suplimentare pentru muncă în acord, angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariate suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariate suplimentare obținute de către salariați, aceste venituri vor fi valorificate la determinarea dreptului de pensie.
Or, din coroborarea adeverințelor nr. 5 și 6/10.03.2014 emise de S.C. Steilmann Bukarest S.R.L. rezultă că s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale corespunzătoare, motiv pentru care nu se poate reține că bugetul asigurărilor sociale nu a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariate expuse în adeverințe, motiv pentru care acestea trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în aplicarea principiului contributivității.
Pentru motivele anterior expuse, în temeiul art. 149 al. 1 din Legea nr. 263/2010, instanța va admite cererea reclamantei și va anula decizia pârâtei nr._/22.12.2014.
Instanța va obliga în consecință pârâta să emită în favoarea reclamantei o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a adeverințelor nr. 5/10.03.2014 și nr. 6/10.03.2014 emise de S.C. Steilmann Bukarest S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta B. G. domiciliată în M., ., ..B, ., județul C., in contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul in . C, județul C..
Anulează decizia pârâtei nr._/22.12.2014.
Obligă pârâta să emită în favoarea reclamantei o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a adeverințelor nr. 5/10.03.2014 și nr. 6/10.03.2014 emise de S.C. Steilmann Bukarest S.R.L.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul C..
Pronunțată in ședință publică, azi 21 mai 2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI
A. N. R. G.
M. A. B.
GREFIER,
M. M.
Red.jud.A.N./19.06.2015
2 .
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 85/2015. Tribunalul... | Recalculare pensie. Sentința nr. 501/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








